Tag: poveste

  • Opinie Liria Themo: Sintagma cea bună

    Deseori, când vorbim despre un subiect şi alegem sintagme precum „nu pot“, „aş vrea, dar“, „dacă s-ar întâmpla (x), ar fi mai bine“ sau „trebuie să“, ne programăm, ne setăm o neputinţă personală, ne condiţionăm propriul succes sau propria fericire de altceva sau de altcineva, ne convingem că nu avem libertatea de a acţiona altfel, când, de fapt, noi trăim alegerile noastre. Prin felul cum vorbim ne creăm propria realitate. Tot ceea ce ne iese pe gură îi face pe cei din jur să ne perceapă exact atât de lipsiţi de putere cum ne proiectăm noi înşine prin vorbele noastre.

    Actul de cioplire continuă: prin alegerile lingvistice, tot noi ne setăm şi propriul comportament, orientându-ne către eşec.

    „Stop and think.“

    Eleanor Roosevelt a spus odată că „nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară fără acordul meu“. Cam aşa şi cu neajutorarea. Trezirea conştientului ne-ar arăta dacă neputinţa este reală. Dar asta cere punerea în practică a unui proces, ca în Design Thinking. În sectorul afacerilor şi al dezvoltării produselor există metodologia de Design Thinking, unde succesul constă în găsirea soluţiilor pentru satisfacerea unor nevoi din procesul de creaţie. Mai întâi sunt definite cerinţele, ţintele sau obiectivele. Apoi se urmăresc diverşi paşi, precum empatie pentru înţelegerea problemei, definiţia obiectivelor, crearea ideilor, formarea prototipului şi testarea.

    Deseori putem extrage din ştiinţă şi din lumea afacerilor procese care se pot translata şi pe platforma umană; s-ar potrivi, în acest caz, resursele dedicate de a căuta soluţii care ne pot îmbunătăţi comunicarea umană, interpersonală, dar şi intrapersonală. Când decidem să construim o frază şi să o rostim, formăm realitatea în care trăim şi, în funcţie de modul cum o facem, deturnăm responsabilitatea. E mai uşor să spui că nu POŢI. Bineînţeles că POŢI lăsa copilul afară în faţa blocului! Bineînteles că POŢI lăsa copilul să se uite la televizor toată ziua în weekend! Bineînţeles că POŢI pleca în concediu sau să alergi dimineaţa înainte de a pleca la muncă. ALEGEREA nu are legătura cu PUTINŢA. ALEGI să limitezi expunerea copilului la poluarea şi eventualele pericole ale străzii. Nu VREI să te împrieteneşti cu vecinul, deoarece asta poate însemna efort, vulnerabilitate, deranj.

    Lumea nu s-a schimbat atât de mult, ne mai şi complacem într-o stare soră cu neputinţa şi frate cu vulnerabilitatea. Dacă tot am vorbit de vecini: familia mea trăieşte o experienţă pe care multe dintre cunoştinţele noastre o exprimă întocmai atunci când povestesc din nostalgia copilăriei lucruri care NU MAI POT exista în lumea noastră de astăzi, a celor care locuim la bloc. Multă lume spune că oamenii nu mai sunt cum erau, că lumea este schimbată; îşi înclină capul, oftează, iar privirea pleacă în alt loc, cu ochii mijiţi, clar, a resemnare. Ascult cu răbdare şi urmăresc cuvintele alese şi metodologia prin care oamenii îşi explică ceea ce ei trăiesc şi ceea ce ei percep şi simt ca pe o realitate: că nu mai este, că nu mai poate fi, că vremurile s-au schimbat. Cohabitaţia, de fapt favorabilă, mă îndeamnă la conversaţii, impromptu, sprijinită pe tocul uşii şi cu piciorul sprinten care opreşte animalul Fifi, dar şi cu zâmbetul la purtător, şi mă ajută să observ arta comunicării umane.

    O recentă conversaţie la hotar s-a petrecut pe tema programelor extracurriculare pentru copii, iar eu m-am străduit să nu comentez prea mult, pentru că persoana era convinsă de neputinţa sa în a schimba situaţia proprie. În acea seară am adormit comentându-mi nevoia de a rămâne înrădăcinată în realitate şi de cât de important este să îţi păstrezi conştiinţa alertă. Pac! A doua zi, călare pe destin, m-am rostogolit, fără să vreau, peste un articol care povestea despre un studiu de la Stanford şi care reflecta exact experienţa mea de cu o seară mai devreme, incredibil! Când alarmele se declanşează, urmează şi sirena. Cercetătorii de la Stanford îmi confirmau ceea ce gândisem şi asimilasem din link în link, din postare în postare, like şi share, informaţii achiziţionate pe şablonul şotronului!

