Tag: inflatie

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum arată evoluţia reală a inflaţiei

    Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (august 2013 – iulie 2014) faţă de precedentele 12 luni (august 2012 – iulie 2013), determinată pe baza IPC este 1,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,4%.

    Inflaţia anuală a crescut modest, de la 0,7% în iunie la 1% în iulie, dar aceasta s-a datorat efectului de bază statistic şi nu unor presiuni inflaţioniste reale din economie, arată Eugen Şinca, economist senior al BCR. “Presiunile inflaţioniste din economie rămân reduse, cu o rată globală a inflaţiei aflată sub ţinta BNR de la începutul anului până acum şi cu inflaţia ajustată CORE2 aflată în teritoriu negativ din octombrie 2013 până acum”, precizează Şinca. Inflaţia CORE2 nu ia în calcul dinamica preţurilor volatile (legume-fructe, combustili, tutun) şi nici pe cea a preţurilor administrate.

  • Durul Erdogan, de neclintit la cârma Turciei

    În ciuda autoritarismului şi a scandalurilor de corupţie care au marcat guvernarea sa şi au provocat proteste antiguvernamentale de mare amploare în principalele oraşe, Erdogan a fost votat preşedinte graţie creşterii economice rapide pe care a promis-o şi a livrat-o electoratului. De la venirea la putere a AKP în 2002, sub conducerea lui Erdogan, Turcia a înregistrat o perioadă de creştere economică şi de stabilitate politică fără precedent în istoria sa.

    Un program de încurajare puternică a construcţiilor, a consumului intern şi a exporturilor a urcat ritmul de creştere a PIB la 4% în 2013, după o creştere de 2% 2012, singurul an cu creştere mai slabă după performanţa “chinezească” de 9,2% din 2010 şi 8,5% 2011. În plus, graţie forţei economice remarcabile a Turciei, guvernul Erdogan a reuşit anul trecut inclusiv să-şi achite ultima tranşă de datorie la FMI (412 mil. dolari), punând astfel capăt unei relaţii de 52 de ani cu Fondul.

    Inclusiv poziţia dură a premierului Erdogan la adresa criticilor săi, inclusiv a reprezentanţilor pieţelor financiare, i-a fost de folos, consolidându-i imaginea de lider curajos, patriot şi care conduce cu mână de fier economia. După alegerea sa ca preşedinte, lira turcească a scăzut la minimul ultimelor cinci săptămâni faţă de dolar, ca efect al estimării pieţelor financiare că noul preşedinte şi-ar putea folosi puterea spre a face presiuni asupra băncii centrale să scadă ratele dobânzilor, ca să stimuleze economia. Erdogan a criticat public ceea ce a numit “lobby-ul dobânzilor”, adică investitorii străini, bancherii, economiştii şi jurnaliştii care au cerut o politică monetară mai restrictivă, pentru a contracara avansul inflaţiei, situată în prezent la peste 9%, dublu faţă de ţinta oficială.

    OECD a majorat estimarea de creştere a PIB în Turcia la 3,3% anul acesta şi 4% la anul, în timp ce agenţia Standard&Poor’s şi-a majorat estimarea la 2,9% pentru 2014, respectiv 3% pentru 2015, dar a atras atenţia că principalul risc, la fel ca în cazul tuturor economiilor emergente din Europa, este legat de o eventuală escaladare a conflictului ruso-ucrainean.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    16.098
    numărul de copii născuţi în luna iunie, cu 894 mai mulţi decât în luna mai, însă sporul populaţiei a fost negativ, de 3.186 persoane

    3.200
    numărul de firme înfiinţate în primul semestru de către tinerii întreprinzători prin programul de stimulare a IMM cu finanţări de la stat, în virtutea căruia au fost înfiinţate din 2011 până în prezent peste 14.000 de firme

    5,12 mil.
    numărul total de angajaţi cu contracte de muncă asiguraţi la sistemul public de pensii la 30 iunie, în creştere cu peste 190.000 de persoane faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut şi cu aproape 400.000 mai mare faţă de luna martie 2011

    10.681
    numărul de vehicule noi înmatriculate în iulie, cu 34,27% mai mare decât în iulie 2013, din care autoturismele au reprezentat 8.368, în creştre cu 46,45%

    84,7 mil.
    numărul de turişti străini care au vizitat în 2013 Franţa, comparativ cu 69,8 mil. turişti străini în SUA şi 60 mil. în Spania, acestea fiind cele mai vizitate ţări din lume

    0,7%
    creşterea în iunie a producţiei industriale din UE faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai importante creşteri ale producţiei industriale fiind înregistrate în Ungaria (11,3%), România (9,9%) şi Slovacia (7,5%), iar cele mai mari scăderi au fost raportate de Grecia (-6,9%) şi Malta (-3,8%)

  • BNR reduce din nou prognoza de inflaţie de la 3,1% la 2,2% pentru acest an şi la 3% în 2015

    “În şedinţa de astăzi (luni – n.r.), CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Documentul relevă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei la valori sensibil inferioare celor prognozate anterior, aflate sub punctul central al ţintei staţionare până la mijlocul anului 2015, şi în partea superioară a intervalului de variaţie, în a doua jumătate a orizontului prognozei. Potrivit noii proiecţii, rata anuală a inflaţiei se plasează la nivelul de 2,2% la finele anului 2014 şi la 3% la finalul anului 2015, iar rata medie anuală a inflaţiei se anticipează a se situa la 1,4% în 2014 şi la 2,4% în 2015”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

    La raportul anterior, din luna mai, BNR a modificat prognoza de inflaţie de la 3,5% la 3,3% pentru 2014 şi de la 3,2% la 3,3% pentru anul următor. Ulterior, estimarea a coborât de la 3,3% la 3,1%.

    Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iunie la 0,66%, faţă de 0,94% în mai şi 1,55% în decembrie 2013, atingând un nou minim istoric.

    Totodată, rata medie anuală a inflaţiei a coborât la 1,7% în iunie, de la 2,1% în luna precedentă.

    Rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, indicator relevant pentru asigurarea comparabilităţii la nivel european şi evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană, a fost de 1,5%, comparativ cu 1,8% în mai, nivel care plasează România printre statele care se încadreaza în criteriul aferent privind convergenţa nominală la nivelul UE.

    Raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat miercuri într-o conferinţă de presă.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    39% din PIB
    datoria publică la finele primului trimestru (247,9 mld. lei), a cincea cea mai redusă din UE, conform Eurostat, şi în uşoară creştere de la 38,7% din PIB (230 mld. lei) la sfârşitul primului trimestru din 2013

    2.721
    numărul sinuciderilor din România în 2013, mai mic decât în 2012, când s-au înregistrat 2.753 de cazuri, în timp ce maximul după 1996 a fost consemnat în 2000 (3.967 cazuri)

    612 mil. lei
    profiturile cumulate în primul semestru ale celor cinci SIF, aproape cât profitul cumulat de 626 mil. lei din tot anul 2013

    5,5 mld. euro
    fondurile europene absorbite de România în 2013, în timp ce contribuţia sa la bugetul UE a fost de 1,5 mld. euro

    25,1 mld. euro
    excedentul comercial înregistrat UE în relaţia cu SUA în primul trimestru, în timp ce faţă de China a înregistrat un deficit de 26,9 mld. euro, iar faţă de Rusia un deficit de 16,3 mld. euro

    0,5%
    inflaţia din zona euro în luna iunie, la acelaşi nivel înregistrat în mai, un minim istoric, în timp ce în UE inflaţia a crescut la 0,7%, faţă de 0,6% în mai

     

  • Topul celor mai scumpe oraşe din lume: Bucureştiul, mai scump decât Varşovia

    Fluctuaţia valutei şi inflaţia au pus oraşele africane, europene şi asiatice în topul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi, potrivit studiului Cost of Living realizat de Mercer. 
    Două oraşe din Africa ocupă primele locuri în topul celor mai costisitoare oraşe pentru expaţi, arată studiul Cost of Living realizat de Mercer, companie de consultanţă , lider în resurse umane şi investiţii. Luanda este cel mai scump oraş din lume pentru al doilea an consecutiv, iar N’Djamena, Ciad, este următorul clasat. Oraşele europene şi asiatice continuă să domine în top 10, fiind unele dintre cele mai costisitoare oraşe prin  Hong Kong, care ocupă locul trei, urmat de Singapore. Zurich a urcat trei locuri faţă de anul trecut, ocupând poziţia a cincea, urmat de Geneva pe locul şase. Tokyo a pierdut patru locuri, ajungând la poziţia a şaptea  în clasament.

    Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

    În top 10 cele mai costisitoare oraşe se află şi patru oraşe europene. Zurich (locul 5) este cel mai scump oraş european din listă, urmat de Geneva (locul 6) şi Berna (locul 8). Elveţia rămâne astfel una dintre cele mai scumpe ţări pentru expaţi, ca urmare a aprecierii francului elveţian faţă de dolarul american. Moscova (locul 9) şi St. Petersburg (locul 35) au pierdut 7 şi respectiv, 12 poziţii din cauza deprecierii dramatice a rublei faţă de dolarul american.

    Per total, în mare parte, oraşele din Europa de Vest au crescut toate în clasament datorită aprecierii valutei locale faţă de dolarul american. În particular, oraşele din Marea Britanie şi Germania au avut parte de cele mai mari schimbări în clasificare, cu Glasgow (locul 108) care a crescut cu 49 de poziţii, în timp ce Aberdeen (locul 94) şi Birmingham (locul 90) au sărit 34 şi respectiv 45 de poziţii. Munchen (locul 55) a crescut 26 de locuri faţă de anul trecut, Frankfurt (locul 59) a urcat 24 de poziţii şi Berlin (locul 68) a crescut cu 31 de poziţii faţă de clasamentul de anul trecut.

    Alte oraşe care au crecut în clasificare sunt Parisul (locul 27), care este clasat mai sus cu 10 poziţii  faţă de anul trecut, Milano (locul 30), mai sus cu 11 locuri, Roma (locul 31), mai sus cu 13 poziţii şi Viena (locul 32) mai sus cu 16 locuri.

    Bucureştiul cunoaşte o scumpire a costurilor de întreţinere, urcând de pe poziţia 169 din 2013 pe 159 în 2014.  Sofia şi Belgradul prezintă o creştere a costurilor de trai, urcând de la 181 la 172 şi, respectiv, de la 192 la 184, însă rămân în continuare mai ieftine decât Bucureştiul. Varşovia se alătură acestei tendinţe şi ajunge pe locul 142 în 2013 comparativ cu 150 în 2012. Evoluţia costurilor de trai din fiecare oraş este direct influenţată de economia ţărilor respective.  Astfel, în Praga şi în Budapesta, se observă o ieftinire a costului de viaţă, rezultat determinat de situaţia economică  din cele două ţări. Praga ajunge de la 73 la 92 în 2013, iar Budapesta de la 130 la 135.

    Alte oraşe pozitionate în top 10 sunt Berna, Moscova şi Shanghai. Karachi, aflat pe pozitia 211, este cel mai ieftin oraş din lume pentru expaţi, iar studiul Mercer arata că Luanda este de trei ori mai costisitoare decât acesta.

    Fluctuaţiile valutei şi impactul inflaţiei asupra bunurilor şi serviciilor au influenţat costurile programelor pentru expaţi, dar si clasamentul oraşelor.

    Tel Aviv (locul 18) continuă să fie cel mai costisitor oraş din Orientul Mijlociu pentru expaţo, urmat de Beirut (locul 63), Dubai (locul 67) şi Abu Dhabi (locul 68). Jeddah, din Arabia Saudită  (locul 175) continuă să fie cel mai puţin costisitor oraş din regiune. “

    Câteva dintre oraşe africane continuă să fie clasate mai sus în studiul din anul 2014, reflectând costurile ridicate de întreţinere. Luanda (locul 1) rămâne cel mai costisitor oraş pentru expatriaţi din Africa şi la nivel global, urmat de N’Djamena. Victoria, Seychelles (locul 13), este următorul cel mai costisitor oraş din Africa, urmat de Libreville, Gabon (locul 19). În Africa de Sud, Cape Town (locul 205) a pierdut 8 poziţii în clasament, reflectând slăbiciunea suferită de randul sud-african faţă de dolarul american.

    Oraşele din Statele Unite ale Americii au urcat în clasament datorită stabilităţii relative a dolarului american faţă de alte valute importante. În plus, pierderea semnificativă a poziţiilor altor oraşe, din diferite regiuni, a condus la clasarea mai bună a oraşelor americane. O creştere a costurilor cu locuinţa a împins New York-ul pe locul 16, mai sus cu opt poziţii, fiind unul dintre cele mai bine plasate oraşe din regiune. 

    În America de sud, São Paolo (locul 49) s-a clasat ca unul dintre cele mai puţin costisitoare oraşe urmat de Rio de Janeiro (locul 65). Cu toate acestea, amândouă oraşele e au pierdut 30 şi respectiv 36 de locuri, ca rezultat al slăbirii realului brazilian faţă de dolarul american (în ciuda creşterilor preţurilor la închirieri). De asemenea, Buenos Aires a scăzut semnficativ anul acesta şi se află pe poziţia 86 datorită devalorizării monedei sale, în ciuda creşterii mari preţurilor pentru bunuri şi servicii.

    Asia Pacific

    În top 10 cele mai costisitoare oraşe se numără şi patru oraşe din Asia. Cel mai costisitor oraş, Hong Kong (locul 3), a urcat 3 poziţii faţă de anul trecut. Singapore (locul 4) este următorul cel mai costisitor oraş din regiune, care a câştigat o poziţie în plus faţă de anul trecut, urmat de Tokyo, care ocupă locul 7, deşi anul acesta a pierdut 4 locuri. Shanghai (locul 10) a sărit patru poziţii faţă de anul trecut şi este următorul oraş asiatic din listă, urmat de Beijing (locul 11), Seoul (locul 14) şi Shenzhen (locul 17).

    Studiul Mercer Cost of Living acoperă 211 oraşe de pe cinci continente şi măsoară comparativ costurile a peste 200 de produse si servicii în fiecare dintre aceste localităţi. Acestea includ şi costuri aferente transportului, spaţiului locativ, alimentelor, hainelor, aparaturii casnice şi serviciilor de divertisment. Studiul estee creat pentru a ajuta companiile multinaţionale şi guvernele  să determine nivelul de remuneraţie pentru angajaţii expatriaţi. Oraşul New York este folosit drept referinţă, astfel toate celelalte oraşe sunt comparate cu acesta. Mişcările valutare sunt măsurate prin comparaţie cu dolarul american.

  • Mintea cea de pe urmă a lui Draghi

    Explicaţia şefului BCE a fost că şedinţele prea dese încurajează volatilitatea pieţelor financiare, care înainte de fiecare şedinţă sunt influenţate de pariurile traderilor nerăbdători să anticipeze ce măsură nouă de stimulare a economiei va anunţa banca. BCE ar urma astfel modelul Fed, care are numai opt şedinţe pe an.

    Draghi a declarat că redresarea economică în zona euro a fost moderată în al doilea trimestru şi că aşteptările privind o creştere a inflaţiei pe termen lung, de la nivelul actual de 0,5% spre orizontul de 2%, sunt “ferm ancorate”. La şedinţa de joi, BCE a menţinut neschimbată dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,15%.

    În opinia lui Mario Draghi, principalele riscuri pentru zona euro ţin de conflictele din Ucraina şi Irak, cu posibil impact în preţurile energiei, şi de tentaţia guvernelor din zona euro de a “relaxa eforturile de reformare a economiilor” – cu alte cuvinte, de a relaxa politicile de austeritate.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 30 iunie – 6 iulie

    30.06
    Eurostat anunţă estimarea de inflaţie pentru luna iunie în zona euro

    1.07
    Şedinţa de politică monetară a CA al BNR

    1.07
    CE lansează un nou cadru de propuneri pentru legislaţia reciclării deşeurilor

    1.07
    CE lansează un nou plan de creare a locurilor de muncă în industriile verzi

    1-2.07
    Conferinţa anuală europeană “Cooperarea în Europa Centrală” (Viena)

    2.07
    INSSE prezintă cifrele comerţului cu amănuntul pe primele 5 luni

    1-3.07
    Sesiunea plenară a PE (Strasbourg)

    1.07
    Eurostat anunţă rata şomajului în luna mai pentru UE şi zona euro

    2.07
    INSSE anunţă a doua estimare a datelor provizorii privind PIB în T1

    până la 13.07
    Microexpoziţia “Pandantive eneolitice din mandibule de Canis familiaris” (MNIR, Bucureşti)
     

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Pentru cine scad preţurile

    Aceasta se explică printr-o serie de factori, între care recoltele bune, renegocierea contractelor cu Gazprom care a permis reducerea tarifelor la utilităţi în ţări ca Ungaria, precum şi conflictul dintre Rusia şi Ucraina care a frânat anumite exporturi central-europene către Rusia, ca de pildă produsele alimentare poloneze, accentuând presiunea de scădere a preţurilor şi favorizând creşterea importanţei consumului intern ca motor de creştere economică.

    Cu excepţia României, cred analiştii UniCredit, toate ţările din regiune vor încheia anul acesta cu o inflaţie sub ţintă. Ungaria a intrat deja într-o perioadă cu inflaţie anuală negativă (-0,1% în mai) şi există riscul ca acelaşi lucru să se întâmple şi în Polonia.

  • Au mai rămas cinci ani până când România va adopta euro. Cum reducem decalajele legate de nivelul de trai

    ÎNAINTE DE ADOPTAREA PROPRIU-ZISĂ A EURO, ŢĂRILE CANDIDATE TREBUIE SĂ TREACĂ PRINTR-O PERIOADĂ INTERMEDIARĂ DE CEL PUŢIN DOI ANI, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale.

    cinci ani trec repede, s-ar putea spune. Dar decalajele care ne despart de ţările din zona euro sunt destul de mari, aşa că drumul spre euro va fi cu siguranţă o cursă cu obstacole. Avem în faţă un drum „lung şi dificil„ până la adoptarea euro, spunea recent chiar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Trecerea la euro a fost până acum o ţintă mişcătoare. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Ulterior, s-a profilat momentul ianuarie 2015 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană. Apoi, a urmat o perioadă „fără ţintă„. Iar acum obiectivul anunţat de guvern este 1 ianuarie 2019. Moment la care vor fi trecut deja două decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară la Bucureşti, în 1999, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).

    Adoptarea euro este şi marea ambiţie a guvernatorului Mugur Isărescu, aflat în fruntea BNR de aproape un sfert de secol. Trecerea la moneda unică europeană ar reprezenta al doilea obiectiv important atins de guvernatorul Isărescu, după ce denominarea şi trecerea la regimul de ţintire a inflaţiei în 2005 au marcat stabilizarea leului după 15 ani de tranziţie dură, timp în care inflaţia a fost galopantă, iar cursul valutar a avut mai multe episoade de depreciere abruptă. În anul 2000 Isărescu a susţinut, din poziţia de premier, strategia de la Snagov – un plan pe şapte ani, a cărui ţintă finală era integrarea în Uniunea Europeană (UE). Şi integrarea s-a produs în 2007. Trecerea la euro în acest an ar fi încheiat un alt ciclu de şapte ani şi ar fi marcat integrarea completă în structura Uniunii Europene. Dar n-a fost să fie aşa…

    Criza financiară şi economică internaţională a schimbat multe din paradigmele adoptării monedei unice. Turbulenţele care au zguduit economiile emergente în anii de criză au lăsat loc pentru dezbateri aprinse privind oportunitatea adoptării mai rapide a euro de către membrii Uniunii care nu au făcut deocamdată acest pas. Cei mai mari membri estici ai Uniunii Europene, Polonia, Cehia şi Ungaria, şi-au încetinit pregătirile pentru trecerea la euro. Totodată, apetitul de a accepta alte economii mai slabe în Club este destul de redus.

    Extinderea crizei datoriilor din Grecia în Irlanda, Portugalia sau Spania, ţări mai puţin competitive, a subliniat dezavantajele apartenenţei la euro pentru ţările care nu sunt pregătite şi necesitatea unor reforme profunde. Zona euro poate să fie o „cutie neagră„ dacă intrăm nepregătiţi. Iar a considera zona euro ca un fel de panaceu este periculos, spunea în plină criză economică, în urmă cu patru ani, guvernatorul BNR.

    Recent, Isărescu a mărturisit în faţa parlamentarilor (când a fost avizat pentru al cincilea mandat de guvernator al băncii centrale) că este nevoit să opteze pentru aderarea la zona euro în următorii ani, întrucât nu îl ajută vârsta să mai creadă în decenii. El a sugerat astfel, implicit, că doreşte adoptarea euro sub mandatul său. „Sunt forţat să fiu optimist şi să fiu angajat în acest obiectiv, care este extrem de ambiţios, dar care se poate încă atinge. În opinia BNR obiectivul este ambiţios, dar încă fezabil. Este un drum lung şi anevoios. Cu alte cuvinte, această ţintă ar trebui să fie acoperită cu un parcurs cu obiective intermediare, cu lucruri mult mai concrete, şi BNR lucrează la aceste chestiuni„, a arătat Isărescu.
    Ultimele state care au aderat la euro sunt Slovenia (2007), Cipru (2008), Malta (2008), Slovacia (2009), Estonia (2011) şi Letonia (2014). Toate cele 12 ţări care au aderat la UE din 2004 sunt obligate prin tratat să adopte euro, dar trebuie mai întâi să îndeplinească mai multe criterii, astfel încât termenul este flexibil. Adoptarea euro rămâne singurul calendar cu repere clare pentru realizarea reformelor necesare pentru modernizarea economiei României, după punctarea altor două borne importante: aderarea la NATO în 2004 şi integrarea în UE în 2007.

    „Ţintă ambiţioasă„ – aşa caracterizează majoritatea analiştilor obiectivul anunţat de guvern. De altfel, cei mai mulţi analişti au spus în ultimul an că văd probabil anul 2021 pentru adoptarea euro, având în vedere stadiul reformelor structurale şi fundamentele economice care nu permit recuperarea decalajelor într-un orizont de timp mai scurt. Dar stabilirea unei ţinte de aderare la zona euro poate avea efecte benefice dacă va deveni o ancoră pentru implementarea reformelor structurale, care au fost tergiversate până acum, dacă va acţiona ca un catalizator pentru politici coerente şi consistente, au spus analiştii.

    Este adevărat că la criteriile nominale de la Maastricht  – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică – stăm destul de bine. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să aibă un deficit bugetar sub 3% din PIB, datoria publică trebuie limitată sub 60% din PIB, iar inflaţia să nu depăşească cu 1,5% media celor mai performante ţări din zona euro. Ţările candidate trebuie să treacă printr-o perioadă intermediară de cel puţin doi ani, denumită mecanismul de schimb valutar (ERM II), interval în care va fi testată stabilitatea monedei naţionale. Astfel, cursul trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat.
    România ar fi pregătită, teoretic, chiar din vara acestui an să intre în anticamera zonei euro (ERM II). Dar îndeplinirea acestor criterii nominale a devenit o condiţie necesară, însă nu şi suficientă pentru trecerea la euro. Această cutumă nu mai stă în picioare cu toate problemele din zona euro. A gândi numai în termeni de inflaţie, deficit bugetar, datorie publică, diferenţial de dobânzi sau volatilitatea cursului pare superficial, insuficient. Atenţia s-a concentrat în ultimii ani mai mult pe convergenţa reală.

    Iar România are mult de recuperat la „categoria grea„ – convergenţă reală. Adică trebuie să reducem decalajele legate de nivelul de trai. Una dintre cele mai importante probleme legate de adoptarea euro este PIB-ul redus pe cap de locuitor, aflat la jumătate din media UE. Şi fără o creştere economică de 4-5%, ţinta 2019 nu se poate materializa. Pentru ca nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE ar fi necesari 10 ani cu un diferenţial de creştere economică de 2 puncte procentuale pe an în favoarea României, şapte ani cu un diferenţial de 3 puncte procentuale pe an sau cinci ani cu un diferenţial de 4 puncte procentuale pe an faţă de media UE, după cum a estimat guvernatorul BNR.

    Anul trecut economia a crescut cu 3,5%, depăşind cele mai optimiste estimări. A fost cea mai bună evoluţie a economiei din ultimii cinci ani, iar la nivelul blocului comunitar România a fost pe locul doi. Pe ansamblul anului 2013, economia zonei euro s-a contractat cu 0,4%, în timp ce PIB-ul UE a urcat cu 0,1%. Pentru 2014 analiştii văd posibilă o repetare a performanţei economice de anul trecut.

    Şi mai e ceva: intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu doar un alt nivel de dezvoltare, ci şi un nivel de omogenitate a economiei şi a societăţii care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Adică Bucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punctul de vedere al dezvoltării, dar trebuie să intre toată România, după cum spune Isărescu.
    Cu mai bine de o treime din depozitele populaţiei şi ale companiilor constituite în euro, cu 60% din împrumuturi date în moneda unică europeană şi multe preţuri – de la servicii de telefonie până la autoturisme sau imobile – calculate şi exprimate tot în euro, economia românească a început deja sa facă paşi de trecere la moneda unică. În aceste condiţii, acceptarea monedei unice ca monedă de tranzacţie nu ar trebui să ridice mari probleme.