Tag: fiu

  • Despre frică şi alte nimicuri

    Acasă mi-a fost frică de părinţi, deşi am avut cei mai buni părinţi din lume: mi-era frică să nu fiu sub aşteptarea lor. La şcoală mi-a fost frică de profesori. Când eu însumi am ajuns profesor mi-era frică de copii. Când mi-am mutat cariera şi m-am făcut ziarist mi-a fost frică de angajator, de oamenii politici şi de orice cuvânt pe care-l scriam.
     
    De unde vine frica?
     
    Am fost invitat odată să ţin un scurt discurs la o instituţie importantă, alături de alţi mari barosani de prin bănci. Îmi tremurau dinţii şi mâinile de parcă aş fi mâncat dimineaţă un kilogram de heroină. Şi nu mă mânca nimeni.
     
    De unde vine frica?
     
    Îi povestesc unei prietene ce mi s-a întâmplat şi spune ea: „Am păţit aşa ceva când am dat doctoratul (la o universitate din Olanda – nota mea). Deşi ştiam că lucrarea mea este perfectă pentru că, oricum, susţinerea ei este doar o ceremonie, nu-mi puteam stăpâni frica. M-am dus şi mi-am luat o sticlă de Martini şi am băut-o pe jumătate. Îmi pare rău că nu ai fost acolo să vezi ce fluentă în engleză eram”.
     
  • Fostul ministru al Educaţiei, despre mesajul vulgar pe Facebook: Am vrut să fiu glumeţ

    „Bună dimineaţa, prieteni! Eu Plec La Muncă, voi ce faceţi?”, a scris Pop, distribuind şi o fotografie în care „Plec La Muncă” este prescurtat „PLM”, rezultând acronimul unei expresii vulgare folosită pe internet sau pe aplicaţiile pentru telefoane.

    Postarea fostului ministru al Educaţiei a devenit virală.

    „Nu am fost deloc vulgar. Am vrut să le spun prietenilor de pe Facebook că plec la muncă. Şi asta am făcut, pentru că acum sunt în Parlament, în Comisia pentru Învăţământ. Am vrut să fiu şi eu glumeţ, nu are legătură cu glumele care se fac pe seama numelui meu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Pop.

     

     

     

  • Cum trăieşte acum fiul lui Pablo Escobar si ce s-a întâmplat cu averea de zeci de miliarde de dolari a tatălui său

    Se pare însă că moartea sa nu le-a pus capăt. Fără a putea şterge amprenta pe care tatăl său i-a lăsat-o asupra întregului viitor, Juan Pablo Escobar, fiul acestuia, a avut de luat o decizie fără drept de apel. 

    Banii sau Viaţa? Aşa suna „oferta” pe care conducătorii cartelului Cali i-au făcut-o fiului celebrului traficant. Lunând în considerare faptul că Juan Pablo Escobar este încă în viaţă, este lesne de înţeles care a fost răspunsul său.  Dreptul la viaţă şi l-a putut obţine doar prin decizia de a renunţa la imensa avere a tatălui său, pe care a trebuit să o cedeze celor care s-au desprins chiar din cartelul Medellin, condus de Pablo Escobar. Juan Pablo Escobar a ales să ducă o viaţă anonimă în Argentina.

    Despre moartea tatălui său, Juan Pablo Escobar susţine că nu corespunde variantei cunoscute de publicul larg. „El nu a murit aşa cum ni s-a spus. Întotdeauna mi-a spus că, în situaţia în care ar fi prins, se va sinucide. Mi-a mărturisit că are 15 gloanţe în pistol, 14 pentru duşmani şi unul pentru el însuşi. Niciodată nu folosea telefonul când se ascundea, însă în ziua morţii sale, l-a folosit de peste şapte ori, ştiind că apelul va fi urmărit. Cu siguranţă a vrut să fie găsit cu un scop”, povesteşte fiul traficantului.

    El adaugă: „Am vorbit cu medicii legişti care ne-au spus că au fost ameninţaţi de statul columbian pentru a schimba autopsia şi că au existat semne clare de sinucidere, cum ar fi prezenţa prafului de puşcă pe piele, care nu apare în cazul în care împuşcătura vine din afară. Există documente clasificate care arată că poliţia naţională columbiană nu spune adevărul despre modul în care s-au petrecut faptele”, adaugă Juan Pablo Escobar.

    Juan Pablo Escobar se declară nemulţumit de faptul că este, în continuare, asociat cu imaginea tatălui său şi cu crimele acestuia, chiar dacă şi-a cerut personal scuze victimelor traficului de droguri: „Marea crimă este rudenia. Nu sunt suficienţi 24 de ani de comportament ireprosabil, de muncă ca arhitect, designer industrial, scriitor şi pacifist. Sunt întristat că, după atâţia ani, nu îmi sunt recunoscute propriile acţiuni, şi nu cele ale tatălui meu.

    Despre poveştile iscate în jurul numelui tatălui său, Juan Pablo Escobar spune că sunt departe de realitate. „El este înfăţişat ca un super-erou, care se ascundea în locuinţe de lux, dar această variantă se potriveşte mai degrabă unui scenariu de Hollywood. În realitate, tatăl meu alegea să se ascundă în cocinile porcilor şi în locuri în care stau oamenii săraci, în niciun caz milionarii ca el.

    În afacerile lui Pablo Escobar a fost implicat şi un nume celebru şi anume, cântăreţul şi actorul Frank Sinatra, despre care Juan Pablo Escobar spune că era persoana de contact a unuia dintre partenerii tatălui său. El adaugă că artistul este dovada vie că nu doar latino-americanii sunt implicaţi în astfel de afaceri murdare, aşa cum se vehiculează adesea. Fiul lui Pablo Escobar susţine şi că există o legătură indiscutabilă între traficul de droguri şi lumea politică, despre aceasta spunând că este cea mai mare mafie organizată.

     

  • Ultima aroganţă a lui Liviu Dragnea pe bani publici! CADOU de trei milioane de euro pentru fiul său: “O altă promisiune îndeplinită cu succes!”

    Până să finalizeze lucrările stadioanelor Arcul de Triumf, Ghencea şi Rapid, pentru EURO 2020, CNI a anunţat apariţia unei noi arene pe harta fotbalului românesc. E vorba de o investiţie de 3 milioane de euro în Stadionul Municipal idn Turnu Măgurele, care are o capacitate de 2.000 de locuri, vestiare moderne, un mic hotel şi o saună.

    CNI a anunţat pe Facebook apariţia stadionului: “O altă promisiune îndeplinită cu succes! Reprezentanţii CNI participă astăzi la recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii “Complex sportiv – Stadion Municipal Turnu Măgurele” din judeţul Teleorman.

    În urma intervenţiei CNI, stadionul îndeplineşte cerinţele de clasificare UEFA. Complexul sportiv beneficiază de un centru de cantonament – spaţii de cazare cu dotări independente (24 locuri), spaţii pentru recuperare fizică, precum şi spaţii pentru prepararea şi servirea mesei. În plus acesta este amenajat corespunzător cu spaţii dedicate persoanelor cu handicap, o zonă specială pentru presă, precum şi spaţii destinate locurilor de parcare”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Donald Trump laudă relaţia cu Xi Jinping, în pofida disensiunilor comerciale cu Beijingul

    “Măreaţa noastră echipa financiară se află în China pentru a încerca să negocieze un teren comercial echilibrat! Aştept să fiu alături de preşedintele Xi Jinping în viitorul nu prea îndepărtat. Vom avea mereu o relaţie foarte bună”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns fiul fostului şef al Hotelului Continental de la maşini de lux, la livrat de pizza

    Cornel Urcan a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute ale Timişoarei. În anii 1990, dar şi înainte de Revoluţie, numele său a fost asociat cu cel al Hotelului Continental. 

    O spune chiar şi fiul său, Tinel Urcan: „Hotelul a fost copilul lui”. De fapt, la un moment dat, chiar numele complexului devenise „Continental-Cornel”. În final, tocmai această adevărată obsesie avea să-i fie fatală fostului om de afaceri, un personaj pentru care trecerea de la succes la eşec total a fost dintre cele mai abrupte care s-au văzut vreodată, scrie renasterea.ro.

    Copil de bani-gata, pasionat de muzică

    Urcan-senior a lucrat la Continental de când s-a înfiinţat hotelul. A fost chelner, apoi a ajuns director, pentru ca, după 1989, să preia afacerea pe cont propriu. Mai întâi a luat imobilul în chirie, apoi contractul s-a transformat într-unul de leasing.

    Au fost vremuri frumoase, în care numele Urcan era unul cu foarte mare greutate în Timişoara, mai ales că se ştia că la „Conti” cam aveau uşa deschisă mai-marii vremurilor respective, de la politicieni, la poliţişti şi vedete din show – biz.

    Cornel Urcan are un fiu, Tinel, pe care, la acea vreme, mai toţi tinerii îl invidiau pentru situaţia sa: maşini de lux, haine scumpe şi iubite care câştigaseră concursuri de miss.

    Desigur, şi Tinel Urcan a fost un răsfăţat al acelor timpuri, numai că tatăl său i-a şi pretins unele lucruri. De exemplu, marele boss de la „Conti” a ţinut neapărat ca fiul său să devină muzician.

    Pentru asta, Tinel Urcan a urmat cursurile şcolilor cu profil muzical până la terminarea liceului. „Chiar am câştigat unele concursuri, iar tata m-a încurajat mereu”, spune Tinel.  Urcan-junior conducea atunci cele mai avangardiste modele de maşini. Era normal să roiască şi fetele în jurul său. Nu e de mirare că Tinel Urcan umbla doar cu foste miss-uri, pentru că trebuia să ţină la etichetă.

    Totuşi, „play-boy”-ul de acum 15-20 de ani ţine să aducă o nuanţă: „Eu umblam doar cu una, nu cu mai multe, cum se întâmplă acum. Am avut câteva relaţii lungi, de trei-patru ani. La fel a fost şi cu maşinile. Erau modele tari, dar aveam o singură maşină, nu zece, cum fac alţii în ziua de azi. Atunci, erau alte distracţii, mergeam la un grătar, la un chef, nu ştiam de droguri sau alte prostii, cum se întâmplă în vremea asta”.

    O cădere pe toate planurile

    Toate au fost bune şi frumoase până în anul 2001, când Cornel Urcan a fost arestat.

    „Am rămas fără nimic. Tata a pierdut hotelul, dar şi apartamentul în care stăteam în chirie. A fost o lucrătură, pentru că miza a fost hotelul. De aia l-au arestat pe tata, ca să îi ia hotelul. L-au acuzat de delapidare, dar cum putea el să fure tot de la el? În fine, a fost tare neplăcut”, îşi aminteşte Tinel. Vremurile frumoase au apus brusc, fetele s-au reorientat, iar maşinile de fiţe au rămas doar amintiri.

    „Nici nu am mai avut maşină. Mai îmi împrumutau, câteodată, prietenii autoturismul lor, dar de foarte multe ori am mers cu tramvaiul. Am făcut de toate în acea perioadă. Am fost ospătar, iar apoi am cărat pizza acasă la oameni.

    Ce, e o ruşine să munceşti? Mie nu mi-a fost ruşine. Prietenii s-au împuţinat dintr-odată, au mai rămas doar câţiva, îi pot număra pe degete. Recunosc, au fost şi câţiva care ne-au ajutat, dar cât să îţi dea şi prietenii? Te ajută o dată, de două ori, dar nu mai mult, că doar nu îţi e nici mamă, nici tată”, spune Tinel Urcan.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Ce glume spun europenii despre vecinii lor.„Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Când spui Europa te gândeşti la bătrânul continent, la crize (imigranţilor, din Grecia, Uniunea Europeană), la fotbal, la cultură, dar şi la contraste.

    În acelaşi timp este şi locul unde trăiesc zeci de culturi care dezvoltă afinităţi una pentru cealălaltă, rivalităţi sau se iau peste picior. De exemplu, este cunoscută frăţia noastră cu moldoveni, dar şi rivalitatea cu maghiarii.

    Romain Seignovert s-a gândit să speculeze aceste lucruri şi a publicat o carte cu glumele şi bancurile spuse de anumite ţări europene despre vecinii lor.

    Câteva glume din carte:

    „Care este diferenţa dintre suedezi şi finlandezi? Suedezii au vecini drăguţi” sau modul în care portughezii care râd de aroganţa spaniolilor „Potrivit unui sondaj recent, 11 din 10 spanioli au declarat că se simt superiori celorlalte culturi”.

    Polonezii râd de jucătorii de fotbal ai Germaniei. „Jucătorii de fotbal germani sunt ca mâncarea germană: dacă nu este importată din Polonia atunci nu sunt este bună”

    Italia

    Afiş pe un autobuz: Nu vorbi cu şoferii. Au nevoie de mâini pentru condus.

    Trei motive pentru care Isus a fost italian: numai un fiu italian trăieşte cu mama lui până la 30 de ani. Numai un fiu italian ar putea crede despre mama lui că este încă virgină. Numai o mamă italiancă ar putea crede despre fiul ei că este Dumnezeu.

    Belgia despre Olanda

    „Cum începe fiecare reţetă de gătit olandeză? Împrumută şase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”

    „Ce fac mamele belgiene când apa din cadă este prea caldă pentru bebeluşi? Îşi pun o pereche de mânuşi”

    Marea Britanie

    Englezul: „Aduc şase sticle de bitter”
    Irlandezul: Aduc şase sticle de Guiness
    Scoţianul: Aduc şase prieteni

    Danemarca despre Suedia

    „Care este cel mai bun lucru care a venit vreodată din Suedia? Un ferrybot gol”

    Germania despre Polonia

    Când este Crăciunul în Polonia? La două zile după cel din Germania

    Austria despre Germania

    Marea diferenţă dintre austrieci şi germani este că germanii ar vrea să-i înţeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înţeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înţeleagă.

    România despre Ungaria

    Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.

    Belgia despre Franţa

    De ce au ales francezii cocoşul drept simbol naţional? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.

  • Cea mai frumoasă zonă din Asia: aici se găsesc 100 de lacuri cu apa turcoaz – GALERIE FOTO

    Valea Jiuzhaigou, aflată la poalele munţilor Minshan, în nordul provinciei Sichuan, este un loc de o frumuseţe ieşită din comun.

    Având statutul de rezervaţie naturală şi parc naţional, Jiuzhaigou este cunoscută pentru pădurile de conifere, lacurile turcoaz şi peşterile de mii de ani.

    Există peste 100 de lacuri în această zonă, ale căror culori variază în funcţie de adâncime şi vegetaţia din împrejurimi. Localnicii le spun “haizi”, care înseamnă “fiul mării”.

    Foto: www.amusingplanet.com

  • Ion Ţiriac, veste URIAŞĂ pentru România! Investeşte o sumă halucinantă, dar nu în interes propriu: “N-am de gând să fiu cel mai bogat om din cimitir”

    Fost tenismen, Ţiriac încearcă să ofere ceva înapoi sportului, motiv pentru care va pune bazele, la Otopeni, unei universităţi de sport. Scopul? Nu scoaterea profesorilor de sport, ci a specialiştilor în sport, începând cu antrenori, fizioterapeuţi şi terminând cu manageri: “În acest moment am început construcţia unei universităţi care ne va costa, cu siguranţă, 150 de milioane de euro. Sperăm să mai obţinem 200 de milioane de la Uniunea Europeană, de la Bruxelles. Eu voi face 80 de ani în curând şi n-am de gând să fiu cel mai bogat om din cimitir”, a declarat Ţiriac, pentru Sport Bild.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Alexander Adamescu a fost reţinut de autorităţile londoneze

    În acest moment, instanţa britanică a ridicat cauţiunea de care a beneficiat Alexander Adamescu, iar acesta este reţinut de autorităţile londoneze, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de firma TNG & Alexander Adamescu.

    “În urma unei corespondenţe oficiale între ziarul România Liberă şi Autoritatea Naţională a Penitenciarelor, jurnaliştii români au trimis un Anglia un înscris a cărui autenticitate a fost contestată de Statul Român. Actul se referă la condiţiile de detenţie din penitenciarele din România. Prin urmare, motivul reţinerii este generat de o situaţie care nu i se poate imputa lui Alexander Adamescu şi nici redacţiei România Liberă”, se arată în comunicatul de presă remis joi MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro