Liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat că ţara sa este pregătită să facă faţă oricărei ameninţări din partea Statelor Unite.
Tag: Kim Jong-un
-
Paradă militară de proporţii uriaşe în Coreea de Nord – VIDEO
Aniversarea, care, în esenţă, oficiază fondarea statului nord-coreean, este de aşteptat să fie una de o anvergură extraordinară sau cel puţin asta relevă imaginile din satelit. Spectacolul organizat în semn de loialitate şi sprijin pentru liderul Kim Jong-un, urmează a combina marşuri militare cu momente de dans sincronizat şi prezentare a armamentului nord-coreean, toate acestea implicând un număr uriaş de persoane.
Deşi numărul substanţial de oameni implicaţi de ceremoniile unui stat totalitar nu reprezintă ceva neobişnuit, parada de anul acesta pare a depăşi orice aşteptări prin dimensiunea elementelor şi numărului de persoane implicate.
Potrivit CNN, organizarea acestei parade a început în luna mai.
Acest eveniment pare a avea la bază accentuarea imaginii de stabilitate şi omogenitate la vârful conducerii de la Phenian.
Un student nord-coreean, Sin Un Gyong a declarat pentru CNN că poporul nord-coreean “vrea să sărbătorească în acest an în cel mai impunător mod”.
Din punct de vedere istoric, data de 13 octombrie celebrează înfiinţarea în octombrie 1945 a facţiunii nord-coreene a PCC (Partidului Comunist din Coreea), departament ce îl avea ca prim secretar general pe Kim Young-bom; Două luni mai târziu, la a treia plenară a partidului, acesta avea să fie înlocuit la conducerea facţiunii cu Kim Ir-sen (bunicul lui Kim Jong-un) cu ajutorul şi la intervenţia Uniunii Sovietice. Urmând ca în vara lui 1946, facţiunea nord-coreeană a Partidului Comunist din Coreea să se proclame Partidul Comunist Nord-Coreean, organism independent de PCC, pentru ca apoi, în august 1946, să-şi schimbe numele în Partidul Muncitorilor din Coreea de Nord.
http://edition.cnn.com/2015/10/09/asia/north-korea-parade-party/index.html
-
“Sincer, nici nu ştiu ce salariu am. Ei mi-l dau şi eu îl pun într-un cont”. Cât câştigă Putin şi Obama
“Sincer, nici nu ştiu ce salariu am. Ei mi-l dau şi eu îl pun într-un cont”, le spunea Vladimir Putin unor reporteri la sfârşitul anului trecut.Pornind de la afirmaţia liderului rus, CNN şi Business Insider au comparat salariile liderilor celor mai puternice ţări din lume.
Pe primul loc se situează preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, cu un salariu de 400.000 de dolari. Salariul prezidenţial s-a dublat când a devenit preşedinte George W. Bush, în anul 2001.
Angela Merkel ocupă locul al treilea, cu 234.400, salariul cancelarului german fiind mărit în luna martie a acestui an cu 2.2%, potrivit unor documente guvernamentale.
Francois Hollande, preşedintele Franţei, ar fi ocupat o poziţie mai înaltă în acest clasament dacă salariul nu i-ar fi fost redus în 2012 cu 30%. Fără reducere, Hollande ar fi avut un salariu de 274.552 de dolari, lucru care l-ar fi dus pe locul doi în clasament, după Obama.
Vladimir Putin s-a clasat pe locul 9, cu 136.000 de dolari, în timp ce preşedintele Chinei, XI Jinping, ar ocupa ultimul loc, cu 22.000 de dolari, sumă la care a ajuns după mărirea de 60% de la începutul anului.

-
VIAŢA NEŞTIUTĂ a lui Kim Jong-un: Cum trăieşte de fapt conducătorul Coreei de Nord – FOTO, VIDEO
Liderul nord-coreean Kim Jong-un, care a preluat puterea după moartea tatălui său, Kim Jong-il, în 2011, a devenit cunoscut atât pentru dictatura sa brutală, cât şi pentru stilul de viaţă extravagant.
VIAŢA NEŞTIUTĂ a lui Kim Jong-un: Cum trăieşte de fapt conducătorul Coreei de Nord – FOTO, VIDEO
-
Coreea de Nord, “în STARE DE RĂZBOI”: Ordinul dat de Kim Jong-un
Agenţia de presă oficială KCNA a relatat vineri că liderul nord-coreean a ordonat, în cadrul unei reuniuni militare de urgenţă, ca trupele sale să “intre în stare de război”.
-
Kim Jong-un le-a ordonat trupelor din Coreea de Nord să intre “în STARE DE RĂZBOI”
Agenţia de presă oficială KCNA a relatat vineri că liderul nord-coreean a ordonat, în cadrul unei reuniuni militare de urgenţă, ca trupele sale să “intre în stare de război” şi să fie pregătite pentru orice operaţiuni militare începând de vineri, de la ora 17.00 (10.30, ora României).
Potrivit sursei citate, “comandanţii militari au fost mobilizaţi de urgenţă pentru operaţiuni de atacare a unităţilor de război psihologic sud-coreene, dacă Sudul nu încetează să le folosească”.
Seulul a anunţat joi că armata nord-coreeană a lansat rachete peste zona demilitarizată, după ameninţări privind atacarea megafoanelor de la frontiera sud-coreeană care, după o pauză de 11 ani, au reînceput să difuzeze mesaje de propagandă împotriva Phenianului.
Coreea de Nord, care neagă că a deschis focul spre sud, a informat ulterior că obuze sud-coreene au aterizat lângă patru posturi militare, fără a provoca răniţi. De asemenea, nicio persoană nu a fost rănită în sud, dar sute de oameni au fost evacuaţi din oraşe de frontieră.
Difuzarea propagandei împotriva Phenianului a reînceput după ce Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord că a amplasat mine de teren care au rănit grav doi soldaţi sud-coreeni la începutul lunii.
Regimul autoritar nord-coreean, care şi-a reluat de asemenea difuzarea de mesaje propagandistice, este extrem de sensibil la orice critici la adresa Guvernului condus de Kim Jong-un, a cărui familie se află la putere din 1948, când a înfiinţat Coreea de Nord.
Coreea de Nord a lansat întâi un proiectil, cel mai probabil cu o armă antiaeriană, care a aterizat într-un oraş de frontieră sud-coreean, a precizat Seulul. După aproximativ 20 de minute, alte câteva proiectile au căzut în partea sudică a zonei demilitarizate dintre cele două Corei. Armata sud-coreeană a răspuns lansând zeci de proiectile de artilerie cu calibrul de 155 de milimetri.
Schimbul de focuri s-a oprit, dar armata nord-coreeană a avertizat ulterior că va întreprinde noi acţiuni militare dacă Seulul nu îşi retrage megafoanele în 48 de ore.
Armata sud-coreeană a avertizat vineri că Phenianul trebuie să se abţină de la “acţiuni pripite”, în caz contrar riscă o pedeapsă puternică, potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap.
Coreea de Sud a ridicat nivelul de pregătire a armatei la maximum, iar purtătorul de cuvânt al Şefilor de Stat Major Jeon Ha-kyu a declarat că Seulul este pregătit să respingă orice provocare. Oficiali din domeniul apărării au precizat că Seulul va continua difuzarea mesajelor de propagandă în pofida ameninţărilor.
Schimbul de focuri a avut loc în contextul unui alt eveniment care provoacă tensiuni între cele două Corei. Zeci de mii de soldaţi sud-coreeni şi americani au demarat luni un exerciţiu militar la scară largă, în cursul căruia simulează un atac din partea Coreei de Nord, care a condamnat deja manevrele comune drept o “declaraţie de război” şi a ameninţat cu o reacţie militară puternică.
Exerciţiul anual Ulchi Freedom, despre care Ministerul Apărării a precizat că va dura până la 28 august, este în mare parte simulat pe computer, dar tot implică participarea a 50.000 de soldaţi sud-coreeni şi a 3.000 de militari americani.
Manevrele simulează o invazie la scară largă din partea Coreei de Nord, iar Seulul şi Washingtonul insistă că sunt pur defensive.
Phenianul consideră însă Ulchi Freedom şi alte exerciţii anuale americano-coreene drept provocatoare şi a ameninţat cu “cea mai puternică reacţie militară”, dacă manevrele de anul acesta nu vor fi anulate.
“Astfel de exerciţii militare la scară largă sunt aproape o declaraţie de război”, a afirmat săptămâna trecută Comitetul pentru Reunificarea paşnică a Coreei.
La Washington, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat că Statele Unite sunt îngrijorate de atacul lansat de Coreea de Nord asupra Coreei de Sud şi monitorizează atent situaţia.
-
Coreea de Nord poate produce antrax, susţine un expert american – FOTO
În aceste imagini, liderul nord-coreean Kim Jong-un face o vizită de lucru la Institutul Bio-Tehnic din Phenian, care, oficial, produce pesticide pentru a fi folosite în agricultură.
Însă, după o analiză a acestor fotografii, Melissa Hanman, cercetător la Centrul pentru studii de neproliferare (Center for Nonproliferation Studies), susţine că imaginile demonstrează că în institutul respectiv se produc “arme biochimice”. În plus, experta crede că regimul nord-coreean a dorit ca aceste imagini să fie analizate, ele reprezentând de fapt o ameninţare la adresa unor ţări precum Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud.

“Kim Jong-un vrea ca lumea să ştie că el se află în posesia de echipamente achiziţionate ilegal şi de ingrediente pe care le poate folosi pentru a crea antrax. O fabrică ce poate produce bacteria Bt, aşa cum este cazul institutului din Phenian, este, de asemenea, capabilă să producă antrax”, spune Melissa Hanman.
Într-una din imagini, Kim Jong-un se uită la un raft plin cu flacoane cu diferite substanţe, ale căror etichete corespund cu cele folosite de unele firme americane, potrivit expertei citate.

“Tranzacţiile între companiile farmaceutice din SUA şi Coreea de Nord sunt interzise, însă astfel de obiecte sunbt distribuite în toată lumea de intermediari. Deci, dacă acele flacoane provin de la firme americane, cel mai probabil ele au fost reexeportate de o altă ţară”, a mai spus Melissa Hanman.
Într-o altă imagine se poate observa cum institutul respectiv dispune de echipament ilicit, cum ar fi aceste recipiente imense, pentru fermentare, care pot fi folosite pentru producerea antraxului.

În luna iunie a acestui an, Coreea de Nord a acuzat Statele Unite că desfăşoară un război biologic în Peninsula Coreeană, insistând că acest complot a fost dezvăluit recent printr-o încărcătură cu antrax trimisă către o bază militară americană din Coreea de Sud.
“S-a dezvăluit că forţele imperiale americane se pregătesc clandestin pentru un război biologic pentru a eradica populaţia noastră cu o armă mortală la baza aeriană Osan şi pe teritoriul SUA”, a declarat comisia condusă de Kim Jong-un.
-
A fost finalizat un nou proiect de amploare în Coreea de Nord. Cum a sărbătorit Kim Jong-un împreună cu soţia sa – VIDEO
Kim Jong-un a inaugurat un nou proiect de amploare la câteva luni după ce a cerut o construcţie care să reflecte ideologia nord-coreeană.
Kim a declarat că este mulţumit de cum arată noua construcţie şi a afirmat că estetica modernă a designului reflectă calităţile poporului corean şi ideologia oficială a Coreei de Nord de independenţă sau “juche”.
CARE ESTE NOUA CONSTRUCŢIE ÎNAUGURATĂ DE KIM JONG-UN ŞI CUM A SĂRBĂTORIT ACESTA CU SOŢIA SA – VIDEO
-
Cum trăieşte fratele lui Kim Jong-un şi de ce a fost îndepărtat din Coreea de Nord – FOTO
Kim Jong-chol este fratele mai mare al liderului nord-coreean Kim Jong-un şi ar fi avut dreptul de a prelua conducerea regimului din Coreea de Nord, însă a fost considerat “prea slab şi efeminat” de tatăl său, fiind îndepărtat, informează Daily Mail.
Kim Jong-chol este primul băiat al lui Kim Jong-il din relaţia pe care acesta a avut-o cu japoneza Ko Yong-hui, al doilea fiind actualul lider nord-coreean, Kim Jong-un.
-
Noi DEZVĂLUIRI despre viaţa fratelui lui Kim Jong-un: De ce a fost considerat “nepotrivit” pentru a conduce Coreea de Nord – FOTO
Kim Jong-chol este primul băiat al lui Kim Jong-il din relaţia pe care acesta a avut-o cu japoneza Ko Yong-hui, al doilea fiind actualul lider nord-coreean, Kim Jong-un. Kim Jong-il a mai avut un băiat – Kim Jong-nam (44 de ani), dintr-o primă căsătorie.

Recent, în presa internaţională au apărut primele imagini cu Kim Jong-chol (33 de ani) de la preluarea puterii în Coreea de Nord de către fratele său Kim Jong-un.
El a fost fotografiat alături de iubita sa, în timp ce asista la un concert Eric Clapton în Londra, la Royal Albert Hall.
Despre Kim Jong-chol se ştie că este un fan înrăit al lui Eric Clapton, că şi-ar câştiga banii din afaceri cu droguri şi că este “capul” unui grup format de odraslele elitei nord-coreene.
Potrivit Daily Mail, el a urmat cursurile Şcolii Internaţionale din Berna (Elveţia), presa relatând că acesta a scris în acea perioadă o poezie despre o lume fără războaie, fără arme nucleare şi în care spera să lupte împotriva teroriştilor alături de actorul Jean-Claude van Damme.

“Dacă aş putea cere o lume ideală, aceasta ar fi fără arme şi fără bombe nucleare. Toată lumea ar fi fericită: fără războaie, fără moarte, fără lacrimi”, sunt cuvintele scrise de Kim Jong-chol şi publicate de Newsnight, în 2009.
La vremea respectivă, analiştii s-au întrebat dacă latura sensibilă a lui Kim Jong-chol i-ar permite acestuia să facă faţă presiunii unui regim atât de strict ca cel din Coreea de Nord.
După absolvirea şcolii, Kim Jong-chol a început pregătirea pentru a deveni liderul ţării, deoarece fratele său mai mare, Kim Jong-nam, şi-a pierdut acest drept după ce a fost prins utilizând un paşaport fals pentru a trece în Japonia, în 2001.

Însă, liderul de la Phenian din acea perioadă, Kim Jong-il, l-a considerat “prea slab, decadent şi efeminat” şi a decis să-l pregătească pe Kim Jong-un în schimb.
De atunci, fratele lui Kim Jong-un a început să călătorească, cazându-se de fiecare dată în cele mai luxoase hoteluri. De asemenea, el este un fan al bijuteriilor şi al hainelor de designer.
Despre Kim Jong-chol se crede că este şeful unui grup format din odraslele elitei nord-coreene, cunoscut sub numele de “Ponghwajo” sau “Grupul Torţă”. Ca urmare a influenţei părinţilor lor, membrii acestui grup de bucură de numeroase privilegii, cum ar fi joburi în organizaţii puternice, dar fără aspiraţii politice. Membrii grupului câştigă bani pentru ei, dar şi pentru statul nord-coreean din afaceri cu droguri, din tranzacţii cu valută falsă sau de pe piaţa neagră, scrie Daily Mail.