Tag: oficiali

  • Oficial SUA: Finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost deja asigurată

    “Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 1 mai 2013, o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti pentru participarea la a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă (Bucureşti, 30 aprilie-3 mai 2013). Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach – EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect”, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENTATUL din BOSTON: Singurul suspect în viaţă a fost transferat de la spital la închisoare

     Americanul de origine cecenă, în vârstă de 19 ani, a fost transferat la centrul federal medical Devens, situat la 65 de kilometri distanţă de Boston, unde a fost spitalizat în urmă cu o săptămână, după ce a fost grav rănit într-o cursă de urmărire cu poliţia, la câteva zile după atentatul soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi la 15 aprilie.

    Djohar Ţarnaev a fost inculpat pentru folosirea unei arme cu potenţial distructiv major şi riscă pedeapsa cu moartea.

    Fratele său mai mare, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, cu care ar fi comis dublul atentat de la maratonul din Boston, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia săptămâna trecută, cu o zi înainte de arestarea lui Djohar, ascuns într-o ambarcaţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATAC ARMAT într-o clădire administrativă din nord-vestul Germaniei: Un oficial a fost ucis

    Bărbatul ucis este un ales local din regiunea Hameln-Pyrmont. “Ulterior, atacatorul s-a sinucis”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite nu sunt în punctul de a interveni militar în Siria

     Armata americană a pregătit planuri de urgenţă pentru cazul în care Washingtonul va hotărî să intervină, dar oficialii americani care îl însoţesc pe secretarul Apărării, Chuck Hagel, în turneul din Orientul Mijlociu au sugerat că, în prezent, nu este de actualitate nicio acţiune militară.

    “Aceasta este munca noastră (…) să prezentăm opţiuni preşedintelui, la cerere”, a declarat pentru jurnalişti, la Abu Dhabi, un oficial de rang înalt din cadrul Apărării, sub acoperirea anonimatului.

    Dar, a adăugat el, “analizele serviciilor de informaţii nu antrenează în mod automat decizii politice. Este important să notăm acest lucru în acest caz”.

    Referindu-se la eşecul serviciilor de informaţii înainte de invadarea Irakului, în 2003, oficialul de rang înalt a anunţat că preşedinţia americană va acţiona cu prudenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • E oficial: Daimler investeşte 300 de milioane de euro la Sebeş în fabrica de cutii de viteze

    Pentru producţia unei noi generaţii de cutii de viteze automate, vor fi investite în România mai mult de 280 de milioane de euro. În total, compania plănuieşte investiţii de peste 300 de milioane de euro.

    Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administraţie Daimler pentru Producţie şi Achiziţii Publice Mercedes-Benz Cars şi Mercedes-Benz Vans, explică: „Extinderea reţelei noastre de producţie va include o locaţie suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacităţile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienţilor, cu o flexibilitate mai mare în viitor.”

    Ţinând cont de faptul că producţia este supraîncărcată şi lipseşte spaţiului necesar dezvoltării producţiei de cutii de viteze în Stuttgart, vor fi construite locaţii suplimentare. “De peste 10 ani, Star Transmission continuă să fie un partener de încredere al locaţiilor noastre producătoare de sisteme de transmisie, din Germania. Având în vedere situaţia actuală şi în baza experienţei si colaborarii excelente cu Star Transmission, opţiunea pentru asigurarea capacităţilor necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extinde activităţile din România”, explică Peter Schabert, Directorul de Producţie pentru Sisteme de Transmisie a Mercedes-Benz şi al Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim, referindu-se la planurile pentru viitoarea reţea de producţie de cutii de viteze. “Fabrica de cutii de viteze din Stuttgart va rămâne în continuare centrul producţiei de cutii de viteze pentru Mercedes-Benz Cars şi va acţiona în calitate de centru de competenţă în această reţea de producţie”.

    Wolfgang Nieke, Preşedintele Sindicatului Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim şi al Dezvoltării de Autoturisme Mercedes-Benz: “Conducerea fabricii şi cea a Sindicatului au convenit, în urmă cu doi ani, să producă noua cutie de viteze automată şi un modul de asamblare la locaţia din Stuttgart-Hedelfingen. Consiliul de administraţie şi-a reafirmat astfel angajamentul pentru producţia internă a cutiilor de viteze. Cel de-al doilea modul de asamblare din Sebeş va fi aprovizionat de la locaţia noastră de producţie. Cererea crescută pentru cutii de viteze asigură utilizarea pe termen lung a capacităţii de producţie de cutii de viteze în cadrul locaţiei din Stuttgart-Hedelfingen.” În scopul de a transfera experienţa de la Stuttgart în mod corespunzător, angajaţii români vor urma un program special de calificare. Ei vor participa timp de mai multe luni la fabrica din Untertürkheim, în echipe de asigurare a calităţii, de întreţinere şi de logistică, pe lângă cele de producţie.

    Unitatea de producţie Daimler, Star Transmission, a fost înfiinţată în anul 2001. În prezent, compania şi cei aproximativ 800 de angajaţi din locaţiile Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze ale autoturismelor actuale Mercedes-Benz, precum şi cutii de viteze pentru modelele mai vechi, pentru asigurarea pieselor de schimb. A fost deja luată decizia pentru a începe producţia unei cutii de viteze automate cu 5 trepte, la mijlocul acestui an, în noua locaţie din Sebeş, până la ieşirea din fabricaţie. Începând din 2014, generaţia actuală de cutii de viteze cu dublu ambreiaj va fi, de asemenea, asamblată acolo. Acest lucru va oferi, astfel, capacităţi suplimentare de asamblare care vor completa producţia din Stuttgart, unde a fost concentrată asamblarea până în prezent. Cu sprijinul guvernului român in vederea extinderii capacităţilor de producţie, se preconizează că o nouă generaţie de cutii de viteze automate va fi, de asemenea, fabricată în noua reţea de producţie care implică locaţiile din Stuttgart (producţie completă, inclusiv asamblare) şi Sebeş (doar asamblare) începând cu anul 2016.

  • EXPLOZIE în centrul Moscovei. Deflagraţia, într-o zonă frecventată de turişti

     “Explozia a avut loc într-un container metalic, pe Strada Novi Arbat, în centrul Moscovei”, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate ruse.

    “Natura exploziei nu se cunoaşte încă”, a comunicat poliţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COREEA DE NORD: Condiţia de abandonare a programului nuclear şi balistic este “total inacceptabilă”

     Această reluare a dialogului va avea loc “între state care deţin arma nucleară” sau nu va avea loc, a avertizat cotidianul oficial nord-coreean Rodong Sinmun într-un comentariu.

    Condiţia de abandonare de către Phenian a programului său nuclear şi balistic înainte de revenirea la masa negocierilor cu Washingtonul este “total inacceptabilă”, a adăugat el.

    Phenianul, care îşi revendică statutul de putere nucleară, este suspectat că deţine mai multe bombe nucleare şi recurge la teste atomice pentru a reuşi să le miniaturizeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vizită fără precedent la Pentagon – Ban Ki-moon: S-a discutat mult despre Coreea de Nord şi riscurile unor erori de judecată sau de calcul

     Este pentru prima dată când un secretar general al ONU a efectuat o astfel de vizită la Pentagon.

    Ban a fost primit de o gardă de onoare, după care s-a întreţinut timp de 30 de minute cu secretarul american al Apărării Chuck Hagel şi cu şeful Statului-Major Interarme, generalul Martin Dempsey.

    Discuţiile s-au concentrat asupra Coreei de Nord şi eventualelor misiuni ONU de menţinere a păcii în Mali, Somalia şi Siria, a anunţat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, un oficial american din cadrul Apărării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OFICIAL: Modelul Cipru replicat la nivelul UE. Băncile vor fi salvate cu banii din depozite

     Procedura de bail-in (salvare cu resurse proprii) aplicată în Cipru, la Bank of Cyprus, este inclusă într-un proiect de directivă privind rezoluţia bancară, pregătit de Comisia Europeană încă din vara anului trecut, căruia i-au fost aduse mai multe amendamente în ultimele săptămâni, după soluţionarea crizei din Cipru printr-un acord care presupune restructurarea sectorului bancar.

    Potrivit unui proiect de modificare a propunerii de directivă, obţinut de MEDIAFAX, legislaţia europeană va stabili că în operaţiunile de bail-in nu vor mai putea fi exceptate depozitele constituite de alte bănci la instituţiile de credit intrate în procedură de rezoluţie, cu excepţia cazurilor în care utilizarea unei părţi a a tuturor acelor sume ar pune în pericol stabilitatea financiară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Seulul şi Washingtonul au ridicat nivelul supravegherii militare a Coreei de Nord la “AMENINŢARE VITALĂ”. Oficial SUA: Coreea de Nord ar putea testa rachetele în orice moment – VIDEO

     Comandamentul integrat al forţelor americane şi sud-coreene a ridicat la nivelul 2 această proceduri, care se află de-acum la treapta “ameninţare vitală”, potrivit unui oficial militar care a solicitat protecţia anonimatului. În timp de pace, nivelul de supraveghere este 4, iar în timp de război 1.

    Furios din cauza unei noi serii de sancţiuni adoptate de ONU în urma testului nuclear din februarie şi manevrelor militare comune în curs între Statele Unite şi Coreea de Sud, Phenianul şi-a multiplicat, în ultimele săptămâni, declaraţiile belicoase.

    Phenianul a staţionat pe coasta de est două rachete de tip Musudan, cu o rază de acţiune ce atinge în mod teoretic până la 4.000 de kilometri, adică având capacitatea să atingă Coreea de Sud, Japonia sau Insula americană Guam, potrivit Seulului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro