Tag: senator

  • O doctoriţă de la Urgenţa a măturat pe jos cu un senator: Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici faceţi trafic de influenţă?

    Un incident mai puţin  obişnuit s-a petrecut la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş: un cadru medical a avut curajul să înfrunte un politician şi mentalităţile de tipul “lanţul slăbiciunilor”!

    Concret, un senator de Vâlcea care, adus de nevoie, a ajuns cu mama sa la Urgenţa Spitalului Judeţean,   căruia i s-a părut că stă prea mult la uşă, a procedat în clasicul stil româneasc: a sunat pe cineva, ca să sune pe altcineva, care să sune mai departe, pentru a da domnul să primească tratament de VIP, cum se considera.

    Mai exact, senatorul PSD de Vâlcea a apelat la colegul de partid de la Argeş, respectiv, senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD-ului, care, la rândul său, l-a sunat pe managerul Sorin Vasilescu, care, mai departe, a sunat la Urgenţă, ca respectivul politician şi mama sa să fie băgaţi în faţă, peste rând! 

    Numai că la capătul firului nu au mai dat de o persoană la fel de servilă. Când a auzit ce i se cere să facă, doctoriţa de la Urgenţă a ieşit în hol cu o falcă în cer şi una în pământ şi l-a luat la rost pe senator într-un limbaj nu foarte academic, dar foarte pe înţelesul respectivului: “Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!”.

    Cititi mai multe pe www.universulargesean.ro

  • Lupta in tabăra democrată pentru preşedinţia SUA: Bernie Sanders anunţă că nu va abandona cursa alegerilor primare în favoarea lui Hillary

     “Vom lupta din greu pentru a câştiga alegerile primare din Washington” marţea viitoare, a declarat acesta în California.

    “Şi vom continua lupta noastră pentru dreptatea socială, economică, rasială şi de mediu până în Philadelphia”, a adăugat el, făcânt referire la convenţia de investitură care va avea loc la finalul lunii iulie în statul american Pennsylvania.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hillary Clinton şi Donald Trump îşi consolidează poziţiile după “Super Tuesday”

    Democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump au ieşit învingători în şapte dintre cele 11 state care au votat marţi în cadrul alegerilor primare, consolidându-şi poziţiile în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 8 noiembrie, relatează Reuters în pagina electronică, scrie Mediafax

    În total, 12 state s-au pronunţat în cadrul acestor scrutine – “Super Tuesday” – care atribuie o cincime din numărul total al delegaţilor democraţi şi aproape un sfert din totalul celor republicani la convenţiile celor două partide, prevăzute în această vară. În două dintre ele – Colorado în cazul democraţilor şi Alaska în cazul republicanilor, alegătorii câte unuia singur dintre cele două partide au fost chemaţi să-şi exprime opţiunile.

    În tabăra democrată, Hillary Clinton s-a impus în Alabama, Arkansas, Georgia, Massachusetts, Tennessee, Texas şi Virginia. Rivalul ei, Bernie Sanders, s-a impus în schimb în Vermont, unde este senator, şi în alte trei state – Colorado, Minnesota şi Oklahoma.

    În tabăra republicană, înainte de anunţarea rezultatelor în caucusul din Alaska, Donald Trump s-a impus în Arkansas, Alabama, Georgia, Massachusetts, Tennessee, Vermont şi Virginia.

    Rivalul său Ted Cruz, a obţinut victorii în Texas – cel mai populat stat american chemat la urne marţi -, al cărui senator este, şi în Oklahoma.

    Senatorul Marco Rubio din Florida – favoritul liderilor “Grand Old Party”, dar se pare că nu şi al alegătorilor – şi-a salvat onoarea obţinând o victorie în Minnesota – prima de la începutul alegerilor primare.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Creştere de 15% în 2015 pentru soiurile româneşti ale Senator Wine

    Senator Wine a reunit în gama Monşer zece soiuri 100% româneşti, unele dintre acestea fiind foarte rare cum ar fi Băbeasca Neagră, Zghihara, Busuioaca de Bohotin sau Băbeasca Gri. Dealtfel, în România compania este singurul producător care cultivă şi vinifică Băbeasca Gri, considerată de unii specialişti o adevărată comoară naţională.

    “Ne bucură faptul că românii încep să îşi aprecieze din ce în ce mai mult vinurile tradiţionale. În plus, nici străinii nu se lasă mai prejos. La toate târgurile internaţionale la care am participat cu soiurile româneşti am surprins de fiecare dată vizitatorii, iar asta arată că putem concura oricând şi oriunde, fără emoţie, cu vinurile din soiuri internaţionale. O altă certificare vine din China unde vindem constant de doi ani, chinezii fiind mari amatori de Băbească Neagră şi de Fetească Neagră”, explică George Neacşu.

    Senator Wine a trimis la export în 2015 peste 800.000 de sticle de vin în China, Rusia, Japonia şi Canada. „În 2016 ne vom lărgi focusul şi pe alte pieţe, în prezent aflându-ne în diverse faze de tatonare. Vorbim despre Coreea de Sud, ţările Benelux şi Marea Britanie. În 2016 ne aşteptăm să depăşim 1.200.000 de sticle la export. Am fi atins şi în 2015 această cifră, însă comenzile pe care le aşteptam pentru a ajunge la acest nivel au sosit spre finalul anului din Rusia, iar livrările le-am făcut în ianuarie 2016”, mai precizează George Neacşu.

    În Federaţia Rusă Senator WINE furnizează vinuri pentru unul din cele mai importante lanţuri de retail, reţeaua X5 , care deţine în jur de 5000 de magazine.  În România compania este prezentă în 80% din reţelele de retail, intenţia fiind ca în 2016 să acopere în totalitate şi această piaţă.

    Senator Wine cultivă în acest moment peste 800 de hectare de viţă de vie, dintre care 250 de hectare sunt reprezentare de plantaţia ecologică de la Însurăţei, judeţul Brăila. Aceasta este cea mai mare plantaţie de acest tip din sud-estul Europei şi una dintre cele mai mari la nivelul întregului continent. Piaţa de vinuri bio se află încă în stadiul de început, iar concurenţa este redusă având în vedere riscurile pe care le comportă o astfel de afacere şi condiţiile naturale pretenţioase de care are nevoie o astfel de plantaţie.

    Vinul organic ocupă o pondere de aproximativ 25-30% din producţia actuală totală a Senator Wine. Luând în calcul faptul că podgoria bio de la Însurăţei este încă tânără şi nu a ajuns la capacitatea sa maximă, se preconizează ca această pondere să crească în următorii ani. Tendinţele pieţei de vinuri organice arată deschiderea mai mare a consumatorilor faţă de anii trecuţi, compania înregistrând vânzări cu aproximativ 10% mai mari pe acest segment faţă de 2014.

    Senator Wine a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de aproximativ 15,6 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2014. Compania expolatează podgorii în trei zone ale ţării (la Huşi, Vrancea şi Însurăţei) şi are un portofoliu ce include şapte game de vin, între care Monşer, Omnia şi Suav pentru zona de retail. Pentru HoReCa au fost dezvoltate vinurile din gamele Varius, Glia, Hereditas şi cupajele senator Private Collection.

  • Drept la replică al lui Viorel Badea, senator PNL, ca urmare a unei ştiri publicate ieri de Business Magazin

    “În atenţia redacţiei Business Magazin

    Ieri, 7 ianuarie a.c., a apărut în publicaţia Business Magazin ştirea: ”Un senator PNL a cerut 3.000 de euro ca să-şi plătească factura la telefon”, preluată de pe site-ul publicaţiei Adevărul, ştire conform căreia aş fi cerut, de la Senatul României, decontarea sumei de 3000 Euro, reprezentând depăşiri convorbiri telefonice.

    În primul rând, doresc să vă transmit că aceasta este o informaţie eronată. NU am solicitat NICIODATĂ, nici public, nici în reuniunile Biroului Permanent al Senatului acoperirea acestei datorii din bugetul instituţiei, şi chiar mai mult decât atât, lunar îmi este oprită din indemnizaţie suma de 1.677 lei pentru acoperirea acestui debit, debit creat în timpul exercitării madatului de parlamentar, în interes de serviciu.

    Singurul lucru pe care l-am solicitat Biroului Permanent al Senatului, împreună cu domnul senator Anghel Adrian, a fost alocarea unui număr de 400 de minute/lună pentru convorbiri internaţionale şi roaming (a se vedea documentul ataşat). Menţionez, de asemenea, că în momentul de faţă abonamentele de telefonie mobila ale parlamentarilor cuprind 700 de minute naţionale, dar niciun minut internaţional şi roaming. Din stenograma publicată pe site-ul Senatului, rezultă că preşedintele Senatului, domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, nu întelege întocmai obiectul solicitării noastre şi abordează, în intervenţia sa, un aspect nerelevat de semnatarii documentului ataşat.

    În al doilea rând, datoria despre care s-a vorbit este înregistrată în bună măsură încă din mandatul anterior şi, cu toate că mi se reţin lunar bani pentru acoperirea acesteia, cheltuielile telefonice lunare depăşesc această sumă, iar datoria se acumulează în continuare. Din această cauză şi privind natura activităţii specifice exercitării legale a mandatului de parlamentar de diaspora, am considerat necesară introducerea în abonamentele telefonice ale celor doi senatori aleşi în Circumscripţia electorală nr.43, a 400 de minute/lună pentru convorbiri internaţionale şi roaming, minutele naţionale fiind inutile desfăşurării activităţii de parlamentar de diaspora.”

    Dreptul la replică în format PDF aici.

  • Un senator PNL a cerut 3.000 de euro ca să-şi plătească factura la telefon

    Senatorul PNL Viorel Badea a solicitat conducerii Senatului să îi deconteze suma de 13.000 de lei – aproximativ 3.000 de euro – pentru că a depăşit baremul maxim la convorbirile telefonice. Badea este senator de Diaspora (Colegiul Europa – Asia) şi susţine că a efectuat convorbiri internaţionale. Însă conducerea Senatului l-a refuzat, ba chiar s-a amuzat de solicitarea primită, după cum arată o stenogramă a Biroului Permanent al Senatului.

    Citeste mai mult: www.adevarul.ro
     

  • Senator Wine este singurul producător român care a dedicat o gamă întreagă soiurilor româneşti

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Senator Wine este singurul producător român care a dedicat o gamă întreagă soiurilor româneşti

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • Cluj: Senatorul PSD Alexandru Cordoş s-a autosuspendat din partid, în urma acuzaţiilor DNA

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de biroul de presă al PSD Cluj, senatorul PSD Alexandru Cordoş a anunţat că se autosuspendă din toate funcţiile deţinute în partid, până la clarificarea în justiţie a situaţiei sale juridice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Mă autosuspend pentru a nu implica PSD în situţia juridică pe care o voi clarifica în justiţie. Am încredere în justiţie”, a declarat senatorul Alexandru Cordoş, potrivit comunicatului de presă.

    Senatorul Alexandru Cordoş era vicepreşedinte al organizaţiei PSD Cluj, dar conducea şi Departamentul de politici sociale şi ocuparea forţei de muncă, egalitate de şanse şi familie în cadrul PSD Cluj.

    Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra, declara, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că Biroul Permanent Judeţean trebuie să ia o decizie în privinţa senatorului Alexandru Cordoş în urma acuzaţiilor aduse acestuia de către DNA, fiind posibil ca parlamentarul să fie suspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD Cluj până la finalizarea anchetei.

    Alexandru Cordoş este urmărit penal, alături de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, în dosarul în care soţia sa, Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost arestată preventiv, vineri, pentru trafic de influenţă în formă continuată.

    Mihaiela Cordoş a fost reţinută joi seară şi a fost adusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare, întrucât în aceeaşi cauză este urmărit penal şi soţul ei, Alexandru Cordoş, care are calitatea de senator.

    Mihaiela Cordoş, referent la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca, este urmărită penal pentru trafic de influenţă, în formă continuată (26 acte materiale), în timp ce soţul şi fiica sa sunt acuzaţi de complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

    Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014, Mihaiela Cordoş a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

    În perioada ianuarie – aprilie 2015, Mihaiela Cordoş a fost sprijinită şi de fiica sa, Andreea Alexandra Cordoş, care ştia că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite, mai arătau procurorii.

    Conform acestora, în 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordoş a mers la locul de muncă al unei persoane şi i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical la Spitalul Clinic Judeţean Cluj. În alte două rânduri, aceasta a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-şi trafica influenţa pe lângă membrii comisiilor de examinare de la Spitalul Clinic Judeţean Cluj.

    Joi, la sediul DNA Cluj, au fost audiate atât Mihaiela Cordoş şi fiica acesteia, cât şi senatorul PSD Alexandru Cordoş, care s-a prezentat singur la sediul instituţiei, însoţit de un avocat care preciza că parlamentarul nu a fost citat de procurori, ci “a venit să vadă care-i treaba”.

    De asemenea, joi în acest dosar au fost făcute percheziţiie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj.

    Surse din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj declarau corespondentului MEDIAFAX că Mihaiela Cordoş a făcut parte de mai multe ori din comisii de organizare a unor concursuri de posturi organizate în cadrul unităţii medicale.

    Surse judiciare afirmau că senatorul Alexandru Cordoş a sunat-o şi i-a cerut fiicei sale să înapoieze banii unuia dintre cumpărătorii de influenţă, după ce a aflat că procurorii DNA fac mai multe percheziţii şi este vizată soţia sa.

    Totodată, potrivit procurorilor anticuropţie, după ce aflat de percheziţiile de la Spitalul Judeţean Cluj, senatorul Alexandru Cordoş şi-a trimis fiica să ascundă la o prietenă o geantă cu acte, recuperată ulterior de procurori, care susţin în referatul de propunere a arestării soţiei parlamentarului că se încearcă împiedicarea anchetei penale.

    În legătură cu acest caz, senatorul Cordoş a declarat, joi, corepondentului MEDIAFAX: “Am încredere că aceste acuzaţii nu sunt adevărate, am încredere în soţia mea, în familia mea. Faptul că lucrează la Resurse Umane, sigur că este obligată să vorbească cu multă lume, dar eu cred că aceste lucruri justiţia le va dovedi că nu sunt adevărate. În ceea ce mă priveşte, nu am nicio legătură cu aceste lucruri, este expunerea omului politic întotdeauna în această situaţie”.

  • Proiect al unui senator PSD pentru ca “alimentaţia sănătoasă” să fie materie obligatorie în şcoli

    În expunerea de motive a iniţiativei legislative depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, senatorul Ovidiu Donţu arată că, navigând pe internet, a descoperit numeroase articole interesante legate de necesitatea unei alimentaţii sănătoase, în special la copii.

    “Desigur că toţi părinţii se străduiesc, fiecare după nivelul de cultură, educaţie, mediul social din care provin şi cel în care trăiesc, obiceiurile culinare învăţate de la părinţii şi bunicii lor, să ofere o alimentaţie cât mai bună copiilor lor. Nu întotdeauna, şi aceasta din diferite motive, se reuşeşte acest lucru, iar tentaţiile celor mici într-o societate aflată într-o permanentă dinamică şi evoluţie către mâncarea de tip fast-food sau junk-food sunt mari”, susţine senatorul sucevean, care menţionează că unul dintre principalele riscuri la care se expun copiii este obezitatea.

    El consideră că este necesar ca de la vârste fragede, din clasa I, copiii să conştientizeze importanţa şi metodele prin care se poate urma un mod de alimentaţie sănătoasă, care să contribuie la păstrarea stării de sănătate a acestora.

    Senatorul PSD menţionează că prin punerea în aplicare a acestei propuneri legislative se va diminua numărul cazurilor de îmbolnăviri la copii determinate de o alimentaţie incorectă.

    Potrivit propunerii senatorului Ovidiu Donţu, articolul 68 al Legii educaţiei naţionale 1/2011 va fi modificat şi completat la capitolul privind curricula învăţământului preuniversitar cu materia “alimentaţia sănătoasă”, care, alături de educaţie fizică şi sport, ar trebui cuprinsă în trunchiul comun al planurilor de învăţământ.

    Totodată, în expunerea de motive a iniţiativei legislative se menţionează că disciplina “alimentaţie sănătoasă” este o disciplină obligatorie în învăţământul preuniversitar, începând cu clasa I.