Tag: greva

  • Ministrul Transporturilor despre greva de la Metrorex: O mână de oameni de agită pentru păstrarea unor privilegii

    Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a avut o reacţie virulentă după ce traficul a fost blocat, vineri, la metrou, din cauza unei greve spontane a Metrorex: „O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş”.

    Cătălin Drulă spune despre greva de la metrou că este ilegală şi dă peste cap viaţa întregii Capitale.

    „Când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie”, spune Cătălin Drulă.

    Ministrul afirmă că oamenii oneşti care lucrează la metrou au venit vineri dimineaţă la lucru şi pentru ei are toată aprecierea.

    „Nu vă lăsaţi amăgiţi: miza ocupării ilegale a unor şine de metrou nu o reprezintă binele angajaţilor. Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spaţii comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri (joi – n.r.) pentru evacuarea spaţiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM în 2018”, adaugă ministrul.

    Acesta ameninţă că acţiunile Ministerulu vor continua: „O firmă, un sindicat vor neapărat să căpuşeze Metrorex în linişte, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”.

    Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex.

  • STB cheamă angajaţii de acasă pentru a creşte capacitatea de transport din cauza grevei de la metrou

    Din cauza protestului spontan al angajaţilor Metrorex de vineri dimineaţă, STB suplimentează capacitatea de transport pentru a prelua fluxurile de călători din zona staţiilor de metrou. Astfel, vor fi scoase în traseu toate vehiculele disponibile prin chemarea personalului din liber.

    De asemenea, STB anunţă că se vor menţine în traseu vehiculele care erau programate să se retragă, pentru a mări capacitatea de transport în perioada dintre orele de vârf.

    Suplimentar, STB SA va creşte capacitatea de transport pe inelul central, prin întoarcerea alternativă a tramvaielor din linia 1 la Banu Manta.

    Totodată, se vor reintroduce operativ liniile de autobuz 135, 143, 243, 330, 182, 232, R409 şi R439 pe calea de rulare a liniile de tramvai pentru a mări viteza de circulaţie şi implicit, capacitatea de transport.

    STB SA va monitoriza pe parcursul acestei zile liniile care converg în zona staţiilor de metrou în zonele Pipera, Militari, Berceni, şi va suplimenta cu vehicule din alte linii slab solicitate pentru a asigura transportul călătorilor.

     

  • Angajaţii Amazon din Italia intră în grevă: Se conturează primul protest al întregii divizii de logistică din cadrul gigantului american

    Luni, lucrătorii Amazon din Italia au intrat în grevă, ca parte a primului protest al întregii divizii de logistică din cadrul gigantului american, transmite agenţia de ştiri Reuters.

    Sindicatele estimează că sistemele de livrare ale Amazon se bazează pe circa 40.000 de angajaţi, incluzând aici stafful diviziei de logistică, ce reprezintă majoritatea angajaţilor pe termen lung din Italia (9.500 de oameni).

    Între timp, firma condusă de Jeff Bezos se confruntă cu formarea primului sindicat Amazon din Statele Unite, în cadrul fabricii din Bessemer, statul Alabama.

    Protestele din Italia vin după ce tranziţia către comerţul electronic a produs o creştere de 31% a produselor vândute online la 23,4 miliarde de euro, conform datelor Universităţii Politehnice din Milano.

    Astfel, şefii sindicatelor au început să caute schimbarea  regulilor privind volumele de lucru şi turele şoferilor care spun că pot livra până la 180-200 de colete pe zi. În prezent, unele dintre principalele sindicate din Italia spun că au declanşat greva după prăbuşirea negocierilor cu asociaţia angajatorilor care reprezintă firmele de curierat.

    „Momentan nu cerem mărirea salariilor, însă vrem un program de muncă mai uman”, spune Salvatore Pellecchia, secretar general al sindicatului FIT-CISL. Grupurile de protestatari spun că Amazon este responsabil de condiţiile de muncă ale şoferilor, chiar dacă sunt angajaţi prin intermediul unei părţi terţe.

    De când a început operaţiunile în Italia, în urmă cu un deceniu, gigantul cu sediul în Seattle a deschis peste 40 de locaţii de logistică, într-o ţară care se află sub media statelor UE în ceea ce priveşte comerţul virtual. Compania investit 5,8 miliarde de euro în ţară din 2010 încoace.

     

  • Gigantul Amazon se confruntă cu greve masive la depozitele din Germania

    Sindicatul german Verdi a declanşat o grevă marţi la şapte depozite Amazon din Germania, astfel încât mutarea coincide la nivel global cu „Prime Day”, unul dintre cele mai importante evenimente comerciale desfăşurate de gigantul american, potrivit Reuters.

    Sindicatul Verdi a anunţat că organizează o grevă de două zile, care face parte din bătălia îndelungată pe care o duc angajaţii cu Amazon pentru salarii mai bune şi condiţii mai bune de muncă în Germania.

    Reprezentanţii muncitorilor au explicat că bonusurile pentru muncă în vremea coronavirusului care au fost introduse în martie au fost eliminate ulterior în luna mai.

    Un purtător de cuvânt al Amazon a explicat că majoritatea angajaţilor continuă să lucreze în mod normal, în ciuda grevei şi a susţinut că gigantul oferă „salarii excelente”, cu beneficii şi condiţii de lucru comparabile cu alţi angajatori importanţi.

    Verdi organizează greve şi proteste la Amazon în Germania încă din 2013, iar cel mai recent protest, din luna iunie, a fost declanşat după ce mai mulţi angajaţi din centrele de logistică au fost infectaţi cu noul coronavirus.

    Germania este a doua cea mai mare piaţă pentru Amazon, după Statele Unite.

    Prime Day, un eveniment ce are loc în mod obşinuit în luna iulie pentru a spori vânzările, a devenit în 2020 un început timpuriu pentru sezonul de cumpărături asociat sărbătorilor de iarnă. Reducerile aplicate doar membrilor Amazon Prime, cu livrare rapidă şi oferte pentru utilizatori, reprezintă esenţa Prime Day.

  • În timp ce McDonald’s se pregăteşte de redeschiderea restaurantelor, angajaţii îşi exprimă nemulţumirea. Pentru ce protestează angajaţii lanţului de restaurante fast-food din 20 de oraşe din SUA

    Angajaţii restaurantelor McDonald’s din 20 de oraşe din SUA au decis să intre în grevă, în încercarea de a-i convinge pe reprezentanţii businessului să aducă îmbunătăţiri protecţiei echipelor în timpul pandemiei de coronavirus, potrivit foxbusiness.com. Protestul va are loc cu o zi înainte de şedinţa anuală a companiei.

    Potrivit unui sondaj, până la începutul lunii aprilie 42% dintre angajaţii businessului au spus că cei din conducere nu le-au spus să poarte măşti şi mănuşi.

    Compania contestă acuzaţiile echipei, spunând că nu sunt reprezentative pentru cei 850.000 de angajaţi ai McDonald la nivel naţional. Într-un anunţ publicat în New York Times, McDonald’s spune că „intenţionează să deschidă spaţiul de luat masa în restaurantele unde este permis şi că cele 14.000 de restaurante deţinute la nivel local pun siguranţa pe primul loc.

  • Sindicaliştii din spitale, în grevă japoneză: Prin modificarea OUG 114 vor apărea pierderi salariale

    „Ne dorim să tragem un puternic semnal de alarmă Guvernului şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical şi pacienţii! Solicităm dialog, dezbatere, asumare, transparenţă. Modul în care reprezentanţii Guvernului şi Ministerului Sănătăţii aleg să îi trateze pe medici este total incorect, şi neasumat. Ne dorim respectul cuvenit pentru munca făcută zi de zi în spitale şi colaborare, nu măsuri luate peste noapte, fără a exista dezbatere, dialog şi a cântări consecinţele directe şi indirecte”, anunţă un comunicat de presă al USMR Alianţa Medicilor.

    Conform sursei citate, peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor avea pierderi salariale din 2020, iar peste 50.000 în următorii doi ani.

    „Vorbim aici de modificarea modalităţii de calcul a sporurilor, de oameni care o să fie grav afectaţi, unii dintre ei vor avea pierderi salariale de peste 2.000 – 3.000 de lei. Considerăm că există soluţii ca aceşti profesionişti să nu aibă de suferit, ele pot fi găsite dacă ne aşezăm la masa dialogului”, conform sursei menţionate.

    Sindicaliştii cer scoaterea OUG 114 din procesul de transparenţă decizională pentru a fi mai întâi dezbătut şi discutat cu organizaţiile sindicale.

    „Scăderea veniturilor va însemna exodul multor medici şi va duce la scăderea accesibilităţii pacienţilor la specialişti şi servicii medicale de calitate. Atragem atenţia asupra faptului că deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. Oficial în perioada 2010-2016 peste 16.000 de cadre medicale au cerut eliberarea certificatelor profesionale de la Colegiul Medicilor din României, iar alţi 10.000 de medici au plecat din ţară, în ultimii doi ani”, conchide sursa citată.

  • MAE anunţă perturbări ale circulaţiei feroviare, rutiere şi aeriene în Franţa, din cauza unor greve

    Ministerul de Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Franţa că până marţi, 10 decembrie, vor exista perturbări ale circulaţiei feroviare, urbane şi interurbane, din cauza unor greve. Instituţia avertizează că şi zborurile vor fi anulate sau întârziate în această perioadă.

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că de la începerea grevei, în data de 5 decembrie 2019, de către Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene (RATP), compania naţională de căi ferate (SNCF), sindicatele FO-Transports et logistique (sindicat al şoferilor) şi FO-Air France (sindicat al personalului la sol), acţiunile vor continua până la data de 10 decembrie 2019, ceea ce va menţine riscul perturbărilor din circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul zborurilor operate de companiile aeriene, unele dintre acestea (Air France, EasyJet, Ryanair şi Transavia) chiar au şi anunţat anulări de zboruri şi întârzieri”, potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE.

    Instituţia precizează că românii pot obţine informaţii actualizate despre situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France accesând site-ul RATP: https://www.ratp.fr/.

    „Conform datelor disponibile pe site-ul Oui.SNCF https://www.oui.sncf/, cetăţenii sunt încurajaţi să opteze pentru alternative sigure de călătorie. Programul trenurilor poate fi consultat pe site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/itineraire-reservation/itineraire, https://www.oui.sncf/ şi https://www.oui.sncf/aide/informations-situation-perturbee-etat-du-trafic-echange-et-remboursement. Pe durata grevei, informaţiile despre orarul trenurilor, de la o zi la alta, sunt disponibile în fiecare zi la orele 17:00, pe site-ul SNCF”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

    MAE aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

    Totodată, românii care se confruntă cu urgenţe au la dispoziţie numerele de telefon de permanenţă pentru misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de circumscripţia consulară în care se află.

    Instituţia recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

  • Ţara europeană paralizată de o grevă generală. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. FOTO, VIDEO

    Poliţia franceză a fost nevoită să facă uz de gaze lacrimogene împotriva protestatarilor din oraşul Nantes, aflat în vestul ţării, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, care citează postul francez de ştiri BFM.

    UPDATE ora 18.00 Forţele de ordine de la Nantes au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

    Potrivit sursei citate, forţele de ordine au fost nevoite să recurgă la gazele lacrimogene întrucât, în timpul manifestaţiilor din acest oraş, mai mulţi protestatari au început să arunce cu obiecte în poliţişti.

    Mai multe persoane au fost arestate în urma acestor incidente.

    Franţa este afectată grav, joi, de o grevă generală organizată de principalele sindicate în semn de protest faţă de proiectul Administraţiei Emmanuel Macron de reformare a sistemului de pensii.

    Principalele sectoare economice şi transporturile sunt perturbate semnificativ de mişcarea de protest.

    Compania feroviară SNCF a anunţat că asigură doar 10% din transporturi. Transportul în comun în Paris şi în principalele oraşe din Franţa este, de asemenea, afectat semnificativ.

    Sindicatele au semnalat că greva începută joi ar putea dura până când Administraţia Emmanuel Macron va soluţiona revendicările.

    Ştirea iniţială:

    Principalele sectoare economice şi transporturile sunt perturbate semnificativ de mişcarea de protest.

    Compania feroviară SNCF a anunţat că asigură doar 10% din transporturi. Transportul în comun în Paris şi în principalele oraşe din Franţa este, de asemenea, afectat semnificativ.

    În transportul aerian au fost anulate 20% din cursele spre Franţa.

    Sindicatele au semnalat că greva începută joi ar putea dura până când Administraţia Emmanuel Macron va soluţiona revendicările.

  • Compania aeriană care reduce drastic costurile, după ce peste 1.300 de zboruri au fost anulate

    Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, joi, planuri de reducere a costurilor la unităţile sale Austrian Airlines, Brussels Airlines şi Lufthansa Cargo, pentru îmbunătăţirea rezultatelor, pe fondul grevei care a dus la anularea a 1.300 de zboruri şi care afectează 180.000 de pasageri.

    Conform Reuters, Lufthansa a reacţionat la concurenţa dură venită din partea Ryanair şi easyJet, reducând costurile şi anunţând un plan de redresare, în iunie, pentru Eurowings, despre care spune că arată primele semne de succes.

    Joi, echipajul de însoţitori de bord a lansat o grevă de două zile care duce la anularea a 1.300 de zboruri şi va afecta 180.000 de pasageri. Un purtător de cuvânt a declarat că nu pot fi încă estimate costurile grevei.

    Sindicatul UFO a limitat unul din cinci din cele 6.000 de zboruri planificate joi şi vineri, ca parte a unei dispute privind salariile şi pensiile.

    În efortul său de a-şi spori profiturile, Lufthansa a declarat că va face economii suplimentare la Austrian Airlines, de 90 de milioane de euro, până la sfârşitul anului 2021, care ar include reduceri de personal, închiderea bazelor descentralizate pentru a se concentra pe hub-ul din Viena şi standardizarea flotei de avioane.

    O sursă din companie a spus că planul ar putea duce la eliminarea a aproximativ 500 de locuri de muncă.

  • Problemele continuă în industria auto: Mii de angajaţi Volvo vor rămâne fără loc de muncă, iar producătorul se confruntă cu prima grevă majoră din ultimii 35 de ani

    Sindicatul United Auto Workers şi reprezentanţii companiei Mack Trucks, deţinută de AB Volvo, trebuie să se întoarcă luni la masa negocierilor, în contextul în care mii de angajaţi ar urma să rămână fără contract de muncă, iar 3.500 de oameni protestează în trei state americane împotriva conduitei companiei, potrivit CNBC.

    Angajaţii din şase fabrici ale Mack Trucks, printre care Macungie, Pennsylvania, Hagerstown şi Maryland, au intrat în grevă în data de 12 octombrie, după ce în data de 1 octombrie a expirat contractul colectiv negociat cu sindicatul. După câteva prelungiri de contracte pe termen scurt, părţile au eşuat în negocieri, ceea ce a generat prima grevă masivă din partea Sindicatului United Auto Workers – Mack Trucks din ultimii 35 de ani.

    „Suntem dezamăgiţi deoarece compania nu a reuşit să lanseze nicio ofertă substanţială înaintea termenului limită de 1 octombrie, şi nici în întâlnirile ulterioare în perioada în care au extins contractile pe termen scurt”, notează Ray Curry, secretarul trezoreriei în cadrul sindicatului, într-o scrisoare trimisă către directorul de resurse umane al Volvo Trucks pentru America de Nord, William Waters.

    Sindicatul a identificat o serie de probleme nerezolvate precum majorări salariale, programe de sărbători, soluţii pentru mai multe preocupări legate de sănătate şi siguranţă, soluţii pentru pensionare, regimul de subcontractare sau asigurare medicală pentru muncitorii temporari.

    „Suntem suprinşi şi dezamăgiţi că sindicatul a decis să intre în grevă”, în loc să continue producţia în timp ce negocierile mergeau înainte, consideră Martin Weissburg, preşedintele companiei Mack Trucks

    În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Volvo, John Miess, a declarat pentru sursa citată că Mack Trucks ar fi „prezentat o ofertă substanţială” înainte de declanşarea grevei, „careincludea majorări semnificative la nivel salarial şi la nivelul benficiilor salariale totale pentru angajaţi”.

    Acelaşi purtător de cuvânt a declarat joi că din cauza grevelor compania va opri producţia la fabrica de camioane Hagerstown începând de luni, ceea ce va duce la concedierea temporară a 3.000 de angajaţi. Fabrica din Hagerstown produce motoare şi transmisii pentru fabrica din New River Valley a companiei, adică cea mai mare fabrică de producţie de camioane a Volvo din toată lumea.