BusinessMagazin

Tag: opozitie

  • Garry Kasparov, despre asasinarea lui Boris Nemţov: Elita lui Putin consideră că poate face orice

    “Boris Nemţov a fost ucis deoarece aşa ceva este posibil (în Rusia). Putin şi elita sa consideră că după 15 ani de putere totul este posibil, că poate face orice”, a acuzat Kasparov în faţa Subcomitetului pentru Europa din Senatul american.

    “Boris (Nemţov) a fost un critic vehement al unui stat poliţienesc care nu tolerează criticile”, a continuat el, adăugând că opozantul rus se pregătea să prezinte un raport cu dovezi privind “prezenţa trupelor ruseşti în Ucraina”.

    Anterior, Garry Kasparov, care locuieşte acum în Statele Unite, a declarat că asasinarea lui Boris Nemţov arată că regimul Putin şi cei care îl susţin mint atunci când spun că sprijinul popular este puternic.

    “Dacă ai 86 la sută sprijin, de ce ai ucide pe cineva ca Boris?”, a declarat fostul campion mondial la şah. “El ar putea ajunge la două milioane de persoane online în cel mai bun caz. O demonstraţie strânge câteva sute de persoane cel mult. Aşa că dacă eşti încrezător, de ce să faci asta?”, a întrebat Kasparov.

    Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai lui Vladimir Putin, a fost împuşcat mortal vineri seară, în apropierea Kremlinului.

  • Stratfor: Vladimir Putin va continua să menţină un control strâns asupra opoziţiei ruse

    Deşi au trecut mai mult de trei zile de la asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, în apropiere de Kremlin, nu există încă niciun indiciu despre autorul crimei. Dar indiferent cine este acuzat şi cine este cu adevărat responsabil, opoziţia rusă este încă prea slabă pentru a reprezenta o provocare pentru preşedintele Putin.

    Intensificarea şi scăderea periodică a disidenţei politice este o tradiţie în Rusia, deşi grupurile care i se opun lui Putin sunt cam aceleaşi de la ascensiunea sa la putere. Majoritatea grupurilor de opoziţie sunt divizate de ideologie şi de personalităţi, dar atunci când îşi pun divergenţele deoparte pentru a se uni împotriva Kremlinului, ca în 2011-2012 când Putin a revenit pentru un al treilea mandat de preşedinte, Guvernul rus este obligat să reacţioneze.

    Opoziţia rusă este împărţită în două mari categorii, prima fiind reprezentată de partidele politice cu interese în Guvern. Partidul Comunist şi Partidul Liberal Democrat sunt cele mai cunoscute, ambele fiind prezente de zeci de ani pe scena politică. Cele două formaţiuni au obţinut rezultate importante în alegerile legislative din 2011 împotriva partidului Rusia Unită al lui Putin. Dar de-a lungul mandatelor lui Putin, ambele partide au trecut periodic de la demonstraţii împotriva acestuia la cooperarea cu el.

    A doua categorie de opoziţie a evoluat într-o mişcare generală anti-Putin care susţine diferite cauze: împotriva corupţiei, protecţia mediului, împotriva musulmanilor. Cei mai cunoscuţi lideri ai mişcării de protest sunt Aleksei Navalnîi, Boris Akunin şi Ksenia Sobceak.

    Boris Nemţov a fost unul dintre liderii opoziţiei cu un istoric îndelungat în Guvernul rus. El a urcat în ierarhia politică în anii ’90, devenind vicepremier în mandatul de preşedinte al lui Boris Elţîn. Mihail Kasianov, care conduce Uniunea Democratică a Poporului, a fost ministru de Finanţe în perioada lui Elţîn şi prim-ministru în timpul mandatului lui Putin. Vladimir Rîjkov, care conduce Partidul Republican al Rusiei, a fost vicepreşedinte al Dumei de Stat în perioada lui Elţin.

    Mulţi dintre liderii opoziţiei au legături cu politicile lui Elţîn, în special cu deciziile economice care au fost responsabile de dezvoltarea oligarhilor şi de criza financiară din Rusia. Aproape toate mişcările de opoziţie şi liderii lor au conexiuni în sistem şi nici o personalitate nu reuşeşte să atragă o parte cât mai mare din populaţia rusă, astfel că nu este uşor să se evidenţieze un lider în Rusia.

    Un exemplu al slăbiciunii opoziţiei ruse este demonstraţia care a avut loc duminică. Navalnîi organiza iniţial un protest faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, faţă de problemele economice şi corupţia din Guvern şi se aştepta la peste 100.000 de participanţi. După ce vineri seara a fost asasinat Nemţov, organizatorii protestului se aşteptau la o participare şi mai mare, însă duminică au venit doar între 21.000 şi 50.000 de manifestanţi.

    Acest lucru dovedeşte poziţia puternică a preşedintelui Vladimir Putin, care a implementat un sistem în care opoziţia este marginalizată şi joacă după regulile sale.

  • Mitingul opoziţiei de la Moscova va fi înlocuit duminică de un marş funerar

    “În legătură cu uciderea (lui Nemţov), marşul din Mariino a fost anulat, un marş funerar va avea loc în centrul Moscovei la 1 martie … În regiuni, mitingurile şi marşurile primăverii vor fi organizate conform programului stabilit anterior”, a declarat Kasianov.

    “Cei care vor să aducă un omagiu memoriei lui Boris vor putea să facă acest lucru mâine pe podul (peste Zamoskvoreţkii)”, a declarat Kasianov.

    Marşul pentru comemorarea lui Nemţov a fost autorizat de primăria Moscovei, a scris pe Twitter opozantul Leonid Volkov, relatează Russia Today. El a declarat că marşul va pleca de la staţia de metrou Kitai-Gorod către podul Bolşoi Moskvoreţki, unde a fost asasinat politicianul.

    Potrivit Ministerului rus de Interne, Nemţov a fost ucis vineri, la ora 23.40 (22.40 ora României), în timp ce se plimba cu o femeie de origine ucraineană pe podul peste râul Zamoskvoreţkii din centrul Moscovei.

    Contactat de RIA Novosti în cursul nopţii, Kasianov a declarat că nu ştie care sunt motivele pentru care a fost ucis Nemţov, dar a subliniat că cei responsabili trebuie să plătească.

    Partidul RPR-PARNAS, din care făcea parte opozantul, a organizat o reuniune de urgenţă sâmbătă noaptea, după asasinarea acestuia. La reuniune a participat şi Ilia Iaşin, membru al partidului şi una dintre primele persoane ajunse la locul crimei.

  • Ponta: Dacă opoziţia nu vrea dialog pe Codul Fiscal şi Masterplan, atunci le adoptăm, nu o să stăm!

    “Îl trimitem în Parlament, încercăm să avem dialog, dacă vor cei din opoziţie să avem dialog. Dacă nu vor să avem dialog, îl adoptăm şi facem lucrurile cum trebuie. Ministrul Rus, vă rog să mergeţi în Parlament, cine vrea să discute despre Masterplan, discută. Eu cred că am făcut bine cu apelul la dialog, dar acum nu o să stăm, dacă nu vor să dialogăm”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, în prezenţa presei.

    Luni, Ponta a transmis co-preşedinţilor PNL o invitaţie la dialog în vederea stabilirii poziţiilor politice referitoare la revizuirea Constituţiei, modificarea legislaţiei electorale, Masterplanul pe Transport şi priorităţile din infrastructură, legislaţia privind securitatea naţională, riscurile generate pentru populaţie de eventuale crize pe piaţa financiară internaţională şi posibilităţile de intervenţie în legislaţia financiar-bancară.

    Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat însă că premierul Victor Ponta, prin solicitarea adresată Opoziţiei de a discuta pe cinci teme de interes, a “greşit adresantul”, ea susţinând că prim-ministrul îşi arogă prerogative care nu-i aparţin, dar şi că este “surd” când este vorba de aplicarea legii.

     

     

  • Ponta îi invită pe Blaga şi Gorghiu la discuţii pe cinci teme: legislaţia financiară, Constituţie, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei

    ”Azi ( luni, nr) vă voi propune – sper să am sprijinul în acest sens, să adresez şi în calitate de preşedinte al PSD şi de prim-minsitru, o invitaţie, o scrisoare către conducerea PNL-PDL, doamna preşedintă Gorghiu şi domnul Blaga, pentru ca în cel mai scurt timp să avem o întâlnire pe cele cinci teme esenţiale”, a spus Ponta în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut acces.

    El a arătat că prima temă de discuţie vizează revizuirea Constituţiei.

    A doua temă, potrivit lui Ponta, se referă la sistemul electoral, unde, dacă nu există nişte decizii politice, discuţiile nu au cum să progreseze.

    A treia temă priveşte Masterplanul pe Transport. Ponta a arătat că miniştrii Rus, Teodorovici şi Vâlcov trebuie să stabilească dacă se va merge mai departe cu masterplanul de transport, aşa cum a fost convenit cu CE.

    Ponta a spus că a patra temă de discuţie se referă la legile siguranţei naţionale. ”Eu cred că discutăm în presă şi fiecare vorbeşte separat. Trebuie să ne aşezăm toţi la masă, să vedem decizia CCR şi să luăm o decizie legislativă clară”, a spus Ponta despre legile siguranţei.

    El a arătat că a cincea temă se referă la a vedea în ce măsură Parlamentul şi Executivul pot interveni în legislaţia financiar-bancară, pentru ca a preveni viitoare crize ”care, din păcate, vor apărea de fiecare dată”.

    ”Acum au de suferit 75.000 de oameni care au credite în franci elveţieni. Însă, dincolo de ceea ce se poate sau nu se poate face pentru ei, vreau să ştim dacă la nivel legislativ România îndeplineşte toate criteriile legislative pe plan european în aşa fel încât posibile alte crize pe plan internaţional financiar să afecteze cât mai puţin populaţia din România”, a spus Ponta.

    El a arătat că dacă va primi un mandat pozitiv de la BPN, va transmite această invitaţie la discuţii şi UDMR şi PPDD.

  • ONG-ul Memorial a publicat o listă cu 46 de “deţinuţi politici” în Rusia

    “În această listă, există ecologişti, bloggeri, militanţi politici, persoane care luptă pentru ca etnia sau religia lor să fie respectate”, a declarat, în cursul unei conferinţe de presă, Serghei Davidis, care a întocmit pentru Memorial o listă cu 46 de persoane ce sunt deţinute din motive politice.

    Lista conţine nume sonore, printre care liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov, condamnat la patru ani şi jumătate de lagăr de muncă, sau opozantul Aleksei Navalnîi, aflat în arest la domiciliu, dar şi studenţi plasaţi în închisoare după ce au participat la o manifestaţie anti-Putin în 2012 şi “musulmani paşnici” condamnaţi la pedepse grele, a notat Serghei Davidis.

    Dintre cei 46 de “deţinuţi politici”, doar unul singur nu este cetăţean rus, şi anume Nadejda Savcenko, pilot de elicopter ucrainean devenită un simbol la Kiev după ce a fost arestată pentru crimă de către autorităţile ruse.

    “Acest caz face parte dintr-o campanie politică şi mediatică condusă de autorităţile ruse împotriva Ucrainei”, a explicat ONG-ul.

    “Însă nu toţi deţinuţii politici sunt cunoscuţi”, a subliniat Valentin Ghefter, directorul Departamentului pentru apărarea drepturilor omului al ONG-ului Memorial.

    “Gama de infracţiuni de care îi acuză justiţia rusă este vastă, începând de la trafic de droguri până la acuzaţii de corupţie sau tulburare a ordinii publice”, a precizat el.

    Memorial a publicat lista cu “deţinuţi politici” a doua zi de la Ziua Comemorării Victimelor Represiunilor Politice.

    “Am intrat într-o nouă perioadă de reprimare politică, cu toate că este mai puţin vizibilă decât cea din timpul Uniunii Sovietice”, a avertizat Ghefter.

  • Ce înseamnă “constructivism” în politica românească

    Predoiu a expus în câteva cuvinte toată filozofia opoziţiei din România: “Dacă unii ies la atac la Ponta şi alţii joacă la “ofsaid”, pretextând constructivismul politic, o să ajungem în şanţ. Cu Ponta nu ai ce construi. Cu Ponta nu avem decât de luptat”, continuându-şi o idee din urmă cu câteva zile: “Numai aşa vom reuşi, pentru că noi trebuie să ne dinamizăm armatele şi să trecem la un atac furibund la PSD. Aici nu e tango, e judo!” Cu alte cuvinte, ar fi o trădare ca opoziţia din România să nu lupte neîncetat pentru distrugerea cu orice preţ a adversarului, inclusiv când această luptă loveşte în interesul României.

    Aşa au respins “constructivismul” şefii ACL, Vasile Blaga şi Klaus Iohannis, trimiţând către şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi către şeful PPE, Joseph Daul, o reclamaţie în care au susţinut că propunerea de către guvern a Corinei Creţu încalcă legea, întrucât Creţu nu a fost audiată în Parlament. Legea 373/2013 invocată de ei nu precizează însă nicăieri când trebuie audiat în Parlament candidatul desemnat pentru un post de membru în Comisia Europeană.

    Această imprecizie din lege (unul dintre fruntaşii PDL, Radu Carp, a sugerat chiar că precizarea din lege privind audierea în Parlament drept o simplă dovadă de formalism inutil al unui PSD care a dorit să includă Parlamentul peste tot unde nu avea niciun rol înainte) ar fi trebuit să fie benefică pentru capacitatea de negociere de către România a unui post de comisar european, în contextul în care tripla provocare urmărită de Jean-Claude Juncker (echilibrul de interese între populari şi socialişti, între ţările din vest şi cele din est şi creşterea numărului de comisari femei la 9 pentru ca noua CE să obţină votul PE) a dus la amânări şi schimbări de tactică succesive în selecţia viitorilor comisari.

    Juncker a mers până la a promite funcţii mai bune ţărilor care vin cu propuneri de comisari femei, ceea ce a făcut ca atât România, cât şi Polonia, Malta sau Cipru să-şi dubleze prima propunere cu o a doua vizând o femeie, iar Slovenia să vină cu trei propuneri. Faptul că guvernul a acceptat să negocieze cu Juncker după aceste noi tactici în loc să insiste pe formula veche cu un singur candidat propus din timp (Dacian Cioloş) l-a iritat întâi pe preşedintele Traian Băsescu, apoi pe fruntaşii ACL, care au decis să invoce legea referitoare la audierea în Parlament a candidaţilor pentru CE pur şi simplu spre a câştiga puncte electorale pentru combativitate în lupta cu guvernul Ponta.

    La rândul său, Frunzăverde a atribuit furia lui Predoiu faptului că acesta a pierdut în favoarea liberalului Klaus Iohannis poziţia de candidat ACL la prezidenţiale şi l-a îndemnat pe colegul său pedelist să accepte situaţia, pentru că “aceasta înseamnă constructivism” (cu termenul folosit înainte de Predoiu). Frunzăverde critica astfel luptele interne din ACL, care au alimentat mereu speculaţii privind o posibilă înlocuire a lui Iohannis ba cu Predoiu sau Antonescu, ba cu Udrea sau Macovei, speculaţii generate nu atât de prestaţia slabă a lui Iohannis în “precampanie”, cât de orgoliile rănite ale altor pretendenţi la statutul de prezidenţiabil suprem al dreptei.

    Una peste alta, aşadar, nu e de mirare că politicienii nici nu cunosc sensul termenului de “constructivism” şi chiar când cred că el are legătură cu ideea de “a fi constructiv”, îl traduc aproape automat fie prin “blat cu justificări înalte”, fie prin “combinatorică de moment”.
     

  • Banii publici, ultima speranţă

    Pe vremea guvernărilor Boc, în 2010 şi 2011, România se lăuda cu cea mai mare pondere a investiţiilor publice în PIB din UE; anul acesta, guvernul Ponta vrea să relanseze economia prin creşterea investiţiilor publice, iar partidele de opoziţie au programe economice cu o componentă solidă de investiţii publice şi majorări salariale.

    În toate cazurile, susţinătorii puterii lăudau/laudă statul că ia măsuri de redresare a economiei şi finanţează crearea de locuri de muncă, iar criticii acuzau/acuză statul că nu susţine suficient economia, că nu dă şi mai mulţi bani. Numai căutătorii de nod în papură îşi mai aduc/eau aminte că biblia ideologiei cere ca un guvern de dreapta să ajute economia strict prin reducerea fiscalităţii şi a birocraţiei, iar un guvern de stânga să crească implicarea statului, cu programe de investiţii publice şi subvenţii.

    Acum, aceşti căutători de nod în papură sunt mult mai puţini, nu doar din cauza anului electoral cu confuziile sale de criterii, ci mai ales pentru că distincţiile ideologice nu mai sunt niciunde în Europa la mare preţ. Pe piaţa ideilor s-a întors roata, aproape pe nesimţite, de la speranţa clar afirmată într-o creştere sănătoasă a economiilor, cu companii private şi bănci private care renasc după ce au fost salvate de state şi s-au restructurat, spre speranţa doar pe jumătate recunoscută că poate dacă statele renunţă la ortodoxia pieţei libere şi se implică voiniceşte în economie, ieşirea din criză ar veni mai repede – sau ar veni pur şi simplu.

    Punerea în discuţie a ortodoxiei economice a apărut încă din 2010, de când Banca Centrală Europeană începea să sară peste propriile ei reguli şi să inaugureze şirul de decizii “neortodoxe” care ameninţă acum să culmineze cu lansarea unui program de relaxare monetară cantitativă identic cu cele promovate de Rezerva Federală a SUA. Anul acesta, preşedintele francez Hollande a propus un “plan Marshall” sau “New Deal” pentru economia UE, respectiv alocarea a 2% din PIB european pentru programe de infrastructură energetică, de transporturi şi comunicaţii, cercetare-dezvoltare, educaţie şi sănătate, cu cofinanţare de la BEI. Noul şef al CE, Jean-Claude Juncker, a anunţat şi el un plan de investiţii de 300 mld. euro în aceleaşi sectoare, cofinanţat de BEI şi, în măsura posibilităţilor, de sectorul privat.

    Institutul German pentru Cercetare Economică propune un fond european de investiţii care să facă direct plasamente în sectoarele şi firmele care au nevoie de bani, ocolind băncile. Fondul ar urma să fie finanţat din contribuţiile statelor membre şi din obligaţiuni garantate de ele, funcţionând ca un fel de fond de salvare pentru economia reală, după exemplul celui înfiinţat pentru salvarea băncilor. Însuşi FMI, ştiut la noi ca promotorul reducerii ponderii statului în economie, a cerut în mod repetat Germaniei să-şi majoreze investiţiile publice cu câte 0,5% pe an.

    Numai că reintrarea statului în economie se petrece şi pe alte căi şi cu alte motivaţii decât unificarea economică a Europei. Guvernul polonez a anunţat recent că vrea să păstreze controlul asupra marilor companii rămase în portofoliul său şi că nu va mai derula nicio vânzare importantă de active. Alegerile anticipate din Slovenia, ţară grav afectată de criza bancară, au fost câştigate în iulie de un partid nou-nouţ al cărui şef a anunţat că se opune vânzării activelor importante ale statului şi că opreşte procesele de privatizare începute de guvernul trecut. Atât Ungaria, cât şi Polonia au naţionalizat parţial fondurile de pensii private, spre a-şi reduce datoria publică, iar guvernul Viktor Orban a început să-şi aplice programul de readucere în proprietatea statului ungar a companiilor din energie, utilităţi publice şi a băncilor, majoritatea privatizate cu investitori străini.

    Naţionalismul economic, protecţionismul şi pragmatismul fiscal primează în aceste cazuri, iar dacă ele şi încep să dea roade (economia ungară a avut în T2 cel mai bun trimestru în opt ani), etatismul asumat are toate şansele să nu mai fie condamnat sau să fie doar dojenit de formă de către CE sau FMI, atâta vreme cât cel mai urgent pariu pentru Europa este obţinerea pe orice cale a creşterii PIB, într-un moment când conflictul din Ucraina şi sancţiunile contra Rusiei au început deja să ameninţe UE cu o nouă recesiune. În analizele folosite de pieţele financiare, nu numai democraţia şi statul de drept, dar nici măcar reformele structurale nu mai par să conteze aşa de tare.

    Indiferent că e vorba de Turcia autocratului Erdogan, de Grecia, campioana şomajului european, sau de Bulgaria cu criza ei bancară, evaluările din ultimele luni ale agenţiilor de rating s-au uitat strict la stabilitatea sau la instabilitatea politică, adică la capacitatea guvernelor de a ţine în frâu economia şi de a-şi aplica politicile dorite. N-am enumerat toate acestea în chip de lecţie de urmat pentru România, unde oricum toate partidele abia aşteaptă ocazia să scuture chingile FMI, ci spre a clarifica momentul economic şi politic unde se află Europa. Încolo, fiecare trage concluziile pe care le doreşte.

  • Elementele “proiectului de ţară” al lui Iohannis şi Predoiu

    Decizia de a-l nominaliza ca viitor premier pe Predoiu are nu numai darul de a oferi un stimulent al zelului în campania lui Iohannis pentru cei de la PDL, dezamăgiţi că prezidenţiabilul lor nu a putut fi promovat drept candidat comun al dreptei, ci oferă şi ACL în ansamblu o şansă de a deveni mai credibilă în rolul de principal partid de opoziţie, ţinând cont că nici Klaus Iohannis, nici şeful său de campanie Vasile Blaga nu sunt prea convingători în postura de critici ai guvernării Ponta, nici la nivel ideologic, nici la nivel practic.

    Predoiu a apelat la teme electorale noi, neexploatate nici de putere, nici de opoziţie, propunând, de pildă, urmărirea de către guvern a rezultatelor tuturor privatizărilor (pornind de la exemplul ICA-Voiculescu), numirea titularilor din ministerele economice numai după consultarea mediului de afaceri sau construirea unui aparat de lobby pentru România la Washington, după modelul Ungariei.

    Cât despre Iohannis, acesta şi-a lansat campania (sau “precampania”, cum spun acum politicienii) cu un discurs centrat pe două teme: o preşedinţie fără “conflict şi scandal” (în opoziţie deci cu ceea ce îi impută lui Traian Băsescu adversarii săi) şi o administraţie corectă, deasupra intereselor baronilor locali (în opoziţie deci cu ceea ce îi impută lui Victor Ponta adversarii săi).

    Până la detalierea unui “proiect de ţară”, la care liderii ACL s-au referit până acum doar ca la o promisiune, sloganul lui Iohannis pare să fie pur şi simplu că experienţa sa de succes ca primar de Sibiu poate fi extrapolată la nivelul întregii ţări. Ca bonus ulterior, Iohannis a adăugat şi o temă menită să-l impună în opinia publică drept candidatul “preferat de americani”, susţinând urgenţa majorării la 2% din PIB a bugetului armatei, în acord cu cerinţele NATO.

  • Sociologie cu Bercea Mondial

    Aşa se explică aerul haotic din comportarea PNL şi a PDL, de pildă, care în teorie se pregătesc de unificare, proclamă că au pus la punct coordonarea programelor şi nu mai au de bătut în cuie decât un “proiect de ţară” comun, dar care au adoptat poziţii opuse în scandalul Bercea-Băsescu. PDL a lipsit pur şi simplu de la la şedinţa parlamentară de înfierare a preşedintelui, unindu-se astfel în cuget cu PMP, UDMR s-a abţinut de la vot, în timp ce PNL a vrut iniţial să propună o declaraţie proprie, în care să ceară şi demisia lui Traian Băsescu, şi cea a lui Victor Ponta, ca să nu se supere nimeni, iar apoi a explicat, prin vocea lui Ludovic Orban, că deşi cer alături de PSD demisia lui Băsescu, liberalii nu o fac din nişte motive meschine, ca PSD, ci din nişte motive nobile, total diferite de ale foştilor parteneri de alianţă.

    Cât priveşte potenţialii prezidenţiabili, aceştia au reacţionat şi ei tot în chip de răspuns la ipoteticul sondaj de mai sus: Victor Ponta a cerut demisia lui Traian Băsescu, Cătălin Predoiu şi Cristian Diaconescu s-au opus, iar Klaus Iohannis a fost chiar mai aspru decât Ponta, reclamând că implicarea numelui preşedintelui în scandalul interlopilor ridică o problemă de siguranţă naţională rezolvabilă prin demisia şefului statului.

    E drept, Predoiu a promis că divergenţele de acum dintre PNL şi PDL se vor rezolva după fuziune, când ambele partide “vor vorbi pe o singură voce”, ceea ce nu sugerează însă niciun fel de sofisticate acomodări ideologice, ci pur şi simplu reflectă speranţa că vor reuşi să câştige prezidenţialele, să numească ulterior un nou guvern şi să-şi împartă puterea la fel ca PSD şi PNL în perioada de glorie a USL.