Tag: Cursa

  • Schimbarea anunţată de Uber, în România, începând de miercuri, 14 februarie

    Astfel, o cursă de la Dristor până la Gara de Nord, într-o oră de vârf, va fi de 15,63 de lei. O cursă de la Piaţa Victoriei până la aeroport va fi de 26,09 lei.

    Ce include tariful afişat în aplicaţie. Odată introdusă destinaţia, tariful afişat de aplicaţie va arăta o sumă exactă, care va include:

    ● distanţa până la destinaţie, incluzând aici opririle multiple
    ● timpul estimat pe baza valorilor istorice de trafic
    ● tarifarea dinamică, atunci când e cazul
    ● eventuale reduceri promoţionale

    Atunci când intervine tarifarea dinamică, aplicaţia Uber va afişa suma exactă şi mesajul că tarifele sunt mărite ca urmare a cererii mari. Atunci când tariful dinamic depăşeşte 3 X tariful de bază, utilizatorii vor fi notificaţi despre asta şi li se va cere confirmarea.

    În situaţiile în care pasagerii modifică destinaţia, adaugă o oprire pe parcurs sau timpul petrecut în cursă e mai lung decât cel estimat, aplicaţia va actualiza corespunzător valoarea totală a cursei.

  • Un avion cu pasageri, alimentat cu combustibil din boabe de muştar, a zburat de la LA până la Melbourne

    Potrivit publicaţiei britanice, combustibilul folosit de compania aeriană este un biocarburant realizat din combinarea combustibilului clasic şi cel obţinut din brassica carinata, un tip industrial de seminţe de muştar care pot fi cultivate între ciclurile obişnuite de recoltare, chiar şi pe un teren arabil nelucrat.

    Zborul dintre cele două oraşe a fost efectuat cu pasageri, iar emisiile de carbon s-au redus cu 7% faţă de o cursă folosit doar combustibil clasic. Un hectar de brassica carinata poate fi folosit pentru a produce 400 de litri de biocombustibil de aviaţie sau 1.400 de litri de motorină regenerabilă, notează cotidianul britanic.

    Qantas nu este la prima ispravă de acest gen. În 2012, Qantas şi Jetstar, companie aeriană australiană low cost, au testat mai multe zboruri interne pe un biocombustibil obţinut din ulei de gătit.

    Şi alte companii aeriene experimentează cu biocarburanţi sau carburanţi obţinuţi din îmbinarea combusitibilului tradiţional cu cel obţinut din reciclare. În 2011, Alaska Airlines a operat 75 de zboruri utilizând un amestec de combustibil obţinut din ulei de gătit. În 2013, KLM a operat zboruri, alimentate cu biocraburanţi, săptămânale între Amsterdam şi New York.

    În prezent, amestecul din bicombustibili nu poate depăşi 50%, însă o purtătoare de cuvânt a companiei Qantas a afirmat că, în viitorul apropiat, legislaţia ar putea permite zboruri cu 100% combustibili vegetali.

    Estimările din 2017 arată că transportul aerian este responsabil pentru 2,5% din toate emisiile de dioxid de carbon de pe planetă.

  • Carrefour taie în carne vie: Gigantul francez concediază 2.400 de oameni

    Decizia anunţată astăzi va rezulta în concedierea a 2.400 de angajaţi din sediul central situat în Boulogne-Billancourt, Franţa.

    Carrefour plănuieşte să vândă 273 de locaţii, care au servit fostului lanţ Dia, şi să reducă mărimea francizei de hypermaketuri. Compania caută un stimulent pentru unităţile sale din China, semnând parteneriate  cu Tencent şi cu producătorul de legume şi fructe Yonghui.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cine este milionarul care VREA SĂ SCOATĂ Uber şi Lyft de pe piaţă

    Ichire Kawanabe, preşedintele operatorului de taxi Nihon Kotsu, a declarat celor de la FT că rămâne vigilent în faţa unor potenţiali rivali ca Uber sau Lyft, deşi a reuşit în mare măsură să îi elimine de pe piaţa locală.

    “Nu putem să o facem imediat, dar în 3-5 ani vrem să depăşim ofertele Uber”, a spus Kawanabe, care se află în fruntea celei mai mari firme nipone de taxi.

    Comentariile sale evidenţiază modul în care firmele locale încearcă să reducă ameninţarea venită din partea start-up-urilor gen Uber, printr-un proces continuu de inovare.

    În mod ciudat, Uber a primit recent o investiţie de 9 miliarde de dolari din partea grupului japonez SoftBank, care a devenit astfel cel mai mare acţionar al companiei de ride-sharing.

    “Ca firmă, Uber nu îmi place”, a mai spus şeful Nihon Kotsu. “În Japonia nu există zone gri, astfel că ride-sharing-ul este ilegal”.

    Kawanabe a subliniat faptul că tot mai mulţi tineri aleg să se angajeze ca şoferi de taxi, fenomenul venind ca urmare a unei campanii prin care Nihon Kotsu  arăta beneficiile acestei meserii. “În urmă cu cinci ani, am început să explicăm că aceasta este o industrie în care poţi să câştigi până la 40.000 de ani şi una care oferă un echilibru ăntre viaţa privată şi cea profesională.”

    Sursă foto: Financial Times

  • Preşedintele sârb: Serbia nu are în plan să adere la NATO

    “Serbia se află pe calea europeană, însă diferenţa dintre Serbia şi alte ţări din regiune este că Serbia nu vrea să adere la NATO”, a afirmat Aleksandar Vucic, adăugând că în urmă cu zece zile a făcut aceeaşi declaraţie în faţa celor 29 de membri ai alianţei, la Bruxelles.

    “Serbia îşi va menţine neutralitatea. Asta este politica ei şi va continua să fie”, a mai menţionat preşedintele sârb.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cursă aeriană regulată Cluj-Napoca – Atena, operată de două companii, din 2018

    Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj transmis, luni, zborurile Wizz Air vor începe în 25 martie 2018, iar cele ale Aegean Airlines din 12 iunie 2018.

    „Anunţăm o nouă destinaţie regulată ce va fi operată de pe aeroport începând cu sezonul de vară 2018, şi anume capitala Greciei, Atena. Zborurile vor fi operate în premieră de pe Aeroportul Internaţional <<Avram Iancu>> Cluj şi vor fi disponibile prin intermediul a doi operatori aerieni, Aegean Airlines şi Wizz Air. Astfel, începând cu sezonul de vară 2018, zborurile pe relaţia Cluj-Napoca – Atena – Cluj-Napoca, se vor opera cu o frecvenţă de 5 zboruri / săptămână, în zilele de marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică. Zborurile Wizz Air vor începe în 25 martie 2018, iar cele ale Aegean Airlines din 12 iunie 2018”, se arată în documentul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria care vrea să-şi ridice un oraş pe care să-l numească după gigantului care plănuieşte să-şi mute acolo cartierul general

    Şi asta pentru că un nume de un asemenea calibru nu poate decât să influenţeze în bine economia locală, măcar prin prisma miilor de noi locuri de muncă.
     
    Este vorba de Amazon, iar unele oraşe pe care le ia în calcul pentru relocare au o ofertă atractivă din punct de vedere al condiţiilor de construcţii. Alţii au trimis tot soiul de mesaje video şi mesaje. Alţii au angajat ingineri şi specialişti IT.
     
    Un oraş a făcut însă ceva cu totul şi cu totul special: a spus că va construi din temelii un oraş nou, pe care îl va numi Amazon.
    Primăria din Stonecrest, localitate aflată la o distanţă de jumătate de oră de mers cu maşina de Atlanta, a decis să ridice un întreg orăşel pe care să-l boteze după numele companiei. “Sunt mai multe oraşe americane care vor ca Amazon să ridice sediul secundar al companiei în zona lor. Dar noi oferim o oportunitate unică de branding.”
     
    Amazon va în această lună lua o decizie în privinţa locului în care va ridica al doilea său sediu în care ar urma să investească 5 miliarde de dolari.
     
  • Ce se întâmplă de multe ori în timpul zborului şi pasagerii nu au habar

    Mai mulţi utilizatori ai site-ului Reddit (piloţi, însoţitori de zbor şi pasageri) au dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul. Mai jos găsiţi câteva dintre mărturisirile oamenilor.

    1. Oprirea tuturor electronicelor

    Telefoanele mobile sau alte electronice nu provoaca căderea unei aeronave, dar pot fi extrem de enervante pentru piloţi. Atunci când avionul se pregăteşte de aterizare piloţii pot fi deranjaţi de semnalele emise de telefoanele mobile care caută semnal.

    Sora mea este însoţitoare de zbor, după ce le spune tuturor să oprească toate electronicele se duce în spatele avionului, scoate telefonul mobil şi începe să scrie mesaje

    2. Piloţii dorm majoritatea cursei

    Cel puţin jumătate dintre piloţi dorm în timpul cursei.Între 43 şi 54 la sută dintre piloţi chestionaţi în Marea Britanie, Norvegia şi Suedia au recunoscut că au adormit în timp ce pilotau un avion cu pasageri.

    3. Măştile de oxigen îţi asigură doar 15 minute de aer

    Dacă măştile de oxigen coboară, ai la dispoziţie doar aproximativ 15 minute de oxigen din punctul în care le-ai scos. Totuşi, e mai mult decât suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde poţi respira normal

    4. Apa din avion nu este foarte curată

    Instalaţiile care ar trebui să purifice canalizarea de la toaletă şi cele care trebuie să reumple avionul cu apă potabilă se află la o distanţă de câţiva metri una de alta şi câteodată sunt administrate de aceeaşi persoană”.

    5.Piloţii primesc mese separate în caz că una dintre acestea le provoacă greaţă

    Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi. Acest lucru se face în caz de toxiinfecţie alimentară.

    Continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>




    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     
  • Piaţa despăgubirilor pentru pasagerii români afectaţi de zboruri întârziate sau anulate este de 34 de milioane de euro, pe ultimii trei ani

    La nivelul anului 2017, până în luna august inclusiv, 356 de curse au creat probleme unui număr de aproape 31.000 de pasageri români. Dacă toţi aceştia ar aplica pentru despăgubire, aşa cum sunt îndreptăţiţi, conform Directivei Europene nr.261/2004, suma ce ar trebui achitată de către operatorii aerieni s-ar ridica la aproape nouă milioane de euro.

    Tot la nivelul anului 2017, cea mai aglomerată zi pe aeroporturile din România a fost 18 august, data la care erau programate 285 de zboruri cu plecare din România. Dintre acestea, 29 au avut întarzieri între 15 şi 180 de minute, două au avut întârzieri mai mari de trei ore, respectiv alte două au fost anulate. Din aproximativ 34.000 de pasageri din acea zi, 450 sunt eligibili pentru compensaţii, sumele totale fiind de aproape 138.000 de euro pentru cele patru zboruri.

    Dacă ne raportăm la ultimii trei ani, limita maximă de la momentul cursei pentru solicitarea despăgubirilor, valoarea totală a totală a acestora s-ar ridica la 34 de milioane de euro.

    ”Mulţi pasageri nu-şi cunosc drepturile şi, deşi sunt eligibili pentru compensaţie, nu ştiu cum să o obţină sau de unde să înceapă. Dacă ne gândim că simpla scanarea a boarding pass-ului îi ajută să-şi verifice eligibilitatea, iar noi le facilităm accesul la compensaţii – reprezentându-i inclusiv în instanţă dacă se ajunge acolo-, procesul ar trebui să fie foarte uşor. Însă, România nu a fost obişnuită cu astfel de abordări. Gândiţi-vă că numai 2% din populaţia globală îşi cunoaşte drepturile şi numai aproximativ 1% primeşte vreodată despăgubirile la care are dreptul. Nu avem cifre despre numărul global de persoane care solicită despăgubiri”, spune Ştefan Radu, country manager pe România al AirHelp.

    Spre comparaţie, o ţară ca Polonia are aproximativ 330.000 pasageri afectaţi, cu o valoare eligibilă a compensaţilor de aproape 91 milioane de euro, în timp ce Cehia are mai mult de 135.000 de pasageri afectaţi, iar Bulgaria mai puţin de 50.000.

    Rata mică de aplicare pentru compensaţii a determinat AirHelp să intre în România.

    „Vă dau câteva exemple recente. La prima problemă cu zborurile TAP Portugal am avut o rată de aplicare sub 10%. La cea din urmă, rata s-a dublat. Iar în prezent, din cauza anulărilor zborurilor Ryanair din septembrie şi octombrie, avem de trei ori mai mulţi pasageri care cer despagubiri. În acest caz, persoanele afectate pot primi compensaţii de până la 400 de euro, indiferent de preţul plătit pe biletul de avion dacă Ryanair nu le-a anunţat de anulare printr-un mesaj personal, nu comun către baza de date, cu cel putin 14 zile înainte de decolare. De asemenea, operatorul aerian trebuie să le ofere o destinaţie alternativă spre care să decoleze cu cel mult două ore înainte de ora iniţială şi să aterizeze la cel mult patru ore după cursa stabilită iniţial. Şi acestea sunt cazurile aduse în atenţia presei. Însă, zilnic, pe aeroporturile din toată ţara se înregistrează întârzieri, iar pasagerii ne contactează”, spune Ştefan Radu.

    În general, anulările şi întârzierile pot aduce pasagerului compensaţii de până la 600 de euro. Valoarea despăgubirii depinde de durata zborului şi distanţa până la destinaţie, respectiv motivul anulării sau întârzierii. 

  • Decizie fulger de la Wizz Air: Compania retrage o cursă şi scade frecvenţa zborurilor către mai multe destinaţii

    Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Craiova, Wizz Air a făcut unele modificări pentru orarul de iarnă 2017-2018 pentru baza aeriană din Craiova.
     
    Astfel, cursa Craiova – Liverpool va fi retrasă începând cu data de 1 noiembrie.
     
    Frecvenţa curselor Craiova – Londra Luton a fost scăzută, începând din 7 ianuarie 2018, de la şapte la şase, iar frecvenţa curselor Craiova – Barcelona de la două la una, începând din 29 octombrie, zborul fiind operat doar duminică.
     
    De asemenea, din 3 noiembrie scade frecvenţa curselor Craiova – Madrid de la două la una, zborul fiind operat in ziua de vineri.