BusinessMagazin

Tag: american

  • Planul de resuscitare a uzinei Ford de la Craiova

    Rob Ardley, executivul în vârstă de 59 de ani, gestionează din biroul său din Craiova cei 2.600 de salariaţi ai uzinei Ford România, unde constructorul american produce monovolumul de clasă mică B-Max alături de motorul EcoBoost de 1,0 litri pe benzină, considerat a fi unul dintre cele mai performante din segmentul său. După aproape opt ani de când Ford a preluat Craiova, misiunea englezului este să pregătească angajaţii inclusiv pentru următoarele etape de dezvoltare ale fabricii: din 2017 este foarte probabil ca la uzină să se producă două noi modele, iar pe lângă B-Max să vină şi SUV-ul de clasă mică EcoSport, produs în prezent pentru Europa în Chennai, India.

    În luna martie a acestui an Ford România a renunţat la planurile de a disponibiliza 680 de salariaţi şi a renunţat la doar 490 de angajaţi, dar a redus programul de lucru şi salariile cu 8%, potrivit reprezentanţilor companiei. În prezent, la Craiova compania ame-ricană are 2.700 de salariaţi, faţă de 3.200 în toamna anului trecut, având în vedere că au derulat astfel de programe de plecări voluntare şi în 2012 şi 2013, în fiecare an renunţând la circa 400 de salariaţi. Reducerea salariilor şi a numărului angajaţilor vine în contextul în care segmentul monovolumelor mici pe care activează B-Max pierde tot mai mult teren în favoarea SUV-urilor mici precum Ford EcoSport.

    „Politica Ford la nivel mondial este de a adapta volumele de producţie la cererea din piaţă, ceea ce automat presupune şi o rebalansare a forţei de muncă. Anul acesta a fost şi rămâne unul stabil pentru Ford în România. Nu ne aşteptăm la noi programe de disponibilizare, iar singurii angajaţi care au mai plecat au fost cei care au ieşit la pensie sau s-au retras din motive de sănătate. Foarte puţini au plecat pentru posturi în cadrul altor companii”, spune Rob Ardley. Având în vedere evoluţia tot mai rapidă a industriei, cât şi apariţia a tot mai multe tehnologii, Rob Ardley consideră că e foarte important ca toţi angajaţii să fie la zi cu trendurile din industrie: „Ford are o varietate de programe de training, de la programele tehnice la cele de dezvoltare a carierei. Investim constant în personal deoarece aceştia sunt cel mai important asset al companiei, motiv pentru care îi încurajăm să se dezvolte. Vom continua să le oferim posibilităţi de dezvoltare, iar atunci când uzina va creşte, oportunităţile vor urma”.

    În total, uzina are în prezent aproximativ 2.600 de angajaţi, faţă de aproximativ 4.000 cât avea în momentul preluării. La acea vreme, pe fondul targetului de producţie de 300.000 de maşini anual, americanii aveau în plan să majoreze numărul angajaţilor până la 7.000 sau chiar 9.000, cifre la care nu s-a mai ajuns.  În plus, Ford a ales inclusiv să „exporte” angajaţi din România şi către alte uzine ale companiei. „De-a lungul ultimilor ani au existat ocazii pentru ca angajaţii din Craiova să lucreze inclusiv în alte uzine precum cele din Valencia sau Köln, dar şi în cele din Statele Unite, Rusia sau China. De asemenea, şi la Craiova am avut ca angajaţi salariaţi ai Ford din aproape toate ţările europene, dar şi de la nivel mondial. Aceste programe pot fi de la programe de training de ordinul săptămânilor, la programe care se derulează pe mai mulţi ani”, explică directorul de HR al Ford România.

    Miza programelor de training este inclusiv aceea de a motiva angajaţii, iar acest lucru contribuie la performanţele companiei. În opinia executivului, „păstrarea salariaţilor şi motivarea acestora nu este realizată pentru bani, ci depăşeşte partea financiară, pe măsură ce compania monitorizează  aceşti indicatori printr-un sondaj denumit Pulse Survey – «Sondajul Puls». Cu acesta permitem angajaţilor să împartă cele mai «ascunse» detalii în relaţia cu compania şi încercăm să implementăm aceste idei în mediul de lucru. Din acest motiv, mediul de lucru de la Craiova s-a îmbunătăţit şi va continua să se îmbunătăţească”.

    Cifra de afaceri a Ford România, cel de-al doilea producător auto de pe piaţa locală, a scăzut cu 17% în 2014 faţă de anul precedent, la 912 milioane de euro, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Businessul americanilor include atât producţia de maşini B-Max, motoarele EcoBoost, cât şi activitatea de import şi vânzări de autovehicule şi piese de schimb. Scăderea cifrei de afaceri vine în contextul în care producţia de la Craiova a scăzut cu 23% în 2014 la aproape 53.000 de unităţi. De asemenea, în acest context, şi profitul companiei a scăzut cu aproape 70%, la 6 milioane de euro. Singurul indicator al Ford în România care a crescut în 2014 a fost cel legat de vânzările de autovehicule. Acestea s-au majorat cu 37% anul trecut faţă de 2013, la aproape 7.000 de unităţi.

    Deşi Ford dă asigurări că are planuri pentru Craiova, Ford Europa a mutat aproape integral producţia de motoare de 1,5 litri EcoBoost de la uzina din România către cea din Bridgend, Ţara Galilor, după ce guvernul galez a aprobat un ajutor de 15 milioane de lire sterline (aproximativ 21 milioane de euro) pentru ca Ford să păstreze cele aproape 2.000 de locuri de muncă de la uzina britanică. Astfel, infrastructura vest-europeană şi ajutoarele de stat pot „contracara“ avantajul pieţei locale de a avea costuri reduse cu forţa de muncă. În prezent, la Craiova se mai produc doar 700 de motoare pe zi faţă de 1.000 anul trecut. Astfel, România pierde numai din motoare exporturi anuale de aproape 150 milioane de euro.

    Miza pentru uzina de la Craiova o reprezintă atragerea în producţie a unui al doilea model. Singurul model vehiculat oficial până acum a fost EcoSport, despre care şeful sindicatului uzinei Ford de la Craiova spunea că ar putea veni în a doua jumătate a anului 2017, adică la zece ani de la semnarea contractului de privatizare.

    Uzina de motoare a Ford de la Craiova a demarat exporturile de motoare EcoBoost de 1,0 litri, în versiunile de putere de 125 CP şi 140 CP către uzina constructorului american din Chennai, India, unde este produs Ecosport. Potrivit liderului sindical al uzinei din România, maşina ar urma să fie produsă în România din anul 2017, atunci când modelul va fi lansat în versiunea facelift. Americanii vor să ajungă cu EcoSport în top trei cele mai bine vândute SUV-uri de clasă mică, unde va concura cu Renault Captur, Opel Mokka şi Dacia Duster.
    Un loc pe podium ar determina automat vânzări anuale de peste 150.000 de unităţi, care ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru uzina din Craiova după 2017.

  • Din categoria “numai la americani”: 10 oameni au fost împuşcaţi de câini în ultimii 11 ani

    Week-end-ul trecut, un câine Labrador pe nume “Trigger” (“Trăgaci”) a împuşcat în picior o femeie din statul american Indiana. Incidentul s-a produs în timpul unei partide de vânătoare, când femeie a uitat puşca cu siguranţa netrasă pe pământ, iar câinele a călcat pe ea, declanşând trăgaciul.

    Potrivit celor de Washington Post, femeia se alătură unei liste de alte nouă persoane care au fost împuşcate de câini, acestea fiind doar cazurile cunoscute. Cazuri de acest gen au fost raportate şi în alte părţi ale lumii, dar cu o frecvenţă mult mai redusă. Spre exemplu, mâna unui vânător francez a fost amputată în urma unui incident similar.

    Una din explicaţii este numărul foarte mare de arme deţinute de americani – aproape din jumătate de numărul de arme deţinute privat în lume se află în Statele Unite.

    Interesant de precizat este că 4 din aceste 10 incidente au avut loc în Florida; cel mai dezbătut în presa de peste ocean a fost cel din 2004, când un bărbat a fost împuşcat de un pui de câine pe care voia chiar el să îl omoare pentru că nu avea unde să îl ţină.

    Pisicile par a fi ceva mai liniştite: cei de la Washington Post au găsit un singur caz în care o pisică şi-a împuşcat proprietarul, în anul 2005.

  • De ce este baconul atât de gustos

    Baconul este iubit peste tot în lume, în special, de americani. Potrivit Business Insider fiecare american consumă în medie 8 kilograme pe an.
    Unii oameni sunt atât de legaţi de acest alimentar, încât au creat o aplicaţie pentru dating pentru iubitorii de bacon.

    Întrebarea rămâne, de ce este atât de iubit baconul? În primul rând, în compoziţia alimentului se găsesc diferiţi compuşi (furan, aldehida sau cetona) care provin din acizi graşi ce se desintegrează în timpul gătitului şi contribuie la aroma specifică, dulce, a baconului.

    În al doilea rând, este important şi rasa porcului de unde provine baconul. Se pare că, unele specii de porc sunt mai potriviţi pentru un asemenea produs.

    În final, combinaţia de zaharuri şi aminoacizi la temperaturi ridicate creează aroma ademenitoare a baconului.