    Autorul şi profesorul Bernie Roth de la Stanford atrăgea atenţia în articol asupra alegerii cuvintelor. Un exemplu este că, în loc să spunem „vreau să merg la film, DAR trebuie să muncesc“, să spunem „vreau să merg la film ŞI trebuie să muncesc“. Diferenţa este că cea de-a doua construcţie a frazei deschide perspectiva soluţionării, dar prima creează un conflict. Într-adevăr, trebuie făcute ambele, aşadar hai să văd cum pot face să împac dorinţa cu responsabilitatea. Tendinţa care ne aruncă în capcana neputinţei este de a ne exprima spunând că „TREBUIE să fac“, în loc să spunem că „ALEG să fac“. Această autoconvingere se petrece în interiorul nostru şi indică o lipsă de libertate, dar este oare reală? Mai rău este că o proiectăm şi spre exterior.

    Felul cum îţi povesteşti povestea ţie însuţi contează cel mai mult. Strategiile prin care ne putem influenţa gândurile cer dedicaţie şi muncă, autoanaliză şi intenţia de a avea un rezultat mai bun şi asumarea responsabilităţilor pentru hotărârile pe care le luăm. Cartea profesorului de la Stanford, The Achievement Habit, stârneşte discuţii despre cum analizarea limbajului şi experimentarea vieţii cu un altfel de limbaj pot ajuta oamenii să realizeze că multe dintre probleme nu sunt atât de greu de rezolvat şi că de fapt există mult mai mult control asupra vieţii şi obiectivelor decât când îşi distorsionează povestea şi îşi construieşte percepţii greşite. E important să-ţi accepţi responsabilitatea pentru alegerile făcute. Caută în zonele de disconfort răspunsurile reale care îţi vor aduce forţa de a deveni mai bun şi poate vei vedea că şi vecinii sunt de fapt mai buni decât ţi-ai închipuit (măcar câţiva dintre ei) şi că şotronul încă se joacă în faţa blocului sau poate după colţ.

  • Trucurile pe care agenţii imobiliari le folosesc pentru a vinde un apartament mai repede şi pentru mai mulţi bani

    Secretul constă în punerea în scenă. Cheryl Eisen împreună cu echipa sa de la Interior Marketing Group utilizează mai multe trucuri pentru a vinde mai uşor apartamentele, informează Business Insider.

    “În primul rând, clienţii trebuie să aibă un moment de uimire când văd apartamentul, ceva trebui să-i facă să zică “uau”, un apartament care să iasă în evidenţă”, spune Eisen. “Trebuie ca apartamentul să spună o poveste”, adaugă ea.

    Sfaturile lui Cheryl Eisen:

    1. Trebuie evidenţiată cea mai bună trăsătură a apartamentului. Dacă are o vedere foarte bună, acest lucru trebuie evidenţiat. Ferestrele nu trebuie acoperite, ci trebuie instalat un mobilier care să-ţi permită să admiri priveliştea în tihnă

    2. Adaugă textură peretelui. Poţi utiliza un tapet cu textură, acest lucru dă o aură călduroasă apartamentului

    3. Utilizarea unui mobilier mai mic astfel tavanul apartamentului va părea mai înalt.

    4. Instalarea unui canapele rotunjite în colţul sufrageriei. Un loc ideal pentru relaxare

    5. Utilizarea unor oglinzi foarte mari în camerele mai mici, astfel spaţiul va părea mai mare, iar lumina ce intra pe fereastră se dublează

    6. Foloseşte obiecte de lux pentru baie, fie că e vorba de prosoape albe sau de un halat alb şi pufos
     

  • Povestea românului care a câştigat 5 milioane de dolari în trei luni, din pariuri sportive

     Povestea lui David „Vegas Dave” Oancea este una tipic americană. ProSport a scris, marţi, 8 martie, despre gamblerul de 37 de ani stabilit în Las Vegas care a câştigat 5 milioane de dolari în trei luni, din pariuri sportive. Între timp, Oancea a mai câştigat aproape 80.000 de dolari. Duminică, 13 martie, americanul cu sânge românesc a postat pe contul său de Twitter un bilet cu un combo de trei meciuri din Major League Baseball: a mizat 50.000 de dolari şi a avut un profit de 79.900 de dolari.

    Povestea sa pare desprinsă din 1001 de nopţi, doar că Las Vegas a luat locul Bagdadului, oraşul califilor. ProSport l-a contactat pe Oancea pentru a afla secretul unui parior intrat într-un „hot-streak”, adică o perioadă de succese în lanţ. Dave era acasă, împreună cu tatăl său, Dumitru. Fiul vorbeşte doar engleza, tatăl nu a uitat limba română. Născut şi crescut la Sibiu, Dumitru Oancea a emigrat în 1969 în America şi s-a stabilit la Detroit, Michigan, unde s-a angajat la uzinele Ford. „Tatăl meu s-a căsătorit cu mama mea, o japoneză din Hawaii. Eu sunt unicul lor copil. Sunt jumătate român, jumătate japonez”, îşi dezvăluie Dave Oancea originile.

    Citit mai multe pe www.prosport.ro

  • Povestea pilotului sovietic care a devenit şef de trib indian

    Un film despre viaţa lui Ivan Datsenko se bazează pe un scenariu ieşit din comun: un pilot sovietic, comandant de escadrilă, care devine şef de trib indian. Cum este posibil?

    Ivan Datsenko a intrat în Armata Roşie, ca pilot, în iunie 1941, şi există şi o dată oficială a morţii sale, 10 aprilie 1944. Dar data morţii este doar în scriptele armatei, pentru că realitatea pare a fi cu totul alta.

    Raportul oficial al morţii sale arată că a pierit într-o misiune de bombardament; dar există unele relatări, neconfirmate, care arată că Ivan Datsenko a reuşit să sară din avionul care ardea, şi a fost capturat de nemţi. A evadat, şi a ajuns înapoi acasă. Aparatul stalinist l-a făcut trădător şi l-a deportat în Siberia. Scapă din nou şi ajunge, în cele din urmă, în Canada.

    Alte versiuni avansează ideea că a fost spion sovietic care a acţionat în Canada. Oricum, Ivan Datsenko apare din nou în 1967; dansatorul cecen Mahmud Esambaiev, care se afla la Expo ’67 în Montereal susţine că l-a întâlnit. El a vizitat o rezervaţie care adăpostea un trib de circa 200 de persoane şi a fost frapat de rusa fluentă a unui indian care fredona un vechi cântec ucrainean: “Rozpriahaite, khloptsi, koni”. Mai târziu, cei doi s-au întâlnit în cabina dansatorului şi acolo secretul a fost dezvăluit.  Numele “canadian” al şefului de trib era John MacComber.

    Mahmud a susţinut după aceea că respectivul şef de trib era de fapt Ivan Datsenko, in declaraţii făcute jurnaliştilor dar şi în emisiuni televizate. Într-un spectacol la TV a apărut şi a rudă a lui Datsenko, Olga Ruban, care a prezentat două fotografii ale unchiului ei: într-una pilotul primea o importantă decoraţie de război, iar în cealaltă apărea în postura de lider indian; experţii care au consultat cele două fotografii au conchis că este vorba de una şi aceeaşi persoană.

    În prezent povestea este destul de greu de lămurit, pentru că mai toţi eroii s-au prăpădit. Dar povestea are farmecul ei, şi filmul de care vorbeam mai sus a fost realizat în 2011 de Mihailo Ilienko; se numeşte “ToyKhtoProyshovKrizVohon” – “Cel care trece prin foc” şi care vorbeşte depre pilotul Ivan Dodoka. Numele diferă, dar povestea este cea de mai sus.

  • Face 40.000 de euro din pantofi şi genţi “brodate” cu simboluri româneşti

    Povestea Iutta nu are longevitatea unei legende, încă, dar inspiraţia din spatele ei se bazează pe sute de ani.

    „Am început această poveste acum 4-5 ani. Lucram într-o mulţinaţională, într-un domeniu tehnic pentru că eu am terminat Cibernetica.  Deşi provin dintr-o familie cu înclinaţii spre artă, tatăl meu fiind sculptor, nu am avut întotdeauna în gând să mă dedic designului. Am desoperit însă această pasiune pentru genţi şi mi-am dorit să merg mai departe. Primele încercări s-au întâmplat acum vreo 4 ani, când am mers la o legătorie de artă, de unde am luat resturi de piele, din care am făcut primele genţi. Am pornit la drum cu câteva mii de euro. Nu am accesat niciun credit sau alte resurse externe. Mi-am vândut maşina şi aşa s-a născut Iutta.“

    Experimentul a fost urmat de o pauză, de revenirea la corporaţie, dar „sămânţa“ antreprenoriatului deja fusese sădită. Aştepta doar primăvara după iarna corporatistă. 

    Prima colecţie a fost costruită în jurul sculpturilor tatălui său şi a inclus obiecte din lemn sculptat, broderii inspirate din schiţele sale.   „A doua colecţie a fost Dor de Românesc, unde broderiile sunt preluate de pe iile din fiecare zonă gegrafică a ţării noastre, după o cercetare amănunţită a semnifi­caţiilor lor.“

    Citiţi articolul integral pe www.da.zf.ro

  • Povestea corporatistului transformat în Superman. A lăsat fotoliul de bancher pentru curse de 560 de kilometri la -50 de grade Celsius

    Acum a ridicat ştacheta şi se pregăteşte pentru două noi curse „nebune, nebune, nebune“, create pentru oameni care vor să arate că imposibilul este doar un cuvânt, din ce în ce mai mic, din ce în ce mai slab.

    Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este un ultra-triatlon cunoscut şi ca Iron Man, iar dintre cei care ştiu, puţini sunt aceia care nu consideră o misiune imposibilă să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri). După cum îi spune şi numele, trebuie să ai o rezistenţă de fier. Pentru Andrei Roşu o astfel de cursă a fost doar începutul.

    Apoi, el a alergat un triplu şi un cvintuplu ultratriatlon şi se pregăteşte anul acesta pentru un deca ultra-triatlon, respectiv echivalentul a zece Iron Man-uri. „O să fac asta în toamnă, însă ţelul este setat din 2013.“

    Până în toamnă însă, fostul corporatist devenit coach şi speaker motivaţional are de terminat însă o altă cursă, Ultra 6633, considerată cea mai dificilă din lume, după cum spune chiar el. Numele îi vine de la coordonatele Cercului Polar, unde se va şi desfăşura.

    „În luna martie voi participa la cursa 6633 Ultra. Voi merge astfel în nordul Canadei şi va trebui să alerg 560 de kilometri într-o zonă unde temperatura coboară de regulă la -50 de grade Celsius, iar vântul suflă cu până la 100 de kilometri pe oră”

    Citiţi continuarea pe www.da.zf.ro

  • Fraţii Wachowski, creatorii Matrix, au devenit surorile Wachowski

    Andy Wachowski a mărturisit că este transsexual, la patru ani distanţă, după ce fratele lui a făcut acelaşi lucru. “Prin urmare sunt transsexual”, a spus Lilly Wachowski, într-un comunicat in care detaliază motivele anunţului sau.

    Lilly Wachoski, 48 de ani, îi urmează astfel paşii surorii şi partenerei sale de creatie Lana, 50 de ani, care a dezvăluit în urmă cu câţiva ani că este transsexual.  Wachowski a subliniat că a făcut anunţul de teamă ca presa să nu-i dezvăluie povestea.

    “Ştiam că la un moment dat trebuia să recunosc public. Când trăieşti ca un transsexual este greu de ascuns acest fapt. Voiam să fiul mai confortabil cu această ieşire în public, dar nu am avut de ales”, mărturiseşte Lily.

    Ea a asigurat că se simte fericită şi că are sprijinul familei şi prietenilor. “Adevarul este că mă aflu într-o perioadă de tranziţie şi voi continua să fiu întreaga mea viaţă”, a spus Lilly Wachoski.

    În filmografia regizorilor Wachowski se află populara trilogie de science-fiction “Matrix”, ‘Matrix Reloaded’ şi ‘Matrix Revolutions’, alături de filmele precum ‘Speed Racer’, ‘Cloud Atlas’ sau  serialul ‘Sense8″

  • Cum a ajuns războiul o afacere în Ucraina

    În câteva minute totul a fost gata. Canistrele de motorină au fost umplute cu o dibăcie uimitoare. Însă contrabandiştii nu au timp de discuţii, cererea este mare. Au dispărut imediat. Aveau nevoie de motorină. O săptămână de lucru în Lugansk a golit rezervorul taxiului. Aici, sub conducerea rebelilor, contrabandiştii fac legea. Nu găseşti nimic în nicio benzinărie. Au avut noroc cu şoferul, care, după nenumărate telefoane şi discuţii furioase, a reuşit să se înscrie pe ultimul loc pe lista de clienţi a unei bande locale de contrabandişti.

    “Trebuie să ajungem acolo rapid“, le-a spus şoferul de taxi. Astfel o echipă de jurnalişti ai VICE News, un canal video american de documentare şi reportaje, a ajuns la traficanţii de combustibil. „Nu putem rata ocazia. Va fi secetă în oraş câteva zile“.

    Frigul paralizase oraşul, iar ei goneau pe un imens bulevard înconjurat de clădiri enorme din beton. Apoi maşina a luat-o pe drumuri lăturalnice prin oraşul sovietic de proporţii dezolante – capitala autoproclamatei Republici Populare Lugansk. În cele din urmă a ajuns într-o periferie industrială şi a oprit lângă un depozit.
    Doi oameni purtând salopete pătate de ulei au verificat ca numele şoferului şi descrierea maşinii să corespundă cu descrierea primită la telefon, înainte de a porni o mică pompă pentru a face plinul cu motorină. Au fost puţine cuvinte, însă cel mai tânăr părea mai deschis. Le-a spus de unde provine combustibilul. „Rusia“, a mârâit el, dar fără să ridice privirea. Şoferul le-a înmânat un teanc de bani, o amestecătură de ruble şi hrivne. Acestea din urmă dau dureri de cap în acest loc, în care bancnotele ruseşti au devenit moneda predominantă.

    „Da’ ţie-ţi arde de glume? N-am timp de asta“, spune bătrânul. A găsit repede soluţia. A calculat un curs de schimb mai mare decât cel oficial.
    Preţul combustibilului variază în funcţie de disponibilitate. În ziua anterioară, preţul a fost de 55 de ruble pe litru. Acum, cum oferta este aproape zero, preţul a ajuns la 60 de ruble. O creştere de 10% peste noapte!

    Înainte de a-şi asigura rezervarea pe listă, şoferul de taxi se gândea să o apuce spre sud-est, spre Krasnodon, oraş devenit notoriu pentru activitatea înfloritoare de contrabandă după ce Ucraina şi-a căpătat independenţa, în 1991. Un cunoscut i-a dat însă un pont: camioanele tocmai aduseseră ce a mai rămas, 200 de litri de motorină, la ei în oraş.
    Acum, în sfârşit, rezervorul taxiului era plin, la fel şi canistrele. Taximetristul se putea întoarce la lucru şi la o aparentă normalitate. Nu va mai trebui să aibă de-a face cu astfel de persoane ceva timp, cel puţin până când va rămâne din nou fără motorină.

    Conflictul din estul Ucrainei n-a alterat cu nimic veniturile lumii interlope, a afaceriştilor din subteranele economiei. Ucraina are de mult timp una dintre cele mai mari economii subterane din lume. Înainte de revoluţie, Fondul Monetar Internaţional estima dimensiunile acesteia la 50% din PIB. Acum, în vremuri de război, până şi PIB-ul este greu de estimat. Aproape toate tranzacţiile valutare ale cetăţenilor s-au mutat pe piaţa neagră, iar cele ale companiilor, în paradisurile financiare.

    Contrabandiştii sunt primii care profită de război în condiţiile în care blocada economică impusă teritoriilor separatiste hrăneşte o piaţă neagră a alimentelor, combustibilului şi medicamentelor.
    Mărind birocraţia şi interzicând anumite produse, Kievul face din ce în ce mai dificilă aprovizionarea acestor enclave separatiste. Ţinta acestei strategii punitive este de a limita rutele de aprovizionare pentru comandanţii miliţiilor rebelilor şi de a forţa Rusia să ajute aceste regiuni. În realitate, aceste măsuri nu fac decât să adâncească prăpastia care se cască între vestul proeuropean şi estul separatist prorus. Resursele Rusiei sunt şi ele întinse la limită deoarece ţara este angajată, pe lângă războiul din Ucraina, în cel din Siria şi într-unul economic cu Occidentul. Apoi, are un nou teritoriu de administrat, Crimeea. Iar economia Rusiei se degradează pe zi ce trece.

     

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.

    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.