Tag: prezentare

  • Ce apartament poţi să cumperi cu două milioane de euro? – GALERIE FOTO

    1. Apartament cu 2 dormitoare în Oxshott, Marea Britanie, la 15 km de Londra – 2 mil. euro

    Designul iese în evidenţă în cadrul acestui apartament. Mobilierul de lux se îmbină cu tehnologia de ultimă generaţie pentru comfortul celor ce locuiesc aici.

    Apartamentul vine şi cu două locuri de parcare în garajul subteran.

    2. Apartament de 4 camere în Fiesole, Italia, la 3 km de Florenţa – 1.9 mil. euro

    Apartamentul se află la primul etaj al unei vile istorice. Situat la poalele dealurilor de nord, distanţa de 3-4 km până în centrul Florenţei este uşor de parcurs.

    Suprafaţa este de aproximativ 250 mp, iar în apartament veţi găsi lucruri unice precum un şemineu antic, detalii arhitecturale vechi şi tavane decorate. Terasa are 160 mp şi este orientată către oraş.

    3. Penthouse cu 3 dormitoare în Greenwich, Marea Britanie, la 5 km Londra – 1.85 mil. euro

    Acest spaţiu este dotat cu sistem audio pe toată suprafaţa sa, iar terasa oferă o privelişte splendidă asupra oraşului Greenwich.

    Apartamentul face parte dintr-un ansamblu rezidenţial, astfel încât siguranţa proprietarilor e garantată.

    4. Apartament cu 6 camere în Paris, Franţa, Arondismentul 16 – 2 mil. euro

    Apartamentul este situat la etajul patru al unei clădiri vechi şi are o suprafaţă de 209 mp. Interiorul şi tavanele sunt decorate, iar balconul oferă o frumoasă perspectivă asupra Parisului.

    5. Vilă în Kotor, Muntenegru – 2.1 mil. euro

    Pentru cei care preferă o vilă pe malul mării, soluţia este pitorescul golf Kotor din Muntenegru, aproape de graniţa cu Croaţia. Casa are şapte dormitoare, şase băi, o suprafaţă de 235 mp şi o privelişte superbă de pe terasă.

    Kotor este o localitate în plină dezvoltare, având parte de o multitudine de concerte, expoziţii şi târguri. Anual se organizează un festival la care participă în jur de 25 de mii de oameni.

  • Oferte de studii superioare gratuite în Suedia şi Danemarca, prezentate la Bucureşti

     Evenimentul va avea loc pe 21 februarie, între orele 14.00 şi 17.00, la Hotelul Novotel din Bucureşti. Elevii şi studenţii interesaţi să-şi continue studiile în străinătate vor putea discuta personal cu reprezentanţii universităţilor despre programele oferite şi condiţiile de aplicare. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac pe site-ul www.eef.ro.

    Învăţământul scandinav este gratuit pentru studenţii din Uniunea Europeană şi este printre cele mai bine cotate în topurile globale, remarcându-se prin calitatea şi dimensiunea aplicată a programelor de licenţă şi master în limbă engleză, precum şi oportunităţile de angajare după absolvire. Materiile şi subiectele sunt special concepute de către firme şi companii, de către potenţialii angajatori, astfel încât atunci când studentul se lansează pe piaţă muncii, să fie perfect pregătit să activeze în domeniul în care a terminat studiile, au precizat organizatorii, într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Udrea: Dragnea e “un mardeiaş”, ameninţă cu bătaia românii care vor ieşi în stradă pentru a protesta

     “Ministrul Liviu Dragnea ameninţă românii care vor ieşi în stradă că vor mânca bătaie. Deci, românii care vor îndrăzni să protesteze faţă de introducerea accizei la combustibil şi vor protesta ieşind în stradă sunt ameninţaţi de Guvernul Ponta, prin vocea ministrului Dragnea, că vor fi bătuţi. Nu este suficient că domnul Dragnea ştie foarte bine cum să obţină voturi în alegeri, cum să apară morţii pe listele de votanţi, dar se pare că se pricepe şi la bătaie, deci este şi un mardeiaş”, a declarat Elena Udrea, la o conferinţă de presă.

    “Ne-am săturat, nu mai suntem în vremea în care Ceauşescu sau Iliescu chemau gărzile patriotice sau minerii să bată protestatarii. Arată această formulare şocantă pentru faţa unui vicepremier al României arată cum văd cei de la PSD, de la USL dreptul democratic al cetăţenilor de a protesta”, a adăugat Udrea.

    Ea a spus că speră ca premierul Victor Ponta să se dezică imediat de ceea ce a spus Liviu Dragnea şi să-i ceară să prezinte scuze.

    Udrea a anunţat că PMP va strânge semnături în stradă împotriva introducerii accizei la combustibil şi va susţine mitingurile pe această temă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax..ro

  • Ponta, la sediul BNR: Unde a scuipat boierul, eu am venit să felicit şi pentru echidistanţă politică

     “De câte ori mă aflu aici, am obligaţia de a prezenta din partea Guvernului acest respect şi apreciere pentru Banca Naţională şi cred sincer că, prin prezenţa dumneavoastră astăzi aici, ca un personaj colectiv din «Moş Ion Roată», unde a scuipat boierul, noi toţi aici suntem ca să felicităm Banca Naţională şi să îi urăm mult succes în continuare în efortul extraordinar pe care îl face pentru a asigura stabilitatea României indiferent de schimbările politice care au loc”, a spus Ponta celor prezenţi la sediul BNR pentru o conferinţă dedicată pieţei de capital.

    El a arătat că Banca Naţională este una dintre puţinele instituţii din România care, de-a lungul anilor, şi-a câştigat respectul prin profesionalism şi echidistanţă politică, pentru interes public şi naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Renault Kwid, maşina care are în dotare o dronă zburătoare – GALERIE FOTO

    Renaul Kwid, maşina concept lansată anul acesta la salonul auto de la Delhi, este dotată cu o dronă zburătoare care poate fi folosită pentru poze, filmări, scanarea drumului sau depistarea rutelor mai puţin aglomerate, relatează Foxnews.com.

    Drona poate urma un parcurs prestabilit sau poate fi controlată printr-o tabletă amplasată pe bord. Maşina are la rândul ei o serie de caracteristici bizare, începând cu bancheta din faţă unde pot sta trei persoane, şoferul fiind plasat la mijloc. Motorizarea de bază este una de 1.2 litri, însă vor exista şi variante cu motor electric.

    Renault Kwid ar putea intra în producţie peste doi ani, estimează reprezentanţii companiei franceze.

  • PwC a estimat câte medalii vor obţine ţările participante la Soci

    Cea mai importantă condiţie este ca statul în discuţie să fie organizator al evenimentului. Urmează, în ordine, volumul anual de precipitaţii sub formă de zăpadă, numărul de staţiuni de ski per locuitor, venitul mediu, numărul de locuitori, forma arătată în cadrul ultimelor Jocuri olimpice şi tradiţia în cadrul sporturilor de iarnă, relatează Telegraph.co.uk.

    Modelul arată că datele economice sunt determinante, avînd ca principală variabilă produsul intern brut.

    Dintre statele analizate, în topul estimativ pentru cele mai multe medalii se situează Statele Unite (35), Germania (26), Rusia (25), Canada (23) şi Austria (22). Rusia ar înregistra o creştere semnificativă faţă de numărul obţinut la ultimele Jocuri Olimpice, în vreme ce majoritatea statelor prezente în top ar urma să înregistreze performanţe inferioare celor de acum patru ani, din Vancouver.

  • TSA a interzis temporar prezenţa lichidelor la bordul avioanelor care vor efectua curse spre Rusia

     Această directivă intervine la o zi după ce Executivul american a avertizat companiile aeriene care efectuează zboruri spre Rusia că terorişti ar putea ascunde explozivi în interiorul tuburilor de pastă de dinţi.

    Directiva precizează că orice tip de lichid, gel sau spray este interzis la bordul avioanelor care vor efectua curse spre Rusia. Directiva nu se aplică medicamentelor prescrise.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul Gefco îşi continuă extindere în regiunea Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu şi numeşte un nou director

    Pierre-Jean Lorrain, fost director general al Gefco Italia, preia conducerea zonei Europa Centrală, Balcani şi Orientul Mijlociu pentru grupul Gefco. Situată la intersecţia dintre Europa de Vest, ţările baltice şi Rusia, această zonă oferă perspective reale de creştere datorită producţiei în plină ascensiune, nu doar în sectorul auto, care reprezintă punctul forte al expertizei Gefco, ci şi în sectoarele aeronauticei, al energiei, al bunurilor de consum sau al industriei, potrivit reprezentanţilor companiei.

    Gefco  a deschis recent filiale în Bulgaria (2011), în Emiratele Arabe Unite (2013) şi în Croaţia (2013), care se adaugă filialelor existente deja în zonă: Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia şi Turcia.

    Filiala nou creată din Croaţia permite consolidarea şi fluidizarea fluxurilor cu multe ţări învecinate: Italia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru. Lider european în logistica auto, cu activitate şi în sectorul logisticii industriale, Gefco asigură transport rutier,aerian şi maritim de mărfuri, servicii de logistică şi gestionarea ambalajelor reutilizabile, inginerie vamală şi reprezentare fiscală în numele clienţilor săi.

    Industria, distribuţia în masă şi energia se numără printre sectoarele de creştere pe care grupul intenţionează să le exploateze în regiune Mărci precum Electrolux şi Schneider Electrics se numără printre principalii clienţi din zonă, alături de Ford, General Motors sau Volkswagen Audi.

  • Firea: Rădulescu nu a venit la Comisia Călăraşi, îi trimitem invitaţie şi la domiciliu

     “În acest moment au fost transmise două invitaţii pentru domnul Adrian Rădulescu. Prima a fost înainte de acea perioadă de înzăpezire când domnia sa era consilier prezidenţial şi a fost transmisă această invitaţie la Administraţia Prezidenţială şi a mai fost transmisă ulterior după ce au fost reluate audierile la Comisie după deszăpezire încă o invitaţie. L-a sunat şi domnul preşedinte (al Comisiei Nana – n.r.) Nicolicea pe domnul Rădulescu. Am înţeles că nu a răspuns la telefon”, a afirmat Firea.

    Ea a spus că membrii Comisiei îi vor transmite lui Adrian Rădulescu o invitaţie şi la domiciliu pentru a se prezenta săptămâna viitoare în faţa Comisiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comenzile de mâncare prin aplicaţii, o afacere de 20 de milioane de dolari

     

    Compania funcţionează în prezent pe patru continente, anul trecut  foodpanda extindinzându-se în 20 de ţări, printre care şi România. Ca urmare a strategiei de creştere, foodpanda îşi va extinde serviciile în alte opt ţări în prima parte a lui 2014: Croaţia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Kazahstan, Azerbaidjan, Tanzania şi Uganda, în acestea două din urmă serviciul fiind deja lansat.

    “În prezent, suntem cea mai mare platformă pentru comenzi online de mâncare din lume, fiind activi şi extinzându-ne în Asia, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa. Beneficiind deja de încrederea investitorilor cu experienţă, ne vom putea continua strategia de creştere, pentru a deveni un brand online cu adevărat global. Mai mult, vom continua să ne extindem şi în pieţele în care suntem deja activi, astfel încât să fim prezenţi în fiecare colţ al ţărilor în care ne desfăşurăm activitatea. De asemenea, continuăm să investim în serviciile pentru clienţi şi să creăm cel mai convenabil mod de a comanda mâncare – indiferent de locul de unde este realizată comanda”, a spus Ralf Wenzel, cofondator şi global managing director foodpanda / hellofood.

    Platforma online pentru comenzi de mâncare ajută restaurantele să îşi crească vânzările prin intermediul site-ului şi al aplicaţiei, oferindu-le totodată tehnologii şi instrumente de analytics performante. Clienţii îşi pot alege mâncarea preferată online, iar foodpanda procesează comanda şi o trimite direct către restaurant, care se ocupă de livrare.

    „(…) În ceea ce priveşte România, finanţarea ne va ajuta să ne extindem în toate oraşele mari din ţară, aşa cum ne-am propus”, a spus Dan Macarie, country manager foodpanda.ro.

    Foodpanda are parteneriate cu peste 22.000 de restaurante la nivel mondial, în România colaborând în prezent cu peste 150 de restaurante din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

    În 2013, foodpanda a primit o finanţare de peste 20 de milioane de dolari de la Phenomen Ventures şi Investment AB Kinnevik şi alte 8 milioane de dolari de la iMENA Holdings.