Tag: motiune

  • Iohannis: Deputaţii PNL vor vota pentru ridicarea imunităţii şi vor semna moţiunea pe justiţie

     Iohannis a spus că le-a prezentat deputaţilor PNL deciziile BPN privitoare la imunitate şi la iniţierea moţiunii simple pe tema justiţiei.

    ”Linia directoare a PNL, după decizia de ieri, este că noi vom vota în aceste situaţii pentru încuviinţare. Am explicat colegilor şi colegelor de ce s-a luat această hotărâre şi cum vom continua”, a declarat liderul PNL.

    El a precizat că moţiunea simplă pe tema justiţiei, iniţiată împreună cu PDL, va fi semnată şi depusă miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un cec în alb de la Traian Băsescu

    Este prima dată când în discursul lui Băsescu apare Elena Udrea drept potenţial candidat al dreptei, după ce Udrea însăşi, devenită liderul de facto al PMP, s-a declarat capabilă să-l învingă pe Victor Ponta la prezidenţiale, iar Elena Băsescu, proaspăt membru de rând al PMP, nu doar că stă alături de Udrea în prezidiu la acţiunile electorale ale partidului, dar mai nou l-a şi veştejit pe prezidenţiabilul PDL, Cătălin Predoiu, reproşându-i  acestuia nici mai mult, nici mai puţin decât probleme de dicţie.

    Este însă şi prima dată când în discursul lui Băsescu apare numele lui Crin Antonescu ca posibil prezidenţiabil al dreptei, având în vedere că doar de curând liderul liberal a părăsit tabăra celor care în iulie 2012 conduseseră ceea ce pe atunci preşedintele numea lovitură de stat. Liberalii însă, dornici să-şi facă simţită cât mai repede prezenţa în opoziţie şi să-şi cureţe renumele după guvernarea alături de PSD, nu stau degeaba. Guvernul vrea să aplice scutirea de impozit pe profitul reinvestit din luna iulie, conform cu calendarul convenit cu FMI la începutul anului, a anunţat premierul Victor Ponta. În ianuarie, fostul ministru de finanţe liberal Daniel Chiţoiu susţinea că măsura ar fi urmat să se aplice concomitent cu reducerea CAS cu 5% la angajator, dacă bugetul o va permite. Aducându-şi aminte de declaraţiile lui Chiţoiu, liberalii au decis acum să depună moţiune de cenzură contra Guvernului, motivând că neimpozitarea profitului reinvestit nu poate avea efectul scontat în economie fără reducerea CAS.

  • Ce înseamnă liberalism în 2014

    Deja Iohannis a spus că ruperea USL nu exclude o viitoare participare a PNL la o guvernare alături de USD, iar Antonescu, deşi a criticat verbal programul de guvernare al cabinetului Ponta III, a refuzat să-l atace alături de PDL cu o moţiune de cenzură, sub pretextul că programul e “prea neserios”, dar şi-a rezervat dreptul de a ieşi cu o moţiune proprie dacă până la 1 mai Guvernul nu taie CAS cu 5% şi nu introduce neimpozitarea profitului reinvestit.

    Forţa PNL în opoziţie depinde însă şi de capacitatea partidului de a nu pierde parlamentari, fie în favoarea altor partide, fie din cauza problemelor lor cu justiţia, iar aici problema PNL e veche. În ultima săptămână, ANI şi-a continuat neobosită ofensiva, cu încă un lot de 10 senatori şi 22 de deputaţi acuzaţi de incompatibilitate sau de fals în declaraţiile de interese: cei mai mulţi provin de la PNL (15), urmaţi de PSD (7) şi PC (3).

    În acelaşi timp, refuzul parlamentarilor de a aviza începerea urmăririi penale pentru fostul ministru Daniel Chiţoiu (PNL) şi de a constata încetarea mandatului lui Akos Mora (PNL) şi Ştefan Stoica (PDL), declaraţi incompatibili de ANI, i-a oferit din nou preşedintelui Băsescu ocazia să acuze mafia transpartinică apărată de Parlament, dar i-a făcut şi pe membrii CSM să reflecteze, în premieră, dacă nu e cazul să spargă zidul parlamentar în calea justiţiei printr-o sesizare la CCR, pe motiv de existenţă a unui conflict între puterea judecătorească şi cea legislativă.

  • Udrea: PMP va semna şi susţine orice moţiune de cenzură, fie a PDL, fie a PNL

     “Un partid care cu adevărat face opoziţie nu se prevalează de pretextul celui care iniţiază moţiune. Orice moţiune la adresa acestui Guvern, chiar iniţiată de PNL, va fi semnată şi susţinută de PMP, pentru că acest guvern pe programul USL nu are ce să aducă bun pentru români. Cei de la PNL, dacă vor avea ipocrizia să iniţieze o moţiune de cenzură la adresa propriului program de guvernare, e problema lor şi avem speranţa că electoratul îi va sancţiona pentru asta. Cu cei 17 parlamentari pe care îi avem, semnăm şi susţinem o moţiune de cenzură chiar iniţiată de PNL”, a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă.

    Potrivit Elenei Udrea, PMP se aşteaptă ca şi parlamentarii PNL să susţină moţiunile pe care le va iniţia Mişcarea Populară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Concurs: cine critică mai tare FMI câştigă

    Decizia a venit exact după ce Crin Antonescu, liderul partidului, se pregătea să se lanseze în obişnuitele critici “de opoziţie” la adresa FMI, spunând că acordul cu Fondul este “un handicap” şi “o situaţie nefericită şi temporară”, fiindcă împiedică România să aibă cu adevărat o politică economică proprie. Mandatul PNL, ca de altfel şi al Guvernului, în negocierile cu FMI a fost legat de menţinerea cotei unice, creşterea salariului minim şi reducerea CAS, însă numai primele două scopuri s-au realizat în proiectul de buget, ţinând cont că reducerea CAS la angajator, cu 5% de la jumătatea anului viitor, a fost acceptată de FMI numai dacă Guvernul va găsi între timp alte surse de a acoperi gaura de venituri. În plus, o victorie de etapă a fost faptul că FMI şi CE au acceptat amânarea liberalizării preţului gazelor pentru companii, după ce în vară se opuneau.

    Pornirea de a se poziţiona în apărarea românilor vitregiţi de FMI (şi implicit contra Guvernului care ascultă de FMI) nu este, bineînţeles, o tactică specifică PNL, ci oricărui partener junior în guvernele româneşti de coaliţie. Rezultatul, în cazul de faţă, a fost eliberarea unui culoar retoric larg pentru PDL, ca lider al opoziţiei, care a putut astfel nu doar să-şi proclame o grijă faţă de soarta românilor destul de stranie raportat la conţinutul guvernărilor Boc, dar şi să-şi consolideze tactica de acţiune pentru perioada următoare.

    PDL a cerut parlamentarilor să nu voteze bugetul pe 2014 al guvernului Ponta, iar preşedintele Traian Băsescu a declarat chiar că angajamentele cu FMI ar trebui renegociate, fiindcă în forma actuală dezavantajează România. Potenţialul candidat la preşedinţie al Dreptei, Cătălin Predoiu, a criticat şi el în voie dependenţa guvernelor României de FMI, care brusc le pare nefirească democrat-liberalilor (după atâţia ani în care au susţinut-o pe când cei din USL o criticau), iar Andreea Paul, prim-vice al PDL, i-a chemat pe parlamentarii PNL să i se alăture în semnarea unei moţiuni de cenzură contra Guvernului pe tema situaţiei economice a ţării.

  • Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă

     Moţiunea a fost dezbătută în plenul Camerei în şedinţa de luni.

    Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, la dezbateri, că moţiunea opoziţiei pe tema CFR Marfă are “un stil literar-politicianist”, în timp ce reprezentanţii PDL au criticat eşuarea privatizării.

    Conducerea PDL a decis în şedinţa de la începutul săptămânii trecute depunerea la Camera Deputaţilor a unei moţiuni simple pe tema privatizării CFR Marfă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilierul lui Victor Ponta: Premierul a spus în Guvern că cineva a pus piedici privatizării CFR. Se va afla la moţiune

     Întrebat dacă în şedinţa de vineri a Guvernului a fost discutat un nou calendar pentru privatizarea CFR Marfă, Mirel Palada a afirmat că au fost discutate, la modul general, condiţiile în care această privatizare a fost întârziată.

    Palada a precizat că a fost vorba de un comentariu al prim-ministrului referitor la piedicile puse privatizării CFR Marfă.

    “A fost un comentariu general la adresa felului în care a fost întârziat acest proces de privatizare şi că urmează să se facă privatizarea din nou. S-a discutat despre piedicile care au fost puse privatizării şi despre felul în care acestea s-au reflectat într-o moţiune de cenzură (simplă – n. red.) ce urmează să fie discutată săptămâna viitoare”, a spus consilierul premierului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinescu: Dacă PDL exclude vreun semnatar al moţiunii “Reformiştii”, demisionăm în bloc

     “Dacă astăzi se ia decizia excluderii vreunuia dintre cei care au semnat moţiunea «Reformiştii», nu vă ascund că decizia noastră unanimă este să demisionăm toţi! Dar eu nu cred că se va ajunge aici. Nu cred că astăzi se vor lua decizii de excludere şi cred că presiunea din interiorul partidului pe care o punem pe conducere să facă opoziţie cu adevărat este benefică şi pare a da rezultate”,  a declarat Voinescu la RFI.

    El apreciază, totodată, că demisia lui Teodor Baconshi din PDL este o pierdere.

    “Teodor Baconschi s-a simţit pe bună dreptate vexat, rănit de anumite atitudini ale conducerii partidului în raport cu domnia sa şi în raport cu noi ca grup (…). Din punctul de vedere al partidului, e o pierdere, nu trebuia să se ajungă aici. Cred că vina principală pentru această pierdere o are conducerea PDL, care pur şi simplu nu ştie să gestioneze relaţia cu persoane poate mai sofisticate şi mai altfel, să zic, decât activul obişnuit de partid”, comentează Sever Voinescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Blaga: Îmi plăcea mai mult s-o văd pe Udrea la votarea ultimei moţiuni şi nu la Atena sau unde a fost

     “Îmi plăcea mult mai mult să o văd la votarea moţiunii simple, a ultimei (moţiuni – n.r.), în Parlament şi nu la Atena sau unde a fost”, a spus Vasile Blaga, la Călăraşi, despre Elena Udrea.

    Blaga a evitat să comenteze informaţiile apărute în ultima vreme potrivit cărora Elena Udrea şi alţi membri ai PDL ar pleca la Partidul Popular, el arătând că partidul îşi va spune punctul de vedere dacă acest lucru se va întâmpla.

    “Eu nu mă pronunţ asupra unor anumite ipoteze. Când lucrurile se vor întâmpla, dacă se vor întâmpla, partidul fiţi convinşi că îşi va spune punctul de vedere”, a arătat Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Optăm pentru demiterea miniştrilor prin moţiuni simple. Parlamentul să aprobe remanierile

     Liderul PNL a precizat că este susţinută inclusiv ideea ca adoptarea unei moţiuni simple în cazul unui ministru să ducă automat la demiterea acestuia.

    “Să limpezim că preşedintele nu are de luat vreo decizie de oportunitate în cazul unei remanieri, cu alte cuvinte să nu mai fim în trăsnaia aia că preşedintelui poate să nu-i placă ochii, tunsoarea, statura, mapa profesională a unui viitor ministru, dar asta numai o singură dată – cum în mod caraghios ne spune decizia Curţii Constituţionale – atunci spune foarte limpede: atunci când se petrece o remaniere preşedintele are misiunea de a consacra, încă o dată o spun, ca notarul, în această situaţie – deci verificând doar condiţiile de legalitate – o persoană pe care şi-o asumă sau îşi asumă răspunderea politică premierul care îl propune şi Parlamentul care îl votează”, a declarat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro