Editorul pe aviaţie al CNN, Jon Ostrower, spune că întrebările legate de acest subiect sunt printre cele mai frecvente pe care le primeşte; el a explicat că răspunsul se regăseşte în paginile Codului Federal de Aviaţie. “Chiar dacă fumatul e sau nu interzis în avion, toaletele trebuie să fie dotate cu scrumiere detaşabile, locate în apropierea uşii de intrare”, notează respectivul cod.
Un purtător de cuvânt al celor de la FAA (Autoritatea Americană pentru Aviaţie – n.red.), contactat de Huffington Post, a declarat următoarele: “Unii oameni continuă să fumeze în avion, indiferent de consecinţe. Scrumiera există pentru ca ei să poată stinge acolo ţigările, altfel ar putea arunca mucurile de ţigară în coşul de gunoi sau în alte locuri, punând în pericol întregul avion”, a spus oficialul.
Trebuie amintit că cei care fumează în interiorul unui avion încalcă legea, iar consecinţele pot fi extrem de grave. “Principala noastră grijă este ca avionul să nu ia foc”, a mai spus purtătorul de cuvânt al FAA. “După ce aterizăm, autorităţile se vor ocupa de cei vinovaţi de nerespectarea regulilor.”

Cea mai nouă măsură impusă de autorităţi se referă la interzicerea fumatului în locuri publice, chiar şi în cele aflate în aer liber. Astfel, fumatul este interzis la mai puţin de 10 metri de locurile de joacă şi la mai puţin de 4 metri de intrările în instituţii publice, plaforme ferate, staţii de taxi sau de transport în comun.
Amenzile diferă, dar pot ajunge până la 2.000 de dolari australieni pentru cei care încalcă regulile.
O altă măsură importantă este creşterea accizelor pe ţigări; autorităţile au declarat că preţul unui pachet de ţigări va ajunge, în 2020, la 40 de dolari australieni (aproximativ 125 de lei).
Reducerea numărului de fumători reprezintă un obiectiv important al partidului de guvernare, care a dat asigurări că doar 10% din populaţia va mai cumpăra ţigări la finalul lui 2018.
Singurele state care au impus măsuri mai severe sunt Turcmenistan şi Bhutan – acestea au interzis comercializarea oricărui produs pe bază de tutun.

Philip Morris a anunţat că peste un milion de fumători adulţi au cumpărat IQOS, unul dintre produsele fără fum ale companiei. .Acest produs încălzeşte tutunul în loc să îl ardă, a fost lansat în 2014 şi va fi disponibil anul acesta în oraşe importante din alte 30 de pieţe la nivel global. Pe piaţa locală, produsul compania a lansat tehnologia IQOS pe plan local, făcând parte din strategia inovativă pentru produse cu risc scăzut.
“Fumătorii adulţi caută produse care să le ofere gustul, ritualul şi plăcerea ţigaretelor convenţionale, dar care să conţină mult mai puţine substanţe dăunătoare”, a spus Tony Snyder, vicepreşedinte de comunicare pentru Philip Morris International. “După mai bine de zece ani de cercetare şi dezvoltare, în momentul de faţă avem acces atât la ştiinţă, cât şi la tehnologiile necesare pentru a crea aceste produse pentru cei 1,1 miliarde de fumători.”
Începând cu anul 2008, Philip Morris a angajat peste 400 de oameni de ştiinţă şi experţi şi a investit peste trei miliarde de dolari în cercetare si în dezvoltarea de noi produse.
“Suntem optimişti în ceea ce priveşte viitorul şi lucrăm continuu pentru a face tranziţia de la produsele actuale ale Philip Morris la alternative mai puţin dăunătoare. Avem oportunitatea extraordinară de a avea un impact pozitiv asupra celor din jur, oferindu-le alternative mai bune decât fumatul, dar nu putem face acest lucru singuri. Ajutorul experţilor în sănătate, comunitatea ştiinţifică şi autorităţile de reglementare pot accelera foarte mult procesul de tranziţie de la ţigarete la produse fără fum,” a continuat Snyder.
Philip Morris International Inc. (PMI) deţine şase dintre top 15 branduri şi produse la nivel internaţional, ce sunt comercializate în peste 180 de pieţe. Alături de fabricarea şi comercializarea ţigaretelor, incluzând Malboro, dar şi al altor produse de tutun, PMI este implicat în dezvoltarea şi comercializarea produselor cu risc redus (Reduced-Risk Products – RRPs), termen folosit pentru produsele care au potenţialul de a reduce riscul individual şi efectele nocive asupra populaţiei, o alternativă pentru fumatul tradiţional.
Pe piaţa locală, Philip Morris activează din 1993. Compania a deschis atunci o sucursală aici, iar patru ani mai târziu a început construcţia unei fabrici ultra-moderne în Otopeni. Philip Morris comercializează astăzi aproape 40 de variante de mărci şi are peste 900 de angajaţi.
În fiecare doză de cola se găsesc aproximativ nouă linguriţe de zahăr, în vreme ce doctorii recomandă cel mult şapte linguriţe zilnic. Analizându-i pe cei care consumă în jur de două pahare de băuturi cu zahăr adăugat (în jur de 600 de mililitri), cercetătorii au descoperit că organele lor prezentau semne ce ar fi trebuit să apară 4-5 ani mai târziu. Similar cu semnele apărute în cazul fumătorilor.
Pericolul se găseşte însă şi în dulciuri – biscuiţii, ciocolata, torturile sau îngheţata ar trebui consumate cât mai rar cu putinţă. În loc de o dietă bogată în zahăr, încercaţi să vă puneţi la punct una bogată în fibre şi proteine, recomandă specialiştii.
Vestea bună, însă, este că o ceaşcă de cafea dimineaţă este bună pentru sănătate. Cofeina reduce riscurile declinului cognitiv, a bolilor de ficat şi a altor boli.
Un lanţ farmaceutic suedez a plătit o campanie publicitară, cu scopul de a încuraja fumătorii să se lase de acest obicei nociv, scrie Rador.
La prima vedere, panourile publicitare speciale, amplasate mai ales în faţa staţiilor de metrou, prezintă fotografia unui model cunoscut. În momentul în care un fumător stă în apropiere sau se plimbă prin faţa panoului cu ţigara aprinsă, modelul se mişcă brusc şi începe să tuşească, în mod evident deranjat de fumul de ţigară.
După câteva reprize de tuse, imaginea de pe panou se schimbă din nou, oferind publicului o gamă variată de produse farmaceutice Apotek Hjartat destinate celor care vor să se lase de fumat.
Akestam Holst, agenţia publicitară care a realizat campania antifumat, a reuşit crearea acestui extraordinar efect prin instalarea în panoul publicitar a mai multor detectoare de fum.
Primul loc ales pentru amplasarea acestor panouri a fost Piaţa Odenplan din Stockholm, un loc binecunoscut pentru numărul mare de fumători.
Agenţia a filmat reacţiile fumătorilor – unii au fost extrem de surprinşi, alţii au izbucnit pur şi simplu în râs -, iar rezultatul a fost postat online şi a fost diseminat la scară largă.
– See more at: https://www.realitatea.net/aceasta-este-noua-metoda-de-combatere-a-fumatului-ideea-inedita-implementata-in-suedia_2024012.html#sthash.5gGqLOC3.dpuf

Ministrul rus al sănătăţii intenţionează să introducă un act normativ care să interzică vânzarea de tutun celor născuţi după 2015, scriu cei de la BBC.
Dacă legea va fi adoptată, ea ar însemna interzicerea completă a fumatului în Rusia începând cu 2033. “Ideologic, scopul este unul corect”, a spus Nikolai Gerasimenko, membru al Comisiei Ruse de Sănătate.
Începând cu 1 iunie 2013, Duma a interzis fumatul în birouri, zone de lucru, clădiri de interes public, instituţii medicale, transport public şi chiar plaje publice. Vânzarea este de asemenea interzisă la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de instituţii de învăţămând.
Pedeapsa pentru încălcarea acestor norme este de 1.500 de ruble (în jur de 50 de dolari) pentru persoane fizice şi 90.000 de ruble (aproximativ 3.000 de dolari) pentru companii.
În iulie 2016, un studiu a realizat că numărul fumătorilor era la acea vreme cel mai mic din ultimii şapte ani.