Tag: inflatie

  • Tiparniţa de bani a SUA se pregăteşte să ia o pauză

    Este a cincea reducere progresivă din decembrie încoace a programului de relaxare monetară cantitativă derulat de Fed, reducere care, dacă va continua în acelaşi ritm, se va încheia complet în toamnă. Rezerva Federală a început să scadă cu câte 10 mld. dolari lunar ritmul cumpărărilor de obligaţiuni din decembrie 2013 de la nivelul iniţial de 85 mld. dolari, cu scopul de a dezobişnui de stimulentul monetar economia americană şi mai ales pieţele financiare, care au beneficiat aproape constant de programe de relaxare monetară cantitativă din 2008 încoace. Rezultatul concret al acestor programe a fost că totalul activelor deţinute de Fed s-a umflat de la mai puţin de 1.000 mld. dolari în 2008 la peste 4.000 mld. dolari în prezent, iar indicii bursieri au bătut record după record – indicele Dow Jones, de pildă, a crescut numai anul trecut cu 26%, cea mai mare creştere în 18 ani.

    Yellen a precizat însă că ratele dobânzilor vor rămâne aproape de zero “pentru o perioadă considerabilă” şi după încheierea programului de cumpărări de obligaţiuni, în funcţie de evoluţia economiei. În privinţa inflaţiei, estimările Fed sunt că aceasta va rămâne la 2% sau sub ţinta de 2% până la finele lui 2016, în paralel cu o creştere a economiei pe parcursul lui 2015 spre 3-3,2%, faţă de 2,2% în acest an, şi cu o ameliorare treptată a condiţiilor de pe piaţa muncii.

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    18%
    ponderea utilizatorilor români de internet care îşi plătesc online taxele şi impozitele, în timp ce 29% fac cumpărături online cel puţin o dată pe lună, conform UPC/Roland Berger

    76,1 mld. lei
    valoarea exporturilor FOB în primele 4 luni, cu 10,6% mai mare decât în acelaşi interval din 2013, în timp ce importurile CIF au fost de 83,9 mld. lei, în creştere cu 10,2%

    70%
    ponderea angajatorilor din România care declară că nu intenţionează să facă angajări în T3, în timp ce 5% anticipează reduceri de personal, conform Manpower

    16,3 mil.
    numărul milionarilor în 2013, faţă de 13,7 mil. în 2012, în timp ce ponderea familiilor de milionari a crescut la nivel global de la 0,7% la 1,1%, potrivit Boston Consulting Group

    81.800 mld. dolari
    averea netă a gospodăriilor din SUA, record istoric, în urcare cu 1.500 mld. dolari din ianuarie până în martie, conform Fed

    0,94%
    inflaţia anuală în România în luna mai, nou minim istoric, după ce preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1% faţă de aprilie, iar preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%

  • Preţurile au scăzut uşor în luna mai. Care sunt produsele cu cele mai mari ieftiniri

     Inflaţia anuală a coborât astfel de la nivelul de 1,21% atins în aprilie, care a reprezentat cel mai ridicat nivel din acest an, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu numai 0,11%.

    Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (iunie 2013 – mai 2014) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2012 – mai 2013), determinată pe baza IPC (indicele preţurilor de consum) este 2,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%, se arată într-un comunicat publicat joi de INS.

    În luna mai, cele mai importante scăderi de preţuri au fost înregistrate la ouă (-4%), zahăr (-3,06%) şi legume (-1,29%), completate de ieftiniri uşoare la anumite servicii, respectiv chirii, transportul urban, transpoturile aeriene şi serviciile de telefonie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zona euro? Mai discutăm peste doi ani

    România îndeplineşte trei criterii de convergenţă nominală din cinci (ponderea în PIB a datoriei publice şi a deficitului bugetar, ratele dobânzilor pe termen lung) şi nu îndeplineşte pe celelalte două (inflaţia medie în ultimele 12 luni a fost de 2,1%, peste referinţa corespunzătoare a zonei euro de 1,7%, iar în privinţa stabilităţii cursului, leul s-a depreciat cu 1,9% faţă de euro în ultimii doi ani). CE va emite următoarea evaluare în 2016.

    Lucian Anghel, preşedintele BVB, aprecia recent că anunţul oficial privind fixarea datei de 1 ianuarie 2019 ca ţintă pentru aderarea la zona euro, inclus de Guvern în Programul de convergenţă înaintat CE pentru perioada 2014-2017, este cel mai important anunţ economic de anul acesta şi că aderarea la euro ar trebui să devină proiect naţional. Programul reafirmă angajamentul ţării de a se încadra începând din 2015 într-un deficit structural de 1% din PIB, conform tratatului fiscal european, în timp ce deficitul bugetar ar urma să se situeze sub 2% din PIB tot începând din 2015. Atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi viceguvernatorul Cristian Popa au insistat însă că aderarea la euro presupune un consens politic şi social larg, pentru că România nu poate intra în zona euro decât dacă este pregătită să facă faţă rigorilor pieţei unice.

    După economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, PIB ar trebui să crească timp de 9-10 ani cu 2% peste media UE pentru a ajunge de la un PIB per capita de 52% din media europeană, cât avea anul trecut, la 60% din media UE, cât avea Letonia, unul dintre cele mai sărace ţări intrate în zona euro (la 1 ianuarie 2014). O analiză recentă a BNR arată, de asemenea, că un indicator relevant pentru convergenţa reală, productivitatea muncii, ne situează nu numai în urma UE15 (productivitatea în România era anul trecut de cca 49% din media UE15), ci şi a celor 9 state din Est membre ale UE (productivitatea în România era anul trecut de cca 49% din media UE9).

  • Inflaţia din zona euro a încetinit mai mult decât anticipau analiştii şi pune presiune pe BCE

     Analiştii consultaţi de Bloomberg se aşteptau ca Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, să anunţe marţi o încetinire a inflaţiei doar până la 0,6%. Rata de creştere a preţurilor din zona euro se află de opt luni la mai puţin de jumătate din ţinta BCE, de circa 2%.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat asupra unei spirale negative a preţurilor, iar Consiliul Guvernatorilor analizează măsuri variind de la dobânzi negative la suplimentarea lichidităţii pentru bănci.

    Zona euro se confruntă şi cu o rată ridicată a şomajului, care a scăzut însă neaşteptat de la 11,8% în martie la 11,7% în aprilie.

    “Inflaţia atât de redusă şi atât de mult sub ţintă contribuie în mod clar la presiunea generală asupra BCE. Deloc surprinzător, Draghi a minimalizat ameninţarea reprezentată de deflaţie, dar continuarea încetinirii ratei de creştere a preţurilor le influenţează modul de a gândi”, a declarat Jonathan Loynes, economist şef pentru Europa la firma de cercetare Capital Economics.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 2-8 iunie

    3.06
    INSSE publică cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul pe primele 5 luni

    3.06
    Eurostat anunţă estimarea inflaţiei în zona euro în luna mai

    4.06
    INSSE anunţă datele provizorii privind PIB în T1

    4.06
    Comisia Europeană publică rapoartele de convergenţă la euro pentru 8 state UE

    4.06
    INSSE anunţă indicii costului forţei de muncă în T1, investiţiile în economie şi construcţiile de locuinţe în T1

    4-5.06
    Reuniunea G7 (Bruxelles)

    5.06
    INSSE difuzează statistica veniturilor şi a cheltuielilor gospodăriilor în 2013

    5.06
    Reuniunea Consiliului de guvernare al BCE (Frankfurt)

    5.06
    Eurostat anunţă statistica serviciilor în T1 şi a comerţului cu amănuntul la 4 luni în UE

    5-6.06
    Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne (Bruxelles)

    7.06
    Metalhead Meeting cu Sepultura, Moonspell, Arkona (Arenele Romane, Bucureşti)

    până la 10.08
    Europe. South East – Recorded Memories – expoziţie Goethe Institut (MNAC, Bucureşti)
     

  • Ce fel de “lovitură preventivă” pregăteşte Banca Centrală Europeană

    El a declarat că BCE ar putea fi nevoită să lanseze “o lovitură preventivă” contra pericolului deflaţiei în zona euro, astfel încât să fie combătută “percepţia că preţurile vor scădea în continuare”. Inflaţia în zona euro a fost de 0,7%, u[or mai ridicată decât în martie (0,5%), dar încă departe de ţinta BCE de aproape 2%.

    Ultimele date ale CE arată însă că pentru prima oară din decembrie, percepţia în rândul consumatorilor şi al companiilor privind evoluţia economiei şi aşteptările privind creşterea preţurilor s-au îmbunătăţit sensibil în luna mai faţă de aprilie, ceea ce ar putea determina BCE să nu cedeze presiunilor de a urma exemplul Rezervei Federale.

    Economiştii citaţi de presa financiară anglo-saxonă susţin că Draghi are de abordat trei teme spinoase la reuniunea BCE din 5 iunie: prevenirea riscurilor de deflaţie, contracararea aprecierii monedei euro şi stimularea redresării economice a zonei euro prin încurajarea creditării. Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de prelungirea programului Rezervei Federale a SUA de susţinere a lichidităţii de pe pieţe cu bani de la tiparniţă.

    Mario Draghi a vrut însă până acum să evite capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul marilor speculatori financiari, care au dus pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arătau că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi când oficialii Fed dădeau de înţeles că, prin urmare, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai avea rostul. Mai exact, Draghi a sugerat mereu că BCE are încă destule arme în tolbă şi că măsurile luate de bancă sunt suficiente (reducerea lentă a dobânzilor şi prelungirea până la jumătatea lui 2015 a programului de credite ieftine pentru bănci) spre a combate riscul căderii Europei într-o perioadă de deflaţie “de tip japonez”, paralizantă pentru economie.

    În plus, BCE, ţinându-se cu încăpăţânare de obiectivul său vechi, încă de pe vremea când la cârma sa era Jean-Claude Trichet, de a evita o creştere a inflaţiei pe care a văzut-o întotdeauna drept principalul pericol la adresa creşterii economice, a insistat mereu ca toate programele sale de relaxare monetară prin achiziţia de active derulate de la începutul crizei să aibă parte de sterilizare (operaţiunile prin care banca retrage de pe piaţă integral sau parţial echivalentul banilor nou-intraţi în circulaţie), refuzând deci să tipărească bani pur şi simplu, aşa cum a făcut Rezerva Federală a SUA.

    Motivul insistenţei BCE era simplu – faptul că banca americană îşi poate permite să acţioneze ca o simplă tiparniţă, graţie statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operaţiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflaţie. BCE n-ar fi avut însă această şansă, astfel încât efectele unei inflamări a inflaţiei în zona euro ar fi urmat să fie nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală şi a ignorat vocile din mediul financiar american sau britanic ori care susţineau că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflaţie care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei egalizări a productivităţii între Nordul şi Sudul zonei euro.

    Mai mult, Draghi a părut împăcat pentru o vreme cu perspectiva unei perioade lungi de inflaţie mică, departe de ţinta de 2%, chiar când însăşi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că BCE trebuie să acţioneze mult mai ferm, adică să urmeze exemplul Fed, fiindcă altfel zona euro e pândită de spectrul deflaţiei. În ultima vreme însă, BCE a început să studieze serios posibilitatea unui program de relaxare monetară după exemplul Fed.

    Printre puţinele voci care continuă să se opună în Europa unui astfel de program rămâne economistul polonez Leszek Balcerowicz, care a susţinut recent la Bucureşti că sperietoarea deflaţiei nu are bază reală. El a arătat că economiştii şi politicienii împing BCE să tipărească şi mai mulţi bani, întrucât le este mai uşor să amâne reformele structurale prin substitute monetare decât să “mobilizeze populaţia pentru liberalizara pieţei muncii şi reforma educaţiei”. “A tipări bani nu înlocuieşte reformele structurale. Şi Africa ar fi bogată. E un mit greşit şi periculos. Această politică monetară de relaxare cantitativă lungă încetineşte restructurarea”, a spus Balcerowicz la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată în aprilie de Coface şi agenţia de presă Mediafax.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Speranţe pentru şomerii români

    Numărul locurilor de muncă vacante disponibile la ANOFM a crescut, sugerând revigorarea cererii de forţă de muncă, iar perspectivele de angajare în industrie şi construcţii în al doilea sunt favorabile. Reducerea numărului de concedieri a contribuit la stagnarea şomajului (7,2% în martie, la fel ca în martie 2013).

    Conform BNR, accelerarea ritmului anual de creştere a salariilor în sectorul privat a fost rezultatul majorării salariului minim brut pe economie, în timp ce companiile “manifestă în continuare prudenţă” la negocierea salarială, arată BNR. Majorările de lefuri din industrie au fost integral compensate de câştigurile de productivitate, dinamica anuală a costului cu forţa de muncă rămânând negativă.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    75,3 mld. euro
    datoria externă pe termen mediu şi lung la 31 martie, în scădere cu 2,1% faţă de 31 dec. 2013, în timp ce datoria externă pe termen scurt era de 17,9 mld. euro, în scădere cu 6,4%

    570 mil. euro
    investiţiile directe străine în T1, cu 30,1% mai mari decât în T1 2013, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 514 mil. euro, iar creditele intragrup 56 mil. euro

    5.929
    numărul de proceduri noi de insolvenţă deschise în T1, în scădere cu cca 14% faţă de acelaşi trimestru din 2013, conform Coface

    1,6%
    rata anuală a inflaţiei în Austria şi România în aprilie, cele mai mari pe ansamblul UE, urmate de cele din Finlanda (1,3%) şi Germania (1,1%)

    0,2%
    cu atât a scăzut producţia industrială din UE în luna martie faţă de luna precedentă, după ce crescuse în lunile anterioare cu 0,1% şi respectiv 0,3%, iar comparativ cu martie 2013 a încetinit la un ritm de 0,5% faţă de 2,2% în luna anterioară