Tag: promovare

  • În 2018, numărul de turişti care au vizitat Delta Dunării a fost aproape dublu

    Statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că în primul semestru al acestui an, judeţul Tulcea a fost vizitat de 58.297 turişti, înregistraţi în structurile de cazare, faţă de 33.093 în aceeaşi perioadă a anului 2017. „Având în vedere faptul că această creştere, cu peste 25.000 de turişti, conform datelor oficiale, este raportată la prima perioadă a anului, când gradul de ocupare este mai redus, estimăm că până la finalul anului vom avea cel puţin o dublare a numărului de turişti în Delta Dunării şi Dobrogea de nord. În lunile iulie, august septembrie şi octombrie, gradul de ocupare este aproape maxim, ceea ce înseamnă că vor fi ocupate aproape în permanenţă cele aproximativ 9.200 de locuri de cazare înregistrate în judeţul Tulcea. Dacă vom continua să promovăm împreună destinaţia turistică Delta Dunării şi Dobrogea de nord, vom reuşi, în foarte scurt timp, să garantăm prosperitatea acestei zone, pe care doar astfel o vom putea dezvolta, pentru a le oferi turiştilor ceea ce îşi doresc de la o vacanţă într-un astfel de loc unic în lume. Chiar dacă în Delta Dunării nu se poate face turism de masă, ci doar un turism responsabil, fără a depăşi un anumit număr de spaţii de cazare, respectiv de turişti care se pot afla simultan în Rezervaţia Biosferei, avem cele mai mari şanse de a creşte câştigurile din industria ospitalităţii în întregul judeţ, astfel încât să crească calitatea serviciilor, dar şi numărul afacerilor prospere, al locurilor de muncă, al veniturilor tulcenilor şi, în final, nivelul de trai al locuitorilor acestui judeţ. Doar prin ”unitate prin comunitate” – şi nu dezbinaţi – putem reuşi. Tocmai de aceea am şi constituit Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, în care sperăm să-i aducem pe toţi cei care îşi doresc acelaşi lucru pentru judeţul Tulcea”, a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.

    Reprezentanţii AMDTDD spune că şi programul guvernamental prin care li s-au acordat vouchere de vacanţă celor peste 1,2 milioane de bugetari din întreaga ţară a fost o iniţiativă bună. În acest context, s-a obsetvat şi o creştere semnificativă a numărului de vizitatori români care au ales ca destinaţie de vacanţă Delta Dunării, în special în luna iunie a acestui an, când s-a înregistrat un număr de 19.542 de turişti români, faţă de numai 10.903, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Din analiza preliminară a datelor furnizate de INS, reiese că această creştere a fost generată în special de posibilitatea de a se achita contravaloarea cazării cu voucherele de vacanţă. Având în vedere faptul că multe dintre pensiunile mici din Delta Dunării şi Dobrogea de nord nu au reuşit să intre în acest program naţional care deja a generat creşteri substanţiale în turismul românesc, AMDTDD încearcă să identifice soluţiile cele mai eficiente pentru a-i sprijini pe proprietarii de pensiuni, astfel încât aceştia să poată intra în program. Din primele rezultate ale analizei situaţiei, făcute de AMDTDD, reiese că cei mai mulţi proprietari de pensiuni cu număr mic de camere nu au fost informaţi corect şi nu au reuşit să rezolve problemele birocratice, astfel încât au nevoie de sprijin, pentru a-şi creşte cifra de afaceri în viitor.
     

  • Uimitorul contract al unui bugetar. E plătit regeşte şi programul e mai mult decât flexibil: de luni până vineri, între orele 8-12 şi 15-19

    ProSport a intrat în posesia unor documente care atestă că, în acest moment, Lăcătuş NU are clauze de performanţă reale la gruparea Armatei.
    Reacţia celor implicaţi este uşor diferită. Comandantul Petrea dă asigurări că informaţiile sunt eronate şi că Lăcătuş a semnat anexa privind clauzele de performanţă. La rândul său, Lăcătuş însuşi afirmă că nu a semnat pentru că documentele n-au fost definitivate, dar că “nu este o problemă” pentru că, fără îndoială, ţinta va fi promovarea.

    Iată felul în care a evoluat relaţia contractuală a lui Marius Lăcătuş cu CSA Steaua.  

    PRIMUL CONTRACT: 120.000 de lei pe an, sumă majorată în fiecare sezon cu minimum 20%. Obiectivul – promovare succesivă până în Liga 1

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Parcă e desprins din poveşti. Satul unicat in România ce fascinează turiştii din toată lumea – FOTO

    Vorbim de Charlottenburg, singurul sat rotund din Romania, care in ultimii ani a fost calcat ceva mai des de vizitatori, cu totii sedusi de farmecul locului.

    Filmata de la inaltime, localitatea Charlottenburg, sau Sarlota, varianta romanizata a numelui sau, isi dezvaluie splendoarea, iar primavara si toamna este un adevarat spectacol.

    Ascuns intre dealuri, pe drumul spre Lipova, Charlottenburgul s-a cladit in 1772 in vremea celui de-al doilea val de colonizari germanice. Guvernatorul de atunci al Banatului, contele de Aldringen, aduce in zona 32 de familii, iar legenda spune ca numele asezarii a fost inspirat de cel al sotiei sale Charlotte.

    Colonistii proveneau din Tirolul de Sud, astazi Trentino, Lorena si Baden-Wurttemberg, iar dupa 1880 localitatea era populata si cu familii de romani si unguri.

    Planul satului a fost intocmit de inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt. La inceput, in mijlocul localitatii exista o plantatie de duzi ce inconjurau o fantana.

    Vreme de aproape 150 de ani, locul a avut mai multi proprietari, dupa ce imparatul Iosif al II-lea a oferit zona spre vanzare nobilimii, prin licitatie.

    In 1890, contele Siegfried Graf von Wimpffen construieste o casa de vanatoare, iar apoi transforma padurea din vecinatate intr-un parc de vanatoare. Locul a fost populat cu cerbi adusi din Boemia.
    Dupa Primul Razboi Mondial, proprietatile contelui sunt preluate de statul roman, iar parcul devine rezervatie de vanatoare a Casei Regale a Romaniei.
    Inca de la finele anilor ’40, parcul ajunge in administrarea Ocolului Silvic Timisoara.

    Locuitorii satului rotund, majoritatea nemti, au plecat in valuri, dupa AL Doilea Razboi Mondial, apoi in anii ’80 si dupa Revolutie, majoritatea caselor fiind cumparate de timisoreni care le folosesc drept case de vacanta, scire opiniatimisoarei.ro

     

  • O nouă zi liberă pentru români: când ar putea fi aceasta

    Mai mulţi parlamentari liberali vor să instituie o Zi Naţională a Meseriilor, în 25 noiembrie, ca măsură de promovare a învăţământului profesional şi tehnic.

    “Motivele pentru recenta creştere înregistrată de învăţământul profesional sunt foarte clare: creşterea economiei are nevoie de resurse umane bine pregătite în meserii. De asemenea, deschiderea României către piaţa europeană necesită oameni foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Facilităţile acordate elevilor (bursă, internat şi decont transport) şi companiilor care investesc în acest tip de educaţie reprezintă şi ele un imbold”, se arată în expunerea de motive a proiectului, iniţiat de deputaţii Raluca Turcan şi Florica Chereş.

    Aceştia amintesc că în prezent sunt 1.195 de instituţii de învăţământ profesional şi tehnic, dar care sunt răspândite inegal pe teritoriul ţării. În acest sens, liberalii dau exemplu regiunea de nord-est, unde sunt 242, iar în Bucureşti-Ilfov doar 68.

    “Prin acest proiect de lege dorim să oferim un cadru naţional care să ofere ocazia de a promova învăţământul profesional şi tehnic. Astfel, Ziua de 25 Noiembrie va fi declarată Ziua Naţională a Meseriilor. Am ales data de 25 noiembrie pentru că în această zi a anului 1864 a fost promulgată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza Legea asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române, care statua pentru prima dată învăţământul profesional”, potrivit documentului citat.

    Proiectul legislativ este susţinut de parlamentari PNL, USR şi PMP şi a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

  • O nouă zi liberă pentru români: când ar putea fi aceasta

    Mai mulţi parlamentari liberali vor să instituie o Zi Naţională a Meseriilor, în 25 noiembrie, ca măsură de promovare a învăţământului profesional şi tehnic.

    “Motivele pentru recenta creştere înregistrată de învăţământul profesional sunt foarte clare: creşterea economiei are nevoie de resurse umane bine pregătite în meserii. De asemenea, deschiderea României către piaţa europeană necesită oameni foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Facilităţile acordate elevilor (bursă, internat şi decont transport) şi companiilor care investesc în acest tip de educaţie reprezintă şi ele un imbold”, se arată în expunerea de motive a proiectului, iniţiat de deputaţii Raluca Turcan şi Florica Chereş.

    Aceştia amintesc că în prezent sunt 1.195 de instituţii de învăţământ profesional şi tehnic, dar care sunt răspândite inegal pe teritoriul ţării. În acest sens, liberalii dau exemplu regiunea de nord-est, unde sunt 242, iar în Bucureşti-Ilfov doar 68.

    “Prin acest proiect de lege dorim să oferim un cadru naţional care să ofere ocazia de a promova învăţământul profesional şi tehnic. Astfel, Ziua de 25 Noiembrie va fi declarată Ziua Naţională a Meseriilor. Am ales data de 25 noiembrie pentru că în această zi a anului 1864 a fost promulgată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza Legea asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române, care statua pentru prima dată învăţământul profesional”, potrivit documentului citat.

    Proiectul legislativ este susţinut de parlamentari PNL, USR şi PMP şi a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

  • Un român de 40 de ani, promovat de gigantul Coca-Cola la vârful businessului din regiunea Caucaz

     Cele trei au împreună peste 16 milioane de locuitori, de circa două ori mai mulţi decât are Austria, unde românul Adrian Cernăuţan a lucrat anterior. Puterea de cumpărare însă este de câteva ori mai mică în statele din Caucaz faţă de Austria.
     
    „În această nouă funcţie mă voi ocupa de coordonarea activităţilor Coca-Cola în regiune, împreună cu cei trei parteneri regionali. Caucaz este o zona absolut unică, în care suntem în parteneriat cu trei companii: Coca-Cola Hellenic, Coca-Cola Icecek şi un îmbuteliator local în Georgia“, a declarat Adrian Cernăuţan pentru ZF. 
     
  • UE şi Japonia au semnat un acord comercial masiv care sfidează protecţionismul promovat de SUA

    Acordul comercial prevede eliminarea a 99% din taxele vamale care costă anual companiile europene şi nipone aproximativ 1 miliard de euro.

    Potrivit Comisiei Europene, Acordul de Parteneriat Economic UE-Japonia este cel mai amplu tratat comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană.

    Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a declarat după semnarea formală a acordului că cele două puteri economice “trimit un mesaj clar că se opun împreună protecţionismului”.

    La rândul său, premierul nipon Shinzo Abe a declarat că acordul “arată lumii voinţa politică neclintită a Japoniei şi a UE de a călăuzi lumea ca nişte campioni ai comerţului liber într-un moment în care protecţionismul s-a răspândit”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cu ce a ajuns să se ocupe acum fostul şef al asasinilor plătiţi de Escobar, după ce a scăpat de închisoare

    Oamenii conduşi de Popeye au omorât mii de oameni în Columbia, pe vremea în care Pablo Escobar controla traficul de droguri, însă a scăpat cu viaţa după ce Don Pablo a fost ucis în 1993.

    El a fost trimis în judecată în 1995 pentru sute de crime, pe care le-a mărturisit, şi a ajuns în acelaşi în în detenţie.

    La sfârşitul anului 2017, autorităţile din Columbia au decis reîncarcerarea lui Popeye, după ce acesta ar fi violat termenii eliberării condiţionate. Fostul om de încredere al lui Escobar ar fi fost prins la o petrecere alături de unul dintre cei mai importanţi traficanţi de droguri din Columbia.

    Popeye fusese eliberat condiţionat în 2014, după 22 de ani petrecuţi în spatele gratiilor.

    După eliberare, Popeye devenise relativ popular pe Youtube, realizând videoclipuri în care critica politica de stânga promovată de partidele aflate la guvernare în Columbia.

  • Conducerea ASE renunţă la pretenţii: studenţii pot să treacă anul şi dacă au note mai mici de 5 la examene

    După ce a scos examenul de admitere de câţiva ani, conducerea ASE a mai luat o decizie surprinzătoare: studenţii care iau nota 4 la examen pot promova totuşi, dacă au rezultate bune la activitatea de la seminar.

    Studenţii din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, universitatea de business care şcolarizează 20.500 de studenţi,  pot lua note mai mici de 5 la examenul final şi să promoveze examenul dacă au o notă destul de mare la seminar (astfel încât media celor două note să fie de cel puţin cinci), a spus Dragoş Stoica, preşedintele senatului studenţesc al ASE,  în cadrul emisiunii ZF Live.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adolescent de 15 ani reţinut pentru TERORISM. Tânărul plănuia să organizeze ATACURI în România

    „ La data de 22.06.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului M.T.E., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. (…)

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna septembrie 2017 şi până în prezent, inculpatul s-a implicat activ în contactarea unor susţinători ai unor organizaţii teroriste active in Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, în scopul promovării sistematice a ideilor şi doctrinelor specifice entităţilor teroriste menţionate, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi. Inculpatul a accesat site-uri şi forumuri care promovează ideologia extremistă, elogiază crimele realizate de organizaţiile teroriste, susţin stabilirea statului guvernat după principii extremiste şi a diseminat materiale, inclusiv violente, care susţin cauza acestuia”, arată DIICOT, printr-un comunicat de presă.

    De asemenea, sursa citată mai arată că adolescentul şi-a manifestat intenţia de a participa la luptă alături de organizaţiile teroriste, exprimându-şi ideea de a călători în zonele de conflict.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info