Tag: Victor Ponta

În fiecare lună, Ambasada SUA la Bucureşti îmi trimite un email în care mă anunţă că îl va premia pe antreprenorul lunii. În ianuarie, de exemplu, a fost premiat proprietarul unei podgorii. În lunile următoare, diplomaţii americani au acordat titlul de „Antreprenorul lunii” patronului unui restaurant care a câştigat contractul de catering pentru trupele americane de la Deveselu, unei doamne care produce clătite franţuzeşti, la Satu Mare, iar o parte din profit îl donează copiilor săraci şi, bineînţeles, unui IT-ist.

Sunt afaceri relativ mici, dar curate: fără sprijinul statului, fără pile politice, toxice. Mesajul Ambasadei SUA este cel pe care încerc să-l transmit şi eu de câte ori am ocazia: se poate! Se pot face afaceri cinstite în România, fără să intri în circuitul corupţiei de stat,  instituţionalizate.

Mi-am adus aminte de aceste exemple de succes observându-l pe premierul Victor Ponta care, într-un efort disperat de a se salva, se autodefineşte drept „tehnocrat” şi cere „să acumuleze deficite pentru dezvoltare”. Mai în glumă, mai în serios, dacă acest personaj ar fi fost manager într-o companie privată de tipul celor premiate de Ambasada SUA, cred că ar fi dus-o în faliment. Acum, ceea ce doreşte actualul premier este să se împrumute „pentru dezvoltare”, susţine dânsul. Minte. Să fi făcut măcar efortul să ne prezinte un proiect „pentru dezvoltare”.

Unul singur, nu că ar fi crezut cineva în finalizarea sa. Dar ceea ce face guvernul PSD-UNPR-ALDE de câteva săptămâni încoace nu este decât să promită noi creşteri salariale. Complet haotic, deşi ne ţine lecţii despre legea unică a salarizării. Au protestat medicii, s-a anunţat imediat o ordonanţă prin care să primească un plus de 25% la salarii. Au ameninţat profesorii cu greva, s-a cedat şi în faţa acestora. Vor ieşi în stradă poliţiştii şi li se va promite şi lor ceva. Moral, îi înţeleg: când un grup de 70 de demnitari şi-au majorat peste noapte, prin ordonanţă, indemnizaţiile cu 350%, cum poţi să le spui acestor oameni că pentru ei nu se poate?

Dar cel mai bun exemplu despre cât de goale sunt cuvintele acestui premier când vorbeşte despre „dezvoltare” este istoria accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant. „Prin această măsură se doreşte o finanţare pe termen lung pentru cofinanţarea proiectelor de autostrăzi”, spunea Victor Ponta, în februarie 2014. La acel moment, PNL, prin Crin Antonescu, a anunţat că susţine această taxă. Cred că este inutil să mai precizez câţi kilometri de autostradă s-au deschis în regimul Ponta. Nu vreau decât să amintesc că unul dintre puţinele tronsoane finalizate, cel care face legătura între Sibiu şi Orăştie, în zona dealului Aciliu, se duce la vale şi, potrivit unui director din CNADNR, toată construcţia ar trebui reluată de la zero, la un cost de 250 de milioane de euro.

Acest tronson a fost inaugurat în forţă, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, deşi mai mulţi experţi au avertizat că lucrările de consolidare a dealului Aciliu nu sunt finalizate.
Aceasta este dezvoltarea pe care ne-o promite guvernul Ponta, contra unor împrumuturi costisitoare şi abandonând un tratat cu UE, tratat votat de Parlamentul României, inclusiv de deputatul Victor Ponta.

Să nu fiu înţeles greşit: România are nevoie de mari proiecte şi, din păcate, ele nu pot fi făcute decât de stat. Dar avem bani europeni pentru autostrăzi, modernizarea căii ferate, extinderea metroului sau ecologizare. Guvernul Ponta a fost însă complet incapabil să-i cheltuiască. La 30 martie, când ofiţerul M.Ap.N., instruit de către SRI, Marius Nica a fost numit ministru al fondurilor europene, rata absorbţiei fondurilor de coeziune era de 48,91%.

La 31 iulie, ajunsese la 51,26%. Mai puţin de un procent pe lună, în condiţiile în care la 31 decembrie 2015 ar trebui să finalizăm absorbţia acestor bani. Deşi poluarea este una din cele mai grave probleme ale ţării – cu efecte asupra sănătăţii, cu toate costurile care decurg de aici – s-au cheltuit doar 44,37% din sumele alocate proiectelor de mediu. Dacă politicienii erau preocupaţi de mersul economiei, nu doar de micile intrigi de partid, s-ar fi cerut demisia ministrului Nica. În România, subiectul nici măcar nu există pe agenda publică.

În consecinţă, orice împrumut pe care actualul guvern îl face în numele României înseamnă doar bani pentru sponsorizarea carierei politice a lui Victor Ponta. Dânsul nu înţelege că s-a terminat, propriul partid vrea să scape de el. Într-o ţară normală, având în spate un plagiat care a ajuns în toată presa internaţională, un personaj ca Victor Ponta şi-ar căuta din timp un job la clătităria din Satu Mare.

Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

În fiecare lună, Ambasada SUA la Bucureşti îmi trimite un email în care mă anunţă că îl va premia pe antreprenorul lunii. În ianuarie, de exemplu, a fost premiat proprietarul unei podgorii. În lunile următoare, diplomaţii americani au acordat titlul de „Antreprenorul lunii” patronului unui restaurant care a câştigat contractul de catering pentru trupele americane de la Deveselu, unei doamne care produce clătite franţuzeşti, la Satu Mare, iar o parte din profit îl donează copiilor săraci şi, bineînţeles, unui IT-ist.

Sunt afaceri relativ mici, dar curate: fără sprijinul statului, fără pile politice, toxice. Mesajul Ambasadei SUA este cel pe care încerc să-l transmit şi eu de câte ori am ocazia: se poate! Se pot face afaceri cinstite în România, fără să intri în circuitul corupţiei de stat,  instituţionalizate.

Mi-am adus aminte de aceste exemple de succes observându-l pe premierul Victor Ponta care, într-un efort disperat de a se salva, se autodefineşte drept „tehnocrat” şi cere „să acumuleze deficite pentru dezvoltare”. Mai în glumă, mai în serios, dacă acest personaj ar fi fost manager într-o companie privată de tipul celor premiate de Ambasada SUA, cred că ar fi dus-o în faliment. Acum, ceea ce doreşte actualul premier este să se împrumute „pentru dezvoltare”, susţine dânsul. Minte. Să fi făcut măcar efortul să ne prezinte un proiect „pentru dezvoltare”.

Unul singur, nu că ar fi crezut cineva în finalizarea sa. Dar ceea ce face guvernul PSD-UNPR-ALDE de câteva săptămâni încoace nu este decât să promită noi creşteri salariale. Complet haotic, deşi ne ţine lecţii despre legea unică a salarizării. Au protestat medicii, s-a anunţat imediat o ordonanţă prin care să primească un plus de 25% la salarii. Au ameninţat profesorii cu greva, s-a cedat şi în faţa acestora. Vor ieşi în stradă poliţiştii şi li se va promite şi lor ceva. Moral, îi înţeleg: când un grup de 70 de demnitari şi-au majorat peste noapte, prin ordonanţă, indemnizaţiile cu 350%, cum poţi să le spui acestor oameni că pentru ei nu se poate?

Dar cel mai bun exemplu despre cât de goale sunt cuvintele acestui premier când vorbeşte despre „dezvoltare” este istoria accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant. „Prin această măsură se doreşte o finanţare pe termen lung pentru cofinanţarea proiectelor de autostrăzi”, spunea Victor Ponta, în februarie 2014. La acel moment, PNL, prin Crin Antonescu, a anunţat că susţine această taxă. Cred că este inutil să mai precizez câţi kilometri de autostradă s-au deschis în regimul Ponta. Nu vreau decât să amintesc că unul dintre puţinele tronsoane finalizate, cel care face legătura între Sibiu şi Orăştie, în zona dealului Aciliu, se duce la vale şi, potrivit unui director din CNADNR, toată construcţia ar trebui reluată de la zero, la un cost de 250 de milioane de euro.

Acest tronson a fost inaugurat în forţă, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, deşi mai mulţi experţi au avertizat că lucrările de consolidare a dealului Aciliu nu sunt finalizate.
Aceasta este dezvoltarea pe care ne-o promite guvernul Ponta, contra unor împrumuturi costisitoare şi abandonând un tratat cu UE, tratat votat de Parlamentul României, inclusiv de deputatul Victor Ponta.

Să nu fiu înţeles greşit: România are nevoie de mari proiecte şi, din păcate, ele nu pot fi făcute decât de stat. Dar avem bani europeni pentru autostrăzi, modernizarea căii ferate, extinderea metroului sau ecologizare. Guvernul Ponta a fost însă complet incapabil să-i cheltuiască. La 30 martie, când ofiţerul M.Ap.N., instruit de către SRI, Marius Nica a fost numit ministru al fondurilor europene, rata absorbţiei fondurilor de coeziune era de 48,91%.

La 31 iulie, ajunsese la 51,26%. Mai puţin de un procent pe lună, în condiţiile în care la 31 decembrie 2015 ar trebui să finalizăm absorbţia acestor bani. Deşi poluarea este una din cele mai grave probleme ale ţării – cu efecte asupra sănătăţii, cu toate costurile care decurg de aici – s-au cheltuit doar 44,37% din sumele alocate proiectelor de mediu. Dacă politicienii erau preocupaţi de mersul economiei, nu doar de micile intrigi de partid, s-ar fi cerut demisia ministrului Nica. În România, subiectul nici măcar nu există pe agenda publică.

În consecinţă, orice împrumut pe care actualul guvern îl face în numele României înseamnă doar bani pentru sponsorizarea carierei politice a lui Victor Ponta. Dânsul nu înţelege că s-a terminat, propriul partid vrea să scape de el. Într-o ţară normală, având în spate un plagiat care a ajuns în toată presa internaţională, un personaj ca Victor Ponta şi-ar căuta din timp un job la clătităria din Satu Mare.

Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.