BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Cu trei ani în urmă era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum 16 angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

     

    Care sunt etapele de management ale unui proiect co-finanţat prin fonduri structurale?

  • Care este povestea omului care face unul dintre cele mai luxoase produse româneşti, râvnite de ambasadori, politicieni şi sportivi de elită

    Pe Alexandru Maftei, cizmarul, l-am cunoscut în Viena, în atelierul său din inima oraşului, undeva în spatele pieţei Naschmarkt. Despre pantofii care ies din mâinile lui auzisem multe. Lideri care fac o lume să tremure îşi răsfaţă orgoliile cu pantofii artizanului român. Despre artistul care încă lucrează cu cuie de lemn şi cu unelte de sute de ani nu ştiam aproape nimic. Într-un an, doar 300 de perechi pleacă din atelierul din Viena, fiecare de cel puţin 1.000 de euro. Ambasadori, politicieni, sportivi de elită vin special în micul atelier pentru a-şi lăsa măsurile.

    Vedeţi AICI povestea incredibilă a omului care face unul dintre cele mai luxoase produse româneşti

  • Cronică de film: Cartea junglei

    Mowgli (debut pentru Neel Sethi), băiatul pierdut în jungla indiană, este crescut de un lup pe nume Raksha (voce – Lupita Nyong’o), devenind astfel parte a haitei. Dar oamenii sunt priviţi cu destul de multă reţinere în junglă din cauza naturii lor destructive, iar cel mai puternic oponent al lui Mowgli este tigrul bengalez Shere Khan (Idris Elba). Tânărul Mowgli ia astfel decizia de a părăsi haita pentru a-şi proteja familia şi îl întâlneşte pe Baloo (Bill Murray), ursul leneş, dar mai mereu înfometat.

    Este celebra carte a lui Rudyard Kipling, scrisă în 1894 şi adaptată pentru marele ecran într-o manieră deosebită de cazurile anterioare. Franciza Cartea Junglei, deţinută, desigur, de Disney, include cinci filme, două seriale de televiziune, trei jocuri video şi trei reviste de benzi desenate. Filmul de animaţie din 1967 a fost mult timp considerat drept cea mai bună adaptare a poveştii, chiar dacă scenariul şi personajele, ba chiar şi modul de pronunţie a numelor au diferit de povestea scrisă de Kipling.

    Acum regizorul Jon Favreau a dat înapoi poveştii ceea ce anii ’70 i-au luat: teama şi întunericul junglei. Idris Elba îi dă voce lui Shere Khan într-un mod fantastic: felul în care vorbeşte este intimidant, iar intenţiile sunt evidente din tonul său. Este uimitor cât de bine i se potrivesc actorului, sau vocii sale, rolurile negative – lucru remarcat şi de producători, care îi servesc tot mai des astfel de partituri.

    Efectele speciale din Cartea Junglei sunt unele dintre cele mai bune din ultimii ani, vizionarea filmului în 3D ducându-te adânc în lumea imaginată de Kipling. Fiecare cascadă, fiecare copac sau piatră este creată cu atât de multe detalii încât nu poţi decât să rămâi surprins de treaba pe care a făcut-o echipa condusă de Favreau, o echipă confirmată de box-office în filme precum Gravity.

    Cu toate acestea, cele mai multe aprecieri le merită regizorul, pentru că a reuşit să introducă scene cu un puternic impact emoţional, reuşind astfel să stârnească interes faţă de o poveste pe care cei mai mulţi dintre noi o cunoaştem de multă vreme.

    Ca în multe alte cazuri, părerile sunt împărţite; mai mulţi critici consideră inutile scenele muzicale ale filmului, cu melodii precum Bare Necessities sau I Wan’na Be Like You. Acestea fac parte însă din istoria acestei francize, iar ignorarea acestora ar fi supărat, poate, o parte din spectatori; nu trebuie să uităm, în aceeaşi măsură, că este în primul rând un film pentru copii. Faptul că o melodie întrerupe desfăşurarea normală a intrigii poate fi trecut cu vederea.

    În concluzie, Cartea Junglei este un film pentru spectatorii de toate vârstele; pentru cei mai mici, este o bună ocazie de a face cunoştinţă cu personajele imaginate de Kipling.

    Nota: 8/10

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Povestea românului care a cucerit Londra: a pornit de la zero un business de 50 de milioane de lire sterline

    „Am înţeles destul de repede că, dacă vreau să ajung între jucătorii de top, trebuie să mă mut la Londra“, spune antreprenorul român Emi Gal, citat de Financial Times. Prestigiosul cotidian economic surprindea încă din 2010 potenţialul afacerilor din Europa de Est şi impactul în evoluţia acestora produs de o eventuală extindere la Londra. Emi Gal a trăit-o pe pielea lui şi acum admite că a fost cea mai bună decizie. Brainient, o afacere care a ajuns astăzi la 70 de milioane de euro, a ajuns în capitala Regatului Unit în urmă cu şase ani, după ce fondatorul a constatat că dimensiunea pieţei din România şi posibilităţile reduse de a face networking nu i-ar fi permis să pună pe picioare o companie internaţională de succes. Gal a pornit prima sa firmă la 19 ani într-un birou de pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti şi a lucrat de atunci la o platformă care dezvoltă elemente interactive folosite în videoclipuri publicitare. Construirea platformei în România nu a reprezentat o problemă, spune Emi Gal, însă folosirea efectivă a acesteia era îngreunată de faptul că cele mai multe agenţii de advertising nu erau la zi cu ultimele tehnologii disponibile.

    „Cel mai important a fost însă avantajul pe care un centru economic precum Londra îl poate oferi prin reţeaua de investitori şi consultanţi pe care îi poţi întâlni.“ Emi Gal a participat în 2009 la programul Seedcamp, obţinând o finanţare de 50.000 de euro şi intrarea în cadrul program-ului de business condus de guvernul Marii Britanii. „Costurile s-au triplat atunci când am mutat compania la Londra. Dar a meritat, pentru că simt că aici am realizat mai multe într-un an decât ce reuşisem în România în trei ani.“ Compania Brainient este prezentă acum pe mai multe continente, iar televiziuni din Germania, Franţa sau Marea Britanie folosesc platforma antreprenorului român pentru a face publicitate pe tablete şi pe telefoane.

    Afacerea sa a explodat la Londra, având o creştere medie anuală de 200%, dar Gal a păstrat şi birourile de la Bucureşti, unde a demarat proiectul Brainient, dar a extins prezenţa la nivel mondial deschizând o sucursală şi la New York. Alex van Someren, consultant în cadrul programului guvernamental Seedcamp, spunea în Financial Times că apariţia unor start-up-uri de succes venite din estul Europei nu ar trebui să surprindă pe nimeni: „Este un efect firesc al modului cum a evoluat Europa. Dacă vii din state precum Franţa sau Germania ai deja la dispoziţie o infrastructură bună şi ajutor din partea statului. Dar dacă vrei să lansezi un business în zone ce nu sunt la curent cu ultimele tendinţe, vei încerca să pleci de acolo. Din acest motiv, start-up-urile care luptă pentru a ieşi din acele zone sunt cele care au cele mai mari şanse de reuşită“.

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea omului care a fondat cel mai cunoscut lanţ de restaurante fast food din lume

    Ray Kroc este fondatorul celui mai cunoscut lant de restaurante fast food din lume, McDonald’s. Aşadar de ce numeşte restaurantul Kroc’s? Pentru că povestea este puţin mai complicată de atât.

    Povestea fondatorului lanţului de restaurante a revenit în lumina reflectoarelor datorită filmului “The Founder”, ce spune povestea acestuia, şi care va fi lansat în august 2016.

    În timpul Primului Război Mondial Ray Kroc a minţit în legătură cu vârsta lui, avea 15 ani, pentru a putea fi angajat ca şofer de ambulanţă.. Acesta a mai lucrat ca vânzător, muzician sau DJ la un post de radio.

    În 1954, când vindea mixere, a vizitat un local din California ce se numea McDonald’s şi era condus de către fraţii Dick şi Mac McDonald. Ray Kroc a fost impresionat de eficienţa restaurantului (meniu limitat, preparare rapidă, nu existau chelneri) Kroc s-a oferit să francizeze restaurantul celor doi. Fraţii au fost de acord, iar până în 1958 restaurantul vânduse 100 milioane de burgeri.

