Tag: Roma

  • Cum arată vilele fabuloase din satul cunoscut în lume drept capitala neoficială a romilor – GALERIE FOTO

    Şi la noi în ţară, romi au construit clădiri impresionante, însă satul moldovean Soroca se poate lăuda cu imobile fabuloase care au ca inspiraţie Capitolul american, Bazilica Sfâtul Petru din Roma sau Teatrul Balşoi din Moscova.

    În Soroca există un cartier numit dealul ţiganilor şi este cunoscută în lume drept capitala “neoficială” a romilor şi a devenit un punct de atracţie turistică pentru străini.

    Palat cu turnuri sau personaje din antichitate. Pereţi şi garduri construite din piatră scumpă şi gard din metal preţios. O lume în care opulenţa se îmbină cu kitchul (vezi interiorul palatelor)

     

  • Begu i-a răspuns necruţător Simonei

    Interesant este că, după sferturile de la Madrid, m-am imunizat la Halep. Brusc, ca atunci când ţi se taie pofta, după ce ai găsit un păr în prăjitura preferată. Nu mi-am propus asta şi, sincer, într-un fel mă şi mir de mine însumi. Precum preferata lui Ponta – surda din horă.

    Mă rup greu de „investiţiile” mele emoţional-subiective. Am cunoscut oameni, mai mult sau mai puţin dotaţi pe felia lor de viaţă şi activitate, care, odată ce m-au cucerit cu o vorbă, o frază, un gest, un dribling, un lung de linie sau o dovadă de bun-simţ, sunt în stare să-i port în mine până la capăt. Indiferent de greşelile lor ulterioare… Cu Halep a fost ca un scurt circuit. „S-a luat” curentul, pur şi simplu.

    Citeşte aici răspunsul necruţător pe care Begu i l-a dat Simonei Halep

  • Cât plătesc românii pentru un city-break

    Românii sunt tot mai interesaţi de city-break-uri, iar destinaţiile de top sunt Roma, Barcelona, Milano, Veneţia şi Londra, potrivit analizei de piaţă realizată în intevalul 1 ianuarie 2016 – 30 aprilie 2010 de Wizz Tours, parte a grupului Wizz Air. Cipru, Dubai, Malta, Costa del Sol şi Sardinia sunt destinaţiile preferate ale românilor, când vine vorba de vacanţele la plajă, potrivit aceleiaşi analize.
     
    De obicei, românii care aleg city-break-urile Wizz Tours călătoresc în cuplu, preferă hotelurile de 3 stele, iar valoarea medie a rezervării este de 530 de euro. Pe de altă parte, cei care aleg vacanţele la plajă optează pentru un hotel de categorie mai ridicată decât în cazul city-break-urilor, iar durata medie a şederii lor este de şase zile. În acest caz e vorba, de cele mai multe ori, de grupuri alcătuite din trei persoane, iar valoarea medie a pachetului de călătorie este de 760 de euro, spun reprezentanţii companiei.
     
    “Românii sunt călători inteligenţi, caută cel mai bun raport hotel/preţ. Pentru vacanţele de vară, la plajă, aleg de obicei un hotel cu un standard mai ridicat, însă pentru city-break-uri se îndreaptă către hoteluri de 3 stele. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte distanţa între data rezervării şi a călătoriei, românii tind să-şi rezerve vacanţele destul de aproape de data de plecare”, declară Jànos Barits, managing director al Wizz Tours.
     
    Şi călătoriile spre România sunt în creştere, numărul rezervărilor pe wizztours.com fiind în primele 4 luni cu 45% mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Cei mai mulţi turişti provin din Germania, Israel, Italia, Suedia şi Marea Britanie. Traficul de călători dinspre Peninsula Scandinavă creşte, la rândul său, cu rapiditate, datorită dezvoltării recente a rutelor Wizz Air.
  • Este cea mai căutată destinaţie pentru vacanţa de Paşte! Află care este preţul unui city-break!

    Anul acesta vacanţa de Paşte a coincis cu cea de 1 mai, iar vremea mohorâtă îi va ţine pe turişti departe de litoralul românesc. Pentru weekend-ul prelungit, turiştii români, care au ales să petreacă sărbătorile înafara graniţelor ţării, s-au orientat anul acesta către capitala Italiei.

    Roma s-a aflat mereu în topul preferinţelor turiştilor români datorită preţurilor scăzute şi varietatea obiectivelor turistice din Eternul Oraş. Un pachet turistic in Roma ce include cazare şi transport cu avionul din Bucureşti costă aproximativ 250 de euro.

    Citeşte mai departe pe www.one.ro despre diferitele oferte de city break şi ce poţi vizita în Roma

  • Tarifele unui ucigaş plătit italian. Cât cere pentru a bate, împuşca sau ucide persoana indicată de client

    Este vorba de Giancarlo Orsini, de 48 de ani, care a “rezolvat” o serie de probleme pentru mafie în anii 2013 şi 2014. Astfel, investigatorii au aflat că a ologi pe cineva Orsini primea 3.500 de euro, iar o crimă costa 25.000 de euro. Orsini a mărturisit cinci atentate armate şi crime, relatează Telegraph, care preia Corriere della Sera.

    Modul de acţiune era relativ simplu: Orsini ajungea la locul faptei călare pe scuter şi purtând cască şi ochelari de soare, anunţa că este călăul şi trăgea. Pe Cinzia Pugliese, o cosmeticiană de 61 de ani, a împuşcat-o picioare, în salonul ei, pentru 3.500 de euro. Pe Frederico Di Meo, un dealer de cocaină de 37 de ani care a intrat în conflict cu o bandă de albanezi, l-a împuşcat, pentru 17.000 de euro, în piept şi în cap, în faţa unui supermarket.

    Pe Sesto Corvini, un cămătar care se ocupa şi de dezvoltări imobiliare, l-a împuşcat în maşină, undeva în suburbiile Romei. A primit pentru asta 25.000 de euro. Poliţa a precizat că l-a prins pe Orsini după ce un scuter furat şi folosit într-un jaf a fost identificat la locuinţa sa; tot acolo au mai fost găsiţi ochelarii de soare stropiţi cu sânge şi arma folosită în atacuri.

  • Din ciclul “e bine de ştiut”: tarifele unui ucigaş plătit italian

    Este vorba de Giancarlo Orsini, de 48 de ani, care a “rezolvat” o serie de probleme pentru mafie în anii 2013 şi 2014. Astfel, investigatorii au aflat că a ologi pe cineva Orsini primea 3.500 de euro, iar o crimă costa 25.000 de euro. Orsini a mărturisit cinci atentate armate şi crime, relatează Telegraph, care preia Corriere della Sera.

    Modul de acţiune era relativ simplu: Orsini ajungea la locul faptei călare pe scuter şi purtând cască şi ochelari de soare, anunţa că este călăul şi trăgea. Pe Cinzia Pugliese, o cosmeticiană de 61 de ani, a împuşcat-o picioare, în salonul ei, pentru 3.500 de euro. Pe Frederico Di Meo, un dealer de cocaină de 37 de ani care a intrat în conflict cu o bandă de albanezi, l-a împuşcat, pentru 17.000 de euro, în piept şi în cap, în faţa unui supermarket.

    Pe Sesto Corvini, un cămătar care se ocupa şi de dezvoltări imobiliare, l-a împuşcat în maşină, undeva în suburbiile Romei. A primit pentru asta 25.000 de euro. Poliţa a precizat că l-a prins pe Orsini după ce un scuter furat şi folosit într-un jaf a fost identificat la locuinţa sa; tot acolo au mai fost găsiţi ochelarii de soare stropiţi cu sânge şi arma folosită în atacuri.

  • Faţa de selfie şi creierul de selfie

    Una dintre ştirile de săptămâna trecută care a provocat ceva emoţie a fost faptul că un computer a pictat un tablou într-o manieră asemănătoare cu a lui Rembrandt. Noul Rembrandt a fost realizat după ce maşina a analizat 346 de portrete pictate de maestru, a centralizat 148 de miliarde de pixeli, dar şi 168.263 de fragmente din tablourile pictorului şi a printat 3D tabloul, pentru a replica tuşele pensulei. Totul a durat un an şi jumătate.

    Când am citit ştirea, am mormăit că nu-i nimic nou sub soare. Asta pentru că în urmă cu 19 ani un profesor de la Universitatea din Oregon a învăţat un computer să compună muzică într-o manieră asemănătoare cu aceea a lui Bach. Ceva mai târziu a apărut şi un CD care cuprindea nu numai imitaţia de Bach, ci şi imitaţii ale unei sonate de Beethoven, a unei mazurci de Chopen, a unei suite de Rachmaninoff, ba chiar şi creaţii ce imită stilul lui Mozart, Stravinsky sau Scott Joplin. Veţi putea găsi unele pe YouTube – unora le place, altora nu, ba unul spune că este o tortură şi că muzica respectivă ar trebui vândută CIA pentru a fi folosită la chinuirea teroriştilor.

    Şi mai există şi computere care scriu articole de presă şi computere care fac analize pentru Wall Street.

    Între 1997, anul în care computerul a încercat să compună muzică, şi 2016, anul în care computerul a încercat să picteze, a avut loc un alt experiment care are şi nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenţi de la universitatea din Plymouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceştia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cuşca maimuţelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a testa teoria care spune că o maimuţă care bate la nesfârşit, aiurea, la un computer va sfârşi prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenţii de la Plymouth n-au avut un timp infinit, dar şi după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potenţial falsă: maimuţele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură şi nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent şi întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera „S“.

    Unde vreau să ajung? Înainte de a trage vreo concluzie, trebuie să precizez că proiectul Rembrandt, dincolo de componenta tehnologico-artistică, face parte dintr-o campanie publicitară sofisticată, pusă la cale de o agenţie olandeză.
    Acum: constat din ce în ce mai mult că oamenii nu îşi iau, puşi faţă în faţă cu tehnologia, doar „faţa de selfie“, ci şi „creierul de selfie“, în sensul că multitudinea de aparate şi de gadgeturi şi de aplicaţii de care ne folosim, creatorii lor şi evangheliştii tehnologici ne induc ideea că toate acestea vor rezolva mai toate problemele omenirii, de la încălzirea globală la spaţiile de locuit în oraşele supraaglomerate.

    Şi nu cred că este aşa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenuşie în ţeste încât să se declanşeze o reacţie în lanţ a inteligenţei planetare; dacă nu, o să fim nişte maimuţoi care fac pipi pe tastaturi şi batem pagini de text, în speranţa că o să scriem sonete de Shakespeare sau o să compunem ca Beethoven sau o să pictăm ca Rembrandt. Chiar, cum naiba s-au descurcat ăştia fără tehnologie?!

    Ilustrez, desigur, chiar cu capodopera computerului. În general cronicarii au remarcat lipsa de emoţie a tabloului, aşa că eu nu o mai repet; mai bine donau computerul şi tehnologia aceea într-o ţară din Africa.

  • Cum arăta casa din Roma a Sophiei Loren, în 1964 – GALERIE FOTO

    Sophia Loren este una dintre marile actriţe ale secolului XX, câştigând peste 50 de premii, printre care Oscarul pentru cea mai bună actriţă, Un Glob de Aur, Premii Grammy, BAFTA sau Laurel. S-a căsătorit la 22 de ani cu producătorul de film Carlo Ponti şi au rămas împreun timp de 50 de ani, până la moartea acestuia. În vara anului 1964 un fotograf al revistei Life a vizitat-o la vila din Roma, prezentând câte ceva din stilul de viaţă al vedetei; de altfel, Ponti i-a promis la nunta din 1957 “cea mai frumoasă casă din lume”. Este vorba de o vilă din secolul 16, cu 50 de camere şi o gradină uriaşă.

  • Cum a reuşit o familie din Oradea să dea lovitura pe piaţa din Europa:” În 24 de ore de la culegere, ciupercile ajung pe masa restaurantelor din Roma, Milano sau Veneţia”

    Ciupercile din Transilvania au ajuns să fie cunoscute şi apreciate în marile restaurante din Europa, fiind considerate cele mai gustoase. „Vina” o poartă orădeanul Alexandru Chiş (55 de ani) cel carese ocupă de comercializarea lor de ani buni, şi care a înţeles că importantă este calitatea şi nu cantitatea.

    În anul 1997, orădeanul Alexandru Chiş a renunţat la cariera sa de ofiţer de finanţe. Şi-a încheiat contractul cu Ministerul Apărării şi a văzut la vremea respectivă că se poate face ceva mai bine, mai mult,  mai deosebit. Împrejurările au făcut să cunoască un grup de străini, de la o multinaţională care opera pe piaţa occidentală, la vremea respectivă. Împreună au constituit o societate. Când lucrurile păreau să meargă bine, a venit criza economică, astfel că nici ei nu au fost ocoliţi.

    “Au venit vremurile mai grele, de criză  şi nu mai  aveam rezultatele care se aşteptau. Ne-am trezit la început de 2012 că firma din Oradea se închide şi punem la vânzare toate activele şi maşinile. M-am blocat, mai ales că nu ştiam nimic. Norocul a fost că eram acţionar. După o lună le-am spus că eu aş vrea să continui mai ales că societatea era sub contract cu un supermarket din România. Mi-au spus că pot să rămân, cu condiţia să-mi fac o societate nouă. Şi aşa am pus bazele noii afaceri”, mărturiseşte Alexandru Chiş.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaţionalilor

    Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generaţii de emigranţi care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

    “Aveţi de mers 10 staţii cu metroul, 16 staţii cu autobuzul şi 200 de metri pe jos“ – aşa au sunat indicaţiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranţi din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

    Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import şi distribuţie de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiţi în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro şi are 50 de angajaţi, toţi români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câştigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creştere, număr de angajaţi, inovaţie, tineri antreprenori şi responsabilitate socială.

    În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la staţia de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afişe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican şi, în general, de ochii turiştilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri şi a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător şi povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus şi al brandului Barrier, originar, la fel ca şi el, din zona Moldovei. Sunt prieteni şi, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

    „Povestea mea este lungă, aş putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, şi-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese şi zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinţii săi, soţia sa, Monica, fără de care spune că nu şi-ar fi putut construi afacerea, şi cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie şi Management în Roma, şi un băieţel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

    Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puţin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerţ, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam nişte măsuţe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la Bucureşti“. Şi-a încercat apoi norocul cu un bar şi, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcţioneze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun şi acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alţi conaţionali“, îşi aminteşte Simon.

    Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viaţa sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcţiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operaţiuni anticorupţie din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe un şantier, tot prin intermediul unei cunoştinţe. „Ţin minte că eram foarte descurajat şi aş fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândeşti numai la familie şi îţi spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câştig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experienţă nouă şi nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcţii, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

    Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România şi să îşi continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reuşeşte să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie şi hrană. „După un an de zile începusem să mă obişnuiesc şi să îmi dau seama că, dacă nu ştiu chiar nimic, o să rămân salahor toată viaţa, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conştientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât îşi propusese. I-a venit astfel ideea de a-şi face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activităţile firmei de construcţii în care era angajat.

    Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nişată pe ceea ce îşi dorea el să facă – rigips, pereţi falşi, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să înveţe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure şederea legală în ţară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o ţară care nu îţi oferea prea multe şi trebuia să răzbaţi singur.“ A reuşit să îşi facă documentele în anul 2000, datorită soţiei. Sosită şi ea în Italia la un an după soţul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să îşi facă documentele mult mai repede şi astfel au intrat amândoi în legalitate.