BusinessMagazin

Tag: muzeu

  • Ce pot face două mâini dibace cu 4 lei

    Muzeul de Artă Contemporană din Detroit (MOCAD) a invitat mai bine de 100 artişti din Statele Unite să realizeze lucrări folosindu-se numai de obiecte care se pot găsi la magazinele în care mai toate articolele costă 99 de cenţi (4 lei), alocându-i fiecăruia un buget de 99 de dolari, scrie New York Times.

    Din eforturile artiştilor a rezultat expoziţia „99 Cents or Less” („99 de cenţi sau mai puţin”), care se poate vizita în cadrul muzeului până în august. Toţi cei care au răspuns provocării au fost îndemnaţi să se gândească la aşa-numitul „dollar store” (magazinul cu articole foarte ieftine) şi la proliferarea sa de când cu Marea Recesiune (de la finalul anilor 2000) ca la o emblemă a inegalităţii economice, globalizării, lanţurilor complexe de aprovizionare şi consumerismului nestăpânit.

    Printre lucrările expuse se află un măgăruş din hârtie creponată intitulat „Alegoria calului” inspirat de o poveste mongolă în care cei care au rămas în viaţă într-o perioadă de foamete sunt sfătuiţi de un mare preot să-şi sacrifice caii ca să fie răsplătiţi cu daruri de la zei.

    Pentru artistul care l-a creat, Osman Khan, măgăruşul reprezintă munca fizică şi a fost gândit ca o piñata care va fi spartă cu beţele la finalul expoziţiei şi din care vor cădea tot felul de obiecte inutile, achiziţionate de la magazinele indicate. Artista Virginia Overton a oferit lucrarea „Untitled (Piggy Bank Change)” care constă din puşculiţe în formă de purceluşi viu coloraţi, iar Agnieszka Kurant a cumpărat cărţi de dezvoltare personală, tăieţei instant, cercuri şi ustensile de gătit şi a pus să fie pisate şi compactate în pastile ca să arate că dependenţa de produse atât de ieftine e asemeni dependenţei de droguri.

  • Ce pot face două mâini dibace cu 4 lei

    Muzeul de Artă Contemporană din Detroit (MOCAD) a invitat mai bine de 100 artişti din Statele Unite să realizeze lucrări folosindu-se numai de obiecte care se pot găsi la magazinele în care mai toate articolele costă 99 de cenţi (4 lei), alocându-i fiecăruia un buget de 99 de dolari, scrie New York Times.

    Din eforturile artiştilor a rezultat expoziţia „99 Cents or Less” („99 de cenţi sau mai puţin”), care se poate vizita în cadrul muzeului până în august. Toţi cei care au răspuns provocării au fost îndemnaţi să se gândească la aşa-numitul „dollar store” (magazinul cu articole foarte ieftine) şi la proliferarea sa de când cu Marea Recesiune (de la finalul anilor 2000) ca la o emblemă a inegalităţii economice, globalizării, lanţurilor complexe de aprovizionare şi consumerismului nestăpânit.

    Printre lucrările expuse se află un măgăruş din hârtie creponată intitulat „Alegoria calului” inspirat de o poveste mongolă în care cei care au rămas în viaţă într-o perioadă de foamete sunt sfătuiţi de un mare preot să-şi sacrifice caii ca să fie răsplătiţi cu daruri de la zei.

    Pentru artistul care l-a creat, Osman Khan, măgăruşul reprezintă munca fizică şi a fost gândit ca o piñata care va fi spartă cu beţele la finalul expoziţiei şi din care vor cădea tot felul de obiecte inutile, achiziţionate de la magazinele indicate. Artista Virginia Overton a oferit lucrarea „Untitled (Piggy Bank Change)” care constă din puşculiţe în formă de purceluşi viu coloraţi, iar Agnieszka Kurant a cumpărat cărţi de dezvoltare personală, tăieţei instant, cercuri şi ustensile de gătit şi a pus să fie pisate şi compactate în pastile ca să arate că dependenţa de produse atât de ieftine e asemeni dependenţei de droguri.

  • Cunoscuta creatoare de modă Tory Burch, acuzată că a copiat designul unei haine tradiţionale româneşti ce se află în patrimoniul Muzeului de Artă Metropolitan din New York

    Pe pagina proprie de Facebook, “La Blouse Roumaine”, prima comunitate din Romania dedicată iei, atrage atenţia că Resort 2018, colecţia brandului fashion Tory Burch, se aseamănă extrem de mult cu hainele tradiţionale româneşti.

    Una dintre jachetele Tory Burch arată aproape la fel, dacă nu identic, ca o haină românească, un suman de la începutul secolului 20, expusă la Muzeul de Artă Metropolitan din New York.

    Cei de la “La Blouse Roumaine” i-au transmis un mesaj pe Facebook creatoarei americane, pe care o roagă să menţioneze de unde s-a inspirat în ceea ce priveşte designul şi să corecteze descrierea în care se nota că sursa de inspiraţie este africană. 

    În acest moment, postarea celor de la La Blouse Roumaine are peste 20.000 de share-uri.

    Reacţia? Utilizatorii români au observat că mesajele şi comentariile pe care le scriu pe pagina de Facebook a brandului Tory Burch sunt şterse mai mereu, mulţi dintre aceştia fiind blocaţi.

  • Reportaj: Berlin, oraşul în permanentă devenire

    Sunt multe lucruri de văzut în Berlin, mai ales pentru cei pasionaţi de istorie; mă încadrez aici, aşa că am căutat să aflu cât mai multe despre Zidul Berlinului, despre viaţa în timpul războiului rece şi, evident, din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Nu era prima vizită în Berlin, iar asta m-a ajutat să mă orientez puţin mai bine în ceea ce priveşte ”programul“ de vizitare. Ne-am cazat în Charlottenburg, un cartier liniştit din vechiul Est, şi am luat-o la pas către centrul istoric.

    Centrul istoric, trebuie spus, nu este chiar atât de vechi precum ar sugera numele. De altfel, de fiecare dată când începeţi un tur sau o vizită cu ghid, aşteptaţi-vă să înceapă aşa: ”Acest obiectiv a fost reconstruit în anii ’60, deoarece a fost distrus aproape integral în timpul bombardamentelor din ’42-’44“. Unul dintre cei cu care am stat de vorbă a punctat foarte corect fenomenul: în Berlin totul pare vechi, dar este de fapt nou. E un oraş mereu în devenire. Aşa cum, de fapt, spune şi sloganul de pe pliantele turistice.

    Primul lucru pe care vi-l sugerez e o plimbare în zona Checkpoint Charlie, unul dintre vechile puncte de trecere dintre Berlinul de Est şi Berlinul de Vest. Este zona pe care nemţii au încercat să o păstreze cât mai aproape de forma din timpul războiului rece – cu ajustările de rigoare pentru turişti, bineînţeles. Veţi găsi aici celebrul semn ”You are now leaving the American sector“ şi câţiva actori cu pretenţii de soldaţi care pentru doar 2-3 euro vor sta la poze. Tot aici, pe Friedrichstrasse, veţi putea lua un prim contact cu ceea ce a rămas din Zidul Berlinului; nu e segment prea lung, însă e destul de bine conservat şi cu explicaţii din plin. Pe o rază de 200 de metri mai puteţi vizita muzeul Checkpoint Charlie, cu imagini şi filme de arhivă, precum şi o reproducere în 360 de grade a unei scene din anii ’70. A, şi să nu uit: tot aici puteţi face o scurtă pauză pentru a vedea ”Currywurst museum“. Nu cred că e cazul să dau mai multe detalii, dar vă recomand doar să săriţi micul dejun dacă plănuiţi să includeţi muzeul pe lista de obiective.

    Un alt loc cu o puternică încărcătură emoţională se află la 5 minute de mers pe jos de Checkpoint Charlie: fostul sediu al Gestapo. Numit Topography of Terror, memorialul vă va fi probabil recomandat de majoritatea localnicilor. Nu este un muzeu per se, ci un spaţiu care înglobează poveşti cutremurătoare din timpul în care Hitler conducea destinul Germaniei. Ca în cazul multor alte memoriale sau muzee destinate acelor vremuri, intrarea este gratuită.

    Ieşim puţin din umbra Zidului şi ne îndreptăm către poarta Brandenburg, locul prin care Napoleon a trecut, triumfător, în 1806. Pentru a ajunge acolo, vă recomand să o luaţi pe Unter der Linden, unul dintre cele mai impunătoare bulevarde ale Berlinului. Este o stradă bună şi pentru ceva shopping, dar mai ales pentru numeroasele terase şi restaurante. Imediat după ce treceţi de Poarta Brandenburg, veţi putea vizita Reichstagul şi clădirile guvernamentale, impresionante prin mixul de arhitectură clasică şi modernă. O altă variantă pentru a vă putea bucura de peisajul modern este o croazieră pe râul Spree: puteţi opta fie pentru varianta de o oră, fie pentru cea de două ore şi jumătate. Noi am ales-o pe cea mai scurtă, pentru că lista obiectivelor era una destul de lungă.

    După cum aminteam la început, Berlin are de toate pentru toţi. Prin urmare, dacă preferaţi natura în locul muzeelor sau al bulevardelor, Tiergarten e locul ideal. Este unul dintre cele mai mari parcuri ale Germaniei şi este împânzit de poduri romantice, grădini ascunse sau monumente ce amintesc de alte vremuri. Vă recomand să petreceţi aici măcar câteva ore; veţi uita că sunteţi într-una dintre principalele capitale ale Europei.

    Mai trebuie să amintesc de două locuri ce nu trebuie ratate de cei care vor să înţeleagă diviziunea dintre est şi vest: East Side Gallery şi Memorialul Zidului. Primul reprezintă cea mai lungă bucată neîntreruptă de zid rămasă, având aproape 1,5 kilometri; autorităţile au decis să o transforme într-o operă de artă şi au invitat unii dintre cei mai cunoscuţi artişti de stradă să dea culoare acestui loc. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi de descrierea mea oarecum banală: East Side Gallery e un loc impresionant, unde veţi ocupa destul de mult din spaţiul din telefon destinat pozelor. |n al doilea rând, Memorialul Zidului este un loc de cu totul altă natură; aici construcţia gri a fost readusă la forma şi aspectul din anii ’60 şi ’70. |n jurul zidului s-a amenajat chiar şi ”fâşia morţii“, zona în care sute de germani din est şi-au pierdut viaţa încercând să sară zidul. Tot pe Bernauer Strasse, vizavi de zid, veţi putea intra în clădirea efectivă a Memorialului; este un spaţiu modern, unde puteţi vedea filme din acele vremuri dar şi din 1989, atunci când mii de oameni au luat cu asalt punctele de trecere pentru a-şi revedea rudele sau prietenii.

    Mai sunt numeroase locuri în Berlin destinate zidului, dar capitala Germaniei oferă şi alte puncte de interes.

    Unul dintre acestea e Alexander Platz, locul unde – după cum fiecare ghid repetă în mod aproape obsesiv – se regăseşte cea mai înaltă construcţie din Germania, cu o înălţime de 368 de metri. Este vorba de celebrul turn de televiziune construit de sovietici pentru a-şi demonstra superioritatea tehnologică; după cum bine aţi intuit, ne aflăm acum în fostul Berlin de Est. Alexander Platz e un loc nu foarte curat, aşa cum sunt majoritatea locurilor turistice, dar e o zonă bună pentru cumpărături. Nu vă recomand însă să vă opriţi aici la masă: preţurile sunt de 2-3 ori mai mari decât în restul Berlinului. |n apropiere de turnul TV însă, se află unul dintre cele mai inedite lucruri pe care le-am văzut în Berlin. Bulevardul Karl Marx este o stradă uriaşă, cu blocuri îmbrăcate în marmură, construite de sovietici din aceleaşi motive de orgoliu. Nu vorbim de 2-3 blocuri, ci de zeci de astfel de construcţii aşezate unul lângă altul şi aflate într-o stare impecabilă. Ca fapt divers, acest bulevard a fost declarat zonă protejată Unesco datorită particularităţii sale şi a importanţei istorice.

    Ne îndreptăm acum către vest şi ajungem în Potsdamer Platz, un loc dărâmat aproape integral în timpul bombardamentelor şi reconstruit apoi începând cu sfârşitul anilor ’90. Potsdamer Platz este precum Defense-ul din Paris sau, dacă vreţi, precum Canary Wharf-ul din Londra; la dimensiuni mai mici, ce-i drept, dar cu acelaşi tip de clădiri noi, din sticlă, în care companiile îşi pot etala pretenţiile.

    Mai sunt câteva obiective importante, dar depinde de numărul de zile pe care fiecare turist îl dedică Berlinului. Aş mai aminti de Domul din Berlin, aflat pe malul aceluiaşi Spree, alăturat celor cinci muzee ce formează Insula Muzeelor. Muzeul spionilor şi cel al filmului, ambele în Potsdamer, merită de asemenea o vizită. Noi le-am lăsat, cum se spune, pe data viitoare.

    Un ultim sfat: dacă excursia în capitala Germaniei va fi una ceva mai lungă, merită să faceţi o excursie de o zi la Oranienburg, oraşul ce găzduieşte unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare din timpul naziştilor, Sachsenhausen. Nu încercaţi însă să o faceţi pe cont propriu, ci apelaţi la un ghid; cantitatea de informaţii este uriaşă şi trebuie pusă în context.

  • Aşa arată autostrada din România pe care nu va merge nicio maşină

    Tronsonul Gilău-Nadaselu se apropie de finalizare, dar va rămâne nefolosit pentru că nu se leagă de restul autostrăzii A3.

    “Ciotul” de 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nadaselu, la vest de Cluj-Napoca, se apropie rapid de finalizare, o arată o nouă filmare din drona publicată de Asociaţia Pro Infrastructura (API).

    Tronsonul va rămâne, însă, doar un “muzeu de autostradă” după terminarea lucrărilor. Asta pentru că tronsonul nu va putea fi folosit de şoferi din cauza că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod peste Someş la Gilău.

    “Acest tronson de autostradă ete o exponată excelentă a incompetenţei autorităţilor, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitaţie şi să semneze un contract de execuţie a unui pod/viaduct, deşi au avut 4 (patru!) ani la dispoziţie”, susţine API.

    Podul lipsă peste Someş în zonă Gilău este de fapt un viaduct deja parţial construit încă din vremea contractului cu Bechtel. Pentru finalizarea sa Compania de Autostrăzi lansase în 2015 o licitaţie ce în cele din urmă a fost anulată. Licitaţia a fost, în cele din urmă, lansată abia în octombrie 2016, iar ofertele au fost depuse, într-un final, în 9 februarie 2017, potrivit Hotnews.ro. Conform caietului de sarcini, după semnarea contractului termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, scrie realitatea.net

     

  • Aşa arată autostrada din România pe care nu va merge nicio maşină

    Tronsonul Gilău-Nadaselu se apropie de finalizare, dar va rămâne nefolosit pentru că nu se leagă de restul autostrăzii A3.

    “Ciotul” de 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nadaselu, la vest de Cluj-Napoca, se apropie rapid de finalizare, o arată o nouă filmare din drona publicată de Asociaţia Pro Infrastructura (API).

    Tronsonul va rămâne, însă, doar un “muzeu de autostradă” după terminarea lucrărilor. Asta pentru că tronsonul nu va putea fi folosit de şoferi din cauza că nu este conectată de restul autostrăzii A3 printr-un pod peste Someş la Gilău.

    “Acest tronson de autostradă ete o exponată excelentă a incompetenţei autorităţilor, ce nu au fost capabile să finalizeze o licitaţie şi să semneze un contract de execuţie a unui pod/viaduct, deşi au avut 4 (patru!) ani la dispoziţie”, susţine API.

    Podul lipsă peste Someş în zonă Gilău este de fapt un viaduct deja parţial construit încă din vremea contractului cu Bechtel. Pentru finalizarea sa Compania de Autostrăzi lansase în 2015 o licitaţie ce în cele din urmă a fost anulată. Licitaţia a fost, în cele din urmă, lansată abia în octombrie 2016, iar ofertele au fost depuse, într-un final, în 9 februarie 2017, potrivit Hotnews.ro. Conform caietului de sarcini, după semnarea contractului termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, scrie realitatea.net

     

  • Alba Iulia: Primul spital militar din România, transformat în primul muzeu de artă religioasă

    Muzeul de artă religioasă a fost finalizat, dar şi îşi va deschide porţile pentru public în toamnă deoarece, conform normelor în vigoare, obiectele proaspăt restaurate pot fi găzduite de un spaţiu nou creat doar după şase luni, pentru a nu fi afectate de umiditate.

    Directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a declarat presei, vineri, că acesta este primul muzeu de artă religioasă din România, care valorifică cea mai importantă colecţie de artă religioasă din Transilvania, patrimoniul fiind format din piese de tezaur, icoane şi cărţi vechi. Clădirea în care este amenajat muzeul a fost, pe vremuri, primul spital militar din România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alba Iulia: Primul spital militar din România, transformat în primul muzeu de artă religioasă

    Muzeul de artă religioasă a fost finalizat, dar şi îşi va deschide porţile pentru public în toamnă deoarece, conform normelor în vigoare, obiectele proaspăt restaurate pot fi găzduite de un spaţiu nou creat doar după şase luni, pentru a nu fi afectate de umiditate.

    Directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a declarat presei, vineri, că acesta este primul muzeu de artă religioasă din România, care valorifică cea mai importantă colecţie de artă religioasă din Transilvania, patrimoniul fiind format din piese de tezaur, icoane şi cărţi vechi. Clădirea în care este amenajat muzeul a fost, pe vremuri, primul spital militar din România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vom avea un ‘Muzeu al Prostiei’! Ultimul atac al primarului Nicolae Robu, la Timisoara

    Edilul sustine cu tarie ca, daca CNI alege Girocul, el va face din banii timisorenilor o alta sala polivalenta la stadion.

    „Daca nu face CNI-ul Sala Polivalenta in locatia excelenta, din zona Dan Paltinisanu, in campusul sportiv a Timisoarei, din vecinatatea stadionului, atunci Primaria Timisoara va face pe venituri proprii acea sala. Vom da drumul in curand la studiul de fezabilitate, si, daca CNI doreste sa preia si sa faca investitia aici, vom colabora. Daca nu, vom merge pe bani de la bugetul local si vom face aceasta sala. Sa vedem cum vor raspunde in fata timisorenilor, daca se va face o sala acolo. Va fi o sala Muzeu al Prostiei si a lipsei de loialitate fata de Timisoara, pentru ca Timisoara va avea evenimente in paralel cu acea sala de acolo, si o sa vedem ce se va intampla in acea sala„, a spus furios primarul Nicolae Robu.

    Edilul sef al Timisoarei recunoaste ca nu are niciun act oficial din care sa reiasa ca sala polivalenta de 16.000 de locuri, pe care o va face Compania Nationala de Investitii, va fi ridicata la Giroc.

    Cititi mai multe pe www.opiniatimisoarei.ro

  • A jucat în Liceenii, a creat şi a vândut o afacere, iar acum organizează cel mai mare concurs de vinuri din estul Europei

    Energic şi optimist, Cătălin Păduraru poate vorbi ore în şir despre vin: planuri, trecut şi viitor, lingvistică, istorie, economie sau strategii. El este antreprenorul care în urmă cu câţiva ani a vândut afacerea Vinexpert, cu activităţi în distribuţia şi retailul de vinuri. „Prima generaţie de antreprenori nu a ajuns încă la etapa de vânzare a afacerilor pe care le-a întemeiat. Pentru mine a fost proiectul de viaţă, îmi propusesem să ies din afacere până la 45 de ani; am reuşit chiar mai devreme. Pentru a mă dedica acestei părţi de consultanţă, formare, educaţie”, povesteşte el.

    Intrarea în universul vinului s-a făcut cu plata unui preţ: visul său legat de actorie. „Când intrai la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti) erai vârful mic al unei piramide a studenţimii româneşti. Noi am fost spre mia de candidaţi pe loc, cu examene de trei săptămâni.” Spune că odată cu capitalismul s-au ivit şi dezavantaje, nu numai avantaje, şi a apărut un con de umbră pentru cei care voiau să facă film în perioada aceea. „Şi eu asta voiam să fac – film, nu teatru. Nu a fost nicio filosofie să îmi stabilesc un plan în zona de afaceri. A fost frica zilei de mâine şi am încercat să fiu foarte realist. Am evaluat resursele şi singura resursă era o apetenţă foarte mare pentru a vinde, şi când am ajuns la ce să vând mi-am dat seama că rădăcinile mele sunt foarte solide în viticultură”; tatăl şi unchiul său erau ingineri viticoli.

    Prin urmare, alegerea vinului era cea mai logică opţiune, „nu a fost o asumare de cauză sau o misiune, ci pur şi simplu a fost extrem de bună nişa din Bucureşti, pentru că la începutul anilor ’90 erau doar vinuri proaste”. Spune că şi-a propus să aducă doar vinuri bune şi prin asta să se diferenţieze; iar firma de distribuţie a funcţionat foarte bine până în 1998-1999, când, spune actorul antreprenor, a constatat că este nevoie de mai mult; concret, a hotărât să deschidă magazinele Vinexpert. Pentru că, inspirat de ce se întâmpla pe pieţele externe, aducea idei şi concepte noi, adaptate local, dar operând o firmă de distribuţie, mesajul se dilua; de aceea şi-a propus să facă o entitate prin care să lucreze direct cu consumatorul şi aşa a apărut Vinexpert.

    Iar Păduraru povesteşte că apoi s-a întâmplat ca în filmul Beckett, cu Peter O’Toole şi Richard Burton: regele l-a numit şef al bisericii pe prietenul său de joacă şi tinereţe agitată, crezând că aşa poate controla mai bine poporul; doar că prietenul, ajuns şeful bisericii, şi-a luat rolul în serios. „Aşa am păţit şi eu când am făcut Vinexpert. Era atât de greu Expertul din coadă, încât am luat-o într-o altă direcţie, a educaţiei, mai întâi în ceea ce mă priveşte şi apoi în ce îi priveşte şi pe alţii.” Apoi şi-a dat seama că nu pot exista foarte uşor, la un loc, şi afacere, şi educaţie, comunicare etc., pentru că genera neînţelegeri, inclusiv cu asociaţii săi sau cu angajaţii – care nu înţelegeau de ce nu profitau de toate oportunităţile de piaţă; de pildă, se vindea Angelli cu tirul de la poarta fabricii pe un schimb de facturi şi se câştigau mii de dolari americani „şi noi nu făceam asta. Pentru că nu se potrivea cu mesajul pe care îl aveam noi. Atunci mi-am propus să mă opresc în jurul vârstei de 45 de ani”.

    Despre vânzare spune că nu a fost o afacere în plan financiar, în schimb a constituit un câştig în plan personal: „Perioada a coincis cu vârsta la care copilul are foarte mult nevoie de prezenţa părinţilor, or noi în contextul de comercianţi nu prea existam pe acasă nici măcar de sărbători, când erau punctele forte în activitate”. Decizia a avut un impact foarte bun pe plan personal, într-o altă proiecţie bugetară pe familie; a câştigat şi timp penru a acumula cunoştinţe despre vin. Cătălin Păduraru crede că mulţi dintre cei care au afaceri în domeniul vinului încep să simtă aerul rece al intrării în marea piaţă, „care nu va fi nicicum miloasă cu noi şi România va fi extrem de expusă dacă nu se întăresc valorile care ţin neapărat de preţ şi etichetă”. Şi pentru că românii se uită cu mai mult interes la experţi din străinătate, a identificat câteva personaje recunoscute la nivel mondial şi „am început să introduc în România economia vinului.

    Încerc să transpun educaţia şi comunicarea mea într-o arie holistică – poate e o exprimare pretenţioasă, dar aşa este. Istorică, antropologică, socială, chimică, economică. Concursul a venit de la sine, ca o componentă”. Spune că a pornit proiectul organizării International Wine Contest Bucharest (IWCB) în regim de voluntariat, care s-a perpetuat; concursul, cel mai mare eveniment de acest tip din Europa de Est, a ajuns la a XIV-a ediţie şi va fi organizat anul acesta între 23 şi 25 mai. „Este deja mai bine apreciat de străini, dovadă că anul trecut 52% din probe au venit din străinătate, am fost primiţi în asociaţia mondială de profil şi extindem panelurile de juraţi.” Ţinta este ca IWCB să depăşească Berlinerul, cel mai important târg european de vinuri.

    Concursul atrage atenţia asupra României, spune Păduraru, iar acest context este favorabil pentru o serie de alţi paşi, importanţi, care să plaseze ţara în universul vinului. „Avem afirmaţii pe care le putem susţine doar dacă facem studii istorice: că suntem cu mii de ani înaintea Franţei, Spaniei şi Italiei în viticultura modernă, nu pentru a ne reclama întâietatea sau a deveni axul lumii vinicole, ci pentru a veni în piaţa aceasta măcar cu drepturi egale. Este o afirmaţie de forţă şi ea poate fi justificată pentru că există toate informaţiile, ele trebuie doar puse cap la cap: de unde a plecat vitis vinivera, de ce şamd. Există şi acele întâmplări cu Burebista – nu a fost vorba de tăierea viilor, ci a fost pur şi simplu o informaţie, o informaţie adusă de Deceneu că la 1.000 km a apărut vitis vinifera, care era mult mai productivă, mai sănătoasă. Nu putea Burebista să ia o asemenea decizie.”