Tag: M.BRITANIE

  • Parlamentul European ratifică astăzi acordul de Brexit

    Europarlamentarii britanici dau undă verde ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană în această seară, prin votul pe Acordul de Retragere, programat la 19.00, ora României. 

    În cadrul sesiunii plenare din Bruxelles, Parlamentul va vota Acordul privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.

    Ursula von der Leyen, Preşedinta Comisiei Europene, Charles Michel, Preşedintele Consiliului European, Maroš Šefčovič, Vicepreşedintele Comisiei Europene şi Michel Barnier, Negociatorul-şef al UE pentru Brexit sunt aşteptaţi să participe la dezbaterea cu liderii grupurilor politice, care va avea loc înaintea votului şi va începe în jurul orei 16:15 (17:15 în România).

    Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale din Parlamentul European. Pentru a intra în vigoare, Acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate, înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.

    Marea Britanie se retrage pe 1 februarie din Uniunea Europeană, dar negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale generează din nou riscuri privind producerea unui Brexit “dur”, cu efecte care vor fi simţite abia din ianuarie 2021, când expiră perioada de tranziţie.

    Michel Barnier, negociatorul-şef european pe tema Brexit, a avertizat că există riscul unei întreruperi brutale a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. “Prima etapă este finalizată şi trebuie să reconstruim totul. La sfârşitul acestui an, dacă nu vom avea un nou acord, nu va mai fi o situaţie de rutină, nu vor mai fi reglementări. Trebuie să conştientizăm că există riscul de a ajunge la marginea prăpastiei, mai ales în privinţa relaţiilor comerciale”, a avertizat Michel Barnier, potrivit cotidianului Le Figaro.

    În lipsa unui acord comercial bilateral, relaţiile economice dintre Bruxelles şi Londra vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), mai puţin avantajoase. Michel Barnier a reiterat că există “foarte puţin timp” pentru a se ajunge la un nou acord în timpul perioadei de tranziţie, aşa cum insistă premierul Boris Johnson. Noul acord va trebui să conţină reglemenări comerciale, în domeniul securităţii, energiei, transporturilor şi pescuitului.

  • Charles Michel şi Ursula von der Leyen au semnat acordul de Brexit

    Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, au semnat vineri acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, după ce Regatul Unit a ratificat joi tratatul.

    “Astăzi am semnat, din partea UE, împreună cu von der Leyen, Acordul de retragere a Marii Britanii”, a afirmat Charles Michel într-un mesaj postat pe Twitter.

    “Inevitabil, lucrurile se vor schimba, dar prietenia noastră va rămâne. Începem un nou capitol în calitate de parteneri şi aliaţi”, a completat preşedintele Consiliului European.

    Marea Britanie a finalizat, joi, procedura de ratificare a Acordului Brexit, prin semnarea tratatului de către regina Elizabeth a II-a, informează postul Sky News.

    Regina Elizabeth a II-a a semnat joi Acordul Brexit, a declarat Nigel Evans, vicepreşedintele Camerei Comunelor.

    Acordul Brexit va trebui ratificat şi de Parlamentul European înainte de 31 ianuarie, când Marea Britanie urmează să se retragă din Uniunea Europeană.

    Marea Britanie va contnua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020.

    Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit.

  • Boris Johnson a respins cererea lui Sturgeon privind un nou referendum pe tema independenţei Scoţiei

    Premierul britanic Boris Johnson a anunţat marţi că a respins cererea prim-ministrului de la Edinburgh, Nicola Sturgeon, privind organizarea unui nou plebiscit pe tema independenţei Scoţiei, relatează site-ul cotidianului Evening Standard.

    Sturgeon a solicitat Londrei să aprobe organizarea unui nou plebiscit, însă Boris Johnson a răspuns, potrivit unei scrisori oficiale, că “nu poate fi de acord cu vreo cerere de transfer de putere care să conducă la referendumuri independente suplimentare”.

    Făcând referire la precedentul referendum de secesiune, care a avut loc în 2014, liderul de la Londra a afirmat că “oamenii din Scoţia au votat decisiv pentru promisiunea de a menţine unită Marea Britanie”.

    Sturgeon a mai spus că, “înainte de sfârşitul acestei luni”, Guvernul scoţian va prezenta un răspuns şi va decide ce măsurile ulterioare va adopta.

    Conservatorii “sunt îngroziţi de dreptul de a alege al Scoţiei – pentru că ştiu că atunci când vom avea de ales, vom alege independenţa”.

  • CNN: Johnson a câştigat alegerile, însă ar putea avea probleme în menţinerea Marii Britanii unite

    Partidul Conservator al premierului britanic Boris Johnson a câştigat alegerile din Marea Britanie, acesta a scăzut în sondaje în Scoţia, ceea ce ar putea reprezenta “o bombă constituţională cu ceas”, relatează site-ul postului CNN.

    Boris Johnson şi premierul scoţian Nicola Sturgeon, liderul Partidului Naţional Scoţian, care a informat deja că va cere un referendum pentru independenţă, sunt pe punctul de a intra conflict.

    Acest lucru se datorează faptului că majoritatea obţinută de Partidul Conservator reprezintă acum o certitudine, iar Scoţia refuză să iasă din Uniunea Europeană.

    “Boris Johnson are un mandat de a scoate Marea Britanie din UE. Trebuie să accepte că eu am un mandat pentru a oferi un viitor alternativ pentru Scoţia”, a declarat recent Sturgeon.

    Din punct de vedere politic, cele două arată diferit, ceea ce ar putea crea o presiune din partea Partidului Naţional Scoţian pentru a obţine un referendum prin care să îşi declare independenţa.

    Boris Johnson a avertizat anterior că nu va oferi Scoţiei posibilitatea de a organiza un referendum pentru independenţă.

    Pe de altă parte, mulţi unionişti din Irlanda de Nord consideră că înţelegerea negociată de premierul britanic reprezintă o “trădare” şi sunt de părere că aceasta va izola provincia de restul Marii Britanii.

    Premierul britanic, Boris Johnson, i-a transmis vineri seară prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon, că se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei, dar liderul de la Edinburgh a cerut respectarea dorinţei scoţienilor.

    Partidul Naţional Scoţian (SNP) a obţinut 48 de locuri în Camera Comunelor, un fapt fără precedent. Majoritatea locuitorilor Scoţiei s-au pronunţat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană în referendumul britanic privind Brexit din 2016.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Barnier: Încă există riscul ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără Acord

    Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a informat miercuri că încă există posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană fără Acord şi a adăugat că negocierile referitoare la comerţ cu Londra vor fi „dificile”, potrivit Reuters.

    Declaraţiile sale vin în contextul în care pe 12 decembrie au loc alegeri generale în Marea Britanie, scrutin despre care premierul Boris Johnson speră că va duce la rezolvarea actualei crize privind ieşirea ţării din Blocul comunitar.

    „Riscul unui Brexit fără un acord ratificat încă există. Trebuie să ne pregătim”, a spus Barnier în timpul unui discurs susţinut la Bruxelles.

    „În toate statele membre este o diferenţă mare în ceea ce priveşte companiile mari şi IMM-urile în privinţa pregătirii pentru Brexit. Trebuie să continuăm să lucrăm, în special cu IMM-urile”, a spus el.

    Barnier a adăugat că Marea Britanie ar putea ieşi din Uniunea Europeană la finalul lunii ianuarie 2020 dacă Parlamentul de la Londra nu va ratifica Acordul propus de Boris Johnson, iar autorităţile europene vor decide să nu acorde un nou termen în privinţa Brexit.

  • Uniunea Europeană aprobă amânarea Brexit până pe 31 ianuarie 2020

    “Cele 27 de state UE au convenit că vor accepta solicitarea Marii Britanii pentru o modalitate flexibilă de amânare a Brexit până pe 31 ianuarie 2020. Decizia urmează să fie formalizată prin procedură scrisă”, a declarat Donald Tusk prin Twitter.

     
    Modalitatea “flexibilă de amânare a Brexit” se referă la faptul că Marea Britanie se va putea retrage din UE înaintea termenului de 31 ianuarie 2020 în cazul în care Parlamentul de la Londra va aproba Acordul Brexit negociat de Guvernul Boris Johnson cu Bruxellesul.
     
    Potrivit BBC, proiectul de document aprobat la nivel de ambasadori ai UE şi care urmează să fie formalizat în aceeaşi formă de liderii ţărilor UE prin procedură scrisă include angajamentul că Acordul Brexit nu va mai putea fi negociat în viitor.
     
    Camera Comunelor urmează să decidă luni dacă aprobă cererea premierului Boris Johnson de convocare a unui scrutin parlamentar anticipat în decembrie.
     
    Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a anunţat joi seară că va propune Parlamentului organizarea unui scrutin parlamentar anticipat în decembrie, în efortul de a depăşi criza Brexit. Boris Johnson a declarat că proiectul de Acord Brexit va reajunge să fie dezbătut în Camera Comunelor doar dacă parlamentarii aprobă organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie.
  • UPDATE: Johnson ameninţă că va convoca alegeri anticipate dacă Parlamentul nu aprobă acordul Brexit

    Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că va convoca alegeri anticipate în cazul în care Parlamentul de la Londra decide să amâne aprobarea acordului de Brexit negociat de guvernul său cu Uniunea Europeană, informează postul CNN.

    Dacă Parlamentul “decide să amâne totul”, a spus Johnson în Camera Comunelor, atunci “proiectul de lege va trebui retras şi va trebui să ne îndreptăm (…) spre alegeri generale”.

    “În niciun caz nu voi permite aşa ceva pentru mai multe luni”, a adăugat liderul britanic.

    Premierul Boris Johnson vrea să convingă parlamentarii britanici să aprobe un program accelerat pentru ratificarea acordului de Brexit, astfel încât Marea Britanie să poată părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie.

  • ULTIMA ORĂ Boris Johnson, acţionat în judecată pentru că a recomandat UE să refuze amânarea Brexit. Oficialul a trimis două scrisori sâmbătă noaptea

    La începutul lunii octombrie, consilierii juridici ai Guvernului au oferit asigurări Curţii Supreme din Scoţia că va fi aplicată Legea Benn, care prevede amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord formal privind Brexit. Conform documentelor guvernamentale, Guvernul Boris Johnson se obliga să ceară amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE până pe 19 octombrie.

    Boris Johnson a cerut sâmbătă Uniunii Europene amânarea Brexit, dar nu a semnat scrisoarea formală şi a trimis cel puţin încă o scrisoare în care argumenta că amânarea Brexit ar fi o eroare.

    În acest context, Curtea Supremă din Scoţia, care în contextul asigurărilor oferite de Boris Johnson suspendase procedurile în acest caz, le-a reluat luni, analizând dacă premierul Marii Britanii a respectat în totalitate decizia Parlamentului.

    Dacă va fi găsit vinovat de sfidarea justiţiei, Boris Johnson riscă o amendă penală sau chiar condamnarea la închisoare, cel mai probabil cu suspendare.

  • Uniunea Europeană aşteaptă clarificări urgente din partea Marii Britanii privind derularea Brexit

    Comisia Europeană a cerut, sâmbătă după-amiază, Guvernului Marii Britanii să ofere urgent clarificări privind procedura retragerii ţării din Blocul comunitar, în contextul în care premierul Boris Johnson este obligat să solicite amânarea Brexit.

    “Comisia Europeană a luat act de votul de astăzi al Camerei Comunelor privind aşa-numitul Amendament Letwin, care a condus la situaţia de a nu mai avea loc astăzi votul asupra Acordului Brexit. Guvernul Marii Britanii trebuie să ne informeze cât mai curând posibil în legătură cu următorii paşi” în procedura Brexit.

    Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

    Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni, iar premierul Boris Johnson este obligat ca până cel târziu sâmbătă la ora 23.00 (24.00, ora Bruxellesului, duminică 1.00, ora României) să formuleze o solicitare oficială privind amânarea retragerii Marii Britanii din UE. Boris Johnson insistă că Brexitul se va produce pe 31 octombrie.

     

  • Uniunea Europeană aşteaptă clarificări urgente din partea Marii Britanii privind derularea Brexit

    Comisia Europeană a cerut, sâmbătă după-amiază, Guvernului Marii Britanii să ofere urgent clarificări privind procedura retragerii ţării din Blocul comunitar, în contextul în care premierul Boris Johnson este obligat să solicite amânarea Brexit.

    “Comisia Europeană a luat act de votul de astăzi al Camerei Comunelor privind aşa-numitul Amendament Letwin, care a condus la situaţia de a nu mai avea loc astăzi votul asupra Acordului Brexit. Guvernul Marii Britanii trebuie să ne informeze cât mai curând posibil în legătură cu următorii paşi” în procedura Brexit.

    Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

    Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni, iar premierul Boris Johnson este obligat ca până cel târziu sâmbătă la ora 23.00 (24.00, ora Bruxellesului, duminică 1.00, ora României) să formuleze o solicitare oficială privind amânarea retragerii Marii Britanii din UE. Boris Johnson insistă că Brexitul se va produce pe 31 octombrie.