Tag: reforme

  • Schimbări la vârf în China – conservatorism şi temeri

    XI JINGPING A PRELUAT CEL MAI IMPORTANT POST DIN CONDUCEREA PARTIDULUI COMUNIST, cel de secretar general. Componenţa noii echipe din fruntea partidului a fost decisă în mai mică măsură de provocările economice şi politice care aşteaptă cea mai populată ţară din lume şi mai mult de jocurile de culise din elita secretă a Chinei.
    O mutare surprinzătoare este înlocuirea şefului pe picior de plecare, Hu Jintao, de la conducerea puternicei Comisii Militare Centrale, care controlează armata. Hu devine astfel primul lider comunist care cedează integral puterea fără vărsare de sânge, epurări sau tulburări politice.

    Xi şi-a făcut apariţia, săptămâna trecută, în Marea Sală a Poporului din Beijing în fruntea Comitetului Permanent al Biroului Politic, cu un număr de membri redus de la 9 la 7. A întârziat, însă, 45 de minute la primul său discurs ca lider al Chinei.

    Xi a fost secondat de Li Keqiang, care urmează să preia postul de premier de la actualul şef al executivului, Wen Jiabao. Premierul este principalul responsabil de gestionarea economiei.
    Cei doi vor deveni preşedinte şi premier anul următor, în cadrul unui proces de predare treptată a puterii. Al treilea în rândul noilor membri ai Comitetului Permanent, care şi-au făcut apariţia în funcţie de importanţă, este Zhang Dejiang, fost vicepremier şi şef al partidului în oraşul Chongqing. Prezenţa sa imediat după Xi şi Li arată că va prelua conducerea Congresului Naţional al Poporului, o adunare legislativă formală, la reuniunea acesteia din martie.

    În confruntarea crâncenă pentru posturile din Comitetul Permanent, unii pretendenţi legaţi de actualii lideri, Hu şi Wen, par să fi fost marginalizaţi de protejaţii fostului şef al Partidului Jiang Zemin. Jiang, 86 de ani, care s-a retras în 2002, rămâne o forţă politică majoră în China.

    Comitetul Permanent se va confrunta rapid cu o serie de probleme dificile, cea mai importantă fiind încetinirea economiei. Partidul este asaltat cu cereri tot mai susţinute, chiar din interior, pentru un nou val de reforme care să deschidă competiţiei sectoare monopol de stat sau dominate de birocraţia partidului.

    Chiar şi Hu a avertizat, în discursul de deschidere a Congresului al 18-lea al Partidului că nivelul corupţiei în rândul funcţionarilor şi liderilor politici a ajuns atât de ridicat, încât ar putea cauza “prăbuşirea Partidului şi a statului” dacă nu este combătută.

    Membrii Comitetului Permanent aliaţi ai fostului şef de partid Jiang sunt Wang Qishan, fost vicepremier responsabil cu finanţele, Zhang Dejiang, Yu Zhengsheng, fost şef al partidului în oraşul Shanghai, şi Zhang Gaoli, fost şef al partidului în oraşul Tianjin.

    Protejaţii lui Hu impuşi în Comitet sunt viitorul premier, Li Keqiang, şi Liu Yunshan, fostul şef al departamentului de propagandă al partidului. Hu a reuşit, însă, în negocierile din interiorul partidului să-şi impună mai mulţi oameni pentru a accede peste circa cinci ani în Comitetul Permanent, odată cu retragerea unora din noii membrii la limită de vârstă.

  • Băsescu: Trebuie să pornim de la ideea că imediat după alegeri trebuie să lucrăm la reforme

    “Trebuie să pornim de la ideea că imediat după alegeri trebuie să lucrăm la reformele structurale. Gândim pozitiv, situaţia macroeconomică este stabilă şi intenţionez să discut cu dumneavoastră ceva legat de pieţele financiare, dar după ce iese presa”, le-a spus Băsescu reprezentanţilor FMI, BM şi CE.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Băsescu: “Se înşală cei care-mi recomandă să ma urc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă”

    “Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de ‘dictator’, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care lupta contra corupţiei – Poliţie, Parchet, Justiţie. Se înşală cei care-mi recomandă să ma urc pe Muntele Găina să contemplez (sic!) ce se întâmplă şi din când în când sa mediez”, a spus şeful statului.

    El a admis că austeritatea şi eforturile luptei cu criza au fost resimţite greu de populaţie, la care s-a adăugat “procesele extrem de dificile de modernizare”, finalizate în legi ” extrem de controversate sau nu foarte bine primite de cei cărora li s-au adresat” – codul penal şi de procedură penală, codul comercial şi de procedură comercială, legile de reformare a justiţiei, restructurarea aparatului bugetar prin plecarea a peste 200.000 de oameni din sistem, codul muncii, legea educaţiei, legea răspunderii ministeriale şi legea asistenţei sociale, “care a afectat un număr considerabil de oameni care trăiau nejustificat din alocaţii sociale”.

    “Toate au creat pe bună dreptate un sentiment de nesiguranţă în societate, chiar dacă eu am câştigat alegerile având ca principală axă discursul legat de reformarea statului”, a recunoscut preşedintele, adăugând că “poporul şi-a făcut datoria şi a fost supus procesului de austeritate, iar acum este rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării şi continuarea reformelor”. “Ar fi păcat ca politicieni lipsiţi de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii.”

    “Acum suntem acolo unde trebuie, pentru că datorită eforturilor poporului România a ieşit din recesiune”, a precizat Băsescu, exprimându-şi speranţa că INS va confirma la mijlocul lunii februarie că România a avut anul trecut o creştere economică de 2,5%, “una dintre cele mai mari din UE”.

    Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, însă “vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut”, a subliniat Băsescu. Cele mai importante lucruri sunt “revizuirea Constituţiei ca pilon de flexibilitate a statului şi ca răspuns la votul românilor de la referendumul din noiembrie 2009, când peste 80% au votat pentru parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari”.

    Toate partidele, fără excepţie, se fac că uită aceasta, dar nu ezită să spună că ascultă vocea poporului, a acuzat preşedintele. “N-aş crede pe niciunul dintre ei, indiferent ce declară. Niciunul n-a vrut să mişte lucrurile înainte, deşi au primit proiectul de Constituţie”, a spus preşedintele.

    “Este nevoie de o lege electorală care să-i promoveze pe cei mai buni, nu pe cei ieşiţi la alegeri pe locul 2 sau 5 în preferinţa alegătorilor. Este nevoie de lupta cu corupţia şi evaziunea fiscală. Şi este nevoie de un comportament modest şi decent al politicienilor. Când ţara e în austeritate, deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie al unora dintre ei.”

  • După sectorul de stat, Grecia renunţă la al 13-lea şi al 14-lea salariu şi în sectorul privat

    Cele două salarii suplimentare, stabilite prin contracte colective de muncă, au fost eliminate deja din sistemul public la presiunea creditorilor externi, UE şi FMI, însă se aplică în continuare sectorului privat şi companiilor de stat din domeniul infrastructurii. Executivul va suspenda şi obligaţia companiilor de a majora salariile angajaţilor cu 2,6% din iulie, conform contractelor colective de muncă convenite între angajatori şi sindicate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Reformele din Grecia sunt în întârziere în majoritatea domeniilor

    FMI anticipează că economia elenă se va contracta cu 6% în acest an şi cu 3% în 2012, care va fi al cincilea an de recesiune. Autorităţile de la Atena nu se mai pot baza pe majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli şi trebuie să apeleze la concedierea de angajaţi în sectorul de stat, a declarat Poul Thomsen, director adjunct al departamentului european al FMI.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI ne dă verde pentru “determinare” şi cheltuieli mici, sperând că vom accelera reformele

    Încă de la începutul conferinţei de presă de la finalul misiunii de evaluare, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a anunţat că ţintele fiscale au fost atinse , chiar dacă veniturile nu au urcat aşa cum s-a estimat. El a notat în schimb eforturile Guvernului de a ţine la un nivel redus cheltuielile, în principal prin limitarea personalului angajat în sectorul public. În ceea ce priveşte programul pentru 2012, oficialul FMI a clarificat că misiunea comună a acceptat propunerea părţii române de a bugeta un deficit mai mic decât se estima iniţial, care să permită o eventuală majorare la jumătatea anului în funcţie de evoluţiiile interne şi internaţionale, chiar dacă acest lucru duce la o estimare de creştere economică între 1,8% şi 2,3%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristian Hostiuc, ZF: Isărescu se bucură că s-au făcut reforme la nivel macro, dar în dulapul Guvernului stau scheletele nereformate care îi vor sări în faţă

    Prin această frază, care are şi un cost – 20 mld. euro – guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu vrea să pună capăt unor întrebări, care continuă să fie de actualitate şi vor reveni cu putere în campania electorală de anul viitor, dar şi în anii în care toate aceste împrumuturi trebuie rambursate şi de aceea anumite sectoare vor rămâne fără bani.

    Privind la rece începutul anului 2009 şi mai ales acest an cu Grecia, Portugalia şi Italia la zid, împrumutul de la FMI, cel mai mare din istoria României a fost salvarea economiei, a băncilor, a celor cu împrumuturi în valută şi bineînţeles salvarea unei întregi clase politice şi economice, care de 20 de ani îşi împarte puterea.

    Privind la ce se întâmplă în celelalte ţări proscrise ale Uniunii Europene şi la dezbaterile legate de viitorul euro şi chiar al Americii, România, cu datele macro actuale este o oază de linişte. Chiar dacă creşterea economică este anemică, totuşi deficitul bugetar este ţinut sub control, nu sunt demonstraţii în stradă în fiecare zi, deficitul de cont curent este foarte redus, cursul este stabil, nu avem un sistem bancar falimentar, iar tinerii nu sunt nervoşi. Locuri de muncă se mai găsesc, iar o bere şi-o şaormă îşi permite oricine. Încă nu avem revolte pe Facebook, iar pentru cei care nu au luat bacalaureatul viitorul pare să nu prezinte o problemă.

    Întotdeauna vor fi joburi la Carrefour, Lidl, Mic.ro sau în call center.

    Macro stăm bine, iar guvernatorul este mulţumit. Reformele au îmbunătăţit fundamentele economice.

    Dar care reforme? La nivel micro, datoriile către stat, adică către buget, a 15 din cele 18 companii de stat care mai sunt şi monitorizate de FMI s-au dublat în 30 de luni de criză, ajungând la 2,2 mld. euro.

    Deci în doi ani şi jumătate guvernul Boc nu a restructurat niciuna dintre aceste companii, care mai au şi pierderi din activitatea curentă. Ca să extindem puţin lista, avem 35 de companii de stat monitorizate de ani de zile, care pe an pierd peste 500 de milioane de euro. Guvernul a strâns cureaua cât a putut la nivel macro – pensii, salarii, datorii neplătite către sectorul privat dar la nivelul acestor companii nu s-a întâmplat nimic.

    Aceste datorii va trebui să fie incluse în buget de la anul şi vor exploda în faţă. Ca să te încadrezi în deficitul de 3% prognozat, Guvernul Boc trebuie să taie din altă parte – din investiţii, din pensii, din personal. Aceste companii de care niciun guvern nu s-a atins în ultimii 20 de ani sunt un robinet excelent pentru cei aflaţi la putere.

    Au afaceri cumulate de 100 de miliarde de euro, iar 10 sau 100 de milioane de euro care pleacă prin furnizori, lucrări şi servicii supraevaluate sau direct chiar că nu se văd.

    Isărescu ţine cursul leu/euro cât poate pentru a nu le mări factura celor peste două milioane de clienţi persoane fizice şi juridice cu credite în valută şi astfel nu ies în stradă să arunce cu pietre în bănci şi în Boc şi Băsescu.

    În timpul acesta, reformele micro aflate în parohia Guvernului au fost deja uitate. Când mai are doar un an de mandat, premierul Boc tot anunţă privatizări şi restructurări. În 2013, când va veni noul guvern îi va lua în braţe pe cei 34.000 de angajaţi ai Poştei Române, compania care îşi pierde monopolul şi care în doi ani a avut pierderi de nu mai puţin de 300 mil. lei sub comanda PDL. Gândiţi-vă că Poşta este cel mai mare angajator, iar pentru că a fost devalizată continuu va ajunge una dintre cele mai mari probleme so­ciale. Ce faci cu atâţia oameni când nu vei mai avea încasări?

    Acum stăm liniştiţi cu datoriile. Încă nu este presiune, iar statul mai găseşte finanţare şi pasează problema următorului executiv să se descurce el cu miliardele de euro care trebuie rambursate.

    Şi Băsescu, şi Isărescu, şi Boc au sperat că economia va creşte mai mult, că vor veni investiţii străine şi că multe goluri de bani vor fi acoperite din fonduri europene. Isărescu spune acum că a crezut prea mult că Guvernul va atrage fonduri europene şi va acoperi miliardele de euro în minus.

    Nu au venit nici fonduri europene, nici investiţii străine şi nici creştere economică solidă. Deci economia nu produce suficient astfel încât rambursarea datoriilor să nu fie o problemă. Nokia a fost bună, dar a plecat.

    Dacă România a ajuns prea scumpă pentru Nokia, vă daţi seama care sunt aşteptările multinaţionalelor în privinţa salariilor pe care sunt dispuse să le plătească când intră într-o ţară?

    Un caz ca Nokia scoate la iveală “reformele” pe care Guvernul şi preşedintele le promovează că le-au făcut. Codul muncii nu înseamnă şi restructurarea de la sine a companiilor de stat sau nu înlocuieşte lipsa privatizării, sau faptul că sunt prea multe agenţii şi prea mulţi angajaţi la stat. Dintr-odată au apărut în lumina reflectoarelor şefii unor instituţii care sunt desemnaţi să se ocupe de investiţiile străine. Cred că nici premierul Boc, care i-a numit, nu ştia de ei că există.

    Pe lângă acest lucru, Guvernul a anunţat că mai face un comitet pentru atragerea investiţiilor străine şi competitivitate. Ce să mai facă şi acest comitet? Iar 100 de pagini în care să arate ce bine este să investeşti în România?

    Păi în Turcia e mai bine de 100 de ori de investit.

    Guvernatorul BNR este mulţumit de reforme şi vrea să închidă discuţia privind necesitatea împrumuturilor de la FMI şi Comisia Europeană. Dar la nivel microguverna­mental, cu toate aceste întreprinderi, agenţii guvernamentale, personal, şi cu schelete pe care le ţine în dulap, lucrurile se adună şi îi vor exploda în faţă, în curs, cheltuieli bugetare, datorii de plătit şi tot eşafodajul macro se va nărui.

    Eterna problemă: macro stăteam foarte bine în anumite perioade, dar la nivel microguvernamental nu se face nimic. Treptat, treptat, baronii locali şi puterea locală a partidului cu toate necesităţile ei – angajări, contracte, furnizori, clientelă – au devenit mult mai tari decât orice Keynes.


    Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro

  • Franks: Reformele din România au încetinit. Există îngrijorări legate de posibile presiuni politice

    “Membrii board-ului încurajează autorităţile să continue ferm reformele structurale pentru că există îngrijorări legate de posibile presiuni politice care să îngreuneze acest proces”, a spus Franks. Întrebat dacă aceste presiuni au legătură cu alegerile de anul viitor, Franks a afirmat: “Tu ar trebui să ştii mai bine decât mine despre ce este vorba. În mod cert, viitoarele alegeri din 2012 sunt…directorii (boardului FMI – n.r.) vor ca Guvernul să menţină o abordare fermă atât asupra politicii fiscale, cât şi asupra reformelor structurale, chiar şi în contextul alegerilor”. Consiliul Director al FMI a aprobat joi a doua evaluare a noului acord , de tip preventiv, şi a pus la dispoziţia României încă o tranşă, a treia, în valoare de 480 de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Spania se afla inca “intr-o zona periculoasa” si trebuie sa continue reformele

    “Perspectiva este dificila, iar riscul ridicat. Agenda de
    politici ramane dificila si urgenta. Nu poate avea loc o incetinire
    in ritmul reformelor”, se arata intr-un raport al FMI privind
    Spania, citat de Bloomberg. Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez
    Zapatero, a decis la sfarsitul saptamanii trecute organizarea de
    alegeri anticipate la 20 noiembrie, iar agentia de evaluare
    financiara Moody’s a avertizat ca ar putea retrograda statul
    spaniol. A patra mare economie din zona euro incearca sa aduca sub
    control costurile la care se imprumuta de pe pietele financiare,
    dupa ce acestea au urcat puternic, zadarnicind eforturile
    guvernului de a stimula cresterea economica in contextul unui somaj
    de peste 20%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Erste: Odata ce ritmul consolidarii fiscale va incetini, economia Romaniei va creste mai repede

    “Continuarea consolidarii fiscale in multe tari din zona inca
    franeaza o relansare mai puternica a cererii interne, care ar
    diversifica sursele cresterii economice, pana acum limitate la
    exporturi”, apreciaza Juraj Kotian, analist al Erste Group. Dupa ce
    reformele si restrictiile fiscale isi vor incetini ritmul, avand in
    vedere ca deficitele structurale au fost reduse in toate tarile din
    zona, economia va putea creste insa mai repede.

    Anul acesta, cresterea economica a Romaniei ar urma sa fie de 2%,
    iar la anul de 3,9%, raportata la o medie a regiunii de 3,2%,
    respectiv 3,8%.

    Dupa iesirea Romaniei din recesiune in trimestrul I, singura tara
    care a ramas pe minus, dar care isi va reveni si ea in acest an
    este Croatia, remarca analistul Erste, care estimeaza ca in 2012
    doar doua tari vor consemna o incetinire a cresterii economice:
    Turcia (considerata in analizele Erste ca facand parte din Europa
    Centrala si de Est) si Polonia.

    Polonia, spre deosebire de Romania, Ungaria sau alte tari estice, a
    fost “relativ inactiva” in privinta reformelor fiscale pentru o
    perioada lunga, ceea ce a avut ca rezultat cel mai mare deficit din
    regiune (7,9% in 2010). Consolidarea fiscala pe care trebuie deci
    s-o faca Polonia, una dintre cele mai ample din regiune, va fi un
    factor de risc pentru cresterea economica din 2012, asteptata
    totusi sa atinga 4%, fata de 4,2% in acest an.

    In ce priveste Turcia, Juraj Kotian apreciaza ca aici cresterea
    puternica a cererii interne a majorat periculos deficitul de cont
    curent, astfel incat a facut economia vulnerabila la tensiunile de
    pe pietele financiare.