BusinessMagazin

Tag: istorie

  • O scurtă istorie a Brexitului, de 2.000 de ani

    Actualul Brexit a şocat Europa. A pornit de la un pariu nesăbuit şi era să sfârşească în dezastru. Însă ce vedem acum este istoria repetându-se. Brexituri au mai fost şi probabil că vor mai fi. Ce urmează este o istorie redată de BBC a eternului du-te-vino al britanicilor cu Europa.

    55 î.Hr.- 409 d.HR
    Transfor    marea în  Europeni

    Oferta generalului roman Iulius Caesar ca Marea Britanie să adere la Europa ca parte a Republicii Romane este respinsă patriotic. Însă perfidele elite britanice au prins gustul stilului de viaţă internaţional al Romei şi, în curând, vor merge acolo pentru a preda un procent mic din PIB-ul tribal ca ofrandă Capitolului. Până în anul 43, elita populaţiei insulelor britanice înţelege vehiculele financiare moderne cunoscute sub numele de monede şi triburile lor ajung să fie considerate ca meritând să fie anexate de superstatul european al împăratului Claudius. Boudica, regina războinică a celţilor (deşi probabil că ea este un personaj fictiv) încearcă să preia controlul, dar carul ei îşi pierde roţile, iar în următorii 350 de ani britanicii sunt conduşi de o elită continentală foarte nervoasă şi iubitoare de togă şi de colaboratorii lor.

     

    409-443
    Brexit # 1

    Legiunile ies din Britannia pentru a se lupta între ele acolo unde contează. Obosiţi de impozitare fără apărare, britanicii strigă libertate şi o apucă pe drumul lor. Însă nu sunt în măsură să obţină acorduri comerciale bilaterale acceptabile reciproce cu picţii şi scoţii, care insistă asupra dreptului lor de a ataca de pe plute. Aşadar, britanicii îi roagă pe romani să-i lase să li se alăture din nou. Romanii sunt însă prea ocupaţi în încercarea de a-i forţa pe nou-veniţii unguri să respecte normele de comportament europene, aşa că britanicii disperaţi apelează la triburi germane obscure cunoscute sub numele de englezi, care au consemnat abordarea astfel: Anul Domnului 443. „Anul acesta britanicii au trimis cuvânt la Roma şi au cerut ajutor contra picţilor, dar nu au primit nimic pentru că romanii luptau cu Attila, regele hunilor, apoi au trimis cuvânt anglilor şi au cerut la fel de la nobilii anglilor” – Cronica Anglo-Saxonă.

    Englezii sunt de acord să lupte în schimbul drepturilor de şedere în sud-est. Dar nu durează mult şi apelează la supuşii lor, îi iau cu asalt pe britanici şi îşi impun propria cultură

     

    793-1042
    AELS-ul (Asociaţia Europeană a      Liberului Schimb) de tip scandinav

    Până în 790, noua Anglie ajunge să fie strâns aliniată cu Europa lui Carol cel Mare. Apoi, scandinavii iubitori de libertate iau cu asalt nordul şi estul şi, în cele din urmă, îi permit lui Cnut să facă Anglia parte a imperiului său danez. Trei regi danezi sunt urmaţi de Edward Mărturisitorul (pe jumătate normand) şi Harold Godwinson (un lider războinc din Wessex pe jumătate danez, urât de toată lumea de la nord de Tamisa). Este greu de înţeles ce înseamnă suveranitatea engleză.

    1066
    Reuniunea     cu Europa

    William Cuceritorul creează o nouă piaţă unică cu nordul Franţei. A fi englez înseamnă acum să îngrijeşti porci, oi şi vaci astfel încât elita vorbitoare de limbă franceză să poată sărbători cu carne de porc, carne de oaie şi carne de vită. În următorii 900 de ani, a fi englez monoglot nu mai era chiar “comme il faut”.

     

    1533
    Brexit # 2

    Henric al VIII-lea vrea foarte, foarte tare un divorţ; o viitoare elită vrea să perturbe biserica catolică. Aceasta foloseşte tehnologia de social-media germană de ultimă oră – tiparul – pentru a inventa ştiri false: dacă Anglia se rupe de biserica de la Roma, va exista un câştig financiar pentru toată lumea şi un impuls pentru spitale. “Atunci aceste mari cotizaţii trimise la Roma vor înceta … Atunci vom avea destul şi chiar mai mult decât ne va îndestula, adică cel mai bun spital care a fost întemeiat vreodată pentru noi.” – Rugă pentru cerşetori (1528/9)

     

    1689
    Înapoi     în Europa

    Brexit #2 aruncă insulele britanice în războaie feroce. În cele din urmă, englezii disperaţi îi invită pe olandezi să invadeze şi să rezolve lucrurile. Aşadar, Anglia primeşte un rege olandez care abia poate vorbi engleza, apoi încetează să mai existe în 1707 când ceva nou numit Marea Britanie primeşte un rege german care abia poate vorbi engleză. Dar este în regulă, deoarece ambii regi, la fel ca întreaga elită engleză, pot vorbi franceza.

     

    1815
    Brexit #3

    La Waterloo, noul Regat Unit trimite în luptă 28.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre ei irlandezi sau scoţieni, şi îl învinge pe Napoleon datorită altor 90.000 de soldaţi europeni. Dar a fi european este o muncă grea, aşa că britanicii ies din nou. Strategia lor de ieşire este strălucitoare: oferă Renania, o regiune industrială bogată, Prusiei militariste – pecetluind astfel soarta danezilor, polonezilor, austriecilor, francezilor şi cam a tuturor pentru următorii 130 de ani.

     

    1880
    Brexit # 4

    Sub premierul conservator Benjamin Disraeli, Marea Britanie face jocul în Europa, devenind arbitrul continentului. Însă primul mare populist, liberalul William Ewart Gladstone, se retrage din intrigile inutile din Europa. De 20 de ani, toată lumea ştie că va veni o confruntare Franţa şi Rusia / Austria şi Germania, dar englezii insistă că nu au nici o miză în joc. Când este prea târziu pentru a putea fi oprit potopul, Marea Britanie sare în cele din urmă în ajutorul Franţei şi al dictaturii cumplite care este Rusia ţaristă.

     

    1914 – 1975
    Două războaie mondiale şi un act raţional

    După victoria obţinută cu costuri îngrozitoare, britanicii se prefac din nou că sunt non-europeni, până când trebuie să se alăture din nou Franţei şi dictaturii cumplite care este Rusia stalinistă pentru a face acelaşi lucru din nou 20 de ani mai târziu. Însă ei nu pot face diferenţa dintre „am rezistat curajos până când jucătorii mai mari au schimbat mersul jocului” (adevărat) şi „am câştigat al Doilea Război Mondial” (fals), chiar dacă americanii conduc acum în mod clar lumea, iar britanicii în mod clar nu mai au un imperiu. Înfruntând cu îndrăzneală această amăgire naţională, premierul conservator Edward Heath, susţinut de Margaret Thatcher, îi bate pe laburişti şi pe conservatorii tradiţionalişti powelliţi şi îi aduce din nou pe britanici în Europa. În 1975, o mare parte din britanici sunt de acord să rămână acolo.

     

    2021
    Britanicii     singuri cu ei înşişi

    Thatcher, Doamna de Fier, este alungată de propriul său partid pentru că s-a transformat într-un libertarian american. Armata ei de urmaşi, „ca o sectă marxistă dementă” (Douglas Hurd, conservator), declanşează războiul cultural împotriva Europei, deoarece ei urăsc concediul de maternitate. John Major, cu caracterul său ferm, îi alungă pe „nemernici” (cuvintele sale), însă David Cameron (foto), omul fără coloană vertebrală, îi lasă pe „demenţii crizaţi” (cuvintele sale) să aibă referendumul pentru Brexit – 2016. Sprijinit de baronii din presă fugiţi în străinătate pentru a nu plăti taxe, de proştii troţchişti şi de încrederea emoţionantă a proeuropenilor în sănătatea mintală colectivă, Partidul Naţional Englez condus de comedia populară personificată de Boris „Merrie Monarch” Johnson câştigă la limită, apoi susţine că această remiză 1-1 (1975 vs. 2016) reprezintă voinţa eternă a poporului englez, aşa că restul, proeuropenii, sunt trădători.

  • Istoria aparatului de zbor Boeing 737-500, prăbuşit în Indonezia

    Seria -500 este aparatul de zbor cu cele mai reduse dimensiuni din familia de avioane 737 Classic.

    Avionul a permis rute mai lungi, cu mai puţini pasageri şi este mai economic decât modelul 737- 300.

    737-500 a fost lansat în luccru în 1987, după o comandă a Southwest Airlines, şi a zburat pentru prima dată la 30 iunie 1989. Un singur prototip a zburat 375 de ore pentru procesul de certificare şi pe 28 februarie 1990 Southwest Airlines a primit prima livrare.

    Modelul 737-500 a devenit un favorit al unor companii aeriene ruseşti – Nordavia, Rossiya Airlines, S7 Airlines, Sky Express, Transaero, UTair şi Yamal Airlines, toate cumpărând modele second-hand ale aeronavei pentru a înlocui vechile avioane sovietice.

    Familia de avioane 737 a fost gândită începând cu 1964 iar primul zbor a avut loc în aprilie 1967. Avionul a fost conceput ca un aparat cu două motoare, cu cost redus, menit să transporte între 85 şi 215 pasageri.

    Generaţia 737 a fost la un moment dat cea mai bine vîndută serie de aparate de zbor, până cînd a fost depăşită de modelul 320 de la Airbus, în octombrie 2019. În total, s-au vândut peste 10.000 de aparate de zbor până în martie 2018, şi au urmat alte 4.600 de comenzi.

    Aparate 737 sunt operate de mai mult de 500 de linii aeriene, zboară spre 1.200 de destinaţii în 190 de ţări. În medie, un 737 decolează sau aterizează la fiecare cinci secunde în lume.

    În noiembrie 2019 aparatele 737 totalizau 480 de accidente sau incidente, cu un total de peste 5.300 de victime. Aparatele NG au fost angajate în 15 accidente şi 10 deturnări, cu un total de 590 de victime.

    Avioane Boeing 737-500 se află în flota companiei Blue Air.

    Autorităţile aeronautice din Indonezia au anunţat, sâmbătă, că au pierdut contactul cu un avion de pasageri de tip Boeing care efectua o cursă internă. Avionul de pasageri de tip Boeing 737-500 a dispărut la scurt timp după decolarea din Jakarta. Aeronava efectua o cursă spre oraşul indonezian Pontianak, conform site-ului de profil FlightRadar24.

  • Fotografia bursei româneşti în 2020: Rulaj total şi lichiditate medie zilnică la cele mai ridicate valori din istorie

    Tranzacţiile cu toate tipurile de instrumente financiare de la bursa românească s-au ridicat la 3,77 miliarde de euro (18,2 miliarde de lei) în 2020, depăşind astfel recordul anterior realizat în 2007 şi ajungând la cele mai ridicate valori de tranzacţionare din istorie, potrivit informaţiilor furnizate de Bursa de Valori Bucureşti.

    De asemenea, un record a fost înregistrat şi în ceea ce priveşte lichiditatea medie zilnică cu toate tipurile de instrumente financiare, pe măsură ce investitorii au devenit tot mai activi la Bursa de Valori Bucureşti şi, de asemenea, în mare parte pe fondul emisiunilor de titluri de stat Fidelis. Astfel, acest indicator a depăşit nivelul de 73 milioane lei, sau 15 milioane euro.

    Potrivit datelor aggregate de ZF de la BVB, lichiditatea medie zilnică pe segmentul de acţiuni a fost de 49,2 milioane de lei în 2020, cea mai ridicată din 2014 încoace. Pe partea de obligaţiuni listate la Bucureşti, lichiditatea medie zilnică a fost de 21 milioane de lei în anul 2020, arată datele BVB.

    Pe de altă parte, valoare de piaţă a companiilor listate în ultima şedinţă de tranzacţionare din 2020 a fost de 156 miliarde de lei, în scădere de la 180,9 miliarde de lei din ultima şedinţă de tranzacţionare din 2019. Dar comparativ cu 23 martie 2020, când BET atingea minimul anului, valoarea de piaţă a companiilor listate a urcat cu aproximativ 40 de miliarde de lei, arată calculele ZF.

  • Premieră: UE va deveni acţionar în startup-uri pentru prima dată în istorie, prin lansarea unui fond de 3 miliarde de euro care va investi în tehnologie

    Uniunea Europeană va deveni acţionar direct în startup-uri de tehnologie pentru prima dată în istorie, în contextul în care va fi creat unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa, conform Bloomberg.

    European Innovation Council Fund va veni cu un buget de circa 3 miliarde de euro, iar rolul acestuia este de umple un gol din ecosistemul de finanţare şi de a le da şansa startup-urilor de tehnologie să îşi dimensioneze ideile la un nivel comercial pentru a concura mai uşor cu startup-urile din SUA şi Asia.

    Fondul va finanţa printr-o combinaţie de granturi şi prin intrarea ca investitor în startup-uri aflate în early-stage din domenii precum sănătate, sustenabilitate şi metode avansate de producţie. Deţinerile pe care le va prelua UE vor varia între 10% şi 25% din companie, iar tichetul de investiţii poate ajunge şi până la 15 milioane de euro.

    În mod obişnuit, firmele de venture capital au în Europa fonduri de investiţii de dimensiuni mai mici, în comparaţie cu piaţa americană, iar investitorii îşi asumă mai puţine riscuri, a observat Uniunea Europeană. De asemenea, fondurile de investiţii au un orizont de timp definit în care trebuie să genereze profit pentru investitorii săi.

    Prin finanţarea directă a descoperirilor ştiinţifice până în punctul în care devin viabile pentru investitorii tradiţionali, UE îşi propune să absoarbă riscul investiţiilor, ceea ce va atrage în timp şi alţi investitori în aceste proiecte.

    În prezent, UE toarnă bani în companiile de tehnologie prin intermediul granturilor oferite de Comisia Europeană şi prin Fondul European de Investiţii, care finanţează şi fonduri de investiţii de tip venture capital.

    Prima investiţie a noului fond UE s-a concretizat printr-o rundă de finanţare de 15 milioane de euro pentru startup-ul francez CorWave, care dezvoltă un device pentru cei care se confruntă cu probleme cardiace.

  • Insula aflată in aproprierea României, care a fost denumită şi „insula vindecătoare” datorită calităţii unice a aerului – FOTO

    Pe lângă frumuseţea dată de peisajele înverzite şi apele cristaline, Lošinj, o insulă situată în golful croat Kvarner din nordul Mării Adriatice, are şi o lungă istorie legată de proprietăţile benefice asupra sănătăţii, fiind supranumită adesea „insula vindecătoare”.

    Golful Kvarner reprezintă una dintre cele mai blânde regiuni din zona Adriaticii datorită lanţului muntos care protejează zona de coastă şi insulele din jur de vânturile reci venite din nord. Acest microclimat special e cunoscut astăzi drept „efectul Kvarner”. Cele aproape 2.600 de ore anuale de soare, o calitate înaltă a aerului şi a presiunii, aerosolii terapeutici din aerul marin şi o concentraţie mare de sare fac aşadar din insula croată un adevărat remediu natural.

    „Insula Lošinj este un loc perfect pentru oamenii cu probleme respiratorii, datorită combinaţiei unice de aer curat la o umiditate optimă şi a particulelor de saer de mare şi uleiuri esenţiale. Acestea calmează şi dilată bronhiile, dizolvă mucusul şi facilitează tusea şi curăţarea plămânilor, îmbunătăţindu-le funcţionarea”, spune Irena Dlaka, expert în istorie.

    În 1892, guvernul austro-ungar a declarat localităţile Mali şi Veli Lošinj de pe insulă „spa-uri” iar Lošinj a devenit un cunoscută drept pentru proprietăţile sale vindecătoare. Agenţii naturali de vindecare din această insulă, folosiţi încă din 1885, sunt recomandaţi şi în prezent de reprezentanţii asociaţiilor de medicină croate. 

  • Istoria FASCINANTA a ceasului de 25 de milioane de euro, realizat in 44 de ani. Creatorul si destinatarul n-au apucat sa-l vada!

    Istoria FASCINANTA a ceasului de 25 de milioane de euro. Cine l-a facut si cui ii era destinat

    Evaluata la 25 de milioane de euro, bijuteria s-a vrut a fi un cadou pentru regina Maria-Antoaneta a Frantei din partea unui admirator secret. Pentru aceasta, barbatul respectiv, cel mai probabil un conte indragostit de regina, a angajat un faimos ceasornicar al vremurilor, Abraham Louis Breguet.

    Pentru ca nu era conditionat de timp sau de bani, acesta a inceput sa lucreze la ceas in 1783, insa Revolutia Franceza l-a determinat sa ia o pauza considerabila, timp in care destinatarul ceasului a trecut in nefiinta, Maria-Antoaneta fiind executata in 1793, scrie sport.ro

    In ciuda acestui fapt, Breguet a vrut sa-si finalizeze capodopera, dar a decedat si el in 1824, astfel ca ceasul a intrat pe mana fiului lui Abraham, care l-a terminat in cele din urma in 1827, la 44 de ani de la comanda.

  • Istoria dramatică a bursei din România. De la 1 ianuarie 1840 până la 11 iunie 1948 când comuniştii au închis-o într-o dimineaţă punând afişul “Închis pentru inventar!”

    1 decembrie, Ziua Naţională a românilor, te trimite cu gândul invariabil la istorie. La momentul Unirii Principatelor, la momentul construirii României mari şi moderne. Dincolo de istoria politică şi socială, România are şi o istorie bogată în ceea ce priveşte pieţele financiare. Spre exemplu, primele iniţiative de înfiinţare a unei pieţe bursiere de mărfuri şi de valori au avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, aşa cum este Codicele de Comerţ al Ţării Româneşti din 1 ianuarie 1840, realizat după modelul dat de Codul Comercial francez din 1807 şi având la bază unele prevederi ale Regulamentului Organic.

    Codicele reglementa bursele de comerţ, mijlocitorii de schimb şi samsarii. La acea vreme, dorinţa era de a se înfiinţa o bursă de comerţ la Bucureşti (condusă de 6 persoane) şi una la Brăila (condusă de o deputăţie domnească), urmând ca samsarii să-şi anunţe afacerile în cadrul burselor şi preţul mediu al mărfurilor să fie publicat. Codicele de la 1840 definea categoriile mijlocitorilor (agenţi de schimb) şi samsarilor (curtieri). Mijlocitorii erau numiţi de domnitor, Codicele stabilind de asemenea în privinţa preţului că „rezultatul tocmelilor şi al negociaţiei poliţelor ce se săvârşesc la Bursă hotărăşte cursul monezilor şi al poliţelor, al preţurilor mărfurilor, al asigurărilor, al transporturilor pe uscat sau pe apă, al zapiselor statului altor asemenea, al căror curs este primitor de a se însemna pe fiecare zi până unde s-a suit ori s-a coborât”.

    În 1880, Camera de Comerţ şi Industrie de la Bucureşti face un memoriu către Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice în care, luând în considerare dezvoltarea comerţului cu efecte publice, propune înfiinţarea unei burse pentru fixarea cursurilor monetare şi efectelor, pe baza cererii şi ofertei, pentru a opri speculaţiile şi fluctuaţiile aleatorii. Este realizat, la iniţiativa Camerei de Comerţ din Bucureşti, un proiect de lege pentru înfiinţarea unei burse, care prevedea că: „Această bursă […] avea să adune la anumite ore pe comercianţii, industriaşii, capitaliştii, agricultorii şi mijlocitorii oficiali la un loc anumit, spre a se ocupa de operaţiunile lor comerciale, sub o mai deaproape priveghere a guvernului”.

    Orarul de tranzacţionare al bursei era prevăzut de lege astfel: „Orele fie-cărei burse se fixéză de camera de comerciŭ dupe obiceiurile civile ale fie-cărei localităţi, combinate cu orele de pornire ale curierilor. La Bucuresci, Galaţi şi Brăila, orele deschiderei şi închiderei bursei se fixéză, împreună cu prefectul poliţiei, de 4 bancheri, 4 neguţători, 4 mijlocitori de schimb şi 4 mijlocitori de mărfuri desemnaţi de tribunalul de comerciŭ. […] Bursa va fi deschisă în tóte zilele, afară de Duminecă şi serbătorile legale. Tîrgul efectelor publice şi private şi al tuturor hârtiilor negoţiabile se face cu două ore înaintea târgurilor celor-lalte mărfuri. Informaţiuni se pot lua de la secretarul comitetului bursei în tóte zilele de lucru de la 9 până la 11 ore. Tóte acestea se vor observa sub controlul comitetului bursei”.

    „Principalele operaţiuni cari se urméză la bursă sunt: tîrgul efectelor publice şi private, tîrgul acţiunilor diverselor societăţi agricole, industriale şi comerciale, tîrgul scrisurilor funciare rurale saŭ urbane şi a tuturor hârtiilor negociabile, vînzarea materiilor metalice, a monetelor, a tot felul de mărfuri, închirierea vaselor de transport, transportul pe uscat şi apă, tot felul de transacţiuni relative la comerciul continental şi maritim, interior şi exterior, asigurările de tot felul, etc.”.

    Negocierile se realizau la bursă, în locul separat numit parchet. Tîrgul trebuia să arate „dacă e pe bani gata saŭ dacă e cu termen” (termenul însemna maxim 1 lună). Titlurile circulau doar dacă erau însoţite de cel puţin un cupon. Taxa de tranzacţionare era reprezentată de o taxă a timbrului, nu mai mare de 5 bani la suta de lei, care era suportată jumătate de cumpărător şi jumătate de vânzător şi se plătea Camerei de Comerţ. Plăţile în cadrul tranzacţiilor erau făcute de mijlocitori, în fiecare zi de bursă, iar cele mai mari de 100 de lei se realizau „în mandate de viramente asupra Băncei Naţionale”. Numărul mijlocitorilor de schimb se determina la fiecare 3 ani, numirea lor fiind făcută prin Decret Regal. Mijlocitorii puteau da procură specială de reprezentare unei alte persoane sau mai multora, dar mandatarii trebuiau să fie români, iar mijlocitorul era răspunzător de faptele acestora. Mijlocitorii de schimb erau obligaţi să înscrie toate operaţiunile şi tranzacţiile făcute în registrele proprii („carnet şnuruit şi parafat de tribunalul de comerciŭ”), înscriind sumele în litere, fără abrevieri, fiind menţionate toate detaliile vânzării, cumpărării, negocierii.

    La mai puţin de un an de la deschidere a avut loc primul crah bursier din România, în noiembrie 1883, provocat mai ales de imposibilitatea efectuării lichidării. Presa vremii titra: „Crahul de la bursa din Bucureşti, prevăzut de noi şi de Banca Naţională, s-a întâmplat cu începerea lichidărilor din noiembrie (…)”.

    Ca urmare a celor petrecute, în 1886, Camera de Comerţ şi Industrie solicită modificarea legii. O modificare adusă de legea din 1886 este introducerea următorului amendament: „Ori-ce operaţiune de bursă, regulat făcută, constitue un act de comerciŭ şi dă nascere unei obligaţiuni perfecte, la care nu se póte opune nici într’un cas excepţiunea de joc”. Din dezbaterile legii, redate de monitorul oficial, reies preocupările legiuitorului de la acea vreme ca „A duoa reformă coprinsă în proiect consistă în aceea că operaţiunele cu termen să se facă între persóne cunoscute; iar nu ca până acum de agenţii de schimb pe contul lor, fáră să spună în numele cui tratéză. De sigur că acest principiŭ este bun; de óre-ce intr’o bursă începĕtóre ca a nóstră, nu póte şi nu e bine să se lase liber curs acelor jocuri maloneste cari degeneréză în adevĕrate flagele pentru avuţia ţĕrei”.


    Războiul suspendă tranzacţiile bursiere

    În 1914, izbucnirea violentă a războiului generează închiderea Bursei pe 18 iulie, acesta rămânând închisă pe toată durata Primului Război Mondial. La acea perioadă erau tranzacţionate acţiunile emise de 63 de societăţi şi 58 de tipuri de rente şi obligaţiuni de stat (efecte cu dobândă fixă).

    Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acţiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creşterea ulterioară a cotaţiilor. Între 1917 şi 1918, tranzacţiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber şi pe Strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acţiuni şi Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu, iar localul Bursei devenind neîncăpător.

    În perioada 1919 – 1925, bursele de comerţ din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă şi în Basarabia în 1919, se completa cu legislaţia austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuţi, din Bucovina, dar şi cu legislaţia maghiară din Banat şi Transilvania pentru Bursele din Arad şi Timişoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei şi Comerţului şi este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929. Expunerea de motive realizată de Virgil Madgearu preciza: „Necesitatea adaptării uzanţelor găsite bune şi consfinţite în materie de bursă până azi, a modului de încheiere al tranzacţiilor de efecte, acţiuni schimb mărfuri, situaţiunea financiară şi economică a ţării, precum şi necesităţile unui bun mers al încheierilor operaţiunilor şi apoi încrederea deplină în tranzacţiunile ce se fac la Bursă, au călăuzit la întocmirea proiectului de lege ce însoţeşte această expunere de motive”

    În 1938 este publicată de către Simon D. Gartenberg, preşedintele Asociaţiei Remizierilor Oficiali de Bursă, „Cartea acţionarului – îndreptar bursier”, aceasta fiind una dintre primele dovezi ale preocupării faţă de educaţia financiară a publicului regăsite în biblioteci. Aflăm astfel că, în 1938, la bursa de la Bucureşti erau tranzacţionate acţiunile a 56 de societăţi şi că mai multe titluri financiare româneşti erau vândute pe bursele străine (acţiuni Astra Română la Paris, Amsterdam, Anvers şi Zürich; acţiuni Concordia la Paris, Bruxelles, Anvers şi Zürich; acţiuni Steaua Română la Paris, Basel, Frankfurt, Geneva şi Zürich; acţiuni Petrol-Block la Paris, Lille, Anvers, Liege şi Zürich; acţiuni Redevenţa la Paris; efecte constând în rente şi împrumuturi erau tranzacţionate la Paris, Londra, Berlin, New York, Zürich, Roma, Milano, Basel, Berna, Geneva). De asemenea, la bursele occidentale mai erau cotate şi alte valori emise de societăţi cu capital românesc şi străin, care însă nu erau cotate la Bucureşti: Colombia, Danubiana, Omnium, Petrofina, Societatea de Gaz şi Electricitate din Bucureşti, Steaua Română Française şi Steaua Română (British), Zahăr şi Rafinaj în România.

    Buletinul Bursei Bucureşti din decembrie 1939 scria: „Nici odată târgurile financiare mondiale n’au fost mai influenţate, ca în 1939, de evenimentele europene. Şi anul 1938 cunoscuse destule dificultăţi internaţionale, dar tot se crezuse că până la urmă zăngănitul armelor va fi îndepărtat, optimism care se răsfrânsese asupra burselor de valori. Într-adevăr anul 1939 din punct de vedere bursier debutează sub cele mai bune auspicii. Nivelul cursurilor era destul de ridicat la 1 Ianuarie 1939, nivel care n-a putut fi mult timp menţinut. Căderi serioase s-au produs la sfârşitul lunii Ianuarie, odată cu sfârşitul războiului spaniol. În Martie, bursele sunt cuprinse de panică, în urma ocupării Boemiei de germani. În Aprilie, italienii ocupă Albania, altă nelinişte, urmată de tensiunea polono-germană, care sfârşeşte cu războiul şi ocuparea Poloniei.[…]

     

    Bursa, închisă pentru inventar

    După cel de-al Doilea Război Mondial, economia României devine una centralizată, ca parte a reformei iniţiate de regimul comunist. În aceste condiţii, se decide închiderea Bursei în iulie 1948. Instaurarea proprietăţii de stat, ca unic proprietar, nu mai permitea existenţa produselor specifice pieţei bursiere, precum acţiuni sau obligaţiuni corporative, iar Bursa nu mai avea de ce să existe, având în vedere că nu mai exista obiectul tranzacţiilor. Deţinerea în proprietate a societăţilor comerciale era interzisă. Pe 11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119/1948 a naţionalizării, 1.050 de întreprinderi industriale, bancare sau de asigurări treceau în proprietatea statului, ca „bun de consum al poporului” şi Bursa se închidea. Profesorul Nicolae Volonciu povesteşte în cartea sa (Volonciu, Nicolae, 2017, Amintiri din patru ţări, Bucureşti: Editura Solomon, p. 113.): „în ziua de 11 iunie, cu câteva minute înainte de deschiderea bursei, un cetăţean care voia să facă o tranzacţie a ajuns la uşă şi a găsit un mare lacăt. Veniseră mai de dimineaţă agenţi financiari, poliţie şi, printre ei, un hâtru care lăsase un bileţel lângă acel lacăt. Ce era scris pe acel bileţel? «ÎNCHIS PENTRU INVENTAR!»”.


     

  • Povestea omului care a schimbat istoria industriei mondiale de petrol şi gaze. Compania pe care a fondat-o are astăzi venituri de sute de miliarde de dolari

    William Knox D’Arcy s-a născut pe 11 octombrie 1849, în Newton Abbot, Devon, Anglia, în familia unui avocat. El a urmat cursurile şcolii Westminster School până în 1866, când familia a decis să emigreze în Australia, stabilindu-se în Rockhampton, Queensland. Aici, D’Arcy şi-a continuat pregătirea academică, plănuind să îi calce pe urme tatălui său într-o carieră de avocat. Pe 23 octombrie 1872 s-a căsătorit cu Elena Birkbeck. Odată cu terminarea studiilor s-a alăturat businessului tatălui său şi s-a lansat în domeniul speculaţiilor. În 1882 a devenit partener într-un sindicat care a decis deschiderea unei mine în   regiunea Ironstone Mountain din Queensland. La 4 ani distanţă, sindicatul a luat numele de Mount Morgan Gold Mining Company, avându-l pe D’Arcy în funcţia de director şi acţionar majoritar. În 1889, cu o avere substanţială, antreprenorul s-a întors împreună cu familia sa în Anglia, unde a cumpărat un conac şi o casă. După ce soţia sa a murit, în 1897, el s-a recăsătorit cu Nina Boucicault.

    În 1900, a decis să finanţeze o operaţiune de căutare de petrol şi minerale în Persia. Negocierile cu regele Mozaffar al-Din Shah Qajar au început în 1901, cu o ofertă de 20.000 de lire sterline (2,2 milioane de lire în valoarea de astăzi a monedei), pentru o concesiune pe şaizeci de ani pentru explorarea petrolului. Ulterior, i s-au acordat drepturi de exploatare asupra întregii ţări, cu excepţia a cinci provincii din nordul Iranului. În schimb, guvernului iranian i s-a acordat 16% din profiturile anuale ale companiei, un acord care avea să îi „bântuie” pe iranieni până la sfârşitul secolului al XX-lea. După acest parteneriat, britanicii au devenit mult mai preocupaţi de stabilitatea Iranului din cauza dependenţei lor de vastele rezerve de petrol ale ţării.

    Forajul a început la sfârşitul anului 1902, sub conducerea lui George B. Reynolds. După acumularea unor datorii şi mutarea forajului în sudul Persiei însă, compania ajunsese, în 1908, în pragul falimentului. Pentru a-l evita, D’Arcy a decis, împreună cu conducătorii din Birmania, să abandoneze operaţiunea din Iran.  I-a trimis aşadar o telegramă lui Reynolds în care i-a spus că a rămas fără bani şi i-a ordonat  „să înceteze munca, să concedieze personalul şi să vină acasă”. Reynolds nu a urmat însă ordinul imediat, şi, printr-o întâmplare norocoasă, a descoperit o rezervă bogată de petrol, care avea să constituie piatra de temelie a companiei Anglo-Persian Oil Company (APOC), cunoscută astăzi sub numele de British Petroleum (BP), în fruntea căreia D’Arcy a fost numit în funcţia de director. Antreprenorul a murit pe 1 mai 1917, la vârsta de 67 de ani, fiind inclus postmortem, în 2012, în Queensland Business Leaders Hall of Fame.

    În aprilie 2010, BP a fost implicată în unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie, incident petrecut în Golful Mexic, cunoscut sub numele de Deepwater Horizon – cea mare deversare de petrol din istoria industriei petroliere.

    Anul trecut, compania a înregistrat venituri de peste 282 de miliarde de dolari, funcţionând cu o echipă de circa 73.000 de angajaţi. 


     

  • Istoria se repeta. Drama rudelor persoanelor decedate în incendiul de la ATI Neamţ: Se întâmplă câte o tragedie şi după aia fiecare pune gunoiul sub preş

    Dacă nu înveţi, istoria se repetă. Pentru familii, în acest moment nu contează ce lanţ de evenimente şi decizii, sau a cui nepăsare au dus la această tragedie, tot ce contează este că în incendiu au murit zece persoane. Uite ce spun rudele unora dintre ele.  

    ”A avut probleme digestive 4 zile care n-au cedat, febră 39. 4 zile în care n-a cedat şi a hotărât el să meargă, probabil că a consultat şi medicul de familie. (…) Obişnuia să meargă duminica dimineaţa în piaţă. Era singurul loc de unde ar fi putut lua (n.r. Covid) pentru că în restul săptămînii stătea acasă.

    (…) Când este vorba de un membru al familei tale, se schimbă situaţia, totul devine o tragedie. Nu ştiu cum o să ieşim. E trist, e dureros, e tragic. Dar se pare că oricum era în stadiu final, de aia era şi intubat. Soţia lui şi fiul sunt izolaţi acasă. La 11 jumătate, 12 fără ceva ne-a anunţat spitalul, când noi deja ştiam de la televizor. El are o fiică în Italia şi a zis că deja face proces de astăzi pentru spitalul de aici. Pe lângă faptul că era în condiţiile în care era dânsul şi ceilalţi, se întâmplă şi incendiul ăsta,” spune Georgeta Checheriţa, ruda unei persoane care a murit în incendiu.

    ”Asta este România. M-am gândit doar la ea. Că am înţeles că aseară a fost dusă la terapie intensivă.  Am văzut-o ultima oară acum doua săptămâni, luni, când am venit la ea. (…) Nu am avut pe cine să sun. Mi-am dat seama că nu se poate lua legătura cu nimeni în cazul ăla,” spune şi fiul unei persoane care a decedat în incendiu.

    ”Sora mea a stat acolo până la miezul nopţii, încercând să ne dăm seama dacă este în acel salon. La miezul noptii, a venit politia la verisoara mea, la fiica naşului meu si a anunţat ca naşu era acolo. Eu acum sunt la Mitropolie şi cred ca daca nu aş fi în această zonă, mi-aş urla furia. În Romania, aşa se întâmplă lucurile astea, se intâmplă câte o tragedie şi după aia fiecare pune gunoiul sub preş. Nu este normal ca un spital să aiba 8 manageri într-un an. Nu am învaţat nimic din tragedia de la maternitate, nu am învăţat nimic din tragedia de la Colectiv. Vreau ca cei vinovaţi să ajungă în puşcărie.

    Pe mine mă îngrozeşte spitalul din Piatra Neamţ, vă spun sincer. Nu vreau să intru în detalii, sunt poveşti mai vechi, legate si de tatăl meu, de cum a fost tratat acolo,” precizează ruda unei alte persoane care a decedate în incendiu.

    Citeşte şi 10 morţi în incendiul care a ars în totalitate secţia ATI Neamţ: cine sunt persoanele care nu au supravieţuit

     

     

     

     

  • Joe Biden este candidatul cu cel mai multe voturi din istoria SUA

    La ora actuală Biden a ajuns la 71,956,342, reprezentând 50,4%, iar Trump are 68,358,208, reprezentând 47,9%. Totuşi un număr important de voturi nu a fost încă contabilizat. Astfel numărul de voturi va creşte ridicând recordul.

    Votul popular nu decide preşedintele SUA. Trump şi Biden se află încă într-o cursă strânsă pentru a câştiga Colegiul Electoral, Biden obţinând 264 voturi faţă de 214 pe care Trump le-a adjudecat. În total sunt necesare 270 pentru a câştiga preşedinţia.

    Statisticile prezenţei la alegerile din 2020 subliniază cât de mulţi votanţi sunt implicaţi în acest an în comparaţie cu scrutinele anterioare.

    În 2016, Trump a pierdut votul popular, dar a câştigat Colegiul Electoral. Atunci Trump a acumulat 62.984.828 de voturi sau 46,09 la sută. Fostul nominalizat democrat la preşedinţie, Hillary Clinton, a acumulat 65.853.514 voturi, adică 48,18 la sută, a raportat FEC.