Conform sursei citate, Ford inţentionează stoparea producţiei modelelor Mondeo, Galaxy şi S-Max, pentru a se concentra pe fabricarea de vehicule sportiv-utilitare (SUV). În plus, compania plănuieşte şi reducerea numărului de reprezentanţe, dar – potrivit analiştilor Morgan Stanley – şi a numărului de angajaţi.
Astfel, din cei aproximativ 200.000 de angajaţi pe care-i are la nivel global, compania ar urma să renunţe la 12%, cea mai mare parte a lor din Europa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Conform sursei citate, Ford inţentionează stoparea producţiei modelelor Mondeo, Galaxy şi S-Max, pentru a se concentra pe fabricarea de vehicule sportiv-utilitare (SUV). În plus, compania plănuieşte şi reducerea numărului de reprezentanţe, dar – potrivit analiştilor Morgan Stanley – şi a numărului de angajaţi.
Astfel, din cei aproximativ 200.000 de angajaţi pe care-i are la nivel global, compania ar urma să renunţe la 12%, cea mai mare parte a lor din Europa.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
De asemenea, rezultatele studiului arată că preţul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depăşit în primul semestru din acest an valoarea de 200 euro, în creştere cu peste 13% faţă de preţul mediu înregistrat anul trecut.
„Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, arătând o preferinţă în achiziţie către flaghship-urile producătorilor. În decizia de achiziţie, consumatorii au fost ajutaţi de ofertele operatorilor, dar şi de promoţiile agresive ale retailerilor, atât offline cât şi online”,arată comunicatul.
Din datele centralizate reiese că evoluţia pieţei de smartphone-uri a fost determinată şi de creşterea consumului la nivel general, dar şi de schimbarea strategiei producătorilor care au lansat în piaţă mai multe modele de telefoane din segmentele middle şi high, mutând astfel şi atenţia consumatorilor către aceste categorii de smartphone-uri.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
Apple mizează pe iPhone X. Cea mai valoroasă companie din lume plănuieşte să lanseze trei modele noi de smartphone, pentru care va păstra ecranul tip edge-to-edge lansat anul trecut, potrivit surselor citate de Bloomberg.
Dispozitivele vor fi disponibile într-o gamă variată de preţuri, în diferite mărimi şi cu diverse specificaţii pentru a deveni mai atractive.
Cu toate acestea, niciunul dintre cele trei iPhone-uri ce urmează a fi lansate nu vor fi modele noi – cum a fost iPhone X anul trecut sau iPhone 6 în 2014. Unele surse din piaţă numesc aceste lansări chiar „un an S”, în care compania va lansa aceleaşi modele de anul trecut însă cu o serie de specificaţii noi.
Compania plănuieşte schimbări mult mai mari pentru anul următor, potrivit surselor din piaţă.
iPhone X nu a dat lovitura totuşi, aşa cum se aşteptau o serie de analişti de pe Wall Street. Cu toate acestea, se vinde încă la nivelul aşteptărilor companiei şi a ajutat Apple să câştige cotă într-o piaţă a cărei creştere aproape s-a oprit.
Noile modele vor fi lansate în luna septembrie şi demonstrează că gigantul hi-tech îşi reglează strategia de dezvoltare. În loc să ademenească milioane de utilizatori noi, planul Apple în prezent este de a creşte constant preţurile medii, în timp ce se extinde spre dispozitive şi accesorii noi şi pariază pe servicii digitale precum streaming-ul video şi de muzică.
Conform publicaţiei, care citează o sursă din cadrul companiei germane, la nivelul sistemelor de iluminare ale plafonului panoramic pot avea loc scurtcircuite cauzate de umiditate. Acestea pot duce, ulterior, la arderea plafonului sau chiar la incedierea întregului autovehicul. În cel mai bun caz, în situaţia producerii unui scurtcircuit, poate apărea un miros de ars în interiorul maşinii.
Acest lucru este posibil datorită dezvoltării unei industrii destinate recuperării metalelor pe care le conţin asemenea dispozitive, cum ar fi aurul, argintul sau cuprul.
Printre companiile care folosesc metalele recuperate pentru confecţionarea unor bijuterii delicate – cercei, pandantive, lănţişoare sau brăţări – se numără Lylie’s din Marea Britanie ori Bayou with Love, a actriţei şi creatoarei americane Nikki Reed.
Aceasta din urmă s-a lansat în parteneriat cu gigantul Dell, care are propriul său program de reciclare de deşeuri electronice, de unde provin materialele folosite la realizarea bijuteriilor.
Odata cu introducerea Porsche 911 GT2 RS, Tiriac Collection se poate mandri cu cel mai puternic model 911 construit vreodata de Porsche, avand nivelul de performanta al unei masini super sportive, cu design aerodinamic si costructie usoara, ce ii confera o alura atletica.
Porsche 911 Carrera 4 GTS este un model ce imbina performanta pistei de curse cu o prezenta extrem de sportiva pe sosea. Exemplarul inclus in Tiriac Collection ii apartine Simonei Halep. Aceasta l-a primit din partea organizatorului Turneului Campioanelor de la Singapore, ca urmare a pozitionarii pe locul I in clasamentul WTA feminin Ia finalul anului 2017. Acest fapt explica personalizarea exemplarului cu terxtul „SH #1”, aplicata in zona pragurilor. Simona Halep a decis sa includa aceasta unitate Porsche 911 in galeria Tiriac Collection.
Modelele Porsche 911 Exclusive Series si Porsche 911 R sunt, la randul lor, masini sport pur-sange, produse in editii limitate de 500, respectiv 991 unitati la nivel mondial. Exemplarele intrate astazi in colectie prezinta, de asemenea, elemente deosebite de personalizare, ce le confera un statut pe masura apartenentei la Tiriac Collection.
Tiriac Collection este prima galerie auto personala din Romania deschisa publicului, care reuneste modele auto si moto emblematice, atat clasice, produse incepand cu anul 1899, cat si de ultima generaţie, apartinand celor mai importanti producatori auto din lume.
Programul de vizitare pentru publicul larg este de vineri pana duminica, in intervalul orar 10:00-19:00.
Suzuki Swift e o alternativă la maşini precum Toyota Yaris sau Hyundai i20, dar cele din urmă oferă ceva mai mult comfort în interiorul maşinii.
La condus, Swift se aşează bine pe drum iar direcţia reacţionează extrem de bine la schimbări, chiar şi cele bruşte. Am mers în jur de 500 de kilometri cu maşina, atât urban cât şi extra, iar experienţa a fost una pozitivă. Singurul reproş ar fi legat de acvaplanare, pentru că am avut “norocul” să mă intersectez cu o furtună de vară; am mers ceva mai repede decât viteza recomandată de 80 km/oră, e adevărat, şi probabil că şi greutatea redusă a maşinii a contribuit la efect.
Swift are ceva probleme în ceea ce priveşte habitaclul: butonul de avarii, spre exemplu, e aşezat foarte sus şi e dificil de apăsat. Nu e o chestiune care să afecteze în mod substanţial o călătorie, dar devine o problemă atunci când mergi pe un segment de drum în care opririle sunt dese şi neaşteptate.
Sistemul multimedia este şi el depăşit, grafica de pe navigaţie fiind una de care nici producătorul auto nu e prea mândru. A durat aproape 30 de minute să conectez telefonul la sistem pentru a rula muzică, mult prea mult în condiţiile în care majoritatea maşinilor de pe piaţa au UX-uri extrem de intuitive.
E poate un aspect la care cei mai mulţi nu se gândesc, dar Suzuki Swift are o gardă la sol care îţi permite să o parchezi pe bordurile de la noi, un lucru pe care eu l-am apreciat în mod deosebit.
Maşina e suficient de spaţioasă în interior, mai ales pe locurile din faţă, iar asta se traduce într-o poziţie bună la condus. Pe locurile din spate spaţiul e limitat, dar trebuie reţinut că vorbim de o maşină care se încadrează la clasa supermini.
Consumul s-a încadrat în limitele prezente pe fişa tehnică, atât în oraş cât şi pe autostradă; cu toate astea, creşterea devine evidentă atunci când forţezi motorul peste 4.000-4.500 de rpm. Vorbesc de un motor BoosterJet de 1.0, care nu e gândit pentru o viteză constantă de peste 140-145 km/oră. Vitezele sunt destul de scurte, lucru pe gustul meu; sistemele de asistenţă rutieră funcţionează fără greş, dovedind că asiaticii pun siguranţa pe primul loc.
În concluzie, aş spune că Swift reprezintă o maşină corectă din punct de vedere al raportului calitate/preţ. E o maşină care se mişcă bine, nu consumă mult şi are toate sistemele de care are nevoie un şofer pentru o călătorie de durată medie.
nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).
Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.
Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?
Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă) peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.
(Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)
Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).
Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.
Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?
Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.
Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?
Ar putea aduce vinul beneficii românilor?
Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.
În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.
Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).
La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.
Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.
Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.
Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.
Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.
În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.
Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.
Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.
Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)
Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.
Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.
Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.
Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.
E o ştire, nu?
În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.
(În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)
Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.
Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.