Tag: Venezuela

  • Regele celui mai periculos sindicat al crimei din lume are 23 de ani si se laudă cu sute de victime şi numeroase răpiri

    Şeful celei mai de temut găşti din Venezuela a descris în amănunt modul în care îşi hărţuieşte victimele, în care îi ucide pe cei nu achita răscumpărarea şi cum funcţionează reţeaua de ofiţeri corupţi din poliţie, au scris cei de la Daily Mail.

    În cadrul unui interviu tulburător, realizat la ameninţarea pistolului, interlopul a spus că nu are remuşcări faţă de valul de teroare pe care l-a provocat în Caracas. “Dacă nu primim banii  după o săptămână”, povesteşte regele crimei, “săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm în faţă, astfel încât nimeni să nu îi poată recunoaşte.”

    Interlopul în vârstă de 23 de ani s-a lăudat cu privire la numeroasele răpiri de care se face responsabil, profitând de o naţiune atât de săracă încât oamenii caută de mâncare prin gunoaie. “Nu regret nimic”, a spus el, “oamenii pe care i-am răpit erau plini de bani”.

    Sumele cerute pentru răscumpărare au crescut într-un ritm ameţitor în ultimii 5 ani: prima răpire a găştii, din 2011, le-a adus 120 de dolari; astăzi, ei cer 12.000 de dolari. Şi toate acestea în condiţiile în care salariul mediu în Venezuela e de 17 dolari pe lună, scriu cei de la Daily Mail.

    Numărul răpirilor din Venezuela a crescut vertiginos pe măsură ce statul s-a adâncit tot mai mult în criza financiară. Caracas, considerat cel mai periculos oraş din lume, are cea mai mare rată a criminalităţii: 3.946 de crime doar anul trecut într-un oraş cu o populaţie de 3,3 milioane.
    Poliţia recunoaşte, în mod public, că nu poate face faţă găştilor şi sindicatelor criminale. Santiago Rosas, directorul poliţiei municipale din Caracas, susţine că poliţia poate asigura protecţie pentru 9% din populaţia activă.

    Potrivit raportului Transparency International, Venezuela este a 9-a cea mai coruptă ţară din lume.

    Foto: Business Insider

  • Săraca ţară bogată. Cum a ajuns o intreagă ţară în faliment

    O ţara în faliment unde oamenii suferă din cauza lipsei alimentelor, a medicamentelor, a apei şi a curentul electric. Preţurile se dublează o data la câteva zile, violenţele şi jafurile s-au înmulţit, sunt mari proteste de stradă, iar oameni disperaţi au început să-şi facă singuri ceea ce ei numesc dreptate. Cum şi de ce s-a ajuns la colaps economic şi dezastru umanitar în statul cu cele mai mari rezerve de petrol din lume?

    70 la sută din cei 29 de milioane de venezueleni nu-l mai vor pe Nicolas Maduro ca preşedinte, arată ultimele sondaje de opinie din Venezuela. Oamenii îl consideră, alături de guvernul său socialist, vinovat de dezastrul din ţară, la fel ca şi opoziţia care cere revocarea lui din funcţie prin referendum.

    Pe de altă parte, preşedintele Maduro consideră că vinovaţi de criză ar fi elita business-ului şi forţele de dreapta din ţară, guvernele străine ostile, unele state din OPEC sau seceta din acest an şi a declarat stare de urgenţă pentru a combate războiul economic împotriva Venezuelei, ameninţând că va naţionaliza toate companiile străine, care spune el, sufocă economia.

    Cândva una dintre cele mai bogate şi mai sigure din America Latină, acum Venezuela stă cel mai prost din lume în privinţa creşterii economice, la fel şi la inflaţie, şi are a noua cea mai mare rată a şomajului. Are a doua cea mai mare rată a criminalităţii din lume, mortalitatea infantilă în spitalele publice care a crescut de 100 de ori în ultimii patru ani, o parte din angajatii statului lucrează doar câte doua zile pe săptămâna, pentru ca nu exista bani pentru salarii, iar şcolile funcţioneaza după un orar redus. În plus, moneda ţării, bolivarul venezuelean, a pierdut 99% din valoare de la începutul anului 2012. Este tabloul complet al colapsului social şi economic reflectat şi de ultimului raport al Fondului Monetar Internaţional.

    În 2016, conform proiecţiilor FMI, Venezuela va rămâne în depresie accentuată şi nesiguranţă politică, actuala tendinţa de scădere a preţului petrolului va mări dezechilibrul macro-economic, iar inflaţia, acum de 400%, va depăşi 500% până la sfârşitul anului.

    Statele eşuate sunt adesea caracterizate de eroziunea autorităţii de stat, regimuri autoritare incapabile să satisfacă nevoile populaţiei, corupţie răspândită în sistemul administraţiei centrale, represiune asupra oponenţilor politici, încălcare gravă a drepturilor omului, un sistem social în colaps, sărăcie extremă care afectează marea majoritate a cetăţenilor, criminalitate ridicată.

    Venezuela a devenit un stat eşuat.
    Ce s-a întâmplat cu Venezuala?

    Cu rezerve de petrol brut de 297.7 miliarde de barili, Venezuela este extrem de dependentă de veniturile din petrol, care reprezintă aproximativ 96% din exporturi.

    În condiţiile în care economia nu este deloc diversificată, ţara nu produce aproape nimic altceva decât petrol, Venezuela a depins doar de importuri pentru a hrăni populaţia. Începută în 2014, prăbuşirea preţurilor petrolului de la 88 de dolari pe baril la 35 de dolari, în mai 2016, a zdrobit economia ţării şi a tăiat finanţarea generoaselor programe sociale ale guvernului.

    „Am un fiu de doi ani. Nu are scutece. Nu are lapte, nu are mâncare. Singura mâncare pe care pot să i-o dau, din când în când, e o bucată de carne de pui, pentru că salariul meu ajunge doar pentru a cumpăra trei pui lunar” – mărturia acestei mame spune totul despre traiul zilnic din Venezuela.
     
    Cititi mai multe pe www.stiriletvr.ro

  • Aceasta este cea mai bună ciocolată din lume

    Compania Amedei a ieşit pentru a şasea oară consecutiv câştigătoarea premiului Academiei de Ciocolată „Golden Bean”

    Compania Amedei a ieşit pentru a şasea oară consecutiv câştigătoarea premiului Academiei de Ciocolată „Golden Bean” şi a obţinut titlul de cea mai bună ciocolată, cea mai cremoasă textură şi cele mai multe arome. Proprietarul Amedei, Cecilia Tessieri, a explicat tehnicile care stau în spatele celei mai delicioase ciocolate din lume, scrie Bloomberg.

    Boabele de cacao provin de la plantaţiile din Venezuela şi Ecuador şi sunt alese individual de către experţi în agricultura locală, care monitorizează culegerea, fermentarea, uscarea şi expedierea acestora. Din America de Sud, ele sunt trimise la fabrica Amedei din Pontedera, Toscana, un drum care poate dura mai mult de 20 de zile.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Femeie însărcinată din Spania, diagnosticată cu virusul Zika. Primul caz din Europa

    O femeie însărcinată revenită recent din Columbia a fost depistată pozitiv cu virusul Zika, informează BBC.

    Ministerul Sănătăţii a anunţat că femeia s-a întors recent din Columbia, una dintre zonele afectate. Pacienta a fost diagnosticată în Catalonia, însă nu există un risc de răspândire a virusului deoarece este “un caz de import”.

    Virusul Zika reprezintă o urgenţă privind sănătatea publică la nivel global care necesită o reacţie rapidă, a stabilit luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

    Experţii medicali sunt preocupaţi că virusul Zika se transmite foarte rapid şi pe distanţe mari, consecinţele fiind devastatoare. OMS avertiza săptămâna trecută că virusul Zika, transmis în principal de ţânţari, se propagă “în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea fi trei-patru milioane de cazuri.

    De la depistarea bolii pentru prima dată, în mai 2015, în Brazilia, virusul s-a răspândit în peste 20 de ţări, printre care se numără Brazilia, Columbia, Bolivia, Paraguay, Columbia, Mexic şi Venezuela.

  • Criza despre care nimeni nu vorbeşte. Venezuela este în pragul celui mai mare colaps din istoria ţării

    Scăderea masivă a preţului barilului de petrol face tot mai mulţi investitori să mizeze pe intrarea în default a Venezuelei, având în vedere datoria colosala de 120 de miliarde de dolair pe care o are de achitat. Aceasta ar adânci şi mai tare lupta pentru rezerva de petrol a ţării şi va avea un impact major asupra crizei economice şi politice, scrie Wall Street Journal.

    Venezuela se confruntă cu cea mai mare cădere economică de la obţinerea independenţei faţă de Spania. Cu toate acestea, guvernul a reuşit să plătească la timp fiecare tranşă din datoria externă.

    Săptămâna trecută guvernul din Venezuela a declarant o stare de urgenţă de 60 de zile, pe motive economice, pentru a se putea descurca cu o criză care pare că se adânceşte pe zi ce trece, potrivit BBC.

    Această măsură ar urma să dea preşedintelui prerogative crescute, inclusiv să intervină în cadrul companiilor sau să limiteze accesul la valtuă.

    Edictul include creşterea fiscalităţii şi a luat măsuri de urgenţă în cadrul serviciilor sociale şi importurilor de mâncare.

    Cifrele oficiale sugerează că economia Venezuelei s-a contractat cu 4,5% în primele nouă luni din 2015.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Dispută diplomatică: Un avion militar american a pătruns în spaţiul aerian al Venezuelei, acuză Administraţia de la Caracas

    “În urmă cu 48 de ore, un avion de recunoaştere al Pazei de Coastă americane a decolat de pe Insula Curacao”, a declarat Vladimir Padrino, ministrul venezuelan al Apărării.

    Insula Curacao este un teritoriu olandez situat în apropierea Venezuelei.

    “Cel mai grav lucru este că avionul militar american a încălcat spaţiul aerian al Venezuelei”, a subliniat Padrino.

    Oficialul citat a dezvăluit că nu este prima dată când avioane de recunoaştere americane se apropie de spaţiul aerian al Venezuelei.