Tag: piata auto

  • Înmatriculările Dacia în Europa au urcat cu 28%. Piaţa auto UE a revenit pe creştere

     Înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut cu 1,7% în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1,038 milioane de unităţi, potrivit datelor prezentate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

    În primele patru luni ale anului, piaţa auto UE a scăzut cu 7,1%, de la 4,3 la 4 milioane de înregistrări, se arată în comunicat.

    Dintre pieţele mari, Marea Britanie a înregitrat cea mai solidă creştere, cu 14,8% în aprilie, la peste 163.000 de unităţi, respectiv cu 8,9% în primele patru lnui ale anului, la aproximativ 768.500 înmatriculări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa auto a stagnat în ianuarie, vânzările de maşini rulate continuă să urce

    “În continuare, în luna ianuarie vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total), cu 11 puncte procentuale mai mult decât media înregistrată în 2012. De asemenea, continuă să se manifeste asupra pieţei impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 18.000 de autoturisme, înregistrează o creştere de 60% faţă de ianuarie 2012. La aceste cifre, rezultă că la fiecare autoturism nou vândut în România în prima lună din acest an, au fost aduse alte cinci rulate”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

    Comparativ cu decembrie 2012, vânzările de autovehicule au scăzut cu 40%.

    Cititi mai mulet pe www.mediafax.ro

  • Mercedes a devenit liderul pieţei auto de lux din SUA în ianuarie, devansând BMW şi Lexus

    Vânzările Mercedes-Benz în SUA au crescut cu 11% în luna ianuarie, Daimler reuşind un început mai bun de an decât rivalul BMW, cele două grupuri germane continuând să-şi dispute piaţa americană a automobilelor de lux la doi ani după ce au detronat Lexus, liderul tradiţional. Mercedes a anunţat că a vândut în ianuarie peste 22.500 de automobile în SUA, în urcare cu 11%, în timp ce vânzările BMW au avansat cu numai 0,7%, la 16.513 unităţi, transmite Bloomberg. Lexus, divizie a Toyota, a înregistrat un avans de 32%, la 16.211 livrări. Deşi Mercedes-Benz conducea după primele 11 luni, BMW a reuşit anul trecut să se menţină ca lider pe piaţa automobilelor de lux din SUA cu o creştere puternică în luna decembrie. Lexus a fost cea mai populară marcă auto de lux din SUA timp de 11 ani, însă cutremurul devastator din martie 2011 din Japonia a afectat producţia grupului Toyota, permiţând concurenţilor germani să preia conducerea. Cea mai bine vândută marcă americană de lux este Cadillac, care s-a plasat pe locul al patrulea în ianuarie, cu 13.116 automobile vândute, în urcare cu 47%. Audi a înregistrat o creştere de 7,5%, la 10.056 unităţi. Per total piaţă, Toyota şi Ford au fost lideri de piaţă în ianuarie, cu creşteri de 27%, respectiv 22%. Locurile trei şi patru au revenit General Motors şi Chrysler. Vânzările totale de autovehicule uşoare din SUA au crescut cu 14% în ianuarie.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Piaţa auto din România s-a întors la nivelul la care era când benzina costa 1,3 lei litrul

    Vânzările de autoturisme au înregistrat în 2012 o scădere de aproape 25%, la circa 71.000 -72.000 de unităţi, potrivit jucătorilor din piaţa auto, cel mai redus nivel din ultimii 12 ani.”Piaţa a scăzut dramatic în 2012, în special pe segmentul persoanelor fizice. A fost, practic, anul care a adus piaţa auto înapoi la nivelul anului 2000 ca număr de maşini noi livrate. Date fiind vânzările din ultimul trimestru al anului, scăderea pieţei auto comparativ cu 2011 poate depăşi 25%”, a spus Dana Cortina, directorul general al Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding în România. Declinul de aproape 25% înregistrat de piaţa auto locală anul trecut este cel mai mare din ultimii trei ani, fiind depăşit doar de cel de peste 50% din 2009. În ceea ce pri­veşte 2013, evoluţia pieţei auto depinde de un număr mare de variabile, printre care cele mai importante sunt taxa de poluare şi modul în care va fi modificată, dar şi programul “Rabla”, care a susţinut piaţa în ultimii trei ani. Preţul unui litru de benzină în anul 2000 era de circa 13.000 de lei vechi. Procesul de denominare introdus în anul 2005 prin care s-a făcut trecerea la leul greu a tăiat patru zerouri din cotaţia monedei naţionale de atunci.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

     

  • Dolofan, Trust Motors: Restructurarea din bănci loveşte piaţa auto

    Anul 2013 poate fi al şaselea de scădere pe piaţa auto locală, în condiţiile în care vânzările de maşini noi ar putea fi afectate inclusiv de disponibilizările din sectorul bancar anunţate pentru acest an. “Piaţa auto din acest an va fi influenţată de restructurarea băncilor, câteva mii de angajaţi urmând să-şi piardă locul de muncă în 2013, dar şi de incertitudinea unui nou program de casare sau rata ridicată a datoriei externe a României”, a spus Gheorghe Dolofan, preşedintele Trust Motors, importatorul Peugeot pe piaţa locală cu afaceri anuale de 60 mil. euro. BCR, cea mai mare bancă din România, a anunţat în decembrie că va închide 60 de sucursale şi va disponibiliza 1.600 de angajaţi, iar Radu Gheţea, preşedintele ARB, declara la sfârşitul anului trecut că în 2013 mai multe bănci se vor restructura. Astfel, după ce în ultimii cinci ani vânzările de maşini au scăzut cu aproape 80%, la mai puţin de 70.000 anul trecut, 2013 ar putea să nu aducă stabilizarea pieţei la un nivel similar cu 2012, ci să aducă o nouă scădere. De la 1 februarie Trust Motors va prelua importurile măr­cii Citroën de la filiala locală a grupului PSA Peu­geot Citroën în urma reorganizării activităţii din România.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • Estimări pozitive pentru piaţa auto din SUA: Înmatriculările vor creşte cu 900.000 de unităţi

    “Dacă nu are loc o încetinire a economiei, ar trebui să vedem un avans solid al pieţei auto în acest an”, a declarat Anthony Pratt, director la departamentul de prognoză pentru America de Nord şi America de Sud la firma Polk.

    Un factor important al creşterii vânzărilor va fi lansarea de noi modele în acest an. În total, 43 de noi modele vor ajunge în showroom-uri în SUA în 2013, cu aproape 50% mai multe faţă de anul trecut, informează CNBC.

    În plus, 60 de modele îmbunătăţite vor fi introduse pe piaţă în acest an, de asemenea mai multe faţă de anul precedent

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mediafax Talks about Auto Industry: Piaţa auto va continua tendinţa negativă, cu profitabilitate zero

    “Scăderea vânzărilor a condus la o prăbuşire a cifrei de afaceri în perioada 2008-2010, cu 50% în 2010 faţă de 2008. Estimarea este că pentru 2011 reducerea va fi de 60%, iar cifrele din 2012 vor confirma continuarea acestei prăbuşiri. Cifra de afaceri va continua trendul negativ în acest an”, a declarat, miercuri, Brent Valmar, vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), la conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry.

    El a arătat, de asemenea, că din cauza crizei a avut loc şi o scădere a numărului de distribuitori autorizaţi ale diferitelor mărci auto, însă cifrele oficiale nu arată dimensiunea reală a dificultăţilor de pe piaţa auto.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Reţeta chinezească de la BMW – bavarezii investesc în a doua uzină

    În urmă cu cinci ani nu exista trafic în Shenyang, cu excepţia câtorva maşini produse local, dar acum totul s-a schimbat, spune Hans-Peter Lutz, unul dintre executivii BMW Group care lucrează în capitala provinciei Liaoing din nord-estul Chinei. Iar acest lucru poate fi uşor observat. Aproape peste tot în oraş se construiesc clădiri cu cel puţin douăzeci de etaje, zone rezidenţiale şi desigur, autostrăzi care se văd din avion.

    China anunţă creşteri record în aproape toate domeniile – construcţii, vânzări şi desigur, producţie – pe măsură ce pe aproape tot ce se vinde la nivel mondial există o etichetă cu “Made in China”. Ce se poate observa fără probleme este că noua piaţă cunoaşte o expansiune record, în timp ce în Europa şi SUA se confruntă cu recesiunea, criza şi austeritatea. Aşadar, nu este de mirare cum că în Asia au venit deja toate companiile importante. Şi cei mai importanţi oameni de afaceri din lume deja se laudă de ceva vreme că, fie ei, fie copiii lor, învaţă chineza.

    La nouă ore de zbor depărtare de München, BMW se află în plină expansiune. Deschide o nouă uzină. Şi nu doar atât. Constructorul german anunţă noi investiţii şi la uzinele din SUA, Marea Britanie şi Germania, semn că maşinile sale au tot mai mulţi clienţi. Dar acum accentul cade pe China. În parteneriat cu constructorul chinez Brilliance, BMW a investit 50 de mililoane de euro în construcţia unei a doua uzine auto, în Tiexi, aproape de Shenyang. Şi mai mult, planul de investiţii este de 500 de milioane de euro pentru a creşte capacitatea de producţie în China întâi la 200.000 de unităţi şi ulterior la 300.000, respectiv 400.000, în funcţie de cererea din piaţă. La 300.000 de unităţi se va ajunge la finele anului viitor, atunci când fabrica va lucra în două schimburi pe zi, cinci zile pe săptămână. Astfel, dacă în prezent jumătate din maşinile vândute de BMW pe piaţa chineză sunt produse local, pragul va ajunge la două treimi. China este cea mai mare piaţă pentru majoritatea modelelor BMW, cu excepţia lui X5, care are ca piaţă principală Statele Unite, unde şi este produs. În total, BMW şi Brilliance au investit în China 1,5 miliarde de euro, cele două companii fiind parte a unui joint venture – BBA – BMW Brilliance Automotive.

    De ce investeşte BMW în China? “Sunt multe oportunităţi pe o piaţă în creştere. Acum nu ne mai aşteptăm la creşteri surprinzătoare, dar în continuare va exista un avans. Dacă în oraşele mari precum Shanghai sau Beijing pieţele au ajuns aproape de maxim, acum ne aşteptăm la creşteri din oraşele mai mici”, a declarat Friedrich Eichiner, membru în consiliul de administraţie al BMW Group, responsabil de finanţe. Iar în ce priveşte investiţiile, preşedintele Brilliance, Wu Xiao’an, a ţinut să sublinieze că deţine resursele necesare pentru a acoperi orice sumă. Iar în condiţiile în care până în 2025 peste 350 mil. chinezi vor locui în mediul urban, adică mai mulţi decât întreaga populaţie a Statelor Unite, potenţialul de creştere este foarte ridicat. În China orice companie străină care doreşte să investească pe piaţa locală trebuie să realizeze un joint venture cu o companie locală controlată de stat şi implicit orice investiţie este 50/50.

    Unul din avantajele Chinei este costul cu privire la salariile angajaţilor. “Forţa de muncă este mai ieftină în China, decât în Germania, însă trebuie luat în calcul şi costul echipamentelor din uzină”, a subliniat Eichiner. Potrivit unor surse din cadrul uzinei, salariul mediu la noua fabrică BMW este de aproximativ 500 de euro, adică tot cam cât este şi la Dacia, la Mioveni. Diferenţa o face faptul că la Tiexi în anumite sectoare gradul de automatizare urcă la 96%, în timp ce la Dacia roboţii există doar în anumite sectoare. Pe lângă automobilele “obişnuite”, BMW pregăteşte împreună cu partenerul chinez un nou brand de automobile electrice, care va include atât maşini echipate doar cu un motor electric, cât şi unele “plug-in hybrid”, care dispun şi de un motor normal, pe benzină.

    În timp ce în alte uzine din lume, cum este cazul Rusiei, se preferă metoda colecţiilor CKD – colecţii de maşini dezasamblate, care în fabricile respective sunt doar asamblate, cu un impact relativ redus asupra economei locale, BMW a venit în China şi cu furnizorii săi. “Gradul de localizare va ajunge la 40%. Nu putem mai mult momentan, pentru că ar însemna localizarea unor furnizori cu volume mai mici de producţie şi la final ar costa mai mult. În ce priveşte costurile, nu există diferenţe prea mari faţă de Europa”, a spus Friedrich Eichiner. El a subliniat că în condiţiile în care toate modelele din gama X (SUV) sunt produse în SUA, nu ar fi eficient ca acestea să fie împărţite în două, iar o parte din producţie să se realizeze în China. “Localizarea de aici nu este doar una de asamblare, ci una de producţie, iar volumul acesteia trebuie să justifice costurile legate de producţie”, a subliniat executivul german.

  • Pe o piaţă auto în scădere, numărul de credite auto acordate de BRD Finance a crescut

    “Creditele auto reprezintă una dintre axele principale de acţiune ale BRD Finance în 2011 şi vor continua să fie şi în 2012” , spune Bernard Histe, directorul general al BRD Finance. Programele de produse şi promoţii speciale desfăşurate în showroom-urile au reprezentat o pârghie principală de creştere a activităţii de finanţare a companiei.

    Pentru finele acestui an, este estimată o creştere a numărului de credite de consum auto, stimulată, în principal, de prelungirea Programului Rabla până la 23 decembrie 2011.

  • Românii au cumpărat mai puţine maşini în 2011. Piaţa auto a scăzut în primele şapte luni cu peste 10%

    “Principalele cauze pe care le vedem ca fiind responsabile de această situaţie sunt funcţionarea greoaie a programului de stimulare a înnoirii parcului auto, menţinerea nedeductibilităţii TVA la achiziţia autoturismelor de către persoanele juridice, precum şi accesul dificil la resurse de finanţare pentru achiziţia de autovehicule pentru marea majoritate a populaţiei”, se arată într-un comunicat al APIA. În iulie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.407 vehicule, cu 11% mai puţine, şi 9.016 autoturisme, în scădere cu 13%. Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 26%, la 8.343 unităţi, iar în iulie faţă de iunie a crescut cu aproape 3%, la 1.346 de unităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro