Cele peste 50 de scaune aşezate în jurul mesei rotunde din Salonul Alb al Senatului României aveau onoarea să fie ocupate fie de antreprenori de renume, investitori în două, trei, patru, cinci afaceri sau tineri entuziaşti şcoliţi ani buni ceva mai aproape de Atlantic, la universităţi unde, personal, nu cred că o să am plăcerea să calc vreodată.
Discuţia organizată de Junior Chamber International România, federaţie a tinerilor lideri şi antreprenori, a pornit de la rolul contractului social şi a ajuns în scurt timp la contractele cu statul ale băieţilor deştepţi, trecând şi pe la agricultorii “pe care îi subvenţionăm excesiv şi nu reuşim să-i fiscalizăm”. N-a fost ocolit nici modul în care s-ar putea aplica ideile libertarianismului – axate mai ales pe apărarea proprietăţii private – în societatea de astăzi.
Opinii cel puţin interesante, unele noi, altele răs şi răsdiscutate, dar toate cu trimitere către acţiuni pe care ar trebui să le întreprindă statul. Un concept abstract, uşor de învinovăţit şi care, ce convenabil!, nu răspunde la acuzaţii. Ba chiar face totul pe dos. După 90 de minute în care teoriile aplicate în condiţii de gaz ideal – un model pur teoretic pentru că niciun gaz real nu se comportă exact aşa – a venit şi rândul întrebărilor. Mi s-a părut dificil să vă scriu despre Hobbes, Locke şi Rousseau şi despre diferenţele între cum vedeau ei contractul social în secolele XVII-XVII şi ce se întâmplă astăzi în România, aşa că am ales două întrebări ceva mai simple: “Cum vă explicaţi că antreprenorii sunt categoria cea mai <taxabilă> dintre toate persoanele fizice şi juridice din România?”.
Răspunsul antreprenorului Radu Tudorache a fost acela că “se discută foarte mult în ultimele luni despre antreprenorul evazionist, despre lipsa de încasări la buget şi mai puţin despre cum se cheltuiesc respectivii bani”. Nu e tot. Răspunsul continuă: “Situaţia în care sunt astăzi antreprenorii e tolerată de foarte mult timp, probabil că de la Revoluţia Franceză şi nu cred că se pot corecta azi după 300 de ani”. În plus, spunea un altul, la 20 de ani după revoluţie, românii tot cred că oamenii de afaceri fură.
Avocatul Mihai Russu a continuat, susţinând că nu are curajul să intre în politică şi să-şi afirme măsurile pe care le propune pentru că percepţia despre politicieni la nivelul întregii ţări e una foarte proastă: “Dacă mă vede clientul că mă implic în politică, atunci cum voi fi privit eu, ca om de afaceri? Eu sper ca tânăra generaţie să schimbe cumva percepţia”. De aici, a doua mea întrebare: dat fiind că generaţia tânără întârzie să-şi facă simţită prezenţa, de ce nu alegeţi să intraţi în tabăra decizională şi să faceţi chiar dumneavoastră lucrurile pe care le cereţi?
Ca jurnalist, cele cinci secunde de linişte în care antreprenorii se uitau la mine ca la un ciudat sau unii la alţii, neştiind cum să reacţioneze, au fost chiar ideea scrierii acestui text. Iar la întrebare a răspuns – ca să atingem absurdul complet – un deputat, Bădulescu pe numele său, care i-a lovit – aşa cum meritau, spun eu – pe cei prezenţi: le-a spus că el i-ar ajuta oricând, dar “nu se simte folosit suficient ca om politic”, dat fiind că niciun antreprenor nu i-a vorbit vreodată despre problemele sale.
Deşi în Salonul Alb al Senatului, deşi în costume scumpe şi şcoliţi în locuri pe care alţii doar le visează, deosebirile între dezbaterea economică şi comentariile din peluza unui stadion de fotbal nu au prea existat.
Toată lumea e nemulţumită – ba de antrenor, ba de jucători, ba de arbitri, ba de teren, de temperatură sau de ora meciului -, dar nimeni nu intră pe teren să joace. Şi, mai mult, fără să fie în stare să spună măcar de ce.
razvan.muresan@businessmagazin.ro