BusinessMagazin

Tag: islamism

  • Bloggerul condamnat la 1.000 de lovituri de bici şi 10 ani de închisoare a primit premiul Saharov pentru drepturile omului

    Raif Badawi, din Arabia Saudită, a primit o pedeapsă de 10 ani în închisoare şi 1.000 de lovituri de bici pentru “insulte aduse islamului”.

    Badawi, autorul site-ului “Free saudi liberals”, a fost condamnat în 2012 şi a primit primele 50 de lovituri de bici în luna ianuarie a acestui an. Deşi opinia publică internaţională a criticat în termeni extrem de duri sentinţa, considerând-o un atac adresat libertăţii de exprimare, curtea supremă din Arabia Saudită a reconfirmat pedeapsa în luna iunie.

    Badawi a primit astăzi premiul Saharov pentru drepturile omului acordat de către Parlamentul European. Martin Schulz, preşedintele PE, a cerut regelui saudit Salman să îl elibereze pe Badawi, pentru ca acesta să poată accepta premiul.

    “Acesta este un om exemplar, şi a primit una dintre cele mai groaznice pedepse”, a spus Schulz în faţa plenului parlamentar. “Cer eliberarea sa imediată, pentru că relaţiile dintre noi depind de respectul acordat drepturilor omului”.

    Badawi a fost unul dintre cei trei candidaţi la premiul Saharov de anul acesta, alături de liderul opoziţiei ruse Boris Nemţov (asasinat în martie 2015) şi mişcarea de opoziţie din Venezuela Mesa de la Unidad Democratica.
     

  • SUA a dat LOVITURA finală Statului Islamic. Reacţia ISIS a făcut Vestul să tremure

    “Fadhil Ahmad al-Hayali, alias Abi Moutaz al-Qorachi, este mort. America s-a bucurat de moartea lui, prezentând-o ca o mare victorie”, a declarat marţi seară Mohamed al-Adnani, un purtător de cuvânt al reţelei teroriste Stat Islamic.

    SUA a dat LOVITURA finală Statului Islamic. Reacţia ISIS a făcut Vestul să tremure

  • Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

    Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

    Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

    Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

    După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

    Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

    În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

    Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

    În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

    Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

    În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

  • Sincronizare

    În seara zilei în care ruşii au început operaţiunile militare în Siria a fost cât pe ce să stric butoanele telecomenzii pentru că toate televiziunile repetau întruna că „Rusia bombardează Siria“, iar eu încercam să aflu ce bombardează ruşii, despre ce obiectiv este vorba. Avusesem de scris toată ziua şi eram cam rupt de realitate; prinşi în delirul „breaking news-ului“, redactorii televiziunilor de ştiri uitau unu, să răspundă la cele câteva întrebări de bază în jurnalism – cine, ce, unde, cum, de ce -, şi doi, să remarce că ursul a ieşit din bârlog spre orientul mijlociu după o bună bucată de vreme.

    Iniţial s-a spus că ruşii atacă Statul Islamic, apoi pe insurgenţii sirieni şi nu pe ISIS; la zece seara cei de la Casa Albă însăşi anunţau că nici la ei nu ştiu ce au bombardat ruşii (era în schimb anunţat un număr exact de morţi, 36 de civili, desigur). Peste noapte ţinta ruşilor, tot neprecizată, era uitată, pentru că intraseră pe rol negocieri ruso-americane urgente. În cele din urmă ruşii au anunţat că au bombardat obiective ISIS şi că nu au avut de-a face cu civili (mai ţineţi minte loviturile chirurgicale dintr-un alt conflict?!). La ora când scriu acest material, BBC anunţa al doilea val de bombardamente, iar Washington Post citează un oficial american care este convins că atacurile ţintesc nu statul islamic, ci grupările care se opun regimului Assad, grupări finanţare de CIA.

    Interesat este şi modul în care ruşii au procedat pe plan diplomatic: a început cu un telefon pe care un diplomat rus l-a dat omologului său american din Bagdad, pentru a-i spune că „avem ceva interesat să vă spunem“. După discuţia telefonică, un general rus cu trei stele a ajuns la ambasada SUA şi a cerut să se întâlnească cu ataşatul militar. Generalul l-a înştiinţat pe american că peste exact 60 de minute vor începe bombardamentele şi că ar fi bine ca Statele Unite să retragă şi avioanele şi orice alte efective au la sol; iar peste exact 60 de minute atacul a început. 

    O sincronizare ceva mai bună decât a japonezilor în 1941: în timp ce avioanele atacau deja Pearl Harbour, diplomaţii niponi se chinuiau încă să bată la maşină textul declaraţiei de război. Dar până la urmă ce caută ruşii, Vladimir Putin de fapt, în Siria? Pai, prima la mână, anulează o parte din efortul diplomaţiei vestice, întins pe un secol şi mai bine, de a ţine Orientul Mijlociu şi sudul Asiei departe de influenţa rusească. În timp, de la războiul Crimeei, trecând prin primul război mondial şi nu numai, limitarea influenţei ruseşti în zonă a fost o preocupare pentru anglo-saxoni. 

    Astăzi o Europă slăbită nu numai de mersul economiei, ci chiar de liderii săi şi o Americă care şi-a adandonat/uitat rostul nu mai au forţa să riposteze; mi-ar fi plăcut să am un ochi şi o ureche în interiorul Kremlinului după anunţul lui Obama privind acordul cu Iranul, doar pentru a-mi da seama care a fost intensitatea hohotelor de râs. Acum ruşii îl provoacă pe Obama, după ce acesta şi-a trădat aliaţii tradiţionali şi a adoptat o atitudine cât se poate de defensivă. Şi joacă la două capete, o carte cu Iranul, ajutând la construcţia centralelor nucleare, dar şi sporindu-şi influenţa în Arabia Saudită şi Israel, aici din raţiuni economice. Adică pentru a construi un OPEC cu Rusia la cârmă. În final, Rusia ar trebui să iasă din jocul lui Vladimir Putin cu o imagine nouă de superputere, cu aripi protectoare peste bucăţi bune din lume. 

    În acest timp Europa va primi nu putere, influenţă şi bani, ci populaţii de refugiaţi. Şi, poate, ceva gaze la iarnă.
    De fapt nici nu contează aşa de mult pe cine bombardează Putin. Ăştia de la televiziunile de ştiri îs nişte genii!
    Ilustrez cu Cei patru cavaleri ai apocalipsei, de Victor Vasneţov (1848 – 1926).

  • Mentalitatea viermişorului din balegă

    Sincer, nu încerc sentimente prea confortabile faţă de faptul că România nu este socotită o ţară „bună“ de refugiaţi, deşi am văzut destui explicători care foloseau acest argument şi alţi destui inşi care jubilau din această cauză; Este aici o mentalitate asemănătoare cu aceea a viermişorului dintr-un banc, care trăia într-o balegă, dar care era mulţumit aşa şi nu aspira deloc la un măr.

    Într-un film oarecare, realizat în 2006 de un cineast italian, un personaj, specialist în probleme islamice, îl invocă pe Ernest Renan, un expert real în problemele Orientului Mijlociu, care a trăit la sfârşit de secol XIX, dar care a spus nişte lucruri cât se poate de valabile în plin secol XXI: „Musulmanii sunt primele victime ale Islamului. A-i elibera de propria religie este cel mai bun serviciu pe care Occidentul li-l poate face“. Are această frază o încărcătură mult mai adâncă decât pare, şi nu cred că este o negare a principiilor religiei islamice, ci a modului în care unii oameni înţeleg să folosescă şi să aplice aceste principii.

    Înainte de a comenta, priviţi câteva numere: peste cinci ani, în 2020, cele mai mari 15 economii ale lumii, responsabile pentru 70% din PIB mondial şi cu ramificaţii incalculabile în consumul, comerţul şi economia planetei, vor începe să înregistreze oarecare deficite pe piaţa forţei de muncă; la prima vedere nu pare prea grav, doar Germania, Rusia, Brazilia şi Coreea de Sud, cu minusuri cuprinse între 4 şi 7 procente. Unele par a sta chiar bine, Spania, de exemplu, cu un surplus de 16% pe piaţa forţei de muncă, sau SUA, cu 10%. Ceea ce înseamnă competiţie, adică e de bine.

    În 2030, situaţia se va schimba dramatic, pentru că nicio ţară din cele 15 mari economii nu va mai avea surplus, trei dintre ele vor fi cumva la limită, iar 12 vor avea deficite pe piaţa muncii, unele incredibile:  minus 23% în Germania, minus 24% în Rusia, minus 33% în Brazilia, minus 11% în Canada şi minus 26% în Coreea de Sud. China va culege şi ea roadele politicii „un copil pe familie“, iar alte naţii – Franţa, Italia, Spania, sau Japonia – vor înregistra deficite de 1 până la 5 procente. Scenariul îi aparţine lui Rainer Strack, senior partner şi managing director la Boston Consulting Group, şi este cât se poate de plauzibil, date fiind evoluţiile demografice de până acum.
    Un amănunt: totul se va petrece într-o lume în care populaţia urmează să crească de la 7,3 miliarde de oameni în prezent la 8,4 miliarde în acelaşi 2030.

    Unii se vor întreba care va fi situaţia la noi; în acea perioadă va ieşi la pensie prima cohortă de decreţei, natalitatea este pe o tendinţă clară de scădere, iar raportul de pensionari la lucrători, acum unu la unu, nu are altă cale decât în jos, cel puţin în baza evoluţiilor de până acum şi în condiţiile unui dezinteres total şi ale lipsei oricărei ţinte mai îndepărtat de „Să câştigăm alegerile viitoare!“.
    În plus, trebuie să menţionez şi cifra incredibilă a momentului: au apărut rapoarte oficiale care stabilesc numărul românilor plecaţi peste hotare la cinci milioane, aproape o dublare a trecutei valori cumva oficiale, de trei milioane de oameni. Un calcul simplu arată că România a fost părăsită de un om la fiecare două minute şi jumătate; dacă aş fi politician şi m-aş numi Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea sau Crin Antonescu, şi am luat doar câtva nume la întâmplare, aş avea, la auzul acestui calcul, un moment de buimăceală, un fel de „da’ eu ce am făcut?“.
    Sau poate nu. Sigur nu, în cazul celor mai sus menţionaţi.

    Şi tot în ceea ce se numeşte criza refugiaţilor am auzit tot soiul de voci, dar nu am receptat niciun mesaj din partea, poate, a celei mai interesate părţi, a companiilor. Ştiţi, companiile lucrează cu oameni, şi fac tot felul de produse pentru care oamenii dau bani, bani cu care companiile fac mai multe produse pe care oamenii dau mai mulţi bani. Se cheamă capitalism.

    Problema e că opţiunile companiilor se micşorează; iniţial au zis că în Asia este raiul şi acolo se vor dezvolta. Un amestec de politică şi de râvnă umană face în prezent din China o pilulă din ce în ce mai amară, iar alternativele – ţările din spaţiul cornului Africii şi din sud-estul Asiei sau Oceania – dau destule bătăi de cap. În aceste condiţii o întoarcere la bătrâna Europă, civilizată, educată, conştiincioasă au fi mult mai logică. Dar ne lovim de problema anului 2030 şi de evoluţia demografică.

    Cum va arăta lumea împinsă de miliardul acela de oameni în plus care va apărea în următorul deceniu, ce nevoi vor avea şi cum vor fi ele astâmpărate, ce va însemna atunci sărăcie sau bogăţie, cum vor arăta oraşele atunci, care vor fi valorile acelor oameni, cum va arăta o Europă îmbătrânită?

    Dacă toate cele pomenite până acum le mai asezonăm şi cu naţionalism stupid, cu logica viermişorului de balegă şi cu reacţii umorale, plus ceva ambiţii ruseşti sau chinezeşti sau iraniene, o să iasă o treabă grozavă. Aş fi ironic dacă n-aş fi trist.
    Uite ceva teme de analiză pentru orice consiliu de administraţie care este în stare să privească puţin peste cifrele de vânzări ale trimestrului precedent şi poate gândi în alţi termeni decât „Să punem un dispozitiv care să înşele aparatele de măsurat!“.

  • Criza refugiaţilor, lecţia de la Ankara: Turcia adăposteşte cel mai mare număr de refugiaţi din lume

    Turcia adăposteşte cel mai mare număr de refugiaţi din lume, iar deschiderea arătată faţă de cei două milioane de sirieni şi irakieni care au fugit din calea războiului civil a protejat naţiunile europene de o criză a migraţiei mai gravă decât cea cu care se confruntă în prezent. În timp ce guvernele europene nu reuşesc să găsească o soluţie comună, iar Ungaria a ridicat un gard la graniţa cu Serbia pentru a stăvili valul de migranţi, liderii de la Ankara promit că vor continua să primească refugiaţi. Această politică riscă să devină o povară politică înaintea alegerilor anticipate din Turcia, programate în noiembrie, în special în oraşele din apropierea frontierei, unde numărul refugiaţilor sirieni a devenit mai mare decât cel al localnicilor.

    Când războiul din Siria a izbucnit în 2011, autorităţile din Turcia au crezut că zeci de mii de refugiaţi vor traversa frontiera de 900 de kilometri a ţării. De atunci, luptele au luat amploare, iar militanţii Statului Islamic au exploatat haosul pentru a impune o conducere brutală, în stil medieval, în mari părţi din Siria şi Irak.

    Turcia a cheltuit 6,5 miliarde de euro în scop umanitar, inclusiv pentru cele mai bine echipate tabere de refugiaţi construite vreodată, dotate cu şcoli, asistenţă medicală şi servicii sociale.

    „Este una dintre cele ample reacţii umanitare pe care le-am văzut vreodată. Este acceptarea faptului că, indiferent de inconveniente, Turcia trebuie să îşi ajute vecinii“, a declarat pentru Reuters Rae McGrath, din partea agenţiei americane Mercy Corps. El avertizează însă că abilitatea Turciei de a ajuta refugiaţii ajunge la saturaţie, iar Sinan Ulgen, preşedinte al Center for Economics and Foreign Policy Studies (EDAM) din Istanbul, are o opinie similară. „Reacţia Turciei a fost mai umană decât cea a Europei şi mai aproape de valorile universale exprimate de liderii UE. Mulţi încearcă să înţeleagă până unde este dispusă Turcia să meargă. Cred că ajungem la limită“, consideră Ulgen.

    O explozie care a avut loc în luna iulie în oraşul de frontieră Suruc, atribuită organizaţiei Statul Islamic, a amplificat temerile că politica uşilor deschise facilitează intrarea militanţilor în Turcia, iar prăbuşirea armistiţiului cu insurgenţii kurzi, în aceeaşi lună, a sporit îngrijorarea.

    Cea mai mare provocare este însă una pe termen lung. Autorităţile de la Ankara au probleme cu integrarea unei populaţii de refugiaţi uriaşe, care nu vorbeşte turca şi are perspective limitate de a se întoarce prea curând acasă.

    Ministrul muncii a anunţat în august că nu va acorda permise de muncă refugiaţilor, explicând că un astfel de program ar fi incorect pentru turcii care caută locuri de muncă.

    Turcia a fost lăudată la nivel internaţional pentru adăpostirea a două milioane de refugiaţi, alungaţi de conflictul de patru ani din Siria. Marea majoritate a refugiaţilor caută însă să îşi contruiască o viaţă în afara taberelor de refugiaţi, astfel că efortul de ajutor devine mai complicat.

    Turcia se confruntă cu o rată a şomajului de aproape 10% şi cu încetinirea creşterii economice, autorităţile turce criticând în repetate rânduri reticenţa Europei de a suporta o parte din povara refugiaţilor. În prezent, cei care beneficiază de protecţie temporară în Turcia pot lucra în interiorul comunităţii de refugiaţi, ca medici sau profesori, dar ministrul muncii şi protecţiei sociale, Faruk Celik, a spus că nu există planuri de acordare a permiselor de muncă în cadrul unui program general. Decizia, criticată de reprezentanţii organizaţiilor umanitare, a determinat refugiaţii să se urce în bărci şi să ia drumul Europei.

    Spre deosebire de Grecia, care a permis multor refugiaţi să îşi continue drumul, forţele de securitate turce patrulează rutele către Europa, reţinând bărci şi refugiaţi. Deseori, aşa cum a fost cazul lui Aylan Kurdi, băieţelul de trei ani care s-a înecat cu fratele şi mama sa, forţele turce recuperează trupurile celor care îşi pierd viaţa în drum spre Europa.

    Turcia acordă refugiaţilor statutul de „protecţie temporară“, pentru a avea acces la şcolarizare, servicii de sănătate şi sociale. Dar costurile cresc exponenţial, iar indicatorii economici se contractă. Lira a atins minime record în raport cu dolarul, în luna septembrie, în timp ce economia a crescut în 2014 cu numai 2,9%, cu mult sub obiectivul guvernului, de 5%. Perspectiva economică negativă nu face decât să amplifice fluxul ilegal de refugiaţi către Europa. “Nu este viaţă aici. Trebuie să trăim o viaţă normală. Vreau să îmi găsesc de lucru“, a spus un tânăr de 32 de ani refugiat din oraşul sirian devastat Alep, care aşteapta să treacă ilegal din Bodrum, Turcia, în insula elenă Kos.

  • Regina Elizabeth şi prinţul Charles, vizaţi de un PLAN DE ASASINARE. Când trebuia să aibă loc atacul

    Principalele ţinte ale complotului terorist erau regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi prinţul Charles.

    Regina Elizabeth şi prinţul Charles, vizaţi de un PLAN DE ASASINARE. Când trebuia să aibă loc atacul

  • Cel puţin 16 morţi şi 180 de răniţi într-un atentat comis la o moschee din Kuwait

    Cel puţin 16 oameni au murit, iar alţi 180 au fost răniţi într-un atac comis vineri la o moschee din capitala Kuwaitului, atacul fiind revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, informează ABC News.

    Atentatul a avut loc în Moscheea şiită dAl-Saiq, situată în Kuwait City.

    Un terorist s-a aruncat în aer în moschee în timpul rugăciunii comune.

    Potrivit unor surse medicale, cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 179 au fost rănite în atacul terorist.

    Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria a revendicat atentatul.

  • Noi dezvăluiri despre Statul Islamic: Cum arată banii care marchează sfârşitul “sistemului global satanic” – FOTO

    Gruparea Stat Islamic a început să emită propria monedă, denumită “dinarul islamic”, a declarat un activist sirian, citat de Daily Telegraph, în ediţia electronică.

    Activistul Abu Ibrahim Raqqawi, care locuieşte în oraşul sirian Raqqa aflat sub controlul SI, a postat fotografii cu aceste monede pe contul său de Twitter, afirmând că acestea urmează să intre în curând în circulaţie. Imagini au fost postate şi pe conturile de socializare ale adepţilor SI.

    CUM ARATĂ NOILE MONEDE ALE STATULUI ISLAMIC ŞI DIN CE METALE SUNT FABRICATE ELE

  • Evenimentele care au schimbat faţa lumii

    ANEXAREA CRIMEEI: CEA MAI GRAVĂ CRIZĂ ÎNTRE RUSIA ŞI OCCIDENT DE LA DESTRĂMAREA URSS

    Peninsula Crimeea, oferită Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov în 1954, a fost anexată în martie de Moscova, după manifestaţiile prooccidentale de la Kiev care au dus la îndepărtarea preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici.
    Situaţia s-a agravat la 17 iulie, când un Boeing al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit într-o zonă controlată de rebelii proruşi din estul Ucrainei, provocând moartea a 298 de persoane. Kievul şi separatiştii se acuză reciproc că au doborât avionul.

    UE şi SUA au înăsprit în mai multe rânduri sancţiunile împotriva Rusiei, acuzată că-i susţine pe separatiştii din estul Ucrainei, unde, potrivit ONU, conflictul a provocat peste 3.600 de morţi din aprilie.

    Preşedintele rus Vladimir Putin, desemnat de AFP cea mai influentă personalitate a anului 2014, nu pare impresionat de sancţiuni, afirmând recent în Parlamentul de la Moscova că Crimeea este la fel de sfântă pentru ruşi cum este Muntele Templului pentru evrei sau musulmani.

    GRUPAREA STAT ISLAMIC SEAMĂNĂ TEROARE

    Gruparea teroristă Stat Islamic a apărut în primăvara anului 2013 în Siria, afectată de război civil încă din 2011. De atunci, această grupare ultraradicală şi-a extins controlul, în special în urma lansării unei ofensive în Irakul vecin care i-a permis să ocupe vaste teritorii. Gruparea a proclamat la sfârşitul lui iunie un califat în teritorii ocupate în Irak şi Siria.
    Acuzată de ONU de crime împotriva umanităţii, Si seamănă teroare în zonele pe care le controlează, dedându-se la numeroase orori, între care decapitări, crucificări şi sclavie.

    Statele Unite se află în fruntea unei coaliţii de aproape 60 de ţări formate împotriva acestei grupări ultraviolente în Irak şi Siria, iar în august au lansat atacuri aeriene. În Irak, SUA au primit ajutorul avioanelor franceze, australiene, britanice, canadiene, daneze, belgiene şi olandeze. De la 23 septembrie, americanii atacă poziţii SI în Siria, cu participarea Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Iordaniei şi Bahreinului.

    RUBLA S-A PRĂBUŞIT CU 54% FAŢĂ DE DOLAR, ECONOMIA RUSIEI SE ÎNDREAPTĂ SPRE RECESIUNE

    Rubla s-a prăbuşit cu 54% în acest an, cursul ajungând pe 16 decembrie şi la peste 80 de unităţi pentru un dolar, în pofida deciziei surprinzătoare a băncii centrale de a urca dobânda cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 17%.

    Randamentele obligaţiunilor pe 10 ani se află la nivelul record de 16,4%. De la anexarea Crimeei din luna martie, costurile de finanţare ale Rusiei au crescut cu 11,5%.

    Potrivit analiştilor, banca centrală ar putea lua măsuri ca să controleze fluxurile de capital pentru a sprijini rubla, grav afectată de scăderea preţului petrolului şi de sancţiunile economice impuse de statele din vest, dar Ministerul Economiei a respins această posibilitate.

    Banca centrală a cheltuit în decembrie, fără succes, 5,9 miliarde de dolari pentru a opri declinul rublei, în timp ce, la nivelul anului, instituţia a folosit în acest sens 80 de miliarde de dolari din rezervele sale.

    Potrivit estimărilor băncii centrale, PIB-ul Rusiei s-ar putea contracta anul viitor cu cel puţin 4,5% în situaţia în care preţul petrolului va fluctua în jurul a 60 dolari pe baril.

    EBOLA A UCIS PESTE 6.000 DE OAMENI

    Numărul deceselor provocate de epidemia de febră hemoragică Ebola a depăşit 6.800, dintr-un total de circa 18.500 de persoane infectate cu acest virus, potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) publicat în decembrie.

    Sierra Leone a devenit ţara care înregistrează cel mai mare număr de persoane contaminate cu virusul Ebola, cu 7.798 de cazuri, faţă de 7.719 în Liberia.

    Epidemia, cea mai gravă de la identificarea virusului în 1976, s-a declanşat în Guineea, la sfârşitul lui decembrie 2013. De atunci, epidemia de Ebola a provocat moartea a 1.412 persoane în această ţară. De asemenea, s-au înregistrat 3.177 de morţi în Liberia, iar  Sierra Leone 1.742 de decese.
    În Statele Unite au apărut patru cazuri, dar numai un pacient liberian, revenit din ţara sa, a murit din cauza bolii. Spania a înregistrat un caz de contaminare cu Ebola, o asistentă, între timp vindecată, care a îngrijit doi misionari infectaţi şi repatriaţi la Madrid, unde aceştia au decedat în august şi septembrie.

    SCOŢIENII AU RESPINS SEPARAREA DE MAREA BRITANIE, ÎNTR-UN REFERENDUM ISTORIC

    Scoţienii au respins pe 18 septembrie separarea de Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, după 307 ani de uniune, într-un referendum de importanţă istorică la care s-a înregistrat o participare record de 85%, în care 55,3% dintre votanţi au fost împotrivă.

    Decizia scoţienilor a produs uşurare pe pieţele financiare, risipind temerile legate de problemele economice care ar fost declanşate de ruptura de Marea Britanie.

    Principalul motiv de îngrijorare era ce monedă ar fi urmat să folosească Scoţia independentă şi cum ar fi fost împărţite datoriile de 1.300 de miliarde de lire sterline ale Marii Britanii.

    Incertitudinile din jurul lirei au fost de fapt în centrul campaniei anti-independenţă. Susţinătorii separării de Regatul Unit sperau că Scoţia va putea să folosească în continuare lira, dar principalele partide politice britanice au insistat că acest lucru nu se va întîmpla, existând totodată temeri că ar putea avea loc retrageri masive de fonduri din bănci.