BusinessMagazin

Tag: Washington

  • Declaraţia de avere a unui terorist de la ISIS: câţi bani primesc jihadiştii pentru fiecare nevastă, copil sau sclav

    Un grup de analiză din Washington a analizat mai multe documente interne ale ISIS, realizând un raport ce arată problemele cu care se confruntă gruparea teroristă.
     
    Cele mai mari dificultăţi par a proveni din lipsa de fonduri – banii fiind necesari pentru a cumpăra sclavi sexuale. Măsurile luate par a fi extreme: unii lideri au cerut ca militanţii să reducă consumul de electricitate şi să nu mai conducă maşini oficiale în scop personal. Pe de altă parte, luptătorii par a fi deprimaţi, autorii raportului prezentând exemple de jihadişti care au au adus scutiri medicale pentru a nu mai fi trimişi pe front, relatează CNN.
     
    Generalul Peter E. Gersten, membru al grupului de analiză, a explicat că atacurile asupra ISIS au avut ca efect reducerea numărului de luptători străini de la 2.000 pe lună în 2015 la doar 200 pe lună astăzi.”Vedem o creştere a numărului dezertorilor”, a spus Gersten. “Vedem scăderea moralului. Vedem imposibilitatea de a-şi plăti oamenii. Vedem jihadişti care vor să renunţe.”
     
    Începând cu luna octombrie a anului trecut, coaliţia anti-ISIS s-a concentrat pe distrugerea sistematică a infrastructurii folosite de ISIS, astfel încât gruparea teroristă a pierdut în ultimele luni aproape 800 de milioane de dolari.
     
    Cele mai importante lucruri dezvăluite fac însă referire la modul în care militanţii ISIS sunt plătiţi; documentele arată că un luptător primeşte 50 de dolari pe zi, la care se adaugă următoarele: 50 de dolari lunar pentru fiecare nevastă, 35 de dolari pentru fiecare copil şi 50 de dolari pentru fiecare părinte care nu are altă sursă de venit. 
     
    Jihadiştii primesc bani şi pentru sclavii sexuali aflaţi în îngrijirea lor, între 35 şi 50 de dolari pe lună.
     
    Un membru a grupului de analiză a spus că datele prezentate au fost confirmate şi de către mai mulţi simpatizanţi ISIS, în timpul unei vizite în Siria.

  • Declaraţia de avere a unui terorist de la ISIS: câţi bani primesc jihadiştii pentru fiecare nevastă, copil sau sclav

    Un grup de analiză din Washington a analizat mai multe documente interne ale ISIS, realizând un raport ce arată problemele cu care se confruntă gruparea teroristă.
     
    Cele mai mari dificultăţi par a proveni din lipsa de fonduri – banii fiind necesari pentru a cumpăra sclavi sexuale. Măsurile luate par a fi extreme: unii lideri au cerut ca militanţii să reducă consumul de electricitate şi să nu mai conducă maşini oficiale în scop personal. Pe de altă parte, luptătorii par a fi deprimaţi, autorii raportului prezentând exemple de jihadişti care au au adus scutiri medicale pentru a nu mai fi trimişi pe front, relatează CNN.
     
    Generalul Peter E. Gersten, membru al grupului de analiză, a explicat că atacurile asupra ISIS au avut ca efect reducerea numărului de luptători străini de la 2.000 pe lună în 2015 la doar 200 pe lună astăzi.”Vedem o creştere a numărului dezertorilor”, a spus Gersten. “Vedem scăderea moralului. Vedem imposibilitatea de a-şi plăti oamenii. Vedem jihadişti care vor să renunţe.”
     
    Începând cu luna octombrie a anului trecut, coaliţia anti-ISIS s-a concentrat pe distrugerea sistematică a infrastructurii folosite de ISIS, astfel încât gruparea teroristă a pierdut în ultimele luni aproape 800 de milioane de dolari.
     
    Cele mai importante lucruri dezvăluite fac însă referire la modul în care militanţii ISIS sunt plătiţi; documentele arată că un luptător primeşte 50 de dolari pe zi, la care se adaugă următoarele: 50 de dolari lunar pentru fiecare nevastă, 35 de dolari pentru fiecare copil şi 50 de dolari pentru fiecare părinte care nu are altă sursă de venit. 
     
    Jihadiştii primesc bani şi pentru sclavii sexuali aflaţi în îngrijirea lor, între 35 şi 50 de dolari pe lună.
     
