Tag: rupere

  • Comisia de anchetă: Sistemul de avertizare al avionului prăbuşit funcţiona la momentul găsirii epavei

     Şeful Comisiei de anchetă tehnică privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni, Sorin Cimpoieru, a declarat, joi, că unul dintre reprezentanţii ISU care a ajuns la locul accidentului a încercat decuplarea sistemului electric al avionului, inclusiv a sistemului de avertizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a spus că una dintre antenele aparatului a fost găsită ruptă, însă nu poate preciza dacă aceasta a fost ruptă înainte sau după impact.

    Potrivit acestuia, a doua antenă a aparatului a fost găsită întreagă şi a fost sigilată pentru continuarea investigaţiilor.

    “Una dintre antene am găsit-o ruptă, nu pot să vă spun dacă această antenă s-a rupt înainte sau la impact. Cealaltă o am întreagă, o am sigilată. Am demontat tot sistemul de cablaj, staţii, microfon, difuzor acustic, toate erau în stare de funcţionare la momentul în care eu le-am decuplat, a doua zi. Decuplarea sistemului a fost încercată de reprezentantul ISU care a ajuns la locul accidentului în noaptea de luni. Dânsul a fost cel care, în încercarea de a decupla tot ceea ce înseamnă sistem electric de pe epavă, a încercat să taie firele ca să întrerupă acel sistem de avertizare, a decuplat bateria de acumulare, dar nu a ştiut că acest sistem are o baterie internă care, chiar dacă se decuplează tot ceea ce înseamnă energie de la bord, rămâne cuplat, rămâne în avertizare până va fi decuplat”, a spus Cimpoieru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: E rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov, discutăm luni în USL. Uniunea rezistă până se rupe

     “Despre USL Ilfov: acuma se mai ceartă oamenii, se mai împacă. Lucrurile se vor rezolva. Este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov. E un subiect pe care îl vom discuta, mai sunt şi situaţii la în alte judeţe, le vom discuta cred că luni. Vom face un USL luni, sper”, a spus Dragnea, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, vineri, la ICCJ, unde s-a judecat dosarul “Fraudă la referendum”.

    Întrebat cât va rezista USL, Dragnea a râs şi a răspuns: “O să vă spun ceva inteligent acum: USL va rezista până când se va rupe”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: USL nu se rupe, voi discuta cu liderii locali ai PSD. În 24 ore nu am apucat să discut cu Antonescu

     El a susţinut totodată că la întâlnirea de la Guvern s-a discutat despre prezentarea în Parlament a scrisorii de intenţie convenită cu FMI şi despre componenţa comisiei privind Roşia Montană din partea PSD.

    “Noi, în PSD nu am discutat niciodată despre ruperea USL şi am promis anul trecut că până în 2016 rămânem cu un Guvern USL, nu am luat niciodată în calcul o altă variantă. Noi am decis foarte clar, prin congres, că îl susţinem pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale şi PSD întotdeauna şi-a ţinut toate acordurile şi obligaţiile cu toţi partenerii avuţi de-a lungul anilor”, a spus Ponta la postul B1 TV.

    El a adăugat că în ultimele 24 de ore nu a “apucat” să discute cu Antonescu, dar că are un dialog cu acesta, şi că se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii PSD din teritoriu pentru a discuta despre situaţia politică, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, dar va evita orice conflict public.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Ponta şi PSD să se hotărască. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să demisioneze

    “Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa, ca la Partidul Comunist, sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum Preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum, Preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Videanu: Extrasele din stenograme sunt prezentate fragmentat. Crează o imagine falsă

     “Pentru o informare precisă şi corectă a opiniei publice şi pentru a elimina orice speculaţie sau deformare a realităţii, fac următoarele precizări: 1. Nu am negociat niciodată cu nici un om de afaceri, cu atât mai puţin cu cel invocat public, acordarea vreunei facilităţi. 2. Extrasele din stenograme care circulă în mass media sunt prezentate fragmentat, rupte din context, într-o succesiune aleatorie, creând astfel o imagine de ansamblu falsă”, susţine Videanu.

    El menţionează că nu a primit nicio informare expresă din partea organelor abilitate ale statului privind constituirea unui grup infracţional.

    “4. Reamintesc faptul că în anul 2008 s-au aprobat facilităţi pentru toţi consumatorii întreruptilibili din România în anumite condiţii, facilităţi care expirau în martie 2009, şi am propus Guvernului României, printr-un memorandum conform prevederilor legale în vigoare, luarea unei decizii de continuare a acordării acestor facilităţi. Conform legislaţiei în vigoare, decizia a fost a Guvernului României. Menţionez că «nu» am semnat în nume personal nici un ordin de ministru în acest sens. 5. Sunt gata ca, în orice clipă, să prezint toate informaţiile pe care le deţin instituţiilor în drept pentru că nu am nimic de ascuns”, susţine Videanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IKEA recheamă pentru reparaţii două tipuri de paturi de copii

     Afectate de această măsură sunt anumite loturi ale paturilor de copii Kritter sau Sniglar, compania solicitând clienţilor să verifice data producţiei înscrisă pe eticheta de pe tăblia de la capul patului sau pe cea de dedesubtul cadrului.

    “Produsele au fost retrase imediat de la vânzare din toate magazinele din lume, iar testele efectuate de designerii IKEA au arătat că a existat un defect de fabricaţie al barei de metal, pentru loturile fabricate între: 1114 şi 1322 (13 – anul, 22 – săptămâna) pentru patul Kritter, 1114 şi 1318 pentru patul Sniglar”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Clienţii care au cumpărat paturile din loturile menţionate trebuie să verifice dacă bara metalică este intactă şi să contacteze departamentul de relaţii clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Avem şansa ca prin regionalizare să rupem definitiv România de comunism

     “Noi avem şansa, în această perioadă, ca prin regionalizare, prin înfiinţarea regiunilor administrative, prin reorganizarea administrativă a României, prin reorganizarea administraţiei publice, să rupem definitiv România de comunism. Suntem în situaţia în care, la 23 de ani de la Revoluţie, avem mai mult sau mai puţin, cam aceleaşi instituţii publice comuniste. Sigur, cu denumiri schimbate, cu denumiri moderne, dar cu aceeaşi arhitectură a sistemului public, în multe locuri cam cu aceleaşi metehne, suntem într-un sistem destul de rigid, un sistem care, având inspiraţie sovietică, are ca principal obiectiv să facă din cetăţean curierul sistemului, curierul între diversele instituţii”, a declarat Dragnea.

    El a mai spus că regionalizarea în România este “lupta dintre teritoriu şi Bucureşti” şi că ţara nu se poate dezvolta dacă “fiecare primar merge cu mâna întinsă la Bucureşti la vreun ministru, la vreun secretar de stat, la vreun director din minister, care, dacă este în toane bune, cu mare mărinimie îi spune să meargă acasă, că o să-i trimită nişte bani, ca şi cum ar da bani din veniturile proprii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PC: Protocolul alianţei cu PNL nu funcţionează. Rămânem în USL, ca partid distinct

     Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului Executiv al partidului, arătând că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

    “Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (…) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare”, a precizat Ciucă.

    El a mai spus că PC face acest anunţ, pentru a nu mai fi întrebat de fiecare dată dacă un proiect sau o iniţiativă a PC a fost discutată în ACD.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Blaga: PDL nu se rupe. Îl băgaţi în seamă pe Albă ca Zăpada? Ce s-a adeverit din pronosticurile lui?

     Întrebat înainte de şedinţa BPN dacă PDL se va rupe, Vasile Blaga a spus: “Nu, nu se rupe. Avem acţiuni foarte clare, aţi participat săptămâna trecută la lansarea programului pentru agricultură în Călăraşi, joi lansăm la Galaţi programul pentru mediul de afaceri şi vineri la Reşiţa dezvoltarea durabilă”.

    În legătură cu zvonurile că o parte din PDL va pleca la Partidul Popular şi cu faptul că Sebastian Lăzăroiu a spus că e posibil să se desprindă un grup din PDL, Blaga a răspuns: “Dumneavoastră îl mai băgaţi în seamă pe Albă ca Zăpada? Ce s-a adeverit din toate pronosticurile făcute de dânsul din ultimii trei-patru ani?”.

    El a adăugat că a avut discuţii cu colegii şi luni va avea o întâlnire la grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, iar aceste discuţii sunt “normale între colegi”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Roşca Stănescu: Nu plec din PNL. Dacă Ponta rămâne consecvent, altceva îl determină să vrea ruperea USL

     “Eu cred că domnul Ponta, peste weekend, se va gândi mai bine. Dacă domnul Ponta rămâne consecvent, înseamnă că a făcut un caz din cazul Sorin Roşca Stănescu. Înseamnă că altceva îl determină să încerce ruperea USL. (…) Eu sper să nu stea în persoana mea (USL – n.r.). Persoana mea nu este una atât de importantă încât o alianţă atât de importantă să se prăbuşească din cauza mea. Nu se pune problema să plec din PNL. Pentru acele lucruri care au putut fi interpretate drept atacuri la persoană mi-am cerut şi îmi cer scuze”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, care vineri a fost la Târgovişte, în colegiul în care a fost ales senator.

    Sorin Roşca Stănescu a fost întrebat dacă va încerca să discute cu Victor Ponta, el răspunzând: “Ierarhic, domnul Ponta, care este prim-ministru, ar trebui să încerce să aibă o discuţie cu mine”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro