BusinessMagazin

Tag: drept

  • Acest oraş este considerat “capitala mondială a oamenilor urâţi”. Cum şi-a câştigat acest renume

    Un mic sat italian, Piobbico, este cunoscut drept “capitala mondială a oamenilor urâţi”, generând un fenomen care s-a extins pe mai multe continente.
     
    Încă din 1879, în localitatea cu 2.000 de locuitori există Club dei Brutti – Clubul Urâţeniei, o asociaţie construită în jurul ideii că “o persoană este ceea ce este şi ceea ce pare după aspectul fizic”, scriu cei de la BBC.
     
    De-a lungul anilor, ceea ce a început ca o utopie s-a transformat într-o mişcare globală. În prezent, Asociaţia Mondială a Oamenilor Urâţi numără peste 30.000 de membri şi are 25 de filiale.
     
     
    Fondat iniţial ca un serviciu matrimonial pentru femeile singure din localitate, Club dei Brutti a evoluat într-un soi de misiune de a reaminti societăţii că frumuseţea interioară e mai importantă decât prezenţa fizică. Mai mult, în 2007, în piaţa centrală din Piobbico a fost ridicată o statuie dedicată oamenilor urâţi din sat.
     
    Nu este însă uşor să devii membru al asociaţiei; seniorii jurizează şi notează candidaţii în funcţie de gradul de urâţenie cu valori între “nespecificat” şi “extraordinar de urât”.
     
    Anual, în prima sâmbătă din septembrie, oameni din jurul lumii se adună în Piobbico pentru a lua parte la “Festivalul Urâţeniei”.

  • Cine sunt „ăştia”: Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Să nu fie noi!

    Remarcată mai ales printre tineri, scrie Bloomberg, tendinţa este mai degrabă motivată de dorinţa de a găsi ceva care nu e disponibil în magazinele obişnuite, ceva vintage, şi totodată de a contribui la reducerea poluării şi nu se confundă cu gestul, considerat încă nu tocmai frumos, de a da mai departe un cadou primit care nu le-a plăcut.
    În Statele Unite, cel puţin, diverse firme profită de această schimbare de atitudine a consumatorilor. Printre ele, consignaţia de lux RealReal Inc, care s-a listat la bursă în iunie, ori retailerul de articole vestimentare şi accesorii second-hand ThredUp. Chiar şi reţeaua de magazine de lux Neiman Marcus şi-a lansat propria companie, Fashionphile, care comercializează produse second-hand, în special genţi şi accesorii de lux, în timp ce retaileri ca Macy’s şi J.C. Penney Co. au încheiat parteneriate cu ThredUp.
    Cei care au răbdare să caute prin oferta acestui de tip de magazine pot găsi, de pildă, la RealReal, un exemplar dintr-o ediţie limitată a bine cunoscutei genţi Birkin, model Sellier de culoare neagră şi cu elementele metalice din paladiu, care costă 30.000 de dolari. Se caută articole clasice de lux, printre care ceasuri Cartier sau Rolex, poşete şi genţi de la Louis Vuitton, Chanel şi Hermes, toate însă cât mai puţin uzate, pentru a putea fi făcute cadou. 

  • Domnule primar, manelele sunt un drept fundamental. Mă aşteptam să ştiţi asta în Timişoara

    Primarul liberal din Timişoara, Nicolae Robu, s-a hotărât marţi să ia şi pâinea şi cuţitul în mână şi să interzică manelele, dedicaţiile şi grătarele la el în oraş.

    Pentru că există îngrijorări reale referitoare la foc deschis în spaţii publice, nu o să mă leg de grătare. 

    Însă când auzi că un anumit gen muzical a fost interzis în spaţiul public, te întrebi când o să fie interzisă şi muzica pe care o asculţi tu, sau filmele pe care le vizionezi sau cărţile pe care le citeşti. Poate de mâine nu se mai ascultă muzică clasică ori rock într-un oraş, sau pop, sau folk, sau hip-hop.

    Parcă şi văd afişe mari de propagandă împotriva lui Chopin. Sau împotriva lui Justin Bieber.

    Da, mulţi oameni au început să susţină pe Facebook ideea lui Robu, motivând că „promovează incultura”.  Însă aceiaşi oameni nu ar mai privi la fel situaţia dacă muzica pe care o ascultă ei ar fi interzisă.

    Dar, şi mai mulţi au fost cei care s-au revoltat (şi nu, nu se supun toţi stereotipului). Nu trebuie să asculţi un anumit gen muzical pentru a înţelege că e dreptul altora să îl asculte. 

    Până la urmă, libertatea de a asculta un gen de muzică sau altul este o libertate fundamentală, garantată în democraţie odată cu libertatea de exprimare.

    Mai mult, manelele sunt pe primele locuri în #trending pe YouTube şi formează o industrie de zeci de milioane de euro. Pentru că asta ascultă românii. Pentru că există o mare parte din populaţie care consumă acest gen.

    Eu m-am născut într-o democraţie tânără, în faşă, dar aleg să trăiesc aici, la fel ca alte milioane de români. Cum la şcoală „nu se discută politică” (şi nici educaţie financiară dar asta e altă discuţie), nimeni nu te învaţă în mod direct ce este democraţia decât la orele de istorie.

    Chiar şi atunci, nimeni nu îţi vorbeşte direct despre democraţia ta şi despre cum să protejezi libertăţile demcoraţiei tale pentru a nu aluneca încet, dar sigur, într-o zonă semi-autoritară.

    Încă un lucru pe care poate nu îl înţelegi dacă eşti tânăr şi auzi asta este: oare câtă putere are un primar? Poate să interzică şi să permită ce vrea el?

    Nu, nu poate. Nota pe care a trimis-o primarul Timişoarei prin care vrea să interzică manelele în spaţiul public nu are nicio valoare legală. Reglementarea domeniului public nu ţine de primari în România.

    Dar trecând peste acest lucru şi pătrunzând într-un univers orwellian, doar ca exerciţiu de imaginaţie, unde tragem linia, domnule primar?

    Vom face noi într-o astfel de „lege” diferenţierea între manele şi muzică lăutărească? Ştim noi deceniile de istorie prin care au trecut mai mulţi cântăreţi şi muzicanţi pe care îi numim în aceeaşi oală „manelişti”?

    Şi unde tragem linia între „manelişti” şi alte genuri muzicale?

    „V-am dat clasă cu opt clase, s-a terminat şmecheria/sunt rege pe România, tu încă plăteşti chiria”  – credeţi că ăsta este sau nu un vers dintr-o manea, domnule primar?

    Ca idee, nu este o manea, ci este încadrată în stilul numit trap. Şi nu îl interziceţi şi pe ăsta, vă rog, că ies tinerii în stradă cu tricouri cu Abi sau Selly.

    Şi ca o ultimă întrebare: Chiar acum, pe final de an, aproape de decembrie, când se pregăteşte democraţia românească „să schimbe prefixul”, să lovim în libertatea de exprimare? Şi tocmai în Timişoara?

     

  • Locul inedit în care vă puteţi refugia când nu vreţi să mai daţi ochii cu restul familiei

    Cine are şopron îl transformă, cine nu, poate să-şi cumpere unul de-a gata care să se potrivească activităţilor care urmează să se desfăşoare în el. Şopronul poate fi amenajat cât de luxos se doreşte şi proiectat de un arhitect sau birou de arhitectură. Se pot şi refolosi o parte din materialele recuperate de la şopronul vechi din grădină împreună cu unele noi la construcţia celui modern. Astfel de construcţie oferă suficientă izolare cât să le permită utilizatorilor să le folosească drept spaţiu de lucru, în timp ce alţii aleg să le folosească drept loc în care să lucreze la punerea în practică a viselor de scriitori, drept atelier de pictură sau muzică ori chiar minisală de fitness. Diverse şoproane sunt echipate chiar şi cu chicinetă şi duş, pentru ca ocupanţii lor să nu mai trebuiască să dea o fugă până în casă când vor să ia masa sau să se spele. Ca arhitectură, unele şoproane păstrează linia tradiţională, în timp ce altele seamănă cu clădirile moderne; indiferent de design, amenajarea unui astfel de spaţiu costă câteva zeci de mii de euro.

  • Povestea celor doi prieteni care au creat unul dintre cei mai mari jucători de piaţa de multi-level marketing

    Jay Van Andel s-a născut pe 3 iunie 1924 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui James şi a Petronillei Van Andel. Părinţii săi, de origine olandeză, imigraseră în America în anul 1909. El a urmat cursurile Universităţii Calvin, absolvind totodată şi Şcoala de Business Pratt din Kansas. În timpul celui de-al doilea război mondial, antreprenorul a servit ca ofiţer în Forţele Aeriene ale Armatei Statelor Unite.

    În primăvara anului 1951 Van Andel a cunoscut-o pe Betty Jean Hoekstra, cu care s-a căsătorit un an mai târziu, pe 16 august. Cei doi au fondat, în 1996, Van Andel Institute, dedicat cercetărilor pentru diverse boli.

    Van Andel a intrat în lumea antreprenoriatului în 1949, alături de un fost coleg de facultate, Marvin DeVos. Pe 9 noiembrie 1959, ei au început un business de tip multi-level marketing, sub numele de American Way Association.

    Richard Marvin DeVos s-a născut pe 4 martie 1926 în Grand Rapids, Michigan, în familia lui Ethel Ruth şi a lui Simon Cornelius DeVos. În paralel cu activitatea antreprenorială, el a scris şi o serie de cărţi, printre care Compassionate Capitalism, Hope From My Heart: Ten Lessons For Life, în care a descris experienţa unui transplant de inimă pe care l-a suferit în 1997, urmat de alte două operaţii, iar în 2014 şi-a scris memoriile într-o carte intitulată Simply Rich. DeVos a deţinut şi cinci echipe de baschet, printre care Orlando Magic, pe care a cumpărat-o în 1991 cu 85 de milioane de dolari. În 2012, revista Forbes l-a numit a 60-a cea mai bogată persoană din SUA, cu o avere estimată la 5,1 miliarde de dolari. DeVos a avut patru copii: Dan, Richard Jr., Cheri şi Doug. El şi soţia sa au fost cunoscuţi pentru actele filantropice din domeniul educaţiei, sănătăţii, artelor şi istoriei, în acest sens ei deschizând o serie de centre de cercetare, educaţie şi sport.

    În 1960 a fost deschisă prima clădire de birouri a companiei, antreprenorii luând totodată decizia de a schimba numele businessului în Amway Sales Corporation. În acelaşi an, cei doi au achiziţionat o cotă de 50% din compania Atco Manufacturing Company din Detroit, schimbându-i numele în Amway Manufacturing Corporation; în 1964, Amway Sales Corporation, Amway Services Corporation şi Amway Manufacturing Corporation s-au contopit, formând Amway Corporation.

    Compania şi-a început expansiunea internaţională în 1962, deschizând un birou în Ontario, Canada, intrând apoi în Australia (1971), Europa (1973), Asia (1974) şi Africa (1997). În 2018, Forbes a clasat Amway pe locul 42 în topul celor mai mari companii private (nelistate la bursă) din SUA, businessul ocupând, în acelaşi an, primul loc în topul primelor 100 cele mai mari companii, realizat de Direct Selling News.

    Van Andel a murit în anul 2004, iar DeVos a murit pe 6 septembrie 2018, în Ada, Michigan, la vârsta de 92 de ani.

    Prezentă în peste 100 de ţări, compania Amway a înregistrat anul trecut venituri de 8,8 miliarde de dolari.

  • Cine este Manfred Knof, omul care trebuie să intervină cu o mână de fier şi să reducă cu 1,4 miliarde de euro costurile gigantului Deutsche Bank

    La doar două luni după ce a fost numit noul ţar al braţului de retail din Deutsche Bank, Manfred Knof se confruntă cu prima provocare majoră.

    În vârstă de 54 de ani, fostul şef al Allianz în Germania, trebuie să îmbunătăţească veniturile operaţiunilor de retail pe plan domestic, în timp ce reduce costurile anuale cu 1,4 miliarde de euro.

    Viitorul băncii germane depinde în mare măsură de succesul lui Manfred Knof în divizia de retail, care este o componentă principală din planul masiv de reorganizare al CEO-ului Christian Sewing – prin care acesta a decis să abandoneze ambiţiile de a deveni o forţă pe Wall Street.

    „Banking-ul de retail este unul dintre terenurile cheie”, spune unul dintre arhitecţii planului de restructurare anunţat de Sewing, citat de FT.

    Planul de restructurare anunţat de Sewing vizează 18.000 de locuri de muncă într-o restructurare de peste 7 miliarde de dolari.

    Săptămâna aceasta, ţintele diviziei de retail din Deutsche Bank – care are circa 28.000 de angajaţi în Germania şi aduce o treime din veniturile băncii – au ajuns iar în prim-plan în contextul negocierilor dure dintre bancă şi unul dintre cele mai puternice sindicate din ţară.

    Sindicatul Verdi cere o creştere salarială de 7% pentru 12.000 de angajaţi ai Postbank, fosta bancă de economii a poştei, pe care Deutsche Bank a cumpărat-o în urmă cu peste un deceniu.

    În ultimele săptămâni, Postbank a fost lovită de o suită de plecări de personal. Într-o încercare de a opri această tendinţă, Deutsche Bank a oferit o majorare în negocieri săptămâna trecută.

    Britta Lehfeldt, negociatorul-şef al Deutsche Bank a declarat pentru FT că „cea mai recentă ofertă a noastră ne-ar creşte factura cu salariile cu o sumă semnificativă de două cifre, la nivelul milioanelor de euro”. Ea a descris negocierile ca fiind „foarte dificile” însă susţine că atmosfera este constructivă.

    În ciuda faptului că executivii au restructurat constant businessul în ultimii ani, raportul cost-venituri în diviziile de private banking şi în divizia comecială a băncii este la nivelul de 95% în prima jumătate a anului 2019. Per total, braţul de retail trebuie să livreze un sfert din restructurarea totală anunţată de Sewing.

    „Deutsche nu îşi poate permite efectiv nicio majorare”, potrivit unei surse din apropierea managementului Deutsche Bank.

    Potrivit sindicatului Verdi, oferta Deutsche Bank a fost o majorare de 1,7%, versus nivelul de 7% cerut de angajaţi.

    „Poziţiile noastre sunt încă foarte departe şi nu îmi este clar dacă putem ajunge la un compromis”, spune Jan Duscheck, negociatorul-şef al sindicatului Verdi.

    Aşteptările cu privire la Manfred Knof, care s-a alăturat iniţial băncii în poziţia de şef al diviziei de private banking, sunt ridicate. Unul dintre cei mai mari acţionari ai Deutsche a descris numirea acestuia peste braţul de retail ca fiind excepţională, în contextul în care Frank Strauss, predecesorul acestuia, avea o relaţie prea apropiată de sindicat – ceea ce este un dezavantaj din perspectiva acţionariatului.

    Un fost coleg de la Allianz al lui Knof îl descrie ca fiind un „manager nemilos” care nu este prea interesat de sensibilităţile sindicatului şi este determinat să livreze rezultate, potrivit FT.

     

     

     

  • Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să îşi vândă hainele pe eBay

    De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obişnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux şi cadouri ridicol de scumpe?
     

    Cu trei căsnicii la activ şi obişnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocaţi, dar şi cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulţi ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

    Recent divorţată de cel de-al treilea soţ, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simţit pe propria piele gustul amar al eşecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei şi bărbaţi, starul a demonstrat că nu poţi cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie şi neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii şi bonele.

    O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi şi apoi se reorientau spre alte femei, iar soţul său a înşelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să ţină cont de faptul că toată lumea îmbătrâneşte şi, în ciuda faptului că era obişnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr şi tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să îşi vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eşuat.

    Caii săi, premiaţi la diverse concursuri, au fost vânduţi, la fel şi lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăţi, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câţiva ani. Acum, încearcă să îşi schimbe total comportamentul financiar şi să înveţe din lecţiile amare pe care viaţa i le-a oferit.

  • Povestea tristă a unui tânăr care a mers 32 de kilometri pe jos că să nu întârzie la locul de muncă în prima zi. Reacţia şefului a fost una la care nimeni nu se aştepta

    Proprietarul unui business din Statele Unite i-a oferit unui angajat, drept cadou, o maşină nouă. Gestul a venit ca urmare a faptului că angajatul în cauză străbătuse 32 de kilometri pe jos ca să nu întârzie la prima zi de muncă.

    Maşina lui Walter Carr s-a stricat la scurt timp după ce acesta plecase de acasă, din suburbiile oraşului american Birmingham. El şi-a continuat drumul pe jos, în speranţa că va ajunge la birou în timp util.

    La un moment dat, un poliţist l-a oprit şi i-a cerut să se identifice; mişcat de povestea tânărului, ofiţerul i-a cumpărat mâncare şi l-a dus cu maşina pe scurta distanţă rămasă.

    Câteva zile mai târziu, CEO-ul companiei a venit să facă cunoştinţă cu noul său angajat. Impresionat de poveste, el i-a oferit tânărului un Ford Escape din 2014. “Am fost cu adevărat atins de cele întâmplate”, a declarat celor de la BBC Luke Marklin, proprietarul companiei. “Are toate calităţile unui angajat desăvârşit.”

    O companie online, demarată de cei care au aflat povestea lui Walter Carr, a dus la strângerea a peste 50.000 de dolari.

  • Scandal cu un model chinez din cauza unui tricou Versace care prezenta drept ţări Hong Kong şi Macao

    O actriţă şi cântăreaţă din China, Yang Mi, ambasadoare a mărcii Versace, a anunţat că a reziliat contractul cu celebra casă de modă, ca răspuns la o creaţie vestimentară în care două oraşe ale Chinei, Hong Kong şi Macao, sunt trecute ca ţări.

    Considerat de modelul chinez ca un afront, ambele sunt clasificate drept regiuni administrative speciale ale Chinei, care au guverne semi-autonome pe continent.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro