Tag: expirare

  • Noul proprietar al Blue Air a primit licenţa de operator aerian, odată cu suspendarea vechii licenţe

     Blue Air – Airline Management Solutions, condusă de fostul director general al Blue Air Gheorghe Răcaru, a primit licenţa de operator aerian pentru aceleaşi aeronave înscrise şi în licenţa Blue Air, care a fost suspendată cu data de 20 august.

    Licenţa Blue Air – Airline Management Solutions este valabilă până în data de 19 august 2014.

    Firma Airline Management Solutions, înfiinţată în aprilie de patru acţionari români, a preluat la finele lunii mai fondul de comerţ al Blue Air, printr-o tranzacţie în sumă de 30 milioane de euro, care include asumarea unor obligaţii de 28 milioane de euro.

    Răcaru a declarat în luna mai că viitorii acţionari i-au solicitat să rămână în funcţia de director general al operatorului aerian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statele Unite sunt în căutarea noului preşedinte al Rezervei Federale

     “Sincer, cred că Larry Summers şi Janet Yellen sunt candidaţi foarte bine calificaţi”, a spus Obama, adăugând că decizia finală va fi una dintre cele mai importante decizii economice din mandatul său.

    Plecarea lui Bernanke, numit la conducerea băncii centrale în 2006 de către preşedintele George W. Bush şi reconfirmat în post în 2010 de către Obama, face obiectul unor numeroase speculaţii, într-o perioadă în care Fed este pe cale să hotărască restrângerea politicii de stimulare a economiei.

    “Preşedintele Rezervei Federale nu este doar unul dintre cei mai importanţi lideri politici din SUA, este şi unul dintre cei mai importanti lideri politici din lume”, a declarat preşedintele Obama.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Planuri ambiţioase şi patente expirate

    Nu o să mai socotesc cât au fost investiţiile străine în prima jumătate a anului şi nici nu o să mai fac alte comparaţii pentru a demonstra că România nu ar putea ajuge la cifrele anunţate de Guvern; vor fi

    făcut-o colegii mei de la cotidiene. Eu aş vrea să le aduc aminte guvernanţilor un adevăr simplu, cel cu porcul care nu se îngraşă în ajun. Dincolo de neajunsurile iscate de criză, de lipsa banilor sau de imobilismul societăţii, trebuie spus că în general astfel de planuri naţionale nu reuşesc – nu-mi aduc aminte de vreun plan, de orice va fi fiind acesta, care să fi depăşit în aplicare o lună. Iar planurile adevărate se pun la punct acum şi au efecte peste un deceniu.

    Puteţi citi în acest număr povestea unui tânăr plecat din Gherla să facă afaceri tocmai în India, în Bangalore. Cumva, povestea lui Tudor Marchiş se leagă de anunţul Guvernului şi de ambiţiosul plan al Guvernului. Bangalore este  un Silicon Valley asiatic, cu o economie de 9 miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. Dar Thomas Friedman povesteşte într-o carte a sa despre cum a început totul.

    Cu o trupă de trimişi de-ai lui Jack Welch, cel de la General Electric care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura. Aşa că o delegaţie importantă a celor de la GE a ajuns la Bangalore. La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală.

    Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? capota unei maşini din cele negre, impozante şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: „…aici am venit noi să cumpărăm software?„.

    Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Temelia celor 9 miliarde de astăzi ale oraşului Bangalore au fost puse de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr, ţipau la festivaluri rock şi n-aveau habar că peste ani vor rima nu cu sitarul lui Ravi Shankar sau cu religia lui Maharishi Yogi, ci cu softurile şi call-center-urile indiene. Puse la punct în aceeaşi perioadă de nişte lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi de nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore. Şase ani în care au luat terenuri, au construit, au educat, au legiferat.

    Socot că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Mare parte din progres aşa funcţionează: economistul Chris Dillow îi aminteşte pe Doug Engelbart, inventatorul mausului, care a părăsit lumea aceasta recent, şi care nu a strâns mare lucru în urma invenţiei sale, pentru că patentul a expirat în 1987, cu mult înainte de explozia computerelor. De Kane Kramer, care inventa în 1979 un player audio digital, strămoşul actualelor iPod-uri, dar care nu a atras niciun folos din asta. Sau de un alt ins, pe nume George Gray, care este inventatorul ecranelor LCD, şi căruia patentul i-a expirat în 1993, înainte de era televizoarelor plate şi telefoanelor cu ecran.

    Mi-ar fi plăcut ca planul acela guvernamental şi naţional să îşi propună nişte obiective realiste peste şase ani. Altfel, e doar o biată invenţie cu patentul deja expirat.Ilustrez cu un tablou al lui Bhabesh Sanyal, unul dintre părinţii modernismului indian – „Bătrânul şi pasărea„.

  • Mareea: Informaţia conform căreia licenţa de turism a agenţiei este expirată, complet eronată

     “Facem precizarea că toate autorităţile statului care au verificat de la producerea tragicului accident din Muntenegru, întreagă activitate a Mareea au constatat că documentele companiei sunt în legalitate. (…) Singură deficienţă descoperită şi asumată de Mareea este un viciu de procedura identificat la unul din punctele de lucru, unde s-a omis reînnoirea anexei licenţei aferente”, spun reprezentanţii touroperatorului, într-un comunicat remis, marţi seară, agenţiei MEDIAFAX.

    Agenţia a făcut totodată publică nota de constatare emisă marţi de Autoritatea Naţională de Turism (ANT) în urma controlului, precum şi licenţa de turism care este eliberată în urmă cu 15 ani şi reînnoită, conform legii, în anul 2011şi are numărul 1238.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niciun potenţial investitor nu a cumpărat caietul de sarcini pentru privatizarea Poştei Române

     “Până în acest moment nu a fost niciun investitor”, a spus Smeeianu.

    Potenţialii investitori interesaţi să participe la privatizarea Poştei au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante, după ce ANAF a calculat, în urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).

    “ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informaţională”, au declarat agenţiei MEDIAFAX, săptămâna trecută, surse din companie.

    În total, compania are în prezent obligaţii fiscale ce depăşesc 240 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Cifra celor 10.000 de disponibilizaţi poate fi exagerată, dar pot fi şi mai multe persoane

    “În primul rând, era o reglementare legalã care a expirat la 31 decembrie 2012, care dă dreptul unor companii de stat să dea salarii compensatorii,. Adică, nu să concedieze pur şi simplu oamenii, ci pe o perioadă de timp să primească acele venituri un an, doi, în funcţie de cum este negociat în contractul colectiv. Deci, noi doar am prelungit cadrul legal. Doi, estimarea pentru 2013-2018, şase ani practic, este de circa 10.000 de persoane care vor fi disponibilizaţi din companiile cu capital şi integral de stat. S-ar putea să fie o estimare exagerată, să fie vorba de mai puţini, dar s-ar putea să fie vorba şi de mai mulţi, pentru că în şase ani de zile e aproape imposibil să ştii exact, la fiecare om, câţi vor fi restructuraţi”, a spus Ponta la postul B1 TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia parlamentară prelungeşte termenul de depunere a amendamentelor la Constituţie

     Vicepreşedintele comisiei de revizuire, Ioan Chelaru, a declarat că prelungirea termenului, pentru 27 mai, a fost justificată de faptul că miercuri ar fi expirat termenul pentru depunerea raportului Forumului constituţional şi a amendamentelor.

    “Cum nu toate sunt gata şi cum încă Forumul constituţional ne-a rugat să mai dăm un termen de o săptămână să poată prezenta un raport complet, astăzi comisia întrunită a emis o hotărâre prin care modifică regulamentul şi stabileşte 27 mai ultim termen în care să primim şi raportul forumului constituţional, dar şi iniţiativele din partea grupurilor parlamentare sau a societăţii civile”, a declarat Chelaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rămân 18 milioane de români fără semnal la telefonul mobil? Licenţele expiră pe 31 decembrie

    Companiile nu ştiu încă exact în ce termeni le vor reînnoi, în condiţiile în care Ministerul Comunicaţiilor (MCSI) şi Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) n-au reuşit în 15 ani să se coordoneze pentru a adopta o decizie. În aceste condiţii relaţiile dintre cele două părţi au devenit încordate, aproape de a escalada într-un conflict deschis, potrivit declaraţiilor făcute pentru ZF de mai multe surse apropiate discuţiilor.

    Motivul tensiunii din ce în ce mai mari dintre MCSI, ANCOM şi cei doi operatori nu este legat doar de modul în care vor fi prelungite licenţele şi la ce cost, ci şi de intenţia autorităţii de reglementare de a obliga Orange şi Vodafone să elibereze o parte din spectrul radio pe care îl folosesc într-un termen pe care operatorii îl consideră foarte scurt, de un an de zile, la un cost care ar putea depăşi 100 de milioane de euro în condiţiile în care Orange şi Vodafone ar trebui să instaleze şi mai multe antene în aglomerările urbane pentru a menţine la acelaşi nivel calitatea serviciilor. După mai multe întâlniri desfă­şu­rate în această atmosferă tensionată, ANCOM va avea joi la ora 9,30 o nouă rundă hotărâtoare de discuţii cu reprezentanţii industriei telecom, în care se va lua o decizie în privinţa modalităţii de prelungire a licenţelor şi a perioadei în care Orange şi Vodafone vor elibera spectrul.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Prima Casa se prelungeste pana la 15 februarie. Dupa se fac modificari

    Termenul pana la care trebuie incheiate antecontractele a fost
    stabilit in sedinta de miercuri a Guvernului, au declarat
    agentiei
    MEDIAFAX
    surse oficiale. Ministerul Finantelor a anuntat
    anterior ca propune Guvernului data de 31 ianuarie 2010 ca termen
    scadent pentru incheierea antecontractelor.

    Informatia a fost confirmata, la finalul sedintei de guvern, de
    premierul Emil Boc, care a precizat ca dupa data de 15 februarie
    programul va fi “restructurat”, cu accent mai mare pentru
    constructiile noi, făra sa se renunţe la sprijinul acordat pentru
    cumpararea de locuinte finalizate.

    Mai multe amanunte pe
    www.mediafax.ro