Tag: golf

  • În plină răzmeriţă populară, Egiptul cere ajutorul FMI (VIDEO)

    Ministrul de finanţe Hazem el-Beblawi a declarat duminică pentru Reuters că va cere FMI să vină să negocieze, urmând ca discuţiile să se bazeze pe cele începute lunile trecute, când însă autorităţile militare ale ţării au renunţat la idee, din dorinţa de a evita îndatorarea externă a ţării.

    Declaraţiile ministrului vin într-un moment de maximă tensiune, în care pentru a doua zi consecutiv, poliţia egipteană se luptă cu protestatarii la Cairo. În preajma pieţei Tahrir, centrul manifestaţiilor din februarie pentru înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, poliţiştii înfruntă circa 5.000 de protestatari, pe care îi combat cu bastoane, gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.

    Sâmbătă, doi oameni au murit – unul la Cairo, altul la Alexandria – şi 676 au fost răniţi în cursul violenţelor care au marcat capitala egipteană şi alte oraşe din ţară. Un număr de 55 de manifestanţi au fost arestaţi, conform unui oficial din Ministerul de Interne care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Protestele sunt motivate de ritmul lent al reformelor democratice şi de faptul că generalii egipteni care i-au luat locul lui Mubarak nu mai vor să părăsească puterea în favoarea unui guvern civil.

    “Violenţele de ieri ne arată că Mubarak e încă la putere”, a declarat pentru AP un protestatar rănit la frunte de un glonţ de cauciuc. Manifestanţii, care au aruncat cu pietre şi sticle în poliţişti, au blocat piaţa Tahrir, strigând “Libertate, libertate!”, şi au încercat să campeze aici, la fel ca la manifestaţiile din februarie.

    La finele lui octombrie, o misiune a FMI care a vizitat Egiptul ca să studieze necesităţile de finanţare ale ţării a comunicat că instituţia n-a primit nicio cerere oficială de împrumut. La 16 noiembrie, guvernul a anunţat că Egiptul va primi o finanţare de 200 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Arab, cu sediul în Abu Dhabi, urmând ca o nouă tranşă să fie furnizată în decembrie.

    Până acum, Egiptul a primit susţinere financiară în valoare de 1 miliard de dolari de la statele Golfului, pentru acoperirea deficitului bugetar care s-a mărit după înlăturarea lui Mubarak. Guvernul estimează un deficit de 8,6% din PIB în anul financiar care se va încheia în iunie 2012, în timp ce deficitul pentru anul financiar 2010-2011 a fost estimat la 9,5% din PIB.

  • Cine lupta in marina americana: balene, delfini si lei de mare (GALERIE FOTO)

    Programul de lucru cu mamiferele marine a fost lansat de marina
    americana in anii ’60. Unul dintre scopuri a fost cel de cercetare
    a abilitatilor pe care le au delfinii sau balenele in detectia
    obiectelor de sub apa si de ameliorare a vitezei submarinelor si a
    vaselor de lupta, prin cercetarea modului cum inoata si se scufunda
    cetaceele.

    Celalalt scop a fost de antrenament, astfel incat delfinii,
    balenele sau leii de mare sa devina capabili sa execute misiuni
    subacvatice, de la transportul de echipament pentru scufundatori si
    pana la localizarea si recuperarea obiectelor pierdute, paza
    vaselor si misiuni de supraveghere prin intermediul unor camere
    video.

    ABC News a trecut in revista cateva dintre situatiile in care
    mamiferele marine sunt folosite de marina americana.

    In timpul razboiului din Vietnam au circulat zvonuri ca marina
    americana a antrenat delfini ca sa impuste inotatorii inamici cu
    ajutorul unui dispozitiv cu declansare automata. US Navy a negat ca
    ar fi existat un astfel de program sau ca ar fi antrenat vreodata
    delfini ca sa atace oameni.

    The Marine Mammal Program a fost initial tinut secret, insa s-a
    dezvoltat puternic in timpul Razboiului Rece, ajungand in anii ’80
    la un buget de 8 milioane de dolari si la o “flota” de peste 100 de
    delfini, plus numerosi lei de mare si balene, scrie PBS.org. In
    1992, programul a fost declasificat si restrans, multi delfini
    fiind scosi la pensie.

    In ultimii ani insa, bugetul si cheltuielile au crescut: conform
    Defense Industry Daily, numai in 2009, Centrul pentru tehnologie de
    lupta navala si spatiala al US Navy de la San Diego a incheiat
    contracte de aproape 50 de milioane de dolari cu firme private
    pentru ingrijirea, antrenamentul si transportul animalelor din The
    Marine Mammal Program, pentru cercetare stiintifica si dezvoltarea
    de software.

    In prezent, delfinii sunt folositi mai ales la detectia minelor
    marine si la misiuni de patrulare subacvatica, pentru a apara
    vasele americane de razboi de inotatorii inamici care ar incerca sa
    le arunce in aer, asa cum s-a procedat in timpul Razboiului din
    Golf.

  • Aventurile amoroase ii fura lui Tiger Woods al treilea sponsor

    “Nu mai dorim ca Tiger sa aiba vreun rol in chestiunile noastre
    de marketing. Insa, parteneriatul nostru cu fundatia caritabila
    Tiger Woods va continua. Ii transmitem toate cele bune lui Tiger”,
    a declarat un purtator de cuvant al Gatorade, o filiala a Pepsico.
    Sportivul miliardar se confrunta cu un imens scandal mediatic dupa
    ce au aparut informatii privind relatiile sale extraconjugale cu
    chelnerite si actrite de filme porno.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Tiger Woods isi rascumpara pacatele oferind sotiei un cadou de Craciun de 300 mil. dolari

    Modelul suedez Elin Nordegren a fost intrebata de prieteni ce a
    primit de Craciun de la Woods: “300 de milioane de dolari,
    multumesc mult”, a fost raspunsul ei.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro