Ri Sol-ju este o fostă cântăreaţa, iar apariţiile ei publice sunt foarte rare. Potrivit zvonurilor, aceştia s-ar fi cunoscut la o petrecere la care Ri Sol-ju cânta pentru tatăl actualului lider, Kim Jong-il.
Tag: relatie
-
Cum arată soţia DICTATORULUI Kim Jong-un, liderul nord-corean
Liderul nord-corean Kim Jong-un este cunoscut întregii lumi, deoarece s-a făcut remarcat prin stilul de viaţă excentric pe care îl are, dar puţină lume ştie că acesta este însurat.Kim Jong-un este primul din familia sa care s-a fotografiat şi şi-a prezentat soţia poporului, dat fiind că nici tatăl, nici bunicul acestuia – Kim Jong-il, respectiv Kim Il-sung, nu au fost filmaţi sau fotografiaţi în public alături de soţiile lor. -
Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO
Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public. -
Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO
Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public. -
Cum arată soţia lui Roger Federer – GALERIE FOTO
Roger Federer a fost surprins petrecand cateva clipe de relaxare alaturi de sotia sa, Mirka, la plaja in Italia. Cei doi s-au bucurat de razele soarelui si au profitat la maximul de momentele in care au fost singuri.Federer si-a intalnit viitoarea sotie in 2000, pe vremea cand amandoi participau la Jocurile Olimpice de la Sydney, reprezentand Elvetia, iar de atunci si pana acum cei doi au parut la fel de indragostiti ca in prima zi de fiecare data cand au aparut in public. -
Istoria celei mai vechi limbi vorbite în Europa. Este atât de veche încât nimeni nu poate spune de unde provine
Limba bască sau euskara, vorbită în comunităţi autonome din Navarra, regiune aflată în nordul Spaniei, şi Ţara Bascilor, aflată în nordul Spaniei şi sud-vestul Franţei, este un mister – nu are o origine sau o relaţie cunoscută cu nicio altă limbă, o anomalie care a indus în eroare experţii lingvistici de-a lungul vremurilor .
„Nimeni nu poate spune de unde provine” spune Pello Salaburu, profesor şi director la Institutul de limbă bască de la Universitatea din Ţara Bascilor. „Cercetătorii au studiat această problemă acum mulţi ani, dar nu există concluzii clare”, spune acesta. Această limbă reprezintă, însă, o mândrie pentru basci. Aproximativ 700.000 sau 35% din populaţia bască vorbeşte astăzi această limbă, care a fost interzisă de dictatorul spaniol Francisco Franco, în favoarea limbii spaniole, în timpul domniei sale, între 1939 şi 1975.
Karmele Errekatxo este una dintre persoanele care duce mai departe această limbă. Era un copil când între anii 1960 şi 1970 a urmat cursurile secrete de limbă bască, ţinute într-un subsol al bisericii din Bilbao, Spania. „Limba este identitatea unui loc”, a spus Errekatxo, acum un profesoară în Bilbao. „Dacă luaţi un limbaj dintr-un loc, aceasta moare. Dictatura ştia asta şi dorea să dispară Euskara”, aminteşte ea. De aceea, un grup de părinţi a înfiinţat ilegal o şcoală de limbă bască, în anii 1944, care ajunsese la peste 8.000 de elevi. Un grup de părinţi a înfiinţat o şcoală bască ascunsă, sau ikastola, în 1944. În 1970, aceste instituţii de învăţământ secrete aveau peste de 8.000 de studenţi.
Dar limba euskara a înfruntat dictatura şi a supravieţuit în mod inexplicabil câteva milenii. Experţii lingvişti chiar au descoperit recent o peşteră veche în Errenteria, un oraş din provincia Guipuzcoa din Ţara Bascilor, unde oamenii au lăsat desene cu aproximativ 14.000 de ani în urmă. Alte peşteri preistorice din Ţara Bascilor au fost locuite de oameni cu aproximativ 9.000 de ani în urmă.
-
Bloomberg: Kaspersky Lab a lucrat cu agenţia secretă de informaţii din Rusia, FSB. Reacţia companiei:
„Kaspersky Lab a recunoscut dintotdeauna că oferă servicii şi produse guvernelor din lume pentru a proteja acele organizaţii de atacuri cibernetice, dar nu are legături neetice sau afilieri cu vreun guvern, inclusiv cu cel al Rusiei”, a transmis compania.
E-mailurile, care datează din octombrie 2009, fac parte din corespondenţa dintre Eugene Kaspersky şi un angajat. Kaspersky evidenţiază un proiect desfăşurat în secret în urmă cu un an, pentru „o cerere importantă venită de la partea Lubyanka”, o referire la birourile FSB. Kaspersky Lab a confirmat autenticitatea e-mailurilor, scrie Bloomberg.
Reprezentanţii Kaspersky au avut următoarele de declarat:
“Indiferent de modul eronat în care realitatea este construită pentru a se încadra într-o teorie falsă, Kaspersky Lab şi reprezentanţii săi nu au legături neadecvate cu niciun guvern. Într-adevăr, compania colaborează periodic cu guverne şi agenţii de aplicare a legii din toată lumea, cu unicul scop de a combate infracţionalitatea cibernetică.
În comunicarea internă la care se face referire în recentul articol, faptele sunt fie interpretate greşit, din nou, fie manipulate pentru a corespunde cu planurile anumitor indivizi care vor cu disperare să existe legături nepotrivite între companie, CEO-ul ei şi guvernul rus. Însă, indiferent ce mesaje pretind că au, realitatea rămâne clară: nu este nicio dovadă, pentru că astfel de legături nepotrivite nu există.”
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum arată soţia DICTATORULUI Kim Jong-un, liderul nord-corean
Liderul nord-corean Kim Jong-un este cunoscut întregii lumi, deoarece s-a făcut remarcat prin stilul de viaţă excentric pe care îl are, dar puţină lume ştie că acesta este însurat.Kim Jong-un este primul din familia sa care s-a fotografiat şi şi-a prezentat soţia poporului, dat fiind că nici tatăl, nici bunicul acestuia – Kim Jong-il, respectiv Kim Il-sung, nu au fost filmaţi sau fotografiaţi în public alături de soţiile lor.Ri Sol-ju este o fostă cântăreaţa, iar apariţiile ei publice sunt foarte rare. Potrivit zvonurilor, aceştia s-ar fi cunoscut la o petrecere la care Ri Sol-ju cânta pentru tatăl actualului lider, Kim Jong-il.
-
Ce înseamnă izolarea Qatarului pentru restul lumii şi ce urmează?
Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Egiptul, Yemenul şi Libia au rupt legăturile diplomatice cu Qatar, la începutul săptămânii trecute, acuzând autorităţile de la Doha de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida. Retragerea diplomatică a fost declanşată de Bahrein şi a fost urmată de restul statelor din golf; decizia a fost luată ”pentru a proteja securitatea naţională în faţa pericolelor reprezentate de terorism şi extremism“.
Ca urmare, Arabia Saudită şi-a închis graniţele şi a blocat legăturile pe uscat, aeriene şi pe mare cu peninsula învecinată. Alături de Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, saudiţii au stabilit un termen de două săptămâni pentru ca vizitatorii şi rezidenţii din Qatar să părăsească teritoriul. Totodată, cele şase ţări arabe au închis spaţiul aerian pentru compania Qatar Airways. Banca centrală a Arabiei Saudite a sfătuit şi alte bănci din regat să nu mai facă comerţ cu instituţii din Qatar, lucru care ar putea avea implicaţii majore asupra economiei statului vecin.
Decizia, una fără precedent, este văzută drept o separare majoră între ţările puternice din golf, care sunt, de asemenea, aliaţi apropiaţi ai Statelor Unite. Statele arabe şi-au manifestat în mai multe rânduri opoziţia faţă de regimul din Iran, dar Arabia Saudită a mers un pas mai departe, acuzând Qatarul de ”colaborare cu grupări teroriste susţinute de Iran“, în regiunea estică Qatif şi în Bahrein.

Ca răspuns, Qatarul a acuzat că se confruntă cu o campanie de minciuni şi născociri care au drept scop să impună o tutelă asupra statului. ”Campania de incitare bazată pe minciuni a atins nivelul născocirilor pure“, a transmis ministerul de externe de la Doha, care a precizat că, în calitate de membru al Consiliului de Cooperare al Golfului, Qatarul respectă suveranitatea altor state şi nu intervine în treburile lor interne.
Aşa cum era de aşteptat, preţul petrolului a crescut în primele ore de după anunţul privind izolarea Qatarului, cotaţiile futures ale ţiţeiului crescând cu 1,6% pe piaţa de la New York, conform Bloomberg.
Analiştii se aşteaptă ca decizia diplomatică să afecteze tot sistemul de aprovizionare dinspre Orientul Mijlociu, practic de la statele care fac parte din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol. Bloomberg arată că toate aceste ţări folosesc strâmtoarea Hormuz, prin intermediul căreia Departamentul de Energie al SUA estimează că trece aproximativ 30% din cantitatea de petrol exportat. Preţul petrolului ar putea fi afectat pe termen lung de această criză, în condiţiile în care Qatarul este unul dintre principalii producători şi exportatori de petrol din cadrul OPEC.
Reacţiile externe nu au întârziat să apară: în Turcia, oficiali din partea Partidului AK, aflat la guvernare, dar şi din partea opoziţiei au declarat că parlamentul turc va trece o serie de schimbări legislative cu scopul de a putea trimite mai multe trupe către baza militară turcă din Qatar.
Pe de altă parte, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia nu are niciun amestec în ceea ce priveşte decizia mai multor ţări arabe de a rupe relaţiile diplomatice cu Qatarul. ”Este o problemă care ţine de relaţiile bilaterale între ţările respective. Nu ne amestecăm în astfel de decizii, deşi suntem suspectaţi că ne-am afla în spatele oricărei revoluţii din lume. Dar vă asigur că nu este adevărat“, a declarat Lavrov.
O altă reacţie importantă a venit din partea preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care i-a cerut regelui Salman al Arabiei Saudite să îndemne la unitate în golf. ”Mesajul său a fost că avem nevoie de unitate în regiune pentru a combate ideologia extremistă şi finanţarea terorismului“, a spus un oficial de la Casa Albă agenţiei de presă Reuters. Anterior, Trump a subliniat că iniţiativa Arabiei Saudite de a izola Qatarul ar putea marca ”începutul sfârşitului ororii terorismului“. ”Pe durata vizitei mele recente în Orientul Mijlociu, am transmis că nu mai trebuie finanţată ideologia radicală. Liderii de stat au arătat cu degetul spre Qatar. Mă bucur să văd că vizita din Arabia Saudită, cu regele şi reprezentanţii a 50 de ţări, are efecte pozitive. Au spus că vor avea o abordare fermă în ceea ce priveşte finanţarea extremismului, iar toate trimiterile indicau Qatarul. Poate că acest moment va însemna începutul sfârşitului pentru oroarea terorismului“, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter. Preşedintele american a lăsat de înţeles că decizia celor şase ţări arabe este justificată, deşi Qatarul este un aliat al Statelor Unite şi găzduieşte o bază militară americană.

Efectele s-au văzut imediat şi la bursă: indicele QE, referinţa bursei de la Doha, a scăzut cu 7,3% ca urmare a anunţului. Toate cele 44 de companii listate pe bursa qatareză au încheiat şedinţa de tranzacţionare la mijlocul săptămânii trecute în teritoriu negativ.
Statul arab are însă rezerve: fondul suveran al Qatarului, cel mai mare investitor de pe piaţa de capital locală, are active de 335 de miliarde dolari, aflându-se astfel pe locul al nouălea în lume. Fondul are în portofoliu pachete importante de acţiuni în companii mari precum Volkswagen (17%), Glencore (9%) sau Barclays (6,3%). Mai mult, Qatarul are o populaţie de 2,2 milioane de locuitori şi un PIB de 165 miliarde dolari, cetăţenii acestui stat fiind astfel printre cei mai bogaţi ai lumii.
CE URMEAZĂ?
Dincolo de motivele expuse la începutul săptămânii trecute, la baza rupturii între statele din Golful Persic stă însă modul în care fiecare a interpretat evenimentele din timpul Primăverii Arabe.
În contrast cu acţiunile statelor vecine, Qatar a susţinut în mod activ schimbările de regim din lumea arabă. Cei de la Doha au mobilizat bani şi resurse mediatice în favoarea mai multor actori precum Frăţia Musulmană din Egipt, Hamas din Fâşia Gaza sau partidul Ennahda din Tunisia. De cealaltă parte, Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită au încercat să limiteze accesul Qatarului în respectivele zone.
Pare astfel un conflict ce va continua să producă efecte; singurul mod prin care acestea vor rămâne la nivel diplomatic şi economic, fără a escalada, este de a aduce toate părţile implicate la aceeaşi masă. Cine are însă forţa de a organiza o astfel de negociere?
-
Angela Merkel pare să schimbe abordarea în relaţia cu Statele Unite
Declaraţia făcută cu o zi înainte, în care Merkel a afirmat că Europa trebuie să îşi ia destinul în propriile mâini, a reprezentat un semnal puternic dat de către unul dintre cei mai importanţi lideri europeni legat de o nouă dinamică a relaţiilor transatlantice. Aceste reacţii au venit pe fondul dezacordurilor de la recentul summit G7.
”În baza experienţelor din ultimele zile, vremea în care puteam conta pe sprijinul deplin al celorlalţi este pe sfârşite. Noi, europenii, trebuie să ne luăm cu adevărat destinul în propriile mâini” a declarat Angela Merkel citată de Associated Press.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Angela Merkel şi Vladimir Putin vor, în pofida disensiunilor, relansarea relaţiilor bilaterale, în era lui Donald Trump
“La ultima întrevedere dintre Angela Merkel şi Vladimir Putin, Barack Obama încă era preşedinte al Statelor Unite. Acum, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei vor aduce relaţia bilaterală dificilă în era preşedintelui Donald Trump. Prima vizită efectuată de Angela Merkel în Rusia în ultimii doi ani pentru a-l vedea pe Vladimir Putin oferă doar speranţe minime privind detensionarea relaţiilor dintre Berlin şi Moscova. Cei doi lideri, care se vor întâlni marţi, au disensiuni profunde pe diverse teme, începând cu războiul din Siria şi violenţele din estul Ucrainei până la acuzaţiile privind ingerinţele Kremlinului în Europa Occidentală”, scrie Financial Times într-un articol intitulat “Improbabil ca întâlnirea Merkel-Putin să depăşească amplele disensiuni politice – În era Donald Trump, cancelarul Germaniei şi preşedintele Rusiei încearcă să relanseze o relaţie dificilă”.