Tag: respect

  • Un român a câştigat la CEDO după ce a fost concediat pe nedrept: instanţele româneşti nu au respectat dreptul la viaţă privată

    Bogdan Mihai Bărbulescu, în vârstă de 38 de ani, a fost concediat în 2007, de compania la care lucra pe postul de inginer însărcinat cu atribuţii în vânzări. În cei trei ani în care a lucrat aici, a creat un cont de mail pentru a comunica cu clienţii. Ulterior, a fost informat de către angajator că este concediat deoarece a folosit serviciul de mesagerie virtuală şi în scopuri personale. Bărbulescu a primit şi un transcript al comunicaţiilor sale, inclusiv a unor mesaje schimbate cu logodnica sa şi cu fratele său.

    Bărbulescu a atacat decizia demiterii invocând încălcarea dreptului la intimitate, însă instanţele naţionale nu i-au dat câştig de cauză. Astfel, a luat decizia de a se adresa CEDO. În primă fază, CEDO stabilise că angajatorul are dreptul să supravegheze comunicaţiile pe Internet ale salariaţilor, însă Bărbulescu a atacat decizia. Astăzi, Marea Cameră a CEDO a anunţat decizia definitivă. Astfel, instanţele din România nu au respectat dreptul la viaţă şi corespondeţă privată, încălcând articolul 8 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

    Decizia CEDO vine după ce judecătorii au analizat dosarul Bărbulescu versus România, care se referea la decizia unei societăţi private de a concedia un angajator după ce a monitorizat mesajele electronice ale angajatului, precum şi presupusul eşec al instanţelor naţionale de a proteja dreptul la viaţă privată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român a câştigat la CEDO după ce a fost concediat pe nedrept: Instanţele româneşti nu au respectat dreptul la viaţă privată

  • Doar in România. Tei decupaţi pentrtu borduri! „Decât i-am decojit aşa, un pic, ca să putem trece pe lângă ei”

    Muncitorii care lucrează la asfaltarea străzilor au ciopârţit arborii la rădăcină şi, în unele locuri chiar până la coroană, pentru a monta bordurile de pe marginea drumului. O echipă Digi 24 i-a surprins în timp ce montau bucăţile de beton în trunchiul copacilor. Explicaţia muncitorilor: copacii au fost sacrificaţi pentru ca proiectul de asfaltare să poată fi respectat.

    Luminita Adam: Asa arata prostia, incompetenta si lipsa de respect pentru tot ce inseamna viata, a conducerii orasului Corabia! Cum nu respecta natura, nu ne respecta nici pe noi. Sa va fie rusine! “Oltul puternic” condus de nulitati….

    Teii seculari din Corabia au făcut cunoştinţă cu ingeniozitatea muncitorilor de la drumuri. Puşi să asfalteze străzile din oraş, ei au decupat fără milă baza arborilor valoroşi.

    De câteva săptămâni, pe o stradă din Corabia au intrat utilajele de asfaltare. Strada trebuie să aibă o faţă nouă, demnă de un oraş european. Numai că…în calea modernizărilor s-au ivit câteva zeci de tei, unii dintre ei plantaţi acum o sută de ani. Muncitorii au găsit însă soluţii pentru a rezolva problema.

    Zece tei au fost scoşi din rădăcină, iar alţi 10 au fost ciopârţiţi.

    Muncitorii nu văd, însă, nimic rău. N-au găsit altă soluţie pentru a respecta proiectul de asfaltare.

    „Decât (sic! – n.r.) i-am decojit aşa, un pic, ca să putem trece pe lângă ei”, explică un muncitor.

    Luiza Paraschivu, reporter Digi24: „Niciun tei nu a rămas întreg în faţa muncitorilor care asfaltează această stradă. Unii au fost scoşi cu totul din rădăcină. Alţii, aşa cum este acesta, au fost decupaţi pentru ca bordurile să vină în linie dreaptă”.

    Locuitorii din zonă sunt îngroziţi de felul în care au fost mutilaţi teii.

    „Ăsta era oraşul teilor. Teii ăştia atâta erau când i-am pus noi, acum 50 de ani. I-am udat, i-am îngrijit, s-au făcut frumoşi”, povesteşte o localnică.

    „Păcat, uite ce le-a făcut. Putea să dea cu strada puţin mai încoace , o juma de metru şi rămânea pomii pe loc”, este soluţia pe care o sugerează un locuitor din Corabia.

    3.000 de tei sunt în Corabia, iar mulţi dintre ei au peste o sută de ani. Confruntată cu nemulţumirea localnicilor, Primăria, care a comandat asfaltarea, se apără spunând că distrugerea teilor a fost un rău necesar.

    „Ba putea să le impună. Ori să-i taie, ori să-i lase la locul lor şi nu mai făceam trotuar, pentru că sunt tei bătrâni şi fac probleme…”, a declarat Dan Olteanu, purtător de cuvânt al Primăriei Corabia.

  • Femeile care plătesc preţul pentru ca noi sa avem cele mai noi telefoane, otrăvindu-se în fabrici care nu respectă norme de protecţie

    Zeci dintre aceşti muncitori au fost spijiniţi de organizaţia Banolim să obţină compensaţii pentru bolile de care suferă sau au suferit, din pricina condiţiilor de muncă. Grupul s-a constituit iniţial pentru a-l sprijini pe Hwang Sang-ki, un taximetrist a cărui fiică a murit din pricina unei forme agresive de leucemie, boală declanşată pe vremea când ea lucra pentru o fabrică Samsung. 

    Banolim s-a implicat în documentarea mai multor dosare pentru bolnavi de cancer care au suferit din pricina condiţiilor de muncă. Reprezentanţii organizaţiei lucrează acum cu femei care acuză probleme de inferitilitate ca urmare a aceloraşi condiţii de muncă. În prima parte a acestui an, o decizie judecătorească i-a dat câştig de cauză lui Kim Mi-yeon, acesta fiind primul dosar care a acceptat infertilitatea ca boală profesională.

    Park min-sook, acasă împreună cu fiica sa. Park are 44 de ani şi a lucrat vreme de şapte ani într-o fabrică de semiconductori a Samsung. S-a îmbolnăvit de cancer de sân, infertilitate şi a avut mai multe pierderi de sarcină.

    Pozele lui Min-sook de pe vremea când lucra în fabrica de semiconductori.

    Kim Shinyeo o ajută pe fiica sa Han Hye-kyung să coboare din maşină pentru a ajunge la centrul de tratament. Han are 39 de ani şi a lucrat într-o fabrică Samsung de LCD. Are o tumoare cerebrală care îi afectează vorbirea, vederea şi mobilitatea.

    Han Hye-kyung la tratament

    Han Hye-kyung este ajutată de mama sa să urce în scaunul cu rotile după ce şi-a petrecut noaptea protestând în faţa sediului central al Samsung din Seoul. În partea dreaptă a imaginii este Hwang Sang-ki, tatăl lui Hwang Yu-mi, care a lucrat şi ea într-o fabrică Samsung şi a fost răpusă de o formă agresivă de leucemie în 2007.

    Han Hye-kyung şi Kim Shinyeo acasă la ele.

    Han Hye-kyung doarme după un protest în faţa sediului Samsung din Seoul.

    Un altar pentru Hwang Yu-mi, realizat în timpul unui protest în faţa sediului central din Seoul.

  • Italia ia cea mai dură măsură legată de imigranţi. România, avertizată şi ea. Ce vrea să facă Guvernul de la Roma dacă nu se respectă cerinţa

    În contextul în care zeci de mii de imigranţi salvaţi din largul Libiei sunt transferaţi lunar în Italia, Guvernul de la Roma a cerut Uniunii Europene să preia extracomunitari, avertizând că, în caz contrar, ar putea trece la închiderea porturilor italiene. Comisia Europeană s-a declarat favorabilă distribuirii imigranţilor salvaţi din Marea Mediterană în alte ţări, dar surse diplomatice au admis că va fi greu să se ajungă rapid la un acord european în acest sens. Un plan al Comisiei Europene de distribuire a solicitanţilor de azil pe baza unor cote proporţionale obligatorii a atras opoziţia ţărilor central şi est-europene, în principal a Poloniei şi Ungariei.

    În acest context, ministrul italian de Interne, Marco Minniti, a cerut duminică celorlalte ţări europene să dea dovadă de solidaritate în primirea extracomunitarilor salvaţi.

    “Ne confruntăm cu presiuni foarte mari”, a declarat Marco Minniti într-un interviu acordat cotidianului Il Messaggero. “În porturile italiene nu ajung ambarcaţiuni, ci nave ale organizaţiilor umanitare, nave participante la operaţiuni Frontex, nave ale Pazei de Coastă italiene. Navighează sub pavilioanele a numeroase ţări. Dacă imigranţii sunt aduşi doar în porturi din Italia, atunci ceva nu funcţionează. Aceasta este esenţa problemei. Eu sunt proeuropean şi aş fi mândru dacă măcar o singură navă, în loc să vină în Italia, ar merge într-un alt port european. Nu ar rezolva problemele Italiei, dar ar fi un semnal extraordinar”, a spus Marco Minniti, potrivit site-ului TGcom24Mediaset.it.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MOTIVUL şoc pentru care Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu. Este cea mai mare BOMBĂ politică de când…

    Guvernul a trecut de votul Parlamentului cu o largă majoritate – 275 de voturi pentru şi 102 împotrivă, – dar nu fără tensiuni în rândul coaliţiei PSD/ALDE din cauza programului de guvernare, un document cu totul nou faţă de ideile cu care au fost câştigate alegerile şi care ar putea aduce cu el poveri fiscale în plus pentru contribuabili.

    Tensiunile au răbufnit chiar de la tribuna Parlamentului. „În ce priveşte cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie. Noi, ALDE, credem că importantă este relaxarea fiscală. Dacă va exista o discuţie privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuşi să discutăm, dar orice modi­fi­care a cotei unice în sensul creşterii impo­zitării, indiferent cum îi spunem acestei aba­teri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener“, a declarat deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru de finanţe, în plenul reunit al Parla­mentului.

    De ce o astfel de declaraţie? Pentru că programul de guvernare subliniază că, de la 1 ianuarie 2018, va fi reintrodus „impozitul pe venitul global“. Dar noul program, faţă de precedentul, care detalia impozitul pe venitul global ca fiind unul „pe gospo­dărie“, în două tranşe – zero impozit şi 10% impozit pentru salarii mai mari de 2.000 de lei lunar -, nu mai zice nimic în plus. Ceea ce, evident, lasă cale deschisă stabilirii unor tranşe de impozit pe venit diferite – impozitarea progresivă, deci. Mai mult, va apărea şi un nou impozit pentru bogaţi – o aşa-numită taxă de solidaritate – care va fi plătită de cei cu venituri mari, cel mai probabil peste 10 salarii minime pe economice, adică peste 14.500 de lei brut. Cum programul prevede şi renunţarea la cota impozitului pe profit de 16% şi impozitarea companiilor pe cifra de afaceri, putem zice că guvernul Tudose va pune cruce definitiv cotei unice de impozitare.

    Programul de guvernare mai are câteva astfel de surprize şi de aici tensiunile apărute ieri în cadul coaliţiei de guvernare, chiar înainte de vot.

    Ce e cu acest program-surpriză nu este încă foarte clar. Surse politice susţin că el a fost pus la punct de Florin Georgescu, prim­vice­guvernator al BNR, şi de Gheorghe Gher­­ghina, membru în consiliul de ad­mi­nistraţie al BNR, fost secretar de stat res­pon­­­sabil cu bugetul în Ministerul Fi­nan­ţelor. Noile prevederi din programul de gu­ver­­nare vor avea ca efect scăderea in­vesti­ţiilor făcute de mediul privat, a comentat eco­nomistul Florin Cîţu, acum senator PNL.

    „Noile măsuri sunt rezultatul întâlnirii de duminică a celor trei membri ai CA al BNR (Georgescu, Gherghina şi Liviu Voinea – n.red.), Vâlcov şi ceilalţi membri ai PSD care erau la în biroul lui Dragnea. Aceste idei vin dinspre Florin Georgescu, care le susţinea prin 1990. Vor să introducă o taxă de solidaritate, adică să luăm de la cei care muncesc şi câştigă şi să dăm votanţilor PSD. Acelora cărora le creştem şi salariul minim în funcţie de studii“, a declarat Cîţu.

    Liviu Voinea a precizat ulterior că nu a fost la nicio întâlnire duminică cu PSD întrucât era la Basel, la Banca Reglementărilor Internaţionale. 

    UDMR a votat pentru guvern şi pentru programul de guvernare, dar Uniunea a anunţat că nu susţine introducerea impo­zitului pe cifra de afaceri a companiilor.

    „Acest vot nu este un cec în alb. Am văzut câteva modificări substanţiale în programul de guvernare care necesită mai multe explicaţii şi mai multe discuţii. Spun de acum că nu vom putea susţine intro­du­cerea impozitului pe cifra de afaceri şi ar trebui să ştim la ce se referă taxa de soli­daritate, cum nici impozitul pe venitul glo­bal nu mi se pare o iniţiativă care ar schimba ceva în bine“, a spus liderul UDMR Kelemen Hunor.

    Premierul Mihai Tudose a declarat că guvernul său va fi unul „nerelaxat“, spre deosebire de precedentul, şi că va munci fără întrerupere pentru a pune în practică programul de guvernare.

    iulia.anghel@zf.ro

    Companiile vor fi impozitate la cifra de afaceri şi nu la profit

    Una dintre schimbările fundamentale în funcţionarea sistemului de impozitare anunţată de programul de guvernare este renunţarea la impozitul pe profit de 16% şi trecerea la 1 ianuarie 2018 la impozitul pe cifra de afaceri, cu 2-3 trepte de impozitare. Documentul citat nu dă detalii, dar noul ministru al finanţelor Ionuţ Mişa a spus ieri că guvernul doreşte un impozit diferenţiat de 1%, 2% şi 3%.

    „Cotele de impozit pe cifra de afaceri a companiilor vor fi trei. Astăzi am luat în calcul, pornind de la impozitul de 1% pentru microîntreprinderi până în 500.000 de euro, ca această cotă să crească progresiv. Noi intenţionăm să fie 1% pentru ceea ce există deja astăzi şi 2% şi 3%.”

    Anul trecut, firmele au plătit statului impozite pentru profit, la un impozit pe profit de 16%, de 15,5 mld. lei, reprezentând 2% din PIB şi 7% din veniturile consolidate ale statului.

    Programul de guvernare nu vine cu detalii, ci anunţă doar impozit în trepte pe cifra de afaceri, începănd cu 2018. În 2015, veniturile bugetului general consolidat din impozitul pe profit plătit de companii a fost de 13,8 mld. lei, iar cifra de afaceri a tuturor companiilor din România de 1.237 de miliarde de lei

    (275 mld. euro). Prin urmare, plătind un impozit de profit de 16%, companiile au dat statului din profit 13,8 miliarde de lei. Dacă, în acel an, ar fi existat impozitul pe cifra de afaceri, de 1%, să presupunem, statul ar fi încasat 12,3 mld. lei. Dar programul de guvernare anunţă „impozit în trepte” şi, sigur, ţinta statului este să câştige bani, nu să piardă. Programul de guvernare mai propune impozitarea suplimentară a profiturilor obţinute din extracţia de resurse naturale şi neprelucrate în România, cu cel puţin 20%, prin adoptarea noii legi a redevenţelor, cel târziu la finalul anului 2017.

    În privinţa viitorului impozit pe cifra de afaceri, vor avea de câştigat companiile care raportează profit mare şi plătesc impozit pe profit şi vor avea de pierdut companiile care au cifră de afaceri mare, dar raportează pierderi. Situaţia este diferită de la un caz la altul pentru că economia locală are multe companii mari, cu afaceri de peste 2-3 mld. lei anual, dar cu marje de profit de sub 2-3% sau chiar cu pierderi.

    În cazul Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, cu o cifră de afaceri de 20,7 mld. lei anul trecut şi un profit net de 457 mil. lei, un impozit de 16% pe profit înseamnă că producătorul va plăti către stat 73 mil. lei, pe când un impozit de 1% aplicat la cifra de afaceri înseamnă peste 200 mil. lei, de aproape trei ori mai mult. La OMV Petrom, una dintre companiile cu cele mai mari profituri din economie, impozitul pe cifra de afaceri ar fi de 125 mil. lei anul trecut, faţă de 145 mil. lei impozitul pe profit. În ultimii cinci ani, compania petrolieră a plătit către strat impozite aferente unui profit net cumulat de 10 mld. lei, cel mai mare din economie.

    În cazul unui trader de cereale precum ADM Trading, cel mai mare jucător din comerţul cu cereale, cu afaceri de 3,4 mld. lei anul trecut, impozitul pe cifră de afaceri ar fi de 34 mil. lei. Compania a raportat pierderi de 32 mil. lei anul trecut şi tot pe pierderi a fost şi în 2015, astfel că nu a plătit impozit pe profit.

    Salariul minim pe economie va creşte anual

    Salariul minim pe economie va creşte anual, anunţă programul de guvernare. Potrivit documentului citat, în România munca este răsplătită astăzi cu 32% – 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56% – 58%. „Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie. În Europa, media este de 50% – 50%.” Documentul susţine că salariul minim va creşte la cel puţin 2.400 lei în 2020, adică minimum 50% din salariul mediu. Salariul minim va creşte anual pentru că aşa se întâmpla în toate ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda. Astfel, nivelul salariului minim brut în România, în următorii patru ani, va fi de 2.000 lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020.

    Impozitul pe venitul global merge înainte, dar fără „gospodărie“ şi fără „consultanţii fiscali“

    Guvernul nu renunţă la impozitul pe venitul global, dar nu mai pomeneşte de impozitul pe gospodărie şi nici de consultanţii fiscali care să întocmească documentele. Noul program de guvernare anunţă că, începând cu 2018, va fi introdus impozitul pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice. „Implementarea“ acestui mecanism fiscal se va face prin intermediul sistemului informatic integrat organizat la nivelul ANAF, „ceea ce ar permite eliminarea risipei de timp din partea contribuabililor“, potrivit documentului citat.

    Cuprinsul noului program nu mai face trimitere la consultanţii fiscali şi nici la „impozitul pe gospodarie“, idei descrise în programul cu care PSD a câştigat alegerile şi apoi în programul de guvernare al guvernului Grindeanu.

    Potrivit intenţiei fostului guvern, din 2018 noua formă de impozitare a veniturilor era „pe gospodărie“. Veniturile din salarii şi asimilate salariilor, veniturile din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, veniturile din investiţii, veniturile din pensii, veniturile din activităţi agricole, din jocurile de noroc, din transferul proprietăţilor imobiliare şi „venituri din alte surse“ erau „globalizate“ în cadrul „gospodăriei“. Responsabilitatea plăţii impozitului revenea celui care realiza venituri (plata se făcea prin intermediul „consultantului fiscal“), nu angajatorului, care mai reţinea la sursă doar contribuţiile sociale. Noul program de guvernare spune acum doar că, în cadrul acestui impozit pe venitul global, veniturile mai mici de 2.000 lei/lună vor fi scutite şi se vor introduce mai multe deduceri.

    Totodată, începând cu 2018, va fi legiferată procedura depunerii declaratiilor de patrimoniu.

    Reducerea TVA la 18% se amână pentru 2019

    Guvernul nu va mai reduce de la 1 ianuarie 2018 TVA de la 19% la 18%, această măsură fiind prorogată în noul program de guvernare votat ieri de Parlament.

    „Guvernul va propune modificarea cotei TVA de la 19% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2019. Astfel, vom avea a doua cea mai redusă cotă din UE, după Luxemburg cu 17%“, arată programul de guvernare al guvernului Tudoase.

    Documentul susţine că guvernul va extinde cota 5 de TVA pentru vânzarea de locuinţe (cele cu o suprafaţă mai mică de 120 mp) şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 ianuarie 2018. Documentul nu mai vorbeşte însă de cota zero de TVA pentru locuinţele de până la 100.000 de euro, cum era stipulat în precedentul program de guvernare.

    În ultimii ani, TVA a scăzut puternic – de la 24% la 9% la alimente şi de la 24% la 19% la celelalte produse supuse acestei taxe. Acest lucru a făcut ca veniturile statului să sufere puternic, iar efectele încă continuă, după ce, de la 1 ianuarie 2017, TVA a scăzut de la 20% la 19%. În primele cinci luni din an veniturile din TVA au scăzut cu 5%, an/an (minus 1,1 mld. lei).

    O taxă de solidaritate pentru cei cu salarii mai mari de zece salarii minime pe economie

    Cei care au salarii mai mari de zece salarii minime pe economie vor plăti o „contribuţie de solidaritate”, cel mai probabil începănd cu 2018.

    „Vom introduce contribuţia de solidaritate începând cu 1 ianuarie 2018, dar şi o taxă suplimentară pe produsele al căror consum are un impact negativ major asupra sănătăţii populaţiei”, anunţă noul program de guvernare al guvernului Mihai Tudose. Programul nu dă detalii, dar

    Ionuţ Mişa, proaspătul ministru al finanţelor a anunţat ieri că că taxa de solidaritate va fi introdusă cel mai probabil din 2018 şi îi vizează pe cei cu venituri excepţionale.

    „Taxa de solidaritate încercăm să o implementăm în 2017. Probabil ea va fi în 2018. După ce primesc datele centralizate, vom stabili procentul. Numărul persoanelor este destul de mic. Se situează până în zece procente, cei care au venituri de peste zece salarii minime pe economie. Luăm în calcul un singur procent şi nu mai multe trepte de impozitare.”

    Acesta a spus că această taxă îi vizează pe cei cu venituri excepţionale, care depăşesc 14.500 de lei net şi că se încearcă să nu fie afectată clasa de mijloc.

    O astfel de taxă este rară. Ea funcţionează însă în Franţa („impozitul de solidaritate pe avere”) din 1982, fiind introdusă în timpul preşedinţiei lui François Mitterrand şi este valabilă pentru averile ce depăşesc 1,3 mil. euro. Această taxă însemna, la nivelul lui 2015, 2% din bugetul consolidat al Franţei. Taxa este în trepte: dacă ai o avere de peste 1,3 mil. euro, eşti taxat cu 0,5% pentru tot ceea ce depăşeşte 800.000 de euro. La o avere de peste 10 mil. euro, impozitul ajunge la 1,5% – maximul posibil.

    REACŢII

    Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, despre impozitul pe cifra de afaceri: Dacă se aplică, s-a terminat jocul

    „Dacă se va aplica un astfel de impozit pe cifra de afaceri, s-a terminat jocul. În cazul industriei noastre există o ciclicitate a preţului la materiile prime. Acum suntem în momentul în care preţurile materiilor prime sunt mari, iar noi nu am transferat asta la raft, ci am tăiat din profit. Şi cum acum nu sunt pe profit, eu nu câştig bani. Dacă mi se pune impozit pe cifra de afaceri, atunci pot decide să închid businessul. Sau pot să decid o restructurare. Am 2.500 de salariaţi, pot să renunţ la 1.000 şi să şi cresc preţul la raft în consecinţă, iar astfel ajung să fac şi profit. Înţeleg să se aplice astfel de impozite unor companii care sunt pe piederi de 20 de ani şi care sunt încă în funcţiune. Sau unor companii multinaţionale care transferă profitul către compania-mamă, dar nu tuturor”, a spus Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, unul dintre cele mai mari businessuri din procesarea de carne. Cristina Roşca

    Iuliana Leurent, Temps: „Majorarea salariului minim trebuie să se realizeze în acord cu angajatorii“

    Efectele creşterii salariului minim vor fi resimţite pentru toate categoriile de angajaţi, iar structura, valorile şi frevcenţa acestor intervenţii asupra salariului minim trebuie să fie rezultat din dialogul cu angajatorii, a spus Iuliana Leurent, CEO al RINF Temps România, divizia de recrutare şi înschiriere de forţă de muncă temporară a grupului românesc RINF. „Salariul minim este normal să îşi continue creşterea, efectele lui însă vor fi resimţite în cascadă şi pentru celelalte categorii de angajaţi. Iniţiativa de a crea două praguri de salarizări minime este utilă în raport cu nivelul academic. Există însă şi reversul medaliei, când posibil pe acelaşi job să existe încadrări diferite şi cost diferit, în condiţiile în care activitatea va fi aceeaşi”. Mihaela Pascari

    Cristina Postolache, Big4HR: „Creşterea salarială va pune presiune pe întreaga economie”

    Creşterea salariului minim va pune presiune pe întreaga economie, nu doar pe angajatorii care au mulţi salariaţi plătiţi cu salariul minim pe economie, a spus Cristina Postolache, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Big4HR. „Creşterile vor avea efecte în lanţ, determinând majorarea inclusiv a salariilor mai mari. Această tendinţă de creştere a salariilor, în special a celor până la 8.000 – 10.000 de lei net, se manifestă deja, este un efect de domino”, a spus Cristina Postolache. În opinia sa, majorarea salariului brut va creşte şi costurile cu sporurile permanente acordate unor categorii de salariaţi, care sunt influenţate de salariul tarifar.

    „În acest context şi ţinând cont că este din ce în ce mai dificil ca angajatorii să găsească oamenii potriviţi la salariile bugetare, este posibil ca în următorii ani o parte dintre companii să nu mai fie competitive, iar unele multinaţionale să îşi relocheze operaţiunile”. Mihaela Pascari

    Mihaela Mitroi, PwC: Impozitul pe cifra de afaceri conduce la inhibarea investiţiilor şi a dorinţei companiilor de a se extinde 

    „Dincolo de aspectele de drept fiscal european, trecerea la un astfel de sistem ridică o serie de întrebări de substanţă economică. Dacă societăţile vor fi impozitate invariabil cu un procent din cifra de afaceri, indiferent de cuantumul profiturilor realizate, acest sistem ar duce la inhibarea investiţiilor şi a dorinţei companiilor de a-şi extinde afacerile, ceea ce implicit va duce la diminuarea ritmului creşterii economice şi ar penaliza start-up-urile, companiile aflate la început, care inevitabil trec printr-o perioadă în care înregistrează pierderi, până la acoperirea investiţiei şi la ajungerea la punctul în care încep să genereze profit. De asemenea, o astfel de măsură dezavantajează anumite industrii, care operează de regulă cu marje mici de profit, făcând astfel o diferenţiere între contribuabili prin simpla apartenenţă la anumite industrii. Ce motivaţie ar mai avea investitorii să rişte noi proiecte, având în vedere că acestea ar fi penalizate încă din start cu o taxă pe cifra de afaceri, indiferent dacă sunt profitabile sau nu?“ ZF

    „Un model care avantajează pe unii şi dezavantajează pe alţii”

    „Este un model de impozitare care va avantaja anumite companii şi le va dezavantaja pe altele. Dacă, spre exemplu, ai marjă de profit de peste 10%, atunci este posibil să nu fie nicio diferenţă pentru tine. Cred că cel mai afectaţi vor fi comercianţii, iar la polul opus se află jucătorii din producţie. De departe cel mai loviţi vor fi jucătorii care au fost şi sunt pe pierdere. Un astfel de impozit va fi un fel de nou TVA. Nu ştiu să existe şi în alte ţări ceva similar. Există doar un sistem preferenţial pentru start-up-uri şi doar în perioada de creştere. Atunci ele pot opta între a fi impozitate pe cifră de afaceri sau pe profit”, a spus un manager din comerţ sub rezerva anonimatului. Cristina Roşca

  • Dragnea l-a dat jos pe Grindeanu pentru că „nu respectă programul de guvernare“, dar i-a pus în braţe lui Tudose un program cu totul nou

    Tensiunile au răbufnit chiar de la tribuna Parlamentului. „În ce priveşte cota unică, nu trebuie să facem nicio concesie. Noi, ALDE, credem că importantă este relaxarea fiscală. Dacă va exista o discuţie privind redefinirea cotei unice prin trepte de impozitare sub actualele cote, suntem dispuşi să discutăm, dar orice modi­fi­care a cotei unice în sensul creşterii impo­zitării, indiferent cum îi spunem acestei aba­teri de la cota unică, nu va găsi în ALDE un partener“, a declarat deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost ministru de finanţe, în plenul reunit al Parla­mentului.

    De ce o astfel de declaraţie? Pentru că programul de guvernare subliniază că, de la 1 ianuarie 2018, va fi reintrodus „impozitul pe venitul global“. Dar noul program, faţă de precedentul, care detalia impozitul pe venitul global ca fiind unul „pe gospo­dărie“, în două tranşe – zero impozit şi 10% impozit pentru salarii mai mari de 2.000 de lei lunar -, nu mai zice nimic în plus. Ceea ce, evident, lasă cale deschisă stabilirii unor tranşe de impozit pe venit diferite – impozitarea progresivă, deci. Mai mult, va apărea şi un nou impozit pentru bogaţi – o aşa-numită taxă de solidaritate – care va fi plătită de cei cu venituri mari, cel mai probabil peste 10 salarii minime pe economice, adică peste 14.500 de lei brut. Cum programul prevede şi renunţarea la cota impozitului pe profit de 16% şi impozitarea companiilor pe cifra de afaceri, putem zice că guvernul Tudose va pune cruce definitiv cotei unice de impozitare.

    Programul de guvernare mai are câteva astfel de surprize şi de aici tensiunile apărute ieri în cadul coaliţiei de guvernare, chiar înainte de vot.

    Citeste continuarea pe www.zf.ro

  • Satul unde casele nu au uşă la intrare, iar magazinele nu se încuie pe timpul nopţii – GALERIE FOTO

    Cei care locuiesc aici au ales să renunţe la orice formă de securitate pentru că sunt convinşi că Lord Shani, zeul planetei Saturn, veghează asupra lor şi îi apără de rele.

    Datorită legendei create în jurul satului, peste 40.000 de oameni vin zilnic să îl viziteze.

    Chiar şi noile construcţii sunt obligate să respecte tradiţia; secţia de poliţie, deschisă în septembrie 2015, nu are uşă la intrare. United Commercial Bank (UCB) a deschis prima agenţie “descuiată” din India, instalând un geam de sticlă în locul uşii, din respect pentru credinţa sătenilor.

  • Dragnea vrea CExN pentru SANCŢIONAREA lui Şerban Nicolae: Păreri personale putem avea în baie

    „Nu am vorbit (cu Şerban Nicolae, n.r.), am postat aseara pe Facebook un text în care am reiterat ceea ce spun de luni de zile – un punct de vedere pe care nu mi-l schimb – şi anume că nu sunt de acord să se graţieze faptele de corupţie. Sunt destul de dezamăgit de modul cum a funcţionat până acum Comisia juridică de la Senat în această privinţă”, a spus Dragnea.

    Întrebat despre poziţia publică exprimată de Şerban Nicolae, potrivit căruia liderul PSD a exprimat o părere personală când a spus că nu susţine graţierea faptelor de corupţie, Dragnea a răspuns că părerile personale pot fi avute în baie.

    „Categoric o să discutăm despre subiect în partid, despre modul în care unii colegi de-ai noştri înţeleg să se respecte ceea ce se decide în partid. Partidul nu trebuie respectat doar înainte de a primi confirmarea că eşti pe o listă şi ajungi în Parlament, partidul trebuie respectat şi ulterior. Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri. Eu când vorbesc ca preşedinte al PSD vorbesc statutar, în numele partidului şi noi luăm decizii care s-au adoptat şi care sunt valabile în continuare”, a replicat Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro