Tag: port

  • O navă de croazieră cu o mie de turişti germani ajunge joi în Portul Constanţa. Pasagerii vor vizita obiective de pe litoral şi din Capitală

     Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, nava vine de la Odessa şi se îndreaptă spre Istanbul, are la bord 994 de pasageri şi este deservită de un echipaj format din 521 de persoane.

    Vasul urmează să ajungă la terminalul de croaziere din Portul Constanţa joi dimineaţă, la ora 08.00, plecarea fiind programată pentru aceeaşi zi, la ora 18.00. Programul turiştilor germani pe perioada şederii în România include, la alegere, vizitarea unor obiective din zonă – Constanţa, Histria ori Delta Dunării, dar şi o excursie la Bucureşti, la Patriarhie, Palatul Parlamentului şi Muzeul Satului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu se află la Constanţa, unde filmează un interviu pentru CNN în terminalul portuar

     “Domnul preşedinte acordă astăzi un interviu lui Becky Anderson de la CNN, pentru emisiunea «The Gateway», care prezintă Portul din Constanţa în seria de emisiuni despre hub-uri de transport internaţionale”, a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

    Emisiuni anterioare au fost dedicate Portului din Dubai, reţelei feroviare din Japonia şi Aeroportului din Singapore.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cu stridia la curăţat New Yorkul (VIDEO)

    Aşa stau lucrurile la New York, o zonă cândva bogată în stridii, dispărute ca urmare a poluării şi mai ales dragării portului pentru a face loc navelor. Aici se încearcă refacerea populaţiei de moluşte, considerate a fi foarte eficiente în curăţarea apelor, rezolvând astfel problema poluării acvatice. Experţii apreciază că o singură stridie poate filtra până la 50 de galoane de apă pe zi, reuşind să elimine azotul, algele, diverşi poluanţi care umplu apa din zona portuară.

    Proiectul început în Brooklyn presupune amenajări speciale de care stridiile să se poată prinde pentru a trăi, de succesul său depinzând atragaerea unor alte vieţuitoare acvatice în zonă.

    Ideea a început să fie vehiculată tot mai insistent şi pentru alte zone din SUA, mai ales după intervenţia în acest sens de anul trecut a arhitectei Kate Orff la una dintre ediţiile TED Talks:

  • Cum se fura sute de milioane de euro in portul Constanta. Povestea celor 47 de milioane de tone de marfa

    In ciuda inspectiilor aproape lunare efectuate de organele
    abilitate, cel mai mare centru de comert al Romaniei este, dupa cum
    sustin reprezentantii mediului de afaceri, cel mai mare focar de
    evaziune din tara. Una dintre cele mai importante actiuni ale
    organelor abilitate impotriva evaziunii a avut loc luni dimineata,
    cand in 25 de locuinte din Constanta si in alte 25 din Capitala au
    avut loc perchezitii, in cadrul unei actiuni a politiei de
    frontiera care a fost coordonata de catre DNA. Printre persoanele
    vizate de ancheta, care au fost duse ulterior la DNA, se numara
    senatorul PDL Mircea Banias, fost director al Administratiei
    Porturilor Constanta, si secretarul general al Ministerului
    Administratiei si Internelor, Laurentiu Mironescu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Imigrantii veniti din Libia in Europa cu zecile de mii – un cosmar pentru autoritatile italiene

    Potrivit agentiei ONU, aproximativ 1.200 de persoane au murit
    incercand sa traverseze Marea Mediterana incepand din 25 martie
    pana acum. Mii de imigranti se pregatesc in continuare sa ajunga in
    Europa, conform UNHCR, care indeamna statele europene sa le ofere
    gazduire refugiatilor.

    Problema afluxului de imigranti a devenit un cosmar pentru
    autoritatile europene, in special pentru cele din Italia, care s-au
    confruntat deja cu un val de 24.000 de imigranti din Tunisia la
    vremea revoltelor de acolo, in urma cu cateva luni. Dimensiunea
    vaselor care aduc imigranti africani de la Tripoli in portul
    Lampedusa, unele dintre ele chiar cu cate 800 de pasageri, ar fi o
    dovada pentru Roma ca plecarea lor are loc cu acordul autoritatilor
    libiene, scrie New York Times: ministrul de externe Franco Frattini
    a declarat recent ca guvernul Gaddafi a folosit multa vreme
    emigratia spre Europa ca forma de “represalii contra Europei si a
    Italiei” si ca “nu este vorba de o imigratie generata de disperare,
    asa cum e in cazul refugiatilor adevarati, ci de un instrument
    criminal folosit de regimul Gaddafi”. Frattini a adaugat ca aceasta
    “strategie” ar putea fi folosita ca dovada contra lui Muammar
    Gaddafi la Curtea Penala Internationala.

    Imigrantii nu sunt numai din Libia, ci si din Bangladesh,
    Burkina Faso, Eritrea, Etiopia, Ghana, Coasta de Fildes, Sierra
    Leone, Somalia sau Senegal. Multi au ajuns la Tripoli platind sute
    de dolari unor intermediari care ii ajuta sa ajunga la port si sa
    se imbarce in vasele spre Europa.

  • Razie in Portul Constanta. Verificari la documentele vamale si la sistemele de depozitare

    “Scopul actiunii comune consta in verificarea documentelor
    privind autorizarea si functionarea antrepozitelor vamale,
    legalitatea utilizarii sistemelor de depozitare, transfer si
    masurare. Totodata, va fi verificata legalitatea privind
    provenienta produselor energetice detinute si eliberarea acestora
    din antrepozite”, se arata intr-un comunicat de presa de joi al
    Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Controalele
    vizeaza infractiuni ce prejudiciaza bugetul de stat si submineaza
    economia nationala prin introducerea si distribuirea ilegala de
    marfuri in zona porturilor de la Marea Neagra. Totodata,
    autoritatile urmaresc prevenirea si combaterea neachitarii taxelor
    si impozitelor aferente operatiunilor comerciale si destructurarea
    grupurilor infractionale specializate in infractiuni de crima
    organizata.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Averile vamesilor din Constanta. Ce legatura are Mircea Basescu cu vamesul milionar Teseleanu

    Despre Teseleanu cel mai bine vorbeste prietenul sau, Mircea
    Basescu. Fratele presedintelui Traian Basescu a declarat, duminica,
    pentru gandul, ca Iulian Teseleanu este prietenul sau si este “o
    persoana corecta si onesta”. Teseleanu a incasat din salarii si
    stimulente, in anul 2007, echivalentul a 160.000 de euro. In anul
    2009, Teseleanu a incasat doar 23.000 de euro – de 7 ori mai putin.
    In 2010, veniturile sale salariale au continuat sa scada. Cu toate
    acestea, nu renunta la functie, ca si alti colegi ai sai din ale
    caror declaratii de avere reiese ca si-au asigurat de pe acum o
    batranete linistita.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Din santier naval in port pentru iahturi de lux

    Peter Munk, presedinte al Barrick Gold – cea mai profitabila companie de exploatare a zacamintelor de aur-, a cumparat un vechi santier naval din Muntenegru pentru a-l transforma intr-o statiune de lux pe coasta Adriatica.Omul de afaceri canadian a platit pentru santierul naval Arsenal 29 de milioane de euro, urmand sa investeasca, in urmatorii doi ani, alte 106 milioane de euro pentru constructia unui intreg complex in jurul acestuia.Marina, situata la 60 de kilometri de capitala Podgorica, va avea o capacitate de peste 700 de ambarcatiuni. Complexul urmeaza sa fie cel mai mare din Mediterana de Est, iar intreaga zona turistica, care se “ntinde pe 24 de hectare, va gazdui si un hotel de lux, mall-uri, dar si facilitati de epurare a apei si ecologizare a mediului. In proiect s-au implicat si Banca Mondiala si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care vor aloca fonduri pentru curatarea mediului, iar municipalitatea din Tivat va imbunatati sistemul de furnizare cu apa in urmatorii doi ani.Primarul orasului Tivat, Dragan Kankaras, spune ca proiectul lui Peter Munk a coincis cu cel al autoritatilor locale si se arata increzator in potentialul de crestere al zonei.Munk, care a obtinut importante scutiri de taxe de la guvernul muntenegrean, mai detine actiuni si la TriGranit, compania maghiara de real estate care va construi statiuni de vacanta in apropiere si care se va implica in proiecte de real estate si pe piata romaneasca.Ministrul turismului din Muntenegru, Pedrag Nenezic, spune ca dezvoltarea complexului va transforma micul stat Muntenegru intr-un hot spot pentru turismul de lux din Europa de Est. Investitia facuta de Peter Munk a trecut drept prima privatizare importanta din economia nationala, de cand statul Muntenegru si-a capatat independenta in iunie 2006.