Tag: liceu

  • Liceul din România unde părinţii pot afla cu un simplu ”click” care sunt notele elevilor şi de câte ori au absentat

    Părinţii elevilor de la Liceul Teoretic ”Johannes Honterus” din Braşov pot afla direct de pe telefonul mobil ce note şi absenţe au copiii lor, cu ajutorul unei aplicaţii. Aceasta va fi accesibilă la cerere, începând cu 11 septembrie, şi va costa până la 5 euro pe semestru, scrie Mediafax.ro

    Radu Chivărean, directorul Liceului ”Honterus”, cel mai mare liceu de limbă germană din România după numărul de elevi, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că aplicaţia le va fi utilă părinţilor care vor vrea să afle ce note au luat copiii lor şi ce absenţe au în catalog.

    ”Este vorba de o aplicaţie pe care părinţii o vor putea accesa şi contra unui tarif de 5 euro pe semestru primesc în timp real notele copiilor. Noi nu vom plăti nimic“, a spus Chivărean.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

     

  • Povestea Lupului de pe Wall Street: cum a ajuns de la vânzător de îngheţată la o avere de zeci de milioane de dolari


    Aşa că a renunţat la studii şi, după mai multe afaceri nereuşite (a încercat de pildă să vândă carne şi fructe de mare), a fost angajat în cadrul firmei de brokeraj L.F. Rothschild. A prins gustul tranzacţionării de titluri de valoare şi, după câţiva ani de muncă în cadrul mai multor firme de brokeraj, şi-a perfecţionat abilităţile în domeniu. A şi câştigat suficienţi bani pentru a-şi porni propria firmă, Stratton Oakmont, unde a angajat mai mulţi prieteni din copilărie în poziţii de management.

    De exemplu la conducerea diviziei de corporate finance i-a angajat pe Andrew şi Kenny Greene, iar Daniel Porush a fost numit partener junior. Iar tatăl, Max Belfort, a primit funcţia de CFO al firmei. În firmă se practica schema de trading cunoscută drept „pump and dump„, prin care este influenţată creşterea preţului unei acţiuni pe baza unor declaraţii sau recomandări înşelătoare sau exagerate în urma căreia autorii schemei îşi vând partea de acţiuni la preţul astfel creat, iar victimele pierd mare parte din investiţie. Oakmont a devenit astfel una dintre cele mai mari şi influente firme de brokeraj din lume.

    Belfort a creat şi un cult în care angajaţii firmei concurau nu doar pentru cât de mulţi bani câştigau, ci şi cât de mult puteau să cheltuiască. Faptul că majoritatea erau tineri a condus şi la un comportament dezechilibrat, de pildă consumul de droguri, jocurile de noroc şi prostituţia. Pe măsură ce influenţa lui Belfort a crescut, el a finanţat fondarea altor firme de brokeraj, iar capacitatea lui Belfort de a influenţa preţul de vânzare al acţiunilor a crescut. În timp Belfort a investit şi în companii precum Dollar Time Group şi Steve Madden Shoes. Abilitatea lui de a manipula preţurile acţiunilor i-a dus la profituri uriaşe, cel mai relevent exemplu fiind listarea bursieră a companiei Steve Madden Shoes, din care Jordan a câştigat 20 de milioane de dolari în mai puţin de trei minute.

    Pe măsură ce Stratton Oakmont a continuat să se extindă, Belfort şi-a ascuns câştigurile într-o bancă din Elveţia. Averea şi influenţa Stratton Oakmont creşteau în mod direct proporţional cu suspiciunile autorităţilor, iar o investigaţie îndelungă a adus acuzaţii împotrivia firmei şi a lui Belford. S-a ajuns la o înţelegere în care el a renunţat la conducerea Stratton Oakmont, vânzând partea lui din companie lui Daniel Porush. La scurt timp după vânzare, Belfort a intrat sub investigaţia FBI pentru spălare de bani.

    FBI l-a acuzat de fraudă şi spălare de bani, pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare şi o amendă de 110 milioane de dolari. A fost închis timp de 22 de luni, iar în acest timp a dezvoltat o pasiune pentru scris. În 2008, Jordan Belfort şi-a publicat autobiografia sub titlul „Lupul de pe Wall Street„. Anul următor, a lansat cel de-al doilea volum, „Prinderea lupului de pe Wall Street„, în care a detaliat viaţa lui de după arest. Astăzi, Belfort trăieşte în Los Angeles, California, în apropierea celor doi copii. Are propria companie, care organizează traininguri de vânzări şi cursuri motivaţionale.

     

  • Un supravieţuitor al celui de-al doilea Război Mondial, în vârstă de 97 de ani, este proaspăt ABSOLVENT de liceu

    “Mă simt foarte bine … a trebuit să aştept mult timp pentru asta, dar am reuşit”, a declarat Charles Leuzzi pentru WPVI.

    După ce a fost forţat să renunţe la liceu pentru a-şi susţine familia în timpul adolescenţei, Leuzzi a spus că a fost împins de circumstanţe să intre în luptă în cadrul celui de-al doilea război mondial.
    Charles Leuzzi, un veteran decorat cu două inimi purpurii şi patru medalii de bronz, a adăugat la colecţia sa o diplomă de liceu.

    Districtul şcolar din Philadelphia i-a dat duminică diploma de onoare în timpul unui eveniment special, unde a fost înconjurat de familie şi prieteni.
    Când a fost întrebat dacă merge la facultate, bâtrânul a spus pentru WPVI: “Da, aş merge, nu am altceva de făcut”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sute de elevi din Olt devin liceeni deşi nu au promovat Evaluarea Naţională

    Potrivit datelor oficiale postate pe site-ul admitere.edu.ro, la cele 32 de licee din judeţul Olt vor intra şi elevi ale căror medii de admitere sunt mai mici de nota cinci, fiind vorba de 341 de absolvenţi de clasa a VIII-a care devin liceeni deşi n-au reuşit să promoveze una sau ambele probe ale Evaluării Naţionale.

    Cei mai mulţi dintre aceştia, 223, au medii de admitere cuprinse între 4,99 şi 4. Alţi 101 elevi intră la liceu cu medii cuprinse între 3,99 şi 3, iar 15 cu medii cuprinse între 2,99 şi 2. Cele mai mici medii de admitere din judeţul Olt sunt 1,98, respectiv 1,94, acestea fiind obţinute de doi elevi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Coculescu” din Scorniceşti.

    La polul opus, cinci absolvenţi de clasa a VIII-a din Olt îşi pot alege, teoretic, orice liceu din judeţ şi din ţară, media lor de admitere fiind 10. Este vorba despre Eliana Dan, de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina, Maria Teodora Guţică-Florescu, de la Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina, Raisa Maria Mladin, de la Liceul cu Program Sportiv Slatina, Bianca Andreea Păunescu, de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina şi Maria Andreea Tudoise, tot de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina.

    78,92% dintre elevii olteni au reuşit să ia note mai mari de cinci, la Evaluarea Naţională.

    Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat.

    Conform calendarului de admitere la liceu, în 12 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani, până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018.

    În 13 iulie se vor afişa, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Atunci, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în instituţia respectivă.

    Între 13 şi 17 iulie se va organiza depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

    Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

  • Care este data limita pentru depunerea actelor pentru obţinerea şomajului de către absolvenţii de liceu

    Indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioadă de şase luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă, de 250 de lei. Acest termen de 60 de zile începe de la data de 25 mai, când, conform Ministerului Educaţiei, se încheie anul şcolar pentru clasele terminale.

    Înregistrarea absolvenţilor ca persoane în căutarea unui loc de muncă se realizează prin depunerea la agenţie a unui dosar care să cuprindă următoarele documente: act de studii – original şi copie, act de identitate – original şi copie, adeverinţă medicală din care să rezulte faptul că persoana este clinic sănătoasă, aptă de muncă.

    Absolvenţii care decid să îşi continue studiile, precum şi cei care nu au respectat termenul de depunere a dosarului de 60 de zile de la absolvire, nu vor beneficia de cei 250 de lei, precizează AJOFM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În comuna unde liceul are promovabilitate zero la Bac nici primarul nu a reuşit să obţină diploma : “Să nu faceţi ca mine. Eu am fost un caz fericit”

    Ioan Bîrcă, primarul din Turburea are 53 de ani şi nu a reuşit să obţină diploma de bacalaureat, iar anul acesta, niciun absolvent de la Liceul Tehnologic din localitate nu a luat Bac-ul. Edilul dă vina pe profesori, pentru că nu au făcut meditaţii cu elevii şi le transmite liceenilor să nu-i urmeze exemplul, ci să înveţe şi să promoveze la sesiunea următoare.

    Toţi cei 16 absolvenţi ai Liceului Tehnologic Turburea au fost respinşi la examenul de Bacalaureat 2017, un singur candidat obţinând media 5,86, iar în urma contestaţiei ar putea fi declarat admis.

    Primarul din localitate susţine că vina le aparţine exclusiv profesorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În comuna unde liceul are promovabilitate zero la Bac nici primarul nu a reuşit să obţină diploma : “Să nu faceţi ca mine. Eu am fost un caz fericit”

    Ioan Bîrcă, primarul din Turburea are 53 de ani şi nu a reuşit să obţină diploma de bacalaureat, iar anul acesta, niciun absolvent de la Liceul Tehnologic din localitate nu a luat Bac-ul. Edilul dă vina pe profesori, pentru că nu au făcut meditaţii cu elevii şi le transmite liceenilor să nu-i urmeze exemplul, ci să înveţe şi să promoveze la sesiunea următoare.

    Toţi cei 16 absolvenţi ai Liceului Tehnologic Turburea au fost respinşi la examenul de Bacalaureat 2017, un singur candidat obţinând media 5,86, iar în urma contestaţiei ar putea fi declarat admis.

    Primarul din localitate susţine că vina le aparţine exclusiv profesorilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce a făcut un tânăr din Moldova pentru a salva biblioteca din satul natal

    După ce a pictat 6 staţii de microbuz şi o fântână în satul de baştină, tânărul şi-a propus să le dea culoare Liceului Teoretic „Olimp” şi Bibliotecii Publice Costeşti, Republica Moldova. Pentru proiectul dat avea nevoie de inspiraţie, muncă şi bani pentru procurarea materialelor.

    Vorbea despre 3500 euro, bani care au fost găsiţi! De 3000 de euro au făcut rost autorităţile locale, iar 500 s-au adunat din donaţii. Aşa s-a născut noua capodoperă în satul Costeşti.

    Lucrarea măsoară 8,20m pe 9,75 m şi are şi o denumire: “Punctul Culminant”.

  • Ce a făcut un tânăr din Moldova pentru a salva biblioteca din satul natal

    După ce a pictat 6 staţii de microbuz şi o fântână în satul de baştină, tânărul şi-a propus să le dea culoare Liceului Teoretic „Olimp” şi Bibliotecii Publice Costeşti, Republica Moldova. Pentru proiectul dat avea nevoie de inspiraţie, muncă şi bani pentru procurarea materialelor.

    Vorbea despre 3500 euro, bani care au fost găsiţi! De 3000 de euro au făcut rost autorităţile locale, iar 500 s-au adunat din donaţii. Aşa s-a născut noua capodoperă în satul Costeşti.

    Lucrarea măsoară 8,20m pe 9,75 m şi are şi o denumire: “Punctul Culminant”.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din iulie 2017

    COVER STORY:  Mai mult decât cifre

    Bogdan Ion a preluat conducerea EY România în 2012, parcurgând două cicluri economice diferite: unul post criză şi altul în plină desfăşurare, marcat de digitalizare. El vorbeşte despre ce înseamnă de fapt auditul, cât de importante sunt lecţiile pe care le primeşte zilnic de la antreprenori, dar şi despre ce şi-ar dori să facă într-o altă etapă a vieţii sale.


    IT: Jocuri video made in Romania


    BĂNCI: Minimul ultimului deceniu
     

    IDEI DE AFACERI: O poveste spumoasă
     

    ASIGURĂRI: Abordarea franceză a riscului


    SPECIAL: Bătălia pentru roaming


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.