Tag: Italia

  • Bilanţul Consiliului European de la Bruxelles. Sud – Nord: 1-0

    Italia şi Spania, susţinute de Franţa, au avut în cele din urmă câştig de cauză în faţa Germaniei: recapitalizarea băncilor cu probleme din zona euro se va face direct de la fondul de salvare (Mecanismul European de Stabilitate, succesor al Fondului European pentru Stabilitate Financiară), în loc ca banii să fie daţi băncilor prin intermediul statelor şi să le umfle astfel datoria publică. MES nu va avea prioritate la rambursarea banilor de către bănci, care vor fi libere să-şi satisfacă mai întâi deţinătorii privaţi de obligaţiuni. Italia şi Spania au obţinut şi ca recapitalizarea prin MES să nu depindă de condiţii de genul celor impuse Greciei de UE-FMI-BCE.

    Reuniunea a confirmat şi planul de 120 mld. euro de stimulare economică pus la punct recent de Germania, Franţa, Italia şi Spania la întâlnirea de la Roma, plan care implică recapitalizarea BEI, proiecte de infrastructură finanţate în comun şi reorientarea unor fonduri încă nealocate din bugetul comunitar pentru “prietenii coeziunii” din Europa de Est.

    Federalizarea Europei, cu tripla uniune bancară, fiscală şi politică se amână însă cel puţin cu câteva luni. Consiliul European de la Bruxelles va discuta însă abia în octombrie planul de federalizare fiscală, bancară şi politică a zonei euro, în forma prezentată de preşedintele Herman Van Rompuy în urmă cu câteva zile. Singurul punct convenit acum a fost ca o singură instituţie (posibil BCE) să preia supravegherea tuturor băncilor din zona euro, urmând ca tot de la centru să fie coordonată şi garantarea depozitelor şi să existe drept de intervenţie asupra băncilor, astfel încât să evite riscul unor noi erori ale acestora, plătite cu bani publici.

    Mai departe, un cadru bugetar integrat va asigura menţinerea disciplinei fiscale în fiecare stat, iar un cadru de politici economice integrat va garanta aplicarea unor politici de stimulare a competitivităţii, inclusiv la nivelul forţei de muncă şi al taxelor. În fine, la nivel politic, procesul de decizie ar urma să implice o “asociere strânsă” între parlamentele naţionale şi PE.

  • Vacanţa ideală: cu iurta asiatică de lux

    Cândva apanajul naţiilor nomade din Asia, iurtele sunt numai bune pentru găzduit turişti, aşa cum o demonstrează complexul El Capitan Canyon la nord de localitatea Santa Barbara din Statele Unite. Cei care se cazează în acest loc stau în iurte prevăzute cu podele de lemn, luminatoare, mici frigidere şi paturi mari, într-un decor pitoresc aproape de Oceanul Pacific.

    La Bar Harbor KOA în Maine, nişte rulote Airstream au fost adaptate drept spaţii de cazare aproape de ocean, iar turiştii au posibilitatea de a-şi asigura masa din peştele pe care-l prind mergând la pescuit, arată Wall Street Journal.

    Europa are şi ea o ofertă bogată de vacanţe la cort. în Italia, spre exemplu, se găsesc Le Pianacce din Toscana sau Del Sole, din apropiere de Lacul Iseo din Lombardia, unde turiştii pot sta în corturi mari, dotate cu paturi şi căzi de baie, având acces la piscină, locuri de joacă pentru copii ori amenajate pentru diverse sporturi.

    În Portugalia, complexul A Terra aproape de zona de coastă din sud-vestul ţării aşteaptă oaspeţi cu corturi indiene, aşezate în apropierea unui lac şi îi îmbie cu produse de casă din partea locului şi plaje frumoase pentru stat la soare sau odihnit între reprize de surfing, adaugă The Indepedent.

  • Merkel a cedat teren: Liderii UE înlesnesc condiţiile finanţării de criză pentru Spania şi Italia

    Astfel, după 13 ore şi jumătate de discuţii, încheiate vineri dimineaţa, aproape de răsăritul soarelui, liderii din zona euro au convenit să renunţe la condiţia ca guvernele să aibă statut de creditor privilegiat în cazul liniei de finanţare către Spania, destinată recapitalizării sectorului bancar, transmite Bloomberg. Totodată, summit-ul UE a deschis calea către recapitalizarea directă a băncilor de la fondurile de urgenţă ale zonei euro, după ce UE va fi creat o instituţie unică de supraveghere bancară. Italia şi Spania vor putea accesa credite de “bailout” fără a pierde suveranitatea economică, măsură menită să împingă în jos costurile de finanţare a celor două state, a căror creştere puternică a generat temeri că zona euro s-ar putea diviza, aplicând o lovitură grea economiei mondiale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • EURO 2012: ITALIA a învins GERMANIA, scor 2-1, şi s-a calificat în finala de la Kiev

    Golurile învingătorilor au fost marcate de Balotelli ’20, ’36. Pentru Germania a înscris Mesut Ozil, în minutul 90+2, din penalti.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Vicepremierul italian avertizează: Prăbuşirea Italiei ar fi prăbuşirea euro

    “Europa şi partenerii noştri nu trebuie să ne ajute pe noi, ci pe ei înşişi. Numai o Europă mai puternică şi mai unită poate avea un viitor”, a susţinut acesta, informează Bloomberg. Costurile de finanţare a Italiei au depăşit pe pieţele secundare nivelul de 6% pentru obligaţiunile de stat cu maturitatea la 10 ani, şi se apropie de pragul psihologic de 7%, la care datoria este considerată nesustenabilă. Grecia, Irlanda şi Portugalia au solicitat ajutor extern după ce costurile de finanţare au depăşit 7%.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Roubini: Berlusconi şi puternice interese de afaceri din Italia vor revenirea ţării la liră

    “Berlusconi a afirmat că «nu este o blasfemie să ieşi din zona euro», semnalând că el şi partidul său, împreună cu puternice interese de afaceri, vor revenirea la liră”, a postat Roubini pe Twitter, potrivit cotidianului britanic The Guardian. Italia ar trebui să ia în calcul părăsirea zonei euro dacă Germania nu acceptă ca Banca Centrală Europeană (BCE) să garanteze datoria suverană a statelor şi să tipărească bani pentru a susţine economia, a afirmat Berlusconi. “Ieşirea din zona euro nu este o blasfemie”, a scris Berlusconi pe pagina sa de Facebook.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Criza datoriilor, austeritatea şi recesiunea pun presiune pe băncile italiene

    Creditele neperformante din sectorul privat s-au plasat la 109 miliarde euro în aprilie, în urcare cu 15% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor băncii centrale a Italiei, citate de Bloomberg. Deprecierile de capital, excluzând reevaluarea în scădere a activelor, au avansat în aceeaşi perioadă de la 50 miliarde de euro la 58 miliarde euro. “Calitatea activelor şi creditele neperformante ridicate reprezintă probleme tot mai mari pentru băncile italiene, în special deoarece rezervele de capital şi capacitatea internă de generare a capitalului nu oferă destulă siguranţă. Economia este deja într-o stare fragilă, iar creditul a îngheţat”, comentează într-un raport recent Francesca Tondi, analist la Morgan Stanley.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Jargonul fricilor din zona euro: după “Grexit”, “Quitaly”

    Ulterior, costurile de finanţare pentru Italia chiar au crescut (randamentul obligaţiunilor pe 10 ani a trecut de 6%), jocurile de cuvinte despre ieşirea Greciei din zona euro (Grexit) s-au extins şi asupra Italiei (Quitaly), iar premierul italian Mario Monti a ieşit furios să dezmintă că ţara lui are nevoie de ajutor.

    Dincolo de declaraţia lui Fekter însă, creşterea costurilor de finanţare pentru Italia reflectă intenţia pieţelor de a forţa din partea BCE o nouă rundă de injecţie de lichiditate ieftină pentru bănci (relaxare monetară), după cea din februarie, care a calmat pieţele aproximativ până în luna aprilie.

    Banca Centrală Europeană a derulat în decembrie şi februarie două runde de creditare ieftină pentru bănci (LTRO – long term refinancing operations), în urma cărora peste 800 de bănci au beneficiat în total de peste 1.000 mld. euro pe trei ani, la o dobândă simbolică. Cele două runde de LTRO au avut darul să liniştească apele pe pieţele financiare, pe de o parte pentru că băncile din Spania sau Italia au folosit banii nu ca să dea credite în economie, ci ca să-şi amelioreze bilanţul, pe de altă parte fiindcă au împrumutat banii folosind drept colateral chiar deţinerile lor de obligaţiuni suverane, ceea ce a îmbunătăţit întrucâtva randamentele acestora.

  • Pe urmele „Naşului” în Sicilia

    de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    —————————————————————————————————————————————–

    La vremea sa, cartea m-a impresionat, iar filmul, care îi are în distribuţie pe Marlon Brando şi Al Pacino, m-a dat gata.

    Purtând imaginile filmului în minte, m-am decis să plec pe urmele renumitei familii Corleone în Sicilia, locul de origine al eroilor, cu gândul de a vedea cu proprii ochi unde s-au filmat cadre importante ale acestei capodopere cinematografice.

    “Faima Siciliei” a fost purtată ani de-a rândul de către Mafie, care a dominat insula, însă, odată cu limitarea drastică a puterii acesteia, imaginea turistică a Siciliei a explodat.

    Sicilia este cea mai mare insulă din Marea Mediterană şi este considerată cea mai multiculturală zonă din Europa. Condusă pe rând de către romani, normanzi, greci, bizantini şi arabi, insula este încărcată de vestigii istorice.Puteţi ajunge în Sicilia cu maşina proprie, cu trenul şi pe calea aerului. Dacă veniţi cu maşina, puteţi lua ferry-ul din mica localitate calabreză Villa San Giovani până în Messina. Posibilităţile de transport cu trenul sunt multiple, cu rute directe din Napoli sau Roma. Atât trenul, cât şi maşina sunt încărcate pe ferry, iar în numai o jumătate de oră, traversând strâmtoarea Messina, aţi ajuns în Sicilia.
    Pe cale aeriană aveţi câteva opţiuni: Blue Air şi Wizz Air cu zbor direct, Alitalia via Roma cu aterizare în Catania sau Alitalia via Roma şi Lufthansa via München cu aterizare în Palermo.

    Având la sud-vest Tunisia şi la sud micuţa insulă Malta, Sicilia este o extensie a munţilor Apenini, separată de continent prin Strâmtoarea Messina. Oraşele importante sunt: Palermo (nord-vest), Catania (centru-est), Messina (nord-est), Siracusa (sud-est), Marsala şi Trapani (vest) şi Taormina (nord-est).Eu am preferat să vin cu compania Alitalia, prin Roma, pentru că la retur am dorit să fac un stopover în capitala italiană, pentru alte 3 zile de vacanţă. Stopover-ul nu este altceva decât întreruperea unei călătorii prin punctul de tranzit, în cazul meu Roma. Este o bună oportunitate de a combina, pentru o sumă nesemnificativă în plus, două destinaţii într-una singură.

    Am aterizat în Catania. Mi-am închiriat o maşină pe care am preluat-o de la aeroport şi cu GPS-ul în funcţiune m-am îndrep-tat către celebra staţiune litorală Taormina. Am străbătut circa 54 de kilometri şi în numai o oră am ajuns. Începea astfel incursiunea mea de 7 zile în Sicilia. Am ales să mă cazez în Taormina, nu pentru că este cea mai cunoscută staţiune din Sicilia, ci şi datorită faptului că de aici eram foarte aproape de scena filmului.Mi-am dedicat aşadar o zi pentru a vizita micile oraşele Savoca şi Forza d’Agro, locurile unde s-au filmat părţi din film. Cele două orăşele sunt situate la mică distanţă de Taormina, la circa 30 de km, adică 20 de minute cu maşina. Locurile sunt deosebit de pitoreşti şi păstrează atmosfera siciliană autentică. Am refăcut, pe jos, acelaşi drum pe care Michael Corleone (Al Pacino), împreună cu prima sa soţie Apollonia, l-au parcurs de la biserica Santa Lucia din Savoca până la barul Vitelli, acolo unde au celebrat, în film, nunta. Şi vă asigur că veţi fi impresionaţi de acest loc. Nu m-am putut abţine să nu mă aşez la o masă şi să savurez un pahar de “Limoncello”, admirând locul şi fotografiile de pe pereţi.

    Pretextul vizitei mele fiind atins, m-am concentrat în următoarele zile pe descoperirea minunatei insule. În Sicilia totul este istorie şi dacă veniţi aici vă recomand să vizitaţi situl arheologic “Valea Templelor” din Agrigento, Siracusa cu ruinele greceşti, micul orăşel Noto, situat în sud-estul insulei, faimos pentru arhitectura barocă, dar şi oraşul-staţiune Cefalu, a cărui populaţie aproape că se triplează pe timpul verii, asta datorită miilor de turişti care poposesc aici. Rezervaţi-vă timp şi pentru Palermo. Veţi găsi un oraş haotic, înţesat de clădiri înalte şi aglomerate, construite în mare parte în epoca pe când Mafia domnea asupra oraşului. Poate din acest motiv oraşul nu excelează printr-o arhitectură deosebită.

    Cu toate acestea, Palermo este un oraş viu, care reflectă istoria sa complexă. Centrul medieval al oraşului este plin de magazine şi ateliere meşteşugăreşti. La numai 7 km de oraş se află Monreale Catedrala şi Mânăstirea Benedictina, două edificii istorice construite de William al II-lea. Trebuie să le vedeţi! Acestea sunt doar unele dintre obiectivele importante ale insulei pentru care merită să vă faceţi timp să le vizitaţi. Alegeţi însă cu grijă momentul zilei, pentru că în sezon poate fi extrem de cald. Revenind la soare şi mare, trebuie să pomenesc şi locurile unde vă puteţi întinde, leneş, la plajă.

  • Care sunt ţările preferate de români pentru călătorii

    Anul trecut, românii au făcut aproape 4,5 milioane de călătorii în primele zece ţări aflate în topul preferinţelor, respectiv Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania, Franţa şi Croaţia.

    Statisticile nu arată clar distribuţia călătoriilor, pentru nu toţi au plecat pentru turism, ci şi pentru afaceri, vizite la prieteni sau rude, cumpărături sau chiar pentru consultaţii medicale.

    Bulgaria a devenit în ultimii ani destinaţia preferată de călătorii a turiştilor români, atraşi în special de litoralul Mării Negre. Mai nou, şi preţurile accesibile din staţiunile montane bulgăreşti, dar şi calitatea serviciilor încep să atragă români.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro