Tag: parlament

  • Şefa TVR, Doina Gradea, chemată la Parlament pentru a explica „abuzul” şi „abaterile” din Televiziunea Română

    Deputaţii se pregătesc pentru ”audierea doamnei Doina Gradea, Preşedinte – director general al Societăţii Române de Televiziune, în legătură cu abaterile constatate şi consemnate în Raportul de audit financiar, nr. C/6236/26.07.2019, al Curţii de Conturi a României, asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pe anul 2018 la Societatea Română de Televiziune precum şi cu privire la decizia, în primă instanţă, a Tribunalului Bucureşti, care a catalogat drept abuzivă rezilierea contractului cu echipa emisiunii «Starea Naţiei» de către conducerea TVR”, notează documentul dat publicităţii.

    Doina Gradea a confirmat prezenţa la audieri, la ora 13.00, anunţând că va fi însoţită de Liliana Potecă, director al Departamentului Economic şi de Roxana Ionescu, director al Departamentului Juridic din TVR.

  • Adina Vălean a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru Transporturi a Parlamentului European

    Adina Vălean, propusă comisar european pentru transporturi, a primit aviz favorabil în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene, au declarat, pentru Mediafax, surse politice de la Bruxelles. Au fost 36 de voturi pentru. Europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu a anunţat pe Twitter rezultatul în cazul Adinei Vălean. „Comisia pentru Transporturi a Parlamentului UE a acceptat desemnarea Adinei Vălean şi o recomandă pentru funcţia de comisar al transporturilor“, a scris Marian Jean Marinescu, joi, pe Twitter.

    Favorabile desemnării lui Vălean pentru această poziţie au fost grupurile europarlamentare ale PPE, S&D, „Înnoim Europa“, Identitate şi Democraţie (ID), Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) şi Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, au adăugat sursele politice. Singurii care au susţinut solicitarea unor informaţii suplimentare de la Adina Vălean au fost cei de la grupul Verzilor din PE.

    Comisia pentru Afaceri Juridice din Parlamentul European (comisia JURI) a dat aviz favorabil, în şedinţa de marţi a forului legislativ, pentru Adina Vălean, propusă comisar european pentru transporturi, dar şi pentru propunerile de comisari din partea Franţei şi Ungariei.

    Adina Vălean a primit aviz pozitiv şi din partea parlamentarilor români, după ce aceasta a fost audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului României.

    Votul în PE pentru Executivul UE propus de preşedintele ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiune plenară programată pe 27 noiembrie.

  • BREAKING NEWS: Guvernul Orban a fost validat de Parlament

    Noul Guvern a fost validat cu 240 de voturi „pentru” din partea deputaţilor şi senatorilor. Votul a fost unul secret, cu bile.

    Marţi şi miercuri au avut loc audierile în comisiile de specialitate din Parlament ale miniştrilor desemnaţi pentru a face parte din Guvernul Orban. Din cei 16 miniştri propuşi, trei dintre ei, respectiv Florin Cîţu, propus la Finanţe, Ion Ştefan, propunerea pentru Dezvoltare şi Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii au înregistrat avize negative.

    Ludovic Orban nu a venit însă cu alte propuneri pentru cele trei portofolii, precizând că votul în comisii a fost unul politic.

  • Cum vrea Parlamentul European să salveze sectorul de tusim după dezastrul Thomas Cook: Le cere guvernelor să folosească banii UE

    Parlamentul European au lansat joi un apel către ţările membre ale Uniunii Europene să se folosească la maximum de instrumentele existente la dispoziţie în structura blocului european pentru a atenua impactul falimentului Thomas Cook, care poate genera o reacţie în lanţ în sectorul de turism.

    Într-o rezoluţie adoptată joi, europarlamentarii şi-au exprimat îngrijoararea faţă de cei 600.000 de pasageri afectaţi, miile de locuri de muncă pierdute şi faţă de pagubele aduse asupra mai multor companii mici şi mijlocii şi asupra sectorului de turism în general.

    „Guvernele ar trebui să se folosească de European Social Fund şi de Globalisation Adjustment Fund pentru a ajuta anajaţii şi companiile afectate de colapsul grupului de turism, iar Comisia ar trebui să identifice instrumentele UE care pot compensa daunele cauzate sectorului”, spune europarlamentarii.

    Comisia şi statele membre trebuie să se asigure că angajaţii care sunt afectaţi de insolvenţă primesc salariile lor câştigate şi beneficiile acumulate, adaugă aceştia.

    Potrivit Parlamentului European, 32 de operatori au intrat în faliment din 2017, iar Comisia Europeană ar trebui să analizeze dacă este nevoie de noi măsuri pentru a preveni astfel de situaţii.

    „Motivele care au condus la falimentul Thomas Cook trebuie să fie analizate”, spun europarlamentarii, punând accent pe faptul că situaţia financiară a companiei era deja cunoscută pentru autorităţile britanice, şi că regulile ar putea fi schimbate pentru a monitoriza mai bine situaţia financiară a companiilor aeriene.

    Ca ultimă soluţie, ajutorul de stat ar putea fi luat în considerare pentru a atenua impactul economic negativ, adaugă europarlamentarii.

     

  • Premierul desemnat Ludovic Orban a prezentat cele 12 măsuri pe care guvernul le-ar avea în vedere dacă primeşte votul Parlamentului: rectificarea bugetului pe 2019, finalizarea bugetului pe 2020, vânzarea pe bursă a Hidroelectrica şi a Aeroporturi Bucureşti. PNL nu vrea majorarea salariului minim

    Premierul Ludovic Orban a prezentat cele 12 măsuri urgente pe care guvernul le-ar avea în vedere dacă primeşte votul Parlamentului.

    Cele 12 măsuri urgente pe care PNL şi le asumă prin programul de Guvernare sunt următoarele:

    • Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind restructurarea Guvernului.
    • Asigurarea condiţiilor pentru buna organizare a alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie şi 24 noiembrie.
    • Nominalizarea candidatului pentru funcţia de Comisar european din partea României.
    • Rectificarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru 2019.
    • Elaborarea proiectelor Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020.
    • Organizarea examenului de rezidenţiat pentru absolvenţii făcultăţilor de medicină.
    • Pregătirea infrastructurii de transport şi a sectorului energetic pentru perioada de iarnă.
    • Avizarea proiectului de Lege pentru abrogarea recursului compensatoriu şi consolidarea serviciului de probaţiune pentru monitorizarea condamnaţilor eliberaţi condiţionat.
    • Iniţierea procedurilor pentru desemnarea titularilor la conducerea parchetelor.
    • Prorogarea intrării în vigoare a prevederilor referitoarea la pensionarea magistraţilor de la 1 ianuarie 2020.
    • Desecretizarea documentelor din MAI necesare în ancheta privind Dosarul 10 august.
    • Adoptarea măsurilor necesare pentru a evita riscul de dezangajare a fondurilor europene şi pentru soluţionarea situaţiilor care fac obiectul procedurilor de infringement.

     

  • UPDATE: Johnson ameninţă că va convoca alegeri anticipate dacă Parlamentul nu aprobă acordul Brexit

    Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că va convoca alegeri anticipate în cazul în care Parlamentul de la Londra decide să amâne aprobarea acordului de Brexit negociat de guvernul său cu Uniunea Europeană, informează postul CNN.

    Dacă Parlamentul “decide să amâne totul”, a spus Johnson în Camera Comunelor, atunci “proiectul de lege va trebui retras şi va trebui să ne îndreptăm (…) spre alegeri generale”.

    “În niciun caz nu voi permite aşa ceva pentru mai multe luni”, a adăugat liderul britanic.

    Premierul Boris Johnson vrea să convingă parlamentarii britanici să aprobe un program accelerat pentru ratificarea acordului de Brexit, astfel încât Marea Britanie să poată părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie.

  • Moţiunea de cenzură a fost adoptată de către Parlament. Guvernul Dăncilă a căzut

    Moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Au fost 238 de voturi pentru.

    Au fost cinci voturi împotrivă.

    Moţiunea de cenzură a fost dezbătută în plenul reunit al Parlamentului, joi. Votul a fost unul secret cu bile.

    Prin urmare, dacă moţiunea de cenzură a fost adoptată de către Legislativ, atunci este retras votul de încredere al Parlamentului pentru Guvern.

    Potrivit Legii 90/2001 privind funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, principala consecinţă este aceea că Executivul nu mai poate emite ordonanţe de urgenţă sau propuneri legislative către Parlament, dacă este retras votul de încredere în Parlament prin moţiune de cenzură.

    „În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege. În situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală”, conform legii menţionate.

    Şi articolul 110, alineatul 2, din Constituţie spune că „Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile”.

    În astfel de situaţie sunt aplicabile prevederile articolului 103, în care şeful statului „desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

    „Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului”, mai arată acelaşi articol din Legea fundamentală.

    Totodată, „programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, conform articolului 103 din Constituţie.

    „Guvernul al cărui mandat a încetat (…) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, mai prevede Legea fundamentală.

  • BREAKING NEWS: Moţiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlament

    Deputaţii şi senatorii au adoptat moţiunea de cenzură denumită „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, iniţiată de Opoziţie. Votul a fost secret, cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de cel puţin 233 de voturi.

    În cazul în care o moţiune de cenzură primeşte votul în Parlament, atunci este retrage votul de încredere al Legislativului pentru Guvern.

    – în curs de actualizare –

  • Un fost ministru PSD anunţă că ”trădează” şi votează moţiunea împotriva guvernului

    Gabriel Petrea, deputat PSD şi lider al Organizaţiei de Tineret, a declarat pentru MEDIAFAX că va vota moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă.

    ”Votez”, a răspuns Gabriel Petrea întrebării adresată de MEDIAFAX dacă va vota moţiunea de cenzură.

    Gabriel Petrea este deputat de Bucureşti, preşedintele Tineretului Social Democrat şi a fost ministrul al Consultării publice şi dialogului social.

     

  • Michael Gove: Parlamentul britanic ar putea susţine noul plan privind Brexit

    Parlamentul britanic a respins de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, însă câţiva deputaţi conservatori şi membri ai opoziţiei au semnalat că susţin noua propunere a lui Johnson.

    Partidul Democrat Unionist a salutat de asemenea planul prezentat miercuri la Bruxelles.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro