Tag: american

  • Euro a atins un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, înainte de şedinţa BCE

     Euro s-a depreciat joi până la 1,1026 dolari pe unitate pe pieţele asiatice, stabilizându-se la valoarea de 1,1048 de dolari pe unitate. Prin comparaţie, miercuri seara, euro era cotat la 1,1075 de dolari pe unitate la New York, potrivit MarketWatch.

    La ora 10:00 (ora României), euro se tranzacţiona pentru 1,1040 dolari pe unitate, în scădere cu 0,3%, pe pieţele din Londra, marcând cel mai jos nivel din septembrie 2003, potrivit Financial Times.

    În luna ianuarie, BCE a anunţat iniţierea unui program de relaxare cantitativă, care presupune cumpărarea de obligaţiuni, inclusiv titluri guvernamentale, în valoare totală de 1.080 de miliarde de euro.

    Acest program este prevăzut să înceapă în luna martie şi să dureze până în septembrie 2016.

    În aceste condiţii, analiştii anticipează că preşedintele BCE Mario Draghi va prezenta detaliile programului în conferinţa de presă de la ora 15:30 (ora României), în urma şedinţei de politică monetară de joi.

    Adoptarea acestor noi măsuri de achiziţii de active este justificată de obiectivul BCE de menţinere a stabilităţii preţurilor, în condiţiile în care dobânda de politică monetară a ajuns la nivelul minim record de 0,05%.

    Preţurile de consum din zona euro au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, rata anuală a inflaţiei situându-se la -0,3%, potrivit primelor estimări publicate luni de Eurostat.

    În luna ianuarie, preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent.

    Un nivel similar al inflaţiei, de -0,6%, s-a mai înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.

    BCE are o ţintă de inflaţie de puţin sub 2%.
     

  • O tânără de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu

    În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

    De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.

    Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.

    Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.

    Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.

    Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • American Sniper reprezintă încununarea clişeelor despre patriotism şi binele suprem

    American Sniper este un film care la prima vedere pare similar cu alte producţii precum The Hurt Locker, Argo sau Zero Dark Thirty. Pe măsură ce acţiunea se dezvoltă, spectatorul îşi dă seama că prima impresie a fost una corectă. O poveste veche, refăcută de zeci de ori şi plină de clişee. Sigur, protagonistul este altul şi micile detalii fac diferenţa, însă ideea centrală a eroului motivat de dorinţa de a proteja „America, cea mai bună ţară din lume” se repetă la nesfârşit. Patriotismul ar trebui să reprezinte o explicaţie suficientă pentru faptul că prima victimă din ilustra carieră a lunetistului este un copil de câţiva ani. Sigur, un copil înarmat cu un obuz. Deşi regizorul Clint Eastwood nu insistă pe moralitatea acţiunilor militare din Irak, el nu iese din paradigma „binele împotriva răului”. Chris Kyle, lunetistul cu cele mai multe victime confirmate din armata Statelor Unite, înţelege perfect deviza „God, country, family” (Dumnezeu, patrie, familie) şi renunţă la tot pentru a se putea întoarce pe câmpul de luptă şi a-şi răzbuna camarazii căzuţi. Un clişeu îmbrăcat în haine noi, dar care face (puţin surprinzător) deliciul Hollywoodului şi al publicului american.

    Binele împotriva răului este însă o idee abstractă, iar Eastwood a avut anumite probleme în a explica nevoia de violenţă pe care o resimte protagonistul. Această nevoie este prea puţin exploatată în film; după cum scria Chris Kyle în autobiografia sa, „singurul lucru pe care îl regret este că nu am ucis mai mulţi inamici”. Mai multe recenzii atacă discrepanţele dintre modul cum Kyle se prezintă în cartea sa şi modul cum el este prezentat pe marele ecran. Filmul nu răspunde la o întrebare esenţială: a fost lunetistul un erou sau pur şi simplu un soldat care a excelat datorită nevoii de a ucide?

    Fără a-şi mai pune prea multe semne de întrebare, publicul american a umplut cinematografele şi a transformat American Sniper într-un succes de box office. În doar trei zile, filmul lui Eastwood a devenit cea mai bună lansare din ianuarie, cu 89 de milioane de dolari. Până la momentul închiderii ediţiei, încasările la nivel global se apropiau de 250 de milioane de dolari. Luând în calcul bugetul de 60 de milioane de dolari, casele de producţie vor fi cu siguranţă mulţumite de evoluţia filmului.

    Provenienţa încasărilor arată însă interesul scăzut pentru acest gen de filme în afara Statelor Unite: potrivit site-ului de specialitate IMDb, 80% din cele 250 de milioane de dolari vin de pe continentul american. Această tendinţă s-a mai manifestat în cazul Zero Dark Thirty, filmul despre uciderea lui Osama bin Laden (70% din totalul încasărilor au venit din Statele Unite) sau Argo (60% din total).

    Pe lângă succesul financiar, American Sniper se bucură şi de recunoaştere din partea majorităţii criticilor şi a instituţiilor de specialitate. Deşi a fost trecut cu vederea la Globurile de Aur, filmul are şase nominalizări la premiile Oscar, respectiv cel mai bun film, cel mai bun actor, cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj video, cel mai bun montaj audio şi cel mai bun mixaj audio. Un studiu publicat recent de Reuters şi IPSOS arată că majoritatea americanilor consideră American Sniper favorit la premiul pentru cel mai bun film.

    Filmele despre război produse la Hollywood vor continua să evidenţieze acea latură a poveştii favorabilă lor. Scenariile vor continua să evidenţieze misiunea americanilor de a duce democraţia peste tot în lume, chiar şi acolo unde ea nu este cerută. Cât timp idealurile americane vor fi prezentate ca binele suprem, filmele vor aduce spectatori şi, implicit, încasări uriaşe.

    Ar fi avut oare succes un film despre un lunetist care şi-a abandonat soţia însărcinată pentru a se întoarce, de bunăvoie, pe câmpul de luptă? Este aceeaşi poveste, dar dintr-o altă perspectivă. Răspunsul e destul de simplu: patriotismul americanilor va fi cu adevărat pus la încercare atunci când regizorii şi producătorii vor începe să includă, pe lângă inevitabilele clişee, şi elementele care sunt de obicei date la o parte.

  • Cele mai impresionante 10 oraşe pierdute

    Unele dintre acestea au fost într-adevăr regăsite, iar celelalte au devenit adevărate legende despre nu se ştie dacă au existat, vreodată, cu adevărat. Oraşele din această listă au captat imaginaţia multor istorici, arheologi şi aventurieri.

    1. Oraşul Patagoniei

    Cunoscut şi ca “oraşul plimbător”, Oraşul Patagoniei s-ar fi aflat în cel mai sudic punct al continentului american, în regiunea cunoscută astăzi drept Patagonia. Se spune că ar fi fost construit de către supravieţuitorii unui vas spaniol şi că ar fi avut resurse mari de aur şi bijuterii.

    2. Troia

    Făcut celebru de scrierile lui Homer, Troia este un oraş legendar aflat pe teritoriul actual al Turciei. Cunoscut mai ales datorită războiului ce îi poartă numele, Troia era o aşezare fortificată aflată pe malul mării.

    3. Oraşul pierdut Z

    Se presupune că acest oraş se afla în jungla braziliană şi că adăpostea o civilizaţie evoluată, cu o vastă reţea de poduri, drumuri şi temple. Zvonurile despre acest oraş au început atunci când un navigator portughez a spus că a vizitat locul în 1753. Relatarea acestuia rămâne singura dovadă legată de existenţa oraşului.

    4. Petra

    Oraşul Petra se află în Iordan, în apropierea Mării Moarte, şi se remarcă prin arhitectura unică în lume. Oraşul a intrat în declin după ce romanii au cucerit întreaga regiune în anul 363 î.e.n.

    5. El Dorado

    El Dorado este, poate, cel mai inportant oraş legendar din lume. Aşezarea ar fi fost un imperiu aflat în junglele sud-americane, iar numele înseamnă “cel de aur”. De-a lungul anilor au fost efectuate numeroase expediţii de căutare, cele mai multe în Evul mediu.

    6. Memphis

    Fondat în anul 3.000 î.e.n., Memphis a fost capitala Egiptului antic şi a servit ca un centru administrativ pentru sute de ani. Se spune că Memphis a avut chiar şi 30.000 de locuitori, primind astfel titlul de cel mai mare oraş al antichităţii.

    7. Angkor

    Regiunea Angkor din Cambodgia a fost un centru al puterii în timpul imperiului Khmer pentru mai bine de 2.200 de ani. Oraşul a fost abandonat în urma unui atac al armatei tailandeze în 1431.

  • Povestea complicată a adevăratului “American Sniper”

    Filmul a generat astfel cele mai mari încasări la debut din istorie, rezultate peste măsura aşteptărilor, ţinând cont că bugetul pentru realizarea filmului a fost de 60 de milioane de dolari. 

    Cu şase nominalizări la Oscar, « American Sniper »  prezintă într-un mod realist atât bătăliile urbane din Războiul din Irak, cât şi modul în care acestea se reflectă în viaţa militarilor americani odată întorşi acasă.

    Personajul principal al filmului, Chris Kyle, “The Legend”, a fost lunetistul care a ucis 160 de inamici, cel mai mare număr înregistrat de un militar american în perioada acestor confruntări. S-a pensionat în 2009, iar după pensionare a început să caute modalităţi prin care să-i ajute pe veteranii retraşi acasă. În mod paradoxal, fostul militar  a fost ucis în 2013 de un veteran cu probleme mintale pe care încerce să îl ajute.

    În 2012, Today l-a intervievat pe Chris Kyle şi a discutat cu el despre perioada pe care a petrecut-o pentru a servi ţara şi de relaţia complexă pe care a avut-o cu soţia sa.

    Nevoia lui Kyle de a-i proteja pe cei aflaţi în pericol l-a condus spre patru misiuni în Irak. În 2012, veteranul a declarat că scopul său după ce s-a retras din militărie a fost să crească gradul de conştientizare al oamenilor despre activitatea trupelor şi să încurajeze « actele de bunătate întâmplătoare care să arate mulţumirea cetăţenilor americani». A declarat că voia să arate veteranilor că  « sunt doriţi şi iubiţi ».

    În timpul interviului acordat Today, Kyle a discutat în mod deschis şi despre modul în care angajamentul său faţă de armată i-a influenţat viaţa familială.

    “Ne-am zbătut pentru a reuşi să ne menţinem căsnicia”, a declarat el.

    Actorii care au jucat cuplul Chris şi Taya Kyle, Bradley Cooper şi Sienna Miller, au declarat că descrierea într-un mod onest a relaţiei dintre cei doi şi modul în care Chris era rupt între cele două lumi au fost esenţiale în construirea rolurilor. 

    La înmormântarea lui Chris Kyle, în 2013, soţia sa, Taya, i-a adus un elogiu prin care a descris viaţa complicată şi plină de însemnătate pe care a trăit-o soţul său. “Toată viaţa lui, murdară, dureroasă, în continuă schimbare, a fost împachetată în cea mai profundă, cea mai schimbătoare experienţă a sufletului pe care numai omul Chris Kyle putea să o aducă”.

    Taya a declarat publicaţiei Today că modul în care soţul său a reuşit să echilibreze angajamentul său faţă de ţară şi familie a făcut-o să se întrebe dacă altcineva ar fi putut să îndeplinească misiunea sa. Descrierea sinceră a filmului o face să fie mulţumită de ecranizare. „Cred că unul dintre lucrurile bune la „American Sniper” este că multe dintre cuplurile de militari cu care am discutat şi care au văzut filmul mi-au spus că au avut exact acelaşi tip de conversaţii. Au avut exact aceleaşi sentimente”, a declarat Taya.

  • Ţara în care McDonald’s nu mai vinde cartofi prăjiţi şi nuggets de pui

    Vânzările lanţului de restaurante McDonald’s din Japonia au scăzut în decembrie 2014, aceasta fiind a 11-a lună consecutivă în care lanţul american înregistrează pierderi.

    Scăderea s-a datorat, printre altele, faptului că McDonald’s a trebuit să raţionalizeze porţiile de cartofi prăjiţi ca urmare a unei greve în sistemul naval ce nu a permis aducerea materiei prime necesară. Compania a renunţat să mai vândă porţii medii şi mari de cartofi prăjiţi. În urma unor clipuri video difuzate de mai multe televiziuni, care ilustrau ideea că anumite produse ar fi expirate, McDonald’s a retras de la comercializare şi chiftelele de pui (nuggets).

    Numărul clienţilor a scăzut cu 14% în ultima lună a anului, în vreme ce valoarea medie a cumpărăturilor a scăzut cu 8%, notează Bloomberg. “În ciuda numeroaselor măsuri pe care le-am luat pentru a minimaliza efectele grevei, înlocuirea anumitor produse ne-a afectat vânzările în decembrie”, au declarat reprezentanţii lanţului de restaurante.

    Imaginea McDonald’s în Japonia a fost afectată în 2014 de mai multe scandaluri şi plângeri înaintate de clienţi, care au declarat că au găsit bucăţi de plastic în nuggets şi îngheţată, precum şi un dinte de om într-o pungă de cartofi prăjiţi.

    McDonald’s Corp., cel mai mare lanţ de restaurante la nivel mondiale, a anunţat la începutul lunii decembrie 2014 cea mai abruptă scădere a vânzărilor din istoria recentă. Vânzările din restaurantele din Statele Unite ale Americii deschise în ultimul an au scăzut cu aproape 5%, potrivit informaţiilor transmise de companie.

    Analiştii anticipiează o scădere de 1,9%, după cum informează Consensus Metrix. Vestea a coborât acţiunile companiei cu 3,8%, marcând cea mai mare zdruncinare din ultimii doi ani, transmite Bloomberg. Vânzările au scăzut pentru a şaptea lună la rând, înregistrând cea mai mare depreciere din ultimii 13 ani, iar compania a anunţat o nouă scădere de 1% pentru luna octombrie. Vânzările la nivel global, excluzând restaurantele nou-deschise, au scăzut în 2014 cu 2,2%, mai mult decât predicţiile analiştilor. Pentru a remedia această situaţie, compania a anunţat reorganizarea operaţiunilor şi a investiţiilor în marketing. “Consumatorii de azi cer mai multe variante şi doresc un plus de valoare”, a declarat CEO-ul McDonald’s, Don Thompson. Vânzările în Europa au scăzut cu 2% în noiembrie 2014, afectate şi de rezultatele extrem de proaste din Rusia şi cele sub aşteptări înregistrate în Franţa şi Germania, a mai notat compania. În Asia, Orientul Mijlociu şi Africa, vânzările au scăzut cu 4%.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Radu Florescu, locul al 24-lea

    Absolvent al School of Business, la Boston College, licenţiat în marketing şi finanţe, membru fondator al Asociaţiei Internaţionale de Advertising (IAA), Radu Florescu este CEO al Saatchi & Saatchi România din 1992.

    Anterior a ocupat vreme de doi ani funcţia de director of business development în cadrul grupului de comunicare Centrade SUA şi, din 1987 până în 1989, a fost commodity trader pentru Tricon, USA. Împreună cu fraţii săi John şi Nicholas Alexander, Radu Florescu a înfiinţat în 1990 compania Centrade, iar trei ani mai târziu a urmat afilierea la reţeaua internaţională Saatchi & Saatchi, obiectivele agenţiei fiind de a gestiona conturile subsidiarei locale a companiei americane de bunuri de larg consum Procter & Gamble, contul producătorului din industria alimentară Mars România şi cel al producătorului de ţigarete British American Tobacco (BAT), câştigate prin intermediul reţelei.

    Deşi îşi propusese să se retragă în urmă cu câţiva ani, Radu Florescu declara recent că „probabil încă 5-10 ani voi mai fi aici, în România, deşi am tot promis familiei că mă voi întoarce în State sau în Franţa; am rămas însă aici pentru că eu cred că mai sunt încă oportunităţi. România este o insulă şi trebuie să fie un punct puternic în regiune, un punct stabil pentru zona de afaceri“.


    Radu Florescu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Xavier Piesvaux, locul al 25-lea

    Absolvent al Şcolii de Afaceri din Franţa, Xavier Piesvaux deţine din 2008 poziţia de director general al companiei Mega Image, parte din Delhaize Group. Anterior acestei poziţii, a lucrat pentru divizia de supermarketuri a grupului francez Carrefour în China, ocupând de-a lungul timpului mai multe poziţii, de la cea de trezorier până la director general.

    Compania este unul dintre cei mai dinamici retaileri de pe piaţă: anul acesta a deschis peste 50 de magazine, în urma unor investiţii de circa 10 milioane de euro, iar reţeaua a ajuns astfel la 350 de spaţii. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 530 de milioane de euro, faţă de 394 de milioane de euro în 2012.

    „România este încă o piaţă emergentă, cu potenţial ridicat, ce face eforturi pentru a se adapta la standardele europene, dar în acelaşi timp este o piaţă dominată de incertitudine economică, legislativă şi politică“, declara Xavier Piesvaux într-una din rarele declaraţii în presă. „Din punctul de vedere al managementului, te obligă să provoci permanent oportunităţile existente, create de potenţialul de dezvoltare versus capacitatea de a a avea o viziune pe termen mediu, nu numai pe termen scurt“, spune Piesvaux. El se referă la capacitatea de a executa planurile într-un mod dinamic şi profesionist, precum şi la capacitatea de a stimula echipa „către productivitate, analiză şi conducerea afacerii“.


    Xavier Piesvaux face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • O companie a dezvoltat mai multe tehnici de tortură folosite de CIA

    NBC News a publicat un material legat de compania care a lucrat la dezvoltarea acestor tehnici, proiect pentru care a primit peste 80 de milioane de dolari din partea guvernului american.

    Numele companiei, dezvăluit de sursa citată, este Mitchell, Jensen & Associates, având ca acţionari şapte persoane: ames Mitchell, John Bruce Jessen, David Ayers, Randall Spivey, James Sporleder, Joseph Matarazzo şi Roger Aldrich. Compania a încetat activitatea în octombrie 2009.

    Printre tehnicile de tortură dezvoltate de Mitchell, Jensen & Associates se numără lipsirea de somn, simulări de execuţii şi manipularea psihologică intensă. CIA nu a oferit încă niciun comentariu referitor la povestea publicată de NBC News.

    Majoritatea acţionarilor de la Mitchell, Jensen & Associates sunt familiarizaţi cu tehnicile folosite în armată, ei activând în cadrul Programului pentru Supravieţuire, Evaziune, Rezistenţă şi Evadare (SERE), care antrenează membri ai serviciilor secrete să reziste la interogatorii.