    Un membru a grupului de analiză a spus că datele prezentate au fost confirmate şi de către mai mulţi simpatizanţi ISIS, în timpul unei vizite în Siria.

  • Duhoarea unei bombe murdare

    Unii îmi vor aduce aminte de consilieri şi de tot angrenajul militaro-consilieresc de la Casa Albă şi Pentagon, şi le dau dreptate, dar temerea mea este şi rămâne justificată. Iar Trump şi imaginea evocată fac parte dintr-un şir mai lung de figuri şi fapte; am pornit de la summitul de la Washington privind securitatea nucleară. Scriu acest text la o zi după ce preşedintele Iohannis a declarat nişte chestiuni destul de ermetice, de genul „…capacitatea de influenţă va fi consolidată prin faptul că România se va afla în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei terorismului nuclear şi întărirea cadrului de acţiune în domeniul securităţii nucleare“; două cadre deosebite în aceeaşi frază, plus terorism plus securitate, va fi însemnând ceva, nu?!

    Trecând peste cadre, să detaliem un pic. Trec peste excesele personajelor din Coreea de Nord, eforturile lor mi se par la fel de periculoase ca ale coiotului aceluia din desenele animate care vrea să prindă pasărea alergătoare – nu detaliez.

    Dar hai să privim următoarele fapte: la doar două zile după atacurile din Bruxelles un paznic al unei facilităţi nucleare belgiene a fost ucis. Un procuror local a negat orice legătură cu terorismul, dar şi dispariţia cartelei de securitate a acestuia, dar nu este obligatoriu să-l credem.

    Doi dintre teroriştii din Bruxelles au spionat casa unui important cercetător în programul nuclear belgian. Cei doi, spune un fost oficial din serviciile secrete franceze, voiau să construiască ceea ce se numeşte o „bombă murdară“, o armă nucleară care nu are forţa unei bombe din arsenalele americane sau ruseşti, dar care poate face suficiente pagube în urma radiaţiilor emise, a contaminării şi a panicii. Laura Holgate, director la National Security Council pentru armele de distrugere în masă şi terorism, consideră că o detonare a unei astfel de bombe este inevitabilă, declarându-se surprinsă că nu s-a întâmplat încă (declaraţia a fost făcută la un simpozion la Washington, cu trei ani în urmă). Mi se pare obligatoriu să o credem.

    Trei la mână: doi foşti lucrători într-o facilitate nucleară belgiană şi-au părăsit slujbele şi au plecat în Siria, să lupte cu ISIS.

    Patru: Inspire, publicaţia Al Qaeda, dă sfaturi pentru acţiuni de terorism, ce merg de la lansarea de maşini 4×4 cât mai puternice şi dotate cu lame tăioase în mulţimi până la folosirea „expertizei celor ce au lucrat în locaţii sensibile, care oferă oportunităţi unice“. Nu s-ar zice că organizaţia nu este lipsită de diplomaţie, cel puţin la nivelul limbajului, nu? Iar Washingtonul a aflat deja, şi nu de azi sau de ieri, că inşi intraţi ilegal în ţară au folosit identităţi false şi s-au angajat în zone sensibile ale industriilor, inclusiv în unităţi nucleare.

    Nu vreau să par prăpăstios, poate că tot ce am înşirat nu este decât material documentar pentru un thriller hollywoodian şi nu un scenariu posibil în viaţa reală. Dar o să invoc un ultim argument; este vorba de Doomsday Clock, ceasul cu care de mai multe decenii savanţii atomişti de la Universitatea din Chicago măsoară simbolic perioada pe care o mai are omenirea până la declanşarea războiului atomic şi care a fost fixat pentru 2016 la doar trei minute de catastrofă. Doomsday Clock a fost „pornit“ în 1947, la şapte minute până la miezul nopţii, şi a mai fost la trei minute în 1949 şi 1984, iar în 1953 a fost fixat la doar 2 minute. Cel mai relaxat a fost în 1991, setat la 17 minute de catastrofă. „Trei minute este prea aproape, mult prea aproape… Decizia noastră este o expresie a consternării că liderii lumii nu reuşesc să îşi concentreze eforturile şi atenţia asupra reducerii pericolului extrem al armelor nucleare şi schimbărilor climatice… Acestea ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei şi ar trebui să fie principala preocupare a liderilor cărora le pasă de cetăţenii şi ţările lor“, spun savanţii atomişti.

    De aia zic, e bine să ne aflăm „în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei“, dar ar fi bine să ne şi îngrijim un pic de problemă, pentru că niciunde nu suntem prea departe de duhoarea unei bombe murdare.

    Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul este prea sumbru.
     

  • Bernie Sanders câştigă alegerile din Alaska şi Washington în faţa lui Hillary Clinton: “Avem un drum către victorie”

    anders ar fi înregistrat peste 50% din voturi în Alaska şi Washington, dar mai are nevoie de voturi pentru a o coborî pe Clinton din fruntea clasamentului în tabăra democraţilor. Ulterior, s-a anunţat că Sanders ar conduce cu 40 de puncte înaintea lui Clinton în alegerile din Hawaii, după numărarea a 90% dintre voturi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”

    Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.

    Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”

    Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”

    Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”

  • Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”

    Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.

    Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”

    Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”

    Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”

  • Planul secret al lui Putin: cum vor ruşii să îi izoleze pe americani de restul lumii

    Mai multe submarine ruseşti operează în mod agresiv în apropierea cablurilor îngropate în ocean care leagă continentul american de restul lumii, relatează New York Times. Aceste acţiuni provoacă îngrijorare în rândul experţilor americani în securitate, care se se tem că ruşii pot ataca aceste cabluri în cazul unei situaţii conflictuale.

    Problema este chiar mai gravă decât cele din timpul Războiului Rece: un atac asupra acestor cabluri de fibră optică ar afecta toate sectoarele economice, paralizând practic Statele Unite. Deşi nu există vreo confirmare a acestui lucru, tot mai multe dezbateri de la Washington au ca subiect central modul în care gesturile lui Putin aduc aminte de acea perioadă de dinainte de 1989.

    “Mă tem în fiecare zi pentru ce ar putea face ruşii”, a spus Frederick J. Roegge, comandant al flotei americane de submarine din Pacific, citat de New York Times.

    În luna septembrie, nava rusească de spionaj Yantar, echipată cu două nave submersibile, s-a îndreptat pe direcţie coastei de est a Statelor Unite către Cuba, acolo unde se află unul din principalele cabluri de date.

    “Tăierea cablurilor nu este ceva ieşit din comun”, a spus Michael Sechrist, un fost cercetător în cadrul MIT. “Se întâmplă datorită dezastrelor naturale, datorită unor ancore plasate greşit – dar acestea se întâmplă la câteva mile de sol, iar reparaţiile durează doar câteva zile.” Ceea ce îi îngrijorează pe cei de la Washington este posibilitatea ca ruşii să taie cablurile la o adâncime foarte mare, departe de zona în care se poate ajunge rapid. “Problema cu aceste cabluri este că ele sunt poziţionate în acelaşi loc încă din 1860”, mai spune Sechrist. “Operatorii de cabluri preferă să le îngroape în locuri cunoscute, acolo unde au înţelegeri cu autorităţile”.

    Amiralul Mark Ferguson, comandantul flotei navale americane în Europa, spune că activitatea submarinelor ruseşti a crescut cu 50% în ultimul an. Bazele ruseşti de la Arctic şi promisiune de a investi 2,4 miliarde de dolari în zona Mării Negre până în 2020 arată determinarea lui Putin de a-şi întări puterea navală, mai crede Ferguson.

  • China şi-a construit în timp record propria Bancă Mondială

    Noua bancă de dezvoltare promovată de China, anunţată cu doar cinci luni în urmă, a devenit o mare bătaie de cap pentru Statele Unite, care nu au reuşit, oricât au încercat, să îşi convingă aliaţii să nu se alăture iniţiativei.

    China a lansat proiectul AIIB în octombrie anul trecut, în cadrul unei serii de măsuri menite să îi întărească in-fluenţa regională şi globală, invitând alte ţări să participe la proiect ca membre fondatoare, până la 31 martie.

    Iniţiativa Chinei nu este surprinzătoare, în condiţiile în care controlează numai 6,7% din drepturile de vot în Banca Asiatică pentru Dezvoltare, 5,17% în Banca Mondială şi 3,81% în Fondul Monetar Internaţional.

    AIIB urmează să aibă un capital iniţial de 50 de miliarde de dolari şi mandatul de a finanţa proiecte de infra-structură în întreaga lume, după modelul Băncii Mondiale, cu deosebirea că în AIIB China va avea cea mai mare influenţă. Banca urmează să fie lansată pe parcursul acestui an.

    Potrivit estimărilor Băncii Asiatice pentru Dezvoltare, necesarul anual de finanţare a proiectelor de investiţii în in-frastructură din Asia este de circa 800 de miliarde de dolari.

    Administraţia de la Washington şi-a exprimat în mod public îngrijorarea că noua bancă nu va îndeplini stan-darde înalte de guvernanţă, dar pare de fapt că este împotriva înfiinţării AIIB întrucât semnalează o creştere prea mare a influenţei Chinei în politica regională şi globală.

    Statele Unite au fost puse într-o situaţie stânjenitoare, în condiţiile în care practic toţi partenerii săi importanţi au de-cis să se alăture iniţiativei chineze, inclusiv Marea Britanie, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi, dar şi India şi Singapore. În acest fel, autorităţile de la Washington au rămas practic izolate în această problemă. Britanicii au promovat în mod deschis în ultimii ani o relaţie apropiată cu China, aflându-se printre primele ţări care au anunţat că vor să aibă un rol în AIIB.

    Surse de la Casa Albă au atacat poziţia Marii Britanii într-un articol publicat pe prima pagină a ziarului Financial Times, chiar a doua zi după anunţul Londrei, cu intenţia vădită de a avertiza alte state, dar încercarea nu a avut succes.

    Urmând exemplul Marii Britanii, Germania, Franţa şi Italia s-au angajat la jumătatea lunii martie să devină membre fondatoare ale AIIB, sfidând practic Statele Unite. Decizia anunţată în martie de ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble după o întâlnire cu vicepremierul chinez Ma Kai, la Berlin, arată cum aliaţii tradiţionali ai SUA riscă să irite autorităţile de la Washington pentru a obţine avantaje la Beijing.

    Faptul că Marea Britanie, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA, a sfidat Washingtonul deschide calea pentru ca alte state occidentale să îi urmeze exemplul, a declarat un diplomat european.

    Între timp, Coreea de Sud s-a alăturat şi ea proiectului, ca şi Australia şi Norvegia, în timp ce Japonia, care anun-ţase iniţial că nu este interesată de AIIB, şi-a nuanţat poziţia.

    Cea mai mare lovitură pentru administraţia de la Washington pare a fi însă solicitarea Taiwanului de a se alătura AIIB, în pofida faptului că acest stat nu are o relaţie oficială cu China, este fost inamic al acestei ţări şi şi-a păstrat independenţa în secolul XX numai cu ajutorul Statelor Unite. Autorităţile de la Taipei au spus că vor ca ţara lor să devină membră a AIIB, dar unii oficiali au indicat că numele ţării ar putea fi o problemă. Astfel, autorităţile au trimis o scrisoare în care au exprimat intenţia de participare, folosind numele Taiwan, dar nu este clar care va fi numele oficial utilizat. Biroul de afaceri al Chinei în Taiwan a precizat că nu consideră că participarea Taiwanului depinde de nume. ”AIIB este deschisă şi flexibilă, salutăm participarea Taiwanului„, potrivit unui comunicat al biroului de afaceri chinez. Anterior, premierul taiwanez Mao Chi-kuo afirmase în Parlament că Taiwanul preferă să nu participe la AIIB dacă nu va fi respectat sau dacă nu se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi membri.

  • Gafe diplomatice în România şi în lume – de la ţări inventate la glume bizare şi hărţi greşite

    Postul public german ZDF a prezentat, sâmbătă, gafele diplomatice ale săptămânii, printre ele figurând şi broşura cu harta Franţei acoperită cu steagul german oferită de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, omologului Frank-Walter Steinmeier, în timpul vizitei făcute luni în România.

    Greşeala, asumată de Agerpres, care a realizat broşura respectivă, a dus la eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

    În aceeaşi zi, Aurescu i-a comunicat lui Steinmeier “regretul profund” pentru faptul că pe broşură se afla harta Franţei, şi nu cea a Germaniei, aşa cum ar fi trebuit.

    Potrivit MAE, “ministrul de Externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată”.

    Nici presa germană nu a fost prea vehementă, Hamburger Morgenpost notând că o astfel de încurcătură a făcut, recent, şi Ministerul de Externe de la Berlin. În februarie, în pregătirea vizitei lui Steinmeier în Republica Democrată Congo, MAE german a comandat insigne cu steagul acestei ţări. Din fericire, chiar înainte de plecare cineva a observat că în loc de steagul Republicii Democrate Congo pe insigne se afla cele al ţării vecine, Republica Congo (Congo Brazzaville).

    Din România, şeful diplomaţiei germane a mers la Sofia, de unde a postat pe Facebook, marţi, 10 martie, că spre finalul vizitei sale în Bulgaria a fost primit şi de către “preşedintele român Rosen Plevneliev”.

    Câteva ore mai târziu, greşeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas.

    Întâmplarea cu broşura a fost cea de-a doua gafă a diplomaţiei române în acest an. În februarie, la Ambasada din Paris a izbucnit un scandal, după ce mai mulţi invitaţi la o recepţie organizată cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis au primit un e-mail care avea ataşat şi un document intern în care o angajată a misiunii a trecut o serie de aprecieri nepotrivite, precum “indezirabil” şi scârbos”, la adresa unor persoane.

    În urma incidentului de la Paris, ministrul Aurescu a decis încheierea misiunii permanente a diplomatului implicat, precum şi încetarea detaşării şi a raporturilor de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe. Yvette Fulicea, implicată şi ea în scandalul invitaţiilor, şi-a prezentat, demisia din funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Paris.

    Nu a fost lipsit de incidente diplomatice nici mandatul lui Teodor Baconschi.

    Revocat intempestiv de la conducerea MAE în 23 ianuarie 2012, pentru declaraţii fără legătură cu politica externă, Teodor Baconschi rămâne în istorie ca un şef al diplomaţiei care s-a remarcat nu neapărat prin fapte – chiar dacă în timpul mandatului său s-a semnat acordul cu SUA privind scutul antirachetă şi s-a desfăşurat cea mai mare operaţiune de evacuare de români din străinătate: peste 700 aduşi din Libia – ci mai ales prin declaraţiile de culoare cu care şi-a presărat intervenţiile publice.

    El s-a remarcat de-a lungul timpului prin afirmaţii nu neapărat greşite, dar foarte colorate.

    Mandatul său a început sub auspiciile problemei cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. “Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă”, a spus el în declaraţii cu omologul francez, în februarie 2010, referindu-se la comunitatea de romi.

    La începutul lui 2011, Baconschi afirma, într-un interviu, că în condiţiile în care MCV este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE. La acel moment au intervenit atât Comisia Europeană – precizând că România nu poate denunţa unilateral MCV – cât şi preşedintele Traian Băsescu.

    Mai puţin diplomatic, însă foarte sincer, Baconschi deplângea, la 6 ianuarie 2012, faptul că nu există nici la MAE, nici în altă parte “o baghetă magică” prin care să se schimbe compoziţia Guvernului olandez, referindu-se la opoziţia Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, pusă pe seama faptul că Executivul de la Haga era sprijinit în Parlament de o formaţiune de extremă dreapta. Ministrul mai spunea atunci că deplânge “aceste opţiuni câteodată radical eurosceptice sau chiar antieuropene”.

    Şi Adrian Cioroianu a fost un şef al diplomaţiei care s-a remarcat printr-o serie de gafe.

    La puţin timp după începerea mandatului, în aprilie 2007, ministrul Cioroianu a fost aspru criticat după ce i-a solicitat o întrevedere secretarului de stat al SUA Condoleezza Rice, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, de la Oslo, dar a primit răspuns negativ, din cauza scurtei prezenţe a oficialului american în capitala Norvegiei. În timp ce Ambasada SUA de la Bucureşti explica imposibilitatea organizării unei reuniuni bilaterale prin programul foarte aglomerat al Condoleezzei Rice, Cioroianu declara că a avut o întâlnire “de prim contact” cu secretarul de stat american, dar că nu s-a urmărit realizarea unei întrevederi bilaterale, în sens clasic.

    O întâlnire pe care a avut-o cu secretarul de stat american Condoleezza Rice l-a adus din nou pe Adrian Cioroianu în centrul controverselor. “Da”, “da, da, desigur”, “bineînţeles” şi “vă mulţumesc foarte mult” au fost singurele cuvinte rostite de ministrul român de Externe în prezenţa omologului său american, în timpul întâlnirii cu presa, conform transcrierii publicate pe site-ul Departamentului de Stat american.

    Uciderea unei italience de către un imigrant român de etnie romă din Italia a creat contextul în care ministrul a făcut o nouă gafă.

    În timpul unei intervenţii telefonice la un talk-show televizat, Adrian Cioroianu a spus: “Vă rog să mă credeţi. Şi eu mă gândesc de săptămâni de zile care ar fi situaţia. Eu vă spun deschis că nu mi se pare cea mai bună soluţie aceasta, de a nu-i lăsa să părăsească… Aceasta ar trebui să fie, cum să spun, cea mai uşoară pedeapsă. Aceşti oameni, din păcate, repet, nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt, dar, aşa cum judec eu, aceşti oameni care comit astfel de fapte, aceşti oameni nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate probabil batalioane din alea disciplinare. Nu ştiu dacă asta le-ar aduce mintea la cap, dar, credeţi-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, din păcate pe SMS, nu puteam fi prins pe telefonul mobil, vă daţi seama, prin deşert…şi mă gândeam dacă nu cumva puteam cumpăra un teren în deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care..astfel de oameni ne fac de râs”.

    În vara lui 2007, aflat în vizită în Macedonia, Adrian Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.

    Aflat în vizită în Italia, în noiembrie 2007, împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, Cioroianu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai românilor din această ţară, printre care şi cu liderul Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint. Cei doi s-au îmbrăţişat, iar Adrian Cioroianu a spus “Să trăiască domnu’ Argint”. Argint era acuzat de mai multe infracţiuni în România, iar ulterior el a fost arestat şi pentru infracţiuni comise pe teritoriul italian.

    Tot în noiembrie 2007, presa a relatat că, aflat în vizită în Spania, în delegaţia care îl însoţea pe preşedintele Traian Băsescu, Cioroianu i s-a adresat într-un limbaj colocvial suveranului spaniol. În timpul ceremonialului de primire, ministrul i-ar fi spus regelui Juan Carlos: “Good point, good, good point”. Mai mult, ministrul de Externe a continuat, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, facându-i regelui Juan Carlos semnul “OK”, a mai relatat presa.

    Tot presa a relatat că, în timpul vizitei în Suedia, alături de şeful statului, Adrian Cioroianu a întârziat la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi regele Suediei, Carl XVI Gustaf. El a intrat după rege, ceea ce contravine protocolului.

    Şi summit-ul NATO de la Bucureşti a fost o ocazie pentru criticii lui Cioroianu să remarce că acesta nu s-a aflat la aeroportul “Henri Coandă” pentru a-l întâmpina pe preşedintele SUA George W. Bush, iar la plecarea acestuia l-a condus însoţit de logodnică.

    Prezenţa militară slovacă în Irak i-a pus în încurcătură, pe 29 mai 2009, pe şefii diplomaţiilor de la Bucureşti şi Bratislava, ministrul Diaconescu spunând că a fost o temă discuţiilor bilaterale, nefiind contrazis iniţial de omologul său, care ulterior a spus însă că Slovacia s-a retras din Irak în 2007.

    Gafe şi greşeli diplomatice se întâmplă şi la case mai mari.

    În 2008, înainte de summitul NATO de la Bucureşti, Casa Albă anunţa, potrivit transcriptului conferinţei de presă a consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, că preşedintele SUA, George W. Bush, se va deplasa la “Constadt”, pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu “preşedintele Vasesque”.

    Ulterior, Casa Albă, prin intermediul unei precizări făcute de Ambasada SUA la Bucureşti pentru MEDIAFAX, şi-a exprimat regretul pentru eroarea de grafie apărută în transcriptul referitor la vizita preşedintelui Bush în România, precizând că, din păcate, transcriptul a fost postat pe pagina de Internet înainte de a fi editat, iar numele preşedintelui Băsescu a apărut “aşa cum a auzit stenografa”.

    Tot fostul preşedinte Traian Băsescu a fost “victima” unei greşeli în 2012, când site-ul oficial al summitului NATO de la Chicago, chicagonato.org, l-a prezentat drept prim-ministrul României.

    Preşedintele Barack Obama a fost criticat de presa americană şi de cea britanică după ce, în martie 2009, i-a dăruit premierul Gordon Brown, aflat în vizită în SUA, o colecţie de DVD-uri cu filme americane clasice. Acestea însă nu erau compatibile cu DVD playerele britanice.

    O lună mai târziu, Obama se ducea la Buckingham Palace cu un IPod pentru regina Elizabeta a II-a, cadou catalogat drept o gafă de către presa din Albion.

    În cadrul aceleaşi întrevederi, Michelle Obama a încălcat protocolul casei regale, îmbrăţişând-o pe suverana britanică, care nu a părut derajantă de gest.

    Una dintre cele mai criticate greşeli ale preşedintelui SUA s-a petrecut în 2012. Obama a vorbit, în cursul unei ceremonii omagiale, despre “lagărele de exterminare poloneze” din cel de-al doilea Război Mondial, sintagma fiind considerată o ofensă gravă în Polonia, unde regimul nazist german a executat polonezi şi evrei în timp ce ţara era sub ocupaţie.

    Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare omologului Bronislaw Komorowski pentru a-şi cere scuze, dând asigurări că a folosit expresia “în mod eronat”.

    La summitul G20 din 2011, din cauza unor microfoane rămase deschise, întreg mapamondul a aflat o discuţie privată între preşedinţii Barack Obama şi Nicolas Sarkozy.

    Referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu, Sarkozy a declarat: “Nu îl mai suport. Este un mincinos”. Obama a replicat: “Tu te-ai săturat de el, dar eu trebuie să tratez cu el în fiecare zi!”.

    Ulterior, Sarkozy i-a trimis o scrisoare lui Netanyahu în care i-a amintit de prietenia pe care i-o poartă şi a subliniat că divergenţele lor privind problemele din Orientul Mijlociu, apărute în presă, nu au impact asupra acestei prietenii.

    Şi vicepreşedintele american Joe Biden este cunoscut pentru gafele sale, unele cu implicaţii asupra relaţiilor cu alte state.

    Anul trecut, a reuşit într-un singur discurs să enerveze autorităţile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite, aliate ale SUA, acuzându-le că sprijină financiar grupările militare din Siria. Biden a fost nevoit să-i sune pe preşedintele turc, Recep Erdogan, şi pe prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan pentru a-şi cere scuze.

    Tot anul trecut, l-a descris pe fostul premier din Singapore Lee Kuan Yew drept “cel mai înţelept om din Orient”, asiaticii considerând termenul “Orient” ca fiind învechit şi ofensator.

    Secretarul de stat american John Kerry şi-a cerut şi el scuze autorităţilor de la Tel Aviv, după ce presa a relatat că oficialul SUA a avertizat Israelul că riscă să devină un stat “de apartheid”, în cazul în care nu face rapid pace cu palestinienii.

    Kerry a negat vehement că ar fi spus aşa ceva, dar Departamentul de Stat nu a dezminţit că şeful diplomaţiei americane a folosit acest termen care desemnează sistemul social segregaţionist aflat în vigoare în Africa de Sud în perioada 1948-1994.

    În septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry a dorit să salute activitatea diplomaţilor americani din Kyrgyzstan, dar a dat impresia că a confundat această ţară cu vecina mai bogată în resurse, Kazakhstan.

    Diplomaţii SUA din afara ţării “luptă împotriva corupţiei în Nigeria, sprijină statul de drept în Burma, sprijină instituţiile democratice din Kyrzakhstan”, a spus Kerry.

    Predecesoarea sa, Hillary Clinton, a fost ţinta ironiilor în 2009, după ce i-a oferit omologului rus, Serghei Lavrov, un “buton de resetare”. Dar cuvântul de pe buton, “peregruzka”, înseamnă mai degrabă “supraîncărcare” decât “resetare”. Clinton i-a dat asigurări omologului său că personalul său a depus eforturi pentru a face acest lucru corect. “A fost corect?”, a întrebat ea, zâmbind. “Aţi greşit”, i-a răspuns Lavrov, care zâmbea, de asemenea.

    În pofida situaţiei stânjenitoare, cei doi s-au amuzat în faţa camerelor de luat vederi şi au apăsat butonul împreună. La o conferinţă comună, după două ore de discuţii, cei doi au glumit pe tema greşelii. “Am ajuns la un acord despre cum se scrie «resetare» în rusă şi engleză, nu mai avem divergenţe”, a spus Lavrov.

    În 2010, Hillary Clinton a felicitat-o pe regina Marii Britanii cu o săptămână înainte de ziua sa de naştere.

    “E mai bine să feliciţi cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu”, a replicat Philip Crowley, un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat, încercând să repare gafa.

    Soţul reginei, ducele de Edinburgh, este recunoscut pentru comentariile incomode şi pentru umorul mai ciudat, cotidianul Daily Telegraph alcătuind o lungă listă cu gafele sale diplomatice.

    Printre ele, se numără şi întrebarea adresată, în 2002, unor aborigeni din Australia, prinţul dorind să ştie dacă aceştia trag în continuare cu săgeţi.

    “Nu sunteţi cei mai mulţi dintre voi descendenţi din piraţi?”, l-a întrebat el, în 1994, pe un locuitor din Insulele Cayman.

    “Arăţi de parcă eşti gata de culcare”, i-a spus, în 2012, preşedintelui nigerian, îmbrăcat într-un costum tradiţional.

    Fostul preşedinte George H. W. Bush i-a insultat involuntar pe australieni în timpul unei vizite la Canberra în 1992, când a făcut semnul victoriei, fără să ştie că în Australia acesta are altă semnificaţie, fiind un gest obscen.

    Fostul lider de la Casa Albă este, de altfel, autorul uneia dintre cele mai celebre gafe din politica internaţională. Involuntară şi aceasta.

    Din cauza unei gripe intestinale, Bush Sr. a vomitat pe premierul japonez Kiichi Miyazawa, în 1992, în timpul unui dineu găzduit de oficialul nipon. Incidentul i-a adus popularitate preşedintelui american în Japonia, fiind inventată o expresie nouă în limba japoneză: “bushu-suru” (a vomita în public).

    Aflat în vizită în China în 2010, premierul britanic, David Cameron, şi-a supărat gazdele, refuzând să renunţe la floarea de mac de la butonieră. Cameron şi miniştrii care îl însoţeau purtau la butoniere flori de mac, simbol al comemorării eroilor căzuţi la datorie în primul Război Mondial. Pentru chinezi, florile de mac reprezintă o amintire dureroasă a celor două războaie ale opiumului, ambele pierdute de ei în faţa britanicilor.

    Exprimarea liberă, gafele şi alte derapaje erau caracteristice şi pentru fostul premier italian Silvio Berlusconi.

    În noiembrie 2008, când se afla în vizită oficială la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe preşedintele Barack Obama drept “tânăr, frumos şi chiar bronzat”.

    A recidivat un an mai târziu, spre indignarea opoziţiei din Italia.

    Întors de la Pittsburgh, el spunea: “Vă aduc salutările unui om care se numeşte, care se numeşte… aşteptaţi, era cineva bronzat: Barack Obama!. Nu o să credeţi, însă, au mers amândoi la plajă ca să facă baie de soare, pentru că şi soţia sa este bronzată!”.

    În 2003, Berlusconi a provocat o criză diplomatică între Roma şi Berlin după ce a declarat că Martin Schulz, pe atunci eurodeputat, ar putea juca “rolul unui gardian de lagăr” într-un film despre nazişti.

    În cursul summiturilor oficiale, Berlusconi a fost protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzându-se în spatele unei plante pentru a o speria pe Angela Merkel sau punându-i coarne unui ministru spaniol în timpul unei fotografii de grup.

    În anul 2000, cancelarul german Gerhard Schröder a stins, din greşeală, flacăra eternă de la Memorialul Yad Vashem dedicat Holocaustului din Israel, flacăra care arde în memoria celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti. Cancelarul şi premierul israelian Ehud Barak au încercat fără succes să o aprindă, fiind nevoie de intervenţia unui angajat de la Memorialul Yad Vashem.

  • Mica axă Bucureşti-Berlin

    E adevărat însă că, în chestiunea conflictului cu Rusia, Iohannis s-a pronunţat contra ideii americane de înarmare a Ucrainei, poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german Angela Merkel şi opusă faţă de cea a premierului britanic David Cameron.

    Aflat în vizită în Germania imediat după vizita în R. Moldova, Klaus Iohannis a declarat admiraţia pentru eforturile Berlinului de mediere a acordului Minsk 2 şi şi-a expus în conferinţa de presă comună cu Angela Merkel concluziile după întâlnirile de la Chişinău, spunând că nu există semnale că Rusia ar putea face în R. Moldova ceea ce a făcut în Ucraina: din nou o poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german şi opusă faţă de cea a mai multor oficiali ai NATO, analişti sau politicieni americani ori britanici care insistă în ultima vreme că Europa ar trebui să se pregătească de repetarea în R. Moldova a unui scenariu de tip ucrainean, cu război în Transnistria, sau chiar de destabilizarea zonei prin atacarea altui stat din est.

    Vizita în Germania i-a prilejuit şefului statului şi o pledoarie pentru deblocarea de către Germania a aderării României la spaţiul Schengen, unul dintre argumente fiind şi „capacitatea şi contribuţia demonstrată de România la asigurarea securităţii frontiere externe a Uniunii“. Angela Merkel a spus că nu poate promite acum nimic în privinţa posibilităţii de aderare a României la Schengen în 2015, recunoscând însă că ultimele rapoarte MCV despre România au fost pozitive.