Tag: sala

  • Doi români au pariat 80.000 de euro pe cel mai popular trend în fitness din lume. Au depăşit deja suta de abonaţi

    ”CrossFit este o metodă de antrenament care încorporează toate mişcările de fitness într-un «coş», peste care s-au adăugat exerciţii de haltere şi mişcări de gimnastică. În fiecare zi se extrage altceva din coş, niciodată aceleaşi exerciţii, niciodată monoton, totul într-un timp foarte condensat“, explică în câteva cuvinte Vlad Lecca, unul dintre fondatorii CrossFit Nord BVS. Această metodă de antrenament este marcă înregistrată la nivel mondial şi poate fi practicată doar în săli autorizate; a fost creată de americanul Greg Glassman, iniţial pentru militari şi oameni a căror meserie implică o condiţie fizică foarte bună. ”Însă CrossFit este proiectat pentru a îmbunatăţi şi maximiza condiţia fizică a fiecărui om, indiferent de nivelul său de antrenament“, adaugă antreprenorul.

    Un alt aspect particular al CrossFit este faptul că sălile nu arată precum cele obişnuite de fitness. Spaţiul pentru Crossfit este numit ”box“ (cutie) şi seamănă mai degrabă cu sălile de sport din şcoală – fără oglinzi, fără televizoare, pentru ca oamenii să se concentreze exclusiv pe antrenament, iar dotările constau în principal din bare, echipamente pentru vâslit, gantere, frânghii, inele, cutii, mingi medicinale sau orice adjuvant al unui exerciţiu care poate fi realizat cu greutatea propriului corp. ”Toate aceste mişcări sunt funcţionale, sunt mişcări de care oamenii au nevoie în viaţa de zi cu zi. Ce face diferenţa în CrossFit este realizarea lor la o intensitate ridicată şi varietatea exerciţiilor, care este strategic modificată pentru a maximiza performanţa“, explică Florin Darie.

    CrossFit este astăzi, conform cifrelor, cel mai popular trend în fittnes la nivel mondial, care a cunoscut o creştere impresionantă de la lansare, la începutul anilor 2000. Un brand care generează venituri de circa 4 miliarde de dolari pe an, cu peste 13.500 de francize, dispersate în peste 145 de ţări, conceptul CrossFit este descris deseori ca un cult ce atrage ca un magnet. ”În primul rând, CrossFit a devenit un fenomen pentru că obţii rezultate – chiar faci sport – şi pentru că îţi oferă sentimentul apartenenţei la o echipă. După o săptămână de când ai călcat pragul unei săli de CrossFit, echipa devine o a doua familie“, adaugă Darie.

    Cei doi fondatori ai CrossFit Nord BVS au intrat pentru prima dată într-o sală de acest tip în urmă cu doi ani, datorită unor prieteni, care le-au făcut cadou un abonament. Iar ideea de a-şi deschide propria afacere în această nişă a venit rapid: după o scurtă documentare, cei doi au conştientizat cât de mare este potenţialul pieţei, ”neexistând la acel moment, dar nici în prezent, suficiente săli de CrossFit în Bucureşti, asta în timp ce popularitatea acestui tip de antrenament creşte în România şi în toată lumea“, spune Darie.

    Din momentul în care le-a încolţit în minte ideea de a înfiinţa propria sală CrossFit şi până la punerea în practică a acestui proiect a trecut cam un an jumătate. Aşadar, anul trecut spre sfârşitul verii, Florin Darie şi Vlad Lecca au investit 80.000 de euro, bani proveniţi din economiile proprii, în deschiderea CrossFitt Nord BVS. Dovadă că acest trend a început să fie gustat şi de către români, ”box“-ul celor doi are deja 150 de abonaţi, în condiţiile în care sălile de sport CrossFit din Capitală pot fi numărate pe degetele de la mâini. ”Profilul clientului nostru este tânărul semisportiv, care a făcut sport în sălile de fitness clasice şi care vrea să experimenteze un alt tip de antrenament“, spune antreprenorul. Ca o explicaţie suplimentară, precizează că numărul bărbaţilor este mai mare, însă ”femeile sunt ceva mai harnice“.

    Pe lângă exerciţiile tipice, antreprenorii au introdus şi o serie de tipuri de antrenamente complementare CrossFit, cum ar fi yoga, box sau antrenamente cu haltere. Echipa box-ului din nordul Capitalei este formată din cinci antrenori şi ”un sfert din DJ-ii Bucureştiului, întrucât în fiecare vineri avem antrenament asistat de un DJ la pupitru“, ţine să precizeze Vlad Lecca. Preţurile medii se învârt în jurul a 200 de lei pentru un abonament lunar, ”sub cele ale unui abonament la o sală de fitness de fiţe“, menţionează antreprenorul. Pe de altă parte, ţine să precizeze că ei nu fac un scop din câştigul material, ci îşi propun să aibă un business sănătos şi se aşteaptă ca banii să fie, în timp, o consecinţă a succesului.

    Deşi nu au precizat veniturile afacerii, calculele arată că obţin încasări lunare de circa 30.000 de lei, în medie, iar până la sfârşitul anului antreprenorii extimează că numărul de abonaţi va ajunge la 250; acest lucru ar însemna încasări medii de circa 50.000 de lei lunar. Toate veniturile obţinute au fost investite în dezvoltarea conceptului, iar în prezent fondatorii CrossFit Nord BSV se pregătesc să deschidă o a doua sală de acest tip în Bucureşti, până la sfârşitul anului; pe termen lung îşi propun să multiplice modelul nu doar în Capitală, ci să se extindă şi la nivel naţional. Ambii asociaţi au experienţă în domeniul HoReCa, deşi Vlad Lecca este de profesie economist, iar Florin Darie este specializat în inginerie. ”Am avut tot felul de joburi până acum, a căror experienţă ne-a ajutat. Iar faptul că nu suntem la primul proiect de antreprenoriat din viaţa noastră ne ajută, fără îndoială, chiar dacă nu e aceeaşi industrie“, declară Lecca. Recunosc, de asemenea, că experienţa în HoReCa le-a fost de folos în a cunoaşte mulţi oameni, care au devenit clienţi ai sălii. 

    ”În ultimii ani a crescut numărul celor care mănâncă mai sănătos, sunt în pas cu moda, iar de aici şi apetitul lor crescut pentru sport“, declară Florin Darie despre industria în care activează şi motivele evoluţiei acesteia. ”Şi mai este o categorie de oameni cărora chiar le place sau a început să le placă sportul“, adaugă el. Însă, deşi apetitul pentru sport a crescut, românii nu sunt obişnuiţi, în mod tradiţional, să facă mişcare, să fie preocupaţi şi atenţi la sănătate, consideră antreprenorul. În plus, ”oamenii sunt copleşiţi de muncă, de serviciu, iar pe angajatori îi interesează prea puţin să îşi împingă angajaţii spre sport“, spune Darie. Iar acest lucru este total greşit din punctul său de vedere, deoarece e dovedit faptul că sportul creşte nivelul de endorfine, iar oamenii devin mai relaxaţi, pozitivi şi muncesc mai bine. Vlad Lecca adaugă, de asemenea, că deschiderea unei afaceri în domeniul sportului, al sănătăţii, este potrivită pentru cineva care crede cu adevărat în această poveste şi îi place să contribuie, prin munca sa, la starea de bine a societăţii. ”Dacă vrea doar să scoată bani din această afacere, mai bine să îşi deschidă un coafor“, conchide antreprenorul.

    Valoarea totală a pieţei de sport privat de pe plan local nu este cunoscută, în contextul în care jucătorii din industrie susţin că aceasta este încă prea fragmentată între centre, baze şi cluburi sportive, săli de fitness sau spaţii specializate pe anumite sporturi pentru a crea o bază de date clară. Cert este că românii sunt dispuşi să plătească, în medie, între 130 şi 220 de lei pe lună pentru a face sport organizat, iar în ultimii cinci ani plaja de vârstă a clienţilor care îşi fac abonament la o sală s-a extins, ajungând în prezent la 20-65 de ani, conform unei analize a Ziarului Financiar. În prezent, cel mai mare jucător din industria sportului privat este World Class România, cu o cifră de afaceri de circa 20 de milioane de euro în 2016, business deţinut majoritar de fondul polonez Resource Partners.

  • Experienţe traumatizante pentru bucureşteni la examenul de carnet

    Un examen, care teoretic şi practic (aşa cum şi e) ar trebui să fie o formalitate, s-a transformat într-un chin specific românesc cu posibile consecinţe aberante de la caz la caz. Cozile pentru înregistrarea dosarului sunt lungi şi ţin ore, apoi dacă ţi-ai făcut bine temele şi te califici în finala “pe traseu”, urmează o aşteptare ireală. În primul rând îţi alegi zona de testare, apoi ai timp să te pregăteşti câteva luni pentru examen. Adelina, proaspăt absolvent al examenului de sală, ne povesteşte experienţa ei neplăcută şi cât are de aşteptat pâna va da “traseul”.

    “După două ore de stat la coadă pentru înregistrarea dosarului, am dat vineri (7 aprilie- n.red.) examenul la sală. Am fost declarată admisă, iar la finalul probei, pe monitor apar trei opţiuni de traseu pentru programarea la proba practică. Am optat pentru zona Republica, pentru că acolo am făcut şcoala, iar cea mai apropiată dată pentru programarea la traseu a fost 20 iulie. Practic, trebuie să aştept 4 luni ca să dau examenul.

    Cu siguranţă uit aproape tot ce am învăţat până atunci, aşa că trebuie să mă duc la ore de perfecţionare. În plus, dacă nu iau traseul din prima, iar programările se vor face la interval atât de mare, există riscul să îmi expire şcoala şi să fiu nevoită să o iau de la capăt. Multă lume îmi zice că mai bine dădeam examenul în altă localitate, pentru că puteam da şi sala şi traseul în aceeaşi zi. Când mi-am luat viză pentru călătorie în SUA, iarna trecută, a durat o lună tot procesul”, spune Adelina, 28 de ani.

    Georgiana e altă bucureşteancă trecută prin chinurile unui examen auto în Capitală.„Am dat examenul la sală pe 20 martie, după ce am pierdut aproape trei ore jumătate pentru înscrierea dosarului. Am luat examenul, însă- surpriză – nu am putut să mă înscriu pentru traseu! Îmi expira cazierul până la data cea mai apropiată pentru programarea examenului– 13 iunie. Aşa că am mai pierdut o zi să îmi reînnoiesc cazierul şi să mă înscriu din nou. Sper că voi reuşi să promovez, asta după ce voi mai face încă vreo cinci, şase şedinţe suplimentare de condus – circa 480 de lei. În cel mai nefericit caz, mai am, practic, o singură şansă să mai dau examenul până la expirarea dosarului”, spune Georgiana Călin, 23 de ani.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Penitenciar cu sală de fitness şi teren de fotbal. Condamnat: “E ca o pensiune de 3 margarete”

    Agenţia MEDIAFAX v-a prezentat în ultimele luni, în cadrul campaniei #DIZGRAŢIAŢII, o radiografie a situaţiei din penitenciare. Problemele văzute de CEDO în rapoarte sunt şi mai grave la faţa locului.

    În aceste condiţii, este imposibil ca spaţiul pe care fiecare deţinut trebuie să îl aibă, de patru metri pătraţi, să fie respectat.

    “Cam distruge tot puşcăria… Da, reeducaţi suntem, ne învaţă, că avem şi psihologi şi sociologi şi asistenţi familiali, dar ne omoară când ajungem la instanţe. Comisia la penitenciar ne pune «liberi» şi când ajungi la instanţă se uită la tine, mai vede cicatrici, ba că eşti blond, ba că eşti brunet sau şaten şi îţi dă amânare trei luni, şase luni, 10 luni, mult… Amânările ne omoară, ne omoară psihic, te îmbolnăveşti!”, spune resemnat Jean Stanciu, condamnat la peste 5 ani de închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Penitenciar cu sală de fitness şi teren de fotbal. Condamnat: “E ca o pensiune de 3 margarete

    Agenţia MEDIAFAX v-a prezentat în ultimele luni, în cadrul campaniei #DIZGRAŢIAŢII, o radiografie a situaţiei din penitenciare. Problemele văzute de CEDO în rapoarte sunt şi mai grave la faţa locului.

    În aceste condiţii, este imposibil ca spaţiul pe care fiecare deţinut trebuie să îl aibă, de patru metri pătraţi, să fie respectat.

    “Cam distruge tot puşcăria… Da, reeducaţi suntem, ne învaţă, că avem şi psihologi şi sociologi şi asistenţi familiali, dar ne omoară când ajungem la instanţe. Comisia la penitenciar ne pune «liberi» şi când ajungi la instanţă se uită la tine, mai vede cicatrici, ba că eşti blond, ba că eşti brunet sau şaten şi îţi dă amânare trei luni, şase luni, 10 luni, mult… Amânările ne omoară, ne omoară psihic, te îmbolnăveşti!”, spune resemnat Jean Stanciu, condamnat la peste 5 ani de închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profi deschide cinci noi magazine şi ajunge la 531 de unităţi

    Deschis în format City, magazinul din Predeal, al 19-lea din judeţul Brasov, se găseşte pe B-dul Mihail Săulescu, nr. 62. Acesta are o suprafaţă totală de 375 mp, iar sala de vânzări este de 253 mp.

    Tot în format City se află şi unitatea din Bacău. Situată pe str. Letea, nr.13, sc. A-B, aceasta acoperă 358 mp, din care suprafaţa de vânzări este de 194 mp.

    De astăzi, localitatea Stulpicani, judeţul Suceava, dispune de un magazin PROFI Loco pe str. Principală, nr. 275. Unitatea măsoară o suprafaţă totală de 350 mp, iar sala de vânzări are 215 mp.

    Acum funcţionează în format Loco câte un magazin PROFI şi în localitatile Iancu Jianu şi Vadastrita, ambele din judeţul Olt. Cel din Iancu Jianu este situat pe str. Târgului, nr.1B şi ocupă o suprafata totală de 393 mp, iar sala de vânzări măsoară 186 mp.

    Cu o suprafaţă totală de 313 mp, din care suprafaţa de vânzare este de 178 mp, unitatea din Vadastrita funcţionează pe str. M. Sadoveanu, nr. 60.

     

     

  • Cine sunt bancherii care au măsluit cel mai important număr din lume

    Hayes a fost trezit în zori, în apartamentul său, de un apel telefonic primit de la şeful său. Acesta îi cerea să ajungă la biroul imediat. În New York, Lehman Brothers se prăbuşea spre faliment. La biroul lui, Hayes privea cum lumea procesa ştirile şi intra în panică. Cu deschiderea fiecărei burse, piaţa financiară se tranforma într-o mare de roşu. Fiecare investitor căuta cu disperare să scape de active. În astfel de momente, Hayes intra într-o stare asemănătoare inconştienţei, procesând rapid valul de informaţii adus de monitoare şi calculând cea mai bună cale de ieşire.

    Hayes era un fenomen la UBS, unul dintre cei mai buni specuialişti în derivate ai băncii. Până atunci, criza financiară în formare a fost ceva bun pentru el. Haosul i-a oferit oportunitatea să cumpere ieftin de la cei disperaţi să iasă de pe burse şi să vândă ridicat celor câţiva ghinionişti obligaţi să tranzacţioneze. În timp ce majoritatea dealerilor se îndreptau spre tuşă de frică, Hayes, cu un apetit aparent nelimitat pentru risc, a rămas în teren. Avea 28 de ani, iar în acel an ar fi trebui să câştige peste 70 de milioane de dolari.

    Acum risca să piardă totul. Trebuia să se retragă din fiecare tranzacţie făcută cu Lehman, şi, mai grav, pariase enorm pe faptul că în zilele următoare ratele de dobândă vor rămâne la fel. Colapsul Lehman Brothers, a patra cea mai mare bancă de investiţii din SUA, ar forţa cu siguranţă rate, barometre ale riscului, să sară în sus. În cartea sa de tranzacţionare, o rată conta mai mult decât oricare alta: rata interbancară de la Londra, sau Libor, de referinţă pentru active financiare şi împrumuturi de 350.000 de miliarde de dolari din întreaga lume. Pentru traderi ca Hayes, acest număr era Sfântul Graal. Şi, cu doi ani mai devreme descoperise cum s-o manipuleze.

    Libor era stabilită de un comitet ales al celor mai mari bănci din lume. Rata măsura cât costă împrumuturile reciproce ale băncilor. În fiecare dimineaţă, fiecare bancă prezenta o estimare, se făcea media, iar rezultatul era publicat la amiază. Procedeul era repetat în formule pentru diferite valute, precum şi pentru intervale diferite de timp, variind de la peste noapte la un an. Cât timp a fost  junior trader la Londra, Hayes ajunsese să cunoască mai multe dintre cele 16 persoane responsabile cu transmiterea estimărilor băncii lor lor pentru rata în yeni.

    Brokerii sunt intermediarii în lumea finanţelor, facilitând tranzacţiile dintre traderii diferitelor bănci. Dacă un trader vrea să cumpere sau să vândă, teoretic el ar putea suna la toate băncile pentru a obţine un preţ. Cu greu un dolar îşi schimbă posesorii pe pieţele de cash şi de fără ca un broker să intermedieze afacerea şi să-şi ia partea sa. În opaca, descentralizata piaţă a derivatelor, brokerii sunt în epicentrul fluxului de informaţii. Ei au astfel poziţii puternice. Numai ei pot obţine o imagine completă a ceea ce fac toate băncile. În timp ce brokerii nu au avut nici un rol oficial în stabilirea Libor, cei de la bănci care stabilesc ratele s-au bazat pe ei pentru informaţii despre unde este tranzacţionat cash-ul.

    Cei mai mulţi traderi se uită la brokeri ca la cetăţeni de clasa a doua. Hayes le-a recunoscut valoarea; a văzut ceea ce altfel nu a putut fi văzut. Pasiunea lui aproape intimă pentru numere, sângele rece, setea de risc şi obiceiurile sale neobişnuite erau mai mult decât ticuri profesionale. Hayes a fost diagnosticat cu sindromul Asperger abia în 2015, când avea 35 de ani, dar colegii săi, mulţi dintre ei operatori pricepuţi veniţi din şcoli celebre, îi aminteau de multe ori lui Hayes că nu era ca ei. L-au numit „Rain Man”.

    Când s-a deschis bursa de la Londra, decesul Lehman era deja oficial. De fiecare dată când una dintre băncile care stabileau Libor suna şi îi cerea părerea cu privire la direcţia pe care ar trebui s-o ia rata, brokerul spunea – ceea ce este incredibil, având în vedere vestea despre catastrofa din SUA – că este probabil ca rata să scadă. O fi Libor o rată importantă, dar aşa era stabilită înţelegerea între personaje care puteau fi, în funcţie de zi, indiferente, optimiste sau speriate. Când a verificat mai târziu în acea noapte cifrele oficiale, Hayes a văzut cu uşurare că Libor în yeni a scăzut.

    În următoarele trei zile a stat mai mult la birou, supravieţuind cu doar trei ore de somn pe noapte. Pe măsură ce piaţa era zdruncinată de convulsii, profitul şi pierderile sale au sărit de la minus 20 de milioane de dolari la plus 8 milioane de dolari în doar câteva ore, însă Hayes avea încă un as în mânecă. ICAP, cea mai mare firmă de brokeraj interdealer din lume, trimitea prin e-mailul „predicţii Libor” în fiecare zi, la 7 dimineaţa, oamenilor de la băncile responsabile pentru stabilirea Libor. Hayes a trimis un mesaj unui insider de la ICAP şi i-a cerut să facă predicţiile mai mici. În tot acest haos, Libor era singurul lucru asupra căruia avea oarece control, cel puţin aşa credea Hayes. Şi-a mobilizat reţeaua la maximum, oferind brokerilor săi plăţi suplimentare pentru colaborare şi cerând favoruri băncilor din întreaga lume.

    Pentru a nu ştiu câta oară de la colapsul Lehman, Hayes şi-a contactat brokerii de la Londra. „Trebuie să fii cât mai discret posibil, bine?”, i-a cerut printr-un SMS unuia dintre ei. „Te voi plăti, ştii, cu 50.000 de dolari, 100.000 de dolari. Orice ai vrea, bine?”

    „Bine”, a spus brokerul. „Eu îmi ţin cuvântul”, l-a asigurat Hayes.

    ch.

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Eveniment dedicat lui Constantin Brâncuşi la ICR New York

    Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa-Peştişani, jud. Gorj – d. 16 martie 1957, Paris) este artistul care, prin viziunea sa originală şi unică şi prin tehnicile sale inovatoare, a redefinit forma şi semnificaţia sculpturii secolului XX. Opera sa a avut o influenţă decisivă atât asupra contemporanilor săi, cât şi asupra viitoarelor generaţii de artişti.

    Evenimentul va include mai multe manifestări:

    – „Brancusi: The Art of Carving One’s Own Image” / „Brâncuşi: arta de a-şi sculpta propria imagine”. Conferinţă susţinută în engleză de dr. Doina Lemny, istoric de artă şi curator la Musée National d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou, din Paris, de care aparţine şi celebrul “L’Atelier Brancusi”;

    – Prezentare de carte: „Brancusi, an Artist without Frontiers” / „Brâncuşi, un artist fără frontiere”, de Doina Lemny (Bucureşti, Ed. Noi Media Print, 2016);

    – Proiecţia filmului documentar „Brâncuşi – L’ensemble sculptural de Târgu Jiu en Roumanie” (2012, 15 min., coordonator: Doina Lemny, imagine: Cristian Tamaş, montaj: Marius Robu, coloana sonoră: George Enescu – “Sonata nr. 3″, vioară: George Enescu, pian: Dinu Lipatti).

    – Expoziţie de carte, cu volume provenind din fondul Bibliotecii ICR New York şi din colecţii private, dedicate operei şi personalităţii lui Brâncuşi, incluzând monografii şi studii critice, în engleză, română şi franceză. Expoziţia de carte va fi dublată de una de imagini ale lucrărilor lui Brâncuşi aflate în importante colecţii muzeale din SUA.

    Evenimentul marchează sărbătorirea a 141 de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, şi, totodată, apropiata comemorare a 60 de ani de la dispariţia artistului.

    Doina Lemny este doctor în istoria artei, muzeograf, curator şi cercetător la Musée National d’Art Moderne, Centre Georges Pompidou din Paris. Este specialistă în sculptura modernă din prima jumătate a secolului XX, cu un interes deosebit pentru opera lui Brâncuşi.

  • SCANDAL după discursul preşedintelui: “Am fost bruscat de cei din PSD şi ALDE în holul Palatul Parlamentului”

    “Parlamentarii PSD au ieşit din sala.

    Asa se comporta oamenii care nu suporta adevarul.

    UPDATE: Am fost bruscat de cei din PSD şi ALDE în holul Palatul Parlamentului.
    Regreat acest comportament al colegilor deputaţi. Sper ca cei care au votat ca ei să fie în parlament să vadă ce au trimis. E regretabil, lupta mea pentru o administraţie corectă continuă”, a scris parlamentarul USR pe pagina sa de Facebook.