Tag: raniti

  • Peste 20 de răniţi, după ce tavanul unui club de noapte din Ucraina a luat foc

    Tavanul unui club de noapte din Ucraina a luat foc după numărul unui artist care scotea flăcări pe gură, iar în urma incidentului 22 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza arsurilor sau intoxicării cu fum, relatează Russia Today.

    Incendiul a avut loc sâmbătă noapte în clubul din oraşul urainean Liov, elementele de decor ale acestuia şi echipamentul fiind complet distruse.

    În momentul în care a avut loc incendiul, în club se aflau 250 de persoane. Dintre cele 22 de persoane care au primit îngrijiri medicale, 14 au fost transportate la spital, două fiind în stare critică.

    Animatorul a scos flăcări pe gură care au ajuns la căptuşeala tavanului. Flăcările s-au extins rapid după ce bucăţi de material care ardeau au căzut pe scenă.

    Momentul a fost filmat de tineri aflaţi în club. În timp ce majoritatea se grăbeau spre ieşire, unii au ptofitat de ocazie pentru a face fotografii.

  • Cel puţin 67 de morţi, după prăbuşirea unei schele la o centrală electrică din estul Chinei

    Cel puţin 67 de persoane au decedat în urma prăbuşirii unei schele la o centrală electrică din estul Chinei, iar alţi doi muncitori au fost răniţi în timp ce unul este căutat de echipele de salvare, relatează The Associated Press, citând presa de stat.

    Postul chinez de televiziune CCTV a anunţat că peste 100 de poliţişti s-au alăturat eforturilor de salvare a muncitorilor blocaţi după ce o platformă de lucru instalată la o centrală electrică s-a prăbuşit joi dimineaţa.

    Turnul de răcire al centralei din oraşul Fengcheng situat în provincia Fengcheng era în construcţie când a avut loc accidentul.

    Potrivit ultimului bilanţ al victimelor, aproximativ toţi muncitorii care participau la acea lucrare au murit. Presa locală a anunţat că aproximativ 70 de persoane lucrau la turnul de răcire când schela s-a prăbuşit.

    Echipe de intervenţie, 32 de maşini de pompieri şi 212 membri ai personalului militar, au sosit la faţa locului.

  • CUTREMUR puternic în centrul Italiei: Zeci de răniţi după seismul de 6,5 grade

    Zeci de persoane au fost rănite în urma cutremurului de 6,5 grade produs duminică dimineaţă în centrul Italiei, anunţă surse citate de ziarul La Repubblica. Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii cu privire la urmările cutremurului din centrul Italiei şi la existenţa unor cetăţeni români afectaţi de acesta, până acum nefiind înregistrată nicio solicitare de asistenţă consulară, scrie Mediafax.

    UPDATE ora 11:28 – Zeci de răniţi în urma cutremurului produs în Italia – surse La Repubblica

    Zeci de persoane au fost rănite în urma cutremurului de 6,5 grade produs duminică dimineaţă în centrul Italiei, anunţă surse citate de ziarul La Repubblica.

    Conform bilanţului provizoriu, cel puţin şapte persoane au fost rănite în localităţile Amatrice şi Rieti (regiunea Lazio), două fiind în stare gravă. Trei persoane sunt rănite după ce au fost scoase de sub dărâmături în orăşelul Tolentino, situat în regiunea Marche. Numeroase persoane au fost rănite în localităţile Ussita, Castelsantangelo sul Nera (regiunea Marche), Norcia şi Preci (Umbria).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Operaţiune în Germania după incidente armate; autorii atacurilor au murit, 3 persoane,rănite

    Două atacuri armate au avut loc marţi după-amiază în vestul Germaniei, soldate cu moartea a doi suspecţi şi rănirea altor trei persoane, informează presa germană.

    Un individ a tras focuri de armă, marţi după-amiază, într-un salon de coafură din centrul orăşelului Düren, situat în landul Rhenania de Nord-Westfalia, relatează publicaţia Die Welt.

    În urma incidentului, sute de poliţişti au fost mobilizaţi şi au loc verificări într-un complex comercial. În salonul de coafură în care a avut loc atacul poliţia a găsit un mort, despre care se presupune că este autorul agresiunii, şi doi răniţi aflaţi în stare gravă, relatează site-ul publicaţiei Kölnischen Rundschau.

    Poliţia a transmis că situaţia este sub control. Potrivit publicaţiei Dürener Zeitung, incidentul armat a avut loc la ora 14.45 (15.45, ora României), iar agresorul ar fi sechestrat câteva persoane.

    Conform site-ului BZ-Berlin.de, într-un alt incident, produs în orăşelul Hagen, situat în apropiere de Duren, poliţia a împuşcat mortal un individ înarmat cu o sabie şi un cuţit. O altă persoană a fost rănită în acest incident.

  • Un nou atentat sinucigaş: Cel puţin 31 de morţi şi 65 de răniţi

    Cel puţin 31 de persoane au decedat, iar alte 65 au fost rănite, în urma unui atac sinucigaş care a vizat o ceremonie funerară ce avea loc într-o zonă majoritar şiită a capitalei irakiene Bagdad, au comunicat surse din cadrul poliţiei şi serviciilor medicale, potrivit The Associated Press şi Reuters.

    Atacul a avut loc în jurul prânzului într-o piaţă aglomerată a districtului al-Shaab din nordul Bagdadului, au comunicat autorităţile.

    Autorul atacului ar fi detonat vesta cu expozibil pe care o avea asupra sa în incinta unui cort în care avea loc ceremonia funerară, scrie Reuters.

    Atentatul nu a fost încă revendicat, însă, militanţii reţelei teroriste sunnite Stat Islamic comit frecvent astfel de acţiuni în zona capitalei irakiene, vizând comunitatea musulmană şiită.

  • Stare de alertă în Israel,cu ocazia Yom Kippur; frontierele cu Cisiordania, Fâşia Gaza, închise

    Autorităţile israeliene sunt în stare de alertă, pe fondul riscurilor teroriste, după atentatul comis duminică, soldat cu doi morţi şi cinci răniţi, şi în contextul sărbătorii Yom Kippur, informează presa israeliană şi internaţională.

    “Ştim că suntem într-o perioadă în care teroriştii şi instigatorii la acte de violenţă încearcă să genereze noi confruntări. Toţi cetăţenii trebuie să fie vigilenţi, începând cu membrii serviciilor de securitate”, a declarat luni premierul Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Le Figaro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin doi răniţi în stare critică după un atac armat comis la periferia Parisului

    Cel puţin două persoane sunt în stare gravă după ce un individ a deschis focul, luni, într-un centru comercial situat la periferia oraşului Paris, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

    Incidentul armat a avut loc în jurul orei 12.30 (13.30, ora României) într-un centru comercial SuperU din localitatea Port-Marly (Yvelines), situată la periferia vestică a oraşului Paris.

    Conform unor surse citate de ziarul Le Figaro, autorul atacului este un bărbat în vârstă de peste 70 de ani. Nu se cunosc motivele acestuia.

    O casieră în vârstă de 46 de ani şi un client în vârstă de 73 de ani au fost răniţi grav în incident.

    Autorul atacului s-a predat în cursul după-amiezii, fiind arestat preventiv.

  • Cel puţin 29 de răniţi după ce o bombă a explodat la New York, în zona Manhattan

    Cel puţin 29 de persoane au fost rănite după ce o bombă artizanală a explodat în zona Manhattan din oraşul american New York, autorităţile descoperind ulterior încă un dispozitiv exploziv, scrie Mediafax

    Explozia a avut loc în zona Chelsea din cartierul Manhattan, informează cotidianul USA Today. Potrivit CBC News, deflagraţia s-a produs sâmbătă la ora 20.30 (duminică, 3.30, ora României), pe strada West 23 din zona Chelsea, într-un container de gunoi.

    Autorităţile suspectează că este vorba de o deflagraţie produsă de un dispozitiv artizanal. Potrivit CNN, în apropiere a fost descoperit încă un dispozitiv exploziv improvizat.

    “Nu a existat nicio ameninţare specifică credibilă asupra oraşului New York din partea vreunei organizaţii teroriste”, a declarat primarul Bill de Blasio.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teroare la New York, la 15 ani după atentatele de la 11 septembrie. O bombă a explodat în cel mai populat cartier din Manhattan. Bilanţul victimelor

    O explozie puternică a avut loc la New York, în jurul orei 4.00 (ora României), pe o stradă din cartierul Chelsea din Manhattan. Autorităţile vorbesc despre o bombă artizanală şi au mai descoperit un dispozitiv exploziv la câteva blocuri distanţă distanţă de primul incident. Un dispozitiv exploziv  explodat şi a spart geamurile clădirilor pe o rază de zeci de metri, într-o zonă intens populată din cartierul Chelsea, cu multe restaurante şi cinematografe. 

    Teroare la New York, la 15 ani după atentatele de la 11 septembrie. O bombă a explodat în cel mai populat cartier din Manhattan. Care este bilanţul victimelor

     

  • Teroare la New York, la 15 ani după atentatele de la 11 septembrie. O bombă a explodat în cel mai populat cartier din Manhattan. Bilanţul victimelor

    O explozie puternică a avut loc la New York, în jurul orei 4.00 (ora României), pe o stradă din cartierul Chelsea din Manhattan. Autorităţile vorbesc despre o bombă artizanală şi au mai descoperit un dispozitiv exploziv la câteva blocuri distanţă distanţă de primul incident. Un dispozitiv exploziv  explodat şi a spart geamurile clădirilor pe o rază de zeci de metri, într-o zonă intens populată din cartierul Chelsea, cu multe restaurante şi cinematografe. 

    Teroare la New York, la 15 ani după atentatele de la 11 septembrie. O bombă a explodat în cel mai populat cartier din Manhattan. Care este bilanţul victimelor