BusinessMagazin

Tag: nume

  • Cine este omul care a creat cea mai mare „Revoluţie” din istoria recentă a lumii. El i-a convins pe britanici să iasă din Uniunea Europeană

    Dominic Mckenzie Cummings este un nume care nu a strălucit în trecut în mentalul colectiv al britanicilor, fiind doar unul dintre consilierii angajaţi de diferiţi politicieni pentru a-i ajuta cu diverse problematici unde aveau nevoie de expertiza specialiştilor. În prezent însă, este cunoscut drept omul care a convins britanicii să voteze pentru ieşirea din Uniunea Europeană – care este programată după mai multe amânări pentru 31 ianuarie 2020. 

    Dominic Cummings nu a apucat să vadă rezultatul muncii sale de la birourile Vote Leave. El a părăsit organizaţia în februarie 2016 şi a lucrat alături de compania Babylon Health până în septembrie 2018. În 2019, el a revenit în atenţia publică când a trecut pragul reşedinţei de la Numărul 10 de pe Downing Street – unde se află sediul central al guvernului britanic – alături de noul premier britanic, Boris Johnson. UNICUL lor scop: să ducă Brexitul la bun sfârşit. 

    La finalul anului 2015, Dominic Cummings a fost numit directorul de campanie al organizaţiei Vote Leave. Pe atunci britanicii îşi aminteau despre politician doar o declaraţie a premierului de atunci, David Cameron, care spunea despre el că este un  „psihopat de carieră”.
    Cu ajutorul unor companii de analiză de date precum Cambridge Analytica, Dominic Cummings a reuşit să sintetizeze principalul mesaj pe care vor să îl audă britanicii şi să îl dea mai departe. El a creat astfel mesajul „Take back control” (n.r: „Preia din nou controlul”), cu care i-a ţintit pe cetăţenii din Marea Britanie, mizând în acelaşi timp pe principalele puncte slabe din dialogul social cotidian al ţării.
    Încercând să se pregătească pentru referendumul din 2016, calculele lui Cummings nu îi urmăreau pe britanicii care ar fi votat oricum pentru avantajele blocului comercial şi nici pe aceia care deja erau convinşi de avantajele ieşirii din Uniunea Europeană. Astfel, echipa organizaţiei Vote Leave avea o singură misiune: să îi convingă pe „indecişi” – adică pe cei care nu ştiau cum să voteze sau dacă ar fi cazul măcar să iasă la vot.
    Deoarece în acelaşi timp coexista şi organizaţia Leave.EU, care milita pentru acelaşi scop, şi cu ajutorul unor mesaje care se bazau pe problematica imigraţiei, pe influenţa puternică a Curţii Europene de Justiţie asupra justiţiei naţionale sau pe oricare alt punct sensibil de pe agenda socială a britanicilor, Cummings a reuşit: în iunie 2016, în cadrul referendumului, 51,9% dintre oamenii care au ieşit la vot au ales ieşirea din Uniunea Europeană.
    Unul dintre sloganurile de campanie s-a bazat pe sumele cu care Marea Britanie contribuia anual în blocul european. Financial Times scria la începutul lunii ianuarie că o serie de calcule făcute de organizaţiile britanice arată că ţara a pierdut deja mai mulţi bani din cauza Brexitului decât ar fi plătit către UE în toţi aceşti ani. O altă tematică pe care a pariat campania în contextul în care imigraţia devenea o problemă în societatea britanică este cea a aderării Turciei la Uniunea Europeană – o tematică falsă. Însă el a pus la punct împreună cu firmele cu care colabora o reţea digitală vastă de conturi şi pagini de Facebook, Twitter şi alte reţele de socializare, unde mesajul era personalizat pentru fiecare utilizator în parte – aceeaşi reţetă pe care istoria recentă ne-a ilustrat-o în cazul campaniei electorale care l-a transformat pe Donald Trump în preşedintele SUA.
    Cu toate acestea, Dominic Cummings nu apucat să vadă rezultatul muncii sale de la birourile Vote Leave. El a părăsit organizaţia în februarie 2016 şi a lucrat alături de compania Babylon Health până în septembrie 2018. În 2019, el a revenit în atenţia publică când a trecut pragul reşedinţei de la numărul 10 de pe Downing Street – unde se află sediul central al guvernului britanic – alături de noul premier britanic, Boris Johnson. Unicul lor scop: să ducă Brexitul la bun sfârşit.
    Cu o voce subţire şi aspectul unui cercetător excentric, Cummings a preluat o parte din fosta echipă de strategie condusă de Theresa May, iar în iulie 2019 i-a anunţat pe toţi că biroul de la numărul 10 trebuie să funcţioneze de parcă ar fi NASA – cu el la controlul misiunii. „Era impresionant. Sentimentul general era acela că am pierdut ultimii trei ani. Spunea atunci că performanţele slabe nu vor fi tolerate. Apoi a invitat pe toată lumea la ceva de băut – era foarte diferit de vechiul regim. Chiar avea puterea să te inspire”, a declarat pentru Financial Times unul dintre cei prezenţi în iulie la numărul 10. Totuşi, pe măsură ce Cummings capătă o importanţă din ce în ce mai mare, întrebările referitoare la trecutul său sunt din ce în ce mai presante. În noiembrie 2019, un whistleblower (avertizor de integritate) a ridicat întrebări cu privire la interacţiunile lui Cummings din timpul anilor petrecuţi în Rusia; el a petrecut câţiva ani în proaspăt defuncta Uniune Sovietică. Născut în Durham, Marea Britanie, în 1971, cu un tată contructor şi o mamă profesoară şi specialist în economie comportamentală, a urmat şcoala din oraşul natal, iar mai apoi liceul Exeter. A urmat universitatea Oxford, de unde a absolvit în 1994 cu specializarea de Istorie antică şi modernă, potrivit Conservative Home.
    După finalizarea studiilor, el s-a mutat în Rusia postsovietică, unde a locuit din 1994 până în 1997, implicat în mai multe businessuri. Din 1999 şi până în 2002 a coordonat din poziţia de director una dintre primele campanii împotriva uniformizării propuse de blocul european, sub denumirea „Business for Sterling” (n.r. Business pentru Lira Sterlină). Campania se împotrivea ideii ca Marea Britanie să intre în zona euro. După finalizarea acestei campanii, în următorii ani el a lucrat pentru scurt timp ca director de strategie pentru liderul Partidului Conservator de atunci, Duncan Smith. În anii ce au urmat a lucrat în cadrul unui think-tank propriu, pe care l-a închis înainte de a intra în echipa politicianului conservator Michael Gove în 2007. Dominic Cummings a stat alături de Gove din 2007 şi până în 2014 – inclusiv în perioada în care Gove a devenit ministrul educaţiei. Comportamentul său în cabinetul de la Educaţie a generat acea remarcă a fostului premier britanic David Cameron, care l-a numit un „psihopat de carieră”.
    Dincolo de mesajul lui Cummings, el îşi propune acum să reformeze modul în care se face politică la numărul 10. El a publicat pe blogul său un mesaj prin care cheamă la angajare „ciudaţii şi inadaptaţii” – făcând apel pentru data scientists, dezvoltatori de software şi economişti, care să se angajeze pentru a îmbunătăţi performanţa guvernului. Cu toate acestea, Cummings a fost acuzat de mai multe ori de ipocrizie, în contextul în care a ieşit la iveală că a accesat o subvenţie din fonduri europene în valoare de 250.000 de euro pentru propriul său business. Însuşi Cummings catalogase aceste subvenţii drept „absurde” în discursul său antieuropean, plângându-se că multe dintre subvenţii ar fi acordate „unor proprietari deja bogaţi care fac lucruri stupide cu aceşti bani”. 

  • Povestea omului pentru care zicala ai carte, ai parte nu a însemnat nimic. El a construit un adevărat imperiu cunoscut în toată lumea având doar şase clase

    Cu toate că, provenind dintr-o familie modestă, Milton Hershey nu şi-a permis să termine anii de şcoală, fiind nevoit să muncească din greu încă din copilărie, eforturile i-au fost pe deplin răsplătite. A ajuns un foarte apreciat ciocolatier şi a pus bazele uneia dintre cele mai renumite companii producătoare de dulciuri din lume, care îi poartă numele.

    Milton Snavely Hershey s-a născut pe 13 septembrie 1857 în Derry Township, SUA, în familia lui Henry şi a Veronicăi Snavely Hershey. Strămoşii săi, de origine elveţiană şi germană, se stabiliseră în Pennsylvania la începutul anilor 1700. La fel ca mulţi tineri din mediul rural la acea vreme, Hershey a trebuit să ajute la munca de la ferma familiei sale. Din această cauză, a avut o educaţie foarte limitată, absolvind doar şase clase.

    În 1871, el a devenit ucenic al unui tipograf din localitate, care publica un ziar german-englez. Nu i-a plăcut însă acest loc de muncă, considerând că este foarte plictisitor. A fost concediat la scurt timp după aceea. Tatăl său i-a cerut lui Ernst să-l primească înapoi, dar mătuşa şi mama lui au avut o altă idee. Ele doreau ca el să înveţe să fabrice bomboane. Aşadar, mama sa a aranjat ca Hershey, în vârstă de 14 ani, să fie ucenic la un cofetar pe nume Joseph Royer din Lancaster, Pennsylvania.

    În următorii patru ani, Hershey a învăţat meşteşugul de a crea dulciuri. În 1876, s-a mutat în Philadelphia pentru a începe prima sa afacere în domeniu. A călătorit apoi la Denver şi, găsind de lucru la o cofetărie locală, a învăţat cum să realizeze caramele folosind lapte proaspăt. A plecat apoi la New Orleans şi la Chicago în căutarea de oportunităţi, dar în 1883 s-a întors în Lancaster. A împrumutat bani de la bancă pentru a porni compania Lancaster Caramel, care a devenit rapid un succes. El a folosit reţeta de caramel pe care o obţinuse în călătoriile anterioare pentru a face bomboane.

    De asemenea, tot din călătoriile sale anterioare, a aflat că cel mai profitabil este să vândă caramelele în vrac. Compania a prins avânt după ce un englez venit în vizită în Lancaster „s-a îndrăgostit” de bomboanele lui Hershey şi a făcut o comandă mare, livrată în Marea Britanie. Hershey a putut să-şi achite datoria la bancă şi a rămas cu suficienţi bani pentru a cumpăra mai multe ingrediente şi echipamente. Până la începutul anilor 1890, Compania Lancaster Caramel a crescut, angajând peste 1.300 de angajaţi în cele două fabrici.


    Pe 25 mai 1898, Hershey s-a căsătorit cu Catherine Elizabeth „Kitty“ Sweeney. Deoarece Hershey şi soţia sa nu au putut avea copii, au decis să îi ajute pe alţii, deschizând o şcoală industrială în anul 1900. Cu timpul, antreprenorul a devenit cunoscut pentru actele sale filantropice.
    După o călătorie la Chicago, lui Hershey i-a fost stârnit interesul pentru ciocolată. În cele din urmă şi-a asumat un risc major şi a vândut compania Lancaster Caramel pentru un milion de dolari, astfel încât să pună bazele companiei de ciocolată Hershey.
    Încântat de potenţialul pe care îl oferea, ciocolata cu lapte fiind la acel moment un produs de lux, Hershey a hotărât să dezvolte o nouă formulă pentru ciocolata cu lapte, accesibilă publicului american. Folosind veniturile din vânzarea companiei Lancaster Caramel din 1900, Hershey a cumpărat iniţial terenuri agricole la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Lancaster, deoarece a putut obţine cantităţi mari de lapte proaspăt necesar pentru a perfecţiona ciocolata fină. După o serie de încercări şi eşecuri, şi-a creat propria formulă pentru ciocolata cu lapte. Prima tabletă de ciocolată Hershey a fost produsă în 1900. La 2 martie 1903 a început construcţia pentru ceea ce urma să devină cea mai mare fabrică producătoare de ciocolată din lume. Unitatea a fost finalizată în 1905 şi folosea cele mai noi tehnici de producţie în masă.


    În 1912, antreprenorul a rezervat bilete pentru a se îmbarca alături de soţia sa pe Titanic. Şi-au anulat rezervările în ultimul moment din cauza unor probleme de afaceri care necesitau prezenţa lui Hershey, scăpând ca prin urechile acului de tragedia care a lovit călătorii de la bordul navei. În timpul celui de-al doilea război mondial, compania a dezvoltat o ciocolată specială care nu se topea, pentru trupele din marină. Până la sfârşitul războiului, fabrica Hershey producea 24 milioane de tablete de ciocolată pe săptămână pentru raţiile soldaţilor. Antreprenorul a murit de pneumonie la Spitalul Hershey pe 13 octombrie 1945, la vârsta de 88 de ani, fiind îngropat în cimitirul care îi poartă numele şi pe care îl cumpărase pentru 1 dolar.
    La Şcoala Hershey, pe care a fondat-o, există o statuie din bronz a lui Milton Hershey, care ţine în braţe un băiat orfan. Sub statuie se află aceste cuvinte: „Faptele sale sunt monumentul său. Viaţa lui este inspiraţia noastră“. 13 septembrie, ziua de naştere a lui Hershey, a fost aleasă Ziua Internaţională a Ciocolatei. Pe 13 septembrie 1995, Serviciul Poştal al Statelor Unite a emis o ştampilă de 32 de cenţi pentru Milton S. Hershey, care îl onorează pentru activitatea filantropică. În 2018, compania Hershey a avut venituri de 7,8 miliarde de dolari şi o echipă de peste 15.000 de angajaţi. 

  • Cine sunt cei care ne ascultă discuţiile prin smartphone-uri. Sunt plătiţi cu 12 dolari pe oră şi notează fiecare cuvânt pe laptopurile lor

    Alexa, Siri, Cortana sunt câteva dintre numele care ştiu poate mai multe despre noi decât cei mai apropiaţi prieteni ai noştri. Cum au ajuns giganţii din Silicon Valley să ne cunoască cele mai ascunse secrete?

    Lui Ruthy Hope Slatis nu-i venea să creadă ceea ce auzea. Era angajată temporar printr-o agenţie de recrutare din afara Bostonului pentru un post cu o descriere vagă: transcrierea de fişiere audio pentru Amazon.com. Pentru 12 dolari pe oră, ea şi colegii săi aduşi prin contract sau „asociaţi de date” ascultau fragmente de conversaţii aleatorii şi notau fiecare cuvânt pe laptopurile lor. Amazon ar spune că munca a fost esenţială pentru un produs top secret de recunoaştere a vorbirii. Fişierele includeau înregistrări cu momentele cele mai intime din casele oamenilor, scrie Bloomberg.
    Acestea se întâmplau în toamna anului 2014, când Amazon a dezvăluit boxa portabilă Echo animată de asistentul virtual activat prin voce Alexa. Amazon spune despre Alexa că este un miracol al inteligenţei artificiale în prima sa reclamă pentru Echo – în clip o familie solicita şi primea actualizări de ştiri, răspunsuri la întrebări banale şi ajutor la temele copiilor. Însă Slatis a început curând să înţeleagă măsura în care oamenii se aflau în spatele magiei robotice pe care o vedea în reclamă. „O, Dumnezeule, la asta lucrez”, îşi aminteşte ea ce gândea atunci. Amazon surprindea fiecare comandă vocală din cloud şi se baza pe analişti de date ca ea pentru a învăţa sistemul. Slatis credea la început că asculta testeri plătiţi care şi-au oferit modelele vocale în schimbul câtorva dolari. Şi-a dat seama că nu este deloc aşa.
    Înregistrările pe care le asculta împreună cu colegii ei erau deseori intense, ciudate sau foarte ciudate. Oameni ce păreau singuri îşi mărturiseau secretele şi temerile intime: un băiat şi-a exprimat dorinţa de a viola; erau bărbaţi care o tratau pe Alexa ca Joaquin Phoenix în filmul SF „Her”. Şi cum programul de transcriere a crescut odată cu popularitatea Alexei, la fel creşteau şi informaţiile private dezvăluite în înregistrări. Alţi asociaţi de date îşi amintesc de copii care îşi împărtăşeau adresa de domiciliu şi numărul de telefon, de un bărbat care încerca să comande jucării sexuale, de un invitat la o petrecere care se întreba cu voce tare dacă nu cumva Amazon se uita la ei chiar în acel moment. „N-aveau cum să fi ştiut că sunt ascultaţi”, spune Slatis. „Aceşti oameni nu au fost de acord cu acest lucru.” Ea a renunţat în 2016. La cinci ani de când Slatis a simţit pentru prima că i se face pielea de găină, un sfert dintre americani au „boxe inteligente” precum Echo, Google Home şi Apple HomePod. (Sunt câţiva care au cumpărat chiar şi Portalul Facebook, un ecran video inteligent.) Amazon câştigă până acum bătălia vânzărilor, raportând că au fost achiziţionate peste 100 de milioane de dispozitive animate de Alexa.


     
    Însă acum, între cele mai mari companii din lume se duce un război pentru a o aduce pe Alexa, pe Siri al Apple, pe asistentul Google, pe Cortana a Microsoft şi pe serviciul echivalent al Facebook mult mai adânc în vieţile oamenilor. Microfoanele sunt încorporate în telefoane, ceasuri inteligente, televizoare, frigidere, SUV-uri şi mai tot ce înseamnă dispozitiv inteligent. Firma de consultanţă Juniper Research estimează că până în 2023 piaţa mondială a boxelor inteligente va ajunge la 11 miliarde de dolari pe an şi că vor exista aproximativ
    7,4 miliarde de dispozitive controlate prin voce. Este vorba despre un dispozitiv pentru fiecare persoană de pe Pământ.
    Aceste maşini nu creează fişiere audio din fiecare decibel al tău – companiile tehnologice spun că difuzoarele lor inteligente înregistrează audio doar atunci când utilizatorii le activează, dar introduc microfoane active în permanenţă în bucătării şi dormitoare care ar putea să surprindă sunete pe care utilizatorii nu intenţionează să le împartă cu nimeni. „Microfoanele care ascultă tot timpul sunt ceva îngrijorător. Am descoperit că utilizatorii acestor dispozitive închid ochii şi au încredere că companiile nu vor face nimic rău cu datele înregistrate ”, spune Florian Schaub, profesor de la Universitatea din Michigan, care studiază comportamentul uman în jurul software-ului de comandă vocală. „Există această eroziune înfiorătoare a vieţii private care continuă fără întrerupere. Oamenii nu ştiu să se protejeze.”
    Cu toate acestea, aşa-numitele dispozitive inteligente depind de mii de oameni slab plătiţi care strâng fragmente de sunet cu ajutorul cărora companiile de tehnologice îşi îmbunătăţesc urechile electronice; şoaptele noastre cele mai uşoare au devenit unele dintre cele mai valoroase seturi de date ale giganţilor din Silicon Valley. La începutul acestui an, Bloomberg News a scris în premieră despre amploarea utilizării de către industria de tehnologie a oamenilor pentru a asculta sunetele colectate de la utilizatorii lor fără permisiune.Actuali şi foşti asociaţi de date ca Slatis arată clar că dezavantajele supravegherii audio generale erau evidente pentru cei cu mize financiare mai mici în joc. „Nu s-a simţit niciodată ca fiind ceva corect”, spune un transcriptor pentru un rival al Alexa, care, la fel ca majoritatea asociaţilor de date, a semnat un acord care-i interzice să vorbească despre munca sa. „Ce vând ei cu adevărat clienţilor?”

     
    Pentru procesul de învăţare a maşinilor să identifice şi să răspundă la propoziţii vorbite a fost de cele mai multe ori nevoie de potrivirea fişierelor audio cu textul transcris. Este un proces lent şi scump. Primii pionieri au cumpărat sau au construit biblioteci masive de înregistrări – oameni care citesc ziare sau alte materiale pre-scrise la microfon. Apple a devenit prima companie majoră care a schimbat modelul când în 2011 a livrat iPhone 4S cu Siri, achiziţionat cu un an înainte de la un centru de cercetare finanţat de Pentagon. Nu mai era nevoie ca înregistrările să fie scrise şi potrivite în laboratoare. Apple a vândut peste 4 milioane de telefoane 4S în câteva zile şi în curând a început să acumuleze un munte de date vocale gratuite şi naturale. În primii ani, compania a avut încredere în specialiştii în software vocal pentru a utiliza datele cu scopul de a îmbunătăţi abilităţile lui Siri, însă Apple a revenit la control în jurul anului 2014. „Munca era foarte migăloasă: după ce ascultai 15 sau 30 de minute, căpătai dureri de cap”, spune Tao Ma, fost specialist de vorbire la Siri. Echipa de la Apple a cedat o mare parte a acestei munci firmelor de outsourcing din Europa, inclusiv GlobeTech, din Irlanda.
    În ultimii ani, Apple a devenit mai agresivă în procesul de culegere şi analiză a vocilor oamenilor, fiind îngrijorată de faptul că puterea de a înţelege şi viteza lui Siri au rămas în urma celor ale Alexa şi Google Assistant. Apple a tratat dezvoltarea lui Siri ca pe un motor de căutare verbală pe care trebuia să-l pregătească pentru a răspunde întrebărilor interminabile ale utilizatorilor şi şi-a crescut dependenţa de analiza audio pentru a alimenta lexiconul asistentului.
    Foşti colaboratori descriu sistemul ca pe un Turn Babel sau ceva din distopia 1984 a lui George Orwell. Unii povestesc cum la un birou al GlobeTech de lângă aeroportul din Cork, Irlanda stăteau în tăcere la MacBookuri, purtând căşti, cu misiunea de a transcrie 1.300 de înregistrări pe zi, fiecare dintre ele putând fi o singură propoziţie sau o întreagă conversaţie. (Această cotă a fost redusă de la 2.500 de înregistrări, spun alţii, pentru a îmbunătăţi ratele de acurateţe.) Când un asociat de date făcea clic pe butonul de redare pentru a asculta o înregistrare vocală, computerul umplea o casetă de text cu cuvintele despre care credea că Siri „le-a auzit”, apoi solicita angajatului să aprobe sau să corecteze transcrierea şi să meargă mai departe.
    Un program pe care colaboratorii l-au folosit, numit CrowdCollect, includea butoane care le permiteau să treacă peste înregistrări din mai multe motive – declanşarea accidentală, lipsa audio, limbajul indecent –, însă, spun ei, nu a existat un mecanism specific pentru a raporta sau a şterge un fişier audio jignitor inadecvat, cum ar fi cererile unor utilizatori care par beţi sau oameni care dictează mesaje deocheate. Colaboratorilor care şi-au întrebat managerii dacă pot sări peste înregistrări prea intime li s-a spus că nicio înregistrare nu este prea intimă.
    Asociaţii de date rezistau adesea doar câteva luni, iar instruirea în problemele de confidenţialitate a fost minimă. Un fost colaborator care nu avea nicio calificare cu privire la munca sa spune că ascultarea utilizatorilor din lumea reală a fost ceva „absolut hilar”.  
    În 2015, acelaşi an în care directorul executiv al Apple, Tim Cook, a descris confidenţialitatea ca fiind un „drept fundamental al omului”, maşinăriile Apple prelucrau mai mult de un miliard de cereri pe săptămână. Până atunci se ajunsese ca utilizatorii să poată activa o aplicaţie a programului de operare astfel încât nu mai trebuiască să apese un buton pe iPhone pentru a activa asistentul vocal; acesta asculta mereu. În acordul de utilizare, spune Apple, se prevede că datele vocale pot fi înregistrate şi analizate pentru a îmbunătăţi Siri, dar nicăieri nu este menţionat că oamenii ar putea asculta. „M-am simţit jenat ascultând alţi oameni”, spune unul dintre foştii colaboratori, mai ales având în vedere cât de dese erau înregistrările copiilor.


     
    Zece foşti directori ai Apple din divizia Siri spun că nu au văzut şi încă nu văd acest sistem ca fiind o încălcare a vieţii private. Aceşti foşti directori spun că înregistrările au fost dezasociate de ID-urile de utilizator Apple şi au presupus că utilizatorii au înţeles că compania le prelucrează înregistrările audio, deci ce mai conta dacă oamenii au ajutat la procesare?
    Foşti şi actuali colaboratori spun că cele mai multe solicitări pentru Siri sunt banale – „cântă o melodie a lui Justin Bieber”, „unde este cel mai apropiat McDonald’s”, dar îşi amintesc că au dat şi peste mesaje extrem de grafice, cu conţinut rasist sau homofob. Un fost analist de date care a lucrat la transcrieri de la Siri spune că angajaţii din Cork făceau schimb de poveşti de groază în timpul pauzelor de ţigară. Un actual analist, rugat să povestească cea mai scandaloasă înregistrare care a venit prin CrowdCollect, spune că era ceva asemănător cu o scenă din Fifty Shades of Grey.
    Apple susţine că mai puţin de 0,2% din solicitările pentru Siri sunt supuse analizei umane, iar foştii manageri resping mărturiile contractanţilor ca fiind exagerări. „Oh, am auzit pe cineva care face sex sau aşa altceva. Dar auzi şi oameni care emit gaze sau strănută. Există tot felul de zgomote acolo când porniţi un microfon“, spune Tom Gruber, cofondator al Siri. „Nu este ca şi cum dispozitivul ar avea ca scop înregistrarea oamenilor care scot anumite tipuri de sunete. Este ca o întâmplare.”
    Până în 2019, după ce Apple a pus Siri pe produse precum căştile sale fără fir şi boxa HomePod, numărul de comenzi vocale procesate a ajuns la 15 miliarde; 0,2% din 15 miliarde reprezintă 30 milioane de „întâmplări” pe lună, sau 360 milioane pe an. 

  • Cum a ajuns Generali Asigurări să lucreze cu UiPath şi care sunt priorităţile asigurătorului în 2020

    „2019 a fost  un an de consolidare în care ne-am concentrat pe liniile de business profitabile, astfel încât să avem şi un portofoliu echilibrat în piaţă. Acesta a fost un lucru foarte important pentru noi”, a spus Adrian Marin, CEO al Generali România şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).
    Adrian Marin şi-a începutul drumul în domeniul asigurărilor în anul 1995 printr-o poziţie de underwriter la o companie de asigurari româno-americană.
    „Înainte de asigurări am lucrat într-o firmă de maşini grele, inginerie, şi eram în acele căutări specifice vârstei după anii de facultate. Fără să îmi dau seama am ajuns în domeniul asigurărilor ca underwriter, iar un an mai târziu am venit la Generali pe aceeaşi poziţie. După ce am învăţat despre toate segmentele de asigurări, am continuat cu o echipă foarte bună şi am mers înainte, schimbând 9 poziţii în cadrul Generali”, a explicat CEO-ul.
    Ajuns în cadrul societăţii de origine italiană, Adrian Marin a fost însărcinat cu înfiinţarea sucursalei Generali din Bucureşti de la zero, pentru ca în 2008 să fie numit în directoratul companiei.
    „În 2011 am devenit CEO-ul Generali România, iar în 2014 am primit o responsabilitate ca preşedinte al supervisory board la Generali Pensii. Următorul pas pe care l-am făcut a fost în 2016, când am acceptat să mă alătur UNSAR ca preşedinte, în urma unui vot al membrilor din UNSAR”, a adăugat Adrian Marin.
    Prima sucursală pe care a deschis-o Generali în România a fost în anul 1835 în regiunea sud-est pentru a putea fi aproape de zona în care se afla traseul comercial de pe Dunăre. „Existau foarte multe activităţi comerciale care veneau prin Marea Neagră, Dunăre şi intrau în interiorul continentului. Avem în România o istorie destul de indelungată. Cu toate acestea, când a venit momentul celui de-al Doilea Război Mondial, Generali a fost obligat să se retragă din blocul comunist, iar treptat s-a reîntors”, a spus Adrian Marin. 
    În urma dezvoltării pieţei asigurărilor şi a revoluţiei tehnologice, care a devenit un motor pentru majoritatea companiilor din România, Generali a început să elaboreze diferite proiecte de digitalizare.
    „Anul 2019 a venit şi cu această necesitate de componentă de IT din cadrul fiecărei companii. Aici am fost destul de atenţi pentru a aduce proiecte de digitalizare. Vorbim de RCA online, semnătura electronică, anumite sisteme de ocerizare (transpunerea documentelor în format digital – n.red.) folosite între noi şi parteneri. Vrem în continuare să mergem cu aceeaşi viteză, iar scopul principal este de viteză şi de a ajunge la clienţii noştri cât mai eficient. De asemenea, suntem în teste pe multe lucruri. Avem parteneri pentru dezvoltarea tehnologică pentru a putea dezvolta soluţii digitale, iar pentru partea de Robotic Process Automation (RPA) îl avem ca partener pe cel mai cunoscut jucător din România, UiPath”, a adăugat Adrian Marin.

    Piaţa asigurărilor din România a avut o evoluţie semnificativă în ultimii 20 de ani, ajungând la un volum al primelor brute subscrise de 6,5 ori mai mare în primele nouă luni din anul 2019 faţă de valoarea înregistrată în 1999, de 262 de milioane de euro.
    La nivelul pieţei locale, Generali România se află în primii 10 cei mai mari jucători în primele şase luni din 2019, atât pe segmentul asigurărilor generale cu o valoare a primelor brute subscrise de 284 milioane de lei, cât şi pe linia asigurărilor de viaţă cu subscrieri de 70 milioane de lei.
    Grupul italian Generali este unul dintre principalii jucători globali şi al treilea cel mai mare grup din Europa, după Axa şi Allianz. Grupul a înregistrat prime brute subscrise în valoare de 51,4 miliarde de euro în primele nouă luni din 2019, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul net a ajuns la 2,2 miliarde de euro. 

  • Inginerul auto care şi-a descoperit pasiunea pentru obiecte din lut şi a reuşit să atragă fonduri europene de 40.000 de euro ca să îşi finanţeze hobby-ul

    Astăzi, Mihai Stanciu are 28 de ani, profesează ca inginer în domeniul automotive, dar în paralel realizează şi accesorii şi obiecte dintre cele mai diverse folosind lemn de nuc, piese de ceas mecanic sau tablă de cupru în micul său atelier situat în Avrig, la o distanţă de 25 de kilometri de Sibiu.
    „Am început să lucrez în atelier de acum 14 ani, făcând bijuterii din lut, pe care le pictam sau le decoram. Lucram la început pentru prieteni sau pentru familie. Apoi, încet, încet, am trecut la bijuterii pentru ceasuri. Îmi plăceau foarte mult ceasurile. După aceea am descoperit lemnul şi frumuseţea lui şi am trecut la obiecte din lemn”, îşi aminteşte Mihai Stanciu.
    El spune că şi-a descoperit pasiunea pentru lemn dintr-o întâmplare. Are un prieten de familie tâmplar, care i-a oferit la un moment dat câteva bucăţi de lemn pe care el nu le mai folosea, iar din ele a făcut primele obiecte. Astfel, şi-a dat seama că-i place să modeleze lemnul, unul dintre cele mai puternice elemente ale naturii. Hobby-ul său s-a transformat în afacere în 2018, când a atras fonduri europene de 40.000 de euro pentru a moderniza atelierul şi pentru a-şi cumpăra echipamente mai performante.
    Portofoliul Atelierului lui Mihai cuprinde acum de la cutiuţe pentru bijuterii sau accesorii la tăviţe pentru cafenele. Cei mai mulţi clienţi sunt persoane fizice care îşi doresc produse cu diferite mesaje. Comenzile companiei vin prin intermediul propriului site, dar şi prin intermediul paginii de Facebook. O cutiuţă pentru verighete costă 200-250 de lei, iar timpul de realizare a acesteia este de patru sau cinci zile.

  • Vă mai amintiţi de fostele aprozaruri? Cum au reuşit trei antreprenori să deschidă o astfel de afacere în Bucureşti


    „Povestea începe cu ferma noastră, situată în unul dintre cele mai faimoase bazine legumicole din ţară – comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa. Aceasta (ferma – n. red.) se întinde pe o suprafaţă de 6,5 hectare de teren, dintre care 5.000 de metri pătraţi sunt spaţii protejate (sere – n. red.), unde cultivăm aproape toate tipurile de legume”, spune Ilie Ciorchină, cofondator al Legoomi.
    În Băleni, el şi partenerii săi de business cultivă roşii, cartofi, rădăcinoase şi verdeţuri, pe care le vând în perioada martie-noiembrie. Având capacităţi de stocare, legumele pot fi depozitate şi comercializate chiar şi în perioada rece a anului.
    Businessul a fost completat anul acesta şi cu un concept store Legoomi, o variantă modernă a aprozarului de altădată, situat pe bulevardul Dacia din Bucureşti, la nr. 130 A. Decizia a venit în contextul în care în piaţă există numeroşi intermediari între producători şi cumpărători, astfel că cei trei antreprenori au vrut să vină mai aproape de consumatori. Un kilogram de roşii de exemplu porneşte de la 4 lei şi poate ajunge la 10 lei, în funcţie de soi. O legătură de ceapă verde, de leuştean sau de pătrunjel este 2 lei, un kilogram de cartofi albi – 2,5 lei, unul de morcovi – 4 lei, iar unul de castraveţi – 5 lei, potrivit datelor de pe site, unde pot fi plasate şi comenzi.
    „Clienţii noştri sunt atât cei din sfera B2C, cât şi din sfera B2B. Prin Legoomi, acoperim partea de B2C, adică profilul clasic al cumpărătorului, iar prin intermediul segmentului HoReCa, ne adresăm clienţilor din B2B, mai exact restaurante, unităţi de tip fast food, cafenele, atât din Bucureşti, cât şi din proximitatea acestuia”, explică Ilie Ciorchină.
    Vânzările de legume le-au adus celor trei fondatori o cifră de afaceri de 100.000 de euro în 2018, în condiţiile în care nu aveau încă un punct de desfacere, iar profitul a fost de aproximativ 12.000 de euro, cu patru angajaţi. În 2019, doar în prima jumătate a anului, Legoomi a egalat cifra de afaceri realizată anul trecut.

  • Doi soţi au început o afacere cu două cabine foto, construite chiar de ei. Ce venituri poate genera o astfel de afacere

    „Am început căutările şi mi-am dat seama că bariera de intrare în business nu e foarte mare – 5.000 de euro. Am decis că este oportun să demarez procedurile pentru acest nou business. Iniţial am vrut să cumpăr din străinătate o cabină gata făcută, apoi m-am gândit că o putem face noi. Prima cabină pe care am dezvoltat-o a fost din aluminiu, îmi plăcea să spun că este un iPhone al cabinelor foto”, povesteşte Ştefan Radu.

    Mama lui, inginer proiectant de meserie, a fost cea care a făcut proiectul cabinei şi, ajutată de tatăl lui – tot inginer –, a realizat-o printr-o firmă din Buzău, oraşul natal al lui Ştefan. Primei cabine – din aluminiu – i s-a adăugat o a doua, de această dată din lemn, mai uşor de montat, creată tot de mama lui Ştefan Radu şi executată de un meşteşugar local. Benzile magnetice, foliile magnetice, plicurile, hârtia şi rola pentru print, props-urile din lemn (pe care sunt scrise diverse mesaje) şi fundalul printat sunt materiile prime care însoţesc cabinele foto şi sunt achiziţionate din România.
    Businessul le-a adus anul trecut o cifră de afaceri de 51.700 de lei (11.200 euro) şi un profit de 13.500 de lei (2.900 euro), iar pentru anul 2019 cei doi antreprenori speră la dublarea afacerilor.
    „Primul eveniment la care am mers cu cabina a fost în aprilie 2015, în preajma Paştelui. Am avut ceva probleme tehnice. E greu să faci un produs de la zero, asta am învăţat”, spune Denisa Radu.
    Pentru trei ore de făcut poze la minut în cadrul unui eveniment preţul este de
    215 euro, pentru cinci ore – 315 euro, iar pentru opt ore costul ajunge la 415 euro. Cabinele sPrint Box au ajuns atât în Capitală, cât şi la evenimente din afara Bucureştiului, în oraşe ca Bacău, Buzău, Braşov sau Craiova.

  • Un alt fel de beneficiu la birou


    „Povestea proiectului Dentisteria începe în primăvara anului 2017. Lucrăm într-un mediu corporate şi obişnuim să folosim periuţa de dinţi după pauza de masă sau înaintea unui consult stomatologic.
    Ne-am gândit că ar fi foarte util dacă angajaţii din România ar avea un astfel de beneficiu la locul de muncă sau chiar la cabinetul stomatologic la care merg”, spune Octavian Grigorescu, unul dintre fondatorii Dentisteria.
    Astfel, pentru momentele de după pauza de masă, de ţigară, de cafea ori înaintea unei întâlniri, angajaţii pot folosi periuţe de dinţi de unică folosinţă, cu pastă încorporată. Cei doi antreprenori instalează cutia cu periuţe la birou, alături de o altă cutie destinată reciclării. Periuţele aruncate acolo sunt colectate ulterior, o dată pe lună, pentru a fi reciclate.
    „Investiţia nu a fost considerabilă, încercând să dezvoltăm businessul pas cu pas. Am pornit cu o investiţie de 1.000 de euro, din dorinţa de a testa întâi ideea. Cifra de afaceri a anului 2018 este de aproximativ 5.000 de euro, având în vedere că abia în decursul acestui an am început să semnăm mai multe contracte cu diverşi colaboratori”, spune Ciprian Răducan.
    Printre clienţii Dentisteria se află Philip Morris, UiPath, Penny Market, L’Oréal, Adecco, World Class, PTC, Servier, dar şi câteva clinici stomatologice din Bucureşti şi din ţară, precum Dentson, Dentagglio, Dexcellence, Dentistree.

  • Cum reuşeşte o tânără să câştige zeci de mii de euro din vânzarea produsului care nu lipseşte niciodată de pe masa românilor

    Investiţia în Semolina se contorizează pe de o parte în bani – 20.000 de euro, iar pe de altă parte în timp – 2.000 de zile. Banii au mers în amenajarea unui spaţiu adecvat pentru producţia de pâine, cu malaxoare, cuptoare şi instalaţii de frig, în atelierul amenajat în comuna Corbeanca de lângă Bucureşti. Timpul a înghiţit toate eforturile, de la început până astăzi.

    „Este grozav cât de bine se împletesc în proces lucruri învăţate, obiceiuri pe care le-am deprins în facultate. Am studiat fizica, iar înclinaţia mea naturală de a experimenta, măsura, studia felul cum diverse variabile influenţează rezultatul final şi-au găsit locul într-o ocupaţie plină de sens, fabricarea pâinii”, povesteşte Monica Secăreanu.În business, i s-a alăturat între timp soţul – Petronius Secăreanu, dar şi un prieten al lor – Sebastian De Lazzero. Vânzările de pâine Semolina au ajuns anul trecut la 30.000 de euro cu doi angajaţi, iar afacerea a trecut pe profit, faţă de anul anterior când generase pierderi.

    „Atelierul este, practic, a doua mea casă. Este situat chiar în cartierul în care locuiesc. În mare, clienţii mei sunt membrii comunităţii din Corbeanca şi din vecinătăţi. Pe toţi îi cunosc personal şi cred că una dintre trăsăturile definitorii ale acestei afaceri este chiar relaţia apropiată cu ei. Pentru că nu îmi place risipa, lucrez doar la comandă.”

    Astfel, clientul comandă un anume produs, apoi îşi poate ridica pachetul personal la orice oră, dintr-un spaţiu dedicat al atelierului situat tot în comuna Corbeanca şi deschis nonstop. Acest sistem de onorare a comenzilor a fost conceput pentru clienţii care lucrează până târziu şi care nu puteau ajunge la o oră anume pentru a-şi prelua pâinile şi prăjiturile. Comenzile se fac la început de săptămână, iar plata – la sfârşitul lunii, pe baza unei facturi care conţine toate produsele comandate în luna respectivă.

    Pe lângă aceşti clienţi, Monica Secăreanu mai colaborează cu un restaurant şi câteva cafenele din Corbeanca şi din Bucureşti. Unul dintre clienţi este Moşia Corbeanca, un spaţiu dezvoltat de Alexandru Cîndea şi Bogdan-Mihail Doltu, care funcţionează ca restaurant şi loc pentru diferite tipuri de evenimente.
    Din meniul Semolina fac parte 12 feluri de pâini – fiecare cu un nume propriu, majoritatea cu maia sălbatică (o combinaţie de apă şi făină, îngrijită timp de mai multe zile pentru a putea fi apoi folosită în prepararea pâinii), dar şi cornuri dulci şi sărate, fursecuri cu bucăţi de ciocolată, nuci şi fructe uscate, checuri cu fructe sau ciocolată, tarte, cozonac, cheesecake.

    „Într-o lună, am aproximativ 500 de comenzi. În timpul săptămânii, se comandă cel mai des pâinea şi cornurile, pentru pacheţelul copiilor, iar spre final şi pentru weekend – tartele, checurile şi fursecurile”, spune Monica Secăreanu.

    Ingredientele vin în principal de la producători locali. De pildă, făina spelta bio este achiziţionată de la o fermă din judeţul Timiş, iar nucile vin tot din Transilvania. „Ingredientele premium, producţia la comandă în cantităţi mici, documentarea permanentă se regăsesc şi în preţul produselor. De exemplu, o pâine cu maia sălbatică de aproximativ 700 de grame, în care folosesc făină din grâu antic (pâine denumită Antik), costă 16 lei, una cu acelaşi gramaj în care pun nuci şi roşii uscate din belşug (Ronu) este 20 de lei, un cozonac de 900 de grame cu umplutură de cremă de nucă, cacao şi coajă de lămâie confiată costă 55 de lei.”

    Planurile pentru 2019 includ diversificarea portofoliului de produse, atât prin reţete noi, cât şi prin noi tehnici de pregătire a pâinii şi a prăjiturilor. Iar la capitolul inovaţie, Monica Secăreanu are deja experienţă, mai ales că inclusiv numele afacerii, „Semolina – brutăreşte artizanal”, este tot o formă de inovare, verbul „a brutări” fiind inexistent în DEX, dar ilustrativ pentru pasiunea antreprenoarei din Corbeanca.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
    Intraţi pe platforma  www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • A little party never killed nobody

    Primii muguri ai acestei poveşti au început să apară anul trecut, după ce doi dintre cei trei fondatori au participat la un eveniment din seria „Vreau să fiu antreprenor” (întâlniri dedicate tinerilor cu spirit antreprenorial), în Timişoara. Cel de-al treilea – Nicolae Lupşa – a venit cu propunerea de a investi în ideea de business a celorlalţi doi, iar pe 15 ianuarie 2019 apărea SPOT Events. Ce înseamnă?
    „Este un concept creat pentru a da refresh evenimentelor care, în principal, ţintesc tinerii. Principalele noastre proiecte sunt: SPOT party (party-uri studenţeşti), Street Food SPOTival (eveniment de tip street food în oraşele mai mici ale ţării), Flight Festival (pe care vrem să-l facem principalul festival de muzică din Timişoara şi din zona de vest a ţării)”, povesteşte Andrei Lupşan, în vârstă de 19 ani.
    El şi Sebastian Maul (20 de ani), amândoi studenţi la informatică economică, sunt cei care gestionează dezvoltarea, managementul şi toate operaţiunile pentru ca SPOT Events să devină, pe zi ce trece, ceea ce şi-au propus de la început. Nicolae Lupşa rămâne investitorul în afacere.
    „Anul acesta (2019) a fost dedicat investiţiilor şi networkingului, neavând o sursă de venit stabilă de la înregistrarea mărcilor până la evenimentele făcute pentru promovare. A fost despre teste, aşa că am făcut un eveniment de Street Food SPOTival în Bistriţa şi patru petreceri studenţeşti, una dintre ele fiind chiar în Piaţa Libertăţii din Timişoara. Pe lângă acestea, am organizat şi Flight Festival (între 27 şi 29 septembrie 2019 – n. red.), care a reprezentat o adevărată provocare. Până la terminarea anului 2019, pregătim în avans evenimentele gândite pentru anul viitor, plus o petrecere de sfârşit de an”, spune Andrei Lupşan.
    Ce urmează? Începând din 2020, petrecerile SPOT vor avea loc periodic, iar festivalul gastronomic Street Food SPOTival se va extinde la 12 oraşe. În plus, în toamnă va urma cea de-a doua ediţie a festivalului Flight. Restul sunt surprize.
    „Ne place să dăm un refresh modului în care organizăm şi prezentăm orice eveniment pe care îl facem. Nebunia şi creativitatea se pot remarca din momentul în care ajungi în locul pe care îl SPOTăm.”
    De aceea, în 2019, Flight Festival a avut loc pe aerodromul utilitar din Timişoara, care, până la acest eveniment, era nefolosit. Următoarele ediţii sunt planificate să aibă loc în acelaşi spaţiu.
    Preţurile pe care le achită cei care participă la evenimentele organizate de băieţii de la SPOT Events diferă în funcţie de amploarea petrecerii, dar şi de publicul-ţintă, astfel că, de pildă, petrecerile studenţeşti sunt mai ieftine, după buzunarul studenţilor. Evenimentele de tip street food sunt ceva mai costisitoare, acolo publicul fiind format în special din familii, cu venituri mai substanţiale.
    Andrei şi Sebastian sunt cei care gândesc conceptul fiecărei petreceri, iar pentru Flight Festival – evenimentul cel mai mare din portofoliul companiei – colaborează şi cu alte echipe.

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
    70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    Detox Market – organizare de târguri de modă (Bucureşti)
    Fondator: Carina Călin
    Investiţia în organizarea unui târg: 19.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 75.000 de lei (16.000 de euro)
    Prezenţă: Bucureşti

    NaturoID Snacking – producţie de snackuri din legume şi fructe uscate (Bucureşti)
    Fondator: Raluca Găleată
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de euro
    Prezenţă: reţelele 5 To Go, Lagardère, InMedio, 1 Minute

    Nor de Nea – curăţătorie pentru pensiuni şi apartamente în regim hotelier (Sibiu)
    Fondator: Cristina Tămăslăcaru
    Investiţia iniţială: 20.000 de euro
    Prezenţă: Sibiu

    Dadda – producţie de pături pentru bebeluşi (Oradea)
    Fondatori: Andrada şi Silviu Prundianu
    Investiţie iniţială: 30.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare: 50.000 de euro
    Prezenţă: online

    L’Albero dei sogni – producţie de îngheţată artizanală (Cluj-Napoca)
    Fondator: Roxana Pârjol
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Prezenţă: evenimente private