Tag: dezbatere

  • Orban: Parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la moţiune, dar nu vor vota

    “Azi a avut loc reuniunea Biroului Politic în care am dezbătut poziţia partidului privitoare la moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva PSD. Am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie prezenţi în sală şi să nu voteze. Reglări de conturi de tip mafiot din interiorul PSD-ului, care nu au nicio legătură cu interesul au generat o criză politică grave cu consecinţe grave asupra imaginii României în lume, asupra bunului mers al economiei şi al societăţii. Somăm partidul de guvernământ să pună capăt acestei crize care a fost provocată de ei, din interese obscure şi cu obiective pe care noi nu le putem înţelege”,a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Efectul Londra: Companiile aviatice asiatice au aversiune faţă de riscul politic din Europa şi SUA

    Atentatele de la Londra şi dezbaterea privind restricţiile de călătorie în Statele Unite au fost principalele subiecte discutate duminică la reuniunea directorilor companiilor aeriene, cel mai mare eveniment anual al industriei de profil, informează agenţia de ştiri Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezbatere cu privire la Legea salarizării. Reprezentant ANAF: Îmi e ruşine cu salariu de 4000 lei / Ministrul Muncii, în replică: Eu atât aveam ca primar

    „Sunt inspector care fac controale la multinaţionale. Am un salariu de îmi este ruşine acuma să vi-l spun. Este un salariu de 4.000 de lei şi mă duc la cele mai mari firme în control. (…) După 20 de ani în ANAF am 4.000 de lei”, a spus Mariana Manea, funcţionar ANAF, reprezentant Sed Lex, la dezbaterile din Comisia de Muncă din Senat.

    Ea a susţinut că proiectul Legii salarizării face o discriminare între organele specializate ale statului, ANAF având 22.000 de angajaţi, iar la o parte dintre aceştia le scade salariul.

    „La inspectorul vamal îi scade salariul cu 1.500 de lei”, a susţinut Manea.

    Ea a arătat că un funcţionar public din ANAF nu are voie să desfăşoare niciun fel de activitate.

    „Când m-am uitat la sporurile altor colegi, mi-a venit rău. Noi nu avem niciun spor, nimeni din ANAF. Este ruşine. Nu vom colecta pentru că şi eu şi colegii mei ne vom reorienta în alte structuri unde salariile acum au crescut cu 200%. Şi atunci colectarea statului cine o va face?”, a spus Manea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai mare descoperire din ultimii 400 de ani zguduie din temelii Biserica cu numai 2 săptămâni înainte de Paşte

    Timp de secole, istoricii s-au contrazis asupra înfăţişării lui Iisus Hristos, dar o monedă străveche a rezolvat această dezbatere amplă.
    O monedă mică din bronz care datează din secolul I d. Hr.. ar putea conţine prima imagine cu Iisus Hristos. 
  • Legea SALARIZARII unice! Cand va intra in VIGOARE si ce trebuie sa stiti

    Bogdan Hossu, liderul Confederatiei Nationale Sindicale (CNS) a declarat ca legea salarizarii unice din sectorul bugetar ar putea sa intre in vigoare pana la 1 iulie: “Legat de legea salarizarii unice in sectorul bugetar am facut cateva completari legate de principiile pe care ar trebui sa se construiasca, in principal cele doua elemente care vor crea multe diferente si discriminari in sistem, ma refer la decizia Curtii Constitutionale din decembrie care spune ca trebuie dat salariul cel mai mare din sectorul respectiv, cat si problema legata de Hotararea de Guvern cu salariul minim garantat in plata care este de la 1 februarie 2017.”

    Prim-ministrul garanteaza ca acest legea salarizarii unice va fi analizata cu mare atentie

    Prim-ministrul a declarat ca va exista suficient de mult timp pentru dezbateri a disfunctionalitatilor pe care fiecare sector in parte le-a semnalat pana acum, informeaza Agerpres.

    Ministrul muncii a declarat ca salariile se vor majora, treptat, in urmatorii 4 ani

    Asa cum se preconizeaza, ministrul a confirmat faptul ca salariile bugetarilor vor creste considerabil, “de la 1.750 pana la 4.000 de lei este prima treapta unde de fapt sunt aproximativ 60% dintre bugetari, cresterile salariale aici vor fi cele mai mari pentru ca incercam sa ii aducem cat mai aproape de salariul mediu.”

    Cititi mai multe pe www.legislatiamuncii.manager.ro

  • CODUL ETIC pentru profesori se află în dezbatere de patru ani. Cum îşi doreşte sistemul să MOTIVEZE cadrele didactice

    “Este evident că avem nevoie de un set de reguli pe care să le respectăm în învăţământul preuniversitar, însă consider că sunt necesare mai multe etape pe care le-am discutat şi astăzi cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor. Este foarte important să vedem ce vrem noi de la şcoală, de la profesori şi modul în care înţelegem să ne raportăm. Nu doar o chestiune strict formală pe care să o tot modificăm din an în an şi trebuie să stabilim care este setul de valori. În legislaţie, avem partea disciplinară versus partea de etică. Pe partea de etică, eu cred că trebuie să intervenim un pic şi în Legea Educaţiei. Trebuie să avem elemente de lege primară în Legea Educaţiei ca după aceea, aplicarea să fie foarte uşoară şi uniformă în tot sistemul”, a explicat pentru MEDIAFAX, Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

    Codul de etică pentru profesori urmează să fie pus la punct de Ministerul Educaţiei după ce a tot fost dat la o parte de mai multe conduceri ale instituţiei. Prima dată, un astfel de cod de etică a fost pus în dezbatere publică în anul 2013. În decembrie 2016 a fost pus din nou spre consultare de către fostul ministrul al Educaţiei Mircea Dumitru, dar fără finalitate.

    “Codul de etică este bine venit, însă dacă este bine făcut, riguros, să fie ceva concret, practic, nu general şi cu expresii care lasă de dorit. Trebuie să fie uşor de pus în practică şi uşor de monitorizat şi ne-am dori ca în acest cod de etică să existe şi nişte indici de calitate pe care profesorii, în urma rezultatelor şcolare ale elevilor, să poată să primească anumite bonificaţii pentru că altfel, nu putem motiva sistemul să aducă o plus valoare atunci când vine vorba despre calitate. Vom mai avem de aşteptat pentru că am înţeles că se doreşte din partea Ministerului Educaţiei să se amendeze legea educaţiei astfel încăt să existe clar în lege nişte prevederi referitoare la sancţiuni pe baza nerespectări eticii şcolare. Decât să îl facem acum şi prost, mai bine mai aşteptăm un an şi facem bine”, a declarat Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imaginea reală a unui SUBIECT TABU în România.

    Robotic, bărbatul aşezat pe marginea băncuţei acoperite cu o pătură întinsă ca la inspecţie gesticulează şi cu privirea caută un punct de sprijin. „Visezi, noaptea visezi?” „Fetiţa mea mă striga şi eu nu puteam să-i răspund”. Florin parcă paralizează, plânge. E om. Neom îl vezi dacă te uiti de dincolo de gratiile camerei de la parter, în care paturile sunt înghesuite. Doar câteva flori în cutii de margarină respiră a libertate.
     
    Florin se-apucă şi reface puzzle-ul unei vieţi în care un om moare la trei zile, în care nu boala sau hazardul îl face să-şi pună ştreangul de gât. Realitate pentru el şi alţi 27.000, subiect tabu pentru ceilalţi 20.000.000 care-i vor să ştie acolo, atât. Din când în când, ca să-şi acopere vreo nefăcută, politicienii mai vorbesc de ei. Şi-i uită când se sparge bula. Rămân doar ei, oamenii neoameni ca-n jocurile foamei, unde norocul te mai scapă. „Aşa ne numesc: pachete”.
     
    Agenţia de presă MEDIAFAX lansează campania DIZGRAŢIAŢII, prin care îşi propune să prezinte o imagine nefardată a sistemului penitenciar din România. #dizgraţiaţii este un proiect a cărui documentare a început în urmă cu câteva luni de zile şi aduce în dezbatere realitatea din detenţie aşa cum o văd cei încarceraţi, precum şi cu care aceştia intră în contact zi de zi, gardieni, psihologi, preoţi şi care încearcă să răspundă la întrebarea dacă mai există vreo şansă pentru cei care au greşit şi şi-au plătit datoria faţă de societate.
     
  • Moţiunea de cenzură a fost respinsă

    UPDATE 15:30 UPDATE Moţiunea de cenzură a fost respinsă.

    Votul a fost secret, cu bile. PSD, ALDE şi UDMR s-au abţinut de la vot.

    După aflarea rezultatului, premierul Grindeanu este aşteptat să-şi anunţe decizia în cazul remanierii ministrului Justiţiei, Florin Iordache, singurul care şi-a asumat până acum responsabilitatea în scandalul ordonanţei de modificare a codurilor penale.

    Votul pe marginea moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi USR s-a încheiat, după ce parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR au decis să nu treacă pe la urne, rămânând, totuşi, în sala de plen.

    Înaintea votului pe moţiunea iniţiată de PNL şi USR, Sorin Grindeanu a susţinut un discurs în care le-a cerut parlamentarilor să respingă iniţiativa, solicitându-le un „vot de încredere”, aşa cum i-au acordat la învestire, ţinând să specifice că acum are mai mult experienţă. Premierul i-a taxat pe cei din opoziţie, spunând că se aştepta ca PNL să acţioneze cu mai mult profesionalism în această situaţie, nu să-l trimită pe Cătălin Predoiu să susţină documentul, şi amintind şi de parlamentarul USR care ar fi adormit ieri în timpul dezbaterii pe buget. Primul ministru a comentat şi discursul de ieri al lui Klaus Iohannis, arătând că, dincolo de „lozinci”, a reieşit dorinţa preşedintelui de a-şi instala din nou „Guvernul meu”.