Tag: Site

  • Autostrada Arad-Timişoara nu a fost finalizată nici la termenul din 30 iunie. Când ar putea avea loc recepţia

     După mai multe amânări, ultimul termen pentru încheierea lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara anunţat pe site-ul CNADNR era 30 iunie, însă recepţia drumului nu s-a făcut, iar lucrările continuă.

    Potrivit şefului Poliţiei Autostrăzi Vest, Teodor Tudur, luni, dar şi în următoarea perioadă, se va mai lucra la acostamente, la montarea de parapete şi de balustrade pe viaducte, pe segmentele unde se află echipele de muncitori existând restricţii de viteză de 60 şi 80 de kilometri la oră.

    “Totuşi, trebuie menţionat că nu se mai lucrează la partea carosabilă, lucrările de asfaltare care au avut loc recent fiind încheiate”, a spus Tudur.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • WikiLeaks a închiriat un avion pentru a-l aduce pe Edward Snowden în Islanda

     “Totul este pregătit în ceea ce ne priveşte, iar avionul poate decola şi mâine”, a anunţat omul de afaceri islandez Olafur Sigurvinsson, directorul DataCell, partenerul WikeLeaks în Islanda, care controlează colectarea de fonduri pentru acest site, potrivit AFP.

    “Am făcut tot ceea ce aveam de făcut. Avem un avion, iar toată logistica este pregătită. Acum aşteptăm doar un răspuns din partea Guvernului”, a adăugat el.

    Însă este puţin probabil ca americanul să plece spre Islanda înainte să obţină aprobarea Ministerului de Interne.

    “Ar fi stupid să îl aducem aici pentru ca să fie extrădat în Statele Unite. În acest caz, este mai bine acolo unde se află. Nu vrem să ne asumăm responsabilitatea de a-l extrăda către Statele Unite”, a conchis omul de afaceri.

    Guvernul islandez refuză să se pronunţe asupra unei eventuale cereri de azil, subliniind că orice solicitant trebuie, mai întâi, să o depună personal pe teritoriul ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul www.tare.ro, cea mai tare platformă de divertisment online

    Noul videoplayer este special conceput pentru a reda la cea mai bună calitate, în format 16:9, cele mai tari videoclipuri de pe internet. În premieră, a fost introdusă funcţia “Mod cinema” care permite vizualizarea clipurilor video într-un mod nederanjant pe un fundal întunecat.

    Disponibile acum pe noua platformă a site-ului sunt şi galeriile foto si bancurile, menite să sporească astfel poziţia de platformă online de divertisment.

    Dincolo de aceste schimbari de design, site-ul tare.ro îşi va menţine promisiunea de a oferi în continuare conţinut amuzant, spectaculos şi inedit tuturor vizitatorilor. Lunar, www.tare.ro este accesat de peste 600.000 de vizitatori unici, care fac din site-ul nostru una dintre cele mai importante platforme online de divertisment din România.
                                                                                                                                                                                                                                                            

    Ai chef de distracţie? Intră pe www.tare.ro

     

     

  • Detalii despre modul în care a încercat Paris Jackson să se sinucidă

     Fiica adolescentă a megastarului american se simte bine din punct de vedere fizic, potrivit unei surse din anturajul familiei Jackson, care a cerut să i se respecte viaţa privată.

    Paris Jackson a încercat să îşi secţioneze venele de la încheietura mâinii drepte cu un cuţit şi a lăsat un mesaj evocând sinuciderea, a precizat site-ul TMZ.com, specializat în publicarea de informaţii despre celebrităţi. Paris a luat şi un număr mare de medicamente împotriva durerii (analgezice), afirmă TMZ.com.

    Adolescenta, al cărei tată celebru a murit în 2009, “a încercat să îşi facă o tăietură”, a indicat o sursă apropiată de familia Jackson, care a preferat să îşi păstreze anonimatul. “A simţit nevoia de a-l avea pe tatăl ei alături de ea (…) A fost deja tratată în trecut pentru depresie, iar acest gest seamănă cu un adevărat strigăt de ajutor”, a adăugat aceeaşi sursă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ochelarii GOOGLE: Compania a interzis orice material pornografic pe Google Glass

     Modificarea, despre care editorii de la site-ul Mashable.com au observat că a fost făcută într-o mare discreţie apare în primul paragraf al secţiunii “Politici de conţinut”:

    “Nu permitem conţinut Glassware cu nuditate, acte sexuale grafice sau material sexual explicit. Google are o politică de toleranţă zero faţă de pornografia infantilă. Dacă descoperim conţinut cu pornografie infantilă, acesta va fi raportat autorităţilor adecvate, iar conturile Google ale celor implicaţi în distribuirea materialului vor fi şterse.”

    Aplicaţia care a declanşat cel mai probabil această schimbare din partea Google este Tits & Glass, care le permitea utilizatorilor să urmărească fotografii şi videoclipuri cu conţinut sexual exlpicit, explică Mashable. Potrivit companiei care a lansat aplicaţia, MiKandi, site-ul dedicat acesteia primise deja aproape 10.000 de vizitatori unici pe zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista reţelei Al-Qaida şi site-urile de recrutare, atacate cibernetic de servicii secrete

    Cea mai recentă ediţie a revistei “Inspire” este dedicată atentatelor de la Boston, comise pe 15 aprilie şi soldate cu trei morţi şi aproximativ 260 de răniţi. Noul număr a fost postat online în urmă cu câteva zile, dar conţinutul articolelor pare să fi fost modificat, afirmă specialişti citaţi de CNN, sugerând un atac cibernetic comis de servicii secrete occidentale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul www.prosport.ro: mai mare, mai curat, mai uşor de citit

     Conceput în premieră pentru o rezoluţie mai mare, cu lăţimea crescută şi optimizată pentru 1.200 de pixeli, noul site beneficiază implicit de titluri mai mari şi mai clare, fotografii mai spectaculoase din lumea sportului. Modulul de comentarii din cadrul articolelor este de asemenea unul nou, care va duce la curăţarea acelei zone de mesaje nepotrivite, astfel încât vă invităm mult mai mult la dialog între fani. Iar integrarea social media este mult mai vizibilă în cadrul articolelor.

    Conceptul editorial este de asemenea schimbat. Noua identitate va fi vizibilă atât în subiectele alese, în titlurile folosite, cât şi în aranjarea lor pe prima pagină. Prima coloană este rezervată exclusiv ştirilor din sport şi auto. Coloana a doua va promova mai mult timp exclusivităţile ProSport, materialele speciale preluate în special din ediţia tipărită. Tot acolo se vor regăsi colaborările cu alte site-uri şi subiectele promovate din alte domenii. A treia coloană este una specială – se ”plimbă” de-a lungul site-ului, promovând ştiri importante, diverse facilităţi pentru utilizatori sau promo-uri ale partenerilor comerciali.

    Dincolo de schimbarea vizuală, site-ul ProSport va rămâne însă cel de pe care veţi afla primii, în exclusivitate, cele mai importante ştiri din sport. Locul unde veţi putea citi atât reportaje, interviuri şi analize speciale, cât şi fapt divers din sport.

  • Primul site web din lume îşi primeşte adresa originală înapoi

    Primul site web a fost creat în 1991, însă abia pe 30 aprilie, 1993, CERN a făcut tehnologia WWW disponibilă fără să trebuiască să se plătească drepturi de autor.

    După standardele actuale, primul site web era foarte sărac în grafică şi conţinea numai text care explica unele principii de bază ale World Wide Web. A fost iniţial disponibil la adresa http://info.cern.ch/hypertext/WWW/TheProject.html, dar de multă vreme acel URL a fost redirecţionat către http://info.cern.ch.

    CERN a “dezgropat” o copie din 1992 a site-ului, cea mai recentă pe care au putut să o găsească, şi au lansat-o online, cu adresa originală, pe care o puteţi accesa şi vedea cum arăta serviciul WWW în 1992.

    Toate stirile sunt pe zf.ro
     

  • Cele mai vizitate site-uri din lume: cum arăta prima pagină a fiecărui domeniu la lansare şi cum arată acum. Galerie FOTO

    Bloggerii americani de la Business Insider au făcut un colaj cu fotografiile primelor pagini ale celor mai vizitate site-uri din lume, comparând aspectul lor de la lansare şi cel din prezent. Cele mai spectaculoase transformări vin de la Yahoo, Facebook şi eBay.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • YOUTUBE.RO se lansează astăzi

     Lansarea YouTube România este aşteptată cu mare interes de compozitorii români, care urmează să primească bani pentru videoclipurile încărcate pe acest site, în baza unui contract semnat, pe 6 martie, între Google Ireland Limited şi UCMR-ADA.

    Organismul de gestiune a drepturilor de autor Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor (UCMR-ADA), care reprezintă pe teritoriul României 7.800-7.900 de compozitori şi textieri de muzică, şi-a informat membrii că, pe 6 martie, a semnat cu Google Ireland Limited o “Autorizaţie licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin streaming oneros” pentru site-ul YouTube.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro