BusinessMagazin

Tag: istorie

  • Liderul opoziţiei din India, favorit să câştige alegerile

    “Voturile încă se numără, dar se pare că Narendra Modi va înregistra o victorie istorică ca va da o majoritate absolută partidului său”, a scris Mark Williams, de la Capital Economics. “Alianţa Democratică, condusă de partidul lui Modi, va avea o majoritate clară iar acesta este un semn foarte bun pentru o reformă economică”, relatează Business Insider.

    Modi este cunoscut ca un promotor al progresului economic, iar India este o ţară cunoscută pentru dificultăţile întâmpinate atunci când vine vorba de reforme.

    Pe măsură ce cursa electorală se apropia de final, bursa din India şi indicatorii financiari au început să crească, considerând alegerea lui Modi ca un moment ce va duce, indirect, la o redresare economică a Indiei.

    “Noul guvern nu va avea o misiune uşoară”, a notat Miguel Chanco. “Multe reforme vor necesita cooperarea tuturor instituţiilor guvernamentale, va depinde doar de dl. Modi să dovedească faptul că investitorii nu au greşit atunci când au avut încredere în el.”

  • Cel mai costisitor implant mamar din istorie. Angelina Jolie a plătit 40.000 de dolari pentru un bust perfect

    Încă de la o vârstă fragedă, Angelina Jolie a ştiut cum să aibă grijă de fizicul ei. Nu avusese nici o operaţie estetică până în anul 2013 când, în urma unor investigaţii medicale, s-a descoperit că este predispusă la cancer mamar.

    Actriţa a decis să apeleze la chirurgie plastică şi a plătit pentru aceasta aproximativ 40.000 de dolari. Pe lângă faptul că şansele de a se îmbolnăvi au scăzut dramatic, ea se poate mândri acum şi cu un bust mărit.

    Angelina Jolie este împreună cu Brad Pitt din 2004, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei “Mr and Mrs Smith”. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

    Iată fotografia (stânga, înainte de intervenţie; dreapta, după intervenţie).

  • Cum au ajuns nişte foste barăci să valoreze un milion de dolari (GALERIE FOTO)

    Actualii proprietari au renovat-o la standardele actuale, păstrând însă cât de mult posibil din clădirea iniţială. Casa, formată de proprietarii iniţiali din două barăci pentru sinistraţi cumpărate după ce locatarii temporari au început să se mute din ele în 1907, este una dintre puţinele astfel de construcţii încă nedezafectate din oraş.

    Dacă iniţial aceste clădiri costau 50 de dolari (cam 1.300 de dolari în banii de azi), după renovare, casa supravieţuitoare costă puţin peste un milion de dolari, un preţ chiar bun pentru zonă, după cum spun experţii imobiliari.

  • Se poartă mare. Mare de tot (FOTO)

    Prezentările multor case de modă printre care Prada, Jonathan Saunders, VFIles ori Thom Browne, au pus accentul pe silueta care pare mai mare decât este, scrie The New York Times. Experţii în domeniul modei susţin că tendinţa nu este deloc surprinzătoare, întrucât “gigantismul” afişat de manechinele îmbrăcate în haine prea mari sau de celebrităţile care deja au în garderobă asemenea articole vestimentare e de fapt o reacţie la îmbrăcămintea prea strânsă pe corp care s-a purtat multă vreme.

    În plus, hainele mai mari, unde intră mai mult material, tind să apară în vremuri de reviriment economic, cum ar fi colecţia New Look a lui Christian Dior din 1947.

    Alteori, cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, astfel de tendinţe apar atunci când purtătorii doresc să-şi arate puterea economică sau statutul social, cum s-a întâmplat cu croielile de haine cu umeri supradimensionaţi şi coafurile mari din moda anilor ’80.

    Preferinţa actuală pentru hainele supradimensionate se manifestă printr-o intrepretare a hainelor masculine adaptate la silueta feminină, cu blazere lungi şi largi şi mâneci care trec lejer de încheietura mâinii, dar şi prin accesorii uriaşe, cum ar fi rucsacul afişat recent de Rihanna.

    Unii creatori de modă susţin că atunci când au realizat astfel de haine nu au vrut decât să se joace cu proporţiile şi să-i provoace pe cei ce le privesc să regândească ideea de normalitate vestimentară. Mai există şi voci care spun că asemenea haine au avantajul de a se potrivi cu uşurinţă pe multă lume, indiferent de siluetă, şi implicit le pot face pe purtătoare să pară mai slabe.

  • Luxul britanic comprimat într-o maşină

    Una din patru maşini de lux vândute în lume este un Bentley şi este livrată din Crewe, un orăşel din centrul Angliei de unde anul trecut s-au expediat peste 10.000 de maşini anul trecut. Dar nu acesta este secretul.

    Istoria Bentley a început în 1919, fabrica fiind fondată de Walter Owen Bentley, sau W.O., cum era cunoscut, iar prima maşină, EXP I, a fost asamblată la Londra în acel an. După două „opriri„ în Cricklewood şi Derby, compania a ajuns, alături de Rolls-Royce, în Crewe în 1946.

    Uzina Bentley a fost construită tocmai în Crewe pentru că este un mare nod feroviar, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial acolo se produceau motoare pentru celebrele avioane Spitfire. Exact acele avioane care luptau cu nemţii deasupra Canalului Mânecii.

    În 2002, după mai bine de 70 de ani, Bentley s-a separat de Rolls-Royce, atunci când Grupul Volkswagen a achiziţionat uzina din Crewe. La acea vreme, cei de la VW credeau că au cumpărat şi Rolls- Royce, dar, printr-o strategie bine pusă la punct, BMW Group a preluat rapid numele de Rolls-Royce pentru automobile de la compania cu acelaşi nume ce produce motoare pentru avioane. Astfel, Volkswagen a păstrat Bentley, alături de uzină şi personal, iar BMW a reconstruit uzina Rolls-Royce în Goodwood, în sudul Angliei.

    Dacă până în 2002 diferenţele dintre Bentley şi Rolls-Royce erau minime, de obicei doar la nivelul grilei radiatorului şi farurilor, din acel an înainte fiecare a urmat o strategie cât se poate de diferită.

    „Din 1931, de când Rolls-Royce a preluat Bentley, modelele celor două mărci erau foarte similare. Mulsanne a fost primul model al Bentley ce nu mai are nicio legătură cu Rolls-Royce„, explică Nigel Lofkin, ghid pentru Bentley Experience, care lucrează în cadrul companiei britanice de mai multe decenii.

    „VW a luat clădirea, oamenii, experienţa, tradiţia şi cultura de aici, în timp ce BMW a luat doar numele de Rolls-Royce. Separarea a fost una profundă. Era în vremea când ne mai oprea lumea pe stradă să ne întrebe dacă mai lucrăm la Royce’s (numele sub care era cunoscută uzina din Crewe – n.red)„, a spus Lofkin.

    „Volkswagen a adus tehnologie şi bani. La acel moment eram foarte speriaţi că ei vor veni cu principiile lor şi vor instala roboţi pentru a înlocui angajaţii. Dar ne-am înşelat. Întâi au venit şi au observat, după care au investit. Astfel, de la 1.300 de angajaţi câţi aveam la acea vreme, acum avem 3.700„, a subliniat ghidul Bentley.

    Arta de a vinde un Bentley nu stă în specificaţii tehnice. Dar nu pentru că acestea nu ar fi impresionante, ci pentru că un Bentley nu este un Bentley în urma unor cifre. „Am avut un client din Olanda care tocmai achiziţionase o maşină şi a dorit un tur al fabricii, la finalul căruia a mai comandat un Bentley„, se laudă Nigel Lofkin. Aşa poate fi descris pe scurt efectul unui tur asupra unui milionar.

    Dar povestea unei vizite nu începe în uzina propriu-zisă, ci la câţiva kilometri. Începe în Manchester, continuă prin satele mici ale Britaniei, cu sau fară ceaţă, cu sau fără soare.

    Cum te apropii de Crewe şi de uzina Bentley vezi imediat cum tehnologia, sticla şi aluminiul parcă se continuă cu detaliile clasice. Exact înainte de a ajunge la sediul constructorului eşti întâmpinat de un showroom al mărcii realizat la cele mai ridicate standarde, după care vezi cărămida roşie a clădirilor centrului. Dar, tocmai pentru a avea acces în centru, nu poţi să nu remarci intrarea realizată cu sticlă şi aluminiu, exact cum te-ai aştepta să fie într-un Apple Store sau oricare alt centru de tehnologie.

    Dacă la exterior impresia este de uzină britanică, totul fiind atent calculat şi cu arhitectură tipică britanică, la interior impresia este una că te afli într-o uzină modernă. Cel puţin la prima vedere. Liniile de asamblare seamănă cu cele de la Porsche. Există şi un robot în uzină, dar acela este responsabil doar de instalarea parbrizului.

  • Sergiu Oprescu, la BM Storytellers: A avea creşteri anuale de 20-30% este ceva fabulos în business, oriunde în lume

    Iată discursul lui Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank România, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Uitându-ne la ultimii 10 ani, 2007 a fost un an important, o perioadă când economia românească revenea în frunte, încrederea era la cote maxime şi asta se reflecta în tot ceea ce făceau investitorii, care aduceau miliarde în România, dar şi antreprenorii, care făceau proiecţii şi business planuri de creştere cu 20-30% pe an în următorii 4-5 ani. La fel se comportau şi băncile, toate aveau sentimentul că trebuie să câştige repede cotă de piaţă, să se extindă în zona de retail şi în general în toate domeniile era o stare de efervescenţă.

    2007 este perioada când creditul guvernamental creştea cu 30-40% pe an, zona de banking atingea cote maxime de activitate. În perioada 2005-2008 am avut o creştere a creditării excesivă, dar eu aş despărţi perioada în două etape: mai întâi o perioadă de normalitate, cu încredere susţinută, până la începutul lui 2007 – când oamenii aveau, în primul rând, încredere să consume; reforma impozitării din 2005 a lăsat mai mulţi bani la nivel individual, cursul se apreciase, leul se apreciase, aşa că familiile au simţit că au banii necesari pentru a consuma, ceea ce s-a şi întâmplat; apoi a urmat perioada 2007-2008, care a fost una de derapaj, din această perspectivă.

    Pentru mine personal, 2007 a fost anul când am devenit preşedinte executiv al Alpha Bank România, după ce îmi construisem cariera în interiorul băncii, în zona de retail banking şi anterior în zona de investment banking. A fost un an dificil, pentru că toată lumea avea impresia că această construcţie economică poate dura la nesfârşit. În acest context, eram în proces de expansiune, ca toate băncile din România, dar din fericire într-un ritm moderat, cu 30-40 de unităţi noi pe an, astfel încât în 2008 aveam un nivel maxim de doar 200 de unităţi. Am făcut aşadar această expansiune în etape mici, încercând să măsurăm ce se va întâmpla în viitor.

     

    a sfârşitul anului 2007 începusem să avem propriile semne de întrebare când ne uitam la ce se întâmpla în jurul nostru: noi deschideam sucursale, dar nu mai găseam oameni potriviţi pentru a-i angaja în unităţile respective, pentru că aşteptările din punct de vedere salarial erau uriaşe. De asemenea, deoarece Alpha Bank a fost prima bancă din România care a acordat credite ipotecare, aveam în baza de date istoricul preţurilor la apartamente începând cu 2001, iar când am văzut aprecierile din 2008 am avut primele semne de îngrijorare, chiar dacă sesizam aprecieri salariale anuale semnificative.

    Cu toate aceste semne de întrebare, la momentul respectiv încrederea era la cote maxime şi chiar dacă cineva încerca să se uite mai departe, era „furat de peisaj„. Peisajul era unul extrem de frumos, toată lumea avea sentimentul că genul acesta de creştere economică poate continua la nesfârşit. Din punctul meu de vedere, trebuia să fim mai atenţi la ceea ce se întâmpla în afara ţării. Noi aveam sentimente optimiste pentru că de-abia intrasem în Uniunea Europeană, dar nu realizam cât suntem de ancoraţi la tot ceea ce se întâmpla în plan internaţional şi cât de uşor putem fi afectaţi de acestea. Toate elementele cu care lucram la nivelul economiei româneşti arătau  creştere, însă din exterior veneau alt gen de semnale. 

    Privind în urmă, îmi pare bine că nu am exagerat din punctul de vedere al numărului de unităţi şi am mizat pe un mix de canale de distribuţie, punând accent pe internet banking. Îmi pare bine că am introdus politici de risc, iar cel mai bine îmi pare că nu am avut nicio expunere faţă de creditele în valută exotică. Am avut decizia pe masă în acel an, însă am considerat că nu suntem pregătiţi pentru creditarea în astfel de valute. Retrospectiv privind, cred că este una dintre cele mai importante decizii luate în acea perioadă.

    Mi-aş fi dorit să fim vizionari şi pe partea juridică şi să fi testat mai aplicat limitele sistemului juridic din România. Au fost multe detalii pe care nu le ştiam la vremea respectivă şi pe care le-am aflat abia când lucrurile s-au complicat în piaţă.
    Eu în general sunt un optimist precaut. Am descoperit împreună cu restul pieţei  că a avea creşteri anuale de 20-30% este fabulos în istoria businessului, nu numai în România, ci oriunde în lume. Nu am fost pregătiţi să facem faţă unei faze de exuberanţă de 4-5 ani, nu am fost pregătiţi nici pentru criză, dar întrebarea este dacă acum suntem pregătiţi pentru relansarea economică. O serie de 8-9 ani de creştere economică, cum am avut noi până în 2008, este un lucru destul de rar în istoria unei ţări. La noi părea că poate să meargă către 15 sau 20 de ani. În prezent însă, am ieşit din criză, de doi ani suntem în creştere.

    Este posibil să mai avem o serie de creştere de zece ani, dar deja creşterea e vizibilă de doi ani şi noi gândim în continuare negativ. În ultimii doi ani am văzut doar partea goală a paharului şi toată comunicarea la nivelul societăţii este negativă. Am pierdut deja doi ani de zile gândind negativ, sper să fim mai ancoraţi în realitatea pieţei în următorii opt ani, iar încrederea să se consolideze cât mai repede.

  • Povestea lui Michael Dell, liderul care a revoluţionat istoria computerelor personale

    Michael Saul Dell s-a născut în 1965 în Houston, Texas. Tatăl său era ortodontist, iar mama, consultant financiar şi broker. Dell era fascinat de afaceri şi electronice de la o vârstă fragedă: în adolescenţă, folosea banii câştigaţi de la joburi part-time pentru a investi în acţiuni şi metale preţioase. 

    La 15 ani, şi-a cumpărat primul computer Apple, pe care l-a dezasamblat imediat pentru a-l construi apoi din nou. În perioada liceului, s-a angajat ca vânzător de abonamente de ziare şi şi-a folosit abilităţile de cercetare pentru a identifica o bază neatinsă de clienţi, care i-a adus câştiguri de 18.000 dolari într-un singur an. S-a recompensat cu un nou computer şi un BMW. Părinţii lui Dell sperau ca fiul lor să studieze totuşi medicina, dar planurile lor nu au coincis cu ale sale. În primul an petrecut la Universitatea din Texas, el a început o mică afacere prin care vindea disk drive-uri de calculator în camera de cămin.

    La vremea respectivă, utilizatorii de computere personale puteau să îşi cumpere echipamente doar din reţelele de retail, iar particularităţile acestora erau dictate de producători. Dell a început să cumpere computere IBM la un cost redus, le adăuga memorie, disk-drive-uri şi alte îmbunătăţiri şi le vindea apoi la preţuri cu 10-15% mai mari peste preţul de retail. A înregistrat afacerea în Texas în urma unei investiţii iniţiale de 1.000 de dolari şi a ajuns la o bază largă de clienţi în campus. Contractele din afara acestuia au apărut în scurt timp şi, în câteva luni, Dell s-a mutat din camera de cămin şi a umplut un apartament uriaş cu piese de computer în care asambla calculatoarele de la zero şi le vindea la costuri reduse faţă de restul pieţei.

    Chiar dacă a promis părinţilor că îşi va reduce implicarea în afaceri pentru a se concentra pe studii, până la vacanţa de primăvară afacerea lui ajunsese la vânzări de 80.000 dolari/lună, iar Dell era pregătit să renunţe la şcoală pentru a se dedica acesteia. A început să vândă computere inclusiv prin comenzi telefonice prin compania sa, PC’s Limited, iar până în 1986 a ajuns să ofere şi primul suport tehnic gratis prin telefon, o practică adoptată apoi de marile companii din industrie. În 1988, compania ajunsese la volume imense de vânzări, a primit numele Dell Computer Corporation şi fost listată şi la bursă, cu o ofertă publică iniţială de 30 milioane de dolari. În curând, afacerea a devenit globală, cu facilităţi de producţie, parteneriate şi subsidiare în Europa, Asia, Australia şi America Latină.

    Până în 1992, Dell Computer intrase în lista Fortune 500 a celor mai mari companii din lume, iar la 27 de ani Michael Dell era cel mai tânăr CEO care conducea o companie din acest top. Dell a fost de  asemenea un pionier al comerţului online, odată ce a început să vândă computere prin World Wibe Web, în 1996. Până la sfârşitul deceniului, vânzările zilnice ale Dell Computer au ajuns la 18 milioane de dolari, iar compania a devenit cea mai profitabilă din piaţa globală a producătorilor de PC-uri. Diversificarea producţiei a dus la transformarea numelui în Dell Inc., iar în 1998 Michael Dell a fondat şi firma privată de investiţii MSD Capital LP.

    Până la vârsta de 40 de ani, presa financiară estima averea sa netă la 20 miliarde de dolari. În 2012, vânzările de PC-uri s-au prăbuşit pentru prima oară după un deceniu. După 25 de ani de existenţă pe piaţa bursieră, Michael Dell a decis în 2013 să transforme Dell Inc. în companie privată, printr-o pârghie de ieşire de 24,4 miliarde dolari. În prezent, Michael Dell deţine 16% din acţiunile companiei şi ocupă în continuare poziţia de CEO.

  • Tulipomania, sau când oamenii îşi pierd minţile pentru o floare

    M-a atras “Mania lalelelor” pentru că subiectul este inedit – practic, povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima, bulă speculativă din istoria omenirii -, dar şi pentru că ştiam destul de puţine lucruri despre acel moment. Iar Mike Dash povesteşte minunat, documentat şi cu lux de amănunte povestea nebuniei lalelelor, ce a avut loc între 1633 şi 1637, cu un punct culminant în toamna şi iarna anilor 1636 şi 1637, perioadă în care preţurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, şi o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637.

    De ce spun valori de neimaginat? Iată: într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franţuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaş calificat, de genul unui dulgher, câştiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preţ plătit pentru un bulb de lalea, atestat şi verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparaţii de preţuri: Rembrandt a primit pentru “Rondul de noapte” 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Şi totuşi, ce s-a petrecut atunci? De unde această nebunie? De unde preţurile, cine şi ce au alimentat-o?

    Olanda a traversat atunci o aşa-zisă “perioadă de aur”, de înflorire economică şi culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric şi pentru lucruri speciale. Iar lalelele erau, atunci, cu totul şi cu totul speciale – mult mai frumoase decât ce găsim astăzi în florării, decorând grădini, case, rochii sau corsete, iscând pasiuni şi dorinţe şi lăcomii. Iar nebunia tranzacţionării bulbilor de flori a generat nu numai episodul speculativ, ci a pus şi bazele unei întregi ştiinţe a tranzacţiilor: acceptând să achiziţioneze bulbi care nu puteau fi livraţi decât peste câteva luni, negustorii de atunci au creat ceea ce se numeşte astăzi piaţa livrărilor la termen.

    Mike Dash nu se mulţumeşte să relateze date şi momente. El creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale şi artistice. “Cât despre tulipomanie… ei bine, virusul acesta nu avea să dispară niciodată definitiv. Este pur şi simplu o boală a omului, alimentată de două instincte complementare: admiraţia pentru tot ce e frumos şi lăcomia pentru bani; iar maladia irumpe din când în când”, scrie Dash.

    În Franţa, în 1838, când oamenii au iscat o nebunie pentru dalii, în 1912, pentru gladiolele olandeze, sau în 1985, în China, pentru crinul-păianjen roşu. Nu rataţi “Mania lalelelor”, mai pasionantă, în felul ei, decât “Laleaua neagră” a lui Dumas.

    Mike Dash – “Mania lalelelor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014

  • 10 evenimente istorice care îţi vor schimba percepţia asupra timpului

     Cleopatra a trăit mai aproape în timp de prima aselenizare, decât de construcţia Marii Piramide

    Cleopatra a VII-a a Egiptului, ultimul faraon activ, este cunoscută în istorie pentru alianţele cu Cezar şi Marc Antoniu, dar şi pentru viaţa sa tumultoasă, care a inspirat romane, piese de teatru şi filme. Ea s-a născut în anul 69 î.e.n., la Alexandria şi s-a sinucis la doar 39 de ani, în 30 î.e.n. Construcţia Marii Piramide a început în jurul anului 2560 î.e.n., cu aproape 2500 de ani înainte de naşterea ei. În schimb, prima aselenizare, misiunea sovietică Luna 2, a avut loc în 1959, iar primul echipaj uman a ajuns acolo în 1969, la mai puţin de 2000 de ani de la moartea Cleopatrei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este tânărul de 35 de ani care deţine recordul Guinness pentru vânzarea celei mai scumpe asigurări de viaţă

    Frances, directorul companiei SG din Santa Barbara, California, a orchestrat semnarea unei poliţe în valoare de 201 milioane de dolari pentru un miliardar cunoscut din Silicon Valley.

    De ce ar avea nevoie un miliardar de o asigurare de viaţă atât de scumpă? Statul american taxează întreaga avere a unei persoane cu 45% după ce aceasta moare iar problema este că nu întotdeauna miliardarii dispun de lichidităţi, banii lor putând fi investiţi în acţiuni sau alte active, a explicat tânărul.

    Dovi Frances a crescut în Israel, unde a împărţit un dormitor împreună cu cei trei fraţi ai săi. Tatăl lui a fost agent fiscal în Israel şi a moştenit un service auto în apropiere de Tel Aviv de la bunicul său. Tatăl lui Frances a transformat atelierul într-un business de succes cu 400 de angajaţi şi câteva puncte de lucru.

    „Aş fi fost bogat însă am vrut să fac lucrurile de unul singur şi să trăiesc şi să mor pe sabia mea”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro