BusinessMagazin

Tag: scoala

  • Structura anului şcolar 2021-2022. Când începe şcoala şi când sunt vacanţele elevilor. Dispare vacanţa intersemestrială

    Structura anului şcolar 2021-2022 cuprinde data la care începe şcoala, precum şi vacanţele stabilite şi aprobate de Ministerul Educaţiei. Potrivit Ministerului Educaţiei, cursurile noului an şcolar încep luni, 13 septembrie şi se întind pe respectiv 34 de săptămâni.

    Conform Ordinului nr. 3.243/2021 al Ministerul Educaţiei şi Cercetării, privind structura anului şcolar 2021-2022, anul şcolar 2021-2022 începe la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 şi are 34 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2021-2022 începând la data de 13 septembrie 2021.

    Conform noii structuri, elevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială.

    Anul şcolar 2021-2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează

    Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021-22 decembrie 2021.

    Cursuri – luni, 13 septembrie 2021 – miercuri, 22 decembrie 2021

    În perioada 25-31 octombrie 2021, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

    Vacanţa de iarnă – joi, 23 decembrie 2021 – duminică, 9 ianuarie 2022

    Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022-10 iunie 2022

    Cursuri – luni, 10 ianuarie 2022 – joi, 14 aprilie 2022

    Vacanţă de primăvară – vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022

    Cursuri – luni, 2 mai 2022 – vineri, 10 iunie 2022

    Vacanţa de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022-2023.

    Programul naţional „Şcoala altfel“ se va desfăşura în perioada 8-14 aprilie 2022.

    Prin excepţie, anumiţi elevi vor începe cursurile în alte perioade în viitorul an şcolar, după cum urmează:

    1)   pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022;

    2)    pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022;

    3)    pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la lit. a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022.

  • Cîţu, apel către elevi, părinţi şi profesori, la reînceperea cursurilor

    Cîţu a declarat, înaintea şedinţei PNL, că ziua de luni este una specială, pentru că reîncepe şcoala şi trebuie să fie un moment de bucurie pentru toată lumea.

    „Astăzi reîncepe şcoala, e un moment de bucurie pentru copii, pentru profesori. Ştiu şi eu de când eram copil, că prima zi de şcoală era cea mai fericită. După multe luni de zile copiii merg din nou la şcoală pe cele trei scenarii pe care le-am prezentat deja, dar, este adevărat, şi cu multe restricţii şi, bineînţeles că suntem foarte atenţi să vedem cum evoluează situaţia. Este foarte important să respectăm ceea ce preşedintele Klaus Iohannis a spus de la începutul acestei pandemii, să purtăm mască tot timpul, să folosim dezinfectant şi distanţarea socială”, a spus Florin Cîţu.

    Premierul face apel la părinţi să nu ducă copiii la şcoală dacă au simptome de răceală.

    „În acelaşi timp este important să vedem mesajele care vin în fiecare zi de la Ministerul sănătăţii şi de la Ministerul Educaţiei, în această perioadă şi depinde de noi toţi să avem un an şcolar fără probleme. Fac un apel către părinţi: atunci când observăm simptome la copii, simptome ca de gripă, este recomandat să rămână acasă. Bineînţeles că vom face toate eforturile şi vom monitoriza şi în şcoli, dar fără susţinerea şi fără implicarea părinţilor acest lucru nu se poate face”, a mai spus Cîţu.

    De asemenea, premierul le recomandă profesorilor să se vaccineze.

    „Este foarte important ca profesorii să se vaccineze, e important pentru sănătatea lor, e important pentru sănătatea copiilor, e important pentru sănătatea tuturor celor care vin în contact cu aceşti copii şi este important ca să avem un an şcolar fără probleme”, a mai spus Florin Cîţu.

  • Preşedintele Klaus Iohannis: Majoritatea copiilor vor merge la şcoală fizic din 8 februarie. În ce condiţii se vor redeschide şcolile

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, din 8 februarie, ar urma să fie dechise fizic şcolile din ţară. în funcţie de o serie de scenarii alcătuite în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19.  

    ”În ultima săptămână, incidenţa bolii s-a redus puţin – avem ceva mai puţine internate la terapie intensivă şi mai puţine internări, deci trendul este unul descendent. Marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile, în multe dintre ele sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni.  În unanimitate, am decis că majoritatea copiilor merg fizic la şcoală din 8 februarie. Trebuie să respectăm situaţia din fiecare localitate, trebuie luate măsuri foarte stricte pentru că ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure”, a spus Klaus Iohannis.

    Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declara anterior că elevii care se vor întoarce fizic la şcoală vor primi măşti de protecţie, din un stoc de peste 37 de milioane de măşti pentru învăţământul preuniversitar.

    Există trei scenarii în funcţie de care elevii s-ar putea întoarce fizic la şcoală. În scenariul verde, cel în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este de sub 1 la 1.000 de locuitori, toate şcolile se vor redeschide, iar copiii vor merge la şcoală. Scenariul galben, cel în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este de sub 3 la 1.000 de locuitori, presupune că vor reveni în şcoli elevii din grădiniţe, cei din ciclul primar şi copiii din clasele terminale, respectiv clasele a VIII-a, a XII – şi a XIII.

    În cazul localităţilor din scenariul roşu, cel în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este de mai mult de 3 la 1.000 de locuitori, vor merge la cursuri doar copiii de grădiniţă şi de ciclu primar.

     

  • FSLI, despre redeschiderea şcolilor: Nu ne permitem nicio greşeală

    Redeschiderea unităţilor de învăţământ începând cu 8 februarie va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educaţie, dar totul trebuie gândit şi făcut cu mare responsabilitate, spun cei de la FSLI, însă nu trebuie uitată implicarea fiecărui participant la actul educaţional pentru respectarea măsurilor sanitare.

    „Trebuie să evităm pe cât posibil apariţia unor noi focare, aşa cum s-a întâmplat în cazul Şcolii 28 din Capitală şi să avem grijă de colegii şi elevii care au boli cronice şi care sunt vulnerabili în faţa contaminării cu noul Coronavirus”, spun cei de la FSLI.

    Sindicaliştii din FSLI anunţă că va acorda întreg sprijinul membrilor săi şi nu numai, prin susţinerea unui plan coerent realizat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.

    FSLI solicită, pentru protecţia directă a angajaţilor din învăţământ şi a elevilor şi indirectă a familiilor acestora, asigurarea echipamentelor şi a produselor de dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ din întreaga ţară; instruirea corectă a personalului care se ocupă de curăţenia unităţilor de învăţământ; vaccinarea personalului din educaţie cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin.

    Sindicaliştii cer gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar şi introducerea orelor remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor , dar şi a personalului didactic. Se mai cere stabilirea unei linii suport în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoştinţelor la clasă şi regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare şi acordarea unei atenţii deosebite în clasele cu învăţământ simultan, în ceea ce priveşte recuperarea materiei din perioada şcolii online.

    FSLI solicită şi susţinerea consilierilor şcolari în acordarea sprijinului necesar elevilor şi cadrelor didactice pentru reacomodarea în şcoli, dar şi în procesul de predare/învăţare care va aduce o perioadă cu mult stres, asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice şi elevii care vor continua şcoala online, pregătirea din timp a simulărilor şi examenelor naţionale şi asigurarea unui plan de rezervă dezbătut şi aprobat de partenerii sociali în cazul în care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la şcoala online.

    „Am învăţat foarte multe lucruri în această perioadă de când învăţământul a funcţionat în condiţii speciale. Este necesară redeschiderea şcolilor, respectând cu stricteţe regulile impuse. Trebuie responsabilitate din partea conducerilor unităţilor de învăţământ, a cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor. Subliniem că rolul părinţilor este foarte important dacă se deschid şcolile, având în vedere că este aproape imposibil ca unitatea de învăţământ să facă acea triere a elevilor la începerea cursurilor. Din cauza lipsei de personal, misiunea aceasta revine părinţilor, care pot observa la copiii lor dacă au probleme sau nu şi dacă le au, să nu-i trimită la şcoală. Nu avem voie să greşim, pentru că nu ne putem juca nici cu sănătatea elevilor şi nici cu sănătatea angajaţilor din învăţământ. De asemenea, fac apel la factorii de decizie ca, în acest context, să nu trateze cu indiferenţă nevoile sistemului de educaţie şi să aloce sprijin, precum şi resursele financiare necesare ca să se poată reveni cât mai repede la o stare de normalitate în învăţământ. Guvernul României trebuie să înţeleagă, urmând exemplul din alte ţări că, în perioade de criză, aşa cum este cea pe care o traversăm acum, educaţia trebuie tratată responsabil, suplimentându-i fondurile şi nu îngheţându-le cum intenţionează”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

  • Este bine sau rău că au fost închise şcolile în perioada pandemiei? Cum au fost afectaţi copiii de această perioadă şi ce probleme uriaşe a scos la iveală în România şcoala online

    Pandemia de COVID-19 a schimbat vieţile oamenilor din întreaga lume, fie că vorbim de Jeff Bezos şi ceilalţi miliardari ai planetei, de oamenii de ştiinţă izolaţi în staţiile de cercetare din Antarctica sau de culegătorii de pe plantaţiile de orez din Asia. Ceea ce a început ca o criză sanitară s-a răsfrânt pe neaşteptate în toate sectoarele de activitate ale omenirii. În scurt timp după conştientizarea amplorii epidemiei apărute în China, guvernele au început să ia măsuri pentru a limita răspândirea infectărilor. Se instaura, treptat, lockdownul.

    Unul dintre primele sectoare vizate de blocaj a fost sistemul educaţional. De ce? Pentru că închiderea şcolilor este un pas firesc în protocolul urmat de majoritatea statelor în cazul pandemiilor, cum s-a văzut şi în cazul crizelor sanitare precedente. Cât ne costă însă acest fenomen?

    În primăvara trecută, presa de pretutindeni titra cu fonturi mari titluri care, la prima vedere, nu prevesteu impactul uriaş pe care aveau să îl aibă aceste decizii luate de autorităţi: „Coronavirus: UK schools, colleges and nurseries to close from Friday” (Coronavirus: şcolile, colegiile şi creşele din Marea Britanie se închid de vineri), BBC; „New York City Public Schools to Close to Slow Spread of Coronavirus” (Şcolile publice din New York se închid pentru a limita răspândirea coronavirusului), The New York Times; „Italy shuts all schools over coronavirus outbreak” (Italia închide toate şcolile din cauza coronavirusului), CNN; „Senegal orders all schools closed in response to coronavirus” (Senegal ordonă închiderea tuturor şcolilor ca răspuns la coronavirus), Reuters; „Coronavirus: South Korea reports record daily spike, Japan to close all schools” (Coronavirus: Coreea de Sud raportează creşteri zilnice, Japonia închide toate şcolile), CNBC.

    Curând însă, oamenii au început să realizeze ce înseamnă blocarea sistemului educaţional. Pentru că nu era vorba de o situaţie de scurtă durată, apărută izolat, în urma unei calamităţi, a unui atentat sau, pur şi simplu, din cauza vremiirele. Era o criză mondială care avea să afecteze, potrivit Naţiunilor Unite, „aproape 1,6 miliarde de elevi” şi care avea să scoată la iveală handicapurile sistemelor educaţionale, lipsa unui bun management, să adâncească inegalitatea socială şi producă un dezastru economic pe termen lung, pandemia de COVID-19 cauzând „cea mai puternică perturbare în masă a educaţiei din istorie”, după spusele celor de la UNICEF.

    O întrebare fără niciun răspuns corect

    Unul dintre titlurile apărute atunci în presă, formulat drept o întrebare de către cei de la The New York Times, mi-a rămas în minte, pentru că stârneşte o problemă de ordin etic – în orice variantă, răspunsul pare unul greşit. Întrebarea era: „Is closing the schools a good idea?”

    La prima vedere, răspunsul evident, ţinând cont de factorul sanitar, a fost şi este „Da!”. Da, pentru că şcoala este un mediu propice pentru răspândirea virusului SARS-CoV-2, pentru că elevii şi profesorii pot declanşa o întreagă pânză de paianjen a infectărilor şi pentru că în rândul copiiilor este, poate, cel mai greu să impui măsuri de siguranţă precum purtarea măştii sau spălatul frecvent pe mâini.

    Aşadar, şcolile s-au închis. În majoritatea statelor s-a decis trecerea la învăţământul online. Însă „da” nu a fost singurul răspuns corect. Nu pentru toţi elevii, studenţii şi profesorii din sistem. Potrivit UNESCO, „aproximativ 40% din ţările cu venituri mici şi medii nu şi-au putut susţine elevii în timpul pandemiei de COVID-19”, statisticile referindu-se la cei care locuiesc în zone mărginaşe, cei săraci, minorităţile sau persoanele cu dizabilităţi. Ce a însemnat, aşadar, blocarea sistemului educaţional tradiţional şi migrarea spre online la nivel mondial?

     

    Un pas uriaş  în spate

    Deşi pentru unii elevi mersul la şcoală presupune multe sacrificii, precum străbaterea unor drumuri neasfaltate, pline de noroi, cu încălţăminte neadecvată condiţiilor meteo, a unor distanţe mult prea mari sau îndurarea bullyingului, şcoala reprezintă, totuşi, nu doar locul în care pot învăţa pentru a-şi depăşi condiţia socială şi pentru a-şi construi un viitor mai bun. Este şi locul în care au şansa de a se bucura câteva ore de căldură, de apă potabilă, de o toaletă, este locul în care au posibilitatea de a învăţa să folosească un PC de care nu dispun acasă, ba chiar, pentru unii, locul în care pot mânca singura masă din ziua respectivă, oferită prin programe guvernamentale precum „Cornul şi laptele”. Sunt lucruri pe care şcoala online nu le oferă.

    În plus, pentru copiii din familiile sărace noul context a adâncit şi mai mult inegalitatea socială. Dacă până acum educaţia era printre puţinele lucruri prin care îşi puteau cel puţin egala colegii cu posibilităţi materiale, deoarece aveau la ea acces gratuit şi egal deopotrivă, acum pentru unii este imposibil să ţină pasul cu ceilalţi în lipsa resurselor tehnologice necesare, şcoala online fiind, pentru această categorie de elevi, un concept de neatins. Vorbim despre elevi care nu au nici măcar curent electric. O statistică realizată de Teacher Task Force arată că 50% dintre elevii din toată lumea – 826 de milioane – nu au un computer acasă, 43% – 706 milioane – nu au internet, iar 56 de milioane de elevi nu pot folosi un telefon mobil pentru a accesa informaţii deoarece nu există acoperire pentru reţele mobile în zona în care locuiesc. Mai mult, tot o statistică a UNICEF realizată în parteneriat cu Save the Children arată că numărul copiilor care trăiesc în sărăcie multidimensională a crescut la aproximativ 1,2 miliarde din cauza pandemiei, un plus de 15% – 150 de milioane de copii faţă de cifrele înregistrate înainte de apariţia crizei sanitare.

    În România, un sondaj realizat de fundaţia World Vision România relevă faptul că 20% dintre copiii care trăiesc în mediul rural sunt doar uneori sau nu sunt niciodată fericiţi, iar o pondere de 7% afirmă că au o viaţă rea. „Pentru ei, singura şansă la un viitor este educaţia, un sistem modern de învăţământ, care să le ofere tuturor şanse egale, indiferent de mediul de provenienţă şi starea materială a familiei”, afirmă reprezentanţii fundaţiei. „Continuarea şcolii online pentru toţi elevii, neluând în considerare rata de infectare sau accesul real al copiilor la educaţie, va duce la creşterea nivelului de abandon şcolar şi va crea lacune majore în educaţia unei întregi generaţii de elevi. Educaţia este vitală!”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată de ZF.

    Elevii înscrişi acum în sistemul educaţional se estimează că vor pierde, pe durata anilor de activitate în câmpul muncii, o valoare cumulată de 10 trilioane de dolari, arată datele UNESCO. „Pentru a realiza magnitudinea acestei cifre, trebuie să ne gândim că este echivalentul a 10% din PIB-ul global, jumătate din producţia economică anuală a Statelor Unite, şi este de două ori mai mare decât cheltuielile publice anuale globale pentru învăţământul primar şi secundar.” De altfel, analfabetismul, în creştere în urma blocajului din învăţământ, costă economia globală 1,5 trilioane de dolari pe an.  

    Consecinţele închiderii şcolilor şi ale lipsei accesului la şcoala online transformă aşadar elevii de astăzi în şomerii de mâine.

    Factorul afectiv

    În lucrarea „Politica”, filosoful grec Aristotel numeşte omul un „animal social”. Integrarea în societate este un atribut firesc şi o necesitate a fiinţelor umane, lucru indicat şi prin celebra piramidă a lui Maslow, care plasează nevoia de apartenenţă la un grup printre cele mai importante nevoi ale oamenilor. Apartenenţa la o comunitate şi socializarea cu semenii ne ajută să ne dezvoltăm, să împărtăşim opinii, experienţe, să învăţăm unii de la alţii.

    Pandemia a creat însă o prăpastie între oameni şi, cu toate că această distanţare este una necesară pentru a ne menţine în siguranţă, nu putem nega faptul că lipsa interacţiunii ne afectează sănătatea mintală şi emoţională. Omul s-a transformat, pe neaşteptate, dintr-un animal social, obişnuit să îşi petreacă timpul în haită, într-un lup singuratic. Iar copiii sunt cu atât mai afectaţi, cu cât rezilienţa lor la schimbări drastice nu e încă formată. Ei nu au avut, de pildă, ocazia de a experimenta mutatul din casa părinţilor, pierderea unui job, reorientarea profesională, formarea unei familii sau alte schimbări majore, cu care cei mai mulţi dintre adulţi sunt deja obişnuiţi – evenimente care ne călesc şi ne uşurează adaptabilitatea la contexte neaşteptate. A lua un copil dintr-o clasă plină de elevi, de prieteni cu care este obişnuit să îşi petreacă mare parte din programul zilnic, şi a-l izola în faţa unui calculator ore bune din zi, să nu mai vorbim şi de situaţia în care va trebui să petreacă acele ore în plus în preajma unor părinţi supuşi unui nivel de stres uriaş în această perioadă în care graniţele dintre „acasă” şi „la muncă” au dispărut, riscul de a se pierde cu firea şi de a deveni violenţi fiind în creştere, este invariabil o situaţie care va declanşa deopotrivă afecţiuni mentale, precum anxietate sau depresie, cât şi fizice: sedentarism, obezitate, tulburări de atenţie sau probleme de vedere.

    Potrivit unui studiu realizat în aprilie 2020 de asociaţia nonprofit Active Minds, 80% dintre respondenţi – elevi de liceu şi studenţi – au declarat că pandemia a avut un impact negativ asupra lor, 1 din 5 respondenţi a spus că sănătatea psihică i s-a înrăutăţit, 91% au experimentat stres şi anxietate, 81% – dezamăgire şi stări de depresie, 80% – singurătate, iar 48% probleme financiare. În România, sondajul World Vision indică faptul că aproximativ o treime dintre elevi au fost stresaţi şi s-au plictisit acasă, aproximativ 20% s-au simţit confuzi, au fost îngrijoraţi şi trişti, iar 25% dintre ei au gestionat doar rareori sau deloc problemele cu care s-au confruntat.

     

    Şcoala, un refugiu pierdut

    O altă dramă a pandemiei este strigată de glasurile mute ale fetelor care, odată ce porţile şcolilor s-au închis, au rămas pradă abuzurilor şi violenţei domestice, în special în Africa, Orientul Mijlociu şi alte zone defavorizate în care acest fenomen este unul extrem de întâlnit iar educaţia este unul dintre puţinele drepturi pe care le-au câştigat, după lupte duse de eneraţii cu societatea patriarhală, egalitatea de gen fiind încă în multe state din regiune un subiect tabu.

    Potrivit Plan International, peste 120 de milioane de fete din Africa nu merg la şcoală din cauza restricţiilor impuse de pandemie, iar multe se tem că nu se vor mai întoarce niciodată în sala de curs. Violenţa nu este însă singurul lacăt pus pe uşa coliviei acestor fete. Nivelul de sărăcie, adâncit de criza economică actuală, a determinat familiile să le folosească drept monedă de schimb pentru achiziţionarea de alimente şi alte bunuri necesare supravieţuirii – fie că sunt căsătorite pentru zestre sau supuse abuzurilor şi exploatării sexuale contra cost. În Kenya, una dintre liniile naţionale de urgenţă sprijinită de departamentul pentru egalitatea de gen a raportat în iunie 1.108 apeluri, de zece ori mai multe decât în februarie 2020, majoritatea fiind legate de violuri asupra copiilor. Iar abuzurile sexuale, violenţa şi căsniciile în rândul minorilor sunt urmate de sarcinile nedorite şi la vârste fragede, situaţie în legătură cu care organizaţiile caritabile din Malawi, de pildă, au înregistrat o creştere de 350% a apelurilor de urgenţă în intervalul martie-mai 2020, creşteri similare fiind raportate şi în Tunisia, Niger, Africa de Sud, Uganda şi Somalia. Din nefericire, problemele vor fi răsfrânte şi asupra sănătăţii mamelor minore şi a copiilor născuţi din aceste căsnicii încheiate forţat, care le afectează într-un final nu doar calitatea vieţii, ci şi durata acesteia.

    Un handicap la nivelul întregului sistem

    O altă categorie de elevi şi studenţi adânc afectată de contextul disruptiv creat de pandemie în sistemul educaţional este reprezentată de studenţii cu dizabilităţi. În prezent, la nivel mondial unu din zece copii prezintă o dizabilitate, conform Naţiunilor Unite, elevii cu dizabilităţi având cele mai mici şanse de a beneficia de soluţiile învăţământului la distanţă, deoarece mulţi sunt predispuşi în paralel şi la o situaţie materială precară, care le limitează accesul la internet şi software-uri de învăţare.

    Să ne gândim, de pildă, la teleşcoală sau la cursurile online, în varianta de bază. Unui copil cu deficienţe de vedere şi/sau de auz îi este complet inutilă o astfel de soluţie, deoarece nu va putea vedea/auzi lecţiile şi explicaţiile profesorilor. Iar şcolile, în special în ţările în dezvoltare, nu au acces la tehnologii care să asigure acelaşi nivel de învăţare şi pentru copiii cu dizabilităţi, precum convertirea textelor în sunete sau în litere Braille. Handicapul acestor elevi şi studenţi se răsfrânge aşadar la nivelul întregului sistem, neputincios  în a le acorda şanse şi acces egal la educaţie în situaţii de criză precum cea pe care o trăim în prezent.

     

    Gaudeamus igitur, cântat via Zoom

    În luna mai, universitatea Cambridge din UK, anunţa, pentru prima dată în istoria instituţiei, că în anul academic 2020-2021 cursurile vor fi ţinute online, devenind prima instituţie majoră care a mutat oficial în online un întreg an universitar. Exemplul său a fost urmat rapid de universităţi din toată lumea. Dar, pe cât ar părea de simple cursurile online pentru studenţii obişnuiţi cu tehnologia, pe atât de provocatoare sunt.

    Una dintre cele mai evidente probleme este diferenţa de fus orar. Chiar dacă, teoretic, un student ar putea participa la cursuri online de la mii de kilometri distanţă, ce înseamnă acest lucru pentru o persoană aflată într-o ţară în care ora de începere a cursului coincide cu ora sa de culcare? Nu e un simplu disconfort, ci o situaţie care poate genera dereglări grave ale organismului şi probleme medicale pe termen lung, precum insomnii, nevroze sau depresie.

    Factorul „neprevăzut” şi-a spus cuvântul şi în privinţa accesibilităţii facultăţilor. Să luăm exemplul studenţilor sau al viitorilor studenţi internaţionali din SUA. În iulie 2020, guvernul Statelor Unite anunţa că acordarea vizelor va fi oprită temporar. O astfel de decizie poate zădărnici ani întregi de planuri şi sacrificii pentru a studia la universitatea mult visată. Într-o situaţie asemănătoare au fost sau sunt şi studenţii înscrişi în schimburi de experienţă ca Erasmus.

    Interdicţiile de călătorie nu afectează însă sistemul universitar doar la nivel individual, pentru fiecare student în parte, ci are un impact major şi asupra instituţiilor în sine. Potrivit unei analize realizate de dr. Mirka Martel în rândul universităţilor din SUA, în urma apariţiei pandmiei de COVID-19 aproximativ 85% din instituţiile chestionate anticipau o scădere a interesului studenţilor pentru a studia internaţional în următorul an academic.

    Cu bibliotecile universitare şi municipale închise sau cu acces limitat, lipsa resurselor de studiu vine ca o completare a acestor probleme, la care se adaugă, pentru mulţi studenţi, lipsa unui spaţiu individual de studiu, a unei camere personale.

    Un alt efect al migrării spre online este şi creşterea fenomenului copiatului, în special pentru că şcolile şi universităţile au fost luate prin surprindere şi nu au avut implementat un sistem care să gestioneze acest fenomen în cadrul cursurilor online. ProctorU, o companie care oferă servicii de supraveghere online, a raportat că în intervalul ianuarie-martie 2020 procentul studenţilor prinşi copiind a fost de sub 1% din 340.000 de examene. În schimb, în intervalul aprilie-iunie, numărul de examene pe care le-a supravegheat a crescut la 1,3 milioane, iar rata de copiat a crescut la peste 8%. Dacă ne gândim că această tendinţă se remarcă şi în rândul studenţilor de la facultăţile de medicină sau drept, de pildă, viitori profesionişti în mâinile cărora ne vom încredinţa sănătatea, viitorul, ba chiar şi viaţa, statisticile devin alarmante.

     

    Catedra din bucătărie

    După ce au fost şi, în unele state, încă sunt printre cele mai expuse categorii profesionale în faţa riscului de contractare a virusului SARS-CoV-2, profesorii s-au lovit de o nouă provocare: şcoala online. Pandemia i-a luat pe nepregătite, văzându-se nevoiţi să îşi adapteze peste noapte metodele de predare şi evaluare. În multe state, un impediment este lipsa pregătirii în direcţia predării online. În regiunea subsahariană de pildă, doar 64% dintre profesorii din şcoala primară şi 50% dintre profesorii din învăţământul secundar au beneficiat de trainingul minim, care de multe ori nu a inclus abilităţi tehnologice de bază, după cum arată statisticile publicate de Teacher Task Force (TTF). Alături de cei din regiunile sărace se află, într-o situaţie similară, dascălii de vârste mai înaintate, care nu au avut ocazia, în timpul pregătirii didactice, să se familiarizeze cu tehnologiile actuale.

    Sondajul celor de la World Vision România indică şi în rândul profesorilor probleme afective apărute pe durata susţinerii cursurilor online. Astfel, adesea sau aproape tot timpul unul din cinci cadre didactice (20%) a fost îngrijorat şi stresat şi unul din zece a experimentat tristeţea şi teama. 16% dintre cadrele didactice nu au fost mulţumite niciodată sau au fost rareori mulţumite de modul în care au utilizat tehnologia digitală pentru predarea online, iar 12% nu s-au adaptat niciodată sau s-au adaptat rareori bine situaţiei.

    Gestionarea unei clase de elevi cu temperamente diferite din faţa şi prin prisma unui ecran preţ de câteva ore pe zi, cinci zile pe săptămână, reprezintă o muncă epuizantă chiar şi pentru cei mai bine familiarizaţi cu tehnologia. În plus, foarte mulţi dintre profesori au copii care poate nu înţeleg că părintele, chiar dacă de acasă, are totuşi un job şi nu le poate acorda atenţia dorită, lucru care le complică şi mai mult eforturile, în special în cazul celor cu posibilităţi materiale limitate, care sunt nevoiţi, de pildă, să îşi  împartă spaţiul de lucru cu restul membrilor familiei.

     

    O LECŢIE DUREROASĂ RĂMÂNE, TOTUŞI, O LECŢIE

    Deşi pandemia a declanşat un dezastru de proporţii la nivel mondial, într-un final va rămâne în amintirea noastră drept o lecţie. Una dureroasă, dar din care am învăţat şi vom învăţa multe. În primul rând să rămânem uniţi şi empatici, chiar dacă fizic am fost şi suntem distanţaţi.

    În ceea ce priveşte domeniul educaţiei, criza actuală este, cu siguranţă, un duş rece care ar trebui să mobilizeze guvernele în a implementa măsuri şi în a adopta reglementări amânate prea mult, pentru a transforma sistemul, pe alocuri putred, neputincios,
    într-un organism sănătos, capabil să susţină elevii, studenţii şi profesorii în procesul educaţional. Ajutându-i pe cei mai slabi, societatea se ajută pe sine. Pentru că, aşa cum a spus cândva umanistul Desiderius Erasmus, „cea mai mare speranţă a unei naţiuni se bazează pe o bună educaţie a tinerilor săi”.

  • Noua tendinţă, şcoala de lux la distanţă

    Chiar dacă nu pot merge la şcoală alături de colegi, copiii tot nu scapă de lecţii, iar şcoală se poate face oriunde, motiv pentru care hotelurile şi alte structuri de cazare de lux vin cu oferte în consecinţă, scrie CNN.

    Acestea îmbie potenţialii clienţi cu sejururi pe durata unui semestru şcolar, părinţii care pot lucra departe de birou având de ales între apartamente sau căsuţe, în timp ce pentru copii există programe educaţionale care includ sport, ore de limbi străine sau de desen. În Mexic, de exemplu, un hotel care se pregăteşte să se deschidă la începutul următorului an şcolar, Conrad Punta de Mita, va avea în ofertă şi cursuri de gătit preparate mexicane sau despre tradiţiile locale. Eden Roc Cap Cana din Republica Dominicană pune la dispoziţia familiilor care aleg un sejur de cel puţin 20 de zile lecţii de limba spaniolă şi pian, incluse în preţul care porneşte de la 35.000 de dolari. Cei care doresc pot închiria o vilă cu câteva dormitoare, care vine cu valet, bucătar personal şi spaţiu suficient pentru copii să se joace în aer liber.

    În Uruguay, complexul Estancia Vik din localitatea Ignacio îmbie familiile care vor să plece de acasă o perioadă mai lungă cu terenuri de tenis, piscină, sală de jocuri, teren de polo şi colaborează cu şcolile internaţionale din ţară pentru a le asigura profesori copiilor.

    Prin alte părţi se oferă şi educaţie ecologică, copiii fiind duşi în excursii care le permit să descopere natura şi să înveţe cum o pot proteja.


     

  • Ce spune preşedintele Klaus Iohannis despre deschiderea şcolilor

    Elevii se întorc la şcoală, din 8 februarie, a anunţat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, acesta precizând că majoritatea şcolilor se vor deschide. Decizia a fost luată după discuţiile cu ministrul Sănătăţii, ministrul Educaţiei, dr. Raed Arafat şi dr. Adriana Pistol.

    Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la finalul discuţiilor avute cu ministrul Sănătăţii şi ministrul Educaţiei, că s-a ajuns la o decizie în unanimitate.

    „Începând semestrul 2, adică după vacanţa de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul 2, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta, evident, în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum a avut evoluţia în ultimele săptămâni”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

    Decizia de azi înseamnă că majoritatea şcolilor se deschid şi elevii se întorc la şcoală.

  • Cîmpeanu: O decizie pe fâşia foarte îngustă dintre dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate

    Sorin Cîmpeanu a spus că la discuţiile de la Cotroceni, unde participă şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vor fi puse laolaltă realităţile din Educaţie şi realităţile din Sănătate.

    „Este o decizie extrem de importantă, cea a deschiderii şcolilor în semestrul 2, după un anumit scenariu. Am spus că nu excludem niciunul dintre scenarii: nici deschiderea prioritară în zonele cu rată de infectare mai scăzută, nici deschiderea prioritară în şcoli primare şi grădiniţe, nici prioritatea acordată elevilor de clasa a VIII-a şi a XII-a, nici orice alt scenariu sau combinaţie între acestea. Este o decizie responsabilă pe fâşia foarte îngustă dintre dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate. Aceste lucruri se vor discuta astăzi (joi – n.r.) şi vom vedea care sunt concluziile. Noi, e clar, vom veni cu realităţile din educaţie la această discuţie”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

    Acesta a afirmat că îşi doreşte deschiderea şcolilor, „nu numai pentru intrarea în normalitate, ci şi pentru a putea recupera din pierderile generate de predarea online”.

    „Nu poţi să recuperezi pierderile generate de online tot în online. Deci ai nevoie de şcoli deschise, ai nevoie de implicarea fiecărui cadru didactic în acţiuni remediale”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

    Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, joi, de la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Participă şi şeful DSU, dr. Raed Arafat şi directorul CNSCBT din cadrul INSP, dr. Adriana Pistol.

  • Monştrii din educaţia românească. Abandonul şcolar cronicizat, analfabetismul funcţional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiţi să asimileze cunoştinţe online

    Abandonul şcolar cronicizat, analfabetismul funcţional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiţi să asimileze cunoştinţe online, fără o pregătire tehnologică prealabilă, îngrădirea dreptului la educaţie prin neasigurarea pârghiilor pentru o participare reală sunt doar câţiva dintre monştrii reali din educaţia românească.

    Pandemia şi efectele sale s-au suprapus peste o serie de vulnerabilităţi preexistente şi chiar şi înainte de pandemie, iar accesul la o educaţie de calitate a copiilor din România era departe de a fi asigurat, observă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România. „În condiţiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeţi funcţional, iar într-un singur an şcolar (2018-2019) aproape 45.000 de copii au abandonat şcoala şi 12% dintre copiii cu vârsta învăţământului obligatoriu se aflau în afara educaţiei la începutul acestui an calendaristic, ne putem da seama că impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul românesc de educaţie”, spune reprezentanta Salvaţi Copiii România.

    Astfel, din cauza dificultăţilor tot mai mari de a merge la şcoală sau de a urma cursurile online, tot mai mulţi elevi fie vor abandona şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat având în vedere că mulţi dintre elevi nu au resursele necesare pentru a participa la cursurile online, crede ea. „Dacă ţinem cont de faptul că, în condiţiile în care din ce în ce mai multe şcoli intră în scenariul roşu, iar cea mai recentă cercetare sociologică a organizaţiei noastre a reliefat faptul că 28% dintre elevi şi 43% dintre profesori nu deţin, în tot sau în parte, resursele necesare pentru educaţia online, este uşor să anticipăm că din ce în ce mai mulţi elevi vor fi excluşi de la actul educaţional şi fie vor abandona direct şcoala, fie vor avea un decalaj educaţional de nerecuperat”, explică Gabriela Alexandrescu.

    Conform datelor de la organizaţia Salvaţi Copiii România, 35,8% dintre copiii din România, adică 1,2 milioane, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult mai grav decât în rândul adulţilor (30,2%), iar în mediul rural acest risc atinge procentul de 44,3% în cazul copiilor, adică 900.000 de copii – doar în comune şi sate.

    În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii aflaţi la vârsta învăţământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la şcoală, conform datelor de la INS centralizate de Salvaţi Copiii, iar abandonul şcolar anual a atins cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal.

    Părăsirea timpurie a şcolii reflectă incapacitatea de readucere la şcoală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârşitul acestui an. 

    „În educaţie, ca şi în multe alte domenii, măsurile remediale care pot contracara astfel de decalaje sunt puţine, mult prea costisitoare pentru familiile vulnerabile şi autorităţile locale din zonele dezavantajate şi cu o rată de succes mai mică decât cea a măsurilor de prevenţie, menite să păstreze copiii în şcoală şi să-i ajute să aibă rezultate la fel de bune ca ale colegilor lor de generaţie”, explică reprezentanta Salvaţi Copiii România.

    În ceea ce priveşte măsurile pe care autorităţile locale ar trebui să le ia pentru a reduce disparităţile din calitatea actului educaţional şi pentru a asigura echitatea în participarea şcolară a copiilor, propunerea Salvaţi Copiii este de a privi problemele din educaţie ca fiind profund corelate cu sărăcia şi excluziunea socială care afectează o treime din numărul copiilor acestei ţări.

    „Conceptul ce se poate dovedi mai pragmatic şi, deci, mai uşor de operaţionalizat, este cel al sărăciei educaţionale. Copiii din familiile cele mai afectate de sărăcie sunt mai expuşi riscului de a avea rezultate şcolare grave. Vorbim de fapt de un cerc vicios în care lipsurile materiale conduc la vulnerabilitate educaţională şi viceversa. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că la evaluarea internaţională PISA din 2018, dintre elevii români dezavantajaţi social şi economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie a putut ajunge la nivelurile superioare 6 sau 5, adică cele de top, nivelul 1 fiind cel mai scăzut şi corespunzător analfabetismului funcţional. Nu putem accepta ca destinul unui copil în dezvoltarea lui şcolară şi, mai târziu, profesională, să depindă de locul şi familia în care se naşte.”

    Ce ar trebui să facă autorităţile locale? Reprezentanta Salvaţi Copii  spune că „un răspuns simplu ar fi să înţeleagă că educaţia trebuie considerată o prioritate a acelei comunităţi locale şi să asigure investiţii corespunzătoare. Ştim că puţini sunt primarii convinşi de importanţa educaţiei şi că majoritatea dintre ei declară că nu au resurse financiare şi că tot bugetul este alocat salariilor din administraţie”. De aceea, pentru a elimina influenţa nefastă a intereselor de partid asupra educaţiei copiilor, avem nevoie urgent de un sistem educaţional neînregimentat politic, în care competenţa să constituie singurul criteriu de numire pe toate poziţiile implicate în educaţie: inspector şcolar, director de şcoală, poziţii de conducere din minister etc.

    „Doar aşa putem gândi planuri de acţiune pe termen mediu şi lung, planuri de reducere a disparităţilor din calitatea actului educaţional, indiferent de regiunea ori localitatea la care ne referim”, adaugă Gabriela Alexandrescu.

    În al doilea rând, apare tot mai des invocată, mai ales după acest episod global al pandemiei, necesitatea unui mecanism de evaluare anuală a problemelor şi nevoilor sistemului de educaţie, atât la nivel naţional cât şi local. „Aşa putem obţine o alocare bugetară adecvată. Şi nu mă refer doar la alocarea prevăzută de legea bugetului de stat, ci şi la nivelul consiliilor locale pentru care, în opinia noastră, această lege ar trebui să oblige primarii, principalii ordonatori de credite ai bugetelor locale, să prezinte consiliului local propria evaluare a nevoilor unităţilor de învăţământ aflate în grija sa, şi pe baza căreia să fie asigurate investiţiile necesare pentru copii şi şcolile lor. Să nu uităm că atitudinea guvernanţilor faţă de educaţie s-a concretizat printr-o încălcare permanentă a legii educaţiei naţionale care prevede alocarea a
    6 procente din PIB.”

    Reprezentanta Salvaţi Copiii crede că este important să privim finanţarea educaţiei strict din perspectiva copilului. „Dacă veţi consulta documentele strategice şi legislaţia despre educaţie veţi afla că principiul fundamental declarat este centrarea pe elev a tuturor activităţilor din sistem. Însă, în realitate, în mare parte din şcoli, nu există o abordare individualizată a copilului cu cerinţele sale, cu ritmul său propriu şi în funcţie de abilităţile constatate, actul educaţional fiind nediferenţiat, iar, în acest context, cei care pierd cel mai mult sunt copiii din familii vulnerabile al căror abandon şcolar e iminent. Inclusiv mecanismul de finanţare face referire la costuri calculate per elev. Prin impunerea costului standard/elev cu coeficienţii actuali de corecţie minimali şi fără efect, prea multe schimbări nu pot fi operate”, crede ea.

    La nivelul unei şcoli cu un număr mic de elevi şi cu cheltuieli mai mari de transport pentru copii, costurile vor fi mult mai mari pentru un elev, ceea ce va creşte costul standard pentru fiecare elev stabilit de guvern, dar şi acoperirea lor este obligatorie, dacă ne dorim să asigurăm echitate în accesul la educaţie şi o calitate adecvată a actului educaţional.

    „În al patrulea rând, credem că politicile destinate copilului trebuie abordate integrat în comunităţile locale. Formula adecvată este una cvadripartită: copil – familie – educaţie – servicii socio-medicale. Pentru a produce impact pozitiv în viaţa copiilor, în special a celor vulnerabili, serviciile locale trebuie să funcţioneze într-o consecventă comunicare cu şcolile ca împreună să asigure intervenţii complementare pentru fiecare copil în parte văzut în propriul său context familial. Degeaba oferi prestaţii financiare părinţilor când lipseşte monitorizarea, prin anchete şi servicii sociale şi medicale, a respectării obligaţiilor de către părinţi faţă de copil, cum la fel de dăunătoare este ruptura între serviciile socio-medicale ale autorităţilor locale şi şcoală”, spune Alexandrescu.

    Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii încheie răspunsul la întrebarea despre măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile pentru a asigura accesul tuturor elevilor la educaţie prin a aminti că se impune o altă atitudine faţă de capacitatea elevilor de a participa la acest proces de transformare în bine a educaţiei.

    „Consiliile elevilor, organizaţiile neguvernamentale create de elevi (de exemplu, Asociaţia Elevilor din Constanţa) reacţionează prompt şi cu rapoarte, analize şi poziţii, multe dintre acestea dovedindu-se adevărate repere pentru autorităţi. Este de neînţeles de ce ei nu pot fi parteneri de dialog cu factorii de decizie. De aceea, trebuie reconsiderată participarea elevilor în procesul decizional al şcolilor, prin revizuirea legii educaţiei naţionale, pentru ca elevii să participe cu adevărat în şedinţele consiliilor de administraţie ale şcolilor, şi nu simbolic cum facem astăzi. Fiecare şcoală trebuie să aibă cel puţin trei elevi şi doi părinţi în aceste consilii, aşa cum se procedează în alte state europene.”

    Cu cât pandemia se agravează şi tot mai multe oraşe intră în scenariul roşu în care şcoala este exclusiv online, cu atât se adâncesc problemele din educaţie. Datele de la Salvaţi Copiii arată că pentru 28% dintre copii şcoala online nu înseamnă educaţie, fie pentru că sunt nevoiţi să înveţe folosind telefonul mobil al părinţilor, deseori unica cale de conectare online, fie pentru că nu au acces la o conexiune la internet adecvată pentru participarea reală la lecţii. „Dincolo de problema accesului propriu-zis al copiilor la dispozitivele necesare pentru educaţia on-line, există numeroase alte obstacole de care trebuie să ţinem cont. Astfel, educaţia online nu poate răspunde în totalitate nevoilor unor categorii de copii (preşcolarii sau şcolarii mici, elevii cu cerinţe educaţionale speciale). În plus, pentru participarea la educaţia online, mai ales a elevilor mai mici, este nevoie de o implicare directă şi un sprijin intens din partea părinţilor, în condiţiile în care nu toţi părinţii au timpul şi abilităţile necesare să acorde acest sprijin”, explică Alexandrescu.

    De asemenea, conform analizei Salvaţi Copiii privind condiţiile în care a început acest an şcolar, peste un sfert dintre cadrele didactice (27%) recunosc că nu deţin sau nu deţin în totalitate cunoştinţele şi competenţele necesare pentru predarea online.

    „Foarte relevant este faptul că, potrivit aceluiaşi studiu reprezentativ la nivel naţional, aproape jumătate din toate categoriile de parteneri educaţionali (44% dintre profesori, 45% dintre părinţi şi 46% dintre elevi) apreciază că, în termeni generali, criza Covid – 19 a avut ca rezultat o scădere a calităţii actului didactic, în comparaţie cu perioada anterioară”, concluzionează Gabriela Alexandrescu.

  • Românul de 30 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit

    Tim Marian, senior portfolio manager la Morgan Stanley în Atlanta, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
    „Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
    După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor. 
    „Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
    Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.


    „Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
    Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
    „De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
    Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
    „Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
    La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.


    A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
    După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
    „Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
    Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
    „La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
    „Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
    Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.


    „Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
    Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de JPMorgan, unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).
    „Acum sunt la destinaţia mea finală, care este Morgan Stanley. Următorul pas este să-mi finalizez desemnarea/titulatura de Chartered Financial Analyst (CFA) şi apoi, probabil, să obţin un master de la Yale.”
    Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
    „În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”


    Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
    Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
    „Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
    În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”


    Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
    În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
    Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
    „Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”

    Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est

    Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.

    Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

    Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
    – faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
    – e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
    – SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
    Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

    Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună

    Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
    înţelege.

    Viitorul muncii în era tehnologiei

    Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. În ceea ce priveşte dispariţia anumitor seturi de abilităţi, acest lucru este normal, s-a întâmplat în istorie, cel mai bun exemplu este povestea lui JPMorgan şi Edison vs. afacerea cu petrol şi kerosen. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.