Tag: retragere

  • Jack Ma, co-fondatorul Alibaba şi cel mai bogat om din China, şi-a petrecut 10 ani pregătindu-se de retragerea din companie

    Jack Ma, co-fondatorul Alibaba (cel mai mare site de e-commerce din China) nu a luat uşor decizia de luna trecută de a se retrage din companie, potrivit CNBC. Antreprenorul în vârstă de 55 de ani a anunţat în septembrie 2018 că va renunţa peste exact 12 luni la poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie din cadrul companiei.

    În timpul unei conferinţe Forbes Global CEO de marţi, Ma declarat că ideea retragerii l-a lovit încă din 2004, după ce un investitor i-a spus spus că nu este competent în poziţia de director executiv. Cu toate acestea, abia în 2009, când compania a aniversat 10 ani de existenţă, a început să îşi planifice viitorul.

    „În acea zi am început să mă gândesc că ar trebui să mă pregătesc de retragere”, a declarat Ma unui public din Singapore. „Am decis în acea zi că pe 20 septembrie 2019, la 20 de ani de la inaugurare, va fi şi ziua în care voi părăsi compania.”

    Ma a spus în mai multe rânduri că un scenariu ideal ar fi acela în care compania ar exista timp de 102 ani şi să se întindă, astfel, pe trei secole. Pentru a-şi duce visul la capăt, Ma a dezoltat împreună cu echipa sa un sistem de leadership puternic, prin care se valorizează noi moduri de gândire şi muncă. „Un sistem care are o conducere corectă… un sistem care poate crea, poate descoperi şi instrui o mulţime de lideri.” Antreprenorul a declarat că şi-a căpătat inspiraţia din studiul Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite şi din studiul sistemului Parlamentului Britanic şi ale politicii din timpul Imperiului Roman, cu scopul final fiind construirea unei meritocraţii autentice.

    „Am petrecut aproape un an încercând să creăm un sistem în care angajaţii se pot lupta pentru viziunea şi valorile pe care compania le reprezintă. Compania ar trebui să depindă de un sistem de conducere puternic, de oameni şi de cultură. Sistemul este cel care ţine o companie în viaţă timp de 102 ani. Nu o singură persoană.”

    Jack Mo se află în prezent pe locul 20 în topul celor mai bogaţi oameni din lume şi este cel mai bogat om din Asia, cu o avere estimată la 41.7 de miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index.

  • Scapă cine poate: Investitorii se adăpostesc în faţa furtunii şi retrag peste 320 miliarde dolari din fondurile de investiţii, în cea mai mare panică de după căderea Lehman Brothers

    Investitorii îşi scot banii în valuri din fondurile de investiţii cu specific pe plasamente în pieţele de bani  – în cel mai accelerat ritm de la colapsul Lehman Brothers din 2008 şi până în prezent.

    Potrivit CNBC, care citează datele FactSet şi Bank of America Merrill Lynch, investitorii au retras 322 miliarde dolari în ultimele şase luni, cel mai accelerat ritm din a doua parte a anului 2008, ceea ce duce activele fondurilor de investiţii la aproape 3.500 miliarde dolari.

    Dintr-o altă perspectivă, acea perioadă a creat o fereastră de oportunitate nemaiîntâlnită pe pieţele bursiere americane, cu acţiuni subevaluate şi actie ieftine. În luna martie 2009, Wall Street a intrat într-o etapă de bull market (n.r: creşteri de peste 20%), care a depăşit deja recordurile de longevitate al altor cicluri de creştere înregistrate de pieţele bursiere.

    „Poţi fi contrarian şi să spui că este un moment pozitiv, pentru că dacă piaţa se stabilizează şi există o anumită relaxare (n.r: în războiul comercial Beijing – Washington), acei bani e vor întoarce în piaţa de acţiuni”, spune Quincy Krosby, chief market strategist în cadrul Prudential Financial.

    Dincolo de aceste exituri de capital, totalul activelor gestionate pe pieţele de bani sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

  • Autorităţile olandeze de sănătate au retras o mare cantitate de carne, contaminată cu listeria

    Autorităţile olandeze din domeniul sănătăţii au retras, la finele acestei săptămâni, o mare cantitate de carne din magazinele alimentare după ce au descoperit legăturile dintre o serie de intoxicaţii alimentare din ultimii doi ani şi un singur furnizor, relatează Euronews.

    Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică (RIVM), Jan Brouwer de Koning, a declarat că experţii au testat ADN-ul bacteriilor listeria implicate în cazuri care au afectat în total 20 de persoane, dintre care trei au decedat, iar o femeie a făcut avort.

    RIVM a tras concluzia că intoxicaţiile provin probabil dintr-o singură sursă.Autorităţile au identificat procesatorul Offerman din oraşul Aalsmeer drept sursa probabilă, după care a urmat rechemarea produselor.

    Într-o declaraţie pe site, Offerman a spus că rechemat carne care a fost distribuită în reţele de magazine printre care Aldi, Bidfood, Jumbo, Sligro şi Versunie.

    Offerman, o filială a companiei Ter Beke din Belgia, a declarat că a oprit toate activităţile de tăiere a cărnii şi de ambalare din Aalsmeer.

    „Activităţile vor fi preluate de alte fabrici din grup”, a anunţat firma.

    Sursa: mediafax.ro

  • Două produse cumpărate de foarte mulţi români, retrase de pe rafturile Kaufland. A fost detectat un număr mare de bacterii

    Producătorul Weulbier-Kosmetik GmbH, Germania retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, produsele Bevola Gel de duş cu Mango & Piersică, 500 ml, lot 91400019 şi Bevola Gel de duş cu Trandafir Sălbatic (Wild Rose), 500 ml.

    În cadrul unui control de rutină, a fost detectat un număr mai mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae. Aceste bacterii se regăsesc peste tot în mediul înconjurător şi, în anumite condiţii, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii, pot duce la apariţia unei infecţii bacteriene.

    Kaufland a retras de la vânzare produsele respective.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Două produse cumpărate de foarte mulţi români, retrase de pe rafturile Kaufland / A fost detectat un număr mare de bacterii

    În cadrul unui control de rutină, a fost detectat un număr mai mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae. Aceste bacterii se regăsesc peste tot în mediul înconjurător şi, în anumite condiţii, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii, pot duce la apariţia unei infecţii bacteriene.

    Kaufland a retras de la vânzare produsele respective.

    Clienţii care au achiziţionat un produs dintre cele două tipuri menţionate sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • BREAKING: Şefa Executivului din Hong Kong anunţă retragerea formală a legii privind extrădările

    Anunţul, care a fost făcut în timpul unei şedinţe interne, a venit la doar două zile după ce presa a relatat că Lam ar fi declarat că ar demisiona dacă ar avea de ales pentru că a cauzat “un haos de neiertat” încercând să introducă o controversată lege privind extrădarea.

    Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de aproape trei luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ed Sheeran şi-a anunţat retragerea temporară: “Vă iubesc şi aici punem punct. Ne vedem peste câţiva ani”

    Muzicianul şi-a anunţat decizia pe fondul controverselor care l-au adus în faţa instanţei în ultimul timp. Cântăreţul a spus în faţa fanilor că va urma o întrerupere în cariera sa după doi ani de turnee.

    Peste nouă milioane de persoane au ajuns la concertele programate de Sheeran în turneul Divide, care a fost lansat în martie 2017.

    La finalul celui de-al 260-lea spectacol din turneu, Sheeran a spus mulţimii: “Vă iubesc şi aici punem punct în Ipswich. Acesta este ultimul meu concert pentru, probabil, 18 luni”.

    ”Ne vedem peste câţiva ani”, a spus muzicianul în timp ce părăsea scena.

    Anunţul vine cu două săptămâni înainte ca Sheeran să apară în faţa instanţei fiind acuzat că a folosit piesa lui Marvin Gay din 1973m, ”Let’s Get It On”, pentru propria sa melodie din 2014, ”Thinking Out Loud”.

    Compania Structured Asset Sales, care deţine o parte din drepturile pentru muzica lui Gaye (ca şi pentru compoziiţii de James Brown şi David Bowie), l-a dat în judecată pe Sheeran şi îi cere daune în valuare de 100 de milioane de dolari.

    Muzicianul nu mai poate să primească nici banii cuveniţi pentru piesa ”Shape of You”, după ce a fost acuzat de muzicianul Sam Chokri că i-a folosit compoziţia. Chokri susţine că refrenul este copiat după piesa sa ”Oh Why”, din 2015, un cântec pe care l-a trimis echipei lui Sheeran încercând să-şi asigure o colaborare cu vedeta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Călin Popescu Tăriceanu se retrage din cursa pentru Cotroceni

    Potrivit surselor citate, liderul ALDE şi-a anunţat colegii de intenţia sa, iar un anunţ oficial va fi făcut în şedinţa de luni.

    În acest context, spun reprezentanţi ai partiduluui, ultimatumul dat PSD privind guvernarrea şi restructurarea guvernului este cu atât mai serios, deoarece nu mai există discuţii cu privire la faptul că ALDE încearcă un şantaj pentru a obţine susţinerea liderului formaţiunii la Cotroceni.

    Aceleaşi surse politice au mai spus, pentru MEDIAFAX, că cel mai probabil în şedinţa Biroului Politic Naţional de luni se va merge pe varianta unei alianţe cu Pro Romania.

    Totodată, cele două partide intenţionează să îl susţină pe Mircea Diaconu, fost europarlamentar, la prezidenţiale. De altfel, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI,că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Jean-Claude Juncker se retrage din viaţa politică după mandatul de preşedinte al CE

    „Mulţi ani, am lucrat 12, 14 sau 16 ore pe zi”. După încheierea mandatului, “nu voi mai fi activ din punct de vedere politic. Voi scrie, voi face plimbări lungi. Nu mă voi mai implica activ în actualele politici, cu excepţia cazului în care observ ceva care să mă preocupe foarte mult”, a declarat Jean-Claude Juncker.

    Referindu-se la principalele crize din timpul mandatului de preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a enumerat situaţia financiară a Greciei, Brexit şi lipsa de solidaritate a ţărilor europene în problema imigraţiei.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.