Tag: general manager

  • Mark Rock este noul general manager al JTI România, Moldova şi Bulgaria

    În 1987, s-a alăturat departamentului de vânzări şi marketing al Gallaher din Marea Britanie, unde a ocupat poziţii care au implicat responsabilităţi din ce în ce mai complexe, culminând cu conducerea departamentului respectiv al JTI, în Marea Britanie. În 2007, Gallaher, companie aflată în FTSE 100, a fost achiziţionată de JTI, iar în 2012 Mark Rock a fost numit la conducerea departamentului key accounts, category management & channel planning, la Geneva, unde se află sediul central al JTI. Ulterior, a condus departamentul corporate trade marketing de la Geneva, sprijinind  dezvoltarea şi exploatarea capacităţilor legate de trade marketing la nivelul întregului grup.

    „JTI a intrat în a treia decadă de când este prezentă în România (…) vom continua să investim în mărcile noastre, în fabrică şi în oamenii noştri. Vom colabora şi pe viitor cu autorităţile, într-o manieră constructivă şi transparentă, pentru un mediu fiscal şi legislativ stabil şi pentru a combate contrabanda cu ţigarete”, a declarat Mark Rock.

    El preia funcţia de general manager de la Charlie Cunningham-Reid, care va conduce departamentul corporate affairs & communications al JTI din Marea Britanie.

    JTI şi-a început activitatea în România în 1993 (denumită la momentul respectiv R.J. Reynolds), şi a fost una dintre primele companii multinaţionale înfiinţate în România. În 2012, JTI România a investit 25 de milioane de euro în fabrica din Bucureşti, 125 de oameni au fost angajaţi în urma acestei investiţii; în acelaşi an, echipa de vânzări s-a extins cu peste 50 de persoane. Anul trecut, JTI România a finalizat noul sediu din Bucureşti. Situată lângă fabrică, clădirea cu o suprafaţă de 5.000 m.p. este construită pe patru nivele, găzduind peste 200 de angajaţi. În total, JTI România are aproximativ 1.000 de angajaţi care lucrează în producţie şi în birourile de vânzări din întreaga ţară.

    JTI, membră a grupului Japan Tobacco, este unul dintre cei mai mari producători internaţionali de produse din tutun. JTI comercializează mărci precum Camel, Winston şi Mevius (Mild Seven). Portofoliul companiei include şi mărcile internaţionale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie, Glamour şi LD. Având sediul central la Geneva, Elveţia, JTI are circa 27.000 de angajaţi la nivel mondial şi operaţiuni în peste 120 de ţări. Venitul de bază realizat în exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2014 a fost de 11,9 miliarde USD.

  • Black Friday 2014: Oktal.ro, comenzi de 1 mil. euro până la ora 09:00

    “Black Friday 2014 se dovedeşte a fi un real succes, întrucât, până la ora 09:00, am avut comenzi în valoare de un milion de euro. În total, Black Friday va aduce, în acest an, vânzări de două milioane de euro”, a declarat Dan Dumitrescu, general manager Oktal.ro.

    Cele mai căutate produse de către clienţii Oktal.ro până la ora 09:00 au fost telefoanele, televizoarele şi laptopurile. Astfel, în intervalul 00:00 – 09:00, magazinul online a vândut 1.500 de telefoane mobile, 800 de televizoare şi 1.000 de laptopuri.

    Clienţii Oktal au ales şi produse cu un preţ mai ridicat, dar incluse în campania de reduceri, precum telefoane iPhone 6 la 2.999 lei, televizoare Samsung UE48H6400 la 2.799 lei sau laptopuri Dell în configuraţii de top, de la 2.799 lei, notează un comunicat de presă.

  • Adrian Nanulescu este noul general manager al La Fântâna România

    In plan personal, Adrian Nanulescu este atlet de triatlon, fiind unul dintre managerii romani ce promoveaza un stil de viata echilibrat, in care sportul si alimentatia sanatoasa iti creaza acea stare de ”well being”.

    Noul general manager al La Fantana va avea rolul de a imbunatati operatiunile companiei, (…) sa intareasca pozitia de lider pe piata de aprovizionare cu apa in sistem watercooler si purificator.

    ”|mi doresc să dezvolt ceea ce La Fântâna a construit până acum şi să aducem  pe piaţă servicii,” declară Nanulescu.

    La Fântâna are o istorie de peste 10 ani şi în prezent este lider de piaţă pe segmentul serviciilor complete de aprovizionare cu apa în sistem watercooler şi purificator, atat pentru companii, cat si pentru mediul rezidential.

    Grupul La Fantana numara peste 800 de angajati, in Romania si Serbia, doua unitati de imbuteliere in Romania ( Bucuresti si Talmaciu, jud Sibiu)  si o unitate de imbuteliere la Mitrovo Polje, in Serbia. La Fantana are in Romania peste 86.000 de aparate (watercoolere si purificatoare) şi peste 40.000 de clienti.

  • Helen Tomlinson este noul GM al GSK Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice

    Tomlinson este responsabilă de dezvoltarea operaţiunilor desfăşurate de companie în România şi în celelalte patru ţări din grup. Ea coordonează activităţi ce ajung la o valoare de 44 milioane euro şi o echipă formată din 100 de oameni.

    Helen Tomlinson s-a alăturat GSK Nutritional Healthcare în aprilie 2006, în calitate de category controller pe segmentul out of home din Marea Britanie şi Irlanda. Apoi a deţinut mai multe poziţii în vânzări, printre care foodservice and field sales director, continuând apoi ca channel director.

    Înainte de a se alătura GSK, Tomlinson a acumulat o experienţă de 10 ani pe poziţii din domeniul vânzărilor şi marketing, în industria alimentară din Marea Britanie.

    ”Produsele noastre deţin poziţii puternice pe pieţele în care sunt prezente, iar împreună cu echipa mea din România şi din celelalte patru ţări ne concentrăm pe consolidarea activităţii, pe fondul unui mediu economic competitiv”, a declarat Helen Tomlinson, general manager Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice.

    GSK Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice cuprinde România, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Republica Moldova.

    În România, produsele GSK Consumer Healthcare se împart în 3 mari categorii: igienă orală (îngrijire pentru întreaga familie, sensibilitate dentară, eroziune acidă a dinţilor, sănătatea gingiilor, îngrijire pentru proteze), îngrijirea sănătăţii (sănătatea aparatului respirator, gestionarea durerii, vitamine şi suplimente alimentare) şi îngrijirea pielii.

    În România, GSK Consumer Healthcare face parte din grupul de companii GSK, cu o tradiţie  puternică pe piaţa locală, de peste 20 de ani. Portofoliul său include mărci precum Coldrex, ParaSinus, Aquafresh, Sensodyne, Parodontax, Panadol.

  • Allview lansează smartphone-ul V1 Viper, cel mai inteligent telefon dual sim din categoria sa

    ”Am dorit să venim pe piaţa din România cu un smartphone puternic, uşor de manevrat şi cu un design deosebit, care să devină cea mai bună alegere din categoria sa. V1 Viper are toate aceste calităţi şi lansăm astăzi cel mai subţire telefon din gama Allview, care rulează cel mai nou sistem de operare Android şi care este dotat cu un procesor performant” , a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

    V1 Viper este dotat cu o cameră performantă OV8830 de 8MP cu funcţie de fotografiere continuă şi posibilitate de înregistrare Full HD. Partea frontală a telefonului dispune de o a doua cameră de 2MP care facilitează convorbirile video sau realizarea de autoportrete. Pentru a obţine cel mai reuşit portret, se poate folosi funcţia Beauty Face. Accesul la cele două camere se poate face fără a debloca ecranul. Pachetul de achiziţionare va conţine trei carcase ce oferă telefonului protecţie şi un plus de eleganţă. Carcasele vin în 3 culori: alb piano, negru mat şi albastru metal.