    Ray Kroc şi fraţii McDonalds aveau opinii diferite în privinţa dezvoltării afacerii, iar Kroc s-a oferit să cumpere toată afacerea. Cele două părţi nu s-au înţeles în timpul negocierilor, iar fraţii nu au mai vrut să vândă. Ray Kroc ar fi făcut anumite manevre, astfel încât să se afle într-o poziţie din care să poată prelua compania de la cei doi fraţi şi să creeze un imperiu de miliarde de dolari.

    Succesul nu a venit rapid în viaţa lui Ray. Într-unul din interviurile date, fondatorul McDonald’s a declarat: “În 1954 aveam 52 de ani. Eram deja diagnosticat cu diabeti si artrită. Vezica mea biliară şi cea mai mare parte din glanda tiroidă au trebuit să fie eliminate într-o operaţie. Dar am crezut în viitor şi am pus bazele McDonald’s”.

    Kroc a fost, de asemenea, parţial surd şi nu foarte bogat până la vârsta de 52 de ani. El a fost un om de afaceri cunoscut, dar cele mai multe dintre proiectele sale au eşuat. Când avea nevoie 15.000 de dolari să cumpere o licenţă de publicitate pentru McDonalds, nicio bancă nu a vrut să îi acorde creditul. Kroc a fost nevoit să îşi gireze casa. Cu toate acestea, în următorii 30 de ani din viaţă a câştigat nu mai puţin de 600 de milioane de dolari.

    Ray Kroc a murit pe 14 ianuarie 1984, iar la vremea respectivă McDonads avea 7500 de restaurante în 31 de ţări.

  • Citiţi povestea omului considerat părintele jocurilor video

    Bushnell a fost inclus în Video Game Hall of Fame, a primit premiul „Inventatorul anului“ de la Nations Restaurant News şi a fost numit în topul „50 de oameni care au schimbat Statele Unite ale Americii“ de către publicaţia Newsweek. În prezent averea sa este estimată la 50 de milioane de dolari.

    NolanBushnell a urmat Universitatea Utah College of Engineering şi a obţinut o diplomă în inginerie electrică. A lucrat mai mult timp la parcul de distracţii LagoonAmusement Park, unde a devenit interesat de jocurile de tip arcade, fapt care i-a influenţat cariera şi l-a ajutat să lanseze Atari şi lanţul de restaurante tematice Chuck E. Cheese.

    În 1969, alături de Ted Dabney, a fondat Syzygy cu intenţia de produce o clonă a jocului Spacewar, care urma să fie cunoscut drept Computer Space. Pentru a se putea susţine, cei doi au reparat în timpul liber maşini de pinball. Computer Space a fost un eşec comercial, deşi vânzările au depăşit 3 milioane de dolari.

    Trei ani mai târziu, cei doi au schimbat numele companiei în Atari, o referinţă la jocul Go, şi au angajat primul om din companie, inginerul Alan Alcorn. Mai târziu Bushnell l-a forţat pe Dabney să iasă din companie, achiziţionându-i toate acţiunile. Marele succes al companiei a venit după ce NolanBushnell a participat la o demnostraţie a MagnavoxOdyssey, prima consolă de jocuri video pentru acasă, unde a văzut un joc de tenis. L-a instrucţionat pe Alcorn să facă un joc asemănător şi aşa a apărut popularul joc Pong. La un alt joc video al Atari, numit Breakout, au contribuit şi Steve Jobs şi Steve Wozniak, cofondatorii Apple.

    În 1976 NolanBushnell a refuzat să investească 50.000 de dolari în noua companie numită Apple în schimbul unei treimi din acţiuni. „Am fost atât de deştept, încât am zis nu. E foarte distractiv să mă gândesc la asta, atunci când nu plâng“, a declarat Bushnell. La vremea respectivă Atari nu era interesată de construirea de computere şi s-a concentrat pe dezvoltarea de console de jocuri video. Compania dezvolta o consolă numită Atari VCS, dar nu avea destul capital, iar listarea la bursă nu era o soluţie, aşa că a căutat oameni de afaceri şi companii care ar fi fost interesaţi de o achizţie.

    Warner Communications (Time Warner) a cumpărat Atari pentru 28 milioane de dolari, iar compania a primit capitalul necesar pentru a lansa în august 1977 consola, redenumită Atari 2600. În urma mai multor dispute cu Warner, Bushnell a fost dat afară din companie în 1978. În 1982 Atari avea vânzări anuale de 1,3 miliarde de dolari, devenind astfel compania cu cea mai rapidă creştere din Statele Unite. Doi ani mai târziu compania s-a prăbuşit şi a fost vândută pe bucăţi. O divizie a devenit AtariGames, una a fost vândută omului de afaceri Jack Tramiel şi o altă divizie a fost vândută către Mitsubishi Electric.

    Înainte ca WarnerCommunication să cumpere Atari, NolanBushnell a achiziţionat de la ei lanţul de restaurante Pizza Theater pe care l-a transformat în Chuck E. Cheese, un loc unde copiii pot mânca pizza şi se pot juca jocuri video, practic un loc ideal de distribuţie a jocurilor Atari. Afacerea cu restaurante a avut suişuri şi coborâşuri, iar profitul a fost în Catalyst Technologies Venture Capital Group, unul dintre primele incubatoare de business.

    De-a lungul anilor, NolanBushnell a mai fost implicat şi în alte afaceri, iar în 2010 a revenit în boardul Atari, însă în prezent compania de suflet al lui Bushnell este BrainRush, companie care produce programe educaţionale folosind tehnologia jocurilor video.

    „Tot timpul am crezut că dependenţele legale sunt o modalitate foarte bună de a face bani. Starbucks este un exemplu minunat“

  • A construit de la zero un lanţ de restaurante mizând pe slăbiciunea cea mai mare a McDonald’s, KFC şi Burger King

    Fred DeLuca s-a născut în 1948 în Brooklyn, New York, iar ulterior s-a mutat împreună cu familia în Connecticut. În 1965, DeLuca a împrumutat 1.000 de dolari de la prietenul său Peter Buck cu intenţia de a strânge bani pentru colegiu. DeLuca voia să studieze medicina şi a pornit un o mică afacere de tip fast-food pentru a putea suporta costurile studiilor.

    Prima reclamă la radio a promovat numele ”Pete’s Submarines„, denumire schimbată ulterior în ”Pete’s Subway„. Numele sub care este cunoscut brandul astăzi a fost ales în 1986. DeLuca a deschis primul magazin pe 28 august 1965 în Bridgeport, Connecticut. În 1966 s-a inaugurat al doilea fast-food, într-o zonă cu vizibilitate mult mai mare. DeLuca a făcut acea investiţie considerând că amplasarea este cel mai important aspect al procesului de marketing. Cel de-al treilea Subway s-a deschis într-o zonă cu vad pietonal mare şi funcţionează şi astăzi. În 1978 reţeaua ajunsese la 100 de locaţii, iar în 1987 la 1.000.

    Creşterea a continuat în mod susţinut, Subway deschizând 1.100 de fast-food-uri doar în 1993. McDonald’s, unul din principalii competitori, a deschis în acelaşi an doar 800 de magazine. Subway numără astăzi peste 40.000 de spaţii şi generează venituri anuale de aproape 10 miliarde de euro. Compania s-a diferenţiat de concurenţă prin faptul că pregăteşte sandvişurile în faţa clientului, pentru a-i căpăta încrederea.

    Don Fertman, chief development officer al companiei, a declarat celor de la Bloomberg că ţinta este de a ajunge la 50.000 de unităţi până în 2017. ”Cineva va ajunge, cândva, chiar şi la 100.000 de restaurante„, a spus Fertman. ”Cine ştie? Poate vom fi chiar noi.„
    În anul 2007, Forbes l-a inclus pe DeLuca pe lista celor mai bogaţi 400 de americani. Omul de afaceri are o avere estimată la 
3 miliarde de dolari. Fred DeLuca şi Peter Buck au dezvoltat în anii ’90 şi compania Franchise Brands, o entitate menită să îi ghideze pe tinerii antreprenori la începutul unei afaceri. După succesul înregistrat de Subway, DeLuca a absolvit cursurile Universităţii din Bridgeport. El trăieşte, alături de soţie şi de copilul lor, în Fort Lauderdale, Florida.

    “Într-o zi obişnuită mă urc în maşină cu directorul local de dezvoltare şi ne plimbăm prin oraş vizitând spaţii şi magazine. Între timp, el îmi povesteşte ce se mai întâmplă cu businessul, dar şi ce se mai aude prin piaţă, iar eu iau ce îmi trebuie din ce spune el şi potrivesc datele într-un puzzle”, povesteşte DeLuca.