Tag: politist

  • Un poliţist din Braşov, cunoscut pentru postarile sale pe Facebook, a publicat prima sa carte. Site-ul editurii a picat în momentul când s-a dat drumul la comenzi

    “Flash-uri din sens opus” este cartea care a provocat ca site-ul editurii Curtea Veche să pice când s-a dat drumul la comenzi. Nu este opera unui autor cunoscut, ci a lui Marian Godină, un poliţist. Acesta este din Brasov şi lucrează în cadrul Poliţiei Rutiere. Pe pagina sa de Facebook, dar şi pe blogul acestuia Godină publică diferite întâmplări  de pe teren. Fiecare postare strânge mii de like-uri şi sute de comentarii. Textele scrise cu haz l-au făcut cunoscut şi astfel a reuşit să obţină cu contract de publicare de la editura Curtea Veche

    “O carte actuală şi amuzantă care se citeşte cu sufletul la gură: momente din viaţa de zi cu zi în care deseori te regăseşti, povestiri cu tâlc, personaje savuroase şi memorabile întâlnite în trafic, limbaj autentic presărat cu (auto)ironie şi umor cât cuprinde.”, se arată pe site-ul editurii.

    “Sunt poliţist de 9 ani. Numai mama nu s-a obişnuit cu asta, iar atunci când mă sună şi îi zic că nu pot vorbi, că-s la poliţie, mă intreabă ce-am făcut.”, scrie poliţistul în descrierea sa pe blog.

    Cartea are 192 de pagini şi costă 29 de lei.
     

  • Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman primea mită bani, alimente şi ţuică, acasă sau la birou – surse

    Potrivit unor surse judiciare, şeful Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Teleorman, comisarul Dănuţ Dobre, este acuzat de mai multe fapte de trafic de influenţă şi luare de mită, iar procurorul Ovidiu Toma, de la Parchetul Tribunalului Teleorman, este acuzat de luare de mită.

    Sursele citate au precizat că la Serviciul Poliţiei Rutiere Teleorman şi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Compartimentul Regim Permise Conducere şi Examinări, din cadrul Prefecturii Teleorman ”au fost identificaţi mai mulţi ofiţeri şi agenţi de poliţie care desfăşurau activităţi infracţionale în legătură cu obţinerea frauduloasă, în schimbul unor sume de bani, a permiselor de conducere, precum şi în legătură cu intervenţii exercitate la poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere (agenţi constatatori) privind aplicarea unor sancţiuni mai blânde persoanelor contraveniente, şoferilor, în schimbul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite”.

    În urma cercetărilor, anchetatorii au identificat mai multe situaţii în care şeful Poliţiei Rutiere Teleorman, Dănuţ Dobre, şi-ar fi folosit influenţa asupra unor subalterni, dar şi asupra unor persoane cu care colabora, pentru a ajuta şoferi care încălcaseră Codul rutier sau persoane care doreau să fie sigure că obţin permisul de conducere în urma examenului auto.

    Conform surselor citate, în luna iulie, Dănuţ Dobre a intervenit pe lângă unul dintre subalternii săi pentru a-i da o sancţiune ”mai blândă (trei puncte penalizare)” unui şofer prins conducând în municipiul Alexandria cu o viteză ce depăşea viteza legală cu 20 de kilometri la oră. În schimbul acestei intervenţii, şoferul i-a dat şefului Poliţiei Rutiere Teleorman produse alimentare drept mită.

    În aceeaşi lună, comisarul Dănuţ Dobre a primit, în biroul său de la IPJ Teleorman, o sumă de bani, ”în schimbul «protecţiei» pe care se angajase să i-o asigure unei persoane în cazul comiterii unor abateri la regulile de circulaţie”, precizează sursele citate.

    Tot în iulie 2015, Dănuţ Dobre i-a promis unei persoane ”că-şi va trafica influenţa pe lângă agenţi şi ofiţeri de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Compartimentul Regim Permise Conducere şi Examinări, din cadrul Prefecturii Teleorman, pentru ca fiul acesteia să fie declarat «admis» la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cu nerespectarea dispoziţiilor legale”, mai spun sursele judiciare.

    În schimbul acestei intervenţii, comisarul ar fi primit diverse bunuri, care i-au fost trimise acasă printr-un intermediar.

    De asemenea, în luna iulie, Dănuţ Dobre a convins doi poliţişti de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Compartimentul Regim Permise Conducere şi Examinări, să intervină pentru ca fiul unui apropiat de-al său să obţină permis de conducere categoria ”B”, iar un alt bărbat să fie admis la examenul pentru obţinerea permisului de conducere categoriile ”C” şi ”E”, mai arată sursele citate.

    În schimbul acestei intervenţii, bărbatul respectiv i-a dat şefului Seviciului Poliţiei Rutieră, chiar în biroul său, bani şi doi litri de ţuică.

    De asemenea, conform surselor citate, în perioada iunie – august, şeful Poliţiei Rutiere Teleorman a intervenit pe lângă procurorul Ovidiu Toma, pentru ca acesta să claseze un dosar.

    În schimbul soluţiei de clasare, comisarul de poliţie ”şi-a traficat influenţa asupra unui agent de la examinări auto pentru ca acesta din urmă să-l declare «admis» la proba practică pe nepotul procurorului, care a obţinut permisul de conducere categoria «B», în luna septembrie”, conform surselor citate.

    Procurorii DNA au făcut, miercuri dimineaţă, percheziţii în judeţul Teleorman, la Serviciul Poliţie Rutieră, Serviciul Permise Auto şi Înmatriculări şi la Parchetul Tribunalului Teleroman.

    Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, care ar fi fost comise în anul 2015.

    În acest caz sunt vizaţi Şeful Poliţiei Rutiere Teleorman, comisarul Dănuţ Dobre, subalterni ai acestuia şi procurorul Ovidiu Toma, de la Parchetul Tribunalului Teleorman.

    Miercuri seară, în urma audierilor de la sediul DNA, procurorii au dispus reţinerea acestuia, urmând ca joi să fie prezentat unei instanţe din Capitală, cu propunere de arestare preventivă.

    La ora transmiterii acestei ştiri, la DNA este audiat şeful Poliţiei Rutiere Teleorman, comisarul Dănuţ Dobre.

  • Comisar şef de la Secţia 11 Poliţie Bucureşti, reţinut după ce a luat mită de la un suspect de furt un bax de vin, un bax de apă minerală şi 15 fripturi

    Comisarul şef Mirel Mindinică, de la Secţia 11 Poliţie din Bucureşti, a fost reţinut de DNA, după ce a fost prins luând mită 190 de lei de la un suspect de furt calificat, de la care anterior ceruse un bax de vin, un bax de apă minerală şi 15 fripturi, pentru a-i soluţiona favorabil dosarul.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut, joi, pe Mirel Mişu Mindinică, comisar şef în cadrul Secţiei 11 Poliţie, şi cer Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, pentru luare de mită.

    Potrivit ordonanţei de reţinere, în 9 noiembrie, ofiţerul de poliţie judiciară Mirel Mişu Mindinică a pretins un bax de vin, un bax de apă minerală şi 15 fripturi de la o persoană (martor denunţător în această cauză) cercetată pentru furt calificat, căreia i-a promis că va scăpa de răspundere penală.

    “Întrucât nu avea banii necesari cumpărării acelor produse, martorul denunţător i-a înmânat inculpatului suma de 200 lei, urmând ca peste câteva zile să-i mai remită 500 lei”, au scris procurorii DNA în documentul citat.

    Comisarul şef Mirel Mindinică a fost prins, miercuri, în timp ce primea 190 de lei de la persoana pe care trebuia să o cerceteze pentru furt calificat.

  • O scrisoare tuburătoare. Poliţist către fiul său, după tragedia din Colectiv: „Pleacă din ţara asta”

    Tragedia de vineri seara din clubul bucureştean Colectiv, în care 30 de oameni şi-au pierdut viaţa, şi alţi aproximativ 180 au fost răniţi, a impresionat o lume întreagă. La fel de mişcat a fost şi un poliţist din Focşani, care a ales să transmită public o scrisoare emoţionantă către fiul său. Bărbatul îşi îndeamnă copilul să plece „departe de ţară”, arătându-se neîncrezător că în România se va schimba ceva în bine, potrivit Vocea Transilvaniei

    „Rânduri către fiul meu:

    Dragul meu băiat, a sosit vremea, ca în calitate de tată, să-ţi dau un sfat: învaţă, dragul meu băiat, învaţă atât de mult şi atât de temeinic astfel încât să poţi pleca din ţara asta, tara în care bebeluşii ard în maternităţi, tinerii mor în cluburi, sau îşi dau viaţa pentru confortul unor aşa zişi demnitari, tara în care scumpii noştri politicieni sunt surprinşi dormind în timpul şedinţelor, tara în care aceeaşi politicieni, care au depus un jurământ, acela de a sluji cetăţeanul, îşi afundă adânc mâinile în mocirla spăgilor, învârtind sume ameţitor de mari pentru oamenii simpli, iar când sunt prinşi, ceidrept sporadic, sunt victimele sistemului şi a opozanţilor politici.

    Du-te, fiul meu… du-te departe de mega-caracatita urii şi a răutăţii care a pus stăpânire pe sufletele noastre. Du-te departe de ţara asta în care eşti pierdut dacă nu împingi ceva, oriunde! Ţara asta în care e mult mai uşor să cobori în bernă drapelul decât să elaborezi legile în aşa fel încât să nu se ajungă niciodată la situaţii sinistre.

    Ţara în care nimeni nu e responsabil pentru nimic, decât pentru îmbogăţire rapidă şi fără muncă. Du-te, fiul meu, acolo unde n-o să fii în pericolul de a-ţi scrânti glezna în timp ce mergi pe un trotuar care a costat milioane pe hârtie, dar în realitate e plin de găuri, unde n-o să fii în pericol de a-ţi cade în cap tencuiala de pe o clădire veche de 70 de ani, unde nu există pericolul de a te răni sau muri la volan, în timp ce faci slalom printre gropile abia „plombate” , dar care din cauza „vremii potrivnice” , s-au surpat.

    Nu fi patriot şi nu mai suporta mizeriile şi minciunile folosite ani şi ani de către aceeaşi oameni, doar pentru a-şi construi ei palate şi averi. Pleacă din ţara asta în care, ca să-ţi îngropi morţii, trebuie să faci credit la bancă pentru că a ajuns să coste înmormântarea mai mult decât nunta. Pleacă din ţara asta, pentru că s-a ajuns că valoarea unui om să fie dată de grosimea portofelului, numărului de carduri, maşinile conduse sau eticheta de pe haine. Pleacă acolo unde n-o să întâlneşti oameni vorbind singuri pe străzi din cauza grijilor, unde n-o să auzi despre atâtea sinucideri din cauza deznădejdii…. Du-te, fiul meu…dă-ţi şansă să creşti armonios la minte şi în inimă…„, a scris poliţistul Bogdan Tăicuţu pe Facebook.

  • Ponta despre moartea poliţistului Bogdan Gigină: Politicienii să nu mai folosească tragediile în scopuri politice

    ”Aş vrea să încep însă cu a-mi exprima solidaritatea şi condoleanţe pentru familia poliţistului mort la datorie, cel care a decedat marţi, miercuri, ştiu că s-au întâmplat toate acele lucruri. Există o anchetă în curs şi vreau să mulţumesc tuturor celor care îşi fac datoria şi celor care uneori, din păcate, plătesc un preţ mult prea mare pentru ceea ce fac în fiecare zi pentru ca societatea românească să funcţioneze”, a declarat Victor Ponta, la începutul şedinţei de vineri a Guvernului.

    El a mai spus că trebuie văzut cum se pot întâmpla asemenea lucruri, afirmând că peste tot prin ţară există ”tot felul de capcane mortale”, despre care se află doar atunci când se întâmplă o tragedie.

    ”Fiind vorba despre o anchetă în curs, vreau sa vedem cum se pot întâmpla asemenea lucruri, în special pe partea de CNDNR şi administraţie locală. Avem gropi în asfalt, avem tot felul de zone periculoase. Sunt convins că peste tot în ţară există tot felul de capcane mortale şi doar după ce se întâmplă o mare tragedie află despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmpla asemenea lucruri”, a spus Ponta.

    El a susţinut că sunt politicieni care folosesc tragediile şi arestările pentru a obţine capital politic şi acest fapt ar trebui să înceteze.

    “Mi-aş dori ca şi noi ca societate să nu mai folosim, vorbesc de oamenii politici, să nu mai folosim tragediile în scopuri politice. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie, apar aceeaşi oamnei politici care ţipă şi folosesc fie tragediile, fie arestările, ca să câştige un pic de capital politic şi ăsta e un semn de barbarism în politică şi poate reuşim să scăpăm de el”, a mai spus Ponta.

    Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.

    Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

    Joi, la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la “o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.

    “Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă, a unei coloane oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a arătat Poliţia Capitalei.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că un alt poliţist de la Brigada Rutieră a Capitalei a fost rănit după ce a căzut cu motocicleta în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, accidentul având loc în septembrie, în zona Pieţei Victoriei.

    Deşi accidentuls-a produs în 21 septembrie, acesta nu a fost făcut public, însă date despre incident au fost comunicate presei pe surse, în urma decesului subinspectorului Bogdan Gigină.

    Potrivit surselor citate, accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 21 septembrie, la intersecţia Piaţa Victoriei cu bulevardul Vasile Lascăr. Poliţistul Dorel Moraru, care se afla pe motocicletă în coloana vicepremierului Gabriel Oprea, a fost acroşat de un autoturism condus de o femeie, care a intrat în intersecţie după ce nu a oprit la semnalul “stop” al agentului care dirija circulaţia.

    În urma impactului, Moraru a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde nu a rămas internat. Medicii au stabilit că acesta a suferit o entorsă la glezna dreaptă şi o contuzie la pumnul stâng, fiindu-i pusă o atelă la picior, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale. În urma accidentului, Dorel Moraru a avut nevoie de o lună de concediu medical.

    În urma accidentului în care a fost implicat poliţistul Dorel Moraru, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis un dosar de cercetare.

    Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, la momentul accidentului de miercuri seară coloana oficială a lui Gabriel Oprea, “de care demnitarul beneficia în condiţiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piaţa Presei Libere – Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle Piaţa Victoriei – bulevardul Uranus – strada Ştirbei Vodă.

    “Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Ministrul afacerilor interne a comunicat cu secretarul de stat Raed Arafat şi cu ceilalţi decidenţi din conducerea MAI, pentru intervenţia de urgenţă a echipajelor SMURD şi informarea permenentă în legatura cu evolutia situatiei. S-a ţinut legatura cu echipajele SMURD si cu Spitalul Universitar, iar ministrul de interne a fost permanent informat”, se mai spune în comunicat.

    Reprezentanţii Poliţiei Capitalei mai arată că, la locul producerii accidentului, existau elemente de semnalizare a lucrării, dar cu privire la modul în care erau amplasate, dacă respectau sau nu normativele legale, urmează a se stabili pe parcursul anchetei aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

    “Menţionăm că toate circumstanţele producerii accidentului fac în prezent obiectul unui dosar penal, aflat în competenţa procurorilor. Întregul colectiv al Poliţiei Capitalei este alături de familia colegului nostru, fiind profund îndurerat de tragicul eveniment”, mai spun reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

    Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Ştirbei Vodă spun însă că maşina în care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit după accident.

    În cazul accidentului în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care analizează în anchetă inclusiv faptul că acesta era într-un dispozitiv care îl însoţea pe ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

    Bogdan Cosmin Gigină va fi înmormântat vineri la Cimitirul Ghencea Militar 3, iar la ora transmiterii acestei ştiri au loc funeraliile.

  • TVR: Accidentul din septembrie care a implicat un poliţist, nereflectat pentru că a fost unul uşor

    “O echipă TVR a fost trimisă să filmeze urmările unui accident pe Calea Victoriei, în urma sesizării făcute de unul dintre reporterii televiziunii, aflat în zonă. În imaginile surprinse de cameramanul TVR apar maşina avariată şi câţiva poliţişti de la Brigada Rutieră. Din informaţiile obţinute ulterior, era vorba despre un motociclist de la Poliţia Rutieră, acroşat de un autoturism”, spune Televiziunea Română, într-o precizare remisă MEDIAFAX referitoare la criticile aduse în presă privind nedifuzarea unui accident în Jurnalul TVR din data de 21 septembrie în care a fost implicat un poliţist.

    Totodată, TVR precizează că purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, “a prezentat accidentul drept unul uşor, fără urmări grave pentru părţile implicate şi nu a oferit alte detalii”.

    “Ţinând cont de celelalte subiecte ale zilei şi de faptul că nu erau consecinţe grave, s-a luat decizia de a nu include subiectul în emisiunile informative din ziua respectivă”, mai arată Televiziunea Română.

    Poliţistul de la Brigada Rutieră a Capitalei a căzut cu motocicleta în timp ce însoţea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, agentul fiind rănit în urma accidentului, care a avut loc în septembrie, în zona Pieţei Victoriei, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX surse judiciare.

    Deşi accidentul a avut loc în 21 septembrie, acesta nu a fost făcut public, însă date despre incident au fost comunicate presei pe surse, în urma decesului, marţi seară, a subinspectorului Bogdan Gigină, provocat de căderea acestuia într-o groapă de pe strada Ştirbei Vodă, cu motocicleta, tot în timpul unei misiuni în coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea.

    Potrivit surselor citate, accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 21 septembrie, la intersecţia Piaţa Victoriei cu bulevardul Vasile Lascăr. Poliţistul Dorel Moraru, care se afla pe motocicletă în coloana vicepremierului Gabriel Oprea, a fost acroşat de un autoturism condus de o femeie, care a intrat în intersecţie după ce nu a oprit la semnalul “stop” al agentului care dirija circulaţia.

    În urma impactului, Moraru a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde nu a rămas internat. Medicii au stabilit că acesta a suferit o entorsă la glezna dreaptă şi o contuzie la pumnul stâng, fiindu-i pusă o atelă la picior, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

    În urma accidentului, Dorel Moraru a avut nevoie de o lună de concediu medical.

    În urma accidentului în care a fost implicat poliţistul Dorel Moraru, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis un dosar de cercetare.

    Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani), de la Brigada Rutieră a Capitalei, şi-a pierdut viaţa în urma accidentului de marţi seară, când a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.

    Deşi poliţistul Bogdan Cosmin Gigină asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea, informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne.

    Date despre misiunea pe care o executa Bogdan Gigină au fost aflate mai întâi pe surse, iar joi Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la “o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.

    “Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă, a unei coloane oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic”, a arătat Poliţia Capitalei.

    Potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Poliţiei Rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar în cazul şefului statului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi primului ministrului.

    Miniştrii pot beneficia de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere doar “în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă”, conform prevederilor legale.

  • Ofiţer de poliţie din Bucureşti, prins în flagrant în timp ce primea 36.500 de euro

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut pe Marian Daniel Popa, inspector în cadrul Secţia 26 Poliţie din Bucureşti, pentru şantaj.

    Potrivit ordonanţei anchetatorilor, în perioada iulie – octombrie, Marian Daniel Popa ar fi a constrâns un dezvoltator imobiliar (denunţător în cauză) să îi dea, fie un apartament cu două camere situat într-un imobil aflat în construcţie în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, fie o garsonieră dublă plus alte lucrări de construcţie, ambele evaluate la o valoare de 45.000 de euro, ameninţându-l că în caz contrar va face demersuri la instituţiile abilitate ale statului care ar putea duce fie la împiedicarea finalizării construcţiei, fie la imposibilitatea vânzării apartamentelor.

    Ulterior, Popa s-ar fi înţeles cu omul de afaceri ca acesta să-i dea 36.500 de euro, bani în schimbul cărora, poliţistul urma să renunţe la sesizarea instituţiilor abilitate să se pronunţe cu privire la legalitatea imobilului respectiv.

    “La data de 16 octombrie 2015, în biroul denunţătorului s-a prezentat inculpatul Popa Marian Daniel unde a primit suma de 36.500 euro, acţiune urmată de semnarea unui înscris sub semnătură privată intitulat “contract de despăgubire”, încheiat pentru a da o aparenţă de legalitate, moment în care s-a procedat la constarea infracţiunii flagrante”, susţin anchetatorii.

    Ofiţerul de poliţie va fi dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestarea preventivă.

  • Preşedintele l-a decorat post-mortem pe subinspectorul de poliţie Gheorghe Ionescu

    Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Administraţia Prezidenţială, “în semn de înaltă apreciere pentru devotamentul şi profesionalismul de care a dat dovadă în slujba legii, îndeplinindu-şi datoria cu preţul sacrificiului suprem, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler subinspectorului de poliţie Gheorghe Ionescu”.

    Decorarea a fost făcută la propunerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, decretul de decorare fiind semnat vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

    Subinspectorul de poliţie Gheorghe Ionescu, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a decedat vineri dimineaţă, după aproape trei săptămâni în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Poliţistul fusese dus în comă la spital, în 2 august, după ce omul de afaceri turc Abdullah Atas a refuzat să oprească pentru un control în trafic şi a intrat cu maşina în acesta.

    Gheorghe Ionescu va fi înmormântat, duminică, probabil în jurul orei 13.00, la Cimitirul Ghencea 2 Militar, cu onoruri militare. Vicepremierul Gabriel Oprea şi întreaga conducere a Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonialul religios de înmormântare a subinspectorului post-mortem Gheorghe Ionescu.

    Trupul neînsufleţit al poliţistului a fost dus vineri la casa pe care acesta o construia împreună cu familia, iar sâmbătă seară va fi depus la capela cimitirului.

    Agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

    Ministerul Afacerilor Interne va organiza funeraliile militare şi va sprijini familia cu tot ce este necesar. Soţia lui Gheorghe Ionescu va fi angajată la MAI şi va primi un ajutor de 20.000 de euro, conform legislaţiei.

    Subinspectorul post-mortem Gheorghe Ionescu avea 44 ani şi lucra de 23 de ani în Ministerul Afacerilor Interne.

    “Cu profundă tristeţe anunţăm plecarea timpurie dintre noi a colegului şi prietenului nostru, subinspector de poliţie p.m. Gheorghe Ionescu, din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti. Un profesionist de excepţie, un om de o mare nobleţe sufletească, devotat profesiei de poliţist, dăruit pe deplin familiei şi ţelurilor pe care le-a avut în viaţă, ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în inimile şi sufletele noastre un gol imens, sentimente de tristeţe şi regrete eterne. Dumnezeu să te odihnească în pace,“Dulăule”!”, au scris reprezentanţii MAI, amintind de porecla poliţistului.

    Accidentul în urma căruia ofiţerul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde acesta se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Poliţistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească maşina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu, a accelerat şi l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Anchetatorii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 – 200 de kilometri la oră.

    Omul de afaceri Abdullah Atas a fost arestat preventiv în 3 august, de Tribunalul Bucureşti.

    În urma decesului lui Gheorghe Ionescu, atas va fi acuzat de omor calificat, riscând o pedeapsă de 15 – 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

  • Câţi BANI va primi poliţistul care a murit, după ce a fost accidentat grav în timpul serviciului de un om de afaceri turc

    Poliţistul Gheorghe Ionescu, decedat vineri dimineaţă, după ce a fost accidentat în timpul serviciului, va fi înmormântat, duminică, la Cimitirul Ghencea Militar, cu onoruri militare, iar familia va primi un ajutor consistent din partea statului.

    Pentru fapte de eroism şi sacrificarea vieţii în misiune, agentul şef principal Gheorghe Ionescu a fost trecut în corpul ofiţerilor, fiind înaintat în gradul de subinspector de poliţie post-mortem, prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). De asemenea, soţia poliţistului va primi şi un ajutor bănesc.   

    Câţi BANI va primi poliţistul care a murit, după ce a fost accidentat grav în timpul serviciului de un om de afaceri turc