  • De ce este baconul atât de gustos

    Baconul este iubit peste tot în lume, în special, de americani. Potrivit Business Insider fiecare american consumă în medie 8 kilograme pe an.
    Unii oameni sunt atât de legaţi de acest alimentar, încât au creat o aplicaţie pentru dating pentru iubitorii de bacon.

    Întrebarea rămâne, de ce este atât de iubit baconul? În primul rând, în compoziţia alimentului se găsesc diferiţi compuşi (furan, aldehida sau cetona) care provin din acizi graşi ce se desintegrează în timpul gătitului şi contribuie la aroma specifică, dulce, a baconului.

    În al doilea rând, este important şi rasa porcului de unde provine baconul. Se pare că, unele specii de porc sunt mai potriviţi pentru un asemenea produs.

    În final, combinaţia de zaharuri şi aminoacizi la temperaturi ridicate creează aroma ademenitoare a baconului.

  • Planul secret al lui Putin: cum vor ruşii să îi izoleze pe americani de restul lumii

    Mai multe submarine ruseşti operează în mod agresiv în apropierea cablurilor îngropate în ocean care leagă continentul american de restul lumii, relatează New York Times. Aceste acţiuni provoacă îngrijorare în rândul experţilor americani în securitate, care se se tem că ruşii pot ataca aceste cabluri în cazul unei situaţii conflictuale.

    Problema este chiar mai gravă decât cele din timpul Războiului Rece: un atac asupra acestor cabluri de fibră optică ar afecta toate sectoarele economice, paralizând practic Statele Unite. Deşi nu există vreo confirmare a acestui lucru, tot mai multe dezbateri de la Washington au ca subiect central modul în care gesturile lui Putin aduc aminte de acea perioadă de dinainte de 1989.

    “Mă tem în fiecare zi pentru ce ar putea face ruşii”, a spus Frederick J. Roegge, comandant al flotei americane de submarine din Pacific, citat de New York Times.

    În luna septembrie, nava rusească de spionaj Yantar, echipată cu două nave submersibile, s-a îndreptat pe direcţie coastei de est a Statelor Unite către Cuba, acolo unde se află unul din principalele cabluri de date.

    “Tăierea cablurilor nu este ceva ieşit din comun”, a spus Michael Sechrist, un fost cercetător în cadrul MIT. “Se întâmplă datorită dezastrelor naturale, datorită unor ancore plasate greşit – dar acestea se întâmplă la câteva mile de sol, iar reparaţiile durează doar câteva zile.” Ceea ce îi îngrijorează pe cei de la Washington este posibilitatea ca ruşii să taie cablurile la o adâncime foarte mare, departe de zona în care se poate ajunge rapid. “Problema cu aceste cabluri este că ele sunt poziţionate în acelaşi loc încă din 1860”, mai spune Sechrist. “Operatorii de cabluri preferă să le îngroape în locuri cunoscute, acolo unde au înţelegeri cu autorităţile”.

    Amiralul Mark Ferguson, comandantul flotei navale americane în Europa, spune că activitatea submarinelor ruseşti a crescut cu 50% în ultimul an. Bazele ruseşti de la Arctic şi promisiune de a investi 2,4 miliarde de dolari în zona Mării Negre până în 2020 arată determinarea lui Putin de a-şi întări puterea navală, mai crede Ferguson.

  • După 20 de ani, primul fond de investiţii lansat în România, RAEF, a fost închis

    Primul fond de investiţii lansat în România, RAEF, a fost închis oficial în urmă cu trei săptămâni. În portofoliul lui Horia Manda, CEO-ul Axxess Capital, rămân BAF şi EEAF, care mai au şi bani de investit, şi businessuri de crescut, şi exituri de planificat.

    Pe Horia Manda îl încearcă o oarecare nostalgie când povesteşte despre închiderea RAEF. Fondul de investiţii, primul care s-a dezvoltat în piaţa din România (în anii 90), adună în portofoliul său atât poveştile celor 24 de afaceri în care a investit, cât şi evoluţia unui domeniu neexistent pe piaţa locală până în acel moment.

    Povestea RAEF a început în 1995, când guvernul american a susţinut dezvoltarea, şi în România, a unui fond de investiţii care a fost capitalizat cu 50 de milioane de dolari şi care a avut ca principal scop investiţii în companii care să reprezinte exemple de succes pentru economie. „Mentalul colectiv are o memorie scurtă“, zâmbeşte Horia Manda: „În România şi în Albania, aceste Enterprise Funds au fost înfiinţate în 1995, în timp ce în celelalte ţări din regiune ele au înfiinţate mai devreme (în Polonia, Ungaria, Cehia şi Bulgaria în 1990, iar în Rusia şi în Ucraina în 1992). Această întârziere s-a datorat perioadei lungi de instabilitate care a caracterizat climatul socio-politic din aceste ţări la începutul anilor ’90 (când România era în „convalescenţă“ după „mineriade“, iar Albania după războiul civil) şi a avut drept consecinţă imediata reducere a alocărilor de capital către aceste ţări, sub alocările la care ar fi potenţial acces în raport cu dimensiunea populaţiei (de ex. Polonia a primit 250 milioane dolari, în timp ce Bulgaria a primit 50 milioane de dolari, ca şi România). Am fost aşadar ultimele două fonduri, cu alocări mai mici, dar, lucru foarte interesant, şi cu succes mai mare“.

    Investitor de meserie, Horia Manda măsoară succesul RAEF (în cadrul căruia a lucrat din 1997 şi a cărui conducere a preluat-o în 2001), prin IRR-ul său (internal rate of return), care a atins 25% pentru aceşti 20 de ani. Cei 25% reprezintă însă o medie, după cum povesteşte Horia Manda: „Au fost 24 de companii în portofoliul RAEF. Unele dintre ele au fost companii foarte mici, unele au fost greenfield-uri (pentru că am încercat diverse structuri), unele nu au avut succes, s-au mai pierdut şi bani. A fost practic un proces de învăţare. Din 1999, a început perioada comercială a fondului, în care am devenit mult mai selectivi cu investiţiile şi performanţele au devenit mult mai bune, permiţând IRR-ul acesta. Prima perioadă, până în 1999, a fost de încercare, s-au pierdut bani în mai multe deal-uri, a fost o perioadă de development, am încercat susţinerea unor companii fără a avea un scop comercial precis, am încercat revitalizarea pieţei. Chiar şi aşa, în această perioadă iniţială multiplul realizat la exit a fost de aproape de două ori banii investiţi, iar IRR-ul pentru intervalul 1995-1998 a fost de 9%.

    După anul 1998, când am început investiţiile care ne-au făcut şi renumiţi, mai ales cele din sectorul financiar – Banca Agricolă, Banca Românească, cele trei firme vândute la GE Money –, am realizat câştiguri până la de patru ori banii investiţi şi un IRR de 55% pe portofoliu“. Horia Manda se uită cu atenţie pe hârtiile unde sunt trecute performanţele RAEF (total sumă investită: 88,1 milioane de dolari şi total sumă realizată: 275,2 milioane de dolari) şi ţine să precizeze că, deşi fondul s-a închis, moştenirea lăsată înseamnă mai mult decât cifrele de pe masa lui: „La terminarea activităţii investiţionale a Fondului RAEF, suma de 25 milioane de dolari – jumătate din suma capitalizării iniţiale – a fost restituită Guvernului American, iar restul câştigurilor realizate de către RAEF au fost donate de către Guvernul American unei Fundaţii – Romanian–American Foundation („RAF“) -, care a pornit astfel la drum în anul 2009 cu o finanţare alocată de aproximativ 150 de milioane de dolari, fiind cea mai mare fundaţie din România. Aşadar, RAEF a lăsat în urmă o moştenire importantă, dat fiind că această fundaţie este activă şi susţine interesele românilor în educaţie, antreprenoriat şi dezvoltare comunitară. În plus faţă de banii lăsaţi Fundaţiei, RAEF a lăsat în spate şi echipa de la Axxess Capital, expertă în activităţi investiţionale“.

    Echipa de la Axxess Capital se concentrează acum pe celelalte două fonduri, BAF şi EEAF. „Mai avem încă bani de investit din ultimul fond, EEAF, cu o perioadă de investiţie care se prelungeşte până în noiembrie 2016. Practic urmează să mai investim şi să mai facem 2-3 tranzacţii care vor însuma 25-30 milioane de euro“, spune Horia Manda, cea mai aproape de finalizare fiind o potenţială intrare a EEAF în acţionariatul unei companii din Serbia, o piaţă nouă pentru Axxess.

    Închiderea RAEF a avut loc odată cu vânzarea completă a ultimei companii deţinută de fond, Patria Credit. Tranzacţia prin care Patria Credit (deţinută de RAEF şi BAF) a fost preluată de Nextebank (o investiţie a EEAF, cel mai nou fond al carui consultant investiţional este Axxess Capital) a fost prima tranzacţie realizată în acest an de compania de investiţii: „S-a făcut un transfer de business, care s-a finalizat în luna mai 2015, iar în octombrie s-a finalizat procesul de preluare a Patria Credit de către Nextebank, care a devenit 100% acţionarul Patria Credit“.

    Horia Manda povesteşte că, încă de când EEAF a achiziţionat Nextebank (bancă fondată în 1993 şi preluatăintegral de EEAF în mai 2014), a dorit să consolideze experienţa acumulată în cei peste şapte ani de dezvoltare în grup a Patria Credit, care a devenit între timp liderul companiilor de microfinanţare din estul Europei: „Strategia a fost de a prelua şi de a dezvolta într-un setup bancar – prin reţea, ofertă de produse de economisire, dar şi alte servicii şi tranzacţii bancare – clienţii avuţi până atunci, firme mici şi foarte mici, din zona rurală (menţionez că zona rurală înseamnă pentru noi si oraşele mici, nu neapărat numai satele unde serviciile bancare nu sunt bine sau deloc reprezentate). Am învăţat în aceşti 7 ani cum să gestionăm riscul pentru asemenea finanţări şi, cu toată această experienţă acumulată, am decis să preluăm toată expertiza şi activitatea Patria în cadrul Nextebank. Banca nu va face exclusiv servicii pentru acest tip de client, dar va fi un pilon foarte important în strategia băncii, pe care dorim să o diversificăm: vom aborda segmentul persoanelor fizice, ceea ce nu am făcut în Patria, dar vom merge şi către companiile mici şi medii – practic vom intra şi pe zona IMM“. Chiar dacă activitatea Patria va deveni o parte a băncii, Horia Manda spune că doreşte să menţină avantajul obţinut de Patria pe anumite segmente, cum ar fi serviciile de creditare pentru agricultură – „nu neapărat spre fermele mari, ci tot în zona unde suntem acum foarte puternici, în afacerile mici si medii din agricultură, cum este zona legumicolă, unde avem o poziţie bună. Pe zona de microfinanţare, Patria Credit are o cotă de piaţă de 14%. Este o bază de plecare bună pentru a construi. Asta a fost şi gândirea, pentru că atunci când am cumpărat Nextebank, banca avea un număr mic de clienţi şi o expunere redusă de retail, iar noi am preluat practic platforma pe care să putem construi“. 

     

  • American Ultra: o combinaţie ciudată de violenţă, suprarealism şi, pe alocuri, ceva umor

    Deşi prezentat drept comedie, American Ultra este o combinaţie ciudată de violenţă, suprarealism şi, pe alocuri, ceva umor. Nu vă lăsaţi păcăliţi de trailer: toate momentele cât de cât amuzante sunt înghesuite în cele două minute de prezentare a filmului.

    Singura parte bună este interpretarea semnată de Kristen Stewart, care s-a simţit mult mai bine în rolul său decât Jesse Eisenberg. Eisenberg a mai jucat în filme fără prea multă logică, precum Zombieland sau Adventureland, dar în respectivele cazuri a reuşit măcar să fie amuzant; nu este cazul aici.

    Filmul spune povestea lui Mike Howell (Eisenberg), un vânzător de la un supermarket, care suferă de atacuri de panică; ca să scape de ele, Howell umblă aproape tot timpul drogat. Brusc, el se trezeşte vânat de diverşi indivizi şi îşi dă seama că este de fapt un agent secret. Pentru cei care ţin neapărat să vadă filmul, nu o să dezvălui şi alte elemente din scenariu lipsite de logică.

    Scenele de acţiune sunt pline de imagini violente inspirate parcă de filmele lui Tarantino, dar lipsite de inteligenţa regizorală a acestuia.

    American Ultra îi are în distribuţie pe Jesse Eisenberg (The Social Network, Now You See Me, The End Of The Tour), Kristen Stewart (seria Twilight, Clouds of Sils Maria, Still Alice), Connie Britton (Me and Earl and the Dying Girl, This Is Where I Leave You) şi Topher Grace (Interstellar, Too Big To Fail, Valentine’s Day). Regia este semnată de Nima Nourizadeh (este al doilea lungmetraj al său, după Project X), iar scenariul de Max Landis, cunoscut pentru Mr. Right, Me Him Her şi Chronicle.

    Performanţele financiare ale filmului sunt şi ele grăitoare pentru calitatea acestuia: încasări de 15 milioane de dolari faţă de un buget de 28 de milioane.

    În concluzie: American Ultra este pur şi simplu un film ce nu merită vizionat.

    Nota: 4/10

     

  • Sincronizare

    În seara zilei în care ruşii au început operaţiunile militare în Siria a fost cât pe ce să stric butoanele telecomenzii pentru că toate televiziunile repetau întruna că „Rusia bombardează Siria“, iar eu încercam să aflu ce bombardează ruşii, despre ce obiectiv este vorba. Avusesem de scris toată ziua şi eram cam rupt de realitate; prinşi în delirul „breaking news-ului“, redactorii televiziunilor de ştiri uitau unu, să răspundă la cele câteva întrebări de bază în jurnalism – cine, ce, unde, cum, de ce -, şi doi, să remarce că ursul a ieşit din bârlog spre orientul mijlociu după o bună bucată de vreme.

    Iniţial s-a spus că ruşii atacă Statul Islamic, apoi pe insurgenţii sirieni şi nu pe ISIS; la zece seara cei de la Casa Albă însăşi anunţau că nici la ei nu ştiu ce au bombardat ruşii (era în schimb anunţat un număr exact de morţi, 36 de civili, desigur). Peste noapte ţinta ruşilor, tot neprecizată, era uitată, pentru că intraseră pe rol negocieri ruso-americane urgente. În cele din urmă ruşii au anunţat că au bombardat obiective ISIS şi că nu au avut de-a face cu civili (mai ţineţi minte loviturile chirurgicale dintr-un alt conflict?!). La ora când scriu acest material, BBC anunţa al doilea val de bombardamente, iar Washington Post citează un oficial american care este convins că atacurile ţintesc nu statul islamic, ci grupările care se opun regimului Assad, grupări finanţare de CIA.

    Interesat este şi modul în care ruşii au procedat pe plan diplomatic: a început cu un telefon pe care un diplomat rus l-a dat omologului său american din Bagdad, pentru a-i spune că „avem ceva interesat să vă spunem“. După discuţia telefonică, un general rus cu trei stele a ajuns la ambasada SUA şi a cerut să se întâlnească cu ataşatul militar. Generalul l-a înştiinţat pe american că peste exact 60 de minute vor începe bombardamentele şi că ar fi bine ca Statele Unite să retragă şi avioanele şi orice alte efective au la sol; iar peste exact 60 de minute atacul a început. 

    O sincronizare ceva mai bună decât a japonezilor în 1941: în timp ce avioanele atacau deja Pearl Harbour, diplomaţii niponi se chinuiau încă să bată la maşină textul declaraţiei de război. Dar până la urmă ce caută ruşii, Vladimir Putin de fapt, în Siria? Pai, prima la mână, anulează o parte din efortul diplomaţiei vestice, întins pe un secol şi mai bine, de a ţine Orientul Mijlociu şi sudul Asiei departe de influenţa rusească. În timp, de la războiul Crimeei, trecând prin primul război mondial şi nu numai, limitarea influenţei ruseşti în zonă a fost o preocupare pentru anglo-saxoni. 

    Astăzi o Europă slăbită nu numai de mersul economiei, ci chiar de liderii săi şi o Americă care şi-a adandonat/uitat rostul nu mai au forţa să riposteze; mi-ar fi plăcut să am un ochi şi o ureche în interiorul Kremlinului după anunţul lui Obama privind acordul cu Iranul, doar pentru a-mi da seama care a fost intensitatea hohotelor de râs. Acum ruşii îl provoacă pe Obama, după ce acesta şi-a trădat aliaţii tradiţionali şi a adoptat o atitudine cât se poate de defensivă. Şi joacă la două capete, o carte cu Iranul, ajutând la construcţia centralelor nucleare, dar şi sporindu-şi influenţa în Arabia Saudită şi Israel, aici din raţiuni economice. Adică pentru a construi un OPEC cu Rusia la cârmă. În final, Rusia ar trebui să iasă din jocul lui Vladimir Putin cu o imagine nouă de superputere, cu aripi protectoare peste bucăţi bune din lume. 

    În acest timp Europa va primi nu putere, influenţă şi bani, ci populaţii de refugiaţi. Şi, poate, ceva gaze la iarnă.
    De fapt nici nu contează aşa de mult pe cine bombardează Putin. Ăştia de la televiziunile de ştiri îs nişte genii!
    Ilustrez cu Cei patru cavaleri ai apocalipsei, de Victor Vasneţov (1848 – 1926).

  • Un politician american a furat paharul Papei Francisc. “Orice atinge Papa este binecuvântat”

    Bob Brady, membru al congresului Statelor Unite, a devenit cunoscut în urma unei întâmplări cel puţin ciudate: el a furat paharul din care Papa Francisc a băut apă.

    În timp ce restul oficialilor erau ocupaţi cu plecarea Papei, Brady s-a furişat şi a luat paharul, scriu cei de la Philadelphia Daily News. A reuşit să ducă paharul pe jumătate plin până la biroul său, după care a băut din el şi apoi l-a oferit soţiei sale şi asistenţilor săi.

    Brady nu este la prima întâmplare de acest gen: el a furat şi paharul preşedintelui Obama, folosit cu ocazia primului discurs oficial.

    Intervievat de cei de la Washington Post, omul politic a spus că va achita costul paharului şi că nu îl interesează că această poveste a fost făcută publică. “Orice atinge Papa este binecuvântat”, a spus Brady. “Nimeni nu poate să mă convingă că nu e adevărat.”

  • Viaţa plină de frustrări a unui proprietar de franciză McDonald’s

    Al Jarvis avea 16 ani când a început să lucreze în cadrul unui restaurant McDonald‘s din Saginaw, un oraş din Michigan, în 1965. Primul său client a comandat un meniu All-American: un burger, cartofi prăjiţi şi un shake pentru 52 de cenţi. În curând, Jarvis ajunsese să lucreze 50 de oră săptămânal şi să recupereze orele pierdute de somn la şcoală. A renunţat chiar şi la colegiu pentru a se ocupa de managementul restaurantelor, iar până în 1977 devenise consultant pentru proprietari de franciza McDonald’s pe care îi ajuta să deschidă restaurante în statul Michigan – descriu jurnaliştii de la publicaţia Business Week povestea unuia dintre cei mai vechi angajaţi al lanţului american de fast-food.

    Ulterior, Jarvis a cumpărat un restaurant McDonald‘s, iar pe parcursul anilor a angajat sute de persoane, a văzut zeci de articole de meniu intrând şi iesind din acesta şi a petrecut 4-5 ore pe zi, cinci sau şase zile pe săptămână, administrând restaurantul. Jarvis a lucrat 50 de ani  la McDonald’s şi, la şase luni după aceasta perioadă, a decis sa vanda cele doua restaurante pe care ajunsese sa le detina. “Când vedeam cozile ce ajunsesera sa se creeze la drive-thru, simteam o durere in stomac. Oamenii erau diferiţi, compania era diferită. Devenise foarte frustrant”, explica el, referindu-se la modul diferit in care functiona compania, un exemplu in acest sens fiind faptul ca devenise imposibil pentru angajati sa livreze rapid produsele cerute de clienti in timp util.

    Există 5.000 de francize McDonald’s în toată lumea, iar acestea genereaza o treime din veniturile companiei, potrivit Business Week. ”McDonald’s a fost extrem de bun cu mine. Cred în brand.” Dar, la fel ca alţi proprietari de franciza, Jarvis se întreabă dacă directorii din sediile centrale ale companiei vor putea să inoveze pentru a-şi respecta promisiunea de a livra in continuare mâncare gustoasă rapid, promisiune făcută la inceputurile comapaniei. Experienţa lui Jarvis sugerează că răspunsul este nu şi, spre deosebire de alţi proprietari de franciza care nu doresc să comunice presei obsevaţiile lor, Jarvis a acceptat să povestească Business Week părerea sa.

    ”Nu cred că ştiu ce vor să facă”, a spus el referindu-se la executivii de top ai McDonald’s. Ei spun ca ar trebui să ne întoarcem la modul iniţial de a face afaceri, apoi fac burgeri customizaţi şi vorbesc despre micul dejun care va putea fi comandat toată ziua.(…) Îmi pare rău pentru manageri şi pentru echipă. Nu aceea este nişa noastră. Noi facem burgeri şi cartofi prăjiţi.”

    Pentru prima dată în cel puţin trei decenii, McDonald’s va închide mai multe restaurante în Statele Unite ale Americii decât va inaugura. Vanzarile celor 59 de locatii inchise au inregistrat scaderi în ultimele 10 trimestre si, potrivit Business Week,  acţiunile companiei au subperformat in indexul Standar&Poor în ultimii trei ani calendaristici. McDonald’s vrea să concureze cu Starbucks, Chick-fil-A şi Jamba Juice, încercând să pună prefixul Mc oricărui trend observant pe piaţa. ”Fac prea multe”, spune Bob Goldin, vicepreşedinte executiv şi cercetător în cadrul Technomic. ”Nu par să mai fie cei mai buni la nimc.”

    În această vară, McDonald’s a crescut salariile angajaţilor din restaurantele deţinute de companie cu cel puţin un dolar peste minimul local. Acest lucru pune de asemenea presiune asupra proprietarilor de franciza. De asemenea, la începutul lunii septembrie, McDonald’s a anunţat că va începe să ofere micul dejun pe parcursul întregii zile în Statele Unite ale Americii, iar acest lucru va aduce schimbări în restaurante care necesită investiţii cuprinse între aproximativ 500 şi 5000 de dolari pentru echipament – presiune care va cădea din nou, mai ales pe proprietari de franciza.

    Restaurantele cumparate de Jarvis functioneaza langa alte restaurant, parte din lanturi internationale: Burger King, Pizza Hut, KFC, Subway, etc. Jarvis a crezut că poate aduce restaurantul la break even în şase luni, iar acest lucru a durat 18.

    Câteva din tensiunile proprietarilor de francize McDonald’s vin de la  sediile centrale ale companiei. McDonald’s deţine doar 18% din restaurantele  deschise în toată lumea, dar controlează terenurile şi clădirile în care se află majoritatea dintre acestea. McDonald’s are o taxă de franciză care variază între 8,5% şi 15% din veniturile unui restaurant, depinzând de locaţie şi de alţi factori. Astfel, operatorii au griji legate de ce rămâne după plata chiriei, redeventelor, fondului de salariu şi a altor cheltuieli. În general, se descurcă bine, scrie Business Week. Jarvis nu a discutat despre veniturile sale cu jurnaliştii de la publicatia americana, dar nu este neobişnuit pentru proprietari să ajungă la venituri cu sume de şase cifre, potrivit lui Arturs Kalnis, profesor de management axat pe studiul francizelor. Un proprietar care în mod obişnuit lucrează în cadrul McDonald s poate să ajungă la un salaraiu de manager de 108.000 de dolari, pe lângă alte beneficii.

    Presiunile asupra proprietarilor de franciza devin mai mari in contextual in care executivii McDonald’s insistă asupra unui nou produs precum cafeaua McCafe şi cer între 15.000 şi 20.000 de dolari pentru un aparat de făcut espresso. Proprietarul de franciza şi nu compania plăteşte pentru acesta.

    Ambele părţi sunt multumite când anumite investiţii determină recuperarea rapidă a costurilor, iar Jarvis oferă exemplul unui spaţiu de joacă deschis în restaurantul său care i-a crescut numărul de clienţi.

    În 2013, McDonald’s a lansat McWrap-ul. Directorii considerau că acest produs este ideal pentru noua generaţie. Politica McDonald’s spune ca 90 de secunde este sunt suficiente pentru servirea fiecărui client, aspect pe care Jarvis l-a găsit imposibil de implementat după introducerea McWrap-ului, a cărui realizare dura cel puţin 20 de secunde.

    Un alt impas de care s-a lovit Jarvis a fost ca, la cererea conducerii McDonald’s, a încercat să ţină deschis restaurantul timp de 24 de ore în 2009. Pentru a menţine break even-ul,avea nevoie de vânzări de 100 de dolari pe oră, dar în intervalul orar 2 a.m. – 4 a.m. obţinea doar 15-20 de dolari. Nu si-a atins tinta de vanzari, astfel ca a renunţat după două luni de funcţionare in acest regim. I-a plăcut totuşi ideea conducerii companiei de a adăuga un al doilea drive thru. Acesta a fost obiectul unei investitii de 100.000 de dolari. Chiar şi aşa, cozile continuau în continuare să apară în timp ce angajaţii lui încercau să livreze comenzile din ce in ce mai complexe. Până la începutul anului 2014, după mai mulţi ani de vânzări lente, Jarvis a decis să vândă ambele sale restaurante.

    ”Adevărul este că am avut rezultate slabe în ultimul timp”, a declarat CEO-ul McDonald’s, Steve Easterbrook, in cadrul unui interviu citat de Business Week. McDonald’s este în continuare cel mai mare lanţ de restaurante din piaţa fast-food din Statele Unite ale Americii, ce are o valoare totală de 222 de miliarde de dolari. Compania a făcut faţă unor momente dificile, un exemplu al strategiei acesteia fiind în anul 2003, când au lansat strategia ”Plan to Win.” Compania a renunţat atunci la axarea pe deschiderea de noi locaţii în favoarea aducerii de mai mulţi clienţi în cele existente, cu produse mai atractive: spre exemplu, a schimbat modul de realizare a burgerilor, ce au devenit mai suculenţi în urma unui procedeu diferit de pregătire, a adăugat produse solicitate de clienţi, precum băuturile neacidulate ori salatele.

    S-a concentrat pe un serviciu mai prietenos şi mai rapid şi a introdus prima campanie de publicitate globală, ”I m lovin it”, a declarat CEO-ul McDonalds. Easterbrook a declarat că vrea ca McDonald’s să răspundă mai rapid trendurilor în domeniul food şi în acelaşi timp să îmbunătăţească serviciul – prin simplificarea companiei – prin reducerea numărului de produse din meniu şi alocarea de mai mult control proprietarilor de franciza.

    Easterbrook şi-a propus de asemenea să vândă 3.500 din cele 6.700 de restaurante deţinute de companie proprietari de francizalor în următorii trei ani. Compania ar ajunge astfel să deţină 10% din numărul total de restaurante. Spre comparaţie, Burger King deţine doar 1% din lanţul de restaurante.