BusinessMagazin

Tag: localnici

  • Ţara unde bogataşii merg cu autobuzul, iar trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale elveţienilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

     

  • Turiştii, boala destinaţiilor turistice

    City break-urile au devenit un hobby veritabil pentru mulţi europeni şi nu numai. Însă odată cu numărul tot mai mare de turişti s-a format un nou curent: locuitori din oraşe precum Berlin, Praga sau Barcelona se revoltă, pentru că vor să ”respire“ cultură locală. Cu localnici sufocaţi şi deranjaţi de hoardele de turişti, protestele din marile oraşe stau să explodeze din clipă în clipă.

    Sunt multe modalităţi de a face o impresie proastă într-o ţară străină, iar Martin, un tip de 24 de ani din California, a ales una dintre metodele cu cele mai mari şanse de a-i supăra pe localnicii oraşelor vizitate. Tânărul militar american, mare iubitor de distracţie, şi-a propus să colinde Europa şi a pornit la drum înarmat doar cu recenzii foarte bune. Aşadar, nu a stat pe gânduri, ci a petrecut pe străzile din Barcelona, într-un apartament de vacanţă din Ibiza şi pe un iaht de unde muzica răsuna în noapte. A doua zi dimineaţa are de gând să plece la Praga, dar mai întâi vrea să-şi facă drum şi prin Berlin, pentru a participa la faimoasa petrecere de băut dintr‑un club în altul – Original Berlin Pub Crawl.

    Martin, care poartă încălţări cu lumini intermitente, a băut deja patru beri şi două shoturi de tequila pentru a prinde curaj. Original Berlin Pub Crawl este un fel de excursie cu ghid în trei pub-uri şi un club, unde se testează diversele tipuri de băuturi specifice. The Pub Crawl începe în fiecare seară la ora 10 la un hostel de lângă Alexanderplatz, unde participanţii îşi fac încălzirea – primesc câte un shot de lichior gratis pentru fiecare bere sau cocktail pe care îl beau. În al doilea pub distracţia trece la nivelul următor: petrecăreţii îşi toarnă alcool de mentă din sticlă direct în gură. Organizatorul, un om de afaceri irlandez stabilit în Berlin, oferă astfel de tururi în alte 12 oraşe europene. Grupul este relativ mic în ziua respectivă; mic însemnă totuşi în jur de 80 de persoane, iar în weekenduri numărul lor creşte vertiginos, depăşind 200 de amatori de astfel de distracţii. Printre aceştia se numără britanici minori care beau vodcă ieftină în timpul deplasării de la un pub la altul, americani încântaţi de faptul că alcoolul pe străzi este permis în Europa şi trei germani tatuaţi din Saxonia care fac concurs de râgâit.

    Ajunşi în metrou, grupul se află în cea mai bună formă, iar „Olé, Olé, Olé” este cea mai inofensivă melodie pe care o interpretează; se poate spune că suporterii de fotbal sunt îngeri în comparaţie cu aceşti oameni. Astfel de evenimente cimentează reputaţia de oraş al petrecerii pentru Berlin, iar în acelaşi timp îi deteriorează imaginea. „Exact genul acesta de activităţi nu ni le dorim. Este un coşmar”, spune Burkhard Kieker, şeful turismului din Berlin. În general este foarte greu să te înţelegi cu turiştii, iar de când excursiile spre destinaţii mai apropiate sau mai îndepărtate au devenit o distracţie naţională, locuitorii din toate oraşele populare se plâng de lipsa de ospitalitate din zonele în care locuiesc, tendinţă care a devenit din ce în ce mai accentuată. Afacerile oraşelor cu astfel de turişti sunt înfloritoare, din Asia, în America de Sud, chiar şi Europa, unde numărul turiştilor a crescut cu aproape 40% din 2005 până în 2014. Oraşele germane precum München au înregistrat chiar şi mai mulţi turişti în această perioadă, iar unele companii, precum retailerul de cafea Tchibo sau discounterul alimentar Aldi, şi-au crescut afacerile datorită tursimului. Promovarea este suţinută şi de companii precum Airbnb, care pune la dispoziţie cazări într-o piaţă deja suprasaturată. Spre exemplu, numărul de spaţii unde un turist poate să se cazeze este foarte mare în Paris, unde apartamentele disponibile sporesc cu aproape 50% numărul de locuri de cazare faţă de hoteluri.

    Lucrurile se mişcă: pentru industria turismului, pentru călători şi pentru furnizorii de locuinţe. Dar localnicii sunt intrigaţi, mai ales în oraşele europene dens populate, acolo unde atracţiile sunt adesea concentrate într-o zonă de câţiva kilometri pătraţi, de pildă în Barcelona, Praga şi Salzburg. Destinaţiile turistice resimt mulţimile de turişti ca pe o boală; rezidenţii fug din acele zone, iar micile afaceri, cum ar fi brutăriile sau diversele magazine alimentare, dispar odată cu ei, fiind înlocuite cu magazine de suveniruri şi spaţii de schimb valutar. Cartiere din centrul oraşului au devenit din ce în ce mai pustii. Ceea ce prevestea scriitorul german Hans Magnus Enzensberger în urmă cu 60 de ani în tratatul său „O teorie a turismului” pare să se adeverească; el susţinea că turiştii, prin simpla lor prezenţă, ameninţă şi distrug exact ceea ce caută, adică originalitatea şi culoarea locală. Vizitatorul caută tot timpul noutatea, senzaţii tari şi atracţii, iar când ajunge la destinaţie îi ia din puritatea sa, din mister, şi o comercializează. Acesta este motivul pentru care turistul se află mereu în căutare de destinaţii necunoscute. Un exemplu concludent este Veneţia, un oraş care şi-a pierdut magia. Din 1980, populaţia a scăzut de la 120.000 la doar 60.000. În schimb, 80.000 de turişti individuali şi nave de croazieră vizitează oraşul zilnic. „Veneţia a fost în mare parte «mumificată» şi transformată într-un peisaj al unei cărţi poştale în mişcare”, a scris publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

    Pentru a-şi proteja oraşul de la o soartă similară, locuitorii din oraşele europene se răzvrătesc. Cei mai hotărâţi sunt cei din Barcelona, unde boomul turistic a început odată cu Jocurile Olimpice din 1992. Capitala regiunii Catalonia s-a reinventat pentru evenimentul global, urbaniştii şi arhitecţii au construit clădiri futuriste şi o plajă lungă de nisip care a transformat comunitatea de pescuit Barceloneta într-un loc de joacă. Pentru a atrage vizitatorii, restaurantele de pe faleze şi din centru au afişe cu imaginile îmbietoare şi neoane aprinse. Însă, dincolo de plajă, pe străzile înguste ale Barcelonetei, locuitorii protestează împotriva mulţimilor de turişti agăţând la ferestre steagurile districtului lor, imagini ale unei bărci cu pânze şi un far pe un fond galben-albastru; la tot pasul pot fi văzute bannere cu sloganuri precum: „Nu avem apartamente pentru turişti!”. Au existat demonstraţii repetate de-a lungul anilor, începând cu anul 2014, după ce trei turişti italieni dezbrăcaţi s-au plimbat printr-un supermarket, bănuindu-se atunci că erau cazaţi în apartamente de vacanţă.

  • Povestea celui mai ciudat sat din România. Ţinutul de poveste cu un singur locuitor şi un drum unic in lume

    Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info

  • Satul unic din România, cocoţat în nori. Localnicii ajung doar cu scara

    Câteva bucăţi din lemn prinse în stâncile înalte reprezintă singura cale de acces către Ineleţ, un sat din judeţul Caraş-Severin.
    Cătunul din vârf de munte este despărţit de oraş de doar câţiva kilometri. Chiar şi aşa, pentru unii este imposibil de ajuns. Câteva scări vechi, proptite de localnici, acum zeci de ani, de stâncile Munţilor Cernei, reprezintă şi acum unica lor cale de acces spre Ineleţ. Iar drumul nu este deloc uşor de parcurs. Tocmai de aceea, oamenii din sat au învăţat să se ajute singuri.

    „Sunt gospodari şi fiecare se gospodăreşte. Deci îşi pune tot ce are nevoie. Porumb, cartofi, ceapă, morcovi”, spune Avram Cioncă, localnic. Există şi o biserică, dar stă închisă pentru că preotul vine de câteva ori pe an. Poştaşul urcă o dată pe lună, iar medicii nu au ajuns aici niciodată. „Încercăm să îi aprovizionăm toamna. Diferiţi comercianţi vin aici cu microbuzele. Oamenii vin, îşi cumpără alimentele, le urcă cu caii sau pe scară”, a declarat primarul din comuna Cornereva.

    Ineleţ face parte din comuna Cornereva, ce cuprinde în total 40 de sate, iar majoritatea sunt uitate de lume. Localnicii trăiesc ca acum 100 de ani, nu au curent electric, iar singurul telefon se află la şcoala din sat unde astăzi mai învaţă doar trei copii.

    GALERIE FOTO

  • Satul unic din România, cocoţat în nori. Localnicii ajung doar cu scara

    Câteva bucăţi din lemn prinse în stâncile înalte reprezintă singura cale de acces către Ineleţ, un sat din judeţul Caraş-Severin.
    Cătunul din vârf de munte este despărţit de oraş de doar câţiva kilometri. Chiar şi aşa, pentru unii este imposibil de ajuns. Câteva scări vechi, proptite de localnici, acum zeci de ani, de stâncile Munţilor Cernei, reprezintă şi acum unica lor cale de acces spre Ineleţ. Iar drumul nu este deloc uşor de parcurs. Tocmai de aceea, oamenii din sat au învăţat să se ajute singuri.

    „Sunt gospodari şi fiecare se gospodăreşte. Deci îşi pune tot ce are nevoie. Porumb, cartofi, ceapă, morcovi”, spune Avram Cioncă, localnic. Există şi o biserică, dar stă închisă pentru că preotul vine de câteva ori pe an. Poştaşul urcă o dată pe lună, iar medicii nu au ajuns aici niciodată. „Încercăm să îi aprovizionăm toamna. Diferiţi comercianţi vin aici cu microbuzele. Oamenii vin, îşi cumpără alimentele, le urcă cu caii sau pe scară”, a declarat primarul din comuna Cornereva.

    Ineleţ face parte din comuna Cornereva, ce cuprinde în total 40 de sate, iar majoritatea sunt uitate de lume. Localnicii trăiesc ca acum 100 de ani, nu au curent electric, iar singurul telefon se află la şcoala din sat unde astăzi mai învaţă doar trei copii.

    GALERIE FOTO

  • Satul din România unic in lume, cu un drum de 10 km de marmură. Mai are un singur locuitor

    Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info

  • Perla României. Staţiunea are cel mai lung traseu de telescaun din ţară şi ozonul de calitatea cea mai înaltă

    Bucovina este renumita pentru tradiţiile păstrate, dar şi pentru ospitalitatea localnicilor. Zona este cunoscută şi pentru numeroasele bogăţii naturale. Un astfel de loc este Vatra Dornei şi izvoarele sale minerale. Mii de turişti merg acolo an de an ca să îşi trateze diverse boli.

    Vatra Dornei este situată la 110 km de Suceava şi 82 km de Bistriţa Năsăud. Oraşul este amplasat la confluenţa râurilor Dorna, Neagra Şarului şi Bistriţa şi este cunoscut încă din secolul al XIX-lea pentru resursele bogate de apă minerală. Turiştii pot alege Vatra Dornei pentru tratarea diverselor afecţiuni, dar şi pentru relaxare.

    Petru Ariciuc, şef serviciu Turism Salvamont, enumeră câteva dintre atracţiile locului: „Parcul balnear care a fost inaugurat în 1910, atunci a şi concertat pentru prima oară fanfara în parc. Este declarată ca zona cu ozonul cu cea mai înaltă calitate din ţara. Avem două muzee apreciate de turişti – Muzeul Etnografic, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Pot să facă o plimbare cu telescaunul. Este cel mai lung telescaun din ţară. Pot să coboare pe jos să culeagă fructe de pădure”.

    În fiecare an, peste 40.000 de turişti aleg să îşi petreacă vacanţa în Vatra Dornei. Resursele naturale de aici sunt exploatate doar de investitorii privaţi. Aceştia au investit în complexuri moderne, specializate pe diverse tratamente.

    „În preţul camerei, pacienţii dispun de mic dejun, bufet suedez, piscină încălzită, saună umedă, saună uscată şi sală de fitness. În cadrul bazei de tratament avem saloane de masaj, avem băi galvanice, băile de carbon, băile de plante şi împachetările cu parafină. Băile de carbon acţionează asupra circulaţiei, iar băile de plante sunt bune pentru răceli şi pentru relaxare. Împachetarile cu parafină acţioneaza asupra unor zone dureroase, cum ar fi lombară, toracală, cervicală, umăr, cot, glezne”, explică Eduard Zoltan, kinetoterapeut.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Electric Castle 2016: Bonţida, comuna clujeană care a găzduit festivalul de muzică, a atras de şase ori mai mulţi turişti decât localnici – GALERIE FOTO

    Peste 120.000 de participanţi au fost înregistraţi în toate cele patru zile ale festivalului de muzică Electric Castle, organizat în perioada 14- 17 iulie în comuna Bonţida din judeţul Cluj, potrivit informaţiilor trimise de organizatori.
    În medie, câte 30.000 de oameni au participat în fiecare zi a festivalului, ceea ce înseamnă că turiştii participanţi la Electric Castle au ”crescut” de şase ori populaţia comunei clujene (de circa 4.800 de locuitori).

    Un abonament pentru accesul la cele 4 zile de festival (la care se adaugă ziua 0, premergătoare începerii evenimentului) a avut preţuri care au variat între 200 şi circa 400 de lei, în funcţie de perioada achiziţiei. Aproximativ 20.000 de oameni au plătit pentru achiziţia abonamentelor pentru cele 4 zile de Electric Castle. La un preţ mediu de 300 lei per abonament, rezultă că organizatorii Electric Castle, compania Boiler Events, a încasat cel puţin 6 milioane de lei doar din bilete, potrivit estimărilor ZF şi Business Magazin.

    Localnicii din Bonţida care şi-au pus casele la dispoziţia turiştilor închiriau spaţii de cazare pentru sume care porneau de la 60-70 de lei/seară.

    În prima zi de festival (joi, 15 iulie), organizatorii au anunţat 23.000 de participanţi cărora li s-au alăturat cei 8.000 de participanţi care au sosit la castel cu o zi înainte de începerea festivalului. Vineri, în a doua zi de Electric Castle, 27.000 de fani s-au strâns în faţa celor 7 scene de la castelul Banffy, iar în cea de-a treia zi de festival (16 iulie), 33.000 de oameni au participat la festival. Nivelul precipitaţiilor a atins în acea seară valoarea de 80 de litri / metru pătrat, în condiţiile în care media pentru o lună întreagă este de 60 de litri/mp. Participanţii la Electric Castle au continuat să vină dinspre Cluj spre Bonţida chiar şi la 3 dimineaţa, cu autocarele festivalului care au circulat  non-stop. Totuşi, din cauza ploii, organizatorii au anunţat în acea seară perioade de aşteptare la plecarea dinspre Bonţida spre Cluj chiar şi de trei ore, potrivit mesajelor trimise prin intermediul aplicaţiei Electric Castle.

    În ultima seară a festivalului, organizatorii au anunţat 30.000 de participanţi.
    Sigur Ros, Slow Magic, Camo&Krooked, Paul Kalkbrenner, De Staat, Dilated Peoples,solistul Enter Shikari, Rusko, Elliphant, Dub Pistols, Alternosfera, God Is An Astronaut (post-rock), Bastille (indie rock), Skrillex, dar şi Bring Me The Horizon (deathcore) sunt doar o parte dintre artiştii care au participat anul acesta la festival.

    Printre activităţile la care puteau participa cei care au plătit bilete la festival s-au mai aflat: un turneu open din circuitul naţional de volei pe plajă (organizat de Federaţia Română de Volei), jocuri de tip virtual reality, zboruri cu balonul, karaoke cu heliu, treasure hunt, simulator de zbor, Escape rooms, dar şi un cerc de literatură sau exerciţii şi lecţii de yoga.
    De asemenea, o parte dintre participanţi (circa 200 de persoane) au venit şi au plecat de la festival cu aşa-numitul Electric Train, în urma unui  parteneriat dintre compania Bergenbier (care deţinebrandul de bere Beck’s – principalul sponsor al Electric Castle) şi CFR Călători.

    Aflat la cea de-a patra ediţie, Electric Castle este un festival organizat în jurul castelului Banffy, un castel construit de familia cu acelaşi nume între secolele XIV – XV. O parte dintre banii din biletele vândute la festival sunt donaţi de organizatori pentru restaurarea monumentului istoric.

    Conturarea proiectului Electric Castle a început în 2010, odată cu deschiderea clubului Boiler din Cluj-Napoca, într-un spaţiu atipic la vremea respectivă. „Am ales subsolul fostei Fabrici de Pensule din Cluj-Napoca. Era inedit să vii într-un spaţiu de genul acesta cu un context diferit aducând muzică. De la primele evenimente am avut cozi la intrare“, a declarat într-un interviu acordat Business Magazin în 2015 Andi Vanca, PR Manager al Boiler Events. Director general al festivalului este Mihai Păun (39 de ani), unul dintre fondatorii Boiler Events, compania care organizează de patru ani încoace Electric Castle.

  • Perla României. Staţiunea are cel mai lung traseu de telescaun din ţară şi ozonul de calitatea cea mai înaltă

    Bucovina este renumita pentru tradiţiile păstrate, dar şi pentru ospitalitatea localnicilor. Zona este cunoscută şi pentru numeroasele bogăţii naturale. Un astfel de loc este Vatra Dornei şi izvoarele sale minerale. Mii de turişti merg acolo an de an ca să îşi trateze diverse boli.

    Vatra Dornei este situată la 110 km de Suceava şi 82 km de Bistriţa Năsăud. Oraşul este amplasat la confluenţa râurilor Dorna, Neagra Şarului şi Bistriţa şi este cunoscut încă din secolul al XIX-lea pentru resursele bogate de apă minerală. Turiştii pot alege Vatra Dornei pentru tratarea diverselor afecţiuni, dar şi pentru relaxare.

    Petru Ariciuc, şef serviciu Turism Salvamont, enumeră câteva dintre atracţiile locului: „Parcul balnear care a fost inaugurat în 1910, atunci a şi concertat pentru prima oară fanfara în parc. Este declarată ca zona cu ozonul cu cea mai înaltă calitate din ţara. Avem două muzee apreciate de turişti – Muzeul Etnografic, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Pot să facă o plimbare cu telescaunul. Este cel mai lung telescaun din ţară. Pot să coboare pe jos să culeagă fructe de pădure”.

    În fiecare an, peste 40.000 de turişti aleg să îşi petreacă vacanţa în Vatra Dornei. Resursele naturale de aici sunt exploatate doar de investitorii privaţi. Aceştia au investit în complexuri moderne, specializate pe diverse tratamente.

    „În preţul camerei, pacienţii dispun de mic dejun, bufet suedez, piscină încălzită, saună umedă, saună uscată şi sală de fitness. În cadrul bazei de tratament avem saloane de masaj, avem băi galvanice, băile de carbon, băile de plante şi împachetările cu parafină. Băile de carbon acţionează asupra circulaţiei, iar băile de plante sunt bune pentru răceli şi pentru relaxare. Împachetarile cu parafină acţioneaza asupra unor zone dureroase, cum ar fi lombară, toracală, cervicală, umăr, cot, glezne”, explică Eduard Zoltan, kinetoterapeut.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • “Fiul meu de cinci ani mi-a cerut să-l omor pentru că nu mai suporta înfometarea”: povestea cutremurătoare a unei refugiate din Irak

    Forţele irakiene au eliberat oraşul Fallujah din Irak de sub controlul ISIS, dar în ciuda acestui fapt, localnicii care au fugit se tem că întoarcerea acasă le-ar putea fi fatală. Mulţi oameni încă se află în taberele de refugiaţi, luptându-se zilnic pentru hrană şi apă.

    Zilele petrecute de aceşti oameni în taberele de refugiaţi sunt bătălii continue pentru supravieţuire. Aici, oamenii sunt conduşi de o singură idee: cel mai puternic supravieţuieşte.

    Una dintre cele mai tulburătoare poveşti este cea a unei refugiate pe nume Umm Issam. Când fiul ei în vârstă de cinci ani i-a cerut să-l omoare pentru că îi era prea foame, femeia a înţeles că nu se va mai întoarce niciodată acasă. ,E cald şi plin de praf aici, nu există suficientă apă sau mâncare, dar putem supravieţui”, a spus ea, referindu-se la taberele amenajate. “Nu vreau să merg înapoi. Am trecut prin atât de multe: americanii, Al-Qaeda, ISIS, foame. Nu ştiu ce urmează, dar Fallujah este blestemat, eu nu mă întorc”.

    Guvernul a declarat că distrugerile provocate de luptă au fost limitate şi a promis să facă tot posibilul pentru a permite zecilor de mii de civili strămutaţi să se întoarcă la casele lor. Oraşul Fallujah a fost timp de doi ani sub conducerea tiranică a Statului Islamic şi multe alte luni sub asediul, timp în care populaţia a fost înfometată. Umm Issam le-a spus celor de la Daily Mail că nu ar mai putea niciodată să fie fericită în oraşul din care vine.

    Sursă foto: Daily